NORME din 21 mai 2021

Redacția Lex24
Publicat in Repertoriu legislativ, 14/12/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Emitent: MINISTERUL TINERETULUI SI SPORTULUI
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 559 din 31 mai 2021
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act
Nu exista actiuni induse de acest act
Acte referite de acest act:

Alegeti sectiunea:
SECTIUNE ACTREFERA PEACT NORMATIV
ActulREFERIRE LAORDIN 317 21/05/2021
ANEXA 2REFERIRE LAORDIN 317 21/05/2021
Acte care fac referire la acest act:

SECTIUNE ACTREFERIT DEACT NORMATIV
ActulAPROBAT DEORDIN 317 21/05/2021
ActulCONTINUT DEORDIN 317 21/05/2021
ActulREFERIT DEORDIN 317 21/05/2021





Notă
Aprobate prin ORDINUL nr. 317 din 21 mai 2021, publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 559 din 31 mai 2021.
1.Cadrul generalPrezentele norme reprezintă măsurile care trebuie îndeplinite de către centrele de agrement/bazele turistice aflate în administrarea Ministerului Tineretului și Sportului, prin direcțiile județene pentru sport și tineret, pentru reluarea activităților și diminuarea riscului de infecție cu virusul SARS-CoV-2.Aplicarea prezentelor norme contribuie la diminuarea riscului de infecție cu virusul SARS-CoV-2, dar nu garantează eliminarea acestuia în contextul pandemiei.Direcțiile județene pentru sport și tineret, denumite în continuare DJST, colaborează cu direcțiile de sănătate publică județene în vederea instituirii măsurilor de prevenire și combatere a îmbolnăvirilor în centrele de agrement/bazele turistice pe care le administrează. În acest sens, DJST au obligația de a desemna o persoană responsabilă în menținerea legăturii permanente cu direcția de sănătate publică județeană.DJST răspund de implementarea acțiunilor și măsurilor de prevenire și combatere a infectării cu virusul SARS-CoV-2. Măsurile vor viza următoarele aspecte: cazarea, serviciile conexe (alimentație, curățenie), interacțiunile specifice activităților (interacțiunile dintre copii, tineri, însoțitori, animatori, personalul angajat al structurii).DJST vor instrui, sub semnătură, personalul lucrător cu privire la regulile stricte de igienă ce trebuie respectate la nivelul centrului de agrement/bazei turistice pentru prevenirea, combaterea și diminuarea riscului îmbolnăvirilor, inclusiv asupra măsurilor suplimentare necesare prevenirii răspândirii virusului SARS-CoV-2.Persoanele care pot intra în centrele de agrement/bazele turistice sunt copiii/tinerii beneficiari ai taberelor sau ai altor activități cu caracter recreativ sau sportiv, însoțitorii acestora care pot fi cadre didactice, antrenori, instructori sau animatori, personalul angajat al structurii de cazare și masă și cadrele medicale (medic și asistent) care sunt delegate în unitatea respectivă.Direcțiile județene pentru sport și tineret au obligația de a lua măsuri pentru organizarea activității în cadrul centrelor de agrement/bazelor turistice pe care le administrează.2.Măsuri de prevenire, combatere și diminuare a riscului de infectare cu virusul SARS-CoV-2– Centrele de agrement/Bazele turistice vor funcționa la capacitatea prevăzută de reglementările legale în vigoare, limitând, dacă este cazul, numărul de persoane cu care participanții intră în contact în scopul diminuării riscului de răspândire a virusului.– Centrele de agrement/Bazele turistice vor avea amenajată o cameră, denumită izolator, pentru persoanele care au simptome specifice infecției cu SARS-CoV-2. Aceasta nu va putea fi folosită în alt scop decât pentru izolarea persoanelor mai sus menționate.– Afișarea la loc vizibil a mesajelor de informare cu privire la normele igienico-sanitare și de prevenire a infectării cu SARSCoV2– Efectuarea unui triaj epidemiologic zilnic al tuturor persoanelor care se află în incinta structurilor de mai sus– În situația în care o persoană prezintă simptome sau există suspiciunea că starea sa de sănătate este precară, aceasta este izolată și se va proceda la testarea ei, iar DJST informează direcțiile de sănătate publică județene, prin persoana desemnată. În acest sens fiecare centru de agrement/bază turistică este obligat(ă) să dețină unul sau mai multe seturi de teste SARS-CoV-2. Totodată, se realizează operațiuni de dezinfecție a încăperilor respective, de către unități autorizate. Comunicarea se desfășoară după cum urmează:Minor → însoțitor → cadru medical → reprezentant DJST în relația cu Direcția de sănătate publică (DSP) → DSP.– Curățarea și dezinfectarea zilnică a pardoselilor, a obiectelor, a clanței ușii, a cremonului de la geamuri, a pervazului ferestrei, prin ștergere cu apă și detergent, apoi cu substanțe biocide– Masca de protecție este obligatorie pe toată perioada șederii în centrul de agrement/baza turistică (conform normativelor în vigoare)– Personalul angajat și cadrele medicale vor purta măști și mănuși de protecție pe toată perioada prestării serviciilor în centrele de agrement/bazele turistice.– Dezinfectarea zilnică cu substanțe biocide a intrărilor/ieșirilor, coridoarelor/holurilor și grupurilor sanitare– Asigurarea permanentă a săpunului, prosoapelor de hârtie, dispenserelor cu dezinfectant pentru mâini, care vor fi reîncărcate ori de câte ori este necesar, astfel încât persoanele din interiorul structurii să își poată igieniza în mod regulat mâinile cu substanțe dezinfectante sau cu săpun– Colectarea măștilor purtate se va face în locuri special amenajate, semnalizate corespunzător.– Însoțitorii/Cadrele didactice și angajații DJST vor supraveghea respectarea cu strictețe a măsurilor de distanțare fizică și măsurilor igienico-sanitare de prevenire a infecției cu SARS-CoV-2.– Aerisirea regulată a spațiilor, cel puțin 30 de minute, de minimum trei ori pe zi– Servirea mesei se va realiza în condiții de siguranță, păstrând distanța menționată de reglementările legale în vigoare.3.Pregătirea spațiilor de cazare și amenajare a mesei– Dezinfectarea suprafețelor expuse– Implementarea măsurii de distanțare fizică conform reglementărilor legale în vigoare la momentul desfășurării taberei. De asemenea, împărțirea pe camere se va realiza respectând grupurile deja formate.– Asigurarea materialelor de igienă și de protecție sanitară necesare participanților în centrele de agrement/bazele turistice– Asigurarea unei ventilații adecvate a tuturor încăperilor4.Accesul în centrele de agrement/bazele turistice– Este interzis accesul altor persoane decât cele prevăzute mai sus.– Sosirea în tabără se poate face fie cu mijloc de transport în comun, cu respectarea normelor de distanțare socială, fie reprezentanții legali ai copiilor/tinerilor îi vor însoți pe aceștia până la intrarea în incinta structurilor de mai sus.– Se va evita sosirea tuturor participanților la aceeași oră, pentru a elimina riscul formării cozilor la intrarea în centrul de agrement/baza turistică. În acest sens se recomandă realizarea unui program orar de sosire a grupurilor.– În bagaje participanții vor avea: măști, mănuși și dezinfectant de mâini.– De la intrare, copiii/tinerii minori vor fi preluați de către însoțitori. Fiecare însoțitor își va asuma răspunderea, luând în grijă cel mult 10 copii/tineri.– La intrarea în incinta centrului de agrement/bazei turistice:• participanții vor fi informați și instruiți cu privire la normele și rigorile pe care vor fi obligați să le respecte pe tot parcursul desfășurării taberei;• minorii vor prezenta o declarație pe propria răspundere a reprezentaților legali (părinți, tutori etc.) care va conține informații cu privire la respectarea măsurilor de prevenire a răspândirii SARS-CoV-2, conform formularului nr. 1, prevăzut în anexa nr. 1;• însoțitorii vor completa o declarație pe propria răspundere care va conține informații cu privire la respectarea măsurilor de prevenire a răspândirii virusului SARS-CoV-2, conform formularului nr. 2, prevăzut în anexa nr. 2;• participanții tineri majori vor completa o declarație pe propria răspundere care va conține informații cu privire la respectarea măsurilor de prevenire a răspândirii SARS-CoV-2, conform formularului nr. 3, prevăzut în anexa nr. 3;• participanții vor prezenta o adeverință medicală (aceasta va fi eliberată cu una sau maximum două zile înainte de plecarea în tabără), din care să reiasă starea actuală de sănătate și eventual antecedentele personale legate de boli cronice și, respectiv, de infectarea cu virusul SARS-CoV-2;• personalul medical delegat în centrul de agrement/baza turistică va efectua un control medical (triaj epidemiologic) în urma căruia ar putea fi depistată prezența virusului în organism.– DJST informează direcțiile de sănătate publică județene despre depistarea unor cazuri suspecte de infecție la persoanele din cadrul centrelor de agrement/bazelor turistice, indiferent dacă sunt copii/tineri, însoțitori/cadre didactice sau angajați.5.Desfășurarea activităților în centrele de agrement/ bazele turistice– Programul activităților va fi anunțat din prima zi, pentru toată perioada taberei, astfel încât personalul angajat să poată asigura igiena spațiilor.– Participanții vor fi separați în grupuri mai mici, în care își vor desfășura toate activitățile. Prin această măsură se urmărește limitarea numărului de persoane cu care fiecare intră în contact și se reduce posibilitatea de transmitere a virusului.– Se vor amenaja, dacă nu există deja, spații de activități în aer liber și se evită activitățile care implică un grad ridicat de contact.– Doar în zilele în care starea vremii nu permite desfășurarea activităților în aer liber, acestea vor avea loc în spații interioare special amenajate. În acest caz, participanții vor avea obligația de a purta mască.– Se limitează durata activităților în spații închise astfel încât să se poată stabili un orar clar pentru aerisirea riguroasă a sălii.– În cazul în care participanții sunt implicați în activități sportive care implică un efort fizic susținut, distanța dintre două persoane trebuie să fie suficient de mare, minimum 2 metri, de exemplu, 5 m pentru plimbare rapidă și 10 m pentru alergare sau mers cu bicicleta.– Participanții la activitățile de tabără vor fi instruiți să își spele mâinile înainte și după terminarea activităților și să evite atingerea feței cu mâinile neigienizate.– Obiectele utilizate vor fi dezinfectate înainte și după utilizare.– Este interzisă folosirea în comun a dușurilor, a saunei (dacă este cazul) și a altor zone cu risc mare de transmitere a virusului.– Pe timpul desfășurării taberelor, participanții vor fi nevoiți să evite să bată palma sau să se îmbrățișeze, dar pot identifica alte modalități de a se bucura, fără a necesita contact direct cu zonele vulnerabile, de exemplu, atingerea coatelor sau atingerea vârfului încălțămintei etc.– Participanții vor fi obligați sau nu să poarte măști sau alte echipamente de protecție pe perioada desfășurării taberei în funcție de natura activității desfășurate și de legislația în vigoare.– Participanților le este interzisă părăsirea centrelor de agrement/bazelor turistice, cu excepția cazurilor în care specificul taberei implică excursii, drumeții sau plajă în afara structurii de cazare, cu obligația limitării contactului cu persoane din exterior și respectarea legislației în vigoare.6.Mențiuni– Prezentele norme pot fi modificate și completate în funcție de evoluția pandemiei cu virusul SARS-CoV-2.– Anexele nr. 1-3 fac parte integrantă din prezentele norme. + 
Anexa nr. 1Formularul nr. 1
Declarația reprezentantului legal
Declarație de sănătate – SARS-CoV-2
Centrul de agrement/Baza turistică …………………………………………
Subsemnatul, ………………………., părinte/reprezentant legal al minorului …………………., având vârsta de …….. ani, din localitatea …………………………., telefon ……………………….., e-mail ………………………, declar următoarele:– Sunt de acord ca minorul ………………………………………………………… să participe la tabăra care se va desfășura în Centrul de agrement/Baza turistică ……………………………………………………………………………..– Nu am fost/călătorit în ultimele 3 săptămâni în țări sau zone cu grad ridicat de risc de infectare cu virusul SARS-CoV2.– Nu am luat contact cu persoane infectate sau purtătoare de acest virus în ultimele 3 săptămâni.– Nu am prezentat eu sau minorul simptomele îmbolnăvirii cu SARS-CoV-2 în ultimele 3 săptămâni.– Nu am fost depistat pozitiv cu SARS-CoV-2 eu sau minorul în ultimele 3 săptămâni.– Sunt de acord cu purtarea măștii de către minor atunci când activitatea desfășurată o impune.– Sunt de acord cu efectuarea triajului epidemiologic la intrarea în centrul de agrement/baza turistică.– Sunt de acord cu efectuarea zilnică a controlului medical primar în vederea depistării eventualelor simptome de SARSCoV-2.– Înțeleg și iau cunoștință de faptul că există un minim risc de infectare cu acest virus, în ciuda tuturor măsurilor de precauție luate.– Înțeleg că, în cazul în care minorul contactează acest virus pe perioada șederii în tabără, DJST nu se va face vinovată de acest lucru și nu voi considera Centrul de agrement/Baza turistică ……………………………………………………………………….. responsabil/ă de acest lucru.– Înțeleg că voi răspunde în fața organelor abilitate pentru eventualele prejudicii/daune cauzate de declarațiile mele în cazul în care sunt neconforme cu realitatea.La momentul plecării de acasă, minorul nu a prezentat simptomele vreunei boli, iar temperatura corpului a fost de ……….ºC.
Data
…………………………………….
(Se va completa în data plecării.)
Semnătura
……………………..
 + 
Anexa nr. 2Formularul nr. 2
Declarația însoțitorului
Declarație de sănătate – SARS-CoV-2
Centrul de agrement/Baza turistică ………………………………….
Subsemnatul, ……………………………, având calitatea de cadru didactic/însoțitor/animator în cadrul taberei care se desfășoară în perioada ………………………….., legitimat cu …………………., telefon …………………….., e-mail …………………….., declar următoarele:– Sunt de acord să îmi asum răspunderea/să desfășor activități pentru/cu minorii:1.………………..2.………………..3.………………4.…………….5.…………………6.……………….7.……………….8.……………….9.……………….10.………………….– Sunt de acord să respect Normele privind stabilirea unor măsuri de prevenire și combatere a îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2 în centrele de agrement/bazele turistice aflate în administrarea Ministerului Tineretului și Sportului, prin direcțiile județene pentru sport și tineret, aprobate prin Ordinul ministrului tineretului și sportului nr. 317/2021, să le aplic și să urmăresc aplicarea lor de către minorii pentru care mi-am asumat răspunderea.– Am luat la cunoștință și mi-am însușit Recomandările privind conduita socială responsabilă în prevenirea răspândirii coronavirusului (SARS-CoV-2), publicate de Grupul de Comunicare Strategică al Ministerului Afacerilor Interne.– Nu am fost/călătorit în ultimele 3 săptămâni în țări sau zone cu grad ridicat de risc de infectare cu virusul SARS-CoV2.– Nu am luat contact cu persoane infectate sau purtătoare de acest virus în ultimele 3 săptămâni.– Nu am prezentat simptomele îmbolnăvirii cu SARS-CoV-2 în ultimele 3 săptămâni.– Nu am fost depistat pozitiv cu SARS-CoV-2 în ultimele 3 săptămâni.– Sunt de acord cu purtarea măștii atunci când activitatea desfășurată o impune.– Sunt de acord cu efectuarea triajului epidemiologic la intrarea în centrul de agrement/baza turistică.– Sunt de acord cu efectuarea zilnică a controlului medical primar în vederea depistării eventualelor simptome de SARSCoV-2.– Înțeleg și iau cunoștință de faptul că există un minim risc de infectare cu acest virus, în ciuda tuturor măsurilor de precauție luate.– Înțeleg că, în cazul în care contactez acest virus pe perioada șederii în tabără, DJST nu se va face vinovată de acest lucru și nu voi considera Centrul de agrement/Baza turistică ………………………………………………………………………… responsabil/ă de acest lucru.– Înțeleg că voi răspunde în fața organelor abilitate pentru eventualele prejudicii/daune cauzate de declarațiile mele în cazul în care sunt neconforme cu realitatea.La momentul plecării de acasă, nu am prezentat simptomele vreunei boli, iar temperatura corpului a fost de: ……………..ºC.
Data
…………………………………….
(Se va completa în data plecării.)
Semnătura
……………………..
 + 
Anexa nr. 3Formularul nr. 3
Declarație pe propria răspundere
Declarație de sănătate – SARS-CoV-2
Centrul de agrement/Baza turistică …………………………………………………………………
Subsemnatul, ……………………., având vârsta de ……. ani, din localitatea ………………., telefon …………………………………….., e-mail …………………………, declar următoarele:– Nu am fost/călătorit în ultimele 3 săptămâni în țări sau zone cu grad ridicat de risc de infectare cu virusul SARS-CoV2.– Nu am luat contact cu persoane infectate sau purtătoare de acest virus în ultimele 3 săptămâni.– Nu am prezentat eu sau minorul simptomele îmbolnăvirii cu SARS-CoV-2 în ultimele 3 săptămâni.– Nu am fost depistat pozitiv cu SARS-CoV-2 în ultimele 3 săptămâni.– Sunt de acord cu purtarea măștii atunci când activitatea desfășurată o impune.– Sunt de acord cu efectuarea triajului epidemiologic la intrarea în centrul de agrement/baza turistică.– Sunt de acord cu efectuarea zilnică a controlului medical primar în vederea depistării eventualelor simptome de SARSCoV-2.– Înțeleg și iau cunoștință de faptul că există un minim risc de infectare cu acest virus, în ciuda tuturor măsurilor de precauție luate.– Înțeleg că, în cazul în care contactez acest virus pe perioada șederii în tabără, DJST nu se va face vinovată de acest lucru și nu voi considera Centrul de agrement/Baza turistică ………………………………………………………………………… responsabil/ă de acest lucru.– Înțeleg că voi răspunde în fața organelor abilitate pentru eventualele prejudicii/daune cauzate de declarațiile mele în cazul în care sunt neconforme cu realitatea.La momentul plecării de acasă, nu am prezentat simptomele vreunei boli, iar temperatura corpului a fost de: ……..ºC.
Data
…………………………………….
(Se va completa în data plecării.)
Semnătura
……………………..
––

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x