Notă …
*) Aprobate prin ORDINUL nr. 1.136 din 27 iunie 2007, publicat în Monitorul Oficial nr. 484 din 19 iulie 2007. +
Articolul 1(1)Spațiile de desfășurare a activităților de tatuare, piercing sau implantare dermală trebuie să aibă incinte separate, respectându-se prevederile art. 2 din anexa nr. 1 la ordin, după cum urmează:a)spațiul de recepție în care se asigură accesul, înregistrarea și așteptarea clienților trebuie să aibă expuse vizibil toate autorizațiile, certificatele, aprobările necesare desfășurării activității, precum și sfaturile de îngrijire tatuaj/piercing/implant dermal, informații și avertismente; … b)spațiul de lucru pentru desfășurarea activităților de tatuare, piercing sau implantare dermală trebuie să aibă o suprafață minimă de 6 mp pentru un modul de lucru. Suprafața spațiului de lucru se va calcula în funcție de numărul de module. Modulele de lucru trebuie să fie separate prin panouri despărțitoare. Pentru acest spațiu trebuie asigurată iluminarea naturală și artificială necesară desfășurării în condiții optime a activității, aer condiționat și ventilator; … c)spațiul destinat efectuării sterilizării și păstrării sterilității instrumentarului, dispozitivelor și materialelor sanitare, organizării activităților propriu-zise de sterilizare, precum și a activităților conexe (spălarea, decontaminarea, împachetarea și stocarea) trebuie să respecte prevederile Ordinului ministrului sănătății publice nr. 1.338/2007 pentru aprobarea Normelor privind structura funcțională a cabinetelor medicale și de medicină dentară, cu modificările ulterioare, și prevederile Ordinului ministrului sănătății publice nr. 261/2007 pentru aprobarea Normelor tehnice privind curățarea, dezinfecția și sterilizarea în unitățile sanitare, cu modificările și completările ulterioare; … d)spațiu pentru depozitarea echipamentelor și materialelor utilizate pentru curățenie. … (2)Prin excepție de la prevederile alin. (1), piercingul urechii se poate executa și în alte locații decât cele special amenajate, cu condiția utilizării unui dispozitiv special, numit pistol, precum și a unor cercei speciali, sterili, destinați acestui tip de operațiune, cu respectarea prevederilor Ordinului ministrului sănătății publice nr. 261/2007 , cu modificările și completările ulterioare.(3)Piercingurile și implantarea dermală se efectuează numai în cabinete specializate. Acestea se efectuează numai cu branule sau ace speciale. După efectuarea piercingului, operatorul are obligația să pună în vedere clientului să revină după 3 zile la control și la tratament sau ori de câte ori este nevoie.(4)Modulul pentru efectuarea activității de tatuare trebuie să cuprindă: fotoliu-pat pentru client, masă de lucru pentru pigmenți și compartimente pentru materiale necesare procedurii de tatuare, scaun pentru operator, instrumentar și materiale de lucru specifice activității, cutii cu capac și dezinfectant pentru instrumentarul folosit, cutie specială pentru materiale înțepătoare și tăietoare, recipient pentru deșeuri nepericuloase.(5)Modulul pentru efectuarea activității de piercing trebuie să cuprindă: fotoliu-pat pentru client, masă de lucru cu compartimente și materiale necesare procedurii de piercing/implantare dermală, instrumentar și materiale de lucru specifice activității, cutii cu capac și dezinfectant pentru instrumentarul folosit, cutie specială pentru materiale înțepătoare și tăietoare, recipient pentru deșeuri nepericuloase.(6)Dacă se furnizează și alte servicii de înfrumusețare, acestea trebuie să se desfășoare în incinte separate.(7)Temperatura din camera de lucru trebuie să fie confortabilă, asigurându-se un minimum de 22°C.(8)În spațiul de lucru este permis doar accesul operatorului și clientului, precum și al cadrelor medicale.–––Art. 1 a fost modificat de pct. 4 al art. I din ORDINUL nr. 930 din 14 august 2014, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 615 din 20 august 2014. +
Articolul 2Asigurarea echipamentului de protecție se face cu respectarea următoarelor condiții:1.Operatorul trebuie să folosească mănuși sterile, de tip chirurgical, în timpul executării procedurii, fiind obligatorie și igiena mâinilor; folosirea echipamentului se face cu respectarea următoarelor reguli:a)mănușile din latex sau vinil se folosesc pentru un singur client; pentru prevenirea alergiei prin folosirea prelungită a mănușilor din latex se vor utiliza mănuși confecționate din vinil; … b)mănușile se înlocuiesc ori de câte ori este întreruptă activitatea și operatorul efectuează operațiuni care duc la contaminarea acestora, precum și dacă acestea sunt înțepate sau rupte în timpul procedurii; … c)nu se folosesc mănuși de tip menajer; acestea pot fi folosite doar pentru spălarea instrumentarului, curățenie și colectarea deșeurilor rezultate în urma activităților prestate. … … 2.Operatorul trebuie să folosească echipament de lucru, lavabil, curat și dezinfectat, sau de unică folosință, bonetă cu care se acoperă părul în întregime, mască și ochelari. În cazul în care se anticipează posibilitatea de murdărire, trebuie folosite mâneci și șorț impermeabil.–––Pct. 2 al art. 2 a fost modificat de pct. 5 al art. I din ORDINUL nr. 930 din 14 august 2014, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 615 din 20 august 2014. … 3.Abrogat. … Pct. 3 al art. 2 a fost abrogat de pct. 6 al art. I din ORDINUL nr. 930 din 14 august 2014, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 615 din 20 august 2014.4.Este interzisă folosirea prosoapelor din bumbac ca echipament de protecție. … +
Articolul 3(1)În vederea prevenirii transmiterii hepatitei B se recomandă:a)imunizarea operatorului care efectuează activități de piercing, tatuare artistică, tatuare cosmetică și implantare dermală împotriva hepatitei B, atât pentru protecția acestuia, cât și a clientului;–––Lit. a) a alin. (1) al art. 3 a fost modificată de pct. 7 al art. I din ORDINUL nr. 930 din 14 august 2014, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 615 din 20 august 2014. … b)imunizarea împotriva hepatitei B și a personalului angajat care este implicat în curățarea instrumentelor care pot penetra pielea, a produselor contaminate cu sânge și a echipamentelor; în situația în care s-a făcut imunizarea personalului expus la risc, angajatorul trebuie să păstreze actele care dovedesc imunizarea. … (2)Dacă un membru al personalului a suferit un accident ca urmare a folosirii unui obiect ce poate penetra pielea, acesta trebuie să solicite control medical de specialitate.(3)Imunizarea nu constituie un substitut pentru respectarea normelor de igienă în cabinet. +
Articolul 4(1)Înregistrările referitoare la clienți pentru procedurile de tatuare artistică, tatuare cosmetică, piercing și implantare dermală se păstrează de către operator.Alin. (1) al art. 4 a fost modificat de pct. 8 al art. I din ORDINUL nr. 930 din 14 august 2014, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 615 din 20 august 2014.(2)Înainte de începerea procedurilor de piercing, tatuare artistică, tatuare cosmetică, implantare dermală, clientul este informat asupra posibilelor riscuri generate de procedură, asupra măsurilor de igienă ce trebuie luate după efectuarea procedurii și asupra altor detalii tehnice despre tratament.–––Alin. (2) al art. 4 a fost modificat de pct. 8 al art. I din ORDINUL nr. 930 din 14 august 2014, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 615 din 20 august 2014.(3)Fiecare solicitant trebuie să completeze și să semneze o declarație pe propria răspundere, conform modelului prevăzut în anexa nr. 2a) pentru operațiunea de tatuaj sau conform anexei nr. 2b) pentru operațiunea de piercing. Anexele nr. 2a) și 2b) fac parte integrantă din prezentele norme.(4)Operatorul are obligația să comunice clientului instrucțiuni verbale și scrise, după fiecare ședință, cu privire la întreținerea tatuajului și a locului unde s-a efectuat piercingul. Instrucțiunile scrise cu privire la îngrijire trebuie să avertizeze clientul asupra obligativității de a informa operatorul care a efectuat tatuajul, micropigmentarea sau piercingul despre primele semne de inflamație anormală, vindecare întârziată sau posibilă infecție.(5)La nivelul unității trebuie să existe un registru care să cuprindă următoarele date:a)data la care s-a efectuat procedura; … b)date despre client: nume și număr de telefon; … c)procedura efectuată: tatuare artistică, tatuare cosmetică și/sau piercing, implantare dermală;–––Lit. c) a alin. (5) al art. 4 a fost modificată de pct. 8 al art. I din ORDINUL nr. 930 din 14 august 2014, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 615 din 20 august 2014. … d)situații în care au intervenit evenimente neplăcute cauzate de procedură. … (6)Registrele și declarațiile pe propria răspundere trebuie păstrate timp de 2 ani de la data efectuării procedurii.(7)Prelucrarea datelor cu caracter personal de către operator se face cu respectarea prevederilor Legii nr. 677/2001 pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestora, cu modificările și completările ulterioare.Alin. (7) al art. 4 a fost introdus de pct. 9 al art. I din ORDINUL nr. 930 din 14 august 2014, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 615 din 20 august 2014. +
Articolul 5(1)Este interzis a se executa procedurile de tatuare și piercing/implantare dermală la persoanele care suferă de următoarele boli și/sau condiții fiziologice, avându-se în vedere eventualele efecte negative asupra sănătății clientului:a)diabet zaharat; … b)hemofilie (sângerări care se opresc greu); … c)boli de inimă; … d)boli dermatologice, leziuni ale pielii sau sensibilitatea pielii la săpunuri, dezinfectanți sau alte produse cosmetice; … e)manifestări sau reacții alergice la metale, pigmenți, coloranți sau alți sensibilizanți pentru piele; … f)boli transmisibile; … g)stări lipotimice, epilepsie, apoplexie, narcolepsie; … h)deficiențe imunitare; … i)cicatrice cheloide; … j)handicap psihic; … k)hepatită; … l)seropozitiv (SIDA); … m)nevăzători (chiar dacă sunt însoțiți); … n)sarcină, alăptare. … (2)Este obligatorie afișarea avertismentului la loc vizibil.–––Art. 5 a fost modificat de pct. 10 al art. I din ORDINUL nr. 930 din 14 august 2014, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 615 din 20 august 2014. +
Articolul 6(1)Este interzisă efectuarea procedurilor de piercing corporal și implantul dermal persoanelor cu vârsta sub 16 ani, cu excepția piercingului din zona urechii.(2)Este interzisă efectuarea procedurilor de tatuare cosmetică și artistică a persoanelor cu vârsta sub 18 ani.(3)Se pot executa proceduri de piercing corporal persoanelor cu vârsta cuprinsă între 14 și 16 ani și de tatuare artistică și cosmetică persoanelor cu vârsta cuprinsă între 16 și 18 ani numai în situația în care minorul este însoțit de părinte, tutore sau curator, după caz. Părintele, tutorele sau curatorul, după caz, trebuie să semneze o declarație pe propria răspundere din care să rezulte că este de acord cu efectuarea procedurii la minor.(4)Este interzisă efectuarea piercingului la nivelul organelor genitale la persoanele care nu au împlinit vârsta de 18 ani.(5)Este interzisă efectuarea de implanturi dermale la nivelul organelor genitale.Art. 6 a fost modificat de pct. 11 al art. I din ORDINUL nr. 930 din 14 august 2014, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 615 din 20 august 2014. +
Articolul 7Sub sancțiunea răspunderii penale și civile, se interzic mutilarea genitală sub orice formă, precum și orice altă procedură ce poate fi definită ca o circumcizie la femei; nu este luat în considerare acordul femeilor la niciuna dintre procedurile definite ca circumcizie a propriei persoane. +
Articolul 8(1)În situația în care există suspiciuni cu privire la existența unor afecțiuni sau boli relevante, operatorul poate solicita clientului o adeverință medicală emisă de medicul de familie, care să ateste starea de sănătate a clientului.(2)Operatorii au obligația de a nu efectua proceduri următoarelor categorii de persoane:a)persoane aflate în stare de ebrietate sau care dovedesc o incapacitate de decizie datorată utilizării alcoolului sau a medicamentelor; … b)persoane care prezintă semne de injectare intravenoasă a drogurilor; … c)persoane care prezintă arsuri de soare, boli de piele sau cicatrice în zona aleasă pentru tatuare și/sau piercing și/sau implant dermal;Lit. c) a alin. (2) al art. 8 a fost modificată de pct. 12 al art. I din ORDINUL nr. 930 din 14 august 2014, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 615 din 20 august 2014. … d)persoane care au afecțiuni dermatologice, inflamații sau infecții prezente în zona în care urmează a fi executată procedura; … e)persoane care intră sub incidența art. 5 și 6. … +
Articolul 9Normele privind curățarea, sterilizarea și dezinfecția se aplică cu respectarea următoarelor condiții:a)pistolul utilizat în piercingul urechii trebuie curățat, dezinfectat și/sau sterilizat după fiecare utilizare, în funcție de materialul din care este confecționat pistolul, în conformitate cu prevederile Ordinului ministrului sănătății publice nr. 261/2007 , cu modificările și completările ulterioare;Lit. a) a art. 9 a fost modificată de pct. 13 al art. I din ORDINUL nr. 930 din 14 august 2014, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 615 din 20 august 2014. … b)este obligatorie sterilizarea sau dezinfecția bijuteriilor ce urmează a fi inserate și a implanturilor dermale folosite în practicile de piercing, precum și a instrumentelor utilizate, în conformitate cu prevederile Ordinului ministrului sănătății publice nr. 261/2007 , cu modificările și completările ulterioare, în funcție de materialul din care este confecționat și ținând cont de instrucțiunile producătorilor. Bijuteriile din bioflex și plastic nu se refolosesc la alte persoane;–––Lit. b) a art. 9 a fost modificată de pct. 13 al art. I din ORDINUL nr. 930 din 14 august 2014, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 615 din 20 august 2014. … c)perioada dintre deschiderea sterilizatorului și inserția bijuteriei trebuie să fie cât mai scurtă posibil: bijuteria, răcită în interiorul sterilizatorului închis, se inserează de către operator în decurs de un minut de la scoaterea acesteia din sterilizator; respectarea acestui timp de lucru minimizează riscul de apariție a infecțiilor; … d)după inserție, bijuteria nu se schimbă; în cazul în care bijuteria este respinsă ulterior și îndepărtată, aceasta va fi refolosită doar în cazul în care este curățată și sterilizată conform metodelor prevăzute anterior; în cazul apariției unui efect advers datorat bijuteriei, aceasta nu va fi refolosită; … e)suprafețele de lucru pătate de fluide biologice, sânge, secreții etc., trebuie curățate și apoi dezinfectate, conform prevederilor legale în vigoare, respectând timpii și concentrațiile recomandate de producător; … f)dezinfecția mediului din camera de lucru se face, conform prevederilor legale în vigoare, cu respectarea instrucțiunilor producătorului. … +
Articolul 10Normele privind materialele folosite în cabinetele de tatuaj și piercing se aplică cu respectarea următoarelor condiții:a)bijuteria de piercing corporal este diferită de bijuteria tradițională, fiind concepută astfel încât să minimizeze riscul de afundare, lăcrimare și migrare; … b)este interzisă utilizarea bijuteriilor care conțin nichel nr. CAS 7440-0-20, nr. EINECS 231-11-14 sau/și compușii săi, precum și alte substanțe sau metale toxice; … c)este interzisă introducerea pe piață a produselor utilizate în piercing, dacă acestea nu sunt conforme cu prevederile legale în vigoare; … d)la bijuteriile destinate piercingului care sunt din materiale metalice și nemetalice, tijele trebuie să fie din inox chirurgical sau anodizat cu titanium. Bijuteriile trebuie să fie însoțite de certificate de conformitate privind compoziția chimică a metalului și certificate de calitate, emise de producător. Bijuteriile furnizate de importatori/distribuitori trebuie să fie însoțite de certificate de conformitate privind compoziția chimică a metalului sau de buletine de analiză emise de laboratoare acreditate, certificate de calitate, precum și modelul bijuteriei (foto) expus pe oricare din aceste documente, semnat și ștampilat;–––Lit. d) a art. 10 a fost modificată de pct. 14 al art. I din ORDINUL nr. 930 din 14 august 2014, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 615 din 20 august 2014. … e)la prima penetrare a pielii se folosesc bijuterii special destinate piercingului, eventual bijuterii hipoalergice, cu excepția lobului urechii; … f)pigmenții de tatuare artistică și tatuare cosmetică permanenți și temporari utilizați trebuie să fie însoțiți de certificate de conformitate cu compoziția chimică, certificate de calitate emise de producător sau de buletine de analiză emise de laboratoare acreditate. Pigmenții furnizați de importatori/ distribuitori trebuie să fie însoțiți de certificate de conformitate care să conțină marca pigmentului, denumirea pigmentului (culoarea), codul pigmentului, lotul, data de fabricație și data expirării sau de buletine de analiză emise de laboratoare acreditate. Pe ambalajul pigmentului trebuie să fie menționată obligativitatea efectuării testului de alergie, fără să fie acoperite datele de identificare ale pigmentului. Operatorul are obligația de a menține permanent, pe recipientul pigmentului, eticheta în bună stare în vederea identificării pigmentului cu datele acestuia;–––Lit. f) a art. 10 a fost modificată de pct. 14 al art. I din ORDINUL nr. 930 din 14 august 2014, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 615 din 20 august 2014. … g)pe ambalajul pigmenților și al coloranților utilizați se va găsi o etichetă ce cuprinde și următorul avertisment: "Unele persoane pot prezenta reacții alergice la acest produs." … +
Articolul 11Normele de igienă obligatorii în timpul și după aplicarea tratamentelor de tatuare, piercing și implant dermal sunt următoarele:–––Partea introductivă al art. 11 din norme a fost modificată de pct. 15 al art. I din ORDINUL nr. 930 din 14 august 2014, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 615 din 20 august 2014.1.Pentru tratamentul de tatuare artistică și cosmetică:–––Partea introductivă a pct. 1 al art. 11 din norme a fost modificată de pct. 15 al art. I din ORDINUL nr. 930 din 14 august 2014, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 615 din 20 august 2014. … a)înainte de începerea operațiunii de tatuaj se fac pregătirea psihică a clientului, precum și un test de alergie la pigmentul sau colorantul ce urmează a fi utilizat; … b)înainte de începerea procedurii de tatuaj, pielea trebuie curățată și apoi dezinfectată cu un produs biocid, cu ajutorul unui tampon steril. Este interzisă dezinfecția pielii sau a mâinilor cu alte produse decât cele care sunt destinate acestui scop; … c)dacă zona de aplicare a procedurii trebuie bărbierită, operatorul folosește un aparat de ras de unică folosință, după care pielea clientului se spală și se dezinfectează; … d)substanțele aplicate pe pielea clientului în vederea transferului desenului de pe tipar trebuie să fie de unică folosință; … e)tiparele de hârtie și trasatorul utilizate pentru transferul desenului trebuie să fie de unică folosință și trebuie aruncate după ce au fost utilizate la un client; … f)pentru fiecare client se asigură părți separate de pigmenți provenite din recipiesnte originale sau reambalate în recipiente de unică folosință, etichetate cu datele de identificare ale producătorilor, importatorilor sau distribuitorilor. Pigmenții pentru folosire se pun în capace de plastic sau de cauciuc de unică folosință pentru fiecare client în parte. Pigmenții și capacele utilizate, rămase în urma procedurii efectuate, sunt aruncați;–––Lit. f) a pct. 1 al art. 11 a fost modificată de pct. 15 al art. I din ORDINUL nr. 930 din 14 august 2014, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 615 din 20 august 2014. … g)combinarea și amestecarea pigmenților sau a coloranților în vederea obținerii altor culori se fac în recipiente sterile, de unică folosință; … h)excesul de pigment sau colorant aplicat pe pielea clientului trebuie înlăturat cu ajutorul unui șervețel de hârtie moale, de unică folosință, cu apă și săpun antibacterian; … i)timpul de execuție a unui tatuaj nu trebuie să fie mai mare de 4 ore. Dacă tatuajul necesită o durată mai mare de lucru, acesta se va face în mai multe ședințe și nu se va continua până ce vechea rană nu este vindecată; … j)după finalizarea procedurii de tatuare, operatorul trebuie să curețe pielea cu șervețele sterile, de unică folosință, îmbibate cu un produs biocid, exceptând zona din jurul ochilor, să plaseze crema specială de tatuaj și să execute masarea zonei pentru absorbția cremei în piele, după care se aplică un strat foarte subțire de cremă specială de tatuaj și se plasează o folie de plastic de unică folosință peste tatuaj. Această folie se păstrează în zona aplicată cel mult două ore. Procedura este valabilă și pentru tatuajele cosmetice, cu excepția aplicării foliei de plastic de unică folosință;–––Lit. j) a pct. 1 al art. 11 a fost modificată de pct. 15 al art. I din ORDINUL nr. 930 din 14 august 2014, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 615 din 20 august 2014. … k)la sfârșitul ședinței de tatuaj se fotografiază tatuajul și se păstrează împreună cu declarația pe propria răspundere; … l)dacă în timpul tatuării are loc o sângerare abundentă, trebuie oprită sângerarea, iar procedura se va reîncepe după câteva zile.–––Lit. l) a pct. 1 al art. 11 a fost modificată de pct. 15 al art. I din ORDINUL nr. 930 din 14 august 2014, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 615 din 20 august 2014. … 2.Pentru tratamentul de piercing și implant dermal:Partea introductivă a pct. 2 al art. 11 din norme a fost modificată de pct. 15 al art. I din ORDINUL nr. 930 din 14 august 2014, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 615 din 20 august 2014. … a)înainte de începerea procedurii de piercing și implant dermal, pielea trebuie curățată și apoi dezinfectată cu un produs biocid specific, cu ajutorul unui tampon steril. Este interzisă dezinfecția pielii sau a mâinilor cu produse care nu sunt destinate acestui scop;–––Lit. a) a pct. 2 al art. 11 a fost modificată de pct. 15 al art. I din ORDINUL nr. 930 din 14 august 2014, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 615 din 20 august 2014. … b)instrumentele refolosibile se vor dezinfecta și steriliza, conform prevederilor Ordinului ministrului sănătății publice nr. 261/2007, cu modificările ulterioare. … +
Articolul 12(1)Se folosesc numai anestezice autorizate conform prevederilor legale.Alin. (1) al art. 12 a fost modificat de ORDINUL nr. 1.507 din 4 septembrie 2007, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 626 din 12 septembrie 2007.(2)Administrarea produselor anestezice injectabile se face numai de către cadre medicale, iar produsul injectabil se administrează folosindu-se seringi și ace sterile de unică folosință.(3)Se permite folosirea de spray-uri și creme cu efect anestezic local.(4)Anestezierea mucoaselor se face numai cu substanțe aprobate pentru mucoase.(5)Este interzisă folosirea anesteziei în piercingul limbii.(6)Spray-ul anestezic trebuie depozitat cu atenție, monitorizat în timpul depozitării și evacuat ca deșeu periculos, conform prevederilor legale în vigoare.(7)Este interzisă anestezia cu clorură de etil în tratamentele de piercing corporal. +
Articolul 13(1)Operatorul trebuie să informeze clientul asupra unităților medicale cărora li se va putea adresa în cazul apariției complicațiilor ca urmare a piercingului corporal și inserției bijuteriei.(2)Complicațiile care pot surveni după piercing sunt următoarele:a)alergia la bijuterie – apare în special ca rezultat al expunerii la materiale ce conțin nichel sau alte metale și substanțe toxice; … b)deplasarea bijuteriei – atunci când părți sau întreaga bijuterie se afundă în profunzimea pielii sau se deplasează de la locul de implant după piercing; aceasta se întâmplă de obicei atunci când se folosesc bijuterii neadecvate de piercing, destinate altor părți ale corpului, dacă bijuteria este prea subțire sau dacă este mișcată mult înainte de vindecarea rănii; aceasta poate fi o problemă în cazul plasării acestora subcutanat (implant), ceea ce determină migrarea bijuteriei prin sau sub piele, departe de punctul original de inserție; … c)cicatrizare defectuoasă – poate să apară în urma inserției deficitare a bijuteriei, deplasării acesteia sau ca urmare a unei infecții; … d)inflamarea locală severă – ca urmare a piercingului, fiind mult mai periculoasă pentru piercingul oral; acest fenomen este diminuat prin alegerea corectă a bijuteriei; … e)infecții locale – se pot vindeca prin măsuri adecvate de îngrijire, respectiv igienă locală; … f)septicemia – este o infecție sistemică gravă, care poate afecta întregul organism; necesită îngrijiri medicale imediate de specialitate; … g)sângerarea – este un fenomen care apare la toate procedurile de piercing. Zonele care prezintă risc crescut de sângerare ca urmare a piercingului sunt: zona genitală, limba și buzele. … +
Articolul 14Îngrijirea după tratament se va efectua după cum urmează:1.Operatorul furnizează instrucțiuni atât verbale, cât și scrise, referitoare la măsurile de îngrijire a zonei de piele tratate; instrucțiunile trebuie să specifice următoarele:a)îngrijiri specifice după procedură; … b)avertizarea clientului de a contacta operatorul și un cadru medical la primele semne de inflamație, sângerare sau posibile infecții; … c)recomandări cu scop profilactic. … … 2.Operatorii fac clientului recomandările și instrucțiunile privind îngrijirea după tratament, înaintea începerii tratamentului, când atenția acestuia este mai mare. … 3.Instrucțiunile se fac imediat după completarea declarației pe propria răspundere și cuprind următoarele:a)păstrarea igienei personale corespunzătoare pentru reducerea riscului de infectare a zonei în care s-a realizat piercingul sau tatuajul; trebuie evitată submersia sau atingerea directă a locului cel puțin 4 zile după tratamentul inițial; … b)folosirea antisepticelor după tratament, evitându-se zona de aplicare a piercingului și/sau a tatuajului; … c)clientul trebuie informat asupra timpului de vindecare a piercingului, acesta fiind variabil în funcție de zona în care s-a efectuat piercingul. … … 4.Clienții trebuie încurajați să se reîntoarcă la operatorul lor pentru a beneficia de îngrijiri în decurs de două săptămâni și pentru a fi ținuți sub observație, în situația în care apare o complicație a zonei tratate. … +
Articolul 15Este interzisă îndepărtarea tatuajelor de către operatori; îndepărtarea tatuajelor se va face numai de către personal medical specializat, în unități medicale. +
Articolul 16(1)Titularii cabinetelor au obligația să întocmească rapoarte scrise către autoritatea de sănătate publică județeană sau a municipiului București din raza teritorială în care își desfășoară activitatea.(2)Raportul se face în 72 de ore în cazul apariției alergiilor sau infecțiilor și trebuie să cuprindă următoarele:a)numele clientului care a suferit afecțiunea; … b)numele și adresa cabinetului sau a locației temporare în care s-a executat operațiunea; … c)numele executantului/operatorului; … d)data efectuării procedurii de tatuare artistică, tatuare cosmetică, piercing sau implant dermal;–––Lit. d) a alin. (2) al art. 16 a fost modificată de pct. 16 al art. I din ORDINUL nr. 930 din 14 august 2014, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 615 din 20 august 2014. … e)în cazul tatuării artistice sau cosmetice: marca pigmentului cu numărul de identificare al acestuia, importatorul sau producătorul pigmentului, informații necesare în cazul alergiilor la pigment. În cazul infecțiilor se va preciza zona tatuată;Lit. e) a alin. (2) al art. 16 a fost modificată de pct. 16 al art. I din ORDINUL nr. 930 din 14 august 2014, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 615 din 20 august 2014. … f)zona în care s-a efectuat procedura de tatuare artistică, tatuare cosmetică, piercing sau implant dermal și unde a apărut infecția/alergia;–––Lit. f) a alin. (2) al art. 16 a fost modificată de pct. 16 al art. I din ORDINUL nr. 930 din 14 august 2014, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 615 din 20 august 2014. … g)alte informații considerate relevante asupra factorilor care au contribuit la agravarea stării de sănătate. … h)datele de identificare ale importatorului sau producătorului bijuteriei.–––Lit. h) a alin. (2) al art. 16 din norme a fost introdusă de pct. 17 al art. I din ORDINUL nr. 930 din 14 august 2014, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 615 din 20 august 2014. … (3)Accidentele grave, spitalizarea unui client ca urmare a serviciilor prestate de operator sau semnalarea unor boli transmisibile grave la operatori trebuie raportate imediat după depistare. +
Articolul 17(1)Instruirea personalului se face în conformitate cu prevederile legale în vigoare privind organizarea și certificarea instruirii profesionale a persoanelor, a însușirii noțiunilor fundamentale de igienă, serviciilor de îngrijire corporală și de prim ajutor.(2)La angajare, operatorii trebuie să facă dovada absolvirii cursurilor de noțiuni fundamentale de igienă, de acordare a primului ajutor și a cursului de specialitate, cu excepția cadrelor medicale. +
Articolul 18(1)Operatorul care efectuează curățirea și dezinfecția instrumentarului refolosibil trebuie să utilizeze echipament de protecție: halat curat și dezinfectat, precum și mănuși de unică folosință.(2)Este interzisă efectuarea curățeniei și dezinfecției instrumentarului refolosibil în sala de lucru. Curățenia, dezinfecția și sterilizarea instrumentarului refolosibil se efectuează numai de către personal instruit.–––Art. 18 a fost introdus de pct. 18 al art. I din ORDINUL nr. 930 din 14 august 2014, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 615 din 20 august 2014. +
Anexa nr. 2a)Modelul declarației pe propria răspundere pentru procedura de tatuare artistică/cosmeticăAntet cabinetTATUARE ARTISTICĂ/COSMETICĂDECLARAȚIE PE PROPRIA RĂSPUNDERESubsemnatul: ……… M_/F_ Nr. ………../……………………..Numele ……., prenumele ……., născut la data de ……. în localitatea ……., județul …….., cu domiciliul stabil în localitatea ……., str. ………. nr. …., bl. …., sc. …., ap. …., et. ….., județul ……, cod ……, cu domiciliul flotant în localitatea ……., str. …. nr. …, bl. …, sc. …, et. …., ap. …, județul ….., cod ….., posesor al C.I. seria …… nr. …., eliberată la data de ………… de ……………., C.N.P. |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|, telefon ……………,doresc să mi se facă tatuajul nr. ………. în zona ………………… .*Font 8* Declar pe propria răspundere că: nu am consumat băuturi alcoolice ┌───────────────────────┐ și substanțe stupefiante înainte de efectuarea tatuajului și nu sufăr │ Se atașează modelul │ de următoarele boli și/sau condiții fiziologice: diabet zaharat; │ care trebuie tatuat │ hemofilie (sângerări care se opresc greu); boli de inimă; boli │înainte de completarea │ dermatologice, leziuni ale pielii sau sensibilitatea pielii la │ declarației │ săpunuri, dezinfectanți sau alte produse cosmetice; manifestări sau └───────────────────────┘ reacții alergice la metale, pigmenți, coloranți sau alți sensibilizanți pentru piele; boli transmisibile; stări lipotimice, epilepsie, apoplexie, narcolepsie; deficiențe imunitare; cicatrice cheloide; handicap psihic; hepatită; seropozitiv (SIDA); nevăzători (chiar dacă sunt însoțiți), sarcină, alăptare.Semnătură client ………………Am luat cunoștință de faptul că, având o piele mai închisă, culorile nu se vor vedea atât de vii ca pe o piele albă.Declar pe propria răspundere că materialele pentru efectuarea procedurii de tatuare artistică/cosmetică s-au desfăcut în fața mea de către operator.Am luat cunoștință de posibilele riscuri generate de procedură, de măsurile de igienă ce trebuie luate după efectuarea procedurii și de alte detalii tehnice despre tratament.Totodată, am luat la cunoștință și mi-am însușit sfaturile verbale și scrise primite de la operator în vederea îngrijirii tatuajului timp de 15-30 zile.În cazul în care nu am spus adevărul în această declarație și nu respect sfaturile de îngrijire primite de la operator sunt direct responsabil. Data ……………… Semnătură client ………………. Declarația s-a citit și s-a completat în fața mea: Operator, …………………………–––Anexa 2a) a fost înlocuită cu anexa 1 din ORDINUL nr. 930 din 14 august 2014, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 615 din 20 august 2014, potrivit pct. 19 al art. I din același act normativ. +
Anexa nr. 2b)Modelul declarației pe propria răspundere pentru procedura de piercing/implantare dermalăAntet cabinetPIERCING/IMPLANTARE DERMALĂDECLARAȚIE PE PROPRIA RĂSPUNDERESubsemnatul: ………M_/F_ Nr. ………./………………….Numele ……, prenumele ……., născut la data de ….. în localitatea ……., județul ………, cu domiciliul stabil în localitatea ……., str. …… nr. …, bl. …, sc. …, ap. …, et. …, județul …….., cod ….., cu domiciliul flotant în localitatea ……, str. ….. nr. …, bl. …, sc. …, et. …., ap. …, județul ……., cod …., posesor al C.I. seria …… nr. ….., eliberată la data de ….. de …….., C.N.P. |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_||_|_|_|, telefon …………….. ,doresc să mi se facă piercing/implant dermal în zona ……………… .Bijuteria care mi se va monta este din …………………………..și este cumpărată de mine din ………………………………….. .Declar pe propria răspundere că: nu am consumat băuturi alcoolice și substanțe stupefiante înainte de efectuarea procedurii de piercing/implantare dermală și nu sufăr de următoarele boli și/sau condiții fiziologice: diabet zaharat; hemofilie (sângerări care se opresc greu); boli de inimă; boli dermatologice, leziuni ale pielii sau sensibilitatea pielii la săpunuri, dezinfectanți sau alte produse cosmetice; manifestări sau reacții alergice la metale, pigmenți, coloranți sau alți sensibilizanți pentru piele; boli transmisibile; stări lipotimice, epilepsie, apoplexie, narcolepsie; deficiențe imunitare; cicatrice cheloide; handicap psihic; hepatită; seropozitiv (SIDA); nevăzători (chiar dacă sunt însoțiți); sarcină, alăptare.Semnătură client ………………Declar pe propria răspundere că materialele pentru efectuarea procedurii de piercing/implantare dermală s-au desfăcut în fața mea de către operator.Am luat cunoștință de posibilele riscuri generate de procedură, de măsurile de igienă ce trebuie luate după efectuarea procedurii și de alte detalii tehnice despre tratament.Totodată, am luat la cunoștință și mi-am însușit sfaturile verbale și scrise primite de la operator în vederea îngrijirii piercingului/implantului dermal timp de 15 zile de către mine.În cazul în care nu am spus adevărul în această declarație și nu respect sfaturile de îngrijire primite de la operator sunt direct responsabil. Data ……………… Semnătură client ………………. Declarația s-a citit și s-a completat în fața mea: Operator, …………………………Anexa 2b) a fost înlocuită cu anexa 2 din ORDINUL nr. 930 din 14 august 2014, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 615 din 20 august 2014, potrivit pct. 19 al art. I din același act normativ.