NORME din 13 ianuarie 2000

Redacția Lex24
Publicat in Repertoriu legislativ, 13/11/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Emitent: MINISTERUL FINANTELOR
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 23 din 24 ianuarie 2000
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Actiuni suferite de acest act:

Alegeti sectiunea:
SECTIUNE ACTTIP OPERATIUNEACT NORMATIV
ActulMODIFICAT DEORDIN 491 06/04/2001
ActulMODIFICAT DEORDIN 179 03/02/2000
ANEXA 1MODIFICAT DEORDIN 569 21/04/2000
Nu exista actiuni induse de acest act
Acte referite de acest act:

SECTIUNE ACTREFERA PEACT NORMATIV
ActulREFERIRE LAOUG 208 29/12/1999 ART. 8
ActulREFERIRE LAHG 359 02/07/1998
ActulREFERIRE LALEGE 224 25/11/1998
ActulREFERIRE LAOG 62 21/08/1998
Acte care fac referire la acest act:

Alegeti sectiunea:
SECTIUNE ACTREFERIT DEACT NORMATIV
ActulMODIFICAT DEORDIN 491 06/04/2001
ActulMODIFICAT DEORDIN 179 03/02/2000
ActulREFERIT DEORDIN 54 13/01/2000
ANEXA 1MODIFICAT DEORDIN 569 21/04/2000

de organizare, funcţionare şi control vamal al activităţii de comercializare a mărfurilor în regim duty-free



1. În înţelesul prezentelor norme, notiunile de mai jos se definesc astfel:a) magazine duty-free – depozite autorizate de Ministerul Finanţelor, situate în punctele de control pentru trecerea frontierei de stat aeriene, navale şi terestre, în care se vand mărfuri cu amănuntul, în valută, provenite din import şi/sau din producţia interna, persoanelor care călătoresc înspre şi dinspre o destinaţie internationala;b) magazine duty-free diplomatice – depozite autorizate de Ministerul Finanţelor, în care se vand mărfuri cu amănuntul, în valută, provenite din import şi/sau din producţia interna, în exclusivitate reprezentantelor diplomatice şi personalului acestora.Necesitatea şi amplasarea acestor magazine se avizează de Ministerul Afacerilor Externe;c) mărfuri în regim duty-free – mărfuri vândute în magazine duty-free sau/şi duty-free diplomatice, mărfuri vândute la bordul aeronavelor care efectuează curse în trafic extern de pasageri, precum şi mărfuri distribuite gratuit pasagerilor şi membrilor echipajelor acestor aeronave;d) operatori – personalul care lucrează efectiv în magazinele duty-free şi duty-free diplomatice, cel care aprovizioneaza aceste magazine, precum şi personalul aeronavelor care efectuează curse în trafic extern de pasageri şi care are în atribuţii vânzarea în regim duty-free sau distribuirea gratuita a mărfurilor la bordul acestor aeronave;e) cumpărători – persoanele care călătoresc înspre sau dinspre o destinaţie internationala, precum şi pasagerii şi membrii echipajelor aeronavelor care efectuează curse în trafic extern de pasageri. În cazul magazinelor duty-free diplomatice noţiunea de cumpărător se referă la reprezentantele diplomatice şi personalul acestora;f) aparate de marcat electronice fiscale – casele de marcat, precum şi alte sisteme ce includ dispozitive cu funcţii de case de marcat, care înglobează constructiv un modul fiscal, prin intermediul căruia controlează memoria fiscală, dispozitivul dublu de imprimare şi afisajul client;g) birou vamal – autoritate vamală în a carei competenţa se afla supravegherea magazinelor duty-free şi duty-free diplomatice, precum şi a depozitelor din aeroporturile internaţionale;h) cantităţile destinate uzului personal – cantităţile care sunt destinate folosirii la un nivel rezonabil pentru consumul individual, familial sau pentru cadouri, fără a fi utilizate în scopul vânzării;i) autorizaţie – documentul eliberat de Ministerul Finanţelor, prin care se conferă dreptul de înfiinţare a unui magazin duty-free sau duty-free diplomatic, de vânzare a unor mărfuri în regim duty-free la bordul aeronavelor care efectuează curse în traficul extern de pasageri şi de distribuire gratuita a unor mărfuri pasagerilor şi membrilor echipajelor acestor aeronave;j) autorizat – persoana juridică constituită potrivit legii, titulara a autorizaţiei de funcţionare în regim duty-free şi/sau duty-free diplomatic, iar în cazul aeronavelor care efectuează curse în trafic extern de pasageri, persoana juridică română care deţine contract de activitate de aprovizionare a acestora, încheiat cu companiile aeriene române autorizate să efectueze curse în trafic extern sau cu compania aeriană română, în nume propriu;k) aeronave care efectuează curse în traficul extern de pasageri – mijloace de transport aerian, indiferent de ţara de înmatriculare sau de naţionalitate, utilizate în trafic internaţional pentru transportul de persoane.2. Amplasarea şi amenajarea exterioară a magazinelor duty-free nu trebuie să permită accesul în incinta al persoanelor care nu călătoresc înspre o destinaţie internationala, cu excepţia aeroporturilor internaţionale, care pot să permită accesul persoanelor care călătoresc şi dinspre o destinaţie internationala. Amplasarea şi amenajarea exterioară a magazinelor duty-free nu trebuie să permită introducerea sau scoaterea de mărfuri din incinta acestora prin alte locuri decât cele stabilite de organele vamale.3. Planurile şi schiţele de amplasare a construcţiilor existente sau care se vor înfiinţa, destinate magazinelor duty-free şi duty-free diplomatice, vor fi avizate de birourile vamale în a căror rază de competenţa urmează sa funcţioneze magazinele. Aceste documente vor sta la baza eliberării autorizaţiei de funcţionare.4. Dacă necesităţile de funcţionare a magazinelor duty-free impun folosirea unor spaţii-anexe, acestea trebuie amplasate în aceeaşi clădire sau în imediata ei apropiere, care se afla în aceeaşi zona de supraveghere vamală, calea de comunicare dintre acestea considerându-se parte integrantă a perimetrului magazinelor.5. Ministrul finanţelor, la propunerea Direcţiei Generale a Vamilor, cu avizul Direcţiei impozite indirecte, autorizeaza persoanele juridice care au dreptul sa comercializeze mărfuri în regim duty-free, numărul de magazine duty-free, precum şi locul de amplasare a acestora, în punctele de control pentru trecerea frontierei de stat.Dispoziţiile alin. 1 se aplică şi magazinelor duty-free diplomatice, cu avizul Ministerului Afacerilor Externe.Ministrul finanţelor, la propunerea Direcţiei Generale a Vamilor, cu avizul Direcţiei impozite indirecte, autorizeaza persoanele juridice care comercializează mărfuri cu amănuntul, în valută, în regim duty-free, la bordul aeronavelor care efectuează curse în traficul extern de pasageri.6. Pentru obţinerea autorizaţiei de funcţionare persoana juridică solicitanta va depune la Direcţia Generală a Vamilor o cerere de autorizare, care trebuie să conţină următoarele elemente;– denumirea persoanei juridice, forma şi sediul acesteia;– codul fiscal al persoanei juridice solicitante;– denumirea punctului de control pentru trecerea frontierei de stat în care este (va fi) amplasat magazinul pentru care se solicita eliberarea autorizaţiei;– datele personale ale celor care reprezintă persoana juridică, respectiv: numele, prenumele, data şi locul naşterii, domiciliul actual, funcţia deţinută;– conturile bancare, băncile la care are deschise conturi, în valută şi în lei, valoarea capitalului social.Cererea va fi semnată de persoanele care angajează legal persoana juridică solicitanta. Cererea va fi însoţită de următoarele documente, în copie sau în original, după caz:– actele constitutive ale persoanei juridice (în copie);– cazierul judiciar al persoanei fizice care reprezintă persoana juridică (în original);– date cu privire la magazinul pentru care se cere eliberarea autorizaţiei, respectiv: amplasarea, suprafaţa, reprezentarea grafica;– documente prin care se face dovada dotării cu aparate de marcat electronice fiscale, precum şi numărul avizului de utilizare/distribuire eliberat de Comisia de avizare a distribuţiei şi utilizării aparatelor de marcat electronice fiscale (în copie);– acordul pentru desfăşurarea activităţii de comercializare dat de deţinătorul legal al spaţiului în care se va desfăşura activitatea (în original);– contractul de închiriere a terenului pe care va fi amplasat construcţia sau a clădirii ce va fi utilizata cu scop comercial (în copie);– autorizaţia de construire, eliberata de autoritatea competentă (în copie);– avizul biroului vamal, în original, pe planurile şi pe schiţele de amplasare a construcţiilor existente sau care vor fi destinate magazinului duty-free, precum şi avizul biroului vamal, în original, privind asigurarea condiţiilor legale de organizare, funcţionare şi supraveghere vamală a magazinului duty-free;– avizul biroului vamal referitor la amplasarea depozitelor în aeroporturile internaţionale, pentru mărfurile destinate comercializării în regim duty-free la bordul aeronavelor care efectuează curse în traficul extern de pasageri.Demararea construcţiilor aferente clădirilor destinate magazinelor duty-free pentru care se solicita autorizarea este permisă numai după obţinerea autorizaţiilor de funcţionare pentru aceste magazine.Pentru obţinerea autorizaţiei de comercializare a mărfurilor în regim duty-free la bordul aeronavelor, cererea va fi însoţită de următoarele documente:– actele constitutive ale persoanei juridice solicitante (în copie);– avizul biroului vamal, în original, privind asigurarea condiţiilor legale de organizare, funcţionare şi supraveghere vamală a depozitului pentru mărfurile care vor fi destinate comercializării în regim duty-free la bordul aeronavelor care efectuează curse în traficul extern de pasageri;– contractul de activitate de aprovizionare a aeronavelor care efectuează curse în traficul extern de pasageri, încheiat cu companiile aeriene române care efectuează curse în trafic extern (în copie);– cazierul judiciar al persoanei fizice care reprezintă persoana juridică (în original).Autorizaţia se întocmeşte de Direcţia Generală a Vamilor în doua exemplare, din care:– primul exemplar se eliberează persoanei juridice solicitante;– al doilea exemplar se arhiveaza la Direcţia Generală a Vamilor, împreună cu dosarul care a stat la baza eliberării autorizaţiei.La Direcţia impozite indirecte din cadrul Ministerului Finanţelor se arhiveaza fotocopiile celor două exemplare ale autorizaţiei, împreună cu fotocopia documentului de plată a taxei de autorizare.Cererile şi autorizaţiile emise se vor înscrie într-un registru de evidenta special al Direcţiei Generale a Vamilor.7. Aprovizionarea magazinelor duty-free se poate face cu mărfuri care provin din străinătate, din zone libere, din antrepozite sau din ţara.Introducerea mărfurilor în magazinele duty-free se face sub supravegherea vamală, numai cu aprobarea biroului vamal.8. Prin magazinele duty-free pot fi vândute numai mărfurile prevăzute în anexa nr. 1 la prezentele norme.9. Mărfurile admise la vânzare prin magazinele duty-free pot fi comercializate numai în cantităţi destinate uzului personal.Vânzarea de bunuri prin magazinele duty-free amplasate în aeroporturile internaţionale este condiţionată de prezentarea de către cumpărător a cărţii de îmbarcare sau a biletului de avion şi a pasaportului şi de înregistrarea electronică a datelor cuprinse în acestea.10. Mărfurile pot fi comercializate numai în ambalaje şi în cantităţi uzuale comerţului cu amănuntul.11. Toate mărfurile aprovizionate în scopul vânzării prin magazinele duty-free vor fi însoţite de documente legale, datate, semnate de cei în drept şi stampilate, din care să rezulte cu claritate:– furnizorul (denumirea, sediul social, codul fiscal, numărul de înmatriculare la registrul comerţului);– data livrării;– mijlocul de transport utilizat, precum şi numele şi prenumele delegatului sau soferului şi documentul de identitate al acestuia;– denumirea mărfii;– cantitatea;– unitatea de măsura;– preţul de achiziţie.Toate mărfurile vor fi comercializate în cadrul termenelor de valabilitate prescrise de furnizor.12. Preţurile de vânzare ale produselor vor fi exprimate în dolari S.U.A. şi vor fi afişate la vedere. Orice modificări ulterioare ale preţurilor de vânzare vor fi evidentiate pe documentele prin care acestea au fost stabilite, cu precizarea datei la care s-au făcut modificările.13. Justificarea vânzărilor de mărfuri prin magazinele duty-free se face prin bonuri fiscale sau prin facturi.Bonurile fiscale vor conţine următoarele date:– denumirea persoanei juridice autorizate şi sediul acesteia, codul fiscal;– numărul bonului fiscal (numerele se dau în ordine crescatoare);– felul bunului vândut;– unitatea de măsura;– cantitatea;– valoarea unitară şi totală;– data vânzării.Facturile vor fi utilizate pentru produse de folosinţă îndelungată, cum ar fi: aparatura foto, aparatura electronică, aparatura electrocasnica etc. Pe lângă informaţiile conţinute în bonurile fiscale, facturile vor evidenţia în plus marca, tipul, seriile produselor vândute, precum şi alte elemente cerute de reglementările în vigoare.14. Toate documentele care atesta aprovizionarea, vânzarea sau distrugerea mărfurilor se vor păstra timp de 5 ani la dispoziţia birourilor vamale.Un centralizator al acestora se va prezenta autorităţii vamale, lunar, în primele 10 zile ale lunii următoare.15. Bonurile fiscale şi facturile vor avea imprimat textul "DUTY-FREE EXPORT".Toate mărfurile destinate vânzării prin magazinele duty-free trebuie să aibă aplicată pe ele sau pe ambalaj o eticheta autocolanta, cu următorul text: "DUTY-FREE EXPORT".Eticheta se va realiza conform modelului prevăzut în anexa nr. 2 la prezentele norme. Eticheta va fi aplicată în asa fel încât să fie vizibila şi sa nu restrângă informaţiile despre produsul oferit spre comercializare.16. Mărfurile din producţia interna pot fi introduse în magazinele duty-free numai pe baza documentelor de provenienţă a acestora de la furnizorul intern.O copie de pe aceste documente va fi transmisă birourilor vamale în a căror rază de competenţa funcţionează magazinele.Documentele de provenienţă a mărfurilor de la furnizorii interni, livrate succesiv către un magazin duty-free, vor însoţi mărfurile la fiecare livrare.17. Pentru mărfurile din producţia interna, vândute în cursul unei luni, se va depune lunar câte o singura declaraţie vamală de export pentru mărfurile provenite de la acelaşi furnizor.Pentru mărfurile provenite direct din străinătate, din antrepozite sau din zonele libere, vândute în cursul unei luni, se va depune lunar câte o singura declaraţie vamală de import pentru mărfurile provenite de la acelaşi furnizor.Declaraţiile vamale de export şi declaraţiile vamale de import se depun în primele 10 zile ale lunii, pentru întreaga cantitate de mărfuri vândută în cursul lunii anterioare, la biroul vamal în a cărui raza de competenţa funcţionează magazinul. Declaraţiile vamale vor fi însoţite de o lista specificativa, în care se vor evidenţia numerele bonurilor fiscale şi ale facturilor în baza cărora au fost vândute mărfurile ce fac obiectul acestora.Documentele care atesta felul şi cantitatea mărfurilor înscrise în declaraţiile vamale sunt bonurile fiscale şi facturile emise.18. Magazinele duty-free au obligaţia să efectueze controlul zilnic al intrărilor şi iesirilor de mărfuri, iar rezultatele vor fi consemnate într-un registru sigilat de biroul vamal.Lunar, magazinele vor remite biroului vamal un borderou în care sunt trecute, cantitativ şi valoric, următoarele date:– stocul iniţial;– intrările;– ieşirile;– distrugerile de mărfuri;– stocul final.Titularul autorizaţiei de funcţionare în regim duty-free este răspunzător de plată tuturor taxelor prevăzute de lege pentru orice marfa care se constată că lipseşte la inventar sau ca a fost sustrasa din magazin.19. În cazul distrugerii totale sau parţiale a mărfurilor, acestea se scot din evidenta pe baza documentelor justificative legal întocmite, prezentate biroului vamal de către titularul autorizaţiei.20. Toate sortimentele de mărfuri introduse în magazine, după receptionarea lor de către gestionar vor fi expuse spre vânzare.Mărfurile expuse spre vânzare vor avea aplicat la loc vizibil, pe etichete, preţul de vânzare cu amănuntul, în dolari S.U.A., pe fiecare produs.Cumpărătorul poate achită contravaloarea mărfurilor achiziţionate în oricare dintre valutele liber convertibile cuprinse în listele cuprinzând cursurile de schimb valutar comunicate de Banca Naţionala a României.Lista zilnica cuprinzând cursurile de schimb valutar comunicate de Banca Naţionala a României va fi afişată la loc vizibil, pentru informarea cumparatorilor şi pentru calculul operativ al paritatii în dolari S.U.A. a valutelor liber convertibile în care se va face plata.21. Zilnic sumele în valută încasate din vânzarea mărfurilor se centralizează în borderoul de vânzări, se înregistrează în registrul de gestiune şi se depun la banca sau la casieria persoanei juridice căreia îi aparţine magazinul, în termen de 24 de ore, dacă prin instrucţiunile Băncii Naţionale a României nu se prevăd alte termene.Din sumele încasate se va retine moneda divizionara în limita unui plafon stabilit de conducerea persoanei juridice căreia îi aparţine magazinul, cu avizul Băncii Naţionale a României, în vederea asigurării condiţiilor pentru a da restul cuvenit cumparatorilor.22. Controlul activităţii de comercializare a mărfurilor în regim duty-free se face de către organele Direcţiei Generale a Vamilor, de Garda financiară şi de celelalte organe de control abilitate prin lege şi poate consta în verificări inopinate ale tranzacţiilor, în examinarea mărfurilor care sunt comercializate şi în verificări ale evidentelor operative, contabile şi fiscale.Biroul vamal în a cărui raza de competenţa se afla magazinul duty-free are obligaţia să efectueze controale trimestriale.23. Măsura anulării autorizaţiei de funcţionare se ia în următoarele situaţii:– vânzarea unor bunuri care nu se regăsesc în anexa nr. 1 la prezentele norme;– neplata taxei de autorizare anuală, pentru al doilea an până la al cincilea an de autorizare, la termenul prevăzut la art. 8 alin. (2) lit. b) din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 208/1999 privind regimul vamal al mărfurilor comercializate în regim duty-free.Anularea autorizaţiei de funcţionare se face de către ministrul finanţelor, în baza actului constatator întocmit în condiţiile legii de organele de control abilitate.24. Metodologia de obţinere a autorizaţiei de funcţionare pentru magazinele duty-free stabilite prin prezentele norme se aplică în mod corespunzător şi la obţinerea autorizaţiei de funcţionare pentru magazinele duty-free diplomatice, cu condiţia avizării cererii de autorizare de către Ministerul Afacerilor Externe cu privire la necesitatea şi locul infiintarii unor astfel de magazine.În urma obţinerii autorizaţiei magazinele vor purta denumirea duty-free diplomatice.25. Direcţia Generală a Vamilor va nominaliza birourile vamale în a căror rază de competenţa urmează să îşi desfăşoare activitatea magazinele duty-free diplomatice.26. Amplasarea magazinelor duty-free diplomatice, precum şi construcţia acestora nu trebuie să permită accesul în incinta al persoanelor care nu au calitatea de cumpărător în sensul prezentelor norme.Amenajarea exteriora a magazinelor duty-free diplomatice trebuie să facă imposibila introducerea sau scoaterea de mărfuri din incinta acestora prin alte locuri decât cele destinate acestor activităţi.Planurile şi schiţele de amplasare a construcţiilor existente sau care urmează să fie construite cu destinaţia de magazine duty-free diplomatice vor fi avizate de birourile vamale în a căror rază de competenţa urmează să îşi desfăşoare activitatea magazinele.27. Vânzările de mărfuri din magazinele duty-free diplomatice se pot face numai pe baza carnetelor de identitate CD, eliberate de Ministerul Afacerilor Externe.Reprezentantele diplomatice şi personalul acestora pot cumpara mărfuri din magazinele duty-free diplomatice pe bază de comenzi întocmite în 3 exemplare, cu avizul prealabil al Ministerului Afacerilor Externe. Un exemplar al comenzii se va retine de Ministerul Afacerilor Externe. După onorarea parţială sau totală a comenzii magazinul va confirma sub semnatura persoanei abilitate, pe celelalte doua exemplare, felul şi cantitatea mărfurilor vândute.Un exemplar va fi păstrat la magazin, iar celălalt exemplar va fi restituit reprezentantei diplomatice.Comanda va cuprinde următoarele elemente:– denumirea reprezentantei diplomatice;– numele, prenumele şi numărul documentului de identitate ale persoanei împuternicite de reprezentanta diplomatică să efectueze cumpărăturile;– denumirea, unitatea de măsura şi cantitatea mărfurilor solicitate spre cumpărare;– data emiterii comenzii;– semnatura şefului reprezentantei diplomatice.Vânzarea băuturilor alcoolice cu concentraţie de peste 22°, a tigarilor şi a autoturismelor se face în baza cererilor de import, avizate de Ministerul Afacerilor Externe, în condiţiile legii. Ministerul Afacerilor Externe va tine seama, la avizarea cantităţilor pentru aceste categorii de mărfuri, de limitele pe an calendaristic prevăzute de Regulamentul de aplicare a Codului vamal al României, de condiţiile de reciprocitate, precum şi de convenţiile la care România este parte.28. Pentru toate mărfurile vândute prin magazinele duty-free diplomatice justificarea vânzărilor o constituie bonurile fiscale sau facturile.Bonurile fiscale trebuie să cuprindă următoarele date:– numărul bonului fiscal; numerele se vor da în ordine crescatoare, începând cu 01.01 pentru fiecare an calendaristic;– denumirea persoanei juridice autorizate, deţinătoare a magazinului, sediul acesteia şi codul fiscal;– numărul carnetului de identitate CD, eliberat de Ministerul Afacerilor Externe, aferent cumpărătorului;– natura, valoarea unitară şi numărul de articole vândute;– unitatea de măsura;– valoarea totală;– data vânzării.Facturile sunt utilizate pentru produse de folosinţă îndelungată, ca de exemplu: aparatura electronică, electrotehnica şi altele de acest gen, precum şi pentru mărfuri vândute pe bază de comenzi. Facturile trebuie să cuprindă, pe lângă datele înscrise în bonurile fiscale, menţiuni suplimentare privind identificarea mărfurilor: mărci, tipuri, serii, precum şi alte elemente cerute de reglementările în vigoare.Facturile vor fi însoţite şi de certificatul de calitate al produsului respectiv.29. Bonurile fiscale şi facturile trebuie să aibă imprimat următorul text: "Mărfuri numai pentru uzul reprezentantelor diplomatice şi al personalului acestora."Textul va fi redactat în limbile engleza şi română.30. Toate mărfurile destinate vânzării prin magazinele duty-free diplomatice, fie ca se vand ca atare sau ambalate, trebuie să aibă aplicată o eticheta cu următorul text: "Duty-free diplomatic", conform anexei nr. 2 la prezentele norme.Eticheta trebuie astfel aplicată încât sa nu restrângă informaţiile despre produsele în cauza, furnizate de producător sau de comerciant.31. Dispoziţiile prevăzute la pct. 1, 2, 4, 6-12, 14, 16-23 din prezentele norme se aplică în mod corespunzător şi magazinelor duty-free diplomatice.32. Persoanele juridice care desfăşoară activităţi în regim duty-free şi/sau duty-free diplomatice au obligaţia sa aducă la cunoştinţa operatorilor dispoziţiile legale privind aceste activităţi.33. Autorizaţiile de funcţionare a magazinelor duty-free şi duty-free diplomatice, eliberate persoanelor juridice de Ministerul Finanţelor, în baza prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 359/1998 privind exceptarea de la plata taxelor vamale a mărfurilor importate şi comercializate în regim „duty-free” şi aprobarea Normelor de organizare, funcţionare şi control vamal al magazinelor „duty-free” şi al magazinelor pentru servirea în exclusivitate a reprezentantelor diplomatice şi a personalului acestora şi ale Ordonanţei Guvernului nr. 62/1998 privind instituirea taxei anuale pentru eliberarea autorizaţiei de funcţionare a magazinelor „duty-free” şi „duty-free diplomatic”, aprobată şi modificată prin Legea nr. 224/1998, îşi menţin valabilitatea până la expirarea termenelor pentru care au fost acordate.34. Taxa anuală pentru eliberarea autorizaţiei de funcţionare a magazinelor duty-free, duty-free diplomatice şi de comercializare a mărfurilor în regim duty-free la bordul aeronavelor care efectuează curse în trafic extern de pasageri se plăteşte la unităţile trezoreriei statului, în contul 20.17.01.03 "Taxe pentru licenţe şi autorizaţii de funcţionare".35. Schimbarea locului de amplasare a unui magazin duty-free sau duty-free diplomatic atrage reluarea procedurii de autorizare şi plata taxei anuale aferente.36. Reglementările prevăzute la pct. 1, 8-12, 14, 17-19, 21-23 din prezentele norme se aplică în mod corespunzător şi în cazul activităţii de comercializare a mărfurilor în regim duty-free la bordul aeronavelor care efectuează curse în traficul extern de pasageri.37. Mărfurile din import destinate aprovizionarii la bordul aeronavelor care efectuează curse în trafic extern de pasageri sunt depozitate numai în zonele de supraveghere vamală din aeroporturi.38. Documentul de livrare a mărfurilor din depozit către aeronava, emis de către deţinătorul depozitului şi vizat de autoritatea vamală cu ocazia imbarcarii produselor la bordul aeronavelor care efectuează curse în trafic extern de pasageri, constituie documentul legal în baza căruia se întocmesc declaraţiile vamale de import.39. Pentru mărfurile din import, distribuite gratuit pasagerilor şi membrilor echipajului sau comercializate în regim duty-free la bordul aeronavelor care efectuează curse în trafic extern de pasageri, persoanele juridice române autorizate în acest sens, vor depune lunar declaraţiile vamale de import la biroul vamal în a cărui raza de competenţa îşi desfăşoară activitatea, în primele 10 zile ale lunii următoare celei în care s-au efectuat livrările.40. Depozitele de mărfuri, destinate aprovizionarii la bordul aeronavelor care efectuează curse în trafic extern de pasageri, pot fi amplasate numai în zona de supraveghere vamală din aeroporturi, iar sistemul de închidere a acestora trebuie să permită accesul numai în comun al titularului depozitului şi al autorităţii vamale.41. Titularii depozitelor sunt obligaţi sa ţină o evidenta operativă a mărfurilor aflate în depozit, în forma stabilită de autoritatea vamală.42. Mărfurile din import destinate aprovizionarii, care au fost livrate la bordul aeronavelor, dar care nu au fost vândute, pot fi returnate în depozitele aflate în zona de supraveghere vamală din aeroporturi, pe baza documentului de livrare emis de către persoana juridică română autorizata şi vizat de autoritatea vamală, depus în cadrul termenului prevăzut la pct. 39.43. Pentru produsele intrate în depozite, a căror ieşire nu este justificată prin îmbarcare la bordul aeronavelor care efectuează curse în trafic extern de pasageri, autorităţile vamale încheie acte constatatoare şi aplica sancţiunile potrivit legii.44. Pentru al doilea an până la al cincilea an de autorizare, în primele 30 de zile ale fiecărui an, persoanele juridice care deţin magazine duty-free şi duty-free diplomatice, a căror funcţionare a fost autorizata de Ministerul Finanţelor, vor transmite la Direcţia Generală a Vamilor, următoarele documente:– cazierul judiciar, în original, al persoanei care reprezintă persoana juridică;– contractul de închiriere a terenului pe care este amplasata construcţia sau a clădirii ce este utilizata cu scop comercial (în copie).45. Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezentele norme. + 
Anexa 1––-la norme–––LISTAcuprinzând mărfurile care pot fi comercializate în regim duty-free– tigarete, tigari, trabucuri, tutun de pipa, tutun;– vin;– băuturi alcoolice şi slab alcoolice;– băuturi răcoritoare;– apa minerala;– produse alimentare (dulciuri, cacao, cafea, ceai, ness, biscuiti, conserve din fructe, sosuri, condimente, mezeluri, branzeturi);– produse de parfumerie;– produse de infrumusetare şi machiaj;– produse pentru îngrijirea şi întreţinerea pielii;– articole de toaleta;– ceasuri, brichete, gaz pentru brichete;– accesorii de birou;– jucarii;– produse electronice şi electrocasnice (cu excepţia celor de volum şi greutate mare, respectiv frigidere, congelatoare, maşini de spălat rufe, maşini de spălat vase, calorifere, cuptoare cu microunde etc.);– casete video şi audio, baterii, compact discuri;– articole optice;– articole din piele naturala (posete, serviete, manusi, curele, încălţăminte);– articole din blana naturala;– articole şi accesorii de îmbrăcăminte;– bijuterii;– articole de sport;– instrumente muzicale;– articole din sticlă, cristal, portelan, lemn (exclus mobila);– aparatura de calcul de mici dimensiuni;– cărţi, reviste;– autoturisme din producţia interna (numai pentru magazinele duty-free diplomatice);– artizanat.
 + 
Anexa 2    ––- la norme–––                    MODELULetichetei autocolante pentru mărfurile destinate vânzării prin magazinele duty-free şi duty-free diplomatice                                     ┌─────────────────────┐              ^ │ │              │ │ DUTY-FREE │                │ │           1 cm │ EXPORT │                │ │              │ │ │               V └─────────────────────┘                                     ┌─────────────────────┐              ^ │ │              │ │ DUTY-FREE │                │ │           1 cm │ DIPLOMATIC │                │ │              │ │ │               V └─────────────────────┘––-

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x