NORME din 14 august 2018

Redacția Lex24
Publicat in Repertoriu legislativ, 11/12/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Emitent: AUTORITATEA PENTRU SUPRAVEGHEREA PUBLICA A ACTIVITATII DE AUDIT STATUTAR
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 752 din 31 august 2018
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Actiuni suferite de acest act:

Alegeti sectiunea:
SECTIUNE ACTTIP OPERATIUNEACT NORMATIV
ART. 1MODIFICAT DEORDIN 392 13/11/2020
ART. 3COMPLETAT DEORDIN 272 09/07/2020
ART. 3MODIFICAT DEORDIN 272 09/07/2020
ART. 4MODIFICAT DEORDIN 272 09/07/2020
ART. 6MODIFICAT DEORDIN 272 09/07/2020
ART. 7MODIFICAT DEORDIN 272 09/07/2020
ART. 11MODIFICAT DEORDIN 610 17/09/2021
ART. 11MODIFICAT DEORDIN 272 09/07/2020
ART. 12COMPLETAT DEORDIN 272 09/07/2020
ANEXA 2MODIFICAT DEORDIN 272 09/07/2020
Nu exista actiuni induse de acest act
Acte referite de acest act:

SECTIUNE ACTREFERA PEACT NORMATIV
ActulARE LEGATURA CUORDIN 224 28/04/2020
ActulACTUALIZEAZA PENORMA 14/08/2018
Acte care fac referire la acest act:

Alegeti sectiunea:
SECTIUNE ACTREFERIT DEACT NORMATIV
ActulREFERIT DEORDIN 610 17/09/2021
ActulREFERIT DEORDIN 673 22/11/2021
ActulREFERIT DEORDIN 272 09/07/2020
ActulREFERIT DEORDIN 392 13/11/2020
ActulREFERIT DEORDIN 426 02/12/2020
ART. 1MODIFICAT DEORDIN 392 13/11/2020
ART. 3COMPLETAT DEORDIN 272 09/07/2020
ART. 3MODIFICAT DEORDIN 272 09/07/2020
ART. 4MODIFICAT DEORDIN 272 09/07/2020
ART. 4REFERIT DEORDIN 272 09/07/2020
ART. 6MODIFICAT DEORDIN 272 09/07/2020
ART. 7MODIFICAT DEORDIN 272 09/07/2020
ART. 11MODIFICAT DEORDIN 610 17/09/2021
ART. 11MODIFICAT DEORDIN 272 09/07/2020
ART. 12COMPLETAT DEORDIN 272 09/07/2020
ANEXA 1REFERIT DEORDIN 610 17/09/2021
ANEXA 2MODIFICAT DEORDIN 272 09/07/2020





Notă
Aprobate prin ORDINUL nr. 90 din 14 august 2018, publicat în Monitorul Oficial nr. 752 din 31 august 2018.
 + 
Capitolul IDispoziții generale + 
Articolul 1Obiectul(1)Prezentele norme reglementează formarea profesională continuă în activitatea de audit financiar pentru auditorii financiari autorizați și înregistrați în Registrul public electronic al auditorilor financiari și firmelor de audit, denumit în continuare Registrul public electronic, care pot desfășura audit statutar, precum și cerințele de atestare a lectorilor, în vederea asigurării unei pregătiri profesionale unitare și de calitate a profesioniștilor din domeniul auditului financiar.(2)Prezentele norme au în vedere preluarea, dezvoltarea și adaptarea cerințelor Standardului internațional de educație nr. 7 privind dezvoltarea profesională continuă (IES 7) și Standardului internațional nr. 8 privind competența profesională pentru partenerii de audit responsabili pentru auditul situațiilor financiare (IES 8), emise de Federația Internațională a Contabililor (IFAC). + 
Articolul 2Competență(1)În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (2) din Legea nr. 162/2017 privind auditul statutar al situațiilor financiare anuale și al situațiilor financiare anuale consolidate și de modificare a unor acte normative, Autoritatea pentru Supravegherea Publică a Activității de Audit Statutar (ASPAAS) organizează programul de formare profesională continuă a auditorilor financiari (PFPC).(2)PFPC menționat la alin. (1) îndeplinește cerințele specifice privind natura și numărul de ore de formare necesare.
 + 
Capitolul IIFormarea profesională continuă a auditorilor financiari + 
Articolul 3Cerințe privind formarea continuă(1)Normele de formare profesională continuă se aplică tuturor auditorilor financiari autorizați și înregistrați în Registrul public electronic care pot desfășura activitatea de audit statutar.(2)Îndeplinirea cerințelor privind formarea profesională continuă constituie condiție obligatorie pentru acordarea vizei anuale emise de ASPAAS.(3)Auditorii financiari înregistrați în Registrul public electronic ca auditori activi participă la cel puțin 120 de ore de formare profesională continuă (ore FPC) într-o perioadă de referință de trei ani, din care 60 de ore FPC trebuie să fie ore de formare profesională continuă structurată (ore FPCS) într-o perioadă de referință de trei ani, cu începere de la 1 ianuarie a fiecărui an.(4)Numărul anual al orelor FPC este, de regulă, de 40, din care 20 de ore FPCS. Numărul de ore FPCS poate varia în cadrul perioadei de referință, în funcție de necesitățile de formare generate de activitatea auditorului financiar care are obligația efectuării unui minim de 20 de ore FPC anual, din care 10 ore FPCS.(5)Pentru auditorii nou-înregistrați, perioada de referință de trei ani începe la data de 1 ianuarie a anului următor în care aceștia au fost autorizați ca auditori financiari.(6)Orele de formare profesională continuă efectuate între data autorizării ca auditor financiar și data de 31 decembrie a anului respectiv vor fi considerate ore efectuate în perioada de referință inițială, adăugându-se perioadei prevăzute la alin. (5).(7)Auditorii financiari înregistrați în Registrul public electronic ca auditori nonactivi au obligația efectuării a 50% din numărul total de ore FPC aferent auditorilor activi, respectiv cel puțin 60 de ore FPC total într-o perioadă de referință de trei ani, din care 30 de ore FPCS într-o perioadă de referință de trei ani, cu începere de la data de 1 ianuarie a fiecărui an. Prevederile alin. (4) se aplică corespunzător.(8)Auditorii financiari au obligația de a transmite anual către ASPAAS, pentru activitățile de FPCS recunoscute, documente justificative din care să reiasă activitățile de formare profesională structurată efectuate, durata, conținutul, organizatorul, precum și certificatul de participare pentru cele 60 de ore FPCS necesare pe perioada de referință de trei ani, în cazul auditorilor financiari înregistrați în Registrul public electronic ca auditori activi, respectiv pentru 30 de ore FPCS necesare pe perioada de referință de trei ani, în cazul auditorilor financiari înregistrați în Registrul public electronic ca auditori nonactivi.(9)Auditorilor financiari înregistrați în Registrul public electronic ca auditori activi și care se află în perioada de suspendare a activității nu le sunt aplicabile prevederile alin. (1)-(8) în cazul în care suspendarea activității are loc pentru o perioadă mai mică de trei ani, iar ulterior revenirii la statutul de auditor financiar activ acest statut se menține pentru cel puțin trei ani.(10)În cazul în care după o perioadă de suspendare a activității de până la trei ani urmează o altă perioadă de suspendare a activității care intervine într-un interval mai scurt de trei ani, auditorul este obligat să respecte cerințele de formare profesională pe perioada suspendării ulterioare. + 
Articolul 4Atestarea lectorilor(1)PFPC în domeniul auditului financiar, în sensul prezentelor norme, pot fi susținute numai de lectori atestați de către ASPAAS.(2)Pentru susținerea unor subiecte specifice din cadrul PFPC sau în cazul unor prelegeri specifice pot fi invitate și persoane care nu sunt atestate ca lectori în condițiile prezentelor norme, cu condiția ca ponderea acestor subiecte să nu depășească 20% din durata PFPC.(3)Condițiile de atestare a lectorilor pentru PFPC în domeniul auditului financiar sunt următoarele:a)să fie absolvenți cu diplomă ai unei instituții de învățământ superior de lungă durată din România sau din Spațiul Economic European;b)să aibă o experiență practică în profesie de cel puțin 7 ani în domeniul auditului financiar sau în alte activități care au implicații asupra acestui domeniu, în concordanță cu prevederile art. 6.(4)Fac excepție de la prevederile alin. (3) cadrele didactice din învățământul superior, specialiștii desemnați de către ASPAAS, precum și reprezentanții unor autorități/instituții, din România sau din străinătate, al căror obiect de activitate este în domeniul auditului financiar sau are implicații în domeniul auditului financiar, inclusiv ASPAAS.(5)Persoanele care doresc să fie atestate ca lectori pentru PFPC în domeniul auditului financiar depun la sediul ASPAAS un dosar conținând următoarele documente:a)cerere de atestare cu indicarea domeniului/domeniilor prevăzut/prevăzute la art. 6 alin. (1) pentru care solicită atestarea;b)copie a cărții de identitate sau a pașaportului, valabile la data solicitării atestării;c)curriculum vitae actualizat, model Europass, cu semnătura olografă, din care să reiasă experiența profesională relevantă fie în domeniile specifice auditului financiar, fie în cadrul ASPASS, fie în mediul universitar de profil, de minimum 7 ani;d)copie a diplomei de absolvire a unei instituții de învățământ superior de lungă durată; pentru absolvenții din Spațiul Economic European, aceasta va fi tradusă în limba română și legalizată;e)în cazul în care numele titularului înscris pe diploma prevăzută la lit. d) diferă de numele din cartea/buletinul de identitate sau din pașaport, se vor prezenta copii ale documentelor care atestă că este vorba despre una și aceeași persoană;f)documente care să dovedească experiența de 7 ani în domeniul auditului financiar sau în alte activități care au implicații asupra acestui domeniu (copia carnetului de muncă, adeverințe, contracte de management etc.);g)declarația pe propria răspundere, sub semnătură olografă, din care să rezulte că nu au fost sancționate pentru încălcarea legislației în domeniul auditului financiar;h)suportul de curs exemplificator pe o temă din cadrul fiecărui domeniu pentru care este solicitată atestarea.(6)În cazul persoanelor prevăzute la alin. (4), în vederea atestării ca lectori, se depune numai copia documentului care atestă acordarea titlului didactic, pentru cadrele didactice din învățământul superior, respectiv adresa de desemnare din partea conducerii autorității/instituției, pentru celelalte persoane.(7)Dosarul prevăzut la alin. (5) este analizat de către personalul ASPAAS din cadrul Biroului reglementare, autorizare, înregistrare și formare continuă (BRAIFC). Pentru evaluarea calității suportului de curs exemplificator se poate apela la specialiști care să îl evalueze în sistem blind peer-review (evaluare colegială pe bază de anonimat). Evaluatorii vor emite o opinie referitoare la calitatea cursului. După verificarea documentelor, ținând cont de opinia referitoare la calitatea cursului, se elaborează de către personalul BRAIFC un raport care este înaintat președintelui ASPAAS cu propunerea de aprobare sau respingere a cererii de atestare ca lector, după caz.(8)În cazul propunerii de respingere a cererilor de atestare, ASPAAS comunică solicitanților acest fapt, precum și motivarea respingerii.(9)În cazul aprobării cererii de atestare se va emite, în două exemplare, un ordin al președintelui ASPAAS privind atestarea ca lector, din care un exemplar se arhivează la nivelul instituției conform reglementărilor legale, iar cel de-al doilea exemplar original se comunică lectorului.(10)Ordinul președintelui ASPAAS prevăzut la alin. (9) se emite în termen de 30 de zile de la data depunerii dosarului complet potrivit prevederilor alin. (5).(11)Persoanele atestate ca lectori în domeniul auditului financiar sunt înregistrate în Registrul lectorilor, care este un registru public în format electronic (conform anexei nr. 2), întocmit și actualizat de către ASPAAS și publicat pe site-ul propriu.(12)Radierea unui lector din registrul prevăzut la alin. (11) se dispune de către ASPAAS și poate avea loc în următoarele situații:a)la solicitarea acestuia;b)în cazul unor sancțiuni pentru încălcarea legislației în domeniul auditului financiar;c)nerespectarea obligațiilor privind asigurarea calității activității de formare, dovedite conform art. 10.
 + 
Articolul 5Programul de formare profesională continuă(1)Formarea profesională continuă a auditorilor financiari se realizează prin PFPC.(2)PFPC, inclusiv modificările ulterioare, se aprobă de către președintele ASPAAS. + 
Articolul 6Corelarea activităților de formare cu exercitarea profesiei(1)Activitățile de formare profesională continuă necesare menținerii la un nivel înalt a competențelor practice și valorilor profesionale ale auditorilor financiari, precum și dezvoltării cunoștințelor teoretice pentru exercitarea profesiei de auditor financiar acoperă, pe perioada de referință de trei ani, următoarele domenii de studii:A.Competențe tehnice:A.1.AuditA.2.Contabilitate:A.2.1.Contabilitatea financiară și raportare; Standardele Internaționale de Raportare Financiară – IFRSA.2.2.Contabilitatea costurilor și managerialăA.3.Guvernanța corporativă, managementul risculuiA.4.Mediul de afaceri – sectoare specializate (de exemplu, sector bancar, energetic, chimic etc.)A.5.FiscalitateA.6.Tehnologia informației și statisticăA.7.Drept civil și legislație de afaceriA.8.Finanțe și management financiarB.Abilități profesionale:B.1.Comunicare și marketingB.2.Dezvoltare personalăC.Valori, etică și atitudine profesională:C.1.ISQCC.2.Codul eticC.3.Comportament etic (behavioral ethics)(2)Auditorii financiari înregistrați în Registrul public electronic ca auditori activi respectă următoarele cerințe minime pe perioada de referință de trei ani în activitatea de formare profesională continuă:a)activitățile de formare în domeniile audit și contabilitate sunt obligatorii, fiind necesar să se aloce un număr de ore FPC de minimum 40% din cele 60 de ore de FPC structurată;b)activitățile de formare din categoria valori, etică și atitudine profesională sunt obligatorii, fiind necesar să se aloce un număr de 4 ore FPC structurată;c)auditorii financiari care efectuează auditul statutar al situațiilor financiare consolidate pentru societăți ale căror valori mobiliare sunt admise la tranzacționare pe o piață reglementată trebuie să efectueze minimum 12 ore FPC structurată din cele 60 de ore FPC, repartizate astfel:1.audit statutar al grupurilor de entități;2.reglementări privind societățile ale căror valori mobiliare sunt admise la tranzacționare pe o piață reglementată;d)auditorii financiari care efectuează auditul statutar al situațiilor financiare pentru societăți ale căror valori mobiliare sunt admise la tranzacționare pe o piață reglementată trebuie să efectueze minimum 10 ore FPC structurată din cele 60 de ore de FPC repartizate astfel:1.audit statutar;2.reglementări privind societățile ale căror valori mobiliare sunt admise la tranzacționare pe o piață reglementată;e)auditorii financiari care efectuează auditul statutar al situațiilor financiare consolidate trebuie să efectueze minimum 8 ore FPC structurată în domeniul auditului statutar al grupurilor de entități;f)activitățile de formare în celelalte domenii decât cele specificate la pct. A și B sunt opționale, în condițiile respectării prevederilor art. 3 alin. (3).(3)Pentru fiecare activitate de formare din PFCP lectorul trebuie să pună la dispoziție, în prealabil, următoarele informații:a)obiective de învățare;b)rezultatele învățării (learning outcomes);c)metode de furnizare de instruire;d)număr de ore FPC și domeniul recomandat de studiu;e)cerințe preliminare;f)suportul de curs.(4)Activitățile de formare trebuie să se bazeze pe obiective și rezultate de învățare relevante care evidențiază în mod clar competența profesională care trebuie dobândită de participanții la activitățile de învățare.(5)Activitățile de formare și materialele-suport trebuie să fie dezvoltate de persoane sau echipe care au experiență în domeniu. Expertiza poate fi demonstrată prin experiență practică și/sau educație.(6)Pentru a se asigura că activitățile de formare și materialele-suport sunt corecte din punct de vedere tehnic, sunt actuale și abordează obiectivele de învățare declarate, ASPAAS poate solicita:a)revizuirea acestora de către persoane calificate, altele decât cele care le-au elaborat. Astfel de revizuiri trebuie să aibă loc înainte de prima prezentare a acestor materiale; saub)efectuarea unui test-pilot. În situația în care activitățile de formare și materialele-suport nu corespund din punct de vedere calitativ, acestea nu vor fi acceptate în PFPC.(7)Cerințele minime stabilite la alin. (2) pot fi completate cu activități de formare care răspund cel mai bine nevoilor auditorilor financiari și care sunt direct legate de domeniile în care aceștia profesează.
 + 
Articolul 7Modalități de formare profesională continuă(1)Formarea profesională continuă a auditorilor financiari se realizează astfel:a)FPCS, respectiv componenta verificabilă, presupune dobândirea de competențe profesionale pe cale formală. Prin cale formală se înțelege parcurgerea unei activități de formare organizate sau recunoscute de către ASPAAS, având obiective clare de învățare, iar participarea cursantului este întotdeauna intenționată, având ca obiectiv explicit acela de a dobândi noi cunoștințe, abilități și/sau competențe;b)formarea profesională continuă nestructurată (FPCN), respectiv componenta neverificabilă, presupune dobândirea de competențe profesionale pe cale nonformală și/sau informală. Prin cale nonformală se înțelege participarea la activități de formare organizate de un furnizor de formare profesională continuă nerecunoscut de ASPAAS, practicarea unor activități specifice direct la locul de muncă sau autoinstruire, aceasta fiind mai degrabă organizată și poate avea obiective de învățare. Prin cale informală se înțeleg modalitățile de formare profesională neinstituționalizate, nestructurate și neintenționate – contact nesistematic cu diferite surse ale câmpului socio-educațional, familie, societate sau mediu profesional, aceasta nefiind organizată și neavând obiective de învățare.(2)FPCS se efectuează anual, pentru numărul de ore de pregătire profesională prevăzut la art. 3 alin. (4) sau (7), și se realizează prin participarea la cursurile obligatorii anuale organizate sau recunoscute de către ASPAAS. Auditorilor financiari formatori în cadrul PFPC structurată li se va echivala numărul de ore de predare cu ore FPCS.(3)FPCN se realizează, printre altele, prin una sau mai multe dintre activitățile prevăzute la lit. a)-i) prin echivalarea numărului de ore alocat respectivelor activități:a)participarea la studii postuniversitare în domeniu organizate de către universități sau instituții specializate;b)participarea la colocvii, seminare sau conferințe direct legate de exercitarea profesiei;c)participarea la o formare profesională organizată la locul de muncă;d)participarea la congrese sau conferințe organizate de către organisme sau instituții profesionale din domeniu pe plan național sau internațional;e)redactarea articolelor sau lucrărilor publicate în legătură cu exercitarea profesiei;f)participarea la sesiuni de formare profesională, organizate de un furnizor de formare profesională continuă nerecunoscut de ASPAAS, în măsura în care conținutul acestora este în principal legat de activitățile profesiei;g)susținerea de cursuri în domeniu;h)publicarea unei cărți în domeniu;i)alte activități relevante pentru dezvoltarea profesională continuă.
 + 
Capitolul III Recunoașterea formării profesionale continue + 
Articolul 8 Recunoașterea formării profesionale continue(1)Formarea profesională continuă structurată poate fi recunoscută de ASPAAS dacă aceasta este organizată de către Camera Auditorilor Financiari din România (CAFR), în cazul delegării activității, de către un alt organism profesional din domeniu pe plan național sau internațional ori de către un furnizor de formare profesională continuă.(2)Recunoașterea se poate face numai dacă există un protocol încheiat între ASPAAS și organismul profesional, cu excepția CAFR în cazul delegării activității, sau furnizorul de formare profesională continuă.
 + 
Capitolul IV Monitorizarea formării profesionale continuă + 
Articolul 9Monitorizarea îndeplinirii cerințelor de formare profesionale continue(1)ASPAAS monitorizează modul de îndeplinire de către auditorii financiari a cerințelor de formare profesională continuă impuse de prezentele norme.(2)În vederea demonstrării îndeplinirii obligațiilor prevăzute de lege și de prezentele norme cu privire la formarea profesională continuă, auditorii financiari păstrează o evidență proprie detaliată a activităților de formare la care au participat, cel puțin pentru ultimii trei ani.(3)Personalul BRAIFC din cadrul ASPAAS analizează și verifică declarațiile anuale privind formarea profesională continuă transmise de auditorii financiari și, prin sondaj, documentele însoțitoare și întocmește un raport care conține concluziile analizei, inclusiv constatarea privind îndeplinirea sau neîndeplinirea cerințelor de formare profesională continuă de către auditorii financiari.
 + 
Articolul 10Monitorizarea programelor de formare profesională(1)În vederea monitorizării calității cursurilor din cadrul PFPC, ASPAAS poate efectua controale la locul de desfășurare a acestora.(2)În vederea monitorizării calității cursurilor din cadrul PFPC, ASPAAS va efectua sondaje în rândul cursanților și va evalua gradul de satisfacție a acestora în legătură cu tematica, conținutul și lectorul cursului.(3)ASPAAS colaborează cu membri ai profesiei pentru a identifica necesitatea dezvoltării unor noi competențe specifice și modificarea în consecință a programului și tematicii propuse.
 + 
Articolul 11Obligații și sancțiuni(1)Auditorii financiari au obligația de a depune anual până la termenul anual de depunere a rapoartelor stabilit prin normele ASPAAS, pe platforma online de raportare, declarația privind formarea profesională continuă semnată olograf sau cu semnătură electronică calificată conform anexei nr. 1 la Normele privind formarea profesională continuă a auditorilor financiari.(la 05-05-2020,
Alineatul (1) din Articolul 11 , Capitolul IV a fost modificat de Articolul III din ORDINUL nr. 224 din 28 aprilie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 358 din 05 mai 2020
)
(2)Declarația completată de către auditorii financiari trebuie însoțită de documente justificative care să ateste îndeplinirea cerințelor de FPCS atât în anul precedent, cât și pentru perioada de referință de trei ani anteriori celui depunerii cererii.(3)Exercitarea activității de audit financiar fără viza anuală eliberată de ASPAAS constituie contravenție conform art. 44 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 162/2017.(4)Nerespectarea cerințelor privind formarea profesională continuă, în conformitate cu prevederile art. 12 alin. (3) din Legea nr. 162/2017, constituie abatere administrativă și se sancționează conform prevederilor art. 40 alin. (4) din aceeași lege.(5)În cazul în care în urma analizei efectuate de personalul BRAIFC din cadrul ASPAAS se constată nerespectarea prezentelor norme, raportul prevăzut la art. 9 alin. (3) se înaintează Comisiei de disciplină a ASPAAS.
 + 
Capitolul V Dispoziții tranzitorii și finale + 
Articolul 12Dispoziții tranzitorii și finale(1)ASPAAS recunoaște formarea profesională continuă efectuată pe parcursul anului 2018 până la data intrării în vigoare a prezentelor norme, în condițiile respectării cerințelor specifice în vigoare la data organizării acestora.(2)Prin excepție de la prevederile art. 3 alin. (4) și (7), obligațiile minime de formare profesională în ceea ce privește componenta FPCS nu se aplică pentru anul 2018.(3)Prin excepție de la prevederile art. 3 alin. (2), pentru obținerea vizei anuale emise de ASPAAS pentru anii 2019, 2020 și 20121, prevederile art. 3 alin. (2) se aplică coroborat cu cele ale alin. (2) al prezentului articol.(4)Prin excepție de la prevederile art. 11 alin. (2), pentru declarațiile depuse în anii 2019, 2020 și 2021 conform anexei nr. 1 nu se completează și perioada de referință de trei ani, primul an în care aceasta se va completa fiind 2022.(5)Prima perioadă de referință de trei ani, pentru auditorii financiari înregistrați în Registrul public electronic la data intrării în vigoare a prezentelor norme, începe de la 1 ianuarie 2019 și se va încheia la 31 decembrie 2021.(6)Toate documentele/certificatele care atestă formarea profesională efectuată anterior intrării în vigoare a prezentelor norme își păstrează valabilitatea maximum 12 luni de la data intrării în vigoare a prezentelor norme, pentru scopul prezentelor norme, cu excepția cazurilor în care acestea își pierd valabilitatea în termenul menționat. + 
Articolul 13Anexele nr. 1 și 2 fac parte integrantă din prezentele norme.
 + 
Anexa nr. 1la norme
Declarație anuală privind formarea profesională continuă
1.Toți membrii trebuie să completeze această secțiune.Declar că mi-am îndeplinit obligația privind pregătirea profesională continuă structurată pentru anul ………* și pentru perioada de referință de trei ani …………………….**, conform documentelor justificative anexate.* Anul precedent depunerii declarației.** Perioada de referință de trei ani anteriori depunerii declarației.Modalitatea prin care mi-am îndeplinit cerințele de pregătire profesională:[] prin participarea la programe de formare profesională organizate de către ASPAAS/CAFR în cazul delegării, am îndeplinit cerința de a efectua numărul de ……….. ore FPCS;[] prin participarea la programe de formare profesională recunoscute de către ASPAAS, am îndeplinit cerința de a efectua numărul de ………. ore FPCS.[] Declar că mi-am îndeplinit obligația privind pregătirea profesională continuă nestructurată.[] Declar că nu mi-am îndeplinit obligația privind pregătirea profesională continuă pentru anul ………. .Am înțeles că pregătirea profesională continuă este o obligație pentru a-mi putea păstra calitatea de auditor financiar. Prin prezenta îmi asum răspunderea că în termen de 12 luni de la data depunerii declarației îmi voi îndeplini obligația și voi transmite declarația completată.2.Completați această secțiune a formularului numai dacă vi se aplică.[] Declar că am efectuat audit statutar al situațiilor financiare consolidate pentru societăți ale căror valori mobiliare sunt admise la tranzacționare pe o piață reglementată și am parcurs …….. ore FPC structurată în:• auditul statutar al grupurilor de entități;• reglementări privind societățile ale căror valori mobiliare sunt admise la tranzacționare pe o piață reglementată.[] Declar că am efectuat audit statutar al situațiilor financiare pentru societăți ale căror valori mobiliare sunt admise la tranzacționare pe o piață reglementată și am parcurs …….. ore FPC structurată în:• reglementări privind societățile ale căror valori mobiliare sunt admise la tranzacționare pe o piață reglementată.[] Declar că am efectuat audit statutar al situațiilor financiare consolidate și am parcurs …….. ore FPC structurată în:• auditul statutar al grupurilor de entități.
Numele și prenumele …………………………………..
Semnătura ……………………………..
Nr. de înregistrare în Registrul public electronic ……………………………
Data …………………
 + 
Anexa nr. 2la norme
Registrul lectorilor

Codul unic alocat de ASPAAS Data înregistrării Numele și prenumele Codul numeric personal* Datele de contact (adresă, telefon, fax, e-mail) Domeniul Observații Data radierii
1 2 3 4 5 6 7 8

* Aceste informații nu vor fi publicate pe site-ul instituției în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (11) din Normele privind formarea profesională continuă a auditorilor financiari, aprobate prin Ordinul președintelui Autorității pentru Supravegherea Publică a Activității de Audit Statutar nr. 90/2018.–-

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x