NORME din 27 iunie 2008

Redacția Lex24
Publicat in Repertoriu legislativ, 10/12/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Emitent: MINISTERUL ECONOMIEI SI FINANTELOR
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 536 din 16 iulie 2008
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act
Nu exista actiuni induse de acest act
Acte referite de acest act:

SECTIUNE ACTREFERA PEACT NORMATIV
ActulACTUALIZEAZA PENORMA 27/06/2008
Acte care fac referire la acest act:

SECTIUNE ACTREFERIT DEACT NORMATIV
ActulREFERIT DENORMA (R) 19/11/2014





Notă
Aprobate prin ORDINUL nr. 2.005 din 27 iunie 2008, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 536 din 16 iulie 2008
Notă
Potrivit art. II din ORDINUL nr. 2.698 din 8 august 2019, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 713 din 30 august 2019, în tot cuprinsul ordinului, sintagma „majorări de întârziere“ se înlocuiește cu sintagma „dobânzi și penalități de întârziere“. Înlocuirea sintagmelor a fost efectuată direct în textul prezentei forme consolidate.
 + 
Capitolul IÎncasări și plăți în și din fondul de riscÎncasări în fondul de risc1.Fondul de risc se constituie din următoarele surse:a)sumele încasate sub formă de comisioane de la subîmprumutați/garantați de stat. Comisionul la fondul de risc reprezintă suma datorată la fondul de risc de beneficiarul unei finanțări rambursabile subîmprumutate și/sau garantate de stat, în cuantumul și la termenele stipulate în acordul de împrumut subsidiar și în convenția de garantare sau în acordul de împrumut subsidiar și de garanție, încheiate cu Ministerul Economiei și Finanțelor;b)sumele încasate de la subîmprumutați/garantați de stat, reprezentând rate de capital, dobânzi, comisioane și alte costuri aferente finanțărilor rambursabile subîmprumutate și/sau garantate de stat, plătite de Ministerul Economiei și Finanțelor în numele subîmprumutatului și/sau garantatului;c)dobânzile la disponibilitățile aflate în contul fondului de risc;d)sumele reprezentând încasări din dobânzi și penalități de întârziere la nivelul celor prevăzute pentru neplata în termen a obligațiilor fiscale, aplicate pentru neplata la termen de către subîmprumutații și/sau garantații de stat a comisioanelor la fondul de risc;e)sumele reprezentând încasări din dobânzi și penalități de întârziere la nivelul celor prevăzute pentru neplata în termen a obligațiilor fiscale, aplicate pentru neplata la termen de către subîmprumutați și/sau garantați de stat a ratelor de capital, dobânzilor, comisioanelor și a altor costuri aferente finanțărilor rambursabile subîmprumutate și/sau garantate de stat, pentru care Ministerul Economiei și Finanțelor a efectuat plăți în calitate de împrumutat/garant;f)sumele recuperate de la debitori în baza unor acorduri de recuperare în derulare, încheiate de Ministerul Economiei și Finanțelor cu operatori economici subîmprumutați sau garantați de stat;g)sumele recuperate de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) în urma valorificării creanțelor potrivit Ordonanței Guvernului nr. 29/2002 privind instituirea unor măsuri pentru recuperarea creanțelor statului și diminuarea datoriei publice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 324/2002, precum și Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 42/2003 privind preluarea de către Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Bancare a creanței statului provenite din executarea garanției emise pentru împrumutul extern acordat Societății Naționale „Îmbunătățiri Funciare” – S.A., aprobată prin Legea nr. 381/2003;h)sumele recuperate de către organele fiscale competente, potrivit legii;i)sumele recuperate de către organele fiscale competente, constând în sume plătite de Ministerul Economiei și Finanțelor în contul garantaților de stat reprezentând executarea unor scrisori de garanție;j)sumele primite de la bugetul de stat în completarea fondului de risc, în condițiile prevăzute de lege.2.Persoanele juridice, beneficiare ale finanțărilor rambursabile subîmprumutate și/sau garantate de stat, au obligația de a vărsa sumele datorate la fondul de risc în cuantumul și la termenele stipulate în acordul de împrumut subsidiar sau în convenția de garantare ori în acordul de împrumut subsidiar și garanție, după caz, încheiat/încheiată cu Ministerul Economiei și Finanțelor.Sumele datorate fondului de risc se virează în contul IBAN RO24TREZ999650101XXXXXXX, deschis pe numele Ministerului Economiei și Finanțelor la Trezoreria Operativă Centrală, cod de identificare fiscală 8609468.3.Direcția generală de trezorerie și datorie publică calculează dobânzi și penalități de întârziere la nivelul celor prevăzute pentru neplata în termen a obligațiilor fiscale, dacă legea nu prevede altfel, atât pentru neplata la termen de către subîmprumutați și/sau garantați de stat a comisionului la fondul de risc, cât și pentru neplata la termen a ratelor de capital, a dobânzilor, a comisioanelor și a altor costuri aferente finanțărilor rambursabile subîmprumutate și/sau garantate de stat, în situația în care plățile sunt efectuate de Ministerul Economiei și Finanțelor în calitate de împrumutat/garant, până la achitarea integrală a sumelor datorate.Dobânzile și penalitățile de întârziere percepute de Ministerul Economiei și Finanțelor pentru neplata la termen a comisionului la fondul de risc de către subîmprumutați și/sau garantați de stat se calculează asupra echivalentului în lei al sumei datorate în valută de contract, determinat pe baza cursului valutar valabil la data scadenței acesteia sau asupra plății în lei, după caz.Dobânzile și penalitățile de întârziere percepute de Ministerul Economiei și Finanțelor pentru neplata la termen de către subîmprumutați și/sau garantați de stat a ratelor de capital, a dobânzilor, a comisioanelor și a altor costuri aferente finanțărilor rambursabile subîmprumutate și/sau garantate de stat se calculează asupra echivalentului în lei al sumei datorate în valută de contract, determinat pe baza cursului valutar valabil la data scadenței la extern sau asupra plății în lei, după caz.Dobânzile și penalitățile de întârziere se calculează pentru fiecare zi de întârziere, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadență și până la data stingerii sumei datorate inclusiv, respectiv data debitării contului plătitorului, beneficiar de finanțări rambursabile subîmprumutate și/sau garantate de stat, data putând fi dovedită prin extrasul de cont al contribuabilului.Abrogat.(la 30-08-2019,
Paragraful 5 de la punctul 3 din Capitolul I a fost abrogat de Punctul 1, Articolul I din ORDINUL nr. 2.698 din 8 august 2019, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 713 din 30 august 2019
)
Plăți din fondul de riscSumele aflate în fondul de risc sunt destinate achitării obligațiilor aferente subîmprumuturilor și garanțiilor de stat, în cazul în care beneficiarii finali nu dispun de resurse financiare proprii pentru achitarea obligațiilor de plată la termenele scadente.La sfârșitul anului bugetar, Ministerul Economiei și Finanțelor regularizează cu bugetul de stat disponibilitățile aflate în fondul de risc constituit potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 64/2007 privind datoria publică, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 109/2008, în limita sumelor alocate din bugetul de stat.
 + 
Capitolul IIProceduri de plată1.Ministrul economiei și finanțelor, în calitate de ordonator principal de credite, în cazul administrării și gestionării fondului de risc, îndeplinește atribuțiile și răspunderile prevăzute în Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările ulterioare, respectiv privind aprobarea angajării, lichidării și ordonanțării cheltuielilor din fonduri publice.În situația în care subîmprumutații și/sau garantații de stat nu pot asigura integral ori parțial, la termenele scadente, sumele necesare achitării ratelor de capital, dobânzilor, comisioanelor și altor costuri aferente finanțărilor rambursabile subîmprumutate și/sau garantate de stat, ministrul economiei și finanțelor sau persoana căreia i-au fost delegate aceste atribuții în calitate de împrumutat direct sau garant dispune efectuarea plății pe baza următoarelor documente, după caz:a)adresa de solicitare a beneficiarului pentru efectuarea plății de către Ministerul Economiei și Finanțelor, în calitate de împrumutat direct sau garant, împreună cu declarația pe propria răspundere (anexa nr. 1) a conducătorilor persoanei juridice beneficiare a finanțării rambursabile subîmprumutate și/sau garantate de stat, prin care Ministerul Economiei și Finanțelor este informat, în scris, cu 10 zile calendaristice înainte de data scadenței, despre imposibilitatea constituirii parțiale sau totale a sumelor necesare pentru plata obligațiilor ce decurg din finanțările rambursabile;b)cererea de plată înaintată Ministerului Economiei și Finanțelor de către administratorul judiciar și/sau lichidator în cazul în care beneficiarul finanțării rambursabile garantate de stat și/sau contractate de stat și subîmprumutate se află în procedură de insolvență și/sau faliment;c)înștiințarea în scris, transmisă de instituția creditoare Ministerului Economiei și Finanțelor, în vederea exercitării obligației de împrumutat direct, potrivit clauzelor prevăzute în acordul de împrumut, sau obligației de garant, în conformitate cu clauzele prevăzute în scrisoarea de garanție, înștiințare care include: rata de capital, valoarea dobânzii și alte costuri ce urmează să fie plătite instituției creditoare, conform acordului/contractului de împrumut, data scadenței, contul și banca unde urmează să se efectueze plata;d)note de fundamentare privind cumpărarea și plata de valută (anexele nr. 2 și 3), prin care se propune semnarea ordinului de schimb valutar pentru cumpărare valută, precum și a ordinului de plată valută de către ordonatorul principal de credite sau de către persoana delegată de acesta;e)ordinul de schimb valutar pentru cumpărare valută (anexa nr. 4), care va cuprinde:– suma solicitată în valută (codul valutei, suma în cifre și în litere);– data valutei;– numărul de cont în valută al Ministerului Economiei și Finanțelor;– numărul de cont în lei al Ministerului Economiei și Finanțelor;– operațiunea;– instrucțiuni privind decontarea;– detalii privind persoanele de contact din Ministerul Economiei și Finanțelor;f)ordinul de plată valută (anexa nr. 5), care va cuprinde:– suma solicitată în valută (codul valutei, suma în cifre și în litere);– data valutei;– beneficiarul sumei (numele și sediul);– banca beneficiarului și numărul contului;– explicații asupra operațiunii (rata de capital, dobânda, comisioanele, alte costuri aferente împrumutului, persoana juridică subîmprumutată și/sau garantată de stat, numărul și data acordului de împrumut sau scrisorii de garanție, după caz, actul normativ de aprobare a acordului de împrumut sau garantării împrumutului);– instrucțiuni privind decontarea;– detalii privind persoane de contact din Ministerul Economiei și Finanțelor;g)nota de decontare cu Banca Națională a României a contravalorii în lei (anexa nr. 6) din disponibilul fondului de risc pentru decontarea echivalentului în lei al valutei datorate unui creditor extern, aprobată de ordonatorul principal de credite sau de persoana căreia i-au fost delegate aceste atribuții, însoțită de ordinul de schimb valutar pentru cumpărare valută, ordinul de plată valută, comunicarea Băncii Naționale a României privind confirmarea operațiunii de schimb valutar, notificarea de plată de la banca/instituția finanțatoare, adresa de solicitare a beneficiarului pentru efectuarea plății de către Ministerul Economiei și Finanțelor, în calitate de împrumutat direct sau garant, respectiv cererea de plată înaintată Ministerului Economiei și Finanțelor de către administratorul judiciar/lichidatorul în cazul în care beneficiarul finanțării rambursabile garantate de stat și/sau contractate de stat și subîmprumutate se află în procedură de faliment și/sau insolvență;h)nota de decontare a contravalorii în lei (anexa nr. 6 bis) din disponibilul fondului de risc, pentru decontarea sumei în lei datorată unui creditor intern, aprobată de ordonatorul principal de credite sau de persoana căreia i-au fost delegate aceste atribuții, însoțită de notificarea de plată de la banca/instituția finanțatoare, adresa de solicitare a beneficiarului pentru efectuarea plății de către Ministerul Economiei și Finanțelor, în calitate de împrumutat direct sau garant, respectiv cererea de plată înaintată Ministerului Economiei și Finanțelor de către administratorul judiciar/lichidatorul în cazul în care beneficiarul finanțării rambursabile garantate de stat și/sau contractate de stat și subîmprumutate se află în procedură de faliment și/sau insolvență;i)în cazul în care disponibilul din fondul de risc nu acoperă contravaloarea în lei a sumei în valută cumpărate de Banca Națională a României, respectiv valoarea necesară în lei în cazul finanțărilor rambursabile subîmprumutate și/sau garantate de stat, contractate în lei, de la un finanțator intern, Direcția generală de trezorerie și datorie publică va întocmi și va transmite la Direcția generală trezorerie și contabilitate publică, pe lângă documentele menționate mai sus, și următoarele documente:– notă de fundamentare prin care se propune semnarea cererii de deschidere de credite bugetare din capitolul 55.01, titlul 51, articolul 02, alineatul 10 «Plăți în contul creditelor garantate și/sau subîmprumutate», aprobată de ordonatorul principal de credite sau de persoana căreia i-au fost delegate aceste atribuții;(la 30-08-2019,
Prima liniuță de la Litera i) din Punctul 1. , Capitolul II a fost modificată de Punctul 2, Articolul I din ORDINUL nr. 2.698 din 8 august 2019, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 713 din 30 august 2019
)
– documente aferente deschiderii de credite bugetare din capitolul 55.01 titlul 51 articolul 02 alineatul 10 «Plăți în contul creditelor garantate și/sau subîmprumutate», aprobate și semnate de ordonatorul principal de credite sau de persoana căreia i-au fost delegate aceste atribuții vizate de controlorul financiar preventiv propriu și/sau delegat, după caz;(la 30-08-2019,
A doua liniuță de la Litera i) din Punctul 1. , Capitolul II a fost modificată de Punctul 2, Articolul I din ORDINUL nr. 2.698 din 8 august 2019, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 713 din 30 august 2019
)
– notă de lichidare (anexele nr. 8 și 8 bis), prin care se propune alimentarea contului „Disponibil fond de risc”, din capitolul 55.01, titlul 51, articolul 02, alineatul 10, aprobată pentru bun de plată de ordonatorul principal de credite sau de persoana căreia i-au fost delegate aceste atribuții;– ordonanțare de plată, aprobată de ordonatorul principal de credite sau de persoana căreia i-au fost delegate aceste atribuții, cu viza controlului financiar preventiv propriu și delegat.(la 30-08-2019,
A patra liniuță de la Litera i) din Punctul 1. , Capitolul II a fost modificată de Punctul 2, Articolul I din ORDINUL nr. 2.698 din 8 august 2019, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 713 din 30 august 2019
)
2.În cazul în care executarea unei scrisori de garanție se face în baza unei hotărâri judecătorești, ministrul economiei și finanțelor aprobă plata în baza documentației aferente și a unei note întocmite de Direcția generală juridică, care are la bază referatul de instrumentare a cauzei, din care rezultă evoluția litigiului de la cererea petentului și până la data când se solicită executarea. În baza aprobării plății, Direcția generală de trezorerie și datorie publică întocmește documentația corespunzător procedurii de la pct. 1.În cazul concilierilor directe și în cazul în care achitarea obligațiilor de plată asumate în calitate de garant au fost reglementate printr-un act normativ, documentația aferentă plății se întocmește de Direcția generală de trezorerie și datorie publică, cu viza Direcției generale juridice.
 + 
Capitolul IIIEvidența, raportarea, modul de constituire, administrare și utilizare a fondului de risc1.În baza evidențelor proprii și a extraselor și fișelor de cont primite de la Direcția generală trezorerie și contabilitate publică, Direcția generală de trezorerie și datorie publică întocmește situații operative privind încasările și plățile din fondul de risc.Periodic se procedează la efectuarea unui punctaj între situația operativă și evidența contabilă, iar anual Direcția generală de trezorerie și datorie publică va prezenta conducerii ministerului un raport privind modul de constituire și utilizare a fondului de risc.2.Evidența contabilă sintetică și analitică a fondului de risc se organizează în cadrul Direcției generale trezorerie și contabilitate publică potrivit Legii contabilității nr. 82/1991, republicată, și reglementărilor contabile aplicabile.3.În baza comunicărilor transmise de Direcția generală de trezorerie și datorie publică, în conformitate cu prevederile acordurilor de împrumut subsidiar, convențiilor de garantare și acordurilor de împrumut subsidiar și garanție încheiate, Direcția generală trezorerie și contabilitate publică înregistrează persoanele juridice subîmprumutate sau garantate de stat ca debitori la fondul de risc pentru obligațiile de plată aferente.4.Extrasele de cont conținând sumele încasate de Ministerul Economiei și Finanțelor de la subîmprumutați și/sau garantați de stat se transmit de către Direcția generală trezorerie și contabilitate publică, pentru codificare, Direcției generale de trezorerie și datorie publică. Codificarea documentelor justificative se efectuează în termen de 3 zile lucrătoare de la primirea acestora.5.Debitele rezultate din rate de capital, dobânzi, comisioane și alte costuri aferente acestora, precum și din comisionul la fondul de risc reprezintă creanțe fiscale principale, iar dobânzile și penalitățile de întârziere aferente acestora reprezintă creanțe fiscale accesorii.Stingerea obligațiilor prevăzute la paragraful 1 se face de către Direcția generală de trezorerie și datorie publică în conformitate cu dispozițiile titlului VII «Colectarea creanțelor fiscale» din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare.În cazul stingerii prin plată a acestor obligații, data plății este stabilită conform prevederilor art. 163 din Legea nr. 207/2015, cu modificările și completările ulterioare.În cazul creanțelor fiscale stinse prin compensare, dobânzile și penalitățile de întârziere se datorează potrivit art. 178 din Legea nr. 207/2015, cu modificările și completările ulterioare.În cazul creanțelor fiscale datorate la fondul de risc, reprezentând rate de capital, dobânzi, comisioane și alte costuri aferente achitate de Ministerul Finanțelor Publice la extern în contul subîmprumutaților și/sau garantaților, stinse prin compensare, data stingerii este stabilită conform prevederilor art. 167 din Legea nr. 207/2015, cu modificările și completările ulterioare.În cazul creanței fiscale reprezentând comision la fondul de risc, stins prin compensare, cursul valutar utilizat la data stingerii este cursul valutar comunicat de Banca Națională a României, valabil la data compensării, dată stabilită conform prevederilor art. 167 din Legea nr. 207/2015, cu modificările și completările ulterioare.Pentru stingerea debitului în valută, beneficiarul virează echivalentul în lei al obligației de plată calculat la cursul de schimb valutar comunicat de Banca Națională a României, valabil la data plății.În cazul în care s-a început procedura de executare silită, prin poprire asupra conturilor de disponibilități bănești deschise la unitățile teritoriale ale Trezoreriei Statului pe numele beneficiarilor de finanțări rambursabile garantate de stat și/sau contractate de stat și subîmprumutate, momentul plății este data instrumentelor de decontare specifice, astfel cum această informație este transmisă prin mesajul electronic de plată, pe baza cărora se creditează aceste conturi.Dobânzile și penalitățile de întârziere se calculează de către Direcția generală de trezorerie și datorie publică și se datorează până la momentul stingerii integrale a debitului prin orice modalitate prevăzută de lege.Dacă subîmprumutații și/sau garantații de stat datorează obligații fiscale reprezentând rate de capital, dobânzi, comisioane și alte costuri aferente, comision la fondul de risc, precum și accesorii aferente acestora, provenind din finanțări rambursabile subîmprumutate și/sau garantate de către stat, iar suma plătită nu este suficientă pentru a stinge toate datoriile către fondul de risc, stingerea obligațiilor fiscale se efectuează de către Direcția generală de trezorerie și datorie publică, în ordinea prevăzută la art. 165 alin. (1) din Legea nr. 207/2015, cu modificările și completările ulterioare.Pentru aplicarea prevederilor art. 165 din Legea nr. 207/2015, cu modificările și completările ulterioare, se are în vedere stingerea integrală a obligațiilor fiscale datorate către fondul de risc, în ordinea vechimii, după cum urmează:a)rate de capital, dobânzi, comisioane și alte costuri aferente;b)comision la fondul de risc;c)accesorii aferente lit. a);Vechimea obligațiilor fiscale de plată către fondul de risc se stabilește în conformitate cu art. 165 alin. (3) din Legea nr. 207/2015, cu modificările și completările ulterioare.În cazul debitorilor aflați sub incidența legislației privind insolvența, ordinea de stingere a obligațiilor fiscale datorate către fondul de risc este cea prevăzută în art. 165 alin. (6) din Legea nr. 207/2015, cu modificările și completările ulterioare.În cazul sumelor încasate în plus pe destinațiile specificate în ordinul de plată de la subîmprumutați și/sau garantați pentru stingerea unor obligații de plată către fondul de risc, acestea se utilizează pentru stingerea parțială/totală a debitului restant la fondul de risc.Sumele recuperate de Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului în urma valorificării creanțelor preluate în condițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 42/2003, aprobată prin Legea nr. 381/2003, și ale Ordonanței Guvernului nr. 29/2002, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 324/2002, se evidențiază în contabilitate conform art. 8 și 9 din normele metodologice de aplicare a acesteia, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 303/2002, într-un cont analitic distinct, deschis în cadrul fondului de risc.d)accesorii aferente lit. b).(la 30-08-2019,
Punctul 5. din Capitolul III a fost modificat de Punctul 3, Articolul I din ORDINUL nr. 2.698 din 8 august 2019, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 713 din 30 august 2019
)
6.Direcția generală de trezorerie și datorie publică va transmite Direcției generale trezorerie și contabilitate publică, până la data de 10 a lunii următoare trimestrului încheiat, în vederea înregistrării în contabilitate, următoarele situații, întocmite distinct pentru fiecare beneficiar:a)situația comisioanelor la fondul de risc de încasat pentru trimestrul următor;b)situația debitelor reprezentând rate de capital, dobânzi, comisioane și alte costuri aferente, precum și a debitelor reprezentând comision la fondul de risc;c)situația dobânzilor și penalităților de întârziere calculate pentru neplata comisioanelor la fondul de risc;d)situația dobânzilor și penalităților de întârziere calculate pentru neplata ratelor de capital, dobânzilor, comisioanelor și altor costuri aferente.(la 30-08-2019,
Punctul 6. din Capitolul III a fost modificat de Punctul 4, Articolul I din ORDINUL nr. 2.698 din 8 august 2019, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 713 din 30 august 2019
)
7.Sumele plătite de Ministerul Economiei și Finanțelor în contul subîmprumutaților sau garantaților de stat se evidențiază în contabilitate atât în valută de contract, cât și în lei, la cursul valutar comunicat de Banca Națională a României, valabil pentru ziua plății, în contul "Debitori la fondul de risc", până la recuperarea acestora de la beneficiarii finanțărilor rambursabile subîmprumutate sau garantate de stat.Reevaluarea soldurilor debitelor în valută se efectuează de către Direcția generală de trezorerie și datorie publică și Direcția generală trezorerie și contabilitate publică trimestrial și la sfârșitul fiecărui an bugetar, precum și în alte situații prevăzute de lege, utilizându-se cursul de schimb al pieței valutare comunicat de Banca Națională a României în ultima zi bancară a perioadei de raportare, afișat pe site-ul Băncii Naționale a României.(la 30-08-2019,
Paragraful 2 de la Punctul 7. din Capitolul III a fost modificat de Punctul 5, Articolul I din ORDINUL nr. 2.698 din 8 august 2019, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 713 din 30 august 2019
)
8.Fișele de cont aferente debitelor de recuperat din rate de capital, dobânzi, comisioane și alte costuri, fișele de cont aferente dobânzilor și penalităților de întârziere aferente, precum și cele reprezentând comisionul la fondul de risc și dobânzile și penalitățile de întârziere aferente acestuia se transmit anual de către Direcția generală trezorerie și contabilitate publică atât Direcției generale de trezorerie și datorie publică, cât și persoanelor juridice debitoare pentru a fi confirmate în conformitate cu prevederile pct. 29 din anexa nr. 1 la Normele privind organizarea și efectuarea inventarierii elementelor de activ și de pasiv, aprobate prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1.753/2004, cu modificările ulterioare.
 + 
Capitolul IVProcedura de recuperare a sumelor datorate de subîmprumutații sau garantații de stat1.Sumele achitate la extern de Ministerul Economiei și Finanțelor, în calitate de garant, și cesionate la AVAS se vor recupera de către AVAS de la beneficiarii acestor împrumuturi, societăți comerciale, conform prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 29/2002, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 324/2002, și ale normelor metodologice de aplicare a acesteia, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 303/2002, și ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 42/2003, aprobată prin Legea nr. 381/2003.2.Sumele plătite la scadențe de către Ministerul Economiei și Finanțelor, în calitate de împrumutat sau garant, în contul subîmprumutaților sau garantaților de stat, ca urmare a lipsei disponibilităților financiare ale acestora, reprezentând rate de capital, dobânzi, comisioane și alte costuri, precum și comisioanele datorate și neachitate la fondul de risc de către aceștia, și dobânzile și penalitățile de întârziere aferente se recuperează de către organele fiscale în a căror rază teritorială își au domiciliul fiscal beneficiarii.3.Organelor fiscale în a căror rază teritorială își au domiciliul fiscal beneficiarii de credite garantate de stat le revine sarcina de a recupera și sumele plătite de Ministerul Economiei și Finanțelor în contul acestora, reprezentând executarea unor scrisori de garanție la solicitarea băncilor comerciale sau pentru punerea în aplicare a unor hotărâri judecătorești ca urmare a acționării în justiție a Ministerului Economiei și Finanțelor, în calitatea acestuia de garant, de către instituția creditoare.4.Direcția generală de trezorerie și datorie publică transmite, trimestrial, debitorilor la fondul de risc, beneficiari de finanțări rambursabile subîmprumutate sau garantate de stat, înscrisurile prin care se individualizează la data scadenței creanțele fiscale principale de recuperat, respectiv ratele de capital, dobânzile, comisioanele și alte costuri aferente finanțărilor rambursabile subîmprumutate sau garantate de stat, comisioanele datorate și neachitate la fondul de risc, precum și creanțele fiscale accesorii de recuperat, aferente creanțelor fiscale principale, care s-au acumulat în trimestrul anterior transmiterii înscrisurilor, cu mențiunea că acestea se calculează în continuare de către Direcția generală de trezorerie și datorie publică și se datorează până la data stingerii integrale a debitului, și care constituie în momentul emiterii titluri de creanțe.5.Dacă în termenul prevăzut în titlurile de creanță menționate la pct. 4 beneficiarii de finanțări rambursabile subîmprumutate sau garantate de stat nu achită sau nu fac dovada plății sumelor menționate în titlul de creanță, Direcția generală de trezorerie și datorie publică va comunica organelor fiscale competente aceste titluri de creanță care au devenit titluri executorii, însoțite de dovada comunicării acestora către subîmprumutații sau garantații de stat, în vederea efectuării recuperării potrivit dispozițiilor Legii nr. 207/2015, cu modificările și completările ulterioare.(la 30-08-2019,
Punctul 5. din Capitolul IV a fost modificat de Punctul 6, Articolul I din ORDINUL nr. 2.698 din 8 august 2019, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 713 din 30 august 2019
)
5.1.Dispozițiile pct. 4 și 5 se aplică în mod corespunzător și în cazul creanțelor prevăzute la pct. 3.În cazul punerii în aplicare a unor hotărâri judecătorești privind creanțele prevăzute la pct. 3, hotărârile judecătorești definitive și executorii, obținute ca urmare a demersurilor legale făcute de Direcția generală juridică din cadrul Ministerului Economiei și Finanțelor, constituie titluri executorii și se comunică spre executare silită organelor fiscale competente, de către Direcția generală de trezorerie și datorie publică.(la 04-08-2008,
Subpunctul 5.1. din Capitolul IV a fost modificat de RECTIFICAREA nr. 2.005 din 27 iunie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 583 din 04 august 2008
)
6.Împotriva titlurilor de creanță emise de Direcția generală de trezorerie și datorie publică, potrivit pct. 4, beneficiarii de finanțări rambursabile subîmprumutate sau garantate de stat pot formula plângere prealabilă în conformitate cu prevederile art. 7 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, în termen de 30 de zile de la data comunicării înscrisului cuprins în anexa nr. 10, în condițiile legii, dar nu mai târziu de 6 luni de la data emiterii acestuia. Plângerea prealabilă se depune la Direcția generală de trezorerie și datorie publică și se soluționează de către această direcție cu avizul Direcției generale juridice din cadrul Ministerului Economiei și Finanțelor, răspunsul la aceasta fiind semnat de către ministrul economiei și finanțelor sau de către persoana delegată în acest sens.7.Efectuarea compensării obligațiilor fiscale principale datorate fondului de risc și obligațiilor fiscale accesorii aferente acestora ale subîmprumutaților și/sau garantaților de stat, precum și eliberarea certificatelor de atestare fiscală se realizează de către organele fiscale competente conform prevederilor Legii nr. 207/2015, cu modificările și completările ulterioare.(la 30-08-2019,
Punctul 7. din Capitolul IV a fost modificat de Punctul 6, Articolul I din ORDINUL nr. 2.698 din 8 august 2019, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 713 din 30 august 2019
)
7^1.În cazul debitorilor la fondul de risc, care beneficiază de eșalonări la plată în condițiile Legii nr. 207/2015, cu modificările și completările ulterioare, calculul dobânzilor pentru obligațiile fiscale eșalonate la plată pe perioada acordării eșalonării se efectuează de către organele fiscale competente.Deciziile de eșalonare la plată împreună cu graficele de eșalonare la plată vor fi comunicate, în copie, de organele fiscale competente Direcției generale de trezorerie și datorie publică în scopul identificării sumelor încasate de Ministerul Finanțelor Publice prin acordarea eșalonării, aceste sume fiind cuprinse în extrasele de cont transmise, spre codificare, de Direcția generală de trezorerie și contabilitate publică.În cazul pierderii valabilității înlesnirii la plată, organele fiscale competente comunică o copie a deciziei emise în acest sens Direcției generale de trezorerie și datorie publică.În cazul emiterii unor decizii de modificare a deciziei de eșalonare sau de menținere a valabilității înlesnirilor la plată, o copie a acestora se comunică și Direcției generale de trezorerie și datorie publică.(la 30-08-2019,
Capitolul IV a fost completat de Punctul 7, Articolul I din ORDINUL nr. 2.698 din 8 august 2019, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 713 din 30 august 2019
)
8.Organele fiscale competente din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală cu atribuții în administrarea fiscală a beneficiarilor de finanțări rambursabile subîmprumutate și garantate de stat, în a căror rază teritorială se află domiciliul fiscal al acestora, înștiințează Direcția generală de trezorerie și datorie publică, asupra declanșării procedurii de executare silită, respectiv asupra efectuării compensării conform pct. 6 și asupra eliberării certificatelor de obligații fiscale.9.În cazul în care beneficiarul finanțării rambursabile garantate de stat și/sau contractate de stat și subîmprumutate se află în procedură de faliment și/sau insolvență, Ministerul Economiei și Finanțelor, prin Direcția generală juridică, va mandata direcțiile generale ale finanțelor publice teritoriale de care aparțin contribuabilii respectivi sau Direcția generală juridică din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală pentru marii contribuabili să formuleze cererea de înscriere la masa credală a creanțelor fiscale reprezentând sume datorate fondului de risc, în vederea recuperării acestor creanțe.10.Direcția generală de trezorerie și datorie publică are obligația de a transmite direcțiilor generale ale finanțelor publice teritoriale de care aparțin contribuabilii respectivi, precum și administratorului judiciar și/sau lichidatorului creanțele care au fost scadente și plătite de Ministerul Economiei și Finanțelor, în calitate de împrumutat și/sau garant, în locul beneficiarului finanțării rambursabile garantate de stat și/sau contractate de stat și subîmprumutate, respectiv debitele rezultate din neplata comisionului la fondul de risc, precum și accesoriile aferente, într-un termen rezonabil, în vederea respectării termenului-limită pentru depunerea cererii de înscriere a creanțelor la masa credală. Potrivit dispozițiilor art. 64 din Legea nr. 85/2006, cu modificările ulterioare, Direcția generală de trezorerie și datorie publică va transmite, într-un termen rezonabil, până la termenul-limită pentru înregistrarea cererii de admitere a creanțelor la masa credală, și creanțele nescadente, respectiv sumele datorate fondului de risc născute ulterior datei deschiderii insolvenței, previzionate în valută de contract și/sau în lei, după caz, în vederea înscrierii provizorii la masa credală.11.Pe măsura efectuării plății de către Ministerul Economiei și Finanțelor, în calitate de împrumutat și/sau garant, în locul beneficiarului finanțării rambursabile garantate de stat și/sau contractate de stat și subîmprumutate, Direcția generală de trezorerie și datorie publică va solicita direcțiilor generale ale finanțelor publice teritoriale de care aparțin contribuabilii respectivi, precum și administratorului judiciar și/sau lichidatorului trecerea din tabelul preliminar de creanțe în tabelul definitiv a creanțelor fiscale reprezentând sume datorate fondului de risc, născute ulterior datei deschiderii procedurii insolvenței, la valoarea lor certă de la data scadenței.12.Ratele de capital, dobânzile, comisioanele și alte costuri aferente finanțărilor rambursabile subîmprumutate și/sau garantate de stat, comisioanele la fondul de risc, precum și dobânzile și penalitățile de întârziere aferente, recuperate în urma aplicării procedurii de executare silită, de către organele fiscale în a căror rază teritorială își au domiciliul fiscal beneficiarii de finanțări rambursabile subîmprumutate și/sau garantate de stat, precum și cele realizate în urma lichidării activelor persoanelor juridice aflate în faliment, se virează de către acestea în contul IBAN RO24TREZ999650101XXXXXXX deschis pe numele Ministerului Economiei și Finanțelor la Trezoreria Operativă Centrală, cod de identificare fiscală 8609468, în vederea reîntregirii disponibilului fondului de risc.13.În baza procesului-verbal de scădere din evidență a obligațiilor fiscale, întocmit în conformitate cu prevederile legale aplicabile în materie de insolvabilitate, creanțele fiscale reprezentând sume datorate fondului de risc de către beneficiarii finanțării rambursabile garantate de stat și/sau contractate de stat și subîmprumutate, radiați din registrul comerțului, se anulează potrivit art. 266 alin. (4) din Legea nr. 207/2015, cu modificările și completările ulterioare, după radiere, numai dacă pentru plata acestora nu s-a atras răspunderea altor persoane, potrivit legii.În baza unei note întocmite de Direcția generală de trezorerie și datorie publică și aprobată de către ministrul finanțelor publice se scad din evidențele contabile ale Ministerului Finanțelor Publice creanțele fiscale reprezentând sume datorate la fondul de risc de către beneficiarii finanțărilor rambursabile garantate de stat și/sau contractate de stat și subîmprumutate, radiați din registrul comerțului dacă pentru plata acestor creanțe nu s-a atras răspunderea altor persoane, potrivit legii, și dacă nu există succesori de drept ai acestora care să preia drepturile și obligațiile.Pentru stingerea/anularea/ștergerea datoriilor la fondul de risc din evidențele contabile ale Ministerului Finanțelor Publice în baza unor acte normative, Direcția generală de trezorerie și datorie publică întocmește o notă în acest sens, aprobată de către ministrul finanțelor publice, și solicită avizul Direcției generale juridice cu privire la modalitatea de punere în aplicare a acestora.(la 30-08-2019,
Punctul 13. din Capitolul IV a fost modificat de Punctul 8, Articolul I din ORDINUL nr. 2.698 din 8 august 2019, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 713 din 30 august 2019
)
14.Sumele încasate în plus la fondul de risc și înregistrate în contabilitate la poziția «Creditori la fondul de risc» cu o vechime mai mare de 5 ani, pentru care a intervenit prescripția dreptului de a cere restituirea în conformitate cu art. 219 din Legea nr. 207/2015, cu modificările și completările ulterioare, precum și sumele care nu mai pot fi restituite creditorilor întrucât au fost radiați din registrul comerțului și nu mai există succesori de drept se fac venituri la bugetul de stat.(la 30-08-2019,
Punctul 14. din Capitolul IV a fost modificat de Punctul 8, Articolul I din ORDINUL nr. 2.698 din 8 august 2019, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 713 din 30 august 2019
)
15.În cazul deschiderii procedurii insolvenței persoanei juridice obligate să răspundă în solidar cu beneficiarul finanțării rambursabile garantate de stat și/sau contractate de stat și subîmprumutate, obligațiile la fondul de risc ale acestuia din urmă, care fac obiectul răspunderii solidare, sunt înscrise la masa credală a persoanei juridice sus-menționate, în vederea recuperării.În această ipoteză, sunt considerate venituri la fondul de risc următoarele sume stabilite după cum urmează:a)diferențe favorabile de curs rezultate din valoarea în lei a obligațiilor de plată în valută ale beneficiarului, calculată la cursul valutar de la data deschiderii procedurii insolvenței a persoanei juridice, care răspunde în solidar, raportat la echivalentul în lei al acestora calculat la cursul valutar valabil la data efectuării plății la extern de către Ministerul Finanțelor Publice (MFP), în calitate de garant/împrumutat;b)diferențe favorabile rezultate din înregistrarea la masa credală a persoanei juridice, care răspunde în solidar, a unor dobânzi estimate aferente obligațiilor de plată în lei ale beneficiarului, raportat la dobânzile efectiv plătite la scadență de către MFP, în calitate de garant/împrumutat.(la 30-08-2019,
Capitolul IV a fost completat de Punctul 9, Articolul I din ORDINUL nr. 2.698 din 8 august 2019, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 713 din 30 august 2019
)
 + 
Capitolul VContabilitatea fondului de riscGestionarea fondului de risc se efectuează de Ministerul Economiei și Finanțelor – Direcția generală de trezorerie și datorie publică prin contul curent general al Trezoreriei Statului.Abrogat.(la 13-04-2010,
Alineatul 2 din Capitolul V a fost abrogat de Litera a), Punctul 1, Articolul I din ORDINUL nr. 836 din 19 martie 2010, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 232 din 13 aprilie 2010
)
Înregistrarea în contabilitatea Ministerului Finanțelor Publice a principalelor operațiuni privind constituirea și utilizarea fondului de risc se efectuează potrivit Monografiei privind înregistrarea în contabilitatea trezoreriei centrale a principalelor operațiuni, prevăzută în Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1.917/2005 pentru aprobarea Normelor metodologice privind organizarea și conducerea contabilității instituțiilor publice, Planul de conturi pentru instituțiile publice și instrucțiunile de aplicare a acestuia, cu modificările și completările ulterioare.(la 13-04-2010,
Alineatul 3 din Capitolul V a fost modificat de Litera b), Punctul 1, Articolul I din ORDINUL nr. 836 din 19 martie 2010, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 232 din 13 aprilie 2010
)
Monografia privind constituirea și utilizarea fondului de risc de către persoanele juridice beneficiare este prezentată în anexa nr. 12.Abrogat.(la 13-04-2010,
Alineatul 5 din Capitolul V a fost abrogat de Litera c), Punctul 1, Articolul I din ORDINUL nr. 836 din 19 martie 2010, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 232 din 13 aprilie 2010
)
 + 
Capitolul VIProcedura de restituire/transfer a/al sumelor încasate la fondul de risc (la 13-04-2010,
Actul a fost completat de Punctul 2, Articolul I din ORDINUL nr. 836 din 19 martie 2010, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 232 din 13 aprilie 2010
)
1.Sumele încasate la fondul de risc și înregistrate în contabilitate la poziția «Creditori la fondul de risc» sau cele stabilite prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile sau, după caz, definitive se restituie la cererea beneficiarilor de finanțări rambursabile subîmprumutate și/sau garantate de stat, care vor depune o cerere pentru certificarea dreptului la restituire la Direcția generală de trezorerie și datorie publică. În cazul beneficiarilor de finanțări rambursabile subîmprumutate și/sau garantate de stat aflați în procedură de insolvență și/sau faliment, cererea de restituire este formulată de reprezentantul legal al acestora, respectiv administratorul judiciar sau lichidatorul. Direcția generală de trezorerie și datorie publică va verifica cererea sub aspectul realității și exactității celor solicitate, precum și al încadrării în termenul legal de prescripție a dreptului de a cere compensarea sau restituirea sumelor în cauză. În cazul hotărârilor judecătorești definitive și irevocabile sau, după caz, definitive, Direcția generală de trezorerie și datorie publică solicită avizul Direcției generale juridice cu privire la punerea în executare a acestora.(la 30-08-2019,
Punctul 1. din Capitolul VI a fost modificat de Punctul 10, Articolul I din ORDINUL nr. 2.698 din 8 august 2019, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 713 din 30 august 2019
)
2.În urma verificărilor, Direcția generală de trezorerie și datorie publică va emite o dispoziție de restituire a unor sume de la fondul de risc, cuprinzând, dacă este cazul, inclusiv sume stabilite prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile sau, după caz, definitive, conform modelului prevăzut în anexa nr. 13. Prin dispoziția de restituire aprobată de directorul general adjunct al Departamentului Back Office din cadrul acestei direcții se confirmă dreptul la restituire al beneficiarului de finanțări rambursabile subîmprumutate și/sau garantate de stat. Dispoziția de restituire se comunică, după aprobare, beneficiarului respectiv. În vederea restituirii sumelor, beneficiarul căruia i s-a confirmat dreptul la restituire va depune o cerere de restituire a sumelor în cauză la Direcția generală de trezorerie și datorie publică, anexând și dispoziția de restituire, în original.(la 30-08-2019,
Punctul 2. din Capitolul VI a fost modificat de Punctul 10, Articolul I din ORDINUL nr. 2.698 din 8 august 2019, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 713 din 30 august 2019
)
3.Cererea de restituire se soluționează în termen de 45 de zile de la data înregistrării acesteia la Direcția generală de trezorerie și datorie publică. Cererea va cuprinde codul de înregistrare fiscală al beneficiarului de finanțări rambursabile subîmprumutate și/sau garantate de stat, suma solicitată, codul IBAN al contului beneficiarului respectiv, precum și contul bancar în care dorește să i se efectueze restituirea. La cererea de restituire, beneficiarul în cauză va anexa și documentele din care să rezulte că această sumă nu este datorată fondului de risc, precum și copii legalizate de instanța judecătorească emitentă ale hotărârilor judecătorești definitive și irevocabile sau, după caz, definitive, învestite cu formule executorii, pentru sumele stabilite prin acestea.(la 30-08-2019,
Punctul 3. din Capitolul VI a fost modificat de Punctul 10, Articolul I din ORDINUL nr. 2.698 din 8 august 2019, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 713 din 30 august 2019
)
4.În situația în care Direcției generale de trezorerie și datorie publică îi sunt necesare alte documente relevante pentru soluționarea cererii, aceasta va solicita beneficiarului în cauză, în scris, prezentarea datelor suplimentare.(la 13-04-2010,
Capitolul VI a fost completat de Punctul 2, Articolul I din ORDINUL nr. 836 din 19 martie 2010, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 232 din 13 aprilie 2010
)
5.Termenul de 45 de zile pentru soluționarea cererii de restituire se prelungește, conform legii, cu perioada de timp cuprinsă între data la care s-a comunicat beneficiarului de finanțări rambursabile subîmprumutate și/sau garantate de stat solicitarea de furnizare a datelor suplimentare relevante pentru soluționarea acesteia și data primirii acestor informații la Direcția generală de trezorerie și datorie publică.(la 13-04-2010,
Capitolul VI a fost completat de Punctul 2, Articolul I din ORDINUL nr. 836 din 19 martie 2010, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 232 din 13 aprilie 2010
)
6.După primirea cererii de restituire și, respectiv, a documentației complete, Direcția generală de trezorerie și datorie publică va transmite dispoziția de restituire împreună cu originalul cererii de restituire organului fiscal în a cărui rază teritorială își are domiciliul fiscal beneficiarul respectiv, în vederea verificării datelor din evidența analitică pe plătitori și a efectuării compensărilor cu eventualele obligații fiscale restante ale solicitantului, respectiv a efectuării restituirii propriu-zise a sumei rezultate după compensare, prevederile Ordinului ministrului finanțelor publice nr. 1.899/2004 pentru aprobarea Procedurii de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, precum și de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal aplicându-se în mod corespunzător.(la 13-04-2010,
Capitolul VI a fost completat de Punctul 2, Articolul I din ORDINUL nr. 836 din 19 martie 2010, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 232 din 13 aprilie 2010
)
7.Concomitent cu transmiterea către organul fiscal teritorial a documentelor menționate mai sus, Direcția generală de trezorerie și datorie publică va dispune transferul sumei înscrise pe decizia de restituire unității de trezorerie și contabilitate publică la care este arondat organul fiscal competent în administrarea beneficiarului de finanțări rambursabile subîmprumutate și/sau garantate de stat în contul 50.86.04 «Disponibil din executări/restituiri fond de risc», deschis la unitatea de trezorerie și contabilitate publică a organului fiscal competent, pe codul de identificare fiscală al beneficiarului respectiv. Direcția generală de trezorerie și datorie publică va dispune transferul sumelor de restituit de la fondul de risc din contul RO24TREZ999650101XXXXXXX, cod de identificare fiscală 8609468, deschis pe numele Ministerului Finanțelor Publice la Trezoreria Operativă Centrală în contul 50.86.04, deschis la unitatea de trezorerie și contabilitate publică a organului fiscal competent, pe codul de identificare fiscală al beneficiarului respectiv. În acest sens, Direcția generală de trezorerie și datorie publică va întocmi nota de transfer, conform modelului prevăzut în anexa nr. 14, aprobată de ordonatorul principal de credite sau de persoana căreia i-au fost delegate aceste atribuții.(la 13-04-2010,
Capitolul VI a fost completat de Punctul 2, Articolul I din ORDINUL nr. 836 din 19 martie 2010, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 232 din 13 aprilie 2010
)
8.În cazul în care disponibilul din fondul de risc nu acoperă suma în lei necesară transferului, Direcția generală de trezorerie și datorie publică va întocmi și va transmite la Direcția generală de trezorerie și contabilitate publică, pe lângă nota de transfer menționată la pct. 7, și următoarele documente:– nota de fundamentare, prin care se propune semnarea cererii de deschidere de credite bugetare din capitolul 55.01 titlul 51 articolul 02 alineatul 10 «Plăți în contul creditelor garantate și/sau subîmprumutate», aprobată de ordonatorul principal de credite sau de persoana căreia i-au fost delegate aceste atribuții;(la 30-08-2019,
Prima liniuță de la Punctul 8. din Capitolul VI a fost modificată de Punctul 10, Articolul I din ORDINUL nr. 2.698 din 8 august 2019, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 713 din 30 august 2019
)
– documente aferente deschiderii de credite bugetare din capitolul 55.01 titlul 51 articolul 02 alineatul 10 «Plăți în contul creditelor garantate și/sau subîmprumutate», aprobate și semnate de ordonatorul principal de credite sau de persoana căreia i-au fost delegate aceste atribuții vizate de controlorul financiar preventiv propriu și/sau delegat, după caz;(la 30-08-2019,
A doua liniuță de la Punctul 8. din Capitolul VI a fost modificată de Punctul 10, Articolul I din ORDINUL nr. 2.698 din 8 august 2019, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 713 din 30 august 2019
)
– nota de lichidare, conform modelului prevăzut în anexa nr. 16, prin care se propune alimentarea contului de disponibil fond de risc din capitolul 55.01, titlul 51 articolul 02 alineatul 10, aprobată cu bun de plată de ordonatorul principal de credite sau de persoana căreia i-au fost delegate aceste atribuții;– ordonanțare de plată, aprobată de ordonatorul principal de credite sau de persoana căreia i-au fost delegate aceste atribuții, cu viza controlorului financiar preventiv propriu și delegat, în condițiile legii.(la 30-08-2019,
A patra liniuță de la Punctul 8. din Capitolul VI a fost modificată de Punctul 10, Articolul I din ORDINUL nr. 2.698 din 8 august 2019, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 713 din 30 august 2019
)
(la 13-04-2010,
Capitolul VI a fost completat de Punctul 2, Articolul I din ORDINUL nr. 836 din 19 martie 2010, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 232 din 13 aprilie 2010
)
9.După primirea cererii de restituire și a dispoziției de restituire, organul fiscal competent va efectua verificarea acestora și a datelor din evidența fiscală a beneficiarilor de finanțări rambursabile subîmprumutate și/sau garantate de stat.(la 30-08-2019,
Punctul 9. din Capitolul VI a fost modificat de Punctul 10, Articolul I din ORDINUL nr. 2.698 din 8 august 2019, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 713 din 30 august 2019
)
10.În cazul în care organul fiscal competent constată existența unor obligații fiscale restante ale beneficiarului de finanțări rambursabile subîmprumutate și/sau garantate de stat, sumele solicitate se restituie acestuia numai după efectuarea compensării acestora cu obligațiile bugetare restante, întocmind în acest sens Decizia privind compensarea obligațiilor fiscale. Restituirea sumelor cuvenite beneficiarului se face prin decontare bancară, în contul indicat în cererea de restituire.(la 30-08-2019,
Punctul 10. din Capitolul VI a fost modificat de Punctul 10, Articolul I din ORDINUL nr. 2.698 din 8 august 2019, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 713 din 30 august 2019
)
11.În cazul în care suma de restituit este mai mare decât suma reprezentând obligațiile fiscale restante ale beneficiarului de finanțări rambursabile subîmprumutate și/sau garantate de stat, organul fiscal competent efectuează compensarea până la concurența acestor obligații fiscale, iar diferența rezultată o restituie acestuia și întocmește în acest sens Decizia de restituire a sumelor de la buget sau de acordare a dobânzilor în cazul sumelor de restituit sau de rambursat de la buget.(la 30-08-2019,
Punctul 11. din Capitolul VI a fost modificat de Punctul 10, Articolul I din ORDINUL nr. 2.698 din 8 august 2019, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 713 din 30 august 2019
)
12.În cazul în care beneficiarul respectiv nu înregistrează obligații fiscale restante, organul fiscal va întocmi Nota privind restituirea/rambursarea unor sume.(la 30-08-2019,
Punctul 12. din Capitolul VI a fost modificat de Punctul 10, Articolul I din ORDINUL nr. 2.698 din 8 august 2019, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 713 din 30 august 2019
)
13.Cererea de restituire și dispoziția de restituire, în copie, însoțite de Decizia privind compensarea obligațiilor fiscale și/sau de Nota privind restituirea/rambursarea unor sume și de Decizia de restituire a sumelor de la buget sau de acordare a dobânzilor în cazul sumelor de restituit sau de rambursat de la buget, după caz, se transmit la unitatea Trezoreriei Statului la care este arondat organul fiscal competent, în scopul efectuării operațiunii de compensare și/sau de restituire.(la 30-08-2019,
Punctul 13. din Capitolul VI a fost modificat de Punctul 10, Articolul I din ORDINUL nr. 2.698 din 8 august 2019, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 713 din 30 august 2019
)
14.După efectuarea compensării și/sau a restituirii, după caz, unitatea Trezoreriei Statului păstrează un exemplar al Deciziei privind compensarea obligațiilor fiscale și/sau al Notei privind restituirea/rambursarea unor sume și al Deciziei de restituire a sumelor de la buget sau de acordare a dobânzilor în cazul sumelor de restituit sau de rambursat de la buget și le transmite pe celelalte două organului fiscal competent, în situația în care acestea nu au fost emise electronic, în termen de 3 zile de la efectuarea operațiunilor, în vederea înregistrării în evidența analitică pe plătitori a acestora.(la 30-08-2019,
Punctul 14. din Capitolul VI a fost modificat de Punctul 10, Articolul I din ORDINUL nr. 2.698 din 8 august 2019, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 713 din 30 august 2019
)
15.Ulterior, organul fiscal competent va transmite, în termen de 7 zile de la primirea acestor documente, un exemplar al documentelor prevăzute la pct. 14 solicitantului și va informa, printr-o adresă, Direcția generală de trezorerie și datorie publică.(la 13-04-2010,
Capitolul VI a fost completat de Punctul 2, Articolul I din ORDINUL nr. 836 din 19 martie 2010, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 232 din 13 aprilie 2010
)
16.Anexele nr. 1-17 fac parte integrantă din prezentele norme.(la 13-04-2010,
Capitolul VI a fost completat de Punctul 2, Articolul I din ORDINUL nr. 836 din 19 martie 2010, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 232 din 13 aprilie 2010
)
 + 
Anexa nr. 1la normeOperatorul economic ………………Către
– model -
MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR
Direcția generală de trezorerie și datorie publică
Referitor la împrumutul extern/intern în valoare de …………., contractat de operatorul economic/Ministerul Economiei și Finanțelor de la banca finanțatoare ………………………….. și garantat/subîmprumutat de Ministerul Economiei și Finanțelor cu Scrisoarea de garanție nr. … /data/Acordul de împrumut subsidiar nr. …………./data sau Acordul de împrumut subsidiar și garanție nr. ……………._/data pentru proiectul ………………, pentru sumele scadente la data de ……………………, compuse din: (rată de capital, dobândă, comisioane și alte costuri aferente creditului intern/extern) …………………, declarăm pe propria răspundere că societatea noastră nu dispune de sumele necesare achitării acestei obligații, motiv pentru care solicităm sprijinul Ministerului Economiei și Finanțelor pentru efectuarea plăților în calitate de garant/împrumutat direct.Ne angajăm să achităm debitul astfel creat în contul Ministerului Economiei și Finanțelor, în conformitate cu prevederile legale în vigoare privind colectarea creanțelor fiscale, dacă legea nu prevede altfel.Anexăm la prezenta analiza justificativă a situației financiare a societății.
Director,
………………
 + 
Anexa nr. 2la norme
– Model -
DIRECȚIA GENERALĂ …………………Nr. ……………../……………..
NOTĂ DE FUNDAMENTARE
privind cumpărarea și plata de valută în valoare de ………… necesară plății la scadența din data …………

Denumirea contractului/acordului de împrumut: Data semnării: Document de aprobare:
Valoarea contractului/acordului de împrumut:
Perioada de acordare a împrumutului, perioada de grație:
Informații privind beneficiarul acordului de împrumut/garantat/ subîmprumutat Denumirea beneficiarului: Data semnării scrisorii de garanție/acordului de împrumut subsidiar/acordului de împrumut subsidiar și garanție:
Surse de acoperire a ratelor de capital, dobânzii, comisioanelor și a altor costuri aferente, conform contractului/acordului de împrumut:
Perioada de tragere a sumelor împrumutului:
Utilizarea împrumutului: % Sold
Solicitarea de plată din partea beneficiarului [nr. și data*)]
Suma ce urmează a fi plătită de Ministerul Finanțelor Publice (în cifre și în litere):
Modalitatea de plată conform scrisorii de garanție/[acordului de împrumut subsidiar/acordului de împrumut subsidiar și garanție*)]:
[Numărul și data ordinului de plată cu care beneficiarul a virat suma necesară valutei scadente*)]:
[Suma virată de beneficiari*)]:

Având în vedere cele prezentate, vă propunem semnarea ordinului de schimb valutar pentru cumpărare valută, precum și a ordinului de plată valută prezentate alăturat.Conform prevederilor pct. 3.4 din Normele metodologice generale referitoare la exercitarea controlului financiar preventiv, aprobate prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 923/2014, republicat, cu modificările și completările ulterioare, certificăm operațiunea în privința realității, regularității și legalității.
Șef serviciu,
……………………….
Executant,
……………………….
*) Dacă este cazul.(la 30-08-2019,
Anexa nr. 2 a fost modificată de Punctul 11, Articolul I din ORDINUL nr. 2.698 din 8 august 2019, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 713 din 30 august 2019
)
 + 
Anexa nr. 3la norme
– Model -
MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICEDIRECȚIA GENERALĂ …………….Nr. …………/……………..
NOTĂ DE FUNDAMENTARE
privind cumpărarea de valută în valoare de ………., scadentă la data de ………..

Denumirea acordului de împrumut/scrisorii de garanție 1. Acordul de împrumut/ Scrisoarea de garanție nr. ……/…….., în valoare de ………, destinat(ă) ……. 2. Acordul de împrumut/ Scrisoarea de garanție nr. ……/…….., în valoare de ………, destinat(ă) ……. 3. Acordul de împrumut/ Scrisoarea de garanție nr. ……/…….., în valoare de ………, destinat(ă) ……. Sume scadente în valută Rata de capital: Dobândă: Comisioane: Alte costuri: Total: Rata de capital: Dobândă: Comisioane: Alte costuri: Total: Rata de capital: Dobândă: Comisioane: Alte costuri: Total:
Total general:
Având în vedere cele prezentate, vă propunem semnarea Ordinului de schimb valutar pentru cumpărare valută prezentat alăturat. Conform prevederilor pct. 3.4 din Normele metodologice generale referitoare la exercitarea controlului financiar preventiv, aprobate prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 923/2014, republicat, cu modificările și completările ulterioare, certificăm operațiunea în privința realității, regularității și legalității.


Șef serviciu,
…………………………
Executant,
…………………………
*) Se completează după caz.(la 30-08-2019,
Anexa nr. 3 a fost modificată de Punctul 11, Articolul I din ORDINUL nr. 2.698 din 8 august 2019, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 713 din 30 august 2019
)

 + 
Anexa nr. 4la norme
– Model -
MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE Adresa/Sediul ………………………..Nr. …………./data …………………….
ORDIN DE SCHIMB VALUTAR PENTRU CUMPĂRARE VALUTĂ

Suma solicitată în valută Data valutei Nr. cont în valută al MFP Nr. cont în lei al MFP
Operațiunea Cumpărare valută de la Banca Națională a României, în conformitate cu prevederile Convenției nr. 504.670/4/2009, încheiată între Ministerul Finanțelor Publice și Banca Națională a României
Instrucțiuni privind decontarea Contravaloarea în lei se va vira de către Ministerul Finanțelor Publice, cu aceeași dată a valutei, din contul deschis la Trezoreria Operativă Centrală.
Persoane de contact Nume și prenume: Funcția: Telefon: Fax:


Funcția
……………………………………..
(semnătura autorizată)
Persoana autorizată
……………………………………
(numele și prenumele)
L.S.
(la 30-08-2019,
Anexa nr. 4 a fost modificată de Punctul 11, Articolul I din ORDINUL nr. 2.698 din 8 august 2019, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 713 din 30 august 2019
)
 + 
Anexa nr. 5la norme
– Model -
MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE Nr. …………./data…………………….
ORDIN DE PLATĂ VALUTĂ
CătreBanca Națională a RomânieiDirecția Operațiuni de PiațăStr. Lipscani nr. 25, București, România

Suma solicitată în valută (codul valutei, în cifre și în litere) Data valutei ZZ/LL/AA Beneficiarul sumei (numele și sediul) Banca beneficiarului
Numele băncii: Numele contului: Nr. contului: Adresa SWIFT: Referință:
Destinația sumei solicitate: Acord de împrumut/Scrisoare de garanție Aprobat prin (denumirea actului normativ) Rata de capital: Dobânda: Comisioane: Alte costuri:
Instrucțiuni privind decontarea Plata se va efectua din contul în valută nr. …………………………. deschis la Banca Națională a României, în baza Acordului de împrumut/Scrisorii de garanție nr. …………. și în conformitate cu prevederile Convenției nr. 504.670/4/2009, încheiată între Ministerul Finanțelor Publice și Banca Națională a României.
Persoane de contact: (numele, funcția, telefon, fax)


Funcția
……………………………………..
(semnătura autorizată)
Persoana autorizată
……………………………………
(numele și prenumele)
L.S.(la 30-08-2019,
Anexa nr. 5 a fost modificată de Punctul 11, Articolul I din ORDINUL nr. 2.698 din 8 august 2019, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 713 din 30 august 2019
)
 + 
Anexa nr. 6la norme
– Model -
MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE DIRECȚIA GENERALĂ ……………. Nr. …………/……………..Se aprobă.Ordonator principal de credite(sau persoana delegată de acesta)
NOTĂ
de decontare a contravalorii în lei a valutei cumpărate, necesară plății la scadență
Referitor la: Scadența din data de ………………, aferentă împrumutului în valoare de ……………………… contractat/subîmprumutat de operatorul economic/Ministerul Finanțelor Publice ……………………….. de la ………(banca/instituția finanțatoare)……., pentru realizarea ………………(denumirea proiectului)………………

Obligația de plată scadentă, în valută Rata de capital: Dobândă: Comisioane: Alte costuri: Total:
Cursul valutar al tranzacției de cumpărare valută, comunicat de Banca Națională a României, cu confirmare operațiune de schimb valutar (cumpărare valută de la B.N.R.) nr. ……………………/ data ………………. lei/valuta
Contravaloarea în lei pentru valuta cumpărată, la cursul comunicat de Banca Națională a României ………………………………….. lei
1. Soldul contului de disponibil în fondul de risc la data de …………., conform Adresei Direcției generale …………… nr. …………../data: 2. Total plăți angajate la data de ……………………..: 3. (1-2) Sume disponibile în fondul de risc*): ………………………………….. lei ………………………………….. lei ………………………………….. lei

Având în vedere cele menționate mai sus, propunem următoarele:1.aprobarea efectuării plății către Banca Națională a României, de către Ministerul Finanțelor Publice, a contravalorii în lei a sumei de …..(valută)……, scadentă la data de ……………………, respectiv ………………….. lei, din disponibilul fondului de risc;2.virarea sumei de ……………………… lei [echivalentul în lei al obligației de plată, transformat la cursul comunicat de Banca Națională a României] din contul IBAN RO24TREZ999650101XXXXXXX (cod fiscal 8609468), deschis pe numele MFP la Trezoreria Operativă Centrală, în contul Băncii Naționale a României SWIFT BIC-NBORROBP (CUI 361684) și transmiterea la Direcția generală de trezorerie și datorie publică a unei copii a ordinului de plată, respectiv de către Direcția generală trezorerie și contabilitate publică;3.evidențierea în contabilitate a sumei în lei aferente acestei plăți și care reprezintă debit al operatorului economic …………………. față de Ministerul Finanțelor Publice.[Anexăm la prezenta Notificarea de plată a băncii finanțatoare nr. ………./data și Adresa operatorului economic …………….. de solicitare a efectuării plății de către Ministerul Finanțelor Publice, în calitate de garant/împrumutat direct, înregistrată la Ministerul Finanțelor Publice cu nr. …../data, Ordinul de schimb valutar pentru cumpărare valută nr. …./data, Ordinul de plată valută nr. …../data, confirmarea Băncii Naționale a României privind operațiunea de schimb valutar (cumpărare valută de la BNR).]*)Conform prevederilor pct. 3.4 din Normele metodologice generale referitoare la exercitarea controlului financiar preventiv, aprobate prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 923/2014, republicat, cu modificările și completările ulterioare, certificăm operațiunea în privința realității, regularității și legalității.
Șef serviciu,
…………………….
*) Se completează în cazul în care nu se întocmește nota de lichidare.(la 30-08-2019,
Anexa nr. 6 a fost modificată de Punctul 11, Articolul I din ORDINUL nr. 2.698 din 8 august 2019, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 713 din 30 august 2019
)
 + 
Anexa nr. 6 bisla norme
– Model -
MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE DIRECȚIA GENERALĂ ……………. Nr. …………/……………..Se aprobă.Ordonator principal de credite (sau persoana delegată de acesta)
NOTĂ
de decontare a sumei în lei necesare plății la scadență
Referitor la: Scadența din data de ………………, aferentă împrumutului în valoare de …………………. lei, contractat/subîmprumutat de operatorul economic/Ministerul Finanțelor Publice ………………………. de la …………(banca/instituția finanțatoare)………… pentru realizarea ………….(denumirea proiectului)………….

Obligația de plată scadentă, în lei Rata de capital: Dobândă: Comisioane: Alte costuri: Total:
1. Soldul contului de disponibil în fondul de risc la data de ……., conform Adresei Direcției generale ………… nr. ………/data ………………………………….. lei
2. Total plăți angajate la data de …… ………………………………….. lei
3. (1-2) Sume disponibile în fondul de risc*): ………………………………….. lei

Având în vedere cele menționate mai sus, propunem următoarele:1.aprobarea efectuării plății către ………(banca/instituția financiară)………, de către Ministerul Finanțelor Publice, a sumei în lei de ………….., scadentă la data de ………….., din disponibilul fondului de risc;2.virarea sumei de ……….. lei din contul IBAN RO24TREZ999650101XXXXXXX (cod fiscal 8609468), deschis pe numele Ministerului Finanțelor Publice la Trezoreria Operativă Centrală, în contul ……….(băncii/instituției financiare)…….., deschis la ……………, cod fiscal …………….., și transmiterea la Direcția generală de trezorerie și datorie publică a unei copii a ordinului de plată, respectiv de către Direcția generală a trezoreriei și contabilității publice;3.evidențierea în contabilitate a sumei în lei aferente acestei plăți, care reprezintă debit al operatorului economic …………………………………………… față de Ministerul Finanțelor Publice.[Anexăm la prezenta Notificarea de plată a băncii/instituției finanțatoare nr. …………………../data și Adresa operatorului economic …………………………………………. de solicitare a efectuării plății de către Ministerul Finanțelor Publice, în calitate de garant/împrumutat direct, înregistrată la Ministerul Finanțelor Publice cu nr. ……………………../data.]*)Conform prevederilor pct. 3.4 din Normele metodologice generale referitoare la exercitarea controlului financiar preventiv, aprobate prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 923/2014, republicat, cu modificările și completările ulterioare, certificăm operațiunea în privința realității, regularității și legalității.
Șef serviciu,
…………………….
*) Se completează în cazul în care nu se întocmește nota de lichidare.(la 30-08-2019,
Anexa nr. 6 bis a fost modificată de Punctul 11, Articolul I din ORDINUL nr. 2.698 din 8 august 2019, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 713 din 30 august 2019
)
 + 
Anexa nr. 7Abrogată(la 30-08-2019,
Anexa nr. 7 a fost abrogată de Punctul 12, Articolul I din ORDINUL nr. 2.698 din 8 august 2019, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 713 din 30 august 2019
)
 + 
Anexa nr. 7 bisAbrogată(la 30-08-2019,
Anexa nr. 7 bis a fost abrogată de Punctul 12, Articolul I din ORDINUL nr. 2.698 din 8 august 2019, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 713 din 30 august 2019
)
 + 
Anexa nr. 8la norme
– Model -
MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE DIRECȚIA GENERALĂ ……………. Nr. …………/……………..Bun de platăOrdonator principal de credite (sau persoana delegată de acesta)
NOTĂ DE LICHIDARE
Referitor la: Scadența din data de ………………, aferentă împrumutului garantat/subîmprumutului în valoare de ……………, contractat de operatorul economic/Ministerul Finanțelor Publice …………………………………. de la …………….(banca/instituția finanțatoare)………., pentru ………….(denumirea proiectului)………………

Obligația de plată scadentă, în valută Rata de capital: Dobândă: Comisioane: Alte costuri: Total:
Cursul valutar al tranzacției de cumpărare valută, comunicat de Banca Națională a României, cu confirmare operațiune de schimb valutar (cumpărare valută B.N.R.) nr. ………………/data …………………………. lei/valută
Contravaloarea în lei pentru valuta cumpărată, la cursul comunicat de Banca Națională a României ………………………………….. lei
1. Soldul contului de disponibil în fondul de risc pentru împrumuturi la data de ………., conform Adresei Direcției generale …… nr. ……/data: ………………………………….. lei
2. Total plăți angajate la data de …………..: ………………………………….. lei
3. (1-2) Sume disponibile în fondul de risc: ………………………………….. lei
Diferența de alimentat la fondul de risc: ………………………………….. lei

În vederea asigurării sumelor necesare pentru lichidarea obligațiilor de plată față de Banca Națională a României, propunem alimentarea contului de disponibil fond de risc prin virarea sumei de ……….. lei din contul MFP nr. RO17TREZ23A550000510210X, deschis la Trezoreria Statului, CUI 8609468, în contul MFP nr. RO24TREZ999650101XXXXXXX, deschis la Trezoreria Operativă Centrală, CUI 8609468.Anexăm la prezenta Notificarea de plată a băncii finanțatoare nr. ……………../data și Adresa operatorului economic ………………… de solicitare a efectuării plății de către Ministerul Finanțelor Publice în calitate de garant/împrumutat direct, înregistrată la Ministerul Finanțelor Publice cu nr. ………/data, Ordinul de schimb valutar pentru cumpărare valută nr. ……………./data, Ordinul de plată valută nr. ……………./data și Confirmarea Băncii Naționale a României privind operațiunea de schimb valutar (cumpărare valută B.N.R.) nr. ……………/data.Conform prevederilor pct. 3.4 din Normele metodologice generale referitoare la exercitarea controlului financiar preventiv, aprobate prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 923/2014, republicat, cu modificările și completările ulterioare, certificăm operațiunea în privința realității, regularității și legalității.
Șef serviciu,
…………………….(la 30-08-2019,
Anexa nr. 8 a fost modificată de Punctul 11, Articolul I din ORDINUL nr. 2.698 din 8 august 2019, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 713 din 30 august 2019
)
 + 
Anexa nr. 8 bisla norme
– Model -
MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE DIRECȚIA GENERALĂ ……………. Nr. …………/……………..Bun de platăOrdonator principal de credite(sau persoana delegată de acesta)
NOTĂ DE LICHIDARE
Referitor la: Scadența din data de ………………, aferentă împrumutului garantat/subîmprumutului în valoare de ……………, contractat de operatorul economic/Ministerul Finanțelor Publice ……………………………………………. de la ……………(banca/instituția finanțatoare)………….., pentru ………….(denumirea proiectului)……..

Obligația de plată scadentă, în lei: Rata de capital: Dobândă: Comisioane: Alte costuri: Total:
1. Soldul contului de disponibil în fondul de risc la data de …………, conform Adresei Direcției generale ………. nr. ……../data: ………………………………….. lei
2. Total plăți angajate la data de …………… ………………………………….. lei
3. (1-2) Sume disponibile în fondul de risc: ………………………………….. lei
Diferența de alimentat la fondul de risc: ………………………………….. lei

În vederea asigurării sumelor necesare pentru lichidarea obligațiilor de plată față de Banca Națională a României, propunem alimentarea contului de disponibil fond de risc prin virarea sumei de ………… lei din contul MFP nr. RO17TREZ23A550000510210X, deschis la Trezoreria Statului, CUI 8609468, în contul MFP nr. RO24TREZ999650101XXXXXXX, deschis la Trezoreria Operativa Centrala, CUI 8609468.Anexăm la prezenta Notificarea de plată a băncii finanțatoare nr. ……./data și Adresa operatorului economic ……. de solicitare a efectuării plății de către Ministerul Finanțelor Publice, în calitate de garant/împrumutat direct, înregistrată la Ministerul Finanțelor Publice cu nr. ……./data.Conform prevederilor pct. 3.4 din Normele metodologice generale referitoare la exercitarea controlului financiar preventiv, aprobate prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 923/2014, republicat, cu modificările și completările ulterioare, certificăm operațiunea în privința realității, regularității și legalității.
Șef serviciu,
…………………….(la 30-08-2019,
Anexa nr. 8 bis a fost modificată de Punctul 11, Articolul I din ORDINUL nr. 2.698 din 8 august 2019, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 713 din 30 august 2019
)
 + 
Anexa nr. 9Abrogată(la 30-08-2019,
Anexa nr. 9 a fost abrogată de Punctul 12, Articolul I din ORDINUL nr. 2.698 din 8 august 2019, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 713 din 30 august 2019
)
 + 
Anexa nr. 9 bisAbrogată(la 30-08-2019,
Anexa nr. 9 bis a fost abrogată de Punctul 12, Articolul I din ORDINUL nr. 2.698 din 8 august 2019, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 713 din 30 august 2019
)
 + 
Anexa nr. 10la norme
– Model -
MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICENr. ………. data ………..Direcția generală de trezorerie și datorie publicăStr. ……… nr. …………Localitatea ……………….
ÎNSCRIS Nr. ………………….
Numele și prenumele/Denumirea debitorului ………………………………………………………Cu domiciliul fiscal în localitatea ………………., str. ………………………., nr. ….., bl. ….., sc. ….., ap. ….., sectorul/județul ………………………………Cod de identificare fiscală: ………………………………………………

Natura obligației fiscale*) Termen legal de plată**) Nr. acordului de împrumut/Scrisorii de garanție/ Convenției de garantare***) Cuantumul sumei datorate (lei) Perioada de calcul a accesoriilor aferente obligațiilor fiscale principale****)

În conformitate cu prevederile art. 152 și art. 226 alin. (4) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 64/2007 privind datoria publică, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 109/2008, cu modificările și completările ulterioare, prezentul înscris constituie titlu de creanță, urmând să devină titlu executoriu după expirarea termenului de plată.Împotriva prezentului înscris se poate formula plângere prealabilă, în conformitate cu prevederile art. 7 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, în termen de 30 de zile de la data comunicării prezentului înscris, în condițiile legii, dar nu mai târziu de 6 luni de la data emiterii acestuia.Plângerea prealabilă se depune la direcția de specialitate din Ministerul Finanțelor Publice care a emis prezentul înscris.Data emiterii:
Director general adjunct
Nume și prenume …………..
Semnătura …………..
L.S.
*) Se va preciza denumirea creanței fiscale principale: rate de capital, dobânzi, comisioane și alte costuri aferente acestora, comisionul de risc, precum și creanțele fiscale accesorii aferente acestora.**) 15 zile calendaristice de la data emiterii înscrisului.***) Se completează numărul acordului de împrumut, acordului de împrumut subsidiar, acordului de împrumut subsidiar și garanție, scrisorii de garanție, convenției de garantare etc., după caz.****) Accesoriile se vor calcula de către direcția de specialitate din cadrul Ministerului Finanțelor Publice până la stingerea integrală a obligațiilor fiscale principale corespunzătoare.(la 30-08-2019,
Anexa nr. 10 a fost modificată de Punctul 11, Articolul I din ORDINUL nr. 2.698 din 8 august 2019, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 713 din 30 august 2019
)

 + 
Anexa nr. 11Abrogată(la 13-04-2010,
Anexa nr. 11 a fost abrogată de Punctul 3, Articolul I din ORDINUL nr. 836 din 19 martie 2010, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 232 din 13 aprilie 2010
)
 + 
Anexa nr. 12la norme
MONOGRAFIE
privind constituirea și utilizarea fondului de risc de către persoanele juridice beneficiare
Înregistrarea datoriei reprezentând comisionul de risc pentru credite garantate de stat:6588 = 462"Alte cheltuieli de exploatare" "Creditori diverși/analitic distinct"  Înregistrarea plății comisionului de risc pentru credite garantate de stat:462 = 512"Creditori diverși/analitic distinct" "Conturi curente la bănci"  Înregistrarea dobânzilor și penalităților de întârziere datorate pentru neplata în termen a comisioanelor la fondul de risc, a ratelor scadente, dobânzilor, comisioanelor și a altor costuri aferente împrumuturilor:6581 = 462"Despăgubiri, amenzi și penalități" "Creditori diverși/analitic distinct"  Înregistrarea plății dobânzilor și penalităților de întârziere pentru neplata în termen a comisioanelor la fondul de risc, a ratelor scadente, dobânzilor, comisioanelor și a altor costuri aferente împrumuturilor:462 = 512"Creditori diverși/analitic distinct" "Conturi curente la bănci"
 + 
Anexa nr. 13la norme
– Model
MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICEDIRECȚIA GENERALĂ DE TREZORERIE ȘI DATORIE PUBLICĂDepartamentul Back Office
DISPOZIȚIE DE RESTITUIRE
a unor sume de la fondul de risc
Nr. …… din data ………..
CătreSolicitant ……………(denumirea beneficiarului de finanțări rambursabile subîmprumutate și/sau garantate de stat)…………., cu domiciliul fiscal …………………………………., având CUI ………………………… .În baza Cererii dumneavoastră nr. ………./data ……………, au fost efectuate verificări cu privire la situația sumelor care nu sunt datorate fondului de risc, cuprinzând, dacă este cazul, inclusiv sume stabilite prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile sau, după caz, definitive, în urma cărora se certifică dreptul dumneavoastră de creanță, pentru suma totală de ………….. lei, și se dispune restituirea acesteia.
Director general adjunct
Nume/Prenume …………..
Semnătura
L.S.
(la 30-08-2019,
Anexa nr. 13 a fost modificată de Punctul 11, Articolul I din ORDINUL nr. 2.698 din 8 august 2019, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 713 din 30 august 2019
)
 + 
Anexa nr. 14la norme
– Model -
MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICEDIRECȚIA GENERALĂ DE TREZORERIE ȘI DATORIE PUBLICĂNr. ……../……….Se aprobăOrdonator principal de credite(sau persoana delegată de acesta)
NOTĂ DE TRANSFER
Referitor la: Sume care nu sunt datorate la fondul de risc în cadrul împrumutului în valoare de …………………, contractat/subîmprumutat de operatorul economic/Ministerul Finanțelor Publice ………………………… de la …………..(banca/instituția finanțatoare)…………., pentru realizarea ………(denumirea proiectului)……….. .Având în vedere cele menționate mai sus, propunem următoarele:

Suma de transferat, în lei Rata de capital: Dobândă: Comisioane: Alte costuri: Total:
1. Soldul contului de disponibil în fondul de risc la data de ………………….., conform Adresei Direcției generale ……………./data: ………………………………….. lei
2. Total plăți angajate la data de …………………………………. ………………………………….. lei
3. (1-2) Sume disponibile în fondul de risc: ………………………………….. lei

Având în vedere cele menționate mai sus, propunem următoarele:1.aprobarea transferării sumei de …………………….. lei de către Ministerul Finanțelor Publice din disponibilul fondului de risc în vederea compensării/restituirii, după caz;

2.transferarea sumei de …………….. din contul IBAN RO24TREZ999650101XXXXXXX (cod fiscal 8609468), deschis pe numele Ministerului Finanțelor Publice la Trezoreria Operativă Centrală, în contul IBAN nr. …………………, cod fiscal nr. …………………, deschis pe numele …….(beneficiarul sumei)…… la unitatea de trezorerie și contabilitate publică ……..(a organului fiscal competent)…….. .(Anexăm la prezenta Cererea de restituire nr. ……/data ……………. și dispoziția de restituire a unor sume de la fondul de risc confirmată de ………….(numele beneficiarului care a solicitat restituirea)……..)*)Conform prevederilor pct. 3.4 din Normele metodologice generale referitoare la exercitarea controlului financiar preventiv, aprobate prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 923/2014, republicat, cu modificările și completările ulterioare, certificăm operațiunea în privința realității, regularității și legalității.
Șef serviciu,
………………….
*) Se completează în cazul în care nu se întocmește nota de lichidare.(la 30-08-2019,
Anexa nr. 14 a fost modificată de Punctul 11, Articolul I din ORDINUL nr. 2.698 din 8 august 2019, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 713 din 30 august 2019
)
 + 
Anexa nr. 15Abrogată(la 30-08-2019,
Anexa nr. 15 a fost abrogată de Punctul 12, Articolul I din ORDINUL nr. 2.698 din 8 august 2019, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 713 din 30 august 2019
)
 + 
Anexa nr. 16la norme
– Model -
MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICEDIRECȚIA GENERALĂ DE TREZORERIE ȘI DATORIE PUBLICĂBun de platăOrdonator principal de credite(sau persoana delegată de acesta)
NOTĂ DE LICHIDARE
Referitor la: Sume care nu sunt datorate fondului de risc în cadrul împrumutului în valoare de ……………….., contractat/subîmprumutat de operatorul economic/Ministerul Finanțelor Publice ………………………… de la …………(banca/instituția finanțatoare)……., pentru realizarea ……….(denumirea proiectului)………… .

Suma de transferat, în lei Rata de capital: Dobândă: Comisioane: Alte costuri: Total:
1. Soldul contului de disponibil în fondul de risc la data de ………………….., conform adresei Direcției generale ……………./data …………………… ………………………………….. lei
2. Total plăți angajate la data de ……………………………………… ………………………………….. lei
3. (1-2) Sume disponibile în fondul de risc: ………………………………….. lei
Diferența de alimentat la fondul de risc: ………………………………….. lei

În vederea asigurării sumelor necesare pentru lichidarea obligațiilor de plată privind transferul sumelor în vederea compensării/restituirii propunem alimentarea contului de disponibil fond de risc prin virarea sumei de …………… lei din contul Ministerului Finanțelor Publice nr. RO17TREZ23A550000510210X, CUI 8609468, în contul Ministerului Finanțelor Publice nr. RO24TREZ999650101XXXXXXX, CUI 8609468.Anexăm la prezenta Cererea de restituire nr. ……./data …………… și Dispoziția de restituire nr. ………./data …………… .Conform prevederilor pct. 3.4 din Normele metodologice generale referitoare la exercitarea controlului financiar preventiv, aprobate prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 923/2014, republicat, cu modificările și completările ulterioare, certificăm operațiunea în privința realității, regularității și legalității.
Șef serviciu,
………………….
(la 30-08-2019,
Anexa nr. 16 a fost modificată de Punctul 11, Articolul I din ORDINUL nr. 2.698 din 8 august 2019, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 713 din 30 august 2019
)

 + 
Anexa nr. 17Abrogată(la 30-08-2019,
Anexa nr. 17 a fost abrogată de Punctul 12, Articolul I din ORDINUL nr. 2.698 din 8 august 2019, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 713 din 30 august 2019
)

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x