Notă …
*) Aprobate prin ORDINUL nr. 464 din 11 iulie 2006, publicat în Monitorul Oficial nr. 146 din 15 februarie 2006. +
Capitolul ICerințele zootehnice și genealogice pentru comerțul cu ecvidee +
Articolul 1Pentru scopurile prezentei norme, următorii termeni se definesc astfel:a)ecvidee – animale domestice din speciile ecvine și asini sau hibrizi ai acestora; … b)ecvidee înregistrate – ecvideele înregistrate sau eligibile pentru a fi înregistrate într-un stud-book, în concordanta cu art. 3 pct. 2 lit. b), care au fost identificate printr-un document de identificare prevăzut la art. 7 pct. 1; … c)stud-book – orice carte, registru, dosar ori baza de date care este condusă de o organizație sau asociație acreditata ori recunoscută de un stat membru sau de o agenție oficială din statul membru, în care ecvideele sunt înregistrate, cu menționarea ascendentei cunoscute a acestora. … +
Articolul 2Comerțul intracomunitar cu ecvidee, material seminal, ovule și embrioni ai acestora nu poate fi restrictionat sau interzis din motive zootehnice ori genealogice, altele decât cele care rezultă din aplicarea prezentei norme. +
Articolul 3Reguli genealogice referitoare la ecvideele înregistrate1.Următoarele principii trebuie luate în considerare atunci când sunt adoptate reglementările la care se referă pct. 2:a)recunoașterea sau acreditarea organizațiilor și asociațiilor care înființează ori conduc stud-book-uri trebuie să fie supusă conformitatii cu principiile elaborate de organizația sau asociația care conduce stud-book-ul de origine al rasei; … b)criteriile pentru înscrierea în stud-book trebuie să fie elaborate pe baza caracteristicilor rasei și, în special, pentru rasele pure, sa reglementeze înscrierea ecvideelor provenite prin utilizarea metodelor artificiale de reproducție. … … 2.Comisia va stabili în conformitate cu art. 11 din Directiva 88/661/CEE și în acord cu principiile pct. 1:a)criteriile pentru aprobarea și recunoașterea organizațiilor și asociațiilor care înființează sau conduc stud-book-ul; … b)criteriile pentru înscrierea în stud-book-uri; … c)dacă este cazul, criteriile și metodele folosite pentru identificarea ecvideelor înregistrate; … d)criteriile pentru completarea certificatului de origine și a documentului de identificare la care se referă art. 7; … e)dacă este necesar, reguli ce asigura coordonarea între organizațiile sau asociațiile la care se referă art. 4. … … +
Articolul 4(1)Autoritatea competentă întocmește și actualizează lista cu organismele care înființează și conduc stud-book-uri menționate la art. 1 lit. c), acreditate sau recunoscute pe baza criteriilor stabilite în conformitate cu prevederile art. 3 pct. 2 lit. a), și o pune la dispoziția statelor membre și a publicului.(2)Normele detaliate pentru aplicarea prevederilor alin. (1) se aprobă în termen de 10 zile de la intrarea în vigoare a prezentului ordin.(la 23-12-2009,
Articolul 4 din Capitolul I a fost modificat de Punctul 1, Articolul III din ORDINUL nr. 767 din 21 decembrie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 908 din 23 decembrie 2009
)
+
Articolul 5(1)Ecvideele destinate comerțului intracomunitar, înscrise în stud-book-ul tarii exportatoare, trebuie să fie înscrise în stud-book-ul corespunzător al statului de destinație sub același nume, cu indicarea tarii de origine, în conformitate cu acordurile internaționale, cu excepția derogarii ce a fost agreată de comun acord între cele doua organizații sau asociații implicate.(2)Când statutul organizației sau asociației permite:– numele original al animalului poate fi precedat sau urmat de alte nume, provizoriu sau permanent, cu condiția ca pe toată durata vieții animalului numele de origine să fie păstrat între paranteze și ca țara de origine să fie indicată prin initialele recunoscute prin acordurile internaționale; … – pot fi luate măsuri alternative pentru a proteja continuitatea identității animalului, în acord cu procedurile stabilite de Comisie, conform art. 11 din Directiva 88/661/CEE . … +
Articolul 6Comisia poate, în măsura în care este necesar, să asigure aplicarea uniforma a prevederilor prezentei norme și conformitatea cu principiile stipulate la pct. 1 al art. 3 și sa stabilească în concordanta cu art. 11 din Directiva 88/661/CEE :a)metodele de monitorizare a performantelor și de estimare a valorii genetice a animalului; … b)criteriile generale de aprobare pentru un animal de reproducție, mascul sau femela, pentru folosirea în scopuri de reproducție și utilizarea de material seminal, ovule ori embrioni de la acestea, în baza metodelor la care se face referire la lit. a). … +
Articolul 7Statele membre se vor asigura ca:1.în circulația lor, ecvideele înregistrate vor fi însoțite de un document de identificare, elaborat de Comisie, în acord cu procedura prezentată în art. 11 din Directiva 88/661/CEE , și eliberat de o organizație sau asociație menționată la art. 4 din prezentele norme și la lit. c) a art. 2 din Directiva 90/426/CEE cu privire la condițiile de sănătate a animalelor, ce guvernează miscarea ecvideelor între statele membre și importul din tari din afară Uniunii Europene; … 2.documentul de identificare pentru înregistrarea căilor, tipărit în limbile Comunității, cuprinde cel puțin următoarele informații:– numărul de identificare; … – numele; … – sexul; … – culoarea; … – rasa; … din (tatăl)șidin (mama)– data nașterii; … – certificatul de origine validat de …………………………. … – locul exploatatiei; crescatorul; … – numele autorității competente; … – adresa; … – numărul de telefon; … – numărul de fax; … – semnatura; … – numele cu majuscule și funcția semnatarului; … – ștampila; … – descrierea femelei, efectuată de …………………………….. din circumscripția …………………….; … – capul; … – membrul stang anterior; … – membrul drept anterior; … – membrul stang posterior; … – membrul drept posterior; … – corpul; … – dangalele; … – pe ……………………………… … – semnatura și ștampila medicului veterinar (sau ale autorității competente), cu majuscule. … Aceste informații pot fi suplimentate sau îmbunătățite în acord cu procedura prezentată în art. 11 din Directiva 88/661/CEE . … 3.Când se comercializează material seminal, ovule sau embrioni de ecvidee înregistrate, acestea sunt însoțite de certificate de origine și identificare emise de autoritatea competentă, cel puțin în limba tarii de destinație, care sunt în conformitate cu modelul elaborat de Comisie în acord cu procedura prevăzută la art. 11 din Directiva 88/661/CEE . … +
Articolul 8Până la implementarea reglementărilor Comunității, condițiile aplicabile importului de animale de reproducție de rasa pura, din specia ecvidee, și al materialului seminal, ovulelor și embrionilor acestora din alte tari decât cele din Uniunea Europeană nu trebuie să fie mai favorabile decât cele aplicabile comerțului cu țările din Uniunea Europeană. +
Articolul 9Prevederile art. 7 intră în vigoare la data integrării României în Uniunea Europeană. +
Capitolul IIReguli pentru asigurarea coordonării dintre organizațiile și asociațiile care înființează sau conduc stud-book-uri pentru ecvidee înregistrate +
Articolul 10Organizația sau asociația care conduce stud-book-ul de origine al rasei trebuie să asigure o strânsă colaborare cu organizațiile sau cu asociațiile care conduc stud-book-uri sau secțiuni ale unui stud-book al aceleiași rase, în special în vederea prevenirii oricărei neintelegeri. +
Articolul 11(1)Când autoritatea competentă a unui stat membru considera ca o organizație sau o asociație acreditata în alt stat membru nu respecta regulile stabilite de legislația comunitara relevanta și, în special, principiile stabilite de organizația sau asociația care conduce stud-book-ul de origine al rasei, aceasta va contacta autoritatea competentă a statului membru vizat. Ulterior, va lua toate măsurile necesare și va informa autoritatea competentă din primul stat membru despre tipul controalelor efectuate, deciziile luate și motivele ce au condus la aceste decizii.(2)Dacă autoritățile competente din primul stat membru considera aceste măsuri ca fiind insuficiente, aceasta va studia împreună cu autoritatea competentă din alt stat membru căile pentru remedierea situației, dacă este necesar, prin vizite în acel stat membru.(3)Autoritatea competența a statului membru trebuie să informeze Comisia despre soluțiile decise.(4)În cazul în care nu a fost gasita nicio soluție în termen de 6 luni, la cererea unei autorități competente a statelor membre implicate ori din proprie inițiativă, Comisia poate, în mod special, sa trimită o echipa de inspecție în colaborare cu autoritățile naționale competente. +
Capitolul IIICriteriile pentru recunoașterea organizațiilor sau asociațiilor care înființează sau conduc stud-book-uri pentru ecvidee înregistrate +
Articolul 12Pentru a fi acreditate, organizațiile sau asociațiile care înființează sau conduc stud-book-uri trebuie să înainteze o cerere autorităților statului membru pe teritoriul căruia își au sediul. +
Articolul 13Autoritățile statului membru acreditează organizațiile sau asociațiile care înființează ori conduc un stud-book, dacă acestea îndeplinesc următoarele condiții:1.sunt persoane juridice, conform legislației naționale a statului membru în care se face solicitarea; … 2.dovedesc autorităților competente ca aceasta:a)funcționează eficient; … b)se conformează reglementărilor stabilite, în concordanta cu lit. b) a pct. 3, de către organizația sau asociația care conduce stud-book-ul de origine al rasei, dacă aceasta nu este o organizație sau o asociație care ea însăși conduce stud-book-ul de origine al rasei; … c)poate efectua controalele necesare pentru înregistrarea ascendentei; … d)are un număr suficient de ecvidee pentru realizarea programului de selecție sau pentru conservarea rasei, atunci când aceasta este considerată necesară; … e)poate furniza date (de exemplu, privind performanta) necesare pentru a realiza un program de selecție sau de conservare a rasei; … … 3.au un set de reglementări cu privire la:a)sistemul de furnizare a datelor (de exemplu, privind performanta), prin care să poată fi evaluate ecvideele în scopul ameliorării, selecției sau conservării rasei; … b)în cazul unei organizații sau asociații care conduce un stud-book de origine al rasei trebuie înscrise următoarele:– sistemul de înregistrare a ascendentei; … – definirea caracteristicilor rasei sau a raselor ori a populației cuprinse în stud-book; … – sistemul de identificare a ecvideelor; … – definirea obiectivelor de baza, pentru selecție; … – împărțirea stud-book-ului, dacă exista diferite condiții de înscriere a ecvideelor sau dacă exista diferite proceduri pentru clasificarea ecvideelor înscrise în stud-book; … – filiația înregistrată în unul sau în mai multe registre genealogice, dacă acest lucru este necesar; … … … 4.au reguli de procedura care să prevadă, în special, tratamentul nediscriminatoriu al crescatorilor. În cazul în care pe teritoriul Comunității exista, pentru aceeași rasa, mai multe organizații sau asociații care acoperă în totalitate acest teritoriu, regulile de procedura ale unei organizații sau asociații pot prevedea ca ecvideele trebuie să fie fatate într-un anumit teritoriu, pentru a fi înscrise în stud-book pe baza declarației de fatare. Aceasta restrictie nu se aplică la înscrierea în scopuri de reproducție. … +
Articolul 14Dacă într-un stat membru în care pentru o anumită rasa exista una sau mai multe organizații acreditate, autoritățile statului membru pot refuza acreditarea unei noi organizații sau asociații, dacă:a)aceasta pune în pericol conservarea rasei ori compromite funcționarea sau aplicarea programului de selecție al unei organizații ori asociații existente; sau … b)ecvideele din acea rasa pot fi înscrise într-o secțiune specifică a unui stud-book condus de o organizație sau de o asociație care aplica în special pentru aceasta secțiune reglementările stabilite în conformitate cu prevederile lit. b) a pct. 3 al art. 13 de către organizația sau asociația care conduce stud-book-ul de origine al rasei respective. … +
Articolul 15Statele membre trebuie să informeze Comisia despre acreditarile acordate, precum și asupra contestațiilor respinse. +
Articolul 16Atunci când unei organizații sau asociații îi este refuzată acreditarea, motivele refuzului trebuie comunicate, în scris, asociației sau organizației respective. +
Articolul 17Autoritățile statului membru pot retrage acreditarea unei organizații sau asociații care conduce un stud-book, dacă aceasta nu întrunește în mod consecvent condițiile prevăzute la art. 13. +
Capitolul IVCriterii de înscriere și înregistrare a ecvideelor în stud-book-uri +
Articolul 18(1)Pentru a fi înscrise în secțiunea principala a stud-book-ului rasei, ecvideele înregistrate trebuie:a)să fie descendente din părinți înscriși în secțiunea principala a unui stud-book al aceleiași rase și să aibă un pedigri stabilit în conformitate cu regulile acelui stud-book; … b)să fie identificat ca manz sub iapa-mama, în conformitate cu regulile acelui stud-book care să impună existenta a cel puțin unui certificat de monta. … (2)Prin excepție de la prevederile alin. (1), un animal poate fi înscris în secțiunea principala pentru a lua parte la un program de incrucisare, aprobat de o organizație sau asociație, în acord cu regulile acelui stud-book. Programul de incrucisare trebuie să menționeze rasele care sunt acceptate sa ia parte. +
Articolul 19(1)Secțiunea principala a unui stud-book poate fi împărțită în mai multe clase, în funcție de performanțele animalelor, în conformitate cu prevederile de la a cincea liniuța a lit. b) a pct. 3 al art. 13. Numai ecvideele care întrunesc criteriile stabilite la art. 18 pot fi înscrise în una dintre aceste clase.(2)Când un stud-book conține mai multe clase în secțiunea principala, un animal dintr-un alt stud-book trebuie să fie înscris în clasa stud-book-ului ale cărui criterii le întrunește. +
Articolul 20(1)O organizație sau o asociație care conduce un stud-book poate decide ca un animal care nu întrunește criteriile stabilite la art. 18 poate fi înscris într-o secțiune suplimentară a acelui stud-book. Animalul trebuie să întrunească următoarele cerințe:a)să fie identificat în conformitate cu regulile stud-book-ului; … b)sa corespundă standardului rasei; … c)să aibă performanțe minime, conform regulilor acelui stud-book. … (2)Organizația sau asociația trebuie să fixeze regulile care să permită descendenților unor astfel de animale să fie înscriși în secțiunea principala. +
Capitolul VCertificatele zootehnice pentru material seminal, ovule și embrioni de la ecvideele înregistrate +
Articolul 21În certificatul pentru materialul seminal de la ecvideele înregistrate trebuie să fie menționate următoarele date:1.Date privind armasarul donator:a)organul emitent; … b)numele și adresa stud-book-ului de origine; … c)rasa; … d)numărul original de înscriere în stud-book, atunci când este disponibil; … e)numele animalului; … f)data emiterii certificatului; … g)sistemul de identificare, de exemplu, microcip, tatuaj, dangale, fotografie, semnalmente; … h)numărul de identificare; … i)informații privind efectuarea testului pentru grupa sangvina sau a unui alt test care să dea o garanție științifică echivalenta pentru verificarea originii; … j)data nașterii; … k)numele și adresa proprietarului; … l)numele și numerele din stud-book ale părinților și ale tatălui mamei, precum și numele stud-book-urilor; … m)rezultatele testelor de performanță și estimarea valorii genetice (optional). … … 2.Date privind materialul seminal:a)numărul de identificare; … b)numărul de doze; … c)data colectării; … d)numele și adresa centrului de colectare a materialului seminal al acestuia, incluzând numărul de înregistrare; … e)numele și adresa destinatarului. … … +
Articolul 22Datele prevăzute la art. 21 pot fi reprezentate:1.sub forma unui certificat, conform modelului prevăzut în anexa nr. 1; … 2.printr-o documentație care însoțește materialul seminal ecvin. În acest caz, autoritatea competentă trebuie să certifice ca datele stabilite la art. 21 sunt indicate pe acele documente, prin următoarea formula:Subsemnatul certific ca aceste documente conțin datele menționate la art. 21 din Normele privind organizarea stud-book-ului, certificarea originii și comerțul cu ecvidee de rasa pura. … +
Articolul 23(1)În certificatul pentru ovule de ecvine înregistrate trebuie să fie menționate următoarele date:1.Date referitoare la iapa donatoare:a)toate datele specificate la pct. 1 al art. 21. … … 2.Date referitoare la ovule:a)numărul de identificare; … b)data colectării; … c)numele și adresa echipei/echipelor de colectare a ovulelor și numărul de înregistrare; … d)numele și adresa destinatarului. … … (2)Dacă exista mai mult de un ovul într-o singura paieta, aceasta trebuie să fie menționată clar și toate ovulele trebuie să provină de la aceeași femela. +
Articolul 24Datele prevăzute la art. 23 pot fi prezentate:1.sub forma unui certificat, conform modelului prevăzut în anexa nr. 2; … 2.printr-o documentație care însoțește ovulele de ecvine. În acest caz, autoritatea competentă trebuie să certifice ca datele stabilite la art. 23 sunt indicate în acele documente, prin următoarea formula:Subsemnatul certific ca aceste documente conțin datele menționate la art. 23 din Normele privind organizarea stud-book-ului, certificarea originii și comerțul cu ecvidee de rasa pura. … +
Articolul 25(1)În certificatul pentru embrioni de ecvine înregistrate trebuie să fie menționate următoarele date:1.Date referitoare la armasarul donator și la iapa donatoare:a)toate datele specificate la pct. 1 al art. 21. … 2.Date referitoare la embrioni:a)numărul de identificare; … b)data colectării; … c)data insamantarii sau a montei; … d)numele și adresa echipei/echipelor de colectare a embrionilor și numărul de înregistrare; … e)numele și adresa destinatarului. … … … (2)Dacă exista mai mult de un embrion într-o singura paieta, aceasta trebuie să fie menționată clar și toți embrionii trebuie să provină de la aceiași părinți. +
Articolul 26Datele prevăzute la art. 25 pot fi prezentate:1.sub forma unui certificat, conform modelului prevăzut în anexa nr. 3; … 2.printr-o documentație care însoțește embrionul/ embrionii de ecvine. În acest caz, autoritatea competentă trebuie să certifice ca datele stabilite la art. 25 sunt indicate în acele documente, prin următoarea formula:Subsemnatul certific ca aceste documente conțin datele menționate la art. 25 din Normele privind organizarea stud-book-ului, certificarea originii și comerțul cu ecvidee de rasa pura. … +
Capitolul VIDocumentul de identificare (pasaportul) care însoțește ecvideele înregistrate +
Articolul 27Documentele de identificare ce însoțesc ecvideele înregistrate trebuie să fie în conformitate cu prevederile anexei nr. 4. +
Articolul 28Documentele de identificare prevăzute la art. 27 pot însoți ecvideele născute înainte de 1 ianuarie 1998 și trebuie să însoțească ecvideele născute după 1 ianuarie 1998. +
Capitolul VIIComerțul cu ecvidee destinate competițiilor și condițiile de participare la acestea +
Articolul 29Prezentul capitol stabilește condițiile care reglementează comerțul cu ecvidee destinate competițiilor și condițiile care reglementează participarea lor la acestea. +
Articolul 30(1)Prezentului capitol i se aplică definițiile stabilite în art. 1.(2)În plus, prin competiție se înțelege orice competiție ecvestra, incluzând cursele de cai, cursele cu obstacole, acrobatii, dresaj, evenimente de acrobatie rezervate pentru atelaje și prezentări de dresaj. +
Articolul 31(1)Regulile competițiilor sa nu ducă la discriminări între ecvideele care sunt înregistrate în statul membru în care are loc competiția și ecvideele înregistrate în alte state membre.(2)Regulile competițiilor sa nu ducă la discriminări între ecvideele provenite din statul membru în care are loc competiția și ecvideele provenite din alte state membre. +
Articolul 32(1)Obligațiile prevăzute la art. 31 se aplică pentru:a)cerințele pentru intrarea în competiție, minime sau maxime; … b)arbitrarea competiției; … c)banii proveniți din premiul sau profitul care poate fi obținut în cadrul competiției. … (2)Obligațiile prevăzute la art. 31 nu aduc atingere organizării unor:a)concursuri rezervate cailor înscriși în stud-book, cu scopul de a permite ameliorarea rasei; … b)concursuri regionale pentru selecția cailor; … c)manifestări cu caracter istoric sau tradițional. … (3)În cazul în care autoritatea competentă intenționează să folosească prevederile alin. (2), comunică în prealabil intenția și motivația acesteia statelor membre și publicului.(4)Autoritatea competentă este autorizată să rezerve pentru fiecare concurs sau tip de concurs, prin intermediul organismelor autorizate sau recunoscute oficial în acest scop, un anumit procent din valoarea câștigurilor sau profiturilor menționate la alin. (1) lit. c) pentru protejarea, promovarea și ameliorarea cailor. Acest procent nu poate depăși 20% începând cu anul 1993. Criteriile de distribuție a acestor fonduri sunt puse la dispoziția celorlalte state membre și a publicului.(la 23-12-2009,
Articolul 32 din Capitolul VII a fost modificat de Punctul 2, Articolul III din ORDINUL nr. 767 din 21 decembrie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 908 din 23 decembrie 2009
)
+
Articolul 33(1)Până se adoptă decizii relevante conform prevederilor art. 3, motivele pentru care unui animal înregistrat într-un stat membru i se refuza intrarea într-o competiție trebuie să fie comunicate în scris proprietarului sau reprezentantului sau autorizat.(2)În circumstanțele descrise la alin. (1) proprietarul sau reprezentantul sau autorizat este îndreptățit să obțină opinia unui expert, în acord cu condițiile prezentate la art. 8(2) din Directiva 89/662/CEE .(3)Comisia trebuie să adopte regulile pentru aplicarea prezentului articol, în conformitate cu procedura prezentată în art. 11 din Directiva 88/661/CEE . +
Articolul 34Prevederile art. 32 alin. (3)-(6) și ale art. 33 alin. (2) și (3) intră în vigoare la data aderării României la Uniunea Europeană. +
Capitolul VIIIColectarea de date privind competitiile de ecvidee +
Articolul 35(1)Fiecare stat membru va numi o autoritate coordonatoare responsabilă cu colectarea datelor privind:a)competitiile la care se referă alin. (2) al art. 32, organizate pe teritoriul sau; … b)criteriile de distribuire a fondurilor prevăzute la alin. (4) al art. 32. … (2)Fiecare stat membru trebuie să comunice Comisiei numele și adresa autorității coordonatoare, stabilită în concordanta cu prevederile alin. (1). În baza acelor comunicări, Comisia va întocmi o lista a autorităților coordonatoare. Aceasta lista se va publică pe următorul website: http://forum.europa.eu.int/Public/irc/sanco/vets/ information. +
Articolul 36Până la aderarea României la Uniunea Europeană, în prezentul ordin prin termenii Comunitate, Comisie și stat membru se înțelege România, iar prin Comitet Zootehnic Consultativ se înțelege autoritatea competentă. +
Articolul 37Anexele nr. 1-4 fac parte integrantă din prezentele norme. +
Anexa nr. 1la norme CERTIFICAT ZOOTEHNIC PENTRU MATERIAL SEMINAL DE ECVINE ÎNREGISTRATE ZOOTECHNICAL CERTIFICATE FOR SEMEN OF REGISTRED EQUIDAE Date privind armasarul donator Particulars of donor stallion 1. Organ emitent 1. Issuing body 2. Rasa 2. Breed 3. Numele studbook-ului de origine 3. Name of the stud-book of origin 4. Numele animalului 4. Name of the animal 5. Numărul din studbook-ul original 5. Original stud-book No 6. Sistem de identificare 6. System of Identification 7. Număr de identificare 7. Identification No 8. Data fatarii 8. Date of birth 9. Grupa sanguina (*) (da/nu) 9. Blood typed (*) (yes/no) 10. Numele și adresa proprietarului 10. Name and address of the owner 11. Pedigree Tatăl Numărul din studbook Sire Stud-book No Mama Numărul din studbook Dăm Stud-book No Tatăl tatălui Numărul din studbook Grandsire Stud-book No 12. Rezultate ale testelor de performanță și estimarea valorii genetice 12. Results of performance tests and genetic value assessment Întocmit la…………………., pe data de……………………… Done at…………………….., on…………………………….. Semnatura……………………………………………………… NUMELE CU MAJUSCULE ȘI FUNCȚIA SEMNATARULUI Signature……………………………………………………… NAME ÎN CAPITAL LETTERS AND TITLE OF SIGNATORY (*) Sau un test ce oferă garanție științifică echivalenta pentru verificarea pedigree-ului (*) Or a test giving equivalent scientific guarantee for verifying the pedigree +
Anexa nr. 2la norme CERTIFICAT ZOOTEHNIC PENTRU OVULE DE ECVINE ÎNREGISTRATE ZOOTECHNICAL CERTIFICATE FOR OVA OF REGISTRED EQUIDAE Date privind ovulele Particulars of ova 1. Sistem de identificare al ovulelor (culoare, număr, etc.) 1. Ova Identification system (colour, number, etc.) 2. Identificarea containerului 2. Identification of the container 3. Originea ovulelor (adresa și numerele de înregistrare a echipei de colectare a ovulelor) 3. Origin of ova (address and registration numbers of ova collection team) 4. Destinația ovulelor (numele și adresa destinatarului) 4. Destination of ova (name and address of consignee) Identificarea paietei Identification of straw Numărul ovulelor pe paieta Number of ova per straw Data de colectare Date of collection Întocmit la…………………., pe data de………………….. Done at…………………….., on…………………………. Semnatura………………………………………………….. Signature………………………………………………….. NUMELE CU MAJUSCULE ȘI FUNCȚIA SEMNATARULUI NAME ÎN CAPITAL LETTERS AND TITLE OF SIGNATORY +
Anexa nr. 3la norme CERTIFICAT ZOOTEHNIC PENTRU EMBRIONI DE ECVINE ÎNREGISTRATE ZOOTECHNICAL CERTIFICATE FOR EMBRYOS OF REGISTRED EQUIDAE A Date privind armasarul donator A Particulars of donor stallion 1. Organ emitent 1. Issuing body 2. Rasa 2. Breed 3. Numele studbook-ului de origine 3. Name of the stud-book of origin 4. Numele animalului 4. Name of the animal 5. Numărul din studbook-ul original 5. Original stud-book No 6. Sistem de identificare 6. System of Identification 7. Număr de identificare 7. Identification No 8. Data fatarii 8. Date ofbirth 9. Sânge tipizat (*) (da/nu) 9. Blood typed (*) (yes/no) 10. Numele și adresa proprietarului 10. Name and address of the owner 11. Pedigree Tatăl Numărul din studbook Sire Stud-book No Mama Numărul din studbook Dăm Stud-book No Tatăl tatălui Numărul din studbook Grandsire Stud-book No 12. Rezultate ale testelor de performanță și estimarea valorii genetice 12. Results of performance tests and genetic value assessment B Date privind iapa donatoare B Particulars of donor mare 1. Organ emitent 1. Issuing body 2. Rasa 2. Breed 3. Numele studbook-ului de origine 3. Name of the stud-book of origin 4. Numele animalului 4. Name of the animal 5. Numărul din studbook-ul original 5. Original stud-book No 6. Sistem de identificare 6. System of Identification 7. Număr de identificare 7. Identification No 8. Data fatarii 8. Date of birth 9. Grupa sanguina (*) (da/nu) 9. Blood typed (*) (yes/no) 10. Numele și adresa proprietarului 10. Name and address of the owner 11. Pedigree Tatăl Numărul din studbook Sire Stud-book No Mama Numărul din studbook Dăm Stud-book No Tatăl tatălui Numărul din studbook Grandsire Stud-book No 12. Rezultate ale testelor de performanță și estimarea valorii genetice 12. Results of performance tests and genetic value assessment C. Date privind embrionul(îi) C. Particulars of embryo(s) 1. Sistem de identificare al embrionului (culoare, număr, etc.) 1. Embryo Identification system (colour, number, etc.) 2. Identificarea containerului 2. Identification of the container 3. Originea embrionului(lor) (adresa și numerele de înregistrare a echipei de colectare a ovulelor) 3. Origin of embryo(s) (address and registration numbers of ova collection team) 4. Destinația embrionului(lor) (numele și adresa destinatarului) 4. Destination of embryo(s) (name and address of consignee) Identificarea paietei Identification of straw Numărul embrionilor pe paieta Number of embryos per straw Data de însămânțare Date of insemination Data de colectare Date of collection Întocmit la…………………., pe data de………………….. Done at…………………….., on…………………………. Semnatura………………………………………………….. Signature………………………………………………….. NUMELE CU MAJUSCULE ȘI FUNCȚIA SEMNATARULUI NAME ÎN CAPITAL LETTERS AND TITLE OF SIGNATORY (*) Sau un test ce oferă garanție științifică echivalenta pentru verificarea pedigree-lui (*) Or a test giving equivalent scientific guarantee for verifying the pedigree +
Anexa nr. 4la norme DOCUMENT DE IDENTIFICARE PENTRU ECVIDEE ÎNREGISTRATE PASAPORT Instrucțiuni generale I. Pasapoartele trebuie să conțină toate instrucțiunile necesare pentru utilizarea lor și detalii despre autoritatea competentă care le-a eliberat. II. Informații precizate pe pașapoarte – A) Pasapoartele trebuie să conțină următoarele informații 1. Secțiunea I: Proprietar Trebuie să fie stabilit numele proprietarului sau a agentului sau. 2. Secțiunea II și III: Identificare Ecvidul trebuie să fie identificat de către autoritatea competentă. 3. Secțiunea IV: Evidenta verificărilor de identitate Ori de câte ori legile sau regulamentele o cer, verificările efectuate asupra identității ecvidului trebuie să fie înregistrate de către autoritatea competentă. 4. Secțiunea V și VI: Evidenta vaccinarilor Toate vaccinarile trebuie să fie înregistrate în Secțiunea V (numai influența ecvina) și în Secțiunea VI (toate celelalte vaccinari). 5. Secțiunea VII: Teste de sănătate efectuate în laborator Rezultatele tuturor testelor efectuate pentru detectarea bolilor transmisibile trebuie să fie înregistrate. – B) Pasapoartele pot conține următoarele informații 1. Secțiunea VIII Cerințe de sănătate de baza Secțiunea VIII precizează cerințele de sănătate de baza. Aceasta listeaza bolile care trebuie să fie notate pe certificatul de sănătate. SECȚIUNEA I: Details de droit de propriete: 1. Pour les competitions, la naționalite du cheval est celle de son proprietaire. 2. En cas de changement de proprietaire, le passeport doit etre immediatement depose aupres de l'organisation, l'association ou le service officiel l'ayant delivre avec le nom et l'adresse du nouveau proprietaire affin de le lui transmettre apres l'enregistrement. 3. S'îl y a plus d'un proprietaire ou și le cheval appartient a une societe, le nom de la personne responsable pour le cheval doit etre inscrit dans le passeport ainsi que sa naționalite. Și les proprietaires sont de naționalites differentes, ils doivent preciser la naționalite du cheval. 4. Lorsque la Federation equestre internaționale approuve la location d'un cheval par une Federation equestre naționale, les details de ces transactions doivent etre enregistres par a Federation equestre naționale interessee. Details of ownership 1. For competitive purposes, the naționality of the horse is that of its owner. 2. On change of ownership the passport must immediately be lodged with the issuing organizațion, association or official agency, giving the name and address of the new owner, for re-registration and forwarding to the new owner. 3. If there is more than one owner or the horse is owned by a company, then the name of the individual responsible for the horse must be entered în the passport together with his naționality. If the owners are of different naționalities, they have to determine the naționality of the horse. 4. When the Federation equestre internaționale approves the leasing of a horse by a național equestrian federation, the details of these transactions must be recorded by the național equestrian federation concerned. Detalii referitoare la proprietate 1. În scopuri competitive, naționalitatea calului este cea a proprietarului acestuia. 2. La schimbarea proprietății pasaportul trebuie să fie imediat depus la organizația, asociația sau agenția oficială care l-a emis, furnizand numele și adresa noului proprietar, pentru reinregistrare și transmitere către noul proprietar. 3. Dacă sunt mai mulți proprietari sau calul este proprietatea unei companii, atunci trebuie înscris în pasaport numele persoanei responsabile împreună cu naționalitatea sa. Dacă proprietarii sunt de naționalitati diferite, ei trebuie să determine naționalitatea calului. 4. Atunci când Federația Ecvestra Internationala aproba leasing-ul unui cal al unei federații ecvestre naționale, detaliile acestor tranzacții trebuie să fie înregistrate de respectiva federatie ecvestra naționala. SECȚIUNEA II: 1. No d'identification: Identification No: Nr. de identificare: 2. Nom: Name: Nume: 3. Sexe: Sex: Sex: 4. Robe: Colour: Culoare: 5. Race: Breed: Rasa: 6. par: by: din (tata): 7. a) et: and: și: 7. b) par: by: din (mama): 8. Date de naissance: Date of foaling: Data fatarii: 9. Lieu d'elevage: Place where bred: Locul de creștere: 10. Naisseur(s): Breeder(s): Crescator(i): 11. Certificat d'origine valide le par: Origin certificate validated on by: Certificat de origine validat de: – Nom de l'autorite competente; Name of the competent authority: Numele autorității competente: – Adresse: Address: Adresa: – No de telephone: Telephone number: Număr de telefon: – No de telecopie: Fax number: Număr de fax: – Signature: (nom en lettres capitales et qualite of signatory) Signature: (Name în capital letters and capacity of signatory) Semnatura: (Numele cu majuscule și funcția lui) – Cachet: Stamp: Ștampila: SECȚIUNEA III: 1. Nom-Name-Nume: 2. Robe-Colour-Culoare: 3. Race-Breed-Rasa: 4. Sexe-Sex-Sex: 5. Signalement releve sous la mere par: Description taken with dăm by: Descrierea femelei efectuată de: – Tete: – Head: – Cap: Ant. G: Foreleg L: Membru stf2Ăng anterior: Ant. D: Foreleg R: Membru drept anterior: Post G: Hindleg L: Membru stang posterior: Post D: Hindleg R: Membru drept posterior; Corps: Body: Corp: Marques: Markings: Dangale: Le: On: Pe: 6. Circonscription: District: Circumscripția: 7. Signature et cachet du veterinaire agree (ou de l'autorite competente) Signature and stamp of qualified veterinary surgeon (or competent authority) Semnatura și ștampila medicului veterinar (sau a autorității competente) (en lettres capitales) (în capital letters) (cu majuscule). SECȚIUNEA IV: Controles d'identite du cheval decrit dans ce passeport. L'identite du cheval doit etre controlee chaque fois que les lois et reglements l'exigent: signer cette page signifie que le signalement du cheval presente est conforme a celui de la page du signalement. Identification of the horse described în this passport. The identity of the horse must be checked each time this is required by rules and regulations and certified that it conforms with the description given on the diagram page of its passport. Identificarea calului descris în pasaport. Identitatea calului trebuie să fie verificata de fiecare data când este solicitat de reguli și regulamente și certificată ca aceasta este conformă cu descrierea furnizată de diagrama pasaportului acestuia. SECȚIUNEA V: Grippe equine seulement Enregistrement des vaccinations Toute vaccination subie par le cheval doit etre portee dans le cadre ci-dessous de facon lisible et precise avec le nom et la signature du veterinaire. Equine influenza only Vaccination record Details of every vaccination which the horse undergoes must be entered clearly and în detail, and certified with the name and signature of veterinarian. Numai influența ecvina Evidenta vaccinarilor Detaliile fiecărei vaccinari la care se supune calul trebuie să fie înregistrate clar, detaliat și certificate cu numele și semnatura medicului veterinar. SECȚIUNEA VI: Maladies autres que la grippe equine Enregistrement des vaccinations Toute vaccination subie par le cheval doit etre portee dans le cadre ci-dessous de facon lisible et precise avec le nom et; la signature du veterinaire. Diseases other than equine influenza Vaccination record Details of every vaccination which the horse undergoes must be entered clearly and în detail, and certified with the name and signature of veterinarian. Boli, altele decât influența ecvina. Evidenta vaccinarilor. Detaliile fiecărei vaccinari la care se supune calul trebuie să fie înregistrate clar, detaliat și certificate cu numele și semnatura medicului veterinar. SECȚIUNEA VII: Controles sanitaires effectues par des laboratoires. Le resultat de tout controle effectue par un veterinaire pour une maladie transmissible ou par un laboratoire agree par le service veterinaire gouvernemental du pays doit etre note clairement et en details par le veterinaire qui represente l'autorite demandant le controle. Laboratory health test. The result of every test carried out for a transmissible disease by a veterinarian or a laboratory authorized by the government veterinary service of the country must be entered clearly and în detail by the veterinarian acting on behalf of the authority requesting the test. Teste de sănătate efectuate în laborator. Rezultatul fiecărui test efectuat pentru o boala transmisibila de un medic veterinar sau un laborator autorizat de serviciul veterinar guvernamental al tarii, trebuie să fie Șnregistrat clar și detaliat de către medicul veterinar care reprezintă autoritatea care a solicitat testul. SECȚIUNEA VIII: Exigences sanitaires de base: Les exigences ne sont pas valables pour l'introduction dans la Communaute: Basic health requirements These requirements are not valid to enter the Community Cerințele de sănătate de baza Aceste cerințe nu sunt valabile pentru intrarea în Comunitate Je soussigne (1) certifie que l'equide decrit dans le passeport no …….. delivre par ……………. satisfait aux condițions suivantes: I, the undersigned (1), hereby certify thatthe equid described în passport No………. issued by …………… satisfies the following condițions: Eu, subsemnatul (1), certific faptul ca ecvideul descris în pasaportul nr. …………. emis de ……………. satisface următoarele condiții: (a) îl a ete examine ce jour, ne presente aucun signe clinique de maladie et est apte au transport; it has been examined this day, presents no clinical sign of disease and is fit for transport; a fost examinat astăzi, nu prezintă semne clinice de boala și este apt pentru transport; (b) îl n'est pas destine a l'abattage dans le cadre d'un programme național d'eradication d'une maladie transmissible; it is not intended for slaughter under a național eradication programme for a transmissible disease; nu este destinat tăierii în cadrul unui program național pentru eradicarea unei boli transmisibile; (c) îl ne provient pas d'une exploitation faisant l'objet de mesures de restriction pour des motifs de police sanitaire et n'a pas ete en contact avec des equides d'une telle exploitation; it does not come from a holding subject to restrictions for animal health reasons and has not been în contact with equidae on such a holding; nu provine dintr-o exploatatie care este obiectul unor restrictii pe motive de sănătate a animalelor și nu a fost în contact cu ecvidee dintr-o asemenea exploatatie; (d)a ma connaissance, îl n'a pas ete en contact avec des equides atteints d'une maladie transmissible au cours des 15 jours precedant l'embarquement. to the best of my knowledge, it has not been în contact with equidae affected by a transmissible disease during the 15 days prior to loading. după cunoștințele mele, nu s-a aflat în contact cu ecvidee afectate de o boala transmisibila pe durata unei perioade de 15 zile înainte de îmbarcare. LA PRESENTE CERTIFICATION EST VALABLE 10 JOURS A COMPTER DE LA DATE DE SASIGNATURE PAR LE VETERINAIRE OFFICIEL. THIS CERTIFICATION IS VALID FOR 10 DAYS FROM THE DATE OF SIGNATURE BY THE OFFICIAL VETERINARIAN. ACEST CERTIFICAT ESTE VALABIL PENTRU 10 ZILE DE LA DATA SEMNăTURII MEDICULUI VETERINAR OFICIAL. 1. Ce document doit etre signe dans les 48 heures precedant le deplacement internațional de l'equide. 1. This document must be signed within 48 hours prior to internațional transport of the equid. 1. Acest document trebuie semnat cu 48 ore Șnaintea transportului internațional al ecvidului. Maladies dont l'inclusion dans le certificat zoo sanitaire joint au passeport doit etre envisagee Diseases for which an endorsement must be made on the health certificate attached to the passport. Boli care trebuie incluse în certificatul de sănătate, atasat pasaportului: 1. Peste equine – African horse sickness – Pesta ecvina; 2. Stomatite vesiculeuse – Vesicular stomatitis – Stomatita veziculara; 3. Dourine – Dourine – Durina; 4. Morve – Glanders – Morva; 5. Encephalomyelites equines (tous types) – Equine encephalomyelitis (all types) – encefalomielitele ecvine (toate tipurile); 6. Anemie infectieuse – Infectious anaemia – Anemia infectioasa; 7. Rage – Rabies – Rabia; 8. Fievre charbonneuse – Anthrax – Antraxul.–-