privind regimul licenţelor de export şi import pentru mărfurile şi operaţiunile supuse licentierii
+
Articolul 1Departamentul de Comerţ Exterior eliberează licenţe de import, documente juridice necesare agenţilor economici pentru introducerea în teritoriul vamal al României, în condiţiile aprobate prin aceste documente, a următoarelor categorii de mărfuri:a) mărfuri supuse regimului de control al importului; … b) mărfuri care fac obiectul unor contingente tarifare, instituite prin hotărâre a Guvernului; … c) mărfuri supuse regimului licenţelor de import automate. … +
Articolul 2Departamentul de Comerţ Exterior eliberează licenţe de export, documente juridice necesare agenţilor economici pentru scoaterea din teritoriul vamal al României, în condiţiile aprobate prin aceste documente, a următoarelor categorii de mărfuri:a) mărfuri supuse unor restrictii cantitative la export care se stabilesc prin hotărâre a Guvernului; … b) mărfuri supuse de către anumite tari unor limitări cantitative la importul din România; … c) mărfuri supuse supravegherii de către unele tari; … d) mărfuri supuse regimului de control al exportului; … e) mărfuri supuse regimului licenţelor de export automate; … f) mărfuri supuse regimului licenţelor de export automate, dar care sunt: … – rezultate din operaţiuni de perfecţionare activa, lohn sau processing;– trimise temporar în străinătate pentru operaţiuni de perfecţionare pasiva, lohn sau processing;– destinate procesului de producţie în cadrul lucrărilor de construcţii-montaj şi de instalaţii complexe, realizate de societăţile comerciale româneşti în străinătate;g) mărfuri exportate cu plata la peste un an de la data livrării. … +
Articolul 3Departamentul de Comerţ Exterior eliberează licenţe de operaţiune, documente juridice necesare agenţilor economici în vederea evidenţierii şi derulării, în condiţiile aprobate prin aceste documente, a următoarelor categorii de operaţiuni:a) operaţiuni comerciale cu decontare în conturile de cliring, de barter sau de cooperare, convenite în baza unor acorduri guvernamentale încheiate de România cu alte tari; … b) operaţiuni de recuperare a creanţelor României prin import de mărfuri; … c) operaţiuni care se realizează pe baza unor credite cu garanţia statului; … d) operaţiuni legate de import-export, încheiate la nivel de agent economic; … e) operaţiuni de compensare a datoriilor externe ale regiilor autonome, rezultate din prestări de servicii internaţionale, prin livrări de produse româneşti efectuate de producătorii interni, cu avizul prealabil al ministerelor de resort şi al Ministerului Finanţelor Publice; … f) operaţiuni de compensare a datoriilor externe ale societăţilor comerciale sau ale regiilor autonome, rezultate din importuri de materii prime şi materiale pentru producţie, precum şi din importuri pentru retehnologizare sau investiţii noi neachitate la scadenta conform contractelor încheiate, prin exporturi de produse româneşti, cu avizul prealabil al ministerelor de resort şi al Ministerului Finanţelor Publice. … +
Articolul 4Derularea unei operaţiuni comerciale pentru care sunt necesare licenţe se poate face numai după obţinerea de către agenţii economici a licenţelor de import, de export sau de operaţiune, necesare pentru activitatea respectiva, conform prevederilor art. 1-3. +
Articolul 5Licentele de operaţiune eliberate conform prevederilor art. 3 vor fi utilizate şi pentru introducerea unor mărfuri în teritoriul vamal al României, în cazul în care acestea se încadrează în categoriile prevăzute la art. 1. +
Articolul 6Licentele de operaţiune eliberate conform prevederilor art. 3 vor fi utilizate şi pentru scoaterea unor mărfuri din teritoriul vamal al României, în cazul în care aceste mărfuri se încadrează în categoriile prevăzute la art. 2. +
Articolul 7(1) Numărul, data eliberării, termenul de valabilitate şi codificarea operaţiunii, înscrise în licenţe, vor fi menţionate în mod obligatoriu de către declarant în declaraţia vamală. … (2) În cazul exportului, datele prevăzute la alin. (1) vor fi menţionate în mod obligatoriu de către declarant şi în declaraţia de încasare valutară. … +
Articolul 8(1) Modelul oficial al fiecăreia dintre cele patru categorii de formulare de cerere pentru licenta se păstrează la Departamentul de Comerţ Exterior. … (2) Specimene ale acestor modele se depun la Direcţia Generală a Vamilor din cadrul Ministerului Finanţelor Publice. … (3) Formularele modelelor se imprima pe hârtie normală, având o greutate de cel puţin 40 g/mp. … (4) Hârtia trebuie să fie de culoare alba, suficient de opaca, iar formatul formularelor este de 210 x 297 mm, înscrisurile şi liniatura având următoarele semnificatii şi culori: … a) exemplarul nr. 1, original, culoarea verde; … b) exemplarul nr. 2, copie pentru vama – în cazul licenţelor de import şi export – şi copie pentru banca – în cazul licenţelor de operaţiune, culoarea roşie; … c) exemplarul nr. 3, copie pentru Departamentul de Comerţ Exterior, culoarea albastra. … (5) Înscrisurile pentru fiecare dintre cele patru categorii de formulare de cereri pentru licenta se tiparesc în seturi de câte 3 exemplare, având destinatiile şi culorile prevăzute la alin. (4). La suprapunerea celor 3 formulare ale unui set este necesar să se suprapuna atât înscrisul, cat şi liniatura imprimate pe faţa acestora. … (6) Se admite o toleranta de maximum 0,5 mm pe lungimea şi lăţimea copiilor faţă de original. … (7) Pe toate formularele cererilor pentru licenta este obligatoriu să fie înscrise denumirea agentului economic care a realizat tipărirea acestora, numărul şi data comenzii pentru imprimare. … (8) Fiecare set de formulare este inseriat cu un număr de serie format din 7 cifre. … (9) O cerere pentru licenta se întocmeşte obligatoriu numai pe un set de formulare de cereri pentru licenta care au acelaşi număr de serie. … (10) Tipărirea seturilor de formulare de cereri pentru licenta şi inserierea acestora se realizează de către Centrul Roman de Comerţ Exterior care este abilitat să le pună la dispoziţia agenţilor economici, contra cost, în cantitate nelimitată. … (11) Formularele cererilor pentru licenta nu sunt transmisibile şi pot fi folosite numai de agentul economic care le-a achiziţionat de la Centrul Roman de Comerţ Exterior. … (12) Modelele formularelor tipizate pentru cererile pentru licenta sunt prevăzute în anexele la prezentele norme, după cum urmează: … a) anexele nr. 1-3 – formulare de cerere pentru licenta de import; … b) anexele nr. 4-6 – formulare de cerere pentru licenta de export; … c) anexele nr. 7-9 – formulare de cerere pentru licenta de operaţiune de import; … d) anexele nr. 10-12 – formulare de cerere pentru licenta de operaţiune de export. … +
Articolul 9Formularele noi de cerere pentru licenta de import, cerere pentru licenta de export şi cerere pentru licenta de operaţiune de import şi export conţin următoarele elemente de securizare:a) holograma cu stema; … b) inseriere cu cerneala tipografica; … c) inscriptionarea cu cerneala invizibila a textului "DIRECŢIA LICENŢE". … +
Articolul 10Formularele cererilor pentru licenta se completează conform instrucţiunilor prevăzute în anexa nr. 13. +
Articolul 11(1) Cererile pentru licenta se primesc şi se înregistrează la Centrul Roman de Comerţ Exterior. … (2) În cazul operaţiunilor legate de import-export, toate cererile pentru licenta referitoare la operaţiunea respectiva trebuie predate concomitent. … (3) Cererile pentru licenta prezentate de către agenţii economici nu trebuie să conţină ştersături, modificări sau adaugari la alta masina de scris. Existenta acestor deficiente conduce la respingerea cererilor. … +
Articolul 12Cererile pentru licenta înregistrate la Centrul Roman de Comerţ Exterior se înaintează spre aprobare Departamentului de Comerţ Exterior. +
Articolul 13(1) Licentele sau, după caz, răspunsul de respingere a cererii pentru licenta, însoţit de motivatia scrisă a refuzului, se ridica de către delegaţii agenţilor economici de la Centrul Roman de Comerţ Exterior. … (2) În cazul cererilor pentru licenta care nu au fost aprobate, exemplarul nr. 3 al acestora, de culoare albastra, nu se returnează. … (3) În cazul operaţiunilor de import-export, toate licentele referitoare la acestea se eliberează concomitent. … +
Articolul 14(1) Modificarea unei licenţe se poate efectua numai de către Departamentul de Comerţ Exterior, pe baza solicitării scrise a titularului licenţei. Din solicitare trebuie să rezulte clar motivul modificării, elementele din licenta a căror modificare se solicita, precum şi elementele noi care le vor înlocui pe acestea. … (2) Modificarea se efectuează concomitent pe toate cele 3 exemplare ale licenţei, prin taierea cu o linie orizontala a elementului care se modifica, astfel încât acesta sa rămână lizibil, şi prin înscrierea în spaţiul liber de lângă acesta a elementului înlocuitor. … (3) Modificarea se certifica prin semnăturile autorizate şi cu ştampila corespunzătoare, fiind obligatorie înscrierea datei la care a fost efectuată. … (4) Modificarea unei licenţe poate fi efectuată numai în termenul de valabilitate a acesteia. … +
Articolul 15(1) Anularea unei licenţe se poate face numai de către Departamentul de Comerţ Exterior, pe baza solicitării scrise a titularului licenţei, în care acesta trebuie să precizeze motivul, precum şi faptul că nu a utilizat deloc licenta propusă spre anulare. Anularea unei licenţe se face prin bararea cu o linie continua, în diagonala, care uneste coltul din stanga jos cu cel din dreapta sus al spaţiului destinat licentierii, pe toate cele 3 exemplare ale licenţei, şi înscrierea deasupra liniei, cu majuscule, a urmatorului text: "ANULATĂ LA DATA DE ….". … (2) Anularea se certifica prin semnăturile autorizate şi cu stampilele corespunzătoare, fiind obligatorie înscrierea datei la care a fost efectuată. … (3) Anularea unei licenţe se poate face numai în termenul de valabilitate a acesteia. … +
Articolul 16(1) Înlocuirea, parţială sau totală, a unei licenţe se efectuează de către Departamentul de Comerţ Exterior, la solicitarea scrisă a titularului licenţei. Aceasta trebuie să cuprindă motivarea necesităţii înlocuirii licenţei, elementele care urmează să fie înlocuite, elementele cu care acestea urmează să fie înlocuite, precum şi stadiul realizării licenţei. Scrisoarea trebuie să fie însoţită de primele doua exemplare ale licenţei pentru care se solicita înlocuirea şi de cererea sau cererile pentru licenta cu care se solicita înlocuirea. … (2) Înlocuirea unei licenţe se poate face numai în cadrul termenului de valabilitate a acesteia. … +
Articolul 17Suspendarea unei licenţe, în cazul în care, în baza acesteia, a fost încheiat un contract extern, se poate face numai prin ordin al secretarului de stat al Departamentului de Comerţ Exterior. +
Articolul 18(1) În cazul în care unul dintre exemplarele unei licenţe sau ambele exemplare au fost pierdute, deteriorate sau furate, emitentul licenţei poate elibera, la solicitarea scrisă a beneficiarului, un duplicat al licenţei, în care se va menţiona cu majuscule: "DUPLICAT ELIBERAT LA DATA DE …", menţionându-se numărul şi data eliberării licenţei iniţiale. … (2) Scrisoarea de solicitare a beneficiarului va cuprinde în anexa, pe lângă cererea pentru licenta, care trebuie să fie identică în conţinut cu cererea iniţială (diferind de aceasta doar prin numărul de serie al formularului de cerere), o copie de pe anunţul de pierdere sau deteriorare, predat spre publicare într-un ziar de larga circulaţie, precum şi chitanţa prin care se dovedeşte plata taxei de publicare a acestui anunţ sau, după caz, confirmarea organului de poliţie care cercetează furtul. Scrisoarea trebuie să conţină, de asemenea, şi datele privind utilizarea licenţei până la data solicitării duplicatului. … +
Articolul 19Termenul de valabilitate a licenţelor de export sau de import, care expira la finele anului calendaristic, poate fi prelungit pe o perioadă determinata, prin hotărâre a Guvernului. +
Articolul 20Instrucţiunile privind eliberarea licenţelor de import, de export şi de operaţiune sunt prevăzute în anexa nr. 14. +
Articolul 21Modalitatea de codificare a operaţiunii, care se înscrie în cererea de licenţă, este prevăzută în anexa nr. 15. +
Articolul 22Modalitatea de codificare a condiţiilor de plată şi de credit este prevăzută în anexa nr. 16. +
Articolul 23Modalitatea de codificare a ţărilor şi a unităţilor monetare, precum şi a unităţilor de măsura este cuprinsă în Ghidul de utilizare a Tarifului vamal de import al României. +
Articolul 24Modelul anexei la cererea pentru licenta este prezentat în anexa nr. 17. +
Articolul 25Licentele eliberate pot fi utilizate numai de către titular, nefiind transmisibile. +
Articolul 26Anexele nr. 1-17 fac parte integrantă din prezentele norme. +
Anexa 1┌───┐│ │└───┘ ORIGINAL-IMPORT─┬─────────────────────────────────┬───────────────────────────────────────────┐C│Cod fiscal │Nr. şi data înregistrării la importator │E├─────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────┤R│Importator │Nr. şi data înregistrării la Departamentul │E│ │de Comerţ Exterior │R│ │ │E│ │ 1018401 │ │Adresa │ │P│ ├───────────────────────────────────────────┤E│ │Partener extern: │N│ │ │T│Telefon Telex Fax │ │R│ ├──────────────────────┬────────────────────┤U│ │Ţara vanzatoare: │Ţara plătitoare: │ │ │ –│ –│L│ │ ├────────────────────┤I│Banca │ │Ţara de origine: │C│ │ │ –│E│Cont în lei Cont în valută │ │ │N├─────────────────────────────────┼──────────────────────┴────────────────────┤T│Beneficiar: │Condiţia de livrare: │A│ │(conform INCOTERMS 2000) │ │ ├───────────────────────────────────────────┤D│ │Condiţii de plată şi de credit: │E│ │ ––│ ├─────────────────────────────────┤ │I│Termenul de valabilitate │ │M│solicitat │ │P│ –-│ │O├─────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────┤R│Poziţia din Tariful vamal de │Moneda (valuta) plăţii: │T│import al României │ │ │ –-│ –-│ ├─────────────────────────────────┴───────────────────────────────────────────┤ │Denumirea comercială a mărfii: Cantitatea Cantitatea în UM Valoarea │ │ tone 168 suplimentare– CIF/DAF │ │ în valută│ │ plăţii │ │ │ │ │ │ │ ├─────────────────────────────────┬───────────────────────────────────────────┤ │Alte precizări ale │Certificam pe propria răspundere exactita- │ │solicitantului: │tea datelor înscrise în prezenta cerere şi │ │ │va rugăm sa autorizaţi importul │ │ │(Numele şi prenumele în clar, semnatura │ │ │autorizata, ştampila) │ │ │ │ │ ┌─────────────────────┤ │ │ │Cod operaţiune: │ │ │ │ ––-│ │─┼───────────┴─────────────────────┴───────────────────────────────────────────┤ │ DEPARTAMENTUL DE COMERŢ EXTERIOR │L│ DIRECŢIA LICENŢE │I│ │C│ LICENTA DE IMPORT Nr DATA │E│ │N│ │T│ SE AUTORIZEAZA EFECTUAREA IMPORTULUI PANA LA DATA DE │A│ CONFORM PREZENTEI CERERI ŞI CU URMĂTOARELE PRECIZĂRI: │ │ │D│ │E│ │ │ │I│ │M│ │P│ │O│ │R│ │T│ │ │ Semnatura autorizata şi │ │ ştampila │─┴─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘ Realizat de GRAPHIX SRL sub comanda nr. A13/1590/21.03.2002 Tipărit la C.N. "IMPRIMERIA NAŢIONALA" S.A.┌──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐│ ││ ││ ││ ││ ││ ││ ││ ││ ││ ││ ││ ││ ││ ││ │├──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤│Alte precizări ale solicitantului: ││ ││ ││ ││ ││ ││ ││ ││ ││ ││ ││ │├────────────────────────────────────┬─────────────────────────────────────────┤│Denumirea operaţiunii: │Numele şi prenumele în clar, semnatura ││ │autorizata, ştampila ││ │ ││ │ ││ │ │└────────────────────────────────────┴─────────────────────────────────────────┘ +
Anexa 2┌───┐│ │└───┘ COPIE PENTRU VAMA─IMPORT─┬─────────────────────────────────┬───────────────────────────────────────────┐C│Cod fiscal │Nr. şi data înregistrării la importator │E├─────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────┤R│Importator │Nr. şi data înregistrării la Departamentul │E│ │de Comerţ Exterior │R│ │ │E│ │ 1018401 │ │Adresa │ │P│ ├───────────────────────────────────────────┤E│ │Partener extern │N│ │ │T│Telefon Telex Fax │ │R│ ├──────────────────────┬────────────────────┤U│ │Ţara vanzatoare │Ţara plătitoare │ │ │ –│ –-│L│ │ ├────────────────────┤I│Banca │ │Ţara de origine │C│ │ │ –│E│Cont în lei Cont în valută │ │ │N├─────────────────────────────────┼──────────────────────┴────────────────────┤T│Beneficiar │Condiţia de livrare │A│ │(conform INCOTERMS 2000) │ │ ├───────────────────────────────────────────┤D│ │Condiţii de plată şi de credit │E│ │ ––│ ├─────────────────────────────────┤ │I│Termenul de valabilitate │ │M│solicitat │ │P│ –-│ │O├─────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────┤R│Poziţia din Tariful vamal de │Moneda (valuta) plăţii │T│import al României │ │ │ –-│ –-│ ├─────────────────────────────────┴───────────────────────────────────────────┤ │Denumirea comercială a mărfii Cantitatea Cantitatea în UM Valoarea │ │ tone 168 suplimentare– CIF/DAF │ │ în valută│ │ plăţii │ │ │ │ │ │ │ ├─────────────────────────────────┬───────────────────────────────────────────┤ │Alte precizări ale │Certificam pe propria răspundere exactita─ │ │solicitantului │tea datelor înscrise în prezenta cerere şi │ │ │va rugăm sa autorizaţi importul │ │ │(Numele şi prenumele în clar, semnatura │ │ │autorizata, ştampila) │ │ │ │ │ ┌─────────────────────┤ │ │ │Cod operaţiune │ │ │ │ ––-│ │─┼───────────┴─────────────────────┴───────────────────────────────────────────┤ │ DEPARTAMENTUL DE COMERŢ EXTERIOR │L│ DIRECŢIA LICENŢE │I│ │C│ LICENTA DE IMPORT Nr. DATA │E│ │N│ │T│ SE AUTORIZEAZA EFECTUAREA IMPORTULUI PANA LA DATA DE │A│ CONFORM PREZENTEI CERERI ŞI CU URMĂTOARELE PRECIZĂRI: │ │ │D│ │E│ │ │ │I│ │M│ │P│ │O│ │R│ │T│ │ │ Semnatura autorizata şi │ │ ştampila │─┴─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘ Realizat de GRAPHIX SRL sub comanda nr. A13/1590/21.03.2002 Tipărit la C.N. "IMPRIMERIA NAŢIONALA" S.A.┌──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐│Poziţia UM Importat DVI Sold autorizat Certificarea││tarifara cantitate valoare nr./data cantitate valoare vămii │├──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤│ ││ ││ ││ ││ ││ ││ ││ ││ ││ ││ ││ │├──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤│Alte precizări ale solicitantului ││ ││ ││ ││ ││ ││ ││ ││ ││ ││ ││ │├──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤│Denumirea operaţiunii │Numele şi prenumele în clar, semnatura ││ │autorizata, ştampila ││ │ ││ │ ││ │ │└──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘ +
Anexa 3┌───┐│ │└───┘ COPIE PENTRU DEPARTAMENTUL DE COMERŢ EXTERIOR─IMPORT─┬─────────────────────────────────┬───────────────────────────────────────────┐C│Cod fiscal: │Nr. şi data înregistrării la importator │E├─────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────┤R│Importator │Nr. şi data înregistrării la Departamentul │E│ │de Comerţ Exterior │R│ │ │E│ │ 1018401 │ │Adresa │ │P│ ├───────────────────────────────────────────┤E│ │Partener extern │N│ │ │T│Telefon Telex Fax │ │R│ ├──────────────────────┬────────────────────┤U│ │Ţara vanzatoare │Ţara plătitoare │ │ │ –│ –│L│ │ ├────────────────────┤I│Banca │ │Ţara de origine │C│ │ │ –│E│Cont în lei Cont în valută │ │ │N├─────────────────────────────────┼──────────────────────┴────────────────────┤T│Beneficiar │Condiţia de livrare │A│ │(conform INCOTERMS 2000) │ │ ├───────────────────────────────────────────┤D│ │Condiţii de plată şi de credit │E│ │ ––│ ├─────────────────────────────────┤ │I│Termenul de valabilitate │ │M│solicitat │ │P│ –-│ │O├─────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────┤R│Poziţia din Tariful vamal de │Moneda (valuta) plăţii │T│import al României │ │ │ –-│ –-│ ├─────────────────────────────────┴───────────────────────────────────────────┤ │Denumirea comercială a mărfii Cantitatea Cantitatea în UM Valoarea │ │ tone 168 suplimentare– CIF/DAF │ │ în valută│ │ plăţii │ │ │ │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │Alte precizări ale │Certificam pe propria răspundere exactita─ │ │solicitantului │tea datelor înscrise în prezenta cerere şi │ │ │va rugăm sa autorizaţi importul │ │ │(Numele şi prenumele în clar, semnatura │ │ │autorizata, ştampila) │ │ │ │ │ ┌─────────────────────┤ │ │ │Cod operaţiune: │ │ │ │ ––-│ │─┼───────────┴─────────────────────┴───────────────────────────────────────────┤ │ DEPARTAMENTUL DE COMERŢ EXTERIOR │L│ DIRECŢIA LICENŢE │I│ │C│ LICENTA DE IMPORT Nr DATA │E│ │N│ │T│ SE AUTORIZEAZA EFECTUAREA IMPORTULUI PANA LA DATA DE │A│ CONFORM PREZENTEI CERERI ŞI CU URMĂTOARELE PRECIZĂRI: │ │ │D│ │E│ │ │ │I│ │M│ │P│ │O│ │R│ │T│ │ │ Semnatura autorizata şi │ │ ştampila │─┴─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘ Realizat de GRAPHIX SRL sub comanda nr. A13/1590/21.03.2002 Tipărit la C.N. "IMPRIMERIA NAŢIONALA" S.A.┌──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐│Avize ││ ││ ││ ││ ││ ││ ││ ││ ││ ││ ││ ││ ││ ││ │├──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤│Alte precizări ale solicitantului ││ ││ ││ ││ ││ ││ ││ ││ ││ ││ ││ │├────────────────────────────────────┬─────────────────────────────────────────┤│Denumirea operaţiunii │Numele şi prenumele în clar, semnatura ││ │autorizata, ştampila ││ │ ││ │ ││ │ │└────────────────────────────────────┴─────────────────────────────────────────┘ +
Anexa 4┌───┐│ │└───┘ ORIGINAL─EXPORT─┬─────────────────────────────────┬───────────────────────────────────────────┐C│Cod fiscal │Nr. şi data înregistrării la exportator │E├─────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────┤R│Exportator │Nr. şi data înregistrării la Departamentul │E│ │de Comerţ Exterior │R│ │ │E│ │ 2006501 │ │Adresa │ │P│ ├───────────────────────────────────────────┤E│ │Partener extern │N│ │ │T│Telefon Telex Fax │ │R│ ├──────────────────────┬────────────────────┤U│ │Ţara cumparatoare │Ţara plătitoare │ │ │ –│ –│L│ │ ├────────────────────┤I│Banca │ │Ţara de destinaţie │C│ │ │ –│E│Cont în lei Cont în valută │ │ │N├─────────────────────────────────┼──────────────────────┴────────────────────┤T│Furnizor │Condiţia de livrare │A│ │(conform INCOTERMS 2000) │ │ ├───────────────────────────────────────────┤D│ │Condiţii de plată şi de credit │E│ │ ––│ ├─────────────────────────────────┤ │E│Termenul de valabilitate │ │X│solicitat │ │P│ –-│ │O├─────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────┤R│Poziţia din Tariful vamal │Moneda (valuta) plăţii │T│de import al României │ │ │ –-│ –-│ ├─────────────────────────────────┴───────────────────────────────────────────┤ │Denumirea comercială a mărfii Cantitatea Cantitatea în UM Valoarea │ │ tone 168 suplimentare–- FOB/DAF │ │ în valută│ │ plăţii │ │ │ │ │ │ │ ├─────────────────────────────────┬───────────────────────────────────────────┤ │Alte precizări ale │Certificam pe propria răspundere exactita─ │ │solicitantului │tea datelor înscrise în prezenta cerere şi │ │ │va rugăm sa autorizaţi exportul │ │ │(Numele şi prenumele în clar, semnatura │ │ │autorizata, ştampila) │ │ │ │ │ ┌─────────────────────┤ │ │ │Cod operaţiune: │ │ │ │ ––-│ │─┼───────────┴─────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │ DEPARTAMENTUL DE COMERŢ EXTERIOR │L│ DIRECŢIA LICENŢE │I│ │C│ LICENTA DE EXPORT Nr DATA │E│ │N│ │T│ SE AUTORIZEAZA EFECTUAREA EXPORTULUI PANA LA DATA DE │A│ CONFORM PREZENTEI CERERI ŞI CU URMĂTOARELE PRECIZĂRI: │ │ │D│ │E│ │ │ │E│ │X│ │P│ │O│ │R│ │T│ │ │ Semnatura autorizata şi │ │ ştampila │─┴─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘ Realizat de GRAPHIX SRL sub comanda nr. A13/1590/21.03.2002 Tipărit la C.N. "IMPRIMERIA NAŢIONALA" S.A.┌──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐│ ││ ││ ││ ││ ││ ││ ││ ││ ││ ││ ││ ││ ││ ││ │├──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤│Alte precizări ale solicitantului ││ ││ ││ ││ ││ ││ ││ ││ ││ ││ ││ │├────────────────────────────────────┬─────────────────────────────────────────┤│Denumirea operaţiunii │Numele şi prenumele în clar, semnatura ││ │autorizata, ştampila ││ │ ││ │ ││ │ │└────────────────────────────────────┴─────────────────────────────────────────┘ +
Anexa 5┌───┐│ │└───┘ COPIE PENTRU VAMA─EXPORT─┬─────────────────────────────────┬───────────────────────────────────────────┐C│Cod fiscal │Nr. şi data înregistrării la exportator │E├─────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────┤R│Exportator │Nr. şi data înregistrării la Departamentul │E│ │de Comerţ Exterior │R│ │ │E│ │ 2006501 │ │Adresa │ │P│ ├───────────────────────────────────────────┤E│ │Partener extern │N│ │ │T│Telefon Telex Fax │ │R│ ├───────────────────────────────────────────┤U│ │Ţara cumparatoare │Ţara plătitoare │ │ │ –│ –│L│ │ ├────────────────────┤I│Banca │ │Ţara de destinaţie │C│ │ │ –│E│Cont în lei Cont în valută │ │ │N├─────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────┤T│Furnizor │Condiţia de livrare │A│ │(conform INCOTERMS 2000) │ │ ├───────────────────────────────────────────┤D│ │Condiţii de plată şi de credit │E│ │ ––│ ├─────────────────────────────────┤ │E│Termenul de valabilitate │ │X│solicitat │ │P│ –-│ │O├─────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────┤R│Poziţia din │Moneda (valuta) plăţii │T│Tariful vamal de Import al │ │ │României –-│ –-│ ├─────────────────────────────────┴───────────────────────────────────────────┤ │Denumirea comercială a mărfii Cantitatea Cantitatea în UM Valoarea │ │ tone 168 suplimentare– FOB/DAF │ │ în valută│ │ plăţii │ │ │ │ │ │ │ ├─────────────────────────────────┬───────────────────────────────────────────┤ │Alte precizări ale │Certificam pe propria răspundere exactita─ │ │solicitantului │tea datelor înscrise în prezenta cerere şi │ │ │va rugăm sa autorizaţi exportul │ │ │(Numele şi prenumele în clar, semnatura │ │ │autorizata, ştampila) │ │ │ │ │ ┌─────────────────────┤ │ │ │Cod operaţiune │ │ │ │ ––-│ │─┼───────────┴─────────────────────┴───────────────────────────────────────────┤ │ DEPARTAMENTUL DE COMERŢ EXTERIOR │L│ DIRECŢIA LICENŢE │I│ │C│ LICENTA DE EXPORT Nr DATA │E│ │N│ │T│ SE AUTORIZEAZA EFECTUAREA EXPORTULUI PANA LA DATA DE │A│ CONFORM PREZENTEI CERERI ŞI CU URMĂTOARELE PRECIZĂRI: │ │ │D│ │E│ │ │ │E│ │X│ │P│ │O│ │R│ │T│ │ │ Semnatura autorizata şi │ │ ştampila │─┴─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘ Realizat de GRAPHIX SRL sub comanda nr. A13/1590/21.03.2002 Tipărit la C.N. "IMPRIMERIA NAŢIONALA" S.A.┌──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐│Poziţia UM Exportat DVE Sold autorizat Certificarea││tarifara cantitate valoare nr./data cantitate valoare vămii │├──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤│ ││ ││ ││ ││ ││ ││ ││ ││ ││ ││ ││ ││ ││ ││ │├──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤│Alte precizări ale solicitantului ││ ││ ││ ││ ││ ││ ││ ││ ││ ││ ││ │├────────────────────────────────────┬─────────────────────────────────────────┤│Denumirea operaţiunii │Numele şi prenumele în clar, semnatura ││ │autorizata, ştampila ││ │ ││ │ ││ │ │└────────────────────────────────────┴─────────────────────────────────────────┘ +
Anexa 6┌───┐│ │└───┘ COPIE PENTRU DEPARTAMENTUL DE COMERŢ EXTERIOR─EXPORT─┬─────────────────────────────────┬───────────────────────────────────────────┐C│Cod fiscal │Nr. şi data înregistrării la exportator │E├─────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────┤R│Exportator │Nr. şi data înregistrării la Departamentul │E│ │de Comerţ Exterior │R│ │ │E│ │ 2006501 │ │Adresa │ │P│ ├───────────────────────────────────────────┤E│ │Partener extern │N│ │ │T│Telefon Telex Fax │ │R│ ├───────────────────────────────────────────┤U│ │Ţara cumparatoare │Ţara plătitoare │ │ │ –│ –│L│ │ ├────────────────────┤I│Banca │ │Ţara de destinaţie │C│ │ │ –│E│Cont în lei Cont în valută │ │ │N├─────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────┤T│Furnizor │Condiţia de livrare │A│ │(conform INCOTERMS 2000) │ │ ├───────────────────────────────────────────┤D│ │Condiţii de plată şi de credit │E│ │ ––│ ├─────────────────────────────────┤ │E│Termenul de valabilitate │ │X│solicitat │ │P│ –-│ │O├─────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────┤R│Poziţia din │Moneda (valuta) plăţii │T│Tariful vamal de import al │ │ │României –-│ –-│ ├─────────────────────────────────┴───────────────────────────────────────────┤ │Denumirea comercială a mărfii Cantitatea Cantitatea în UM Valoarea │ │ tone 168 suplimentare– FOB/DAF │ │ în valută│ │ plăţii │ │ │ │ │ │ │ ├─────────────────────────────────┬───────────────────────────────────────────┤ │Alte precizări ale │Certificam pe propria răspundere exactita─ │ │solicitantului │tea datelor înscrise în prezenta cerere şi │ │ │va rugăm sa autorizaţi exportul. │ │ │(Numele şi prenumele în clar, semnatura │ │ │autorizata, ştampila) │ │ │ │ │ ┌─────────────────────┤ │ │ │Cod operaţiune │ │ │ │ ––-│ │─┼───────────┴─────────────────────┴───────────────────────────────────────────┤ │ DEPARTAMENTUL DE COMERŢ EXTERIOR │L│ DIRECŢIA LICENŢE │I│ │C│ LICENTA DE EXPORT Nr DATA │E│ │N│ │T│ SE AUTORIZEAZA EFECTUAREA EXPORTULUI PANA LA DATA DE │A│ CONFORM PREZENTEI CERERI ŞI CU URMĂTOARELE PRECIZĂRI: │ │ │D│ │E│ │ │ │E│ │X│ │P│ │O│ │R│ │T│ │ │ Semnatura autorizata şi │ │ ştampila │─┴─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘ Realizat de GRAPHIX SRL sub comanda nr. A13/1590/21.03.2002 Tipărit la C.N. "IMPRIMERIA NAŢIONALA" S.A.┌──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐│Avize: ││ ││ ││ ││ ││ ││ ││ ││ ││ ││ ││ ││ ││ ││ │├──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤│Alte precizări ale solicitantului ││ ││ ││ ││ ││ ││ ││ ││ ││ ││ ││ │├────────────────────────────────────┬─────────────────────────────────────────┤│Denumirea operaţiunii │Numele şi prenumele în clar, semnatura ││ │autorizata, ştampila ││ │ ││ │ ││ │ │└────────────────────────────────────┴─────────────────────────────────────────┘ +
Anexa 7┌───┐│ │└───┘ ORIGINAL─IMPORT─┬─────────────────────────────────┬───────────────────────────────────────────┐C│Cod fiscal │Nr. şi data înregistrării la importator │E├─────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────┤R│Importator │Nr. şi data înregistrării la Departamentul │E│ │de Comerţ Exterior │R│ │ │E│ │ 3000401 │ │Adresa │ │P│ ├───────────────────────────────────────────┤E│ │Partener extern │N│ │ │T│Telefon Telex Fax │ │R│ ├──────────────────────┬────────────────────┤U│ │Ţara vanzatoare │Ţara plătitoare │ │ │ –│ –│L│ │ ├────────────────────┤I│Banca │ │Ţara de origine │C│ │ │ –│E│Cont în lei Cont în valută │ │ │N├─────────────────────────────────┼──────────────────────┴────────────────────┤T│Beneficiar │Condiţia de livrare │A│ │(conform INCOTERMS 2000) │ │ ├───────────────────────────────────────────┤D│ │Condiţii de plată şi de credit │E│ │ ––│ ├─────────────────────────────────┤ │O│Termenul de valabilitate │ │P│solicitat │ │E│ –-│ │R├─────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────┤A│Poziţia din Tariful │Moneda (valuta) plăţii │T│vamal de import al │ │I│României –-│ –-│U├─────────────────────────────────┴───────────────────────────────────────────┤N│Denumirea comercială a mărfii/ Cantitatea Cantitatea în UM Valoarea │E│operaţiunii tone 168 suplimentare– CIF/DAF │ │ în valută│ │ plăţii: │ │ │ │ │ │ │ ├─────────────────────────────────┬───────────────────────────────────────────┤ │Alte precizări ale │Certificam pe propria răspundere exactita─ │ │solicitantului │tea datelor înscrise în prezenta cerere şi │ │ │va rugăm sa autorizaţi importul │ │ │(Numele şi prenumele în clar, semnatura │ │ │autorizata, ştampila) │ │ │ │ │ ┌─────────────────────┤ │ │ │Cod operaţiune │ │ │ │ ––-│ │─┼───────────┴─────────────────────┴───────────────────────────────────────────┤ │ DEPARTAMENTUL DE COMERŢ EXTERIOR │L│ DIRECŢIA LICENŢE │I│ │C│ LICENTA DE OPERAŢIUNE Nr DATA │E│ │N│ │T│ SE AUTORIZEAZA EFECTUAREA IMPORTULUI PANA LA DATA DE │A│ CONFORM PREZENTEI CERERI ŞI CU URMĂTOARELE PRECIZĂRI: │ │ │D│ │E│ │ │ │O│ │P│ │E│ │R│ │A│ │T│ │I│ Semnatura autorizata şi │U│ ştampila │N│ │E│ │─┴─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘ Realizat de GRAPHIX SRL sub comanda nr. A13/1590/21.03.2002 Tipărit la C.N. "IMPRIMERIA NAŢIONALA" S.A.┌──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐│ ││ ││ ││ ││ ││ ││ ││ ││ ││ ││ ││ ││ ││ ││ │├──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤│Alte precizări ale solicitantului: ││ ││ ││ ││ ││ ││ ││ ││ ││ ││ ││ │├────────────────────────────────────┬─────────────────────────────────────────┤│Denumirea operaţiunii │Numele şi prenumele în clar, semnatura ││ │autorizata, ştampila ││ │ ││ │ ││ │ │└────────────────────────────────────┴─────────────────────────────────────────┘ +
Anexa 8┌───┐│ │└───┘ COPIE PENTRU BANCA─IMPORT─┬─────────────────────────────────┬───────────────────────────────────────────┐C│Cod fiscal │Nr. şi data înregistrării la importator │E├─────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────┤R│Importator │Nr. şi data înregistrării la Departamentul │E│ │de Comerţ Exterior │R│ │ │E│ │ 3000401 │ │Adresa │ │P│ ├───────────────────────────────────────────┤E│ │Partener extern │N│ │ │T│Telefon Telex Fax │ │R│ ├──────────────────────┬────────────────────┤U│ │Ţara vanzatoare │Ţara plătitoare │ │ │ –│ –│L│ │ ├────────────────────┤I│Banca │ │Ţara de origine │C│ │ │ –│E│Cont în lei Cont în valută │ │ │N├─────────────────────────────────┼──────────────────────┴────────────────────┤T│Beneficiar │Condiţia de livrare │A│ │(conform INCOTERMS 2000) │ │ ├───────────────────────────────────────────┤D│ │Condiţii de plată şi de credit │E│ │ ––│ ├─────────────────────────────────┤ │O│Termenul de valabilitate │ │P│solicitat │ │E│ –-│ │R├─────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────┤A│Poziţia din Tariful │Moneda (valuta) plăţii │T│vamal de import al │ │I│României –-│ –-│U├─────────────────────────────────┴───────────────────────────────────────────┤N│Denumirea comercială a mărfii/ Cantitatea Cantitatea în UM Valoarea │E│operaţiunii: tone 168 suplimentare– CIF/DAF │ │ în valută│ │ plăţii │ │ │ │ │ │ │ ├─────────────────────────────────┬───────────────────────────────────────────┤ │Alte precizări ale │Certificam pe propria răspundere exactita- │ │solicitantului │tea datelor înscrise în prezenta cerere şi │ │ │va rugăm sa autorizaţi importul. │ │ │(Numele şi prenumele în clar, semnatura │ │ │autorizata, ştampila) │ │ │ │ │ ┌─────────────────────┤ │ │ │Cod operaţiune │ │ │ │ ––-│ │─┼─────────────────────────────────┴───────────────────────────────────────────┤ │ DEPARTAMENTUL DE COMERŢ EXTERIOR │L│ DIRECŢIA LICENŢE │I│ │C│ LICENTA DE OPERAŢIUNE Nr DATA │E│ │N│ │T│ SE AUTORIZEAZA EFECTUAREA IMPORTULUI PANA LA DATA DE │A│ CONFORM PREZENTEI CERERI ŞI CU URMĂTOARELE PRECIZĂRI: │ │ │D│ │E│ │ │ │O│ │P│ │E│ │R│ │A│ │T│ │I│ │U│ │N│ Semnatura autorizata şi │E│ ştampila │─┴─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘ Realizat de GRAPHIX SRL sub comanda nr. A13/1590/21.03.2002 Tipărit la C.N. "IMPRIMERIA NAŢIONALA" S.A.┌──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐│Poziţia UM Importat DVI Sold autorizat Certificarea││tarifara cantitate valoare nr./data cantitate valoare vămii │├──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤│ ││ ││ ││ ││ ││ ││ ││ ││ ││ ││ ││ ││ │├──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤│Alte precizări ale solicitantului ││ ││ ││ ││ ││ ││ ││ ││ ││ ││ ││ │├──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤│Denumirea operaţiunii │Numele şi prenumele în clar, semnatura ││ │autorizata, ştampila ││ │ ││ │ ││ │ │└──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘ +
Anexa 9┌───┐│ │└───┘ COPIE PENTRU DEPARTAMENTUL DE COMERŢ EXTERIOR─IMPORT─┬─────────────────────────────────┬───────────────────────────────────────────┐C│Cod fiscal │Nr. şi data înregistrării la importator │E├─────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────┤R│Importator │Nr. şi data înregistrării la Departamentul │E│ │de Comerţ Exterior │R│ │ │E│ │ 3000401 │ │Adresa │ │P│ ├───────────────────────────────────────────┤E│ │Partener extern │N│ │ │T│Telefon Telex Fax │ │R│ ├───────────────────────────────────────────┤U│ │Ţara vanzatoare │Ţara plătitoare │ │ │ –│ –│L│ │ ├────────────────────┤I│Banca │ │Ţara de origine │C│ │ │ –│E│Cont în lei Cont în valută │ │ │N├─────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────┤T│Beneficiar │Condiţia de livrare │A│ │(conform INCOTERMS 2000) │ │ ├───────────────────────────────────────────┤D│ │Condiţii de plată şi de credit │E│ │ ––│ ├─────────────────────────────────┤ │O│Termenul de valabilitate │ │P│solicitat │ │E│ –-│ │R├─────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────┤A│Poziţia din Tariful │Moneda (valuta) plăţii │T│vamal de import al │ │I│României –-│ –-│U├─────────────────────────────────┴───────────────────────────────────────────┤N│Denumirea comercială a mărfii/ Cantitatea Cantitatea în UM Valoarea │E│operaţiunii tone 168 suplimentare– CIF/DAF │ │ în valută│ │ plăţii │ │ │ │ │ │ │ ├─────────────────────────────────┬───────────────────────────────────────────┤ │Alte precizări ale │Certificam pe propria răspundere exactita─ │ │solicitantului │tea datelor înscrise în prezenta cerere şi │ │ │va rugăm sa autorizaţi importul │ │ │(Numele şi prenumele în clar, semnatura │ │ │autorizata, ştampila) │ │ │ │ │ ┌─────────────────────┤ │ │ │Cod operaţiune │ │ │ │ ––-│ │─┼───────────┴─────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │ DEPARTAMENTUL DE COMERŢ EXTERIOR │L│ DIRECŢIA LICENŢE │I│ │C│ LICENTA DE OPERAŢIUNE Nr DATA │E│ │N│ │T│ SE AUTORIZEAZA EFECTUAREA IMPORTULUI PANA LA DATA DE │A│ CONFORM PREZENTEI CERERI ŞI CU URMĂTOARELE PRECIZĂRI: │ │ │D│ │E│ │ │ │O│ │P│ │E│ │R│ │A│ │T│ │I│ │U│ │N│ Semnatura autorizata şi │E│ ştampila │─┴─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘ Realizat de GRAPHIX SRL sub comanda nr. A13/1590/21.03.2002 Tipărit la C.N. "IMPRIMERIA NAŢIONALA" S.A.┌──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐│Avize: ││ ││ ││ ││ ││ ││ ││ ││ ││ ││ ││ ││ ││ ││ │├──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤│Alte precizări ale solicitantului ││ ││ ││ ││ ││ ││ ││ ││ ││ ││ ││ │├────────────────────────────────────┬─────────────────────────────────────────┤│Denumirea operaţiunii │Numele şi prenumele în clar, semnatura ││ │autorizata, ştampila ││ │ ││ │ ││ │ │└────────────────────────────────────┴─────────────────────────────────────────┘ +
Anexa 10┌───┐│ │└───┘ ORIGINAL─EXPORT─┬─────────────────────────────────┬───────────────────────────────────────────┐C│Cod fiscal │Nr. şi data înregistrării la exportator │E├─────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────┤R│Exportator │Nr. şi data înregistrării la Departamentul │E│ │de Comerţ Exterior │R│ │ │E│ │ 4000626 │ │Adresa │ │P│ ├───────────────────────────────────────────┤E│ │Partener extern │N│ │ │T│Telefon Telex Fax │ │R│ ├───────────────────────────────────────────┤U│ │Ţara cumparatoare │Ţara plătitoare │ │ │ –│ –│L│ │ ├────────────────────┤I│Banca │ │Ţara de destinaţie │C│ │ │ –│E│Cont în lei Cont în valută │ │ │N├─────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────┤T│Furnizor: │Condiţia de livrare │A│ │(conform INCOTERMS 2000) │ │ ├───────────────────────────────────────────┤D│ │Condiţii de plată şi de credit │E│ │ ––│ ├─────────────────────────────────┤ │O│Termenul de valabilitate │ │P│solicitat │ │E│ –-│ │R├─────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────┤A│Poziţia din Tariful │Moneda (valuta) plăţii │T│vamal de import al │ │I│României –-│ –-│U├─────────────────────────────────┴───────────────────────────────────────────┤N│Denumirea comercială a mărfii/ Cantitatea Cantitatea în UM Valoarea │E│operaţiunii: tone 168 suplimentare– FOB/DAF │ │ în valută│ │ plăţii │ │ │ │ │ │ │ ├─────────────────────────────────┬───────────────────────────────────────────┤ │Alte precizări ale │Certificam pe propria răspundere exactita─ │ │solicitantului: │tea datelor înscrise în prezenta cerere şi │ │ │va rugăm sa autorizaţi exportul │ │ │(Numele şi prenumele în clar, semnatura │ │ │autorizata, ştampila) │ │ │ │ │ ┌─────────────────────┤ │ │ │Cod operaţiune │ │ │ │ ––-│ │─┼───────────┴─────────────────────┴───────────────────────────────────────────┤ │ DEPARTAMENTUL DE COMERŢ EXTERIOR │L│ DIRECŢIA LICENŢE │I│ │C│ LICENTA DE OPERAŢIUNE Nr DATA │E│ │N│ │T│ SE AUTORIZEAZA EFECTUAREA EXPORTULUI PANA LA DATA DE │A│ CONFORM PREZENTEI CERERI ŞI CU URMĂTOARELE PRECIZĂRI: │ │ │D│ │E│ │ │ │O│ │P│ │E│ │R│ │A│ │T│ │I│ │U│ │N│ Semnatura autorizata şi │E│ ştampila │─┴─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘ Realizat de GRAPHIX SRL sub comanda nr. A13/1590/21.03.2002 Tipărit la C.N. "IMPRIMERIA NAŢIONALA" S.A.┌──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐│ ││ ││ ││ ││ ││ ││ ││ ││ ││ ││ ││ ││ ││ ││ │├──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤│Alte precizări ale solicitantului: ││ ││ ││ ││ ││ ││ ││ ││ ││ ││ ││ │├────────────────────────────────────┬─────────────────────────────────────────┤│Denumirea operaţiunii │Numele şi prenumele în clar, semnatura ││ │autorizata, ştampila ││ │ ││ │ ││ │ │└────────────────────────────────────┴─────────────────────────────────────────┘ +
Anexa 11┌───┐│ │└───┘ COPIE PENTRU BANCA─EXPORT─┬─────────────────────────────────┬───────────────────────────────────────────┐C│Cod fiscal │Nr. şi data înregistrării la exportator │E├─────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────┤R│Exportator │Nr. şi data înregistrării la Departamentul │E│ │de Comerţ Exterior │R│ │ │E│ │ 4000626 │ │Adresa │ │P│ ├───────────────────────────────────────────┤E│ │Partener extern │N│ │ │T│Telefon Telex Fax │ │R│ ├───────────────────────────────────────────┤U│ │Ţara cumparatoare │Ţara plătitoare │ │ │ –│ –│L│ │ ├────────────────────┤I│Banca │ │Ţara de destinaţie │C│ │ │ –│E│Cont în lei Cont în valută │ │ │N├─────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────┤T│Furnizor │Condiţia de livrare │A│ │(conform INCOTERMS 2000) │ │ ├───────────────────────────────────────────┤D│ │Condiţii de plată şi de credit │E│ │ ––│ ├─────────────────────────────────┤ │O│Termenul de valabilitate │ │P│solicitat │ │E│ –-│ │R├─────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────┤A│Poziţia din Tariful │Moneda (valuta) plăţii │T│vamal de import al │ │I│României –-│ –-│U├─────────────────────────────────┴───────────────────────────────────────────┤N│Denumirea comercială a mărfii/ Cantitatea Cantitatea în UM Valoarea │E│operaţiunii tone 168 suplimentare– FOB/DAF │ │ în valută│ │ plăţii │ │ │ │ │ │ │ ├─────────────────────────────────┬───────────────────────────────────────────┤ │Alte precizări ale │Certificam pe propria răspundere exactita─ │ │solicitantului │tea datelor înscrise în prezenta cerere şi │ │ │va rugăm sa autorizaţi exportul │ │ │(Numele şi prenumele în clar, semnatura │ │ │autorizata, ştampila) │ │ │ │ │ ┌─────────────────────┤ │ │ │Cod operaţiune │ │ │ │ ––-│ │─┼───────────┴─────────────────────┴───────────────────────────────────────────┤ │ DEPARTAMENTUL DE COMERŢ EXTERIOR │L│ DIRECŢIA LICENŢE │I│ │C│ LICENTA DE OPERAŢIUNE Nr DATA │E│ │N│ │T│ SE AUTORIZEAZA EFECTUAREA EXPORTULUI PANA LA DATA DE │A│ CONFORM PREZENTEI CERERI ŞI CU URMĂTOARELE PRECIZĂRI: │ │ │D│ │E│ │ │ │O│ │P│ │E│ │R│ │A│ │T│ │I│ │U│ │N│ Semnatura autorizata şi │E│ ştampila │─┴─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘ Realizat de GRAPHIX SRL sub comanda nr. A13/1590/21.03.2002 Tipărit la C.N. "IMPRIMERIA NAŢIONALA" S.A.┌──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐│Poziţia UM Exportat DVE Sold autorizat Certificarea││tarifara cantitate valoare nr./data cantitate valoare vămii │├──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤│ ││ ││ ││ ││ ││ ││ ││ ││ ││ ││ ││ ││ │├──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤│Alte precizări ale solicitantului ││ ││ ││ ││ ││ ││ ││ ││ ││ ││ ││ │├────────────────────────────────────┬─────────────────────────────────────────┤│Denumirea operaţiunii │Numele şi prenumele în clar, semnatura ││ │autorizata, ştampila ││ │ ││ │ ││ │ │└────────────────────────────────────┴─────────────────────────────────────────┘ +
Anexa 12┌───┐│ │└───┘ COPIE PENTRU DEPARTAMENTUL DE COMERŢ EXTERIOR─EXPORT─┬─────────────────────────────────┬───────────────────────────────────────────┐C│Cod fiscal │Nr. şi data înregistrării la exportator │E├─────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────┤R│Exportator │Nr. şi data înregistrării la Departamentul │E│ │de Comerţ Exterior │R│ │ │E│ │ 4000626 │ │Adresa │ │P│ ├───────────────────────────────────────────┤E│ │Partener extern │N│ │ │T│Telefon Telex Fax │ │R│ ├───────────────────────────────────────────┤U│ │Ţara cumparatoare │Ţara plătitoare │ │ │ –│ –│L│ │ ├────────────────────┤I│Banca │ │Ţara de destinaţie │C│ │ │ –│E│Cont în lei Cont în valută │ │ │N├─────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────┤T│Furnizor │Condiţia de livrare: │A│ │(conform INCOTERMS 2000) │ │ ├───────────────────────────────────────────┤D│ │Condiţii de plată şi de credit │E│ │ ––│ ├─────────────────────────────────┤ │O│Termenul de valabilitate │ │P│solicitat │ │E│ –-│ │R├─────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────┤A│Poziţia din Tariful vamal de │Moneda (valuta) plăţii │T│import al României │ │I│ –-│ –-│U├─────────────────────────────────┴───────────────────────────────────────────┤N│Denumirea comercială a mărfii/ Cantitatea Cantitatea în UM Valoarea │E│operaţiunii: tone 168 suplimentare– FOB/DAF │ │ în valută│ │ plăţii │ │ │ │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │Alte precizări ale │Certificam pe propria răspundere exactita- │ │solicitantului │tea datelor înscrise în prezenta cerere şi │ │ │va rugăm sa autorizaţi exportul │ │ │(Numele şi prenumele în clar, semnatura │ │ │autorizata, ştampila) │ │ │ │ │ ┌─────────────────────┤ │ │ │Cod operaţiune │ │ │ │ ––-│ │─┼───────────┴─────────────────────┴───────────────────────────────────────────┤ │ DEPARTAMENTUL DE COMERŢ EXTERIOR │L│ DIRECŢIA LICENŢE │I│ │C│ LICENTA DE OPERAŢIUNE Nr DATA │E│ │N│ │T│ SE AUTORIZEAZA EFECTUAREA EXPORTULUI PANA LA DATA DE │A│ CONFORM PREZENTEI CERERI ŞI CU URMĂTOARELE PRECIZĂRI: │ │ │D│ │E│ │ │ │O│ │P│ │E│ │R│ │A│ │T│ │I│ │U│ │N│ Semnatura autorizata şi │E│ ştampila │─┴─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘ Realizat de GRAPHIX SRL sub comanda nr. A13/1590/21.03.2002 Tipărit la C.N. "IMPRIMERIA NAŢIONALA" S.A.┌──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐│Avize: ││ ││ ││ ││ ││ ││ ││ ││ ││ ││ ││ ││ ││ ││ │├──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤│Alte precizări ale solicitantului ││ ││ ││ ││ ││ ││ ││ ││ ││ ││ ││ │├────────────────────────────────────┬─────────────────────────────────────────┤│Denumirea operaţiunii │Numele şi prenumele în clar, semnatura ││ │autorizata, ştampila ││ │ ││ │ ││ │ │└────────────────────────────────────┴─────────────────────────────────────────┘ +
Anexa 13INSTRUCŢIUNIprivind completarea formularelor cererilor pentru licenta1. Cererile pentru licenta se întocmesc pe formulare tipizate de cerere pentru licenta, ale căror modele sunt prezentate în anexele nr. 1-12.2. În toate cazurile, toate rubricile formularelor cererilor pentru licenta se completează în mod obligatoriu de către agenţii economici în 3 exemplare, în limba română, fie prin dactilografiere lizibila pe exemplarul original, cu reproducere prin hârtie carbon pe celelalte doua exemplare, fără prescurtarea cuvintelor folosite, fie pe cale electronică.3. Cererile pentru licenta se întocmesc pentru fiecare ţara, pentru fiecare partener extern şi pentru fiecare poziţie tarifara a mărfii la nivel de 8 cifre.4. Fac excepţie de la prevederile pct. 3 cererile pentru licenta de export produse din fonta, fier şi oţel – capitolul 72 din Tariful vamal de import al României. În acest caz un formular de cerere pentru licenta de export poate fi folosit pentru toate produsele care se încadrează într-o grupa de produse, astfel: în cerere, la rubrica "Poziţia din Tariful vamal de import al României" se înscriu doar primele 4 cifre ale poziţiei, iar la rubrica "Denumirea comercială a mărfii/operaţiunii" se înscrie denumirea grupei respective, urmată de menţiunea "conform specificatiei de pe verso sau din anexa". Pe verso sau în anexa la cererea pentru licenta se vor menţiona cantitatea şi valoarea totală pentru fiecare poziţie tarifara (8 cifre), care vor fi înscrise obligatoriu numai o dată. La cererea respectiva se prezintă anexa conform modelului prezentat în anexa nr. 17. Anexa se întocmeşte în 3 exemplare, câte unul pentru fiecare exemplar al cererii pentru licenta.5. Autenticitatea cererilor pentru licenta este conferita de semnatura obligatorie a împuternicitului agentului economic, ale cărui nume şi prenume trebuie menţionate în clar, şi de ştampila agentului economic. Semnatura şi ştampila trebuie să se încadreze în spaţiul destinat cererii din cadrul formularului, ştampila fiind astfel aplicată încât numele şi prenumele semnatarului cererii, precum şi înscrisul din ştampila sa rămână lizibile, iar semnatura, vizibila.6. Pentru export, rubricile din cererile pentru licenta se completează după cum urmează:a) Cod unic de înregistrare – se trece codul unic de înregistrare al agentului economic solicitant. … b) Nr. şi data înregistrării la exportator – se vor înscrie numărul şi data înregistrării cererii pentru licenta în registrul de evidenta a corespondentei de la sediul agentului economic solicitant. … c) Exportator – se va înscrie denumirea oficială completa, fără prescurtări, a agentului economic solicitant, asa cum este înregistrat la registrul comerţului. … d) Adresa – se va menţiona adresa completa a agentului economic solicitant (judeţul, localitatea, strada, numărul şi, după caz, blocul, scara, apartamentul, sectorul), care reprezintă sediul social, adresa la care agentul economic este înregistrat la registrul comerţului. … e) Telefon – se va înscrie numărul de telefon complet, inclusiv prefixul pentru agenţii economici din provincie. … f) Telex – se vor menţiona numărul şi indicativul telexului agentului economic solicitant. … g) Fax – se va înscrie numărul de fax complet, inclusiv prefixul pentru agenţii economici din provincie. … h) Banca -se va înscrie denumirea băncii, menţionându-se sucursala sau filiala prin care va fi efectuată încasarea plăţii. … În cazul în care contul în lei este deschis la o banca, iar cel în valută la o alta banca, vor fi menţionate amândouă băncile.i) Cont în lei – se va menţiona numărul contului în lei deschis de agentul economic solicitant la banca menţionată. … j) Cont în valută – se va menţiona numărul contului în valută plăţii exportului respectiv, deschis de agentul economic solicitant la banca menţionată. … k) Furnizor – se vor menţiona agentul economic (sau, după caz, agenţii economici) producător al mărfii exportate şi localitatea. Dacă marfa este produsă de solicitantul licenţei, se va face menţiunea: "Producţie proprie". … În cazul produselor achiziţionate de la producători individuali persoane fizice se va face menţiunea: "Achiziţii din sector particular – persoane fizice".l) Partener extern – se vor înscrie denumirea oficială completa, fără prescurtări, a firmei partenere de contract şi, facultativ, localitatea în care aceasta îşi are sediul. … m) Ţara cumparatoare – se va înscrie ţara în care firma partenera externa are sediul social. În caseta se va menţiona numărul de cod al tarii respective. … n) Ţara plătitoare – se va menţiona ţara în care este sediul băncii plătitoare. În caseta se va menţiona numărul de cod al tarii respective. … o) Ţara de destinaţie – se va înscrie ţara care reprezintă destinaţia finala a mărfii exportate. În caseta se va menţiona numărul de cod al tarii respective. … În cazul mărfurilor de bursa, ţara de destinaţie poate rămâne nenominalizata dacă la momentul solicitării licenţei nu se cunoaşte destinaţia finala a mărfii. În acest caz la rubrica "Ţara de destinaţie" se va face menţiunea "Marfa de bursa".p) Condiţia de livrare – se va înscrie condiţia de livrare, conform INCOTERMS 2000, convenită cu partenerul extern. … q) Cod operaţiune – în cele 5 casute ale acestei rubrici se va înscrie codul operaţiunii conform codificarii prevăzute în anexa nr. 15, iar în spaţiul liber de pe versoul cererii pentru licenta se va menţiona în clar, în mod detaliat, operaţiunea respectiva, corespunzătoare codului înscris. … r) Termenul de valabilitate solicitat – în cele 6 casute se vor înscrie după cum urmează: … – în primele doua casute, ziua (cifre de la 1 la 31);– în următoarele doua casute, luna (cifre de la 1 la 12);– în ultimele doua casute se vor înscrie ultimele doua cifre ale anului calendaristic.s) Poziţia din Tariful vamal de import al României – se va înscrie un număr format din 8 cifre, reprezentând poziţia tarifara din Tariful vamal de import al României în care se încadrează marfa care face obiectul cererii pentru licenta. … s) Condiţii de plată şi credit – se va completa conform anexei nr. 16. … t) Moneda (valuta) plăţii – se va menţiona valuta în care s-a convenit cu partenerul efectuarea plăţii exportului. … În caseta se va înscrie codul corespunzător valutei respective.t) Denumirea comercială a mărfii/operaţiunii – se vor înscrie denumirea completa a mărfii şi, după caz, dimensiunile, compozitia, structura, caracteristicile tehnice, calitatea, tipul, marca, standardul. Pe o cerere nu poate fi înscrisă decât marfa care se încadrează într-o singura poziţie tarifara (din 8 cifre). … În cazul în care spaţiul afectat acestei rubrici este insuficient se pot face menţiuni suplimentare pe versoul cererii pentru licenta, specificându-se aceasta în cadrul rubricii "Alte precizări ale solicitantului", sau pe coala separată care se constituie în anexa la cererea pentru licenta şi va purta titlul: "Anexa la cererea pentru licenta de export nr. … din data de …". Aceasta anexa trebuie să fie semnată şi stampilata de solicitant la fel ca şi cererea pentru licenta. Anexa se întocmeşte în 3 exemplare, câte unul pentru fiecare exemplar al cererii pentru licenta, conform modelului prezentat în anexa nr. 17.u) Cantitatea-tone – se va completa în mod obligatoriu cu greutatea în tone a mărfii exportate (excepţie: kWh, serviciile etc.). … v) Cantitatea în U.M. suplimentare – se va completa în mod obligatoriu în cazul în care pentru poziţia tarifara respectiva este menţionată în Tariful vamal de import al României şi alta unitate de măsura (suplimentară) pe lângă greutatea în tone. În acest caz se va înscrie aceasta unitate de măsura, iar în caseta, codul corespunzător acesteia. … x) Valoarea FOB/DAF în valută plăţii – se va înscrie valoarea totală FOB sau DAF a mărfii care face obiectul cererii de licenţă respective, după caz. … În cazul în care condiţia de livrare menţionată în cererea de licenţă este alta decât FOB sau DAF, la rubrica "Alte precizări ale solicitantului" se va menţiona şi valoarea aferentă condiţiei de livrare respective.În cazul mărfurilor supuse licentierii, trimise/primite ca ajutoare economice în/din străinătate, precum şi în cazul mostrelor trimise/primite gratuit, la aceasta rubrica se va înscrie valoarea comunicată de expeditorul mărfii.În cazul mărfurilor supuse licentierii, primite/trimise pentru operaţiuni de perfecţionare activa sau pasiva (lohn sau processing în ţara sau în străinătate), precum şi în cazul mărfurilor provenite din operaţiuni de perfecţionare activa sau pasiva, se va înscrie valoarea statistica a mărfii, iar sub aceasta se va menţiona costul prelucrării respective.Cifrele care reprezintă cantitatea şi valoarea se vor scrie cu punct de despartire pentru mii, milioane etc.y) Alte precizări ale solicitantului – în cazul în care pentru licentierea exportului respectiv sunt obligatorii în prealabil avize ale altor instituţii este necesar ca acestea să fie anexate la cererea pentru licenta, în original sau în fotocopie lizibila, după caz, iar la aceasta rubrica să se facă menţiunea, indicandu-se documentul anexat, numărul, data şi instituţia emitenta. Dacă spaţiul acestei rubrici nu permite înscrierea tuturor precizărilor, se va face menţiunea "vezi verso", iar pe versoul celor 3 exemplare ale cererii se vor face menţiunile respective sub titlul "Alte precizări ale solicitantului". … 7. Pentru import, rubricile din cererile pentru licenta se completează după cum urmează:a) Rubricile comune*) cu cele din formularele cererilor pentru licenta de export se completează conform instrucţiunilor de la pct. 6. … –––Notă …
*) Se considera rubrici comune şi cele în care, în loc de referire la "export", se face referire la "import".b) Beneficiar – se va menţiona agentul economic (sau, după caz, agenţii economici) care urmează sa utilizeze marfa în procesul de producţie sau sa o comercializeze, după caz. … c) Ţara vanzatoare – se va înscrie denumirea tarii în care firma partenera externa îşi are sediul social. În caseta se va menţiona numărul de cod al tarii respective. … d) Ţara de origine – se va menţiona denumirea tarii în care s-a fabricat efectiv marfa care face obiectul cererii pentru licenta de import. În caseta se va înscrie numărul de cod al tarii respective. În cazul mărfurilor de bursa, ţara de origine poate rămâne nenominalizata dacă la momentul solicitării licenţei nu se cunoaşte originea mărfii. În acest caz, la rubrica "Ţara de origine" se va face menţiunea "Marfa de bursa". … e) Valoarea CIF/DAF în valută plăţii – se va înscrie valoarea totală CIF sau DAF a mărfii care face obiectul cererii respective, după caz. … În cazul în care condiţia de livrare menţionată în cererea pentru licenta de import este alta decât CIF sau DAF, la rubrica "Alte precizări ale solicitantului" se va menţiona şi valoarea aferentă condiţiei de livrare respective.8. În cazul cererilor pentru licenta de operaţiuni legate de export-import, la rubrica "Alte precizări ale solicitantului" se vor face în mod obligatoriu şi următoarele menţiuni:a) pe cererile pentru licenta de operaţiune de export: "compensare cu import de…, conform cererii (cererilor) pentru licenta de import nr. … din data de …" (menţionându-se denumirile mărfurilor, numărul şi data cererii/cererilor pentru licenta de import în compensare cu exportul respectiv). … b) pe cererile pentru licenta de operaţiune de import: "compensare cu export de…, conform cererii (cererilor) pentru licenta de export nr. … din data de…" (menţionându-se denumirile mărfurilor, numărul şi data cererii/cererilor pentru licenta de export în compensare cu importul respectiv). … c) toate cererile pentru licenta de operaţiuni legate de export-import trebuie să fie întocmite în aceeaşi valuta. … +
Anexa 14INSTRUCŢIUNIprivind eliberarea licenţelor de import,de export şi de operaţiune1. Termenul de analiza şi soluţionare a cererilor pentru licenta, cu avizele prealabile necesare, este de maximum 10 zile de la data înregistrării lor la Centrul Roman de Comerţ Exterior. În cazul în care, în urma analizarii unei cereri pentru licenta sau a cererilor pentru licenta din cadrul unei operaţiuni comerciale, rezultă necesitatea prezentării unor date suplimentare sau a unor clarificări, termenul de mai sus curge de la data primirii acestora. Datele sau clarificările solicitate vor fi transmise în forma scrisă.2. Refuzul eliberării licenţelor se motiveaza în scris solicitantului.Pe cele 3 exemplare ale unei cereri pentru licenta respinsă spaţiul afectat licentierii se bareaza cu o linie diagonala care uneste coltul din stanga jos cu cel din dreapta sus.Exemplarul nr. 3 al cererilor pentru licenta respinse se retine la Departamentul de Comerţ Exterior.3. În cazul în care în vederea eliberării unei licenţe este necesară obţinerea în prealabil a unor avize ale altor instituţii, la eliberarea licenţelor se va tine seama în mod obligatoriu de prevederile acestora, nefiind admise nici un fel de derogări de la acestea (privind denumirea mărfii, caracteristicile ei, cantitatea, valoarea, furnizorul, termenul de livrare sau oricare alt element din aviz care se regaseste şi în cererea pentru licenta).4. Licentele se eliberează, de regula, cu valabilitate până la sfârşitul anului în care sunt emise.5. În vederea eliberării licenţelor de export pentru ţiţei şi produse petroliere, precum şi pentru produse siderurgice, pe copia pentru Departamentul de Comerţ Exterior a formularului albastru al cererii de licenţă va fi înscris acordul producătorului mărfii.6. În vederea eliberării licenţelor de import pentru ţiţei şi produse petroliere, cererile pentru licenta vor fi însoţite de următoarele documente:a) certificat de abilitare, în fotocopie lizibila, pentru efectuarea operaţiunilor cu ţiţei şi produse petroliere, emis de Comisia de abilitare din cadrul Ministerului Industriei şi Resurselor, conform prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 340/1992 privind regimul de import al deşeurilor şi reziduurilor de orice natura, precum şi al altor mărfuri periculoase pentru sănătatea populaţiei şi pentru mediul înconjurător, cu modificările ulterioare; … b) declaraţia, pe propria răspundere, a importatorului privind originea şi destinaţia finala a mărfii importate. … 7. În vederea eliberării licenţelor de export pentru produse din metale neferoase (obţinute din deşeuri) şi deşeuri din metale feroase şi neferoase reciclabile, cererile de licenţă vor fi însoţite de autorizaţiile de valorificare conform prevederilor Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 16/2001 privind gestionarea deşeurilor industriale reciclabile, republicată.8. În vederea eliberării licenţelor de export pentru produse lemnoase, cu excepţia celor pentru export de masa lemnoasă în stare bruta (busteni) sau prelucrata sumar (lemn brut supus unor operaţiuni mecanice obtinandu-se piese semirotunde, sferturi, stâlpi, grinzi şi traverse), cererile pentru licenta vor fi însoţite de unul dintre următoarele documente, în fotocopie lizibila, care să ateste provenienţă licita a mărfii: contract intern, factura fiscală sau borderou de achiziţie a masei lemnoase, avizat de filiala silvică locală sau primăria locală, după caz, aviz de expediţie şi foaie de însoţire, precum şi de declaraţia scrisă pe propria răspundere a exportatorului, atestând faptul ca documentul respectiv nu a mai fost utilizat pentru obţinerea unei alte licenţe de export.Pentru exportul de masa lemnoasă în stare bruta (busteni) sau prelucrata sumar (lemn brut supus unor operaţiuni mecanice obtinandu-se piese semirotunde, sferturi, stâlpi, grinzi şi traverse), cererile de licenţă pentru export vor fi însoţite de avizul Ministerului Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor – Departamentul Pădurilor – privind provenienţă licita a mărfii şi respectarea reglementărilor în domeniu, precum şi de declaraţia scrisă pe propria răspundere a exportatorului, atestând faptul ca documentul respectiv nu a mai fost utilizat pentru obţinerea unei alte licenţe de export.9. În vederea eliberării licenţelor de export şi de import pentru precursorii care fac parte din categoriile I şi II prevăzute în anexa nr. 1 la Legea nr. 300/2002 privind regimul juridic al precursorilor folosiţi la fabricarea ilicită a drogurilor, cererile pentru licenta vor fi însoţite de următoarele documente:a) autorizaţia, în fotocopie lizibila, eliberata de compartimentul de specialitate din cadrul Ministerului Sănătăţii şi Familiei, pentru efectuarea de operaţiuni de export şi de import cu precursorii din categoriile respective; … b) certificatul de export, în fotocopie lizibila, eliberat de către Direcţia generală farmaceutica din cadrul Ministerului Sănătăţii şi Familiei, pentru exportul cu precursorii din categoriile respective; … c) avizul, în fotocopie lizibila, al Inspectoratului General din Poliţiei Române – Direcţia generală de combatere a crimei organizate şi antidrog, pentru efectuarea de operaţiuni de export şi de import cu precursorii respectivi; … d) declaraţia scrisă, pe propria răspundere, a exportatorului sau a importatorului, după caz, atestând faptul ca avizul Inspectoratului General al Poliţiei Române – Direcţia generală de combatere a crimei organizate şi antidrog nu a mai fost utilizat pentru obţinerea unei alte licenţe de export sau de import pentru produsul respectiv. … 10. În vederea eliberării licenţelor de export şi de import pentru precursorii care fac parte din categoria a III-a prevăzuţi în anexa nr. 1 la Legea nr. 300/2002, cererile pentru licenta vor fi însoţite de avizul de funcţionare pentru operaţiuni cu precursori din categoria a III-a, în fotocopie lizibila, emis de Ministerul Industriei şi Resurselor, precum şi de declaraţia scrisă, pe propria răspundere, a exportatorului sau importatorului, după caz, atestând faptul ca avizul Inspectoratului General al Poliţiei Române – Direcţia generală de combatere a crimei organizate şi antidrog nu a mai fost utilizat pentru obţinerea unei alte licenţe de export sau de import pentru produsul respectiv.11. În vederea eliberării licenţelor de export sau de import pentru materiale radioactive, instalaţii nucleare, aparate cu raze X, alfa, beta sau gama, altele decât cele considerate produse strategice, la care importul sau exportul este autorizat, în prealabil, de către Comisia Naţionala pentru Controlul Activităţilor Nucleare, conform prevederilor Legii nr. 111/1996 privind desfăşurarea în siguranţa a activităţilor nucleare, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cererile de licenţă vor fi însoţite de următoarele documente:a) autorizaţia pentru desfăşurarea de activităţi în domeniul nuclear, în fotocopie lizibila, eliberata de Comisia Naţionala pentru Controlul Activităţilor Nucleare; … b) declaraţia scrisă, pe propria răspundere, a exportatorului sau a importatorului, după caz, atestând faptul ca autorizaţia respectiva nu a mai fost utilizata pentru obţinerea unei alte licenţe de export sau de import pentru produsul/produsele respective. … 12. În vederea eliberării licenţelor de export pentru mărfurile supuse licentierii, dar care sunt rezultate din operaţiuni de perfecţionare activa a unor mărfuri importate temporar în România, o dată cu cererile de licenţă pentru export este obligatorie şi prezentarea următoarelor documente:a) declaraţiile vamale de import, din care să rezulte ca importul este efectuat în regim temporar, în fotocopie lizibila; … b) declaraţia scrisă, pe propria răspundere, a agentului economic care a realizat prelucrarea, din care să rezulte ca din materialele importate s-au obţinut cantităţile de produse pentru care se solicita licenta de export; … c) declaraţia scrisă, pe propria răspundere, a exportatorului, atestând faptul ca declaraţiile vamale de import nu au mai fost utilizate pentru obţinerea unei alte licenţe de export sau, dacă declaraţiile vamale de import au mai fost folosite parţial, declaraţia din care să rezulte ca licenta de export care se solicita este numai pentru soldul de marfa rămasă neexportata; … d) avizul, după caz, al ministerului sau instituţiei de specialitate. … În acest caz pe cererea pentru licenta de export la rubrica "Alte precizări ale solicitantului" acesta va înscrie în mod obligatoriu şi menţiunea următoare: "Export în cadrul operaţiunii de perfecţionare activa în baza Declaraţiei vamale de import temporar nr. … din data de … şi a scrisorii nr. … din data de … a …" (se va înscrie agentul economic ce a efectuat prelucrarea).Licenta de export va fi eliberata în acest caz cu termen de valabilitate care nu poate depăşi termenul stabilit în declaraţia vamală de import temporar.Licentele de export pentru metale preţioase, pietre preţioase, precum şi pentru obiecte confectionate din acestea, rezultate din operaţiuni de perfecţionare activa în România, se acordă pentru cantităţile rezultate din aplicarea ratei de randament la cantitatea importata temporar (pe baza declaraţiei pe propria răspundere a agentului economic) şi pe baza declaraţiei vamale de import temporar anexate în fotocopie.Termenul de valabilitate a acestor licenţe nu va depăşi termenul/data limita a declaraţiei vamale de import temporar şi a autorizaţiei de perfecţionare activa, emisă de Direcţia Generală a Vamilor.Numărul licenţei de export se va menţiona în mod obligatoriu pe declaraţia vamală de export.13. În vederea eliberării licenţelor de export pentru mărfurile supuse licentierii, care sunt trimise temporar în străinătate pentru operaţiuni de perfecţionare pasiva, o dată cu cererile pentru licenta este necesară şi prezentarea avizului ministerului sau instituţiei de specialitate, după caz.Licentele de export pentru operaţiuni de perfecţionare pasiva se eliberează condiţionat de returnarea în ţara a produsului sau produselor rezultate.Pentru mărfurile rezultate din operaţiuni de perfecţionare pasiva şi care sunt supuse licentierii la export, la cererea titularului operaţiunii, motivată din punct de vedere economic, Departamentul de Comerţ Exterior poate aproba exportul definitiv al acestora, fără returnarea mărfurilor în România, pe bază de licenţă de export şi cu întocmirea declaraţiei de încasare valutară.Pe cererea de licenţă, la rubrica "Alte precizări ale solicitantului" se va menţiona "Export în cadrul operaţiunii de perfecţionare pasiva".Termenul de valabilitate acordat prin licenta de export este valabil atât pentru realizarea exportului temporar, cat şi pentru realizarea importului definitiv aferent.În cazul în care operaţiunea de perfecţionare pasiva nu poate fi lichidată în termenul de valabilitate acordat prin licenta de export, agentul economic poate solicita, în scris şi motivat, dar nu mai târziu de expirarea termenului de valabilitate existent, prelungirea acestui termen.În cazul operaţiunilor de perfecţionare pasiva a mărfurilor, numărul licenţei de export se va menţiona în mod obligatoriu atât pe declaraţia vamală de export temporar, cat şi pe declaraţia vamală de import definitiv.14. Licentele pentru exportul definitiv şi pentru perfecţionare pasiva de produse cu conţinut de metale preţioase, metale preţioase, pietre preţioase şi de obiecte confectionate din acestea se eliberează pe baza următoarelor documente:a) declaraţia pe propria răspundere a exportatorului privind provenienţă mărfii; … b) buletin de analiza/expertiza emis de un laborator autorizat, care să ateste caracteristicile mărfii. … 15. În cazul participării la licitaţii internaţionale la care prin caietul de sarcini se solicita de către organizatorii licitaţiei prezentarea unei licenţe de export, la cererea societăţii participante la licitaţie se va elibera licenta de export, pe care licentiatorul va menţiona în mod obligatoriu "Provizorie, pentru licitaţia nr. … din data de …, fără valabilitate pentru vama".În cazul în care cererile pentru licenta au şi anexa, aceasta va fi semnată şi stampilata de emitentul licenţei din cadrul Departamentului de Comerţ Exterior.16. Licentele neridicate de către agenţii economici în termen de 30 de zile de la data aprobării lor vor fi anulate în mod automat. +
Anexa 15CODIFICAREA OPERAŢIUNIIÎn spaţiul rezervat rubricii "Denumirea operaţiunii" de pe versoul formularului cererii pentru licenta se va înscrie denumirea operaţiunii, iar în caseta rezervată codului operaţiunii, de pe faţa formularului cererii pentru licenta, codul acesteia, după cum urmează:ImportNivelul 1 – litera I – import.Nivelul 2 – codul este reprezentat dintr-un număr compus din două cifre, având următoarea semnificaţie:40 – import definitiv;52 – import temporar în regim de perfecţionare activa;53 – import temporar cu returul mărfii în aceeaşi stare;65 – reimport cu plasare sub perfecţionare activa;80 – import definitiv în cadrul unui contingent tarifar;82 – import temporar în regim de perfecţionare activa, în cadrul unui contingent tarifar.Nivelul 3 – codul este reprezentat dintr-o cifra cu următoarea semnificaţie:1 – import liberalizat;4 – import supus licentierii automate;5 – import supus controlului.Nivelul 4 – codul este reprezentat dintr-o cifra cu următoarea semnificaţie:1 – aport la capitalul social;2 – ajutoare;3 – donaţii;4 – recuperare creanţe externe;5 – cliring;6 – mostre şi material publicitar;7 – credite guvernamentale;8 – credite comerciale cu rambursare peste un an;9 – mărfuri în contul realizării de obiective complexe şi lucrări de construcţii-montaj în străinătate;0 – nespecificat.ExportNivelul 1 – litera E – exportNivelul 2 – codul este reprezentat dintr-un număr compus din două cifre, având următoarea semnificaţie:10 – export definitiv;21 – export temporar în regim de perfecţionare pasiva;22 – export temporar cu returul mărfii în aceeaşi stare;30 – reexport din perfecţionare activa;31 – reexport prin returul în aceeaşi stare a mărfurilor importate temporar;95 – export prin magazine duty-free.Nivelul 3 – codul este reprezentat printr-o cifra având următoarea semnificaţie:1 – export liberalizat;2 – export contingentat;4 – export supus licentierii automate;5 – export supus controlului.Nivelul 4 – codul este reprezentat printr-o cifra având următoarea semnificaţie:1 – aport la capitalul social;2 – ajutoare;3 – donaţii;4 – livrări de mărfuri în contul datoriei externe;5 – cliring;6 – mostre şi material publicitar;7 – credite guvernamentale;8 – credite comerciale cu rambursare la peste 90 de zile;9 – mărfuri pentru realizarea de obiective complexe şi lucrări de construcţii-montaj în străinătate, inclusiv produse cu ciclu lung de fabricaţie;0 – nespecificat.Operaţiuni legate de import-exportNivelul 1 – litera L – operaţiuni legate.Nivelul 2 – codul este reprezentat dintr-un număr compus din două cifre, având următoarea semnificaţie:40 – import definitiv;10 – export definitiv;80 – import definitiv în cadrul unui contingent tarifar;Nivelul 3 – codul este format dintr-o cifra având următoarea semnificaţie:– pentru import – vezi nivelul 3 de la import;– pentru export – vezi nivelul 3 de la export.Nivelul 4 – codul este reprezentat de cifra 0, cu semnificatia nespecificata, atât la import, cat şi la export. +
Anexa 16CODIFICAREAcondiţiilor de plată şi de creditA. Codul condiţiilor de plată şi de credit este un număr compus din patru cifre, dispus în trei câmpuri semnificative, având următoarea semnificaţie:a) Primele doua cifre indica momentul sau termenul plăţii: … 10 – plata anticipata;20 – plata imediata (la vedere);31 – plata la termen de până la 90 de zile de la livrare;32 – plata la termen între 90 de zile şi un an de la livrare;33 – plata la termen de peste un an de la livrare.b) A treia cifra indica mijlocul de plată: … 1 – cash;2 – cliring;3 – cont creanţe/obligaţii externe;4 – cont barter/cooperare la nivel guvernamental;5 – compensare la nivel de agenţi economici.c) A patra cifra indica modalitatea de plată: … 1 – acreditiv;2 – alte modalităţi bancare (incasso, ordin de plată);3 – schimb de documente prin banca;4 – schimb de documente în afară băncilor;5 – valuta efectivă (inclusiv cecuri).B. În cazul în care operaţiunea respectiva nu comporta plati sau încasări de nici un fel se va menţiona codul 4100.NOTĂ:– În caseta destinată mentionarii codului se va înscrie codul condiţiei de plată respective, iar în spaţiul liber din cadrul rubricii "Condiţii de plată şi de credit" se va înscrie, în cuvinte, detaliat şi complet, condiţia de plată negociata şi convenită cu partenerul extern.– În cazul în care din condiţiile convenite cu partenerul extern rezultă mai multe coduri ale condiţiei de plată, se va înscrie în caseta codul condiţiei cu ponderea principala. +
Anexa 17 ………………………………… (denumirea importatorului/exportatorului) ANEXA la cererea pentru licenta nr. ….. din data de ……….┌──────────────┬───────────────┬──────────────────────────────┬──────────────┐│ Nr. poziţiei │ │ Cantitatea │ ││ din Tariful │ ├──────────────┬───────────────┤ ││ vamal de │ Denumirea │ │ │ Valoarea ││ import al │ mărfii │ În tone │ În U.M. │ ││ României │ │ │ suplimentare │ ││ (8 cifre) │ │ │ │ │├──────────────┼───────────────┼──────────────┼───────────────┼──────────────┤│ │ │ │ │ │├──────────────┼───────────────┼──────────────┼───────────────┼──────────────┤│ TOTAL: │ │ │ │ │└──────────────┴───────────────┴──────────────┴───────────────┴──────────────┘ ……………….. (numele şi prenumele în clar, semnatura şi ştampila)–––––