NORME din 29 ianuarie 2004 (*actualizate*)

Redacția Lex24
Publicat in Repertoriu legislativ, 27/11/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Emitent: GUVERNUL
Publicat în:
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act
Nu exista actiuni induse de acest act
Acte referite de acest act:

Alegeti sectiunea:
SECTIUNE ACTREFERA PEACT NORMATIV
ActulACTUALIZEAZA PENORMA 29/01/2004
ART. 1REFERIRE LAHG 459 16/05/2002
ART. 1REFERIRE LANORMA 16/05/2002
ART. 2ARE LEGATURA CUHG 836 25/07/2007
ART. 3ARE LEGATURA CUHG 836 25/07/2007
ART. 8ARE LEGATURA CUHG 836 25/07/2007
ART. 8REFERIRE LAHG 459 16/05/2002
ART. 8REFERIRE LANORMA 16/05/2002
ART. 9ARE LEGATURA CUHG 836 25/07/2007
ART. 10ARE LEGATURA CUHG 836 25/07/2007
ART. 12REFERIRE LAHG 459 16/05/2002
ART. 12REFERIRE LANORMA 16/05/2002
ART. 13ARE LEGATURA CUHG 836 25/07/2007
ART. 14ARE LEGATURA CUHG 836 25/07/2007
ART. 14REFERIRE LAHG 1021 10/09/2002
ART. 14REFERIRE LAHG 459 16/05/2002
ART. 14REFERIRE LANORMA 16/05/2002
ART. 14REFERIRE LANORMA 16/05/2002 ART. 6
ART. 14REFERIRE LANORMA 10/09/2002
ART. 15ARE LEGATURA CUHG 836 25/07/2007
ART. 15REFERIRE LAHG 459 16/05/2002
ART. 15REFERIRE LANORMA 16/05/2002
ART. 16ARE LEGATURA CUHG 836 25/07/2007
ART. 16REFERIRE LAHG 459 16/05/2002
ART. 16REFERIRE LANORMA 16/05/2002
ART. 19ARE LEGATURA CUHG 836 25/07/2007
ART. 20ARE LEGATURA CUHG 836 25/07/2007
ART. 20REFERIRE LAHG 459 16/05/2002
ART. 20REFERIRE LANORMA 16/05/2002 ART. 6
ART. 21ARE LEGATURA CUHG 836 25/07/2007
ART. 24ARE LEGATURA CUHG 836 25/07/2007
ART. 27REFERIRE LAHG 459 16/05/2002
ART. 27REFERIRE LANORMA 16/05/2002
ART. 29REFERIRE LAHG 459 16/05/2002
ART. 29REFERIRE LANORMA 16/05/2002
ART. 30ARE LEGATURA CUHG 836 25/07/2007
ANEXA 1ARE LEGATURA CUHG 836 25/07/2007 ANEXA 1
ANEXA 2ARE LEGATURA CUHG 546 21/05/2008 CAP. 5
ANEXA 2REFERIRE LAHG 459 16/05/2002
ANEXA 2REFERIRE LANORMA 16/05/2002
Acte care fac referire la acest act:

Alegeti sectiunea:
SECTIUNE ACTREFERIT DEACT NORMATIV
ActulREFERIT DEANEXA 08/02/2024
ActulREFERIT DEPROGRAM 27/05/2020
ActulREFERIT DEORDIN 1519 19/11/2012
ActulREFERIT DEORDIN 183 14/03/2011
ActulREFERIT DEMETODOLOGIE 14/03/2011
ActulREFERIT DELEGE (R) 101 15/06/2011
ART. 9REFERIT DEANEXA 08/02/2024
ART. 9REFERIT DEPROGRAM 27/05/2020

de supraveghere, inspecţie sanitară şi control al zonelor naturale utilizate pentru îmbăiere(actualizate până la data de 29 mai 2008*)



––––*) Textul iniţial a fost publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 133 din 13 februarie 2004. Aceasta este forma actualizată de S.C. "Centrul Teritorial de Calcul Electronic" S.A. Piatra Neamţ până la data de 29 mai 2008, cu modificările şi completările aduse de: HOTĂRÂREA nr. 836 din 25 iulie 2007; HOTĂRÂREA nr. 546 din 21 mai 2008. + 
Capitolul IDomeniul de aplicare + 
Articolul 1Prezentele norme se aplică la supravegherea sanitară a zonelor naturale folosite pentru îmbăiere în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 459/2002 privind aprobarea Normelor de calitate pentru apa din zonele naturale amenajate pentru îmbăiere.
 + 
Articolul 2Zonele naturale de îmbăiere se clasifică în:a) zone naturale de îmbăiere amenajate;b) zone naturale pentru îmbăiere neamenajate, utilizate conform tradiţiei şi în funcţie de condiţiile meteoclimatice existente local, de către un număr mai mare de 150 de persoane pe zi în timpul sezonului de îmbăiere.––––Litera b) a art. 2 a fost modificată de pct. 1 al articolului unic din HOTĂRÂREA nr. 836 din 25 iulie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 560 din 15 august 2007.
 + 
Capitolul IIDefiniţii + 
Articolul 3În sensul prezentelor norme, termenii şi expresiile utilizate se definesc după cum urmează:1. zonă naturală amenajată pentru îmbăiere reprezintă întinderea de apă în care se practică îmbăierea sau înotul, precum şi porţiunea de teren învecinată acesteia;––––Pct. 1 al art. 3 a fost modificat de pct. 2 al articolului unic din HOTĂRÂREA nr. 836 din 25 iulie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 560 din 15 august 2007.2. plaja reprezintă porţiunea de teren din vecinătatea apelor, acoperită cu nisipuri şi/sau prundişuri, cuprinsă între cota cea mai scăzută a apei şi limita terenului neafectat de dinamica mediului acvatic, pe care există dotări în scopul practicării acestor activităţi;––––Pct. 2 al art. 3 a fost modificat de pct. 2 al articolului unic din HOTĂRÂREA nr. 836 din 25 iulie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 560 din 15 august 2007.3. operatorul plajei este persoana fizică sau juridică care solicită şi obţine autorizaţia sanitară şi răspunde de buna funcţionare a zonei naturale amenajate pentru îmbăiere;4. agrementul nautic este reprezentat de acele activităţi în care sunt folosite mijloace pentru deplasarea pe apă, cum ar fi: ambarcaţiuni cu sau fără motor, schi nautic, surf şi altele asemenea;––––Pct. 4 al art. 3 a fost modificat de pct. 2 al articolului unic din HOTĂRÂREA nr. 836 din 25 iulie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 560 din 15 august 2007.5. condiţii de urgenţă sunt condiţii excepţionale cu impact asupra calităţii apei şi care nu reprezintă rezultatul unor fenomene meteorologice obişnuite, cum ar fi precipitaţiile sau schimbările în debitul apei ce apar la intervale de mai puţin de 5 ani;6. managementul zonelor de îmbăiere constă în următoarele măsuri care trebuie luate:a) elaborarea şi actualizarea documentaţiei privind zona de îmbăiere;b) stabilirea programului de monitorizare;c) monitorizarea calităţii apei de îmbăiere;d) evaluarea calităţii apei de îmbăiere;e) clasificarea apei de îmbăiere;f) evaluarea riscurilor legate de sursele de poluare;g) stabilirea planurilor de urgenţă şi a sistemelor de supraveghere;h) furnizarea către populaţie a informaţiei privind calitatea apei de îmbăiere;i) realizarea acţiunilor de prevenire a expunerii populaţiei la poluare;j) realizarea de acţiuni care să reducă riscul de poluare şi contaminare;k) asigurarea accesului populaţiei la serviciile publice de salvare acvatică – salvamar şi punctele de prim ajutor.––––Litera k) a pct. 6 al art. 3 a fost introdusă de pct. 3 al articolului unic din HOTĂRÂREA nr. 836 din 25 iulie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 560 din 15 august 2007.7. direcţia de sănătate publică teritorială este direcţia de sănătate publică judeţeană sau a municipiului Bucureşti.
 + 
Capitolul IIIAutorizarea sanitară + 
Articolul 4Amenajarea şi utilizarea în scop de îmbăiere a unei zone naturale se pot face numai în condiţiile autorizării sanitare, prin parcurgerea procedurii de evaluare.
 + 
Articolul 5Autorizarea sanitară se face în conformitate cu prevederile legale privind autorizarea funcţionării comercianţilor sau a instituţiilor de interes public. Fiind destinate unei activităţi cu caracter sezonier – estival – zonele naturale amenajate pentru îmbăiere se autorizează în primul an de funcţionare, iar în anii următori se vor evalua condiţiile de autorizare la începutul fiecărui sezon.
 + 
Articolul 6Autorizarea zonelor de îmbăiere se poate face numai acolo unde:a) apa îndeplineşte condiţiile de calitate pentru îmbăiere şi prezintă un risc de poluare redus;b) nu există deversări de ape uzate menajere, industriale sau provenind din agricultură;c) relieful nu prezintă risc de accidente sau de înec.
 + 
Articolul 7Zona de îmbăiere trebuie strict şi vizibil delimitată de zonele în care se desfăşoară alte activităţi recreaţionale cu posibil risc pentru sănătate.
 + 
Articolul 8(1) O zonă naturală de îmbăiere poate fi amenajată şi exploatată pe malul unui râu, lac sau al mării, cu respectarea următoarelor cerinţe:a) în amonte de zona amenajată pentru îmbăiere să nu existe deversări de ape uzate orăşeneşti sau industriale la o distanţă care ar putea influenţa direct calitatea apei din zona de îmbăiere;b) zona de îmbăiere va fi considerată zonă protejată în vederea evitării unor posibile riscuri de poluare;c) în zona de îmbăiere se vor lua toate măsurile pentru oprirea tuturor materialelor care plutesc, pentru a nu veni în contact cu utilizatorii;d) în zona de îmbăiere panta trebuie să fie uniformă şi lină;––––Litera d) a alin. (1) al art. 8 a fost modificată de pct. 4 al articolului unic din HOTĂRÂREA nr. 836 din 25 iulie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 560 din 15 august 2007.e) litologia patului zonei – fundul râului, lacului, mării pentru adâncimea de până la 1,50 m trebuie să fie constituit din elemente care să nu producă rănirea înotătorilor şi să fie lipsit de vegetaţie acvatică care poate genera pericol de înec;––––Litera e) a alin. (1) al art. 8 a fost modificată de pct. 4 al articolului unic din HOTĂRÂREA nr. 836 din 25 iulie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 560 din 15 august 2007.––––Litera f) a alin. (1) al art. 8 a fost abrogată de pct. 5 al articolului unic din HOTĂRÂREA nr. 836 din 25 iulie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 560 din 15 august 2007.––––Litera g) a alin. (1) al art. 8 a fost abrogată de pct. 5 al articolului unic din HOTĂRÂREA nr. 836 din 25 iulie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 560 din 15 august 2007.––––Litera h) a alin. (1) al art. 8 a fost abrogată de pct. 5 al articolului unic din HOTĂRÂREA nr. 836 din 25 iulie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 560 din 15 august 2007.i) zonele de scufundare trebuie să îndeplinească cerinţele prevăzute la alin. (3);j) calitatea apei trebuie să corespundă prevederilor de calitate cuprinse în normele aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 459/2002;k) să fie instalate avertizoare privind calitatea apei de îmbăiere, conform prevederilor legale în vigoare.(2) Marcarea zonelor pentru îmbăiere se face cu geamanduri de diferite modele pentru:a) delimitarea perimetrului de mică adâncime a apei de cel de mare adâncime, respectiv mai mare de 1,50 m;b) delimitarea zonei de îmbăiere cu adâncime mai mică de 0,70 m, pentru copii şi persoane care nu înoată din diferite motive;c) delimitarea zonelor de înot şi de scufundare;d) semnalarea modificărilor bruşte ale pantei de adâncime şi a zonei de perturbări subacvatice – curenţi, vârtejuri.(3) Zonele de scufundare trebuie să aibă următoarele facilităţi:a) platforme plutitoare sau platforme fixe construite în mod obligatoriu la o distanţă mai mare de 0,90 m deasupra nivelului apei, vizibile şi din apă; platformele trebuie să aibă elemente foarte puţine sub apă, pentru a nu se produce accidentarea înotătorilor;b) adâncimea minimă de scufundare împrejurul unei platforme de sărituri fără trambulină trebuie să fie de cel puţin 2,40 m până la distanţa de cel puţin 3,6 m de la platformă;c) pentru trambulină sau alte dotări aflate la 0,90 m deasupra apei, adâncimea la capătul şi în jurul acestora trebuie să fie de 3 m pe o distanţă de 3,6 m.(4) Operatorul plajei trebuie să aibă registrul de evidenţă a calităţii apei de îmbăiere, a inspecţiilor sanitare şi pentru înregistrarea oricărei probleme apărute în exploatare, cum ar fi: restricţionarea sau oprirea utilizării zonei de scufundare, derogări de la unii parametri de calitate şi altele asemenea.(5) Operatorul plajei este responsabil de îndeplinirea cerinţelor prevăzute în prezentul articol.(6) Direcţiile de sănătate publică teritoriale, în funcţie de condiţiile locale, pot decide exceptarea de la anumite cerinţe prevăzute în art. 8, dar numai dacă acestea nu pun în pericol sănătatea publică.
 + 
Articolul 9(1) O plajă dintr-o zonă naturală amenajată pentru îmbăiere, pe malul unui râu, lac sau al mării, poate fi amenajată şi exploatată cu următoarele cerinţe:a) să asigure cel puţin 8 mp de zonă de uscat de persoană;––––Litera a) a alin. (1) al art. 9 a fost modificată de pct. 6 al articolului unic din HOTĂRÂREA nr. 836 din 25 iulie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 560 din 15 august 2007.b) să fie întreţinută în stare de permanentă curăţenie, dotată cu recipiente adecvate pentru colectarea deşeurilor, respectiv cel puţin un recipient pentru colectarea selectivă a deşeurilor la 250 mp zonă de plajă;––––Litera b) a alin. (1) al art. 9 a fost modificată de pct. 6 al articolului unic din HOTĂRÂREA nr. 836 din 25 iulie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 560 din 15 august 2007.c) să nu existe reziduuri solide – obiecte din lemn, produse plastice, sticle, cauciuc sau alte materiale cu risc;d) să nu existe spumă, detergenţi;e) să nu existe pete de produse petroliere;f) acumularea algelor sau a altui tip de vegetaţie pe plajă este permisă numai în zone special desemnate în acest scop, pentru un timp limitat, până la îndepărtarea lor şi numai dacă nu constituie o sursă de disconfort prin miros şi aspect neplăcut;g) numărul recomandat de dotări sanitare trebuie să fie conform tabelului următor:──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────       WC Pisoare Lavoare*) Duşuri────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 1/50(b); 1/50(f) 1/75(b) 1/50(b); 1/50(f) 1/50(b); 1/50(f)──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────–––    *) În grupul sanitar, la numărul minim de WC-uri se vor asigura unlavoar pentru femei şi unul pentru bărbaţi.h) asigurarea rampei de acces pentru persoanele cu dizabilităţi, cu dimensiuni conform reglementărilor în vigoare.––––Litera h) a alin. (1) al art. 9 a fost introdusă de pct. 7 al articolului unic din HOTĂRÂREA nr. 836 din 25 iulie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 560 din 15 august 2007.(2) Nisipul de plajă trebuie să corespundă următoarelor cerinţe:a) nisipul uscat, la începutul zilei, nu trebuie să conţină germeni patogeni, candide patogene sau paraziţi intestinali;b) nisipul umed, în cursul folosirii plajei, nu trebuie să conţină germeni patogeni, candide patogene sau paraziţi intestinali.(3) Operatorul plajei este responsabil de îndeplinirea cerinţelor prevăzute în prezentul articol.––––Alin. (4) al art. 9 a fost abrogat de pct. 8 al articolului unic din HOTĂRÂREA nr. 836 din 25 iulie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 560 din 15 august 2007.
 + 
Articolul 10Dosarul de autorizare a zonelor naturale amenajate în scop de îmbăiere trebuie să cuprindă:a) avizul şi autorizaţia de gospodărire a apelor de la Administraţia Naţională "Apele Române", acordul Administraţiei Rezervaţiei Biosferei "Delta Dunării" şi, după caz, ale autorităţilor responsabile de zone de interes special – arii naturale protejate, port, graniţă, zonă militară şi altele asemenea;b) memoriu descriptiv, în care se prezintă tipul de plajă: nisip, iarbă etc.; suprafaţă utilizabilă, lungimea porţiunii de teren învecinate cu apa; adâncimea apei, curenţi etc.; prezentarea facilităţilor de pe plajă conform prezentelor norme; localizarea celui mai apropiat punct medical, de prim ajutor şi de salvamar; estimarea capacităţii în număr de persoane;––––Litera b) a art. 10 a fost modificată de pct. 9 al articolului unic din HOTĂRÂREA nr. 836 din 25 iulie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 560 din 15 august 2007.c) schiţa sectorului în care este amplasată zona naturală de îmbăiere, cu localizarea surselor potenţial poluatoare, dacă acestea există, cu indicarea locurilor de posibil accident prin înec sau lovire, precum şi poziţia panourilor pentru afişarea rezultatelor privind monitorizarea calităţii apei şi a altor informaţii legate de caracteristicile zonei de îmbăiere, utile turiştilor;––––Litera c) a art. 10 a fost modificată de pct. 9 al articolului unic din HOTĂRÂREA nr. 836 din 25 iulie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 560 din 15 august 2007.d) harta zonei în care urmează a fi amplasată zona naturală de îmbăiere, cu localizarea surselor cunoscute de poluare, precum şi un plan de situaţie detaliat, cu delimitarea zonei de îmbăiere amenajate şi cu indicarea locurilor de posibil accident prin înec sau lovire, precum şi poziţia avertizoarelor privind calitatea apei;e) buletin de analiză a calităţii apei de îmbăiere, efectuat cu maximum 30 de zile înainte de începerea sezonului de îmbăiere;––––Litera e) a art. 10 a fost modificată de pct. 9 al articolului unic din HOTĂRÂREA nr. 836 din 25 iulie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 560 din 15 august 2007.f) lista instituţiilor şi a persoanelor care trebuie contactate în situaţia producerii unor poluări;––––Litera f) a art. 10 a fost modificată de pct. 9 al articolului unic din HOTĂRÂREA nr. 836 din 25 iulie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 560 din 15 august 2007.g) localizarea celui mai apropiat punct medical, de prim ajutor sau de salvare;h) planul de intervenţie în condiţii de urgenţă, condiţii meteohidrologice excepţionale sau poluare accidentală trebuie să conţină: datele de identificare a instituţiilor şi persoanelor care trebuie contactate în caz de accident de poluare; responsabilităţile acestora; procedurile de protecţie sau de evacuare a populaţiei, dacă este necesar; procedurile de avertizare şi de informare a publicului;i) estimarea capacităţii în număr de persoane;j) estimarea perioadei de folosire a zonei.
 + 
Articolul 11În cazul în care se solicită pentru prima dată autorizarea sanitară a unei zone, stabilirea calităţii apei de îmbăiere se face în funcţie de:a) evoluţia tuturor parametrilor de calitate consideraţi a fi necesari de către autoritatea locală de sănătate publică, de-a lungul unei perioade de cel puţin un an;b) sursele posibile de poluare;c) alte date cunoscute despre calitatea apei de suprafaţă ce urmează a fi folosită pentru îmbăiere.
 + 
Articolul 12În cazul evaluării anuale pentru o zonă autorizată anterior, operatorul prezintă:a) toate actele şi informaţiile din dosarul precedent, reactualizate dacă este cazul;b) rezultatele monitorizării calităţii apei de îmbăiere, pe o perioadă de cel puţin 15 zile înainte de data de depunere a dosarului pentru autorizare sanitară, pentru toţi parametrii de calitate prevăzuţi în normele aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 459/2002 sau consideraţi a fi necesari de către autoritatea teritorială de sănătate publică, în funcţie de sursele posibile de poluare şi de calitatea cunoscută a apei de suprafaţă ce urmează a fi folosită pentru îmbăiere.
 + 
Articolul 13La autorizarea sanitară a zonelor naturale amenajate pentru îmbăiere pe litoralul Mării Negre se procedează astfel:a) fiecare sector de plajă se autorizează separat prin decizie a autorităţii de sănătate publică teritoriale şi constituie cel puţin un punct de prelevare şi monitorizare a calităţii apei de îmbăiere în programul de monitorizare efectuat de către operatorul plajei;––––Litera a) a art. 13 a fost modificată de pct. 10 al articolului unic din HOTĂRÂREA nr. 836 din 25 iulie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 560 din 15 august 2007.––––Litera b) a art. 13 a fost abrogată de pct. 11 al articolului unic din HOTĂRÂREA nr. 836 din 25 iulie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 560 din 15 august 2007.
 + 
Capitolul IVMonitorizarea calităţii apei din zonele naturale amenajate pentru îmbăiere + 
Articolul 14(1) Operatorul plajei are obligaţia de a asigura monitorizarea calităţii apei de îmbăiere la un laborator care respectă prevederile art. 15.(2) Direcţia de sănătate publică teritorială stabileşte programul de monitorizare pe care trebuie să îl realizeze operatorul plajei şi evaluează rezultatele conform prevederilor art. 6 din normele aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 459/2002, în următoarele condiţii:a) programul de monitorizare a calităţii apei începe cu două săptămâni înaintea debutului sezonului de îmbăiere;b) frecvenţa de monitorizare nu poate fi mai mică decât cea prevăzută în normele aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 459/2002;c) zona de îmbăiere va avea un număr de puncte de prelevare a probelor de apă care să fie adecvat întinderii ţărmului, amplasării surselor de poluare şi concentraţiei utilizatorilor care ar putea afecta calitatea apei de îmbăiere;d) punctele de prelevare se fixează acolo unde aglomerarea de persoane care se îmbăiază este cea mai mare şi acolo unde se găsesc în mod obişnuit cei mai mulţi copii;e) procedurile de prelevare, transport şi analiză a probelor de apă de îmbăiere sunt conforme cu legislaţia în vigoare;f) rezultatele analizelor trebuie înregistrate într-un dosar care este pus la dispoziţie autorităţilor responsabile cu supravegherea şi inspecţia zonei, dar şi la dispoziţia publicului;g) laboratorul care analizează probele de apă de îmbăiere, în cazul în care are rezultate ce nu corespund normelor, informează imediat, telefonic sau prin fax, direcţia de sănătate publică teritorială şi operatorul plajei; imediat se recoltează şi se trimit la laborator probe adiţionale;h) apariţia în zona de îmbăiere a oricărui pericol imediat pentru sănătatea populaţiei trebuie să conducă de îndată la interzicerea de către operatorul plajei a îmbăierii sau a utilizării zonei respective, chiar înainte de informarea direcţiei de sănătate publică teritoriale, şi aducerea la cunoştinţă populaţiei a acestui fapt.(3) Direcţia de sănătate publică teritorială va opri imediat îmbăierea dacă parametrii de calitate care nu sunt corespunzători normelor reprezintă un risc imediat pentru sănătatea publică, până când parametrul sau parametrii de calitate în cauză revin la valorile normale.(4) În condiţii speciale meteohidrologice sau în orice alte condiţii în care se consideră, de către direcţia de sănătate publică teritorială, că este necesar, frecvenţa de monitorizare trebuie să fie crescută.(5) Frecvenţa de monitorizare se va stabili de către autoritatea de sănătate publică judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti, în funcţie de condiţiile locale evidenţiate.––––Alin. (5) al art. 14 a fost modificat de pct. 12 al articolului unic din HOTĂRÂREA nr. 836 din 25 iulie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 560 din 15 august 2007.(6) În situaţia în care calitatea apei se încadrează în valorile stabilite pentru parametrii prevăzuţi în normele aprobate prin actele normative în vigoare, autoritatea de sănătate publică judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti, poate decide renunţarea la monitorizarea anumitor parametri care nu sunt susceptibili de modificări semnificative în timp sau sub influenţa vreunei poluări specifice, cu prevederea acestora în documentele contractuale.––––Alin. (6) al art. 14 a fost modificat de pct. 12 al articolului unic din HOTĂRÂREA nr. 836 din 25 iulie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 560 din 15 august 2007.(7) Operatorul plajei are obligaţia să informeze populaţia cu privire la calitatea apei de îmbăiere şi să afişeze rezultatele în locuri vizibile şi într-un limbaj accesibil.––––Alin. (7) al art. 14 a fost modificat de pct. 12 al articolului unic din HOTĂRÂREA nr. 836 din 25 iulie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 560 din 15 august 2007.––––Alin. (8) al art. 14 a fost abrogat de pct. 13 al articolului unic din HOTĂRÂREA nr. 836 din 25 iulie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 560 din 15 august 2007.
 + 
Articolul 15Pentru a analiza calitatea apei de îmbăiere în conformitate cu normele aprobate prin actele normative în vigoare, laboratoarele trebuie să fie acreditate pentru parametrii analizaţi sau să aparţină reţelei Ministerului Sănătăţii Publice.––––Art. 15 a fost modificat de pct. 14 al articolului unic din HOTĂRÂREA nr. 836 din 25 iulie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 560 din 15 august 2007.
 + 
Capitolul VMonitorizarea calităţii apei folosite pentru îmbăiere din zone naturale neamenajate + 
Articolul 16(1) Direcţia de sănătate publică teritorială are următoarele responsabilităţi:a) să identifice pe teritoriul său toate zonele naturale de îmbăiere neamenajate, dar utilizate conform prevederilor art. 2 lit. b);b) să monitorizeze calitatea apei din zonele naturale de îmbăiere neamenajate, dar utilizate conform prevederilor art. 2 lit. b), în funcţie de disponibilitatea de resurse financiare şi umane, cel puţin pentru parametrii microbiologici şi pentru alţi parametri fizico-chimici consideraţi relevanţi, în funcţie de condiţiile locale, conform metodelor prevăzute de normele aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 459/2002;c) să informeze populaţia şi să afişeze rezultatele monitorizării în locuri vizibile şi într-un limbaj accesibil.––––Litera c) a alin. (1) al art. 16 a fost modificată de pct. 15 al articolului unic din HOTĂRÂREA nr. 836 din 25 iulie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 560 din 15 august 2007.(2) În situaţia în care direcţia de sănătate publică teritorială nu are posibilităţi pentru monitorizarea calităţii apei din zonele naturale neamenajate, dar utilizate conform prevederilor art. 2 lit. b), acest fapt trebuie anunţat administraţiei publice locale.
 + 
Capitolul VIAlte responsabilităţi privind monitorizarea şi informarea populaţiei + 
Articolul 17Autoritatea administraţiei publice locale în al cărei teritoriu există zonele naturale prevăzute la art. 2 lit. b) va asigura, prin avertizoare-panou informarea populaţiei locale şi a turiştilor despre absenţa controlului sanitar al zonei respective: "Zonă necontrolată sanitar şi nerecomandată îmbăierii".
 + 
Articolul 18Agenţiile de turism pot preciza în broşurile, pliantele sau în alte materiale de prezentare a zonei respective dacă zonele naturale de îmbăiere prevăzute la art. 2 lit. b) sunt sau nu sunt controlate sanitar, informaţie care poate fi obţinută de la direcţia de sănătate publică teritorială.
 + 
Articolul 19(1) Administraţia Naţională "Apele Române" va include în programele de monitorizare a calităţii apelor de suprafaţă şi puncte de prelevare pe evacuările de ape uzate ale folosinţelor de apă, dacă acestea pot influenţa direct calitatea apei din zona naturală amenajată pentru îmbăiere, şi vor comunică aceste date direcţiilor de sănătate publică teritoriale.––––Alin. (2) al art. 19 a fost abrogat de pct. 16 al articolului unic din HOTĂRÂREA nr. 836 din 25 iulie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 560 din 15 august 2007.(3) Orice poluare care poate afecta zona de îmbăiere va determina monitorizarea de către agenţia judeţeană pentru protecţia mediului, Administraţia Naţională "Apele Române" şi direcţiile de sănătate publică teritoriale a poluanţilor cunoscuţi sau presupuşi a fi deversaţi, cu o frecvenţă stabilită de comun acord, în funcţie de situaţie.(4) În cazul apelor de suprafaţă destinate îmbăierii care sunt afectate de fenomenul eutrofizării, care reprezintă procesul dezvoltării necontrolate a masei algale din cauza creşterii concentraţiilor de nutrienţi în apă, autorităţile de sănătate publică judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, în colaborare cu institutele de specialitate trebuie să monitorizeze fenomenul atât pentru efectele indirecte produse de alge, cât şi pentru posibila toxicitate algală.––––Alin. (4) al art. 19 a fost modificat de pct. 17 al articolului unic din HOTĂRÂREA nr. 836 din 25 iulie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 560 din 15 august 2007.(5) Inspectoratele de protecţia mediului judeţene şi Administraţia Naţională "Apele Române" trebuie să supravegheze sursele de poluare care pot influenţa calitatea apei din zonele naturale folosite pentru îmbăiere, pe întreaga perioadă a sezonului de îmbăiere, şi să informeze direcţiile de sănătate publică teritoriale în scopul protejării sănătăţii populaţiei şi mediului.(6) Inspectoratele de protecţia mediului judeţene trebuie să impună măsuri de reducere până la eliminare a gradului de poluare a apei în zonele naturale folosite pentru îmbăiere şi să facă cunoscute aceste măsuri direcţiei de sănătate publică teritoriale şi publicului.(7) Orice modificare a calităţii apei de îmbăiere trebuie anunţată direcţiei de sănătate publică teritoriale.
 + 
Articolul 20(1) Autoritatea de sănătate publică judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti, interpretează rezultatele probelor de apă de îmbăiere în conformitate cu prevederile actelor normative în vigoare.––––Alin. (1) al art. 20 a fost modificat de pct. 18 al articolului unic din HOTĂRÂREA nr. 836 din 25 iulie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 560 din 15 august 2007.(2) Direcţia de sănătate publică teritorială dispune:a) dacă riscul identificat nu este semnificativ, continuarea exploatării zonei, dar cu o mai strictă monitorizare pentru o anumită perioadă de timp, după care, dacă nu se reintră în valorile normale, se opreşte utilizarea zonei;b) dacă riscul este semnificativ, interzicerea folosirii zonei în scop de îmbăiere pentru o anumită perioadă de timp.(3) Decizia direcţiei de sănătate publică teritoriale prin care se prevede interzicerea sau restricţionarea îmbăierii trebuie făcută cunoscută publicului în locuri cât mai vizibile.(4) Autorităţile locale ale administraţiei publice şi forţele de ordine publică trebuie să intervină pentru respectarea deciziei de interzicere sau de restricţionare a îmbăierii.(5) Direcţia de sănătate publică teritorială va informa populaţia despre modificarea calităţii apei de îmbăiere şi asupra măsurilor, dacă este cazul, ce se impun pentru prevenirea riscului de îmbolnăvire.
 + 
Capitolul VIIDerogări + 
Articolul 21(1) Ministerul Sănătăţii poate aproba derogări operatorilor plajelor de la valorile unor parametri pentru anumite zone de îmbăiere autorizate, în următoarele condiţii:a) pentru anumiţi parametri, în caz de condiţii meteorologice sau hidrologice excepţionale: transparenţă, suspensii şi pH;b) atunci când apele de îmbăiere suferă o îmbogăţire naturală în anumite substanţe care determină o depăşire a limitelor stabilite de actele normative în vigoare, în condiţiile definiţiei termenului de îmbogăţire naturală, dar întotdeauna ţinându-se cont de imperativele sănătăţii publice;––––Litera b) a alin. (1) al art. 21 a fost modificată de pct. 19 al articolului unic din HOTĂRÂREA nr. 836 din 25 iulie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 560 din 15 august 2007.c) în cazuri justificate, pe baza unor documentaţii şi pentru perioade limitate de timp;d) o derogare poate să fie prelungită în mod justificat pe bază de documentaţie;e) în toate situaţiile prevăzute la lit. a)-c) populaţia să fie informată corespunzător.(2) Derogările se aprobă de către Ministerul Sănătăţii, pe baza documentaţiei întocmite de către operatorul plajei, cu consultanţă din partea direcţiei de sănătate publică teritoriale, şi a unui referat tehnic de evaluare din partea unui institut de sănătate publică.(3) Derogările aprobate şi documentaţia pe baza căreia a fost acordată derogarea se transmit Institutului de Sănătate Publică Bucureşti pentru includerea în Raportul naţional privind calitatea apei din zonele naturale amenajate pentru îmbăiere.
 + 
Articolul 22Direcţia de sănătate publică teritorială, în cazul zonelor naturale în care apa de îmbăiere conţine anumite substanţe ca urmare a contaminării naturale din sol, trebuie să evalueze riscul pentru sănătate pentru fiecare situaţie.
 + 
Capitolul VIIIInspecţia sanitară a zonelor naturale amenajate pentru îmbăiere + 
Articolul 23Inspecţia sanitară a unei zone naturale amenajate pentru îmbăiere se face de către direcţia de sănătate publică teritorială, asigurându-se identificarea şi evaluarea riscurilor microbiologice şi chimice ce pot afecta folosirea în siguranţă a unei ape de îmbăiere sau a unei plaje.
 + 
Articolul 24(1) Evaluarea sanitară a zonelor naturale amenajate pentru îmbăiere trebuie făcută de către direcţia de sănătate publică teritorială:a) în mod obligatoriu, atunci când se solicită autorizarea sanitară; evaluarea constă într-o expertiză sanitară, programată în comun cu operatorul plajei şi desfăşurată conform Fişei 1 de evaluare şi inspecţie sanitară cuprinse în anexa nr. 1, în scopul identificării surselor de poluare, stabilirii unui program de monitorizare a calităţii apei de îmbăiere şi stabilirii măsurilor ce trebuie luate pentru a fi protejată sănătatea populaţiei de pericolele existente;b) în mod obligatoriu anual, înainte de deschiderea sezonului de îmbăiere, în cazul zonelor de îmbăiere deja autorizate sanitar şi care solicită reînnoirea autorizării din punct de vedere sanitar, programată în comun cu operatorul plajei, conform Fişei 1 de evaluare şi inspecţie sanitară cuprinse în anexa nr. 1, în scopul revizuirii programului de monitorizare a calităţii apei de îmbăiere şi a măsurilor de remediere aplicate pentru a fi protejată sănătatea populaţiei de pericolele existente şi corectării eventualelor deficienţe observate;c) periodic, în timpul sezonului de îmbăiere, conform Fişei 2 de inspecţie sanitară cuprinse în anexa nr. 1, în scopul depistării aspectelor recente şi a impactului acestora asupra calităţii apei de îmbăiere şi pentru prelevare de probe de control al calităţii apei;d) adiţional, în vârf de sezon, în diferite zile şi la diferite ore ale zilei, neanunţat şi conform Fişei 3 de inspecţie sanitară cuprinse în anexa nr. 1;e) ori de câte ori se înregistrează un risc pentru sănătate;f) prealabil oricărei noi modificări sau noi activităţi importante ce urmează a avea loc în zona naturală amenajată pentru îmbăiere, la solicitarea operatorului plajei; rezultatele inspecţiei sanitare trebuie să fundamenteze decizia privind dezvoltarea zonei respective.(2) Inspecţia sanitară a zonelor naturale de îmbăiere folosite în mod tradiţional se face de către inspecţia sanitară de stat judeţeană şi a municipiului Bucureşti.––––Alin. (2) al art. 24 a fost modificat de pct. 20 al articolului unic din HOTĂRÂREA nr. 836 din 25 iulie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 560 din 15 august 2007.
 + 
Articolul 25(1) Activităţile de inspecţie sanitară trebuie să urmărească trei aspecte principale:a) calitatea apei de îmbăiere, vizual şi prin control de laborator;b) plaja, vizual şi prin control de laborator;c) facilităţile existente.(2) Expertiza sanitară constă în:a) pregătirea inspecţiei prin culegerea tuturor informaţiilor existente privind condiţiile din zonă, întocmirea unui dosar în care să fie incluse toate datele existente, inclusiv date privind starea de sănătate, dacă sunt disponibile, informarea operatorului plajei, a potenţialilor poluatori, a potenţialilor utilizatori şi autorităţii locale de mediu;b) inspecţia propriu-zisă a zonei în cauză;c) redactarea raportului preliminar care trebuie să includă recomandări privind monitorizarea calităţii apei de îmbăiere de către operator;d) redactarea raportului final, în care trebuie făcută coroborarea cu rezultatele de laborator privind calitatea apei de îmbăiere.(3) Activitatea de inspecţie sanitară, în orice situaţie, se încheie cu un raport final de evaluare a riscurilor şi cu concluzii privind condiţiile de folosire a zonei.(4) În situaţiile prevăzute la art. 24 alin. (1) lit. a), b), e) şi f) şi în cazul identificării unui risc pentru sănătate, datele inspecţiei sanitare se coroborează cu datele de laborator privind calitatea apei de îmbăiere.
 + 
Articolul 26(1) Modelul Fişei 1 de evaluare şi inspecţie sanitară şi al fişelor 2 şi 3 de inspecţie sanitară este prevăzut în anexa nr. 1.(2) Pentru autorizarea sanitară şi pentru inspecţia anuală, înainte de deschiderea sezonului de îmbăiere, în cazul zonelor naturale de îmbăiere deja autorizate sanitar, se utilizează Fişa 1 din anexa nr. 1.
 + 
Capitolul IXRaportarea + 
Articolul 27(1) Direcţiile de sănătate publică teritoriale trimit rezultatele obţinute în urma monitorizării zonelor naturale amenajate pentru îmbăiere la institutul de sănătate publică la care sunt arondate şi Institutului de Sănătate Publică Bucureşti, conform modelului de raportare al "Fişei zonelor naturale folosite pentru îmbăiere", prevăzut în anexa nr. 2, în termen de 45 de zile de la data închiderii sezonului de îmbăiere.(2) Pentru raportare se vor lua în considerare următorii parametri:a) 2 parametri microbiologici: coliformi totali, coliformi fecali şi streptococi fecali;b) 3 parametri fizico-chimici: uleiuri minerale, substanţe tensioactive de suprafaţă şi fenoli.(3) În situaţia în care se face o raportare ţinându-se cont şi de alţi parametri pe lângă cei minimum ceruţi, raportarea se face în mod separat, cu specificarea parametrilor raportaţi.(4) Fişa apei de îmbăiere trebuie să fie însoţită de o prezentare a situaţiei în care se pot preciza câteva dintre cele mai frecvente motive ce au determinat neconformarea unor zone de îmbăiere şi alte observaţii, după cum urmează:a) numărul de zone naturale amenajate pentru îmbăiere, identificate – în ape costiere, în ape tranzitorii, în ape dulci; dacă în comparaţie cu sezonul de îmbăiere precedent au fost adăugate alte zone, numărul de zone retrase şi motivele retragerii;b) numărul de zone naturale amenajate pentru îmbăiere, autorizate – în ape costiere, în ape tranzitorii, în ape dulci; dacă în comparaţie cu sezonul de îmbăiere precedent au fost adăugate alte zone, numărul de zone retrase şi motivele retragerii;c) analiza modificărilor apărute în situaţia zonelor naturale amenajate pentru îmbăiere, identificate şi/sau autorizate.(5) Fişa apei de îmbăiere va fi însoţită de raportarea numerică şi pe cod de boală a cazurilor de îmbolnăvire Nr. 133/13.II.2004 7 sau de accident, înregistrate ca suspecte ori diagnosticate ca fiind determinate de calitatea apei de îmbăiere sau a condiţiilor dintr-o zonă naturală amenajată sau folosită tradiţional pentru îmbăiere.(6) Direcţiile de sănătate publică teritoriale vor transmite prefecturii şi primarului localităţii de care aparţin respectivele zone de îmbăiere un raport anual privind rezultatele monitorizării calităţii apei de îmbăiere, inspecţiei sanitare şi a problemelor de sănătate identificate în sezonul anului în curs:a) numărul de zone naturale amenajate pentru îmbăiere, autorizate sanitar; evaluarea acestor zone de îmbăiere în raport cu anul precedent; procentul de probe care au corespuns valorilor obligatorii şi valorilor de referinţă din normele aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 459/2002; numărul zonelor interzise sau restricţionate pe perioada sezonului de îmbăiere; modul de informare a populaţiei;b) numărul de zone naturale de îmbăiere neautorizate sanitar, dar folosite în mod tradiţional conform art. 2 lit. b); evaluarea acestor zone de îmbăiere în raport cu anul precedent; modul de informare a populaţiei.
 + 
Articolul 28(1) Institutul de Sănătate Publică Bucureşti va elabora Raportul naţional privind calitatea apei de îmbăiere din zonele naturale amenajate pentru îmbăiere şi îl va transmite Ministerului Sănătăţii, Ministerului Agriculturii, Pădurilor, Apelor şi Mediului şi Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, în luna decembrie a fiecărui an.(2) Raportul naţional privind calitatea apei de îmbăiere din zonele naturale amenajate pentru îmbăiere va fi transmis Comisiei Europene, începând cu data aderării la Uniunea Europeană.(3) Informaţiile privind programele de monitorizare a zonelor naturale amenajate pentru îmbăiere şi rezultatele lor sunt disponibile pe site-urile autorităţilor implicate, începând din anul 2005.(4) Raportul naţional anual care descrie calitatea apei de îmbăiere va fi disponibil pe site-ul Institutului de Sănătate Publică Bucureşti.
 + 
Capitolul XColaborarea instituţională şi participarea publicului + 
Articolul 29(1) Ministerul Sănătăţii, Ministerul Agriculturii, Pădurilor, Apelor şi Mediului, Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului şi Ministerul Administraţiei şi Internelor vor colabora la aplicarea Normelor de calitate pentru apa din zonele naturale amenajate pentru îmbăiere, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 459/2002, şi ale prezentelor norme de supraveghere, inspecţie sanitară şi control al zonelor naturale utilizate pentru îmbăiere, la nivel central şi local, pentru managementul zonelor naturale amenajate pentru îmbăiere.(2) Autorităţile vor implica toate părţile interesate: organizaţii neguvernamentale, utilizatori, operatori, populaţie în procesul de informare şi de management al zonelor naturale amenajate pentru îmbăiere.(3) Modalităţile de colaborare sunt următoarele:a) schimbul reciproc de informaţii privind aspectele specifice zonelor naturale amenajate pentru îmbăiere;b) organizarea de întâlniri periodice la nivel central şi local pentru evaluarea situaţiei privind zonele naturale amenajate pentru îmbăiere, în vederea identificării problemelor şi soluţiilor de îmbunătăţire;c) în situaţia condiţiilor de urgenţă, consultarea reciprocă a autorităţilor competente: prefectură, primărie, agenţia judeţeană pentru protecţia mediului, direcţiile de sănătate publică teritorială, Administraţia Naţională "Apele Române" şi persoanelor interesate pentru formularea unui punct de vedere comun privind acţiunile de intervenţie şi de informare a populaţiei;d) mediatizarea de către autorităţile de la nivel central şi local a procedurilor de autorizare, monitorizare, inspecţie şi informare a populaţiei despre calitatea apei din zonele naturale amenajate pentru îmbăiere;e) elaborarea de propuneri pentru îmbunătăţirea procedurilor de lucru sau a modificării reglementărilor privind zonele naturale amenajate pentru îmbăiere.
 + 
Capitolul XIDispoziţii finale + 
Articolul 30(1) Cheltuielile pentru realizarea programului de monitorizare a calităţii apei de îmbăiere din zonele naturale amenajate pentru îmbăiere pentru perioada sezonului estival sunt suportate de operatorii plajelor.––––Alin. (1) al art. 30 a fost modificat de pct. 21 al articolului unic din HOTĂRÂREA nr. 836 din 25 iulie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 560 din 15 august 2007.(2) În situaţia zonelor naturale amenajate pentru îmbăiere în mod tradiţional, conform art. 2 lit. b), monitorizarea calităţii apei este suportată de către direcţia de sănătate publică teritorială, în limita disponibilităţilor bugetului alocat programului de supraveghere, sau prin suport financiar de la administraţia publică locală în al cărui teritoriu se află zona respectivă.(3) În situaţia unor accidente de poluare costurile pentru monitorizarea adiţională şi a programului de reabilitare vor fi suportate de către poluator, în condiţiile legii.(4) Cheltuielile pentru inspecţiile sanitare obligatorii, periodice şi adiţionale şi pentru controlul periodic al calităţii apei de îmbăiere din zonele naturale amenajate pentru îmbăiere sunt suportate de către direcţia de sănătate publică teritorială.(5) Cheltuielile pentru efectuarea unei inspecţii sanitare ca urmare a solicitării justificate, de către operatorul plajei sau de orice altă persoană juridică sau fizică, sunt suportate de către solicitant.
 + 
Articolul 31(1) Posturile de prim ajutor sau de asistenţă medicală, organizate în zonele naturale amenajate în timpul sezonului de îmbăiere, vor înregistra şi informaţii privind zona naturală utilizată pentru îmbăiere de către solicitantul de asistenţă medicală.(2) Aceste înregistrări vor fi raportate numeric şi pe coduri de boli către direcţia de sănătate publică teritorială.(3) Orice caz de îmbolnăvire sau accident suspectat ori diagnosticat de a fi generat de calitatea apei de îmbăiere sau de condiţiile din zonele naturale, amenajate sau folosite tradiţional în acest scop, trebuie raportat imediat direcţiei de sănătate publică teritoriale de către medicii de familie, specialişti din policlinici şi spitale.
 + 
Articolul 32Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezentele norme.
 + 
Anexa 1la normeFIŞA 1 DE EVALUARE ŞI INSPECŢIE SANITARĂ───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────                       A. Informaţii generale    Denumirea zonei de îmbăiere ……………………………………….    Localizare……………………………………………………….    Tipul de apă: dulce [ ] marină [ ]    Autoritatea responsabilă de supraveghere, inspecţie sanitară şi control    ………………………………………………………………..    Adresa ………………………………………………………….    Telefon …………………….., fax ……………… e-mail ……..    Numele laboratorului de analize ……………………………………    Adresa ………………………………………………………….    Telefon ……………, fax ……………, e-mail …………………    Distanţa (km) până la locul de prelevare: …………………………..    Timpul necesar pentru transport (minute):……………………………    Numele şi prenumele persoanei responsabile de probe    pe timpul transportului:…………………………………………..    Tip de relief sau activitate umană din zona de îmbăiere: pădure [ ]    câmpie [ ] dealuri [ ] mlaştini [ ] fluviu, râu, canal [ ]    zonă agricolă [ ]…………………………………………………    localitate urbană [ ] localitate rurală [ ] zonă comercială [ ]    zonă rezidenţială [ ] zonă industrială [ ] ………………………….    hotel [ ] port [ ] aeroport [ ] şosea [ ] cale ferată [ ] zona militară    [ ] zonă de depozitare a deşeurilor [ ]    altele ………………………………………………………….    Mărimea zonei de îmbăiere: suprafaţa (mp):                               lungimea (m):                               adâncimea medie (m):    Plaja da [ ] suprafaţa (mp):                 lungimea (m):                 nu [ ]    Direcţia principală a curenţilor ………………………,    viteza obişnuită (m/s): …………………………………………..    Direcţia principală a vântului/brizei: ………………., viteza    obişnuită a vântului sau brizei (km/s): …………………………….    Configuraţia ţărmului: ……………………………………………    Diguri: da [ ] nu [ ]    Înălţimea medie a valurilor: ………………………………………    Precipitaţii (total anual): ……………. modele sezoniere: ………..    Temperatura medie a apei: cea mai joasă din an: ……………..cea mai    ridicată din an: …………………………………………………    Temperatura medie a aerului: cea mai joasă din an:………….. cea mai    ridicată din an: …………………………………………………    Facilităţi publice: acces la apa potabilă: da [ ] nu [ ] nr. toalete:    nr. duşuri:    Coşuri de gunoi: da [ ] nu [ ] Sunt protejate de animale sau păsări    da [ ] nu [ ]    Există metode folosite pentru avertizarea publicului faţă de pericole ?    da [ ] nu [ ]    Plăcuţe avertizoare scrise [ ] plăcuţe desenate [ ] steaguri [ ] altele [ ]    Sunt adecvate facilităţile de mai sus ? da [ ] nu [ ]    Accesibilitatea: drum asfaltat [ ] potecă [ ] fără acces [ ]    Există o parcare corespunzătoare ? da [ ] nu [ ]                       B. Riscuri microbiologice    Ape uzate menajere sau din zootehnie    Calitatea apei de îmbăiere este afectată sau este posibil a fi afectată de    deversările din:    – sistemele individuale de evacuare a apelor uzate menajere: [ ]    – staţiile de tratare ape uzate menajere [ ]    – evacuări de ape uzate la distanţe mari de ţărm [ ]    – activităţi agricole: [ ]    – activităţi de acvacultură: [ ]    – rezervaţii de animale sau păsări domestice ori de animale sau păsări    sălbatice: [ ]    – crescătorii de păsări sau animale: [ ]    Evacuările sunt: continue: [ ] discontinue: [ ]    Există posibilitatea ca scurgeri de la toalete, duşuri sau altele să    contamineze aria? da [ ] nu [ ]    Densitatea îmbăietorilor poate să afecteze calitatea apei? da [ ] nu [ ]    Ape pluviale    Calitatea apei de îmbăiere este afectată sau este posibil să fie afectată    de deversări din surse nepunctuale provenind din:    – sistemul pluvial al localităţii [ ];    – din refularea sistemului de canalizare în cel pluvial: [ ];    – terenuri agricole: [ ];    – drenaj natural: [ ].    Vânturile din larg par să aducă apă poluată spre aria de îmbăiere?:    da [ ] nu [ ]    Curenţii din apă par să aducă apă poluată spre aria de îmbăiere?:    da [ ] nu [ ]    Valurile par să aducă apă poluată spre aria de îmbăiere?: da [ ] nu [ ]                       C. Riscuri chimice şi alte pericole    Calitatea apei pare că este afectată de:    deversări din surse industriale [ ] şiroiri din agricultură [ ] utilizarea    apei pentru navigaţie sau agrement [ ] şiroire pluvială    din urban [ ] plutesc deşeuri de plastic [ ] sunt pete de ulei [ ] este    prezentă spumă [ ] sunt prezente alge [ ] alte tipuri de deşeuri sau    reziduuri [ ]    Se observă, în larg sau la mal, vânt ce pare că poate aduce apă poluată la    nivelul zonei de îmbăiere [ ]    Se observă curenţii ce par că pot aduce apă poluată la nivelul apei de    îmbăiere [ ]    Se observă valuri ce par că pot aduce apă poluată la nivelul apei de    îmbăiere [ ]    Calitatea nisipului pare să fie afectată de: deversări din surse    industriale [ ] şiroiri din agricultură [ ]    utilizarea apei pentru navigaţie sau agrement [ ] şiroire pluvială din    urban [ ] sunt deşeuri de plastic [ ]    sunt deşeuri de cauciuc [ ] sunt pete de ulei [ ] este prezentă spumă [ ]    sunt prezente alge [ ]    Există alte tipuri de deşeuri sau reziduuri: da [ ]    (descrieţi) ……………………………………… nu [ ]    Date despre chimia apei sau alte comentarii adiţionale    ………………………………………………………………..                       D. Informarea    Sunt cunoscute instituţiile şi organismele la care trebuie anunţată orice    modificare a calităţii apei de îmbăiere: da [ ] nu [ ]    Este actualizat registrul de evidenţă a probelor prelevate şi analizate şi    a inspecţiilor efectuate: da [ ] nu [ ]                       E. Concluzii    Prelevarea de probe:    ……………………………………………    Puncte de prelevare:    ……………………………………………    Frecvenţa şi timpul de prelevare:    ……………………………………………    Parametrii ce trebuie monitorizaţi sau parametrii pentru a căror analiză    au fost prelevate probele…………………………………………..───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────––––Anexa 1 la norme a fost înlocuită cu anexa din HOTĂRÂREA nr. 836 din 25 iulie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 560 din 15 august 2007, conform pct. 22 al articolului unic din acelaşi act normativ.
–––––Anexa 2 la Normele de supraveghere, inspecţie sanitară şi control al zonelor naturale utilizate pentru îmbăiere a fost abrogată de alin. (1) al art. 52, Cap. V din HOTĂRÂREA nr. 546 din 21 mai 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 404 din 29 mai 2008.–––

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x