NORMA SANITARĂ VETERINARA din 21 februarie 2007

ce stabileşte metode pentru controlul oficial al furajelor cu privire la conţinutul în acid cianhidric, calciu, carbonati, cenusa bruta, cenusa insolubila în HCL, clor din cloruri, lactoza, potasiu, sodiu, zaharuri şi uree şi estimarea activităţii ureazice a produselor derivate din soia



 + 
Articolul 1(1) Prezenta norma sanitară veterinara se aplică pentru analizele efectuate în cadrul controalelor oficiale ale furajelor, pentru determinarea conţinutului acestora în acid cianhidric, calciu, carbonati, cenusa bruta, cenusa insolubila în HCl, clor din cloruri, lactoza, potasiu, sodiu, zaharuri şi uree şi estimarea activităţii ureazice a produselor derivate din soia. … (2) Regulile generale prevăzute în partea I a anexei se aplică metodelor de analiza adoptate în conformitate cu Regulamentul Parlamentului European şi al Consiliului nr. 882/2004 privind controalele oficiale efectuate pentru a asigura verificarea conformitatii cu legislaţia privind hrana pentru animale şi produsele alimentare şi cu normele de sănătate animala şi de bunastare a animalelor. … (3) în ceea ce priveşte substantele nedorite, în sensul Normei sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor privind substantele nedorite în hrana pentru animale, aprobată prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 120/2005, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.043 din 24 noiembrie 2005, ce transpune în legislaţia naţionala Directiva 2002/32/CE , inclusiv dioxinele şi PCB asemănătoare dioxinelor, se aplică prevederile lit. C pct. 3 din partea I a anexei. …  + 
Articolul 2Autoritatea Naţionala Sanitară Veterinara şi pentru Siguranţa Alimentelor informează Comisia Europeană cu privire la actele normative şi prevederile administrative necesare pentru implementarea prezentei norme sanitare veterinare. + 
Articolul 3Anexa face parte integrantă din prezenta norma sanitară veterinara. + 
Anexăla norma sanitară veterinaraMETODE DE ANALIZA A COMPONENTELOR FURAJELORI. Prevederi generale cu privire la metodele de analiza pentru furajeA. Pregătirea probelor pentru analiza1. ScopulProcedurile descrise mai jos se referă la pregătirea pentru analiza a probelor finale, trimise laboratoarelor de control după prelevare, în conformitate cu prevederile Normei sanitare veterinare privind controlul oficial al furajelor pentru animale, aprobată prin Ordinul ministrului agriculturii, alimentaţiei şi pădurilor nr. 390/2001, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 766 din 30 noiembrie 2001, ce transpune în legislaţia naţionala Directiva Comisiei 76/371/CEE .Aceste probe trebuie să fie preparate în asa fel încât cantităţile cantarite, asa cum au prevăzut metodele de analiza, să fie omogene şi reprezentative pentru probele finale.2. PrecautiiToate operaţiunile necesare trebuie să fie efectuate în asa fel încât să se evite pe cat posibil contaminarea probei şi schimbarea compoziţiei acesteia. Macinarea, amestecarea şi cernerea trebuie să fie efectuate cat de repede posibil cu o expunere minima a probei la aer şi lumina. Nu trebuie să fie utilizate mori şi rasnite care pot incalzi apreciabil proba. Este recomandată macinarea manuală pentru furajele care sunt în mod deosebit sensibile la căldură. Trebuie, de asemenea, să se aibă grija ca însăşi aparatura sa nu fie o sursa de contaminare cu oligoelemente.Umiditatea se determina înainte şi după preparare, dacă prepararea nu poate fi efectuată fără schimbări semnificative ale umiditatii probei, în conformitate cu metoda stabilită în partea 1 a anexei la Norma sanitară veterinara ce stabileşte metode de analiza pentru controlul oficial al furajelor privind umiditatea, bazele azotate volatile, fosforul total şi uleiurile şi grasimile brute, aprobată prin Ordinul preşedintelui Agenţiei Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 15/2004, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.020 şi 1.020 bis din 4 noiembrie 2004, ce transpune în legislaţia naţionala Directiva Comisiei 71/393/CEE .3. ProceduraSe amesteca bine proba finala, fie mecanic, fie manual. Se împarte proba în doua părţi egale (poate fi utilizata metoda de împărţire în patru, atunci când este cazul). Se păstrează una dintre părţi într-un container corespunzător, curat şi uscat, echipat cu un dop etans, iar din cealaltă parte sau dintr-o parte reprezentativa a acesteia se pregătesc cel puţin 100 g, asa cum se indica mai jos.3.1. Furaje ce pot fi macinate ca atareCu excepţia cazului când nu s-a specificat altfel în metodele de analiza, după macinare, dacă este necesar, se cerne întreaga proba printr-o sita cu ochiuri de 1 mm (în conformitate cu Recomandarea ISO R 565). Se evita orice supramacinare (macinare excesiva). Se amesteca proba macinata şi se colectează într-un container corespunzător, curat şi uscat, echipat cu un dop etans. Se amesteca din nou, imediat înainte de cantarirea cantităţii pentru analiza.3.2. Furaje ce pot fi macinate după uscareÎn cazul în care în metodele de analiza nu se specifică altfel, se usucă proba pentru a se aduce conţinutul în umiditate al acesteia la un nivel scăzut de 8% până la 12%, în conformitate cu procedura preliminară de uscare descrisă în baza pct. 4.3 al metodei de determinare a umiditatii, menţionată la pct. 2 de mai sus. Se procedează apoi asa cum s-a indicat la secţiunea 3.1.3.3. Furaje lichide sau semilichideSe colectează proba într-un container corespunzător, curat şi uscat, echipat cu un dop etans. Se amesteca bine imediat înainte de cantarirea cantităţii pentru analiza.3.4. Alte furajeProbele ce nu pot fi preparate în conformitate cu una dintre procedurile anterioare trebuie să fie tratate prin orice alta procedura care asigura ca, în fapt, cantităţile cantarite pentru analiza sunt omogene şi reprezentative pentru probele finale.4. Depozitarea probelorProbele trebuie să fie depozitate la o temperatura care să nu altereze compozitia acestora. Probele destinate pentru analiza vitaminelor sau a substanţelor care sunt sensibile în mod deosebit la lumina trebuie să fie depozitate în recipiente din sticlă fumurie.B. Prevederi în legătură cu reactivii şi aparatura utilizata în cadrul metodelor de analiza1. În cazul în care nu s-a specificat altfel în metodele de analiza, toţi reactivii analitici trebuie să fie puri din punct de vedere analitic (a.p.). Când se determina urme de oligoelemente, puritatea reactivilor trebuie să fie controlată printr-un test martor. în funcţie de rezultatele obţinute, poate fi solicitată o purificare ulterioară a reactivilor.2. Orice operaţiune care include pregătirea soluţiilor, diluarea, clatirea sau spalarea, menţionate în metodele de analiza, fără indicaţie în ceea ce priveşte natura solventului sau a diluantului întrebuinţat, implica utilizarea apei. Ca regula generală, apa trebuie să fie demineralizata sau distilata. în cazuri particulare ce sunt indicate în metodele de analiza, aceasta trebuie să fie supusă unor proceduri speciale de purificare.3. În legătură cu echipamentul aflat în mod normal în laboratoarele de control, metodele de analiza fac referire numai la acele instrumente sau aparate care sunt speciale ori necesita utilizare specifică. Acestea trebuie să fie curate, în special atunci când urmează să fie determinate cantităţi foarte mici de substanţe.C. Aplicarea metodelor de analiza şi exprimarea rezultatelor1. în general trebuie stabilită o singura metoda de analiza pentru determinarea fiecărei substanţe din furaje. Atunci când sunt prezentate mai multe metode, trebuie să fie indicată, în raportul de analiza, metoda specifică utilizata de laboratorul de control.2. Rezultatul prezentat în raportul de analiza trebuie să reprezinte valoarea medie obţinută de la cel puţin două determinări efectuate pe părţi separate în proba şi de o repetabilitate satisfăcătoare. Acest rezultat trebuie să fie exprimat în maniera stabilită de metoda de analiza, cu un număr corespunzător de cifre semnificative, şi trebuie să fie corectat, dacă este necesar, în funcţie de umiditatea probei finale anterioare preparării.3. În legătură cu substantele nedorite în sensul normei sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor aprobate prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 120/2005, ce transpune în legislaţia naţionala Directiva 2002/32/CE , inclusiv dioxinele şi derivatii de dioxina PCB, un produs destinat nutritiei animalelor este considerat ca nefiind conform cu conţinutul maxim stabilit, dacă se considera ca rezultatul analitic depăşeşte conţinutul maxim, ţinându-se cont de incertitudinea de măsurare extinsă şi de corecţia pentru recuperare. Concentraţia analizata corectată pentru recuperare şi incertitudinea de măsurare extinsă obţinută din rezultatul analitic sunt utilizate pentru a stabili conformitatea. Aceasta procedura este aplicabilă doar atunci când metoda de analiza permite estimarea incertitudinii de măsurare şi corectarea pentru recuperare (de exemplu, nu este posibil în cazul analizelor microscopice).Rezultatul analitic se raportează după cum urmează (în măsura în care metoda utilizata pentru analize permite să se estimeze incertitudinea de măsurare şi rata recuperării):a) sunt indicate corectarea sau necorectarea pentru recuperare, maniera de raportare şi nivelul recuperării; … b) "x +/- U", în care x este rezultatul analitic şi U reprezintă incertitudinea de măsurare extinsă, utilizându-se un factor de acoperire de 2 care oferă un nivel de încredere de aproximativ 95%. … II. Determinarea acidului cianhidric1. Scop şi domeniu de aplicareAceasta metoda se utilizează pentru determinarea nivelului acidului cianhidric, liber şi combinat sub forma glicozidelor, în furaje şi în special în produse derivate din seminţe de în, din făina de manioc şi din unele specii de fasole.2. PrincipiuProba se introduce în apa. Acidul cianhidric este eliberat prin acţiunea enzimelor, antrenat prin distilare cu aburi şi colectat într-un volum specific de soluţie acidifiata de azotat de argint. Cianura de argint trebuie separată prin filtrare, iar excesul de azotat de argint trebuie titrat cu o soluţie de tiocianat de amoniu.3. Reactivi3.1. O suspensie de migdale dulci: se zdrobesc 20 de migdale dulci confiate în 100 ml de apa la 37°C până la 40°C. Se controlează sa nu existe acid cianhidric în cei 10 ml ai suspensiei, utilizându-se hârtie de picrat de sodiu sau efectuandu-se un test martor, asa cum s-a descris la ultimul paragraf al pct. 5.2.3.2. 10% soluţie (m/v) de acetat de sodiu, neutra la fenolftaleina3.3. Emulsie antispuma (de exemplu, Silicon)3.4. Acid azotic, d:1,403.5. Soluţie de azotat de argint: 0,02 N3.6. Soluţie de tiocianat de amoniu: 0,02 N3.7. Soluţie saturata de sulfat feric de amoniu3.8. Amoniac, d:0,9584. Aparatura4.1. Etuva cu termostat fixat la 38°C4.2. Aparatura pentru distilare prin antrenare cu aburi, echipata cu un condensator cu o piesa extinsă curbata4.3. Baloane cu fundul plat de 1.000 ml, cu dop de sticlă4.4. Baie de ulei4.5. Biurete gradate de 1/20 ml.5. Procedura5.1. Se cantaresc 20 g din proba, cu o marja de 5 mg, se plaseaza într-un balon cu fundul plat de 1 l şi se adauga 50 ml de apa şi 10 ml de suspensie de migdale dulci prevăzută la pct. 3.1. Se adapteaza dopul la balon şi se transfera în etuva, timp de 16 ore la 38°C. Se raceste apoi la temperatura camerei şi se adauga 80 ml de apa, 10 ml de soluţie de acetat de sodiu prevăzută la pct. 3.2 şi o picatura din emulsia antispuma prevăzută la pct. 3.3.Se conecteaza balonul la aparatura de distilare cu aburi şi se plaseaza într-o baie de ulei ce a fost mai întâi adusă la o temperatura cu puţin peste 100°C. Se distileaza 200 ml până la 300 ml de lichid, trecând un puternic curent de aburi prin balon şi incalzind uşor baia de ulei. Se colectează distilatul într-un pahar Erlenmeyer protejat de lumina şi care conţine exact 50 ml de soluţie de azotat de argint 0,02 N prevăzută la pct. 3.5 şi 1 ml de acid azotic prevăzută la pct. 3.4. Trebuie să se asigure ca piesa extinsă a condensatorului este imersata într-o soluţie de azotat de argint.5.2. Se transfera conţinutul din paharul Erlenmeyer într-un balon cotat de 500 ml, se completează cu apa, se agita şi se filtreaza. Se inlatura 250 ml din filtrat, se adauga aproximativ 1 ml de soluţie de sulfat feric de amoniu prevăzută la pct. 3.7 şi se titreaza excesul de azotat de argint cu soluţie de tiocianat de amoniu 0,02 N prevăzută la pct. 3.6, luată dintr-o biureta gradata de 1/20 ml.Un test martor poate să fie efectuat, dacă este necesar, aplicându-se aceeaşi procedura la 10 ml de suspensie de migdale dulci prevăzută la pct. 3.1, omitandu-se proba ce trebuie analizata.6. Calcularea rezultatelorDacă testul martor indica faptul ca soluţia de azotat de argint 0,02 N a fost consumată, se scade valoarea acesteia din volumul consumat de distilatul probei. 1 ml de AgNO3 0,02 N corespunde la 0,54 mg de HCN. Rezultatul se exprima procentual.7. ObservaţiiDacă proba conţine o cantitate mare de sulfuri (de exemplu, boabe de fasole), se formează un precipitat negru de sulfura de argint care este filtrat împreună cu un depozit de cianura de argint. Formarea acestui precipitat cauzează o pierdere de soluţie de azotat de argint 0,02 N, volum ce trebuie să fie scăzut din volumul utilizat pentru a calcula conţinutul de HCN. Pentru a face aceasta, se procedează după cum urmează:Se tratează depozitul rămas pe un filtru cu 50 ml de amoniac prevăzut la pct. 3.8, pentru a se dizolva cianura de argint. Se spala reziduul în amoniac diluat şi apoi se determina conţinutul în argint al acestuia. Se transforma valoarea obţinută în ml de soluţie de azotat de argint 0,02 N.Conţinutul în HCN al probei poate fi, de asemenea, determinat prin titrarea filtratului amoniacal acidifiat cu acid azotic.III. Determinarea calciului1. Scop şi domeniu de aplicareMetoda se utilizează pentru determinarea conţinutului de calciu total din furaje.2. PrincipiuCalciul trebuie calcinat, cenusa trebuie tratata cu acid clorhidric, iar calciul trebuie precipitat cu oxalat de calciu. Se dizolva precipitatul în acid sulfuric şi se titreaza cu o soluţie de permanganat de potasiu acidul oxalic format.3. Reactivi3.1. Acid clorhidric p.a., d:1,143.2. Acid azotic p.a., d:1,403.3. Acid sulfuric p.a., d:1,133.4. Amoniac p.a., d:0,983.5. Soluţie saturata rece de oxalat de amoniu p.a.3.6. Soluţie 30% (m/v) de acid citric p.a.3.7. Soluţie 5% (m/v) de clorura de amoniu p.a.3.8. Soluţie 0,04% (m/v) de verde brom crezol3.9. Soluţie de permanganat de potasiu 0,1N.4. Aparatura4.1. Cuptor electric cu circulaţie a aerului şi termostat4.2. Creuzete din platina, siliciu sau portelan pentru calcinare4.3. Creuzete cu filtru din sticlă de porozitate G(4).5. Procedura5.1. Se cantaresc aproximativ 5 g din proba (sau mai mult, dacă este necesar) cu o aproximatie de mg, se calcineaza la 550°C şi se transfera cenusa într-un pahar de laborator de 250 ml.Se adauga 40 ml de acid clorhidric prevăzut la pct. 3.1, 60 ml de apa şi câteva picaturi de acid azotic prevăzut la pct. 3.2. Se aduce la fierbere şi se menţine la punctul de fierbere timp de 30 de minute. Se raceste şi se transfera soluţia într-un balon cotat de 250 ml. Se clateste, se completează până la semn cu apa, se omogenizeaza şi se filtreaza.Utilizându-se o pipeta, se transfera într-un pahar de laborator de 250 ml o parte alicota ce conţine de la 10 până la 40 mg de calciu, în conformitate cu conţinutul în calciu asumat. Se adauga 1 ml de soluţie de acid citric prevăzută la pct. 3.6 şi 5 ml de soluţie de clorura de amoniu prevăzută la pct. 3.7.5.2. Se completează cu apa volumul până la aproximativ 100 ml. Se aduce până la punctul de fierbere, se adauga 8 până la 10 picaturi de soluţie de verde brom crezol prevăzută la pct. 3.8 şi 30 ml de soluţie calda de oxalat de amoniu prevăzut la pct. 3.5. Dacă se formează un precipitat, acesta se dizolva adăugându-se câteva picaturi de acid clorhidric prevăzut la pct. 3.1.Se neutralizeaza foarte lent cu amoniac prevăzut la pct. 3.4, se agita continuu până la obţinerea unui pH între 4,4 până la 4,6 (de exemplu, atunci când indicatorul îşi schimba culoarea). Se plaseaza paharul de laborator într-o baie de apa fierbinte şi se menţine timp de 30 de minute, pentru a permite precipitatului care s-a format să se depună. Se scoate paharul de laborator din baia de apa. Se lasă ca acesta sa stea timp de o ora şi se filtreaza printr-un creuzet filtrant de G4.Se spala paharul de laborator şi creuzetul cu apa, până când excesul de oxalat de amoniu este înlăturat complet (absenta clorurii din apa de spălat indica faptul ca acestea au fost spalate suficient).Se dizolva precipitatul de pe filtru în 50 ml de acid sulfuric cald prevăzut la pct. 3.3. Se clateste creuzetul cu apa calda şi se completează filtratul până la aproximativ 100 ml. Se aduce temperatura până la 70-80°C şi se titreaza picatura cu picatura cu o soluţie de permanganat de potasiu prevăzut la pct. 3.9 până când este obţinută o culoare roz ce persista timp de un minut.6. Calcularea rezultatelor1 ml de permanganat de potasiu 0,1 N corespunde la 2,004 mg de calciu. Rezultatul obţinut se exprima procentual.7. Observaţii7.1. Pentru un conţinut foarte scăzut de calciu se procedează după cum urmează: se filtreaza precipitatul de oxalat de calciu printr-o hârtie de filtru libera de cenusa. După spalare se usucă filtrul şi cenusa la 550°C într-un creuzet de platina. Se redizolva reziduul în câteva picaturi de acid sulfuric prevăzut la pct. 3.3, se evapora până se usucă, se calcineaza din nou la 550°C şi se cantareste. Dacă M este masa sulfatului de calciu obţinut, conţinutul de calciu al părţii alicote luate ca proba = M x 0,2944.7.2. Dacă proba consta numai din substanţe minerale, aceasta se dizolva în acid clorhidric fără a o calcina mai întâi. în cazul produselor precum fosfatul de aluminiu-calciu ce sunt dificil de dizolvat în acid, se topeste după cum urmează, printr-un proces alcalin înainte de dizolvare: se amesteca proba ce trebuie analizata într-un creuzet de platina cu un amestec de cinci ori greutatea acesteia, constând în cantităţi egale de carbonat de potasiu şi carbonat de sodiu. Se incalzeste cu grija până când amestecul este topit complet. Se raceste şi se dizolva în acid clorhidric.7.3. În cazul în care conţinutul în magneziu al probei este ridicat, se precipita oxalatul de calciu a doua oara.IV. Determinarea carbonatilor1. Scop şi domeniu de aplicareAceasta metoda se utilizează pentru determinarea cantităţii de carbonati, exprimată convenţional drept carbonat de calciu, din furaje. în unele cazuri, trebuie să fie utilizata o metoda specială (de exemplu, cu carbonat de fier).2. PrincipiuCarbonatii trebuie descompusi în acid clorhidric. Dioxidul de carbon eliberat trebuie colectat într-un tub gradat, iar volumul acestuia, comparat cu cel eliberat în aceleaşi condiţii printr-o cantitate cunoscută de carbonat de calciu p.a.3. Reactivi3.1. Acid clorhidric, d:1,103.2. Carbonat de calciu, p.a.3.3. Acid sulfuric, aproximativ 0,1 N, colorat cu roşu metil.4. AparaturaAparatura Scheibler-Dietrich (vezi diagrama) sau aparatura echivalenta.5. ProceduraÎn conformitate cu conţinutul în carbonati al probei, se cantareste o parte a probei asa cum se arata în continuare:– 0,5 g pentru produse ce conţin de la 50% până la 100% carbonati, exprimati ca şi carbonat de calciu;– 1 g pentru produse ce conţin de la 40% până la 50% carbonati, exprimati ca şi carbonat de calciu;– 2 până la 3 g pentru alte produse.Se plaseaza porţiunea probei într-un recipient special, prevăzut la pct. 4 al aparaturii, echipata cu un tub mic din material indestructibil ce conţine 10 ml de acid clorhidric prevăzut la pct. 3.1 şi se conecteaza recipientul la aparatura. Se deschide robinetul cu trei cai prevăzut la pct. 5, astfel încât tubul (1) se conecteaza cu exteriorul. Se aduce nivelul lichidului până la semnul zero, utilizându-se tubul mobil (2) ce este umplut cu acid sulfuric colorat prevăzut la pct. 3.3 şi conectat la tubul gradat (1). Se deschide robinetul (5) pentru a se conecta tuburile (1) şi (3) şi se verifica dacă nivelul este la zero.Se da drumul lent la acid clorhidric prevăzut la pct. 3.1 peste proba, aplecandu-se recipientul prevăzut la pct. 4. Se egalizeaza presiunea coborandu-se tubul prevăzut la pct. 2. Se agita recipientul prevăzut la pct. 4 până când se opreşte complet eliberarea de dioxid de carbon.Se restaureaza presiunea aducandu-se lichidul din tuburile (1) şi (2) înapoi la acelaşi nivel. Se citeşte după câteva minute, atunci când volumul de gaz a devenit constant.Se efectuează un test de control în aceleaşi condiţii pe 0,5 g de carbonat de calciu prevăzut la pct. 3.2.6. Calcularea rezultatelorConţinutul de carbonati în grame, exprimat drept carbonat de calciu, ca procent din proba, se calculează utilizându-se formula:  Vx100  ────── ,  Tx2M    unde:    V = ml de CO(2) eliberaţi din proba;    T = ml de CO(2) eliberaţi din 0,5 g de CaCO 3 p.a.;    M = masa, în grame, a părţii din proba.7. Observaţii7.1. Atunci când partea din proba cantareste mai mult de 2 g, se plaseaza mai întâi 15 ml de apa distilata în recipientul prevăzut la pct. 4 şi se amesteca înainte de a începe testarea. Se utilizează acelaşi volum de apa pentru testul de control.7.2. Dacă aparatura utilizata are un volum diferit de cel al aparatului Scheibler-Dietrich, părţile prelevate din proba şi din substanţa de control şi calcularea rezultatelor trebuie să fie adaptate în consecinţa.V. Determinarea cenusii brute1. Scop şi domeniu de aplicareAceasta metoda se utilizează pentru determinarea conţinutului de cenusa bruta al furajelor.2. PrincipiuProba este calcinata la 550°CSe cantareste reziduul.3. ReactiviSoluţie 20% (m/v) de azotat de amoniu.4. Aparatura4.1. Plita incinsa4.2. Cuptor electric cu termostat4.3. Creuzete pentru calcinare confectionate din platina sau dintr-un aliaj din platina şi aur (10% Pt, 90% Au), fie rectangular (60x40x25 mm), fie circular (diametru: 60 mm până la 75 mm, înălţime: 20 mm până la 25 mm).5. ProceduraSe cantaresc aproximativ 5 g de proba cu o marja de mg (2,5 în cazul produselor ce au tendinta de a creşte în volum) şi se plaseaza într-un creuzet pentru calcinare ce iniţial a fost calcinat şi cantarit în vederea stabilirii tarei. Se plaseaza creuzetul pe plita incinsa şi se incalzeste treptat până când substanţa se carbonizeaza. Se pune creuzetul într-un cuptor fixat la 550±5°C. Se menţine la aceasta temperatura până când este obţinută o cenusa alba, gri deschis sau rosiatica ce pare a fi libera de particule de cărbune. Se plaseaza creuzetul într-un desicator, se lasă să se raceasca şi se cantareste imediat.6. Calcularea rezultatelorGreutatea reziduului se calculează scăzându-se ţara. Rezultatul se exprima procentual.7. Observaţii7.1. Cenusa substanţelor ce sunt dificil de calcinat trebuie să fie supusă unei calcinari iniţiale de cel puţin 3 ore, racita şi apoi se adauga la aceasta (cu grija, pentru a se evita dispersia cenusii sau formarea de bulgari) câteva picaturi de soluţie 20% de azotat de amoniu. Se continua calcinarea după uscare în cuptor. Se repeta operaţiunea cat este necesar, până când calcinarea este completa.7.2. în cazul substanţelor rezistente la tratamentul descris în baza pct. 7.1, se procedează după cum urmează: după o calcinare de 3 ore, se plaseaza cenusa în apa calda şi se filtreaza printr-un filtru mic, liber de cenusa. Se calcineaza filtrul şi conţinutul acestuia în creuzetul iniţial. Se plaseaza filtratul în creuzetul racit, se evapora până se usucă, se calcineaza şi se cantareste.7.3. în cazul uleiurilor şi al grasimilor, se cantareste cu acuratete o proba de aproximativ 25 g într-un creuzet de mărime potrivita. Se carbonizeaza fixându-se resturile substanţei cu o bucata de hârtie de filtru libera de cenusa. După ardere, se umezeste cu o cantitate foarte mica de apa. Se usucă şi se calcineaza, asa cum s-a descris la pct. 5.VI. Determinarea cenusii insolubile în acid clorhidric1. Scop şi domeniu de aplicareAceasta metoda se utilizează pentru determinarea nivelului de substanţe minerale care sunt insolubile în acid clorhidric din furaje. în funcţie de natura probei pot fi utilizate doua metode.1.1. Metoda a: aplicabilă furajelor organice simple şi majorităţii furajelor combinate1.2. Metoda b: aplicabilă compusilor minerali, amestecurilor şi furajelor combinate al căror conţinut în substanţe insolubile în acid clorhidric, asa cum s-a determinat prin metoda a, este mai mare de 1%.2. Principiu2.1. Metoda a: proba trebuie calcinata, cenusa trebuie fiarta în acid clorhidric, iar reziduul insolubil trebuie filtrat şi cantarit.2.2. Metoda b: proba trebuie tratata cu acid clorhidric. Soluţia trebuie filtrata, reziduul trebuie calcinat, iar cenusa astfel obţinută trebuie tratata în conformitate cu metoda a.3. Reactivi3.1. Acid clorhidric 3 N3.2. 20% soluţie (m/v) de acid tricloracetic3.3. 1% soluţie (m/v) de acid tricloracetic.4. Aparatura4.1. Plita incinsa4.2. Cuptor electric cu termostat4.3. Creuzete pentru calcinare din platina sau un aliaj din platina şi aur (10% Pt, 90% Au), fie rectangular (60x40x25 mm), fie circular (diametru: 60 mm până la 75 mm, înălţime: 20 mm până la 25 mm).5. Procedura5.1. Metoda aSe calcineaza proba utilizându-se metoda descrisă pentru determinarea cenusii brute. De asemenea, poate fi utilizata cenusa obţinută din acea analiza.Se plaseaza cenusa într-un pahar de laborator de 250 ml până la 400 ml, utilizându-se 75 ml de acid clorhidric 3 N prevăzut la pct. 3.1. Se aduce treptat la punctul de fierbere şi se menţine timp de 15 minute. Se filtreaza soluţia calda printr-o hârtie de filtru libera de cenusa şi se spala reziduul cu apa calda până când nu mai este vizibila reactia acida. Se usucă filtrul ce conţine reziduul şi cenusa într-un creuzet cantarit în prealabil la o temperatura de nu mai puţin de 550°C şi nu mai mult de 700°C. Se raceste într-un exicator şi se cantareste.5.2. Metoda bSe cantaresc 5 g din proba cu o marja de mg şi se plaseaza într-un pahar de laborator de 250 ml până la 400 ml. Se adauga succesiv 25 ml de apa şi 25 ml de acid clorhidric 3 N prevăzut la pct. 3.1, se amesteca şi se asteapta sa înceteze efervescenta. Se adauga încă 50 ml de acid clorhidric 3 N prevăzut la pct. 3.1. Se asteapta sa înceteze orice eliberare de gaz, apoi se plaseaza paharul de laborator într-o baie cu apa adusă şi menţinută la punctul de fierbere. Paharul se menţine timp de 30 de minute sau mai mult, dacă este necesar, pentru a se hidroliza bine amidonul ce poate fi prezent.Se filtreaza, în timp ce se incalzeste printr-un filtru liber de cenusa, şi se spala filtrul cu 50 ml de apa calda (vezi observatia 7). Se plaseaza filtrul ce conţine reziduul într-un creuzet pentru calcinare, se usucă şi se calcineaza la o temperatura de minimum 550°C şi maximum 700°C. Se plaseaza cenusa într-un pahar de 250 ml până la 400 ml, utilizându-se 75 ml de acid clorhidric 3 N prevăzut la pct. 3.1. Se continua asa cum s-a descris la al doilea subparagraf al pct. 5.1.6. Calcularea rezultatelorMasa reziduului se calculează prin scăderea tarei. Rezultatul se exprima procentual.7. ObservaţiiDacă filtrarea se dovedeşte dificila, se reîncepe analiza, inlocuindu-se cei 50 ml de acid clorhidric 3 N prevăzut la pct. 3.1 cu 50 ml de acid tricloracetic 20% prevăzut la pct. 3.2. şi spalandu-se filtrul într-o soluţie calda de acid tricloracetic 1% prevăzut la pct. 3.3.VII. Determinarea clorului din cloruri1. Scop şi domeniu de aplicareAceasta metoda se utilizează pentru determinarea cantităţii de clor din cloruri ce sunt solubile în apa, exprimate convenţional drept clorura de sodiu. Aceasta metoda este aplicabilă tuturor furajelor.2. PrincipiuClorurile trebuie dizolvate în apa. Dacă produsul conţine materie organică, se procedează la clarificare. Soluţia trebuie uşor acidifiata cu acid azotic, iar clorurile precipitate sub forma de clorura de argint, prin intermediul unei soluţii de azotat de argint. Azotatul de argint în exces trebuie titrat cu o soluţie de tiocianat de amoniu, prin metoda Volhard.3. Reactivi3.1. Soluţie de tiocianat de amoniu 0,1 N3.2. Soluţie de azotat de argint 0,1 N3.3. Soluţie saturata de sulfat feric de amoniu3.4. Acid azotic, d:1,383.5. Eter dietilic p.a.3.6 Acetona p.a.3.7. Soluţie Carrez I: se dizolva în apa 21,9 g de acetat de zinc, Zn(CH 3 COO)2 . 2H 2 O şi 3g de acid acetic glacial. Se completează cu apa până la 100 ml.3.8. Soluţie Carrez II: se dizolva în apa 10,6 g de ferocianura de potasiu K 4 Fe(CN)6 x 3H 2 O. Se completează cu apa până la 100 ml.3.9. Carbon activ p.a., liber de cloruri şi neabsorbant al acestora.4. AparaturaAgitator: aproximativ 35 rpm până la 40 rpm.5. Procedura5.1. Prepararea soluţieiÎn funcţie de natura probei, se prepara o soluţie asa cum se arata la pct. 5.1.1, 5.1.2 sau 5.1.3.În acelaşi timp se efectuează un test martor care omite proba ce trebuie analizata.5.1.1. Probe libere de materie organicăSe cantareste, cu o marja de mg, o proba de cel mult 10 g şi care conţine cel mult 3 g de clor sub forma de cloruri. Se plaseaza împreună cu 400 ml de apa într-un balon cotat de 500 ml, la aproximativ 20°C. Se agita timp de 30 de minute în pahar, se aduce la volum, se omogenizeaza şi se filtreaza.5.1.2. Probe ce conţin materie organică, excluzând produsele prevăzute la pct. 5.1.3Se cantaresc aproximativ 5 g de proba cu o marja de mg şi se plaseaza împreună cu 1 g de carbon activ într-un balon cotat de 500 ml. Se adauga 400 ml de apa la aproximativ 20°C şi 5 ml de soluţie Carrez I prevăzută la pct. 3.7, se agita şi apoi se adauga 5 ml de soluţie Carrez II prevăzută la pct. 3.8. Se agita timp de 30 de minute într-un pahar, se aduce la volum, se omogenizeaza şi se filtreaza.5.1.3. Furaje preparate, turte şi făina de în, produse bogate în făina de în şi alte produse bogate în mucilagii sau în substanţe coloidale (de exemplu, amidon dextrinat)Se prepara soluţia asa cum s-a descris la pct. 5.1.2, dar nu se filtreaza. Se decanteaza (dacă este necesar, se centrifugheaza), se reţin 100 ml din lichidul supernatant şi se transfera într-un balon cotat de 200 ml. Se amesteca cu acetona prevăzută la pct. 3.6 şi se aduce la volum cu acest solvent, se omogenizeaza şi se filtreaza.5.2. TitrareUtilizându-se o pipeta, se transfera într-un pahar Erlenmayer 25 până la 100 ml din filtratul (în conformitate cu conţinutul de clor presupus) obţinut asa cum s-a descris în baza pct. 5.1.1, 5.1.2 sau 5.1.3. Partea alicota nu trebuie să conţină mai mult de 150 mg Cl. Dacă este necesar, se dilueaza cu apa la cel puţin 50 ml, se adauga 5 ml de acid azotic prevăzut la pct. 3.4, 20 ml de soluţie saturata de sulfat feric de amoniu prevăzut la pct. 3.3 şi doua picaturi de soluţie de tiocianat de amoniu prevăzută la pct. 3.1, transferat prin intermediul unei biurete umplute până la semnul zero. Utilizându-se o biureta, se transfera soluţia de azotat de argint prevăzut la pct. 3.2, în asa fel încât este obţinut un exces de 5 ml. Se adauga 5 ml de dietil eter prevăzut la pct. 3.5 şi se scutura puternic pentru a se coagula precipitatul.Se titreaza excesul de azotat de argint cu soluţie de tiocianat de amoniu prevăzut la pct. 3.1, până când tenta roşie-bruna durează timp de un minut.6. Calcularea rezultatelorCantitatea de clor (m), exprimată drept clorura de sodiu, prezenta în volumul de filtrat luat pentru titrare, se calculează utilizându-se următoarea formula:  M = 5,845 [V(1) – V(2)]mg,  unde:  V(1) = ml de soluţie de azotat de argint conc.1 N adăugată;  V(2) = ml de soluţie de tiocianat de amoniu 0,1 N utilizata pentru titrare.Dacă testul martor indica faptul ca soluţia de azotat de argint 0,1 N a fost consumată, se scade aceasta valoare din volumul [V(1) – V(2)].7. Observaţii7.1. Titrarea poate fi, de asemenea, efectuată prin potentiometru.7.2. În cazul produselor care sunt foarte bogate în uleiuri şi grăsimi, se realizează o primă degresare cu dietil eter sau petrol uşor.7.3. În cazul fainii de peste, titrarea poate fi efectuată prin metoda Mohr.VIII. Determinarea lactozei1. Scop şi domeniu de aplicareAceasta metoda se utilizează pentru determinarea nivelului de lactoza din furaje ce conţin mai mult de 0,5% lactoza.2. PrincipiuZaharurile trebuie dizolvate în apa. Soluţia trebuie supusă fermentaţiei cu Saccharomyces cerevisiae ce lasă lactoza intactă. După precipitare şi filtrare conţinutul de lactoza al filtratului se determina prin metoda Luff-Schoorl.3. Reactivi3.1. Suspensie de Saccharomyces cerevisiae: se introduc 25 g de drojdie proaspăta în 100 ml de apa. Suspensia se va tine pentru o perioadă maxima de o săptămâna într-un frigider.3.2. Soluţie Carrez I: se dizolva în apa 21,9 g acetat de zinc Zn[CH(3)COO]2 x 2H(2)O şi 3 g de acid acetic glacial. Se completează cu apa până la 100 ml.3.3. Soluţie Carrez II: se dizolva în apa 10,6 g ferocianura de potasiu K(4)Fe(CN)6 x 3H(2)O. Se completează cu apa până la 100 ml.3.4. Reactiv Luff-SchoorlSe toarna soluţia de acid citric prevăzută la pct. 3.4.2 în soluţia de carbonat de sodiu prevăzută la pct. 3.4.2, agitandu-se cu grija. Se adauga soluţia de sulfat de cupru prevăzută la pct. 3.4.1 şi se completează cu apa până la un litru. Se lasă să se decanteze peste noapte şi se filtreaza. Se controlează normalitatea reactivului astfel obţinut [Cu 0,1N; Na(2)C0(3) 2N]. Ph-ul soluţiei trebuie să fie de aproximativ 9,4.3.4.1. Soluţie de sulfat de cupru: se dizolva 25 g de sulfat de cupru p.a. CuSO(4) 5H(2)O, libera de fier, în 100 ml de apa.3.4.2. Soluţie de acid citric: se dizolva 50 g de acid citric p.a. C(6)H(8)O(7) x H(2)O în 50 ml de apa.3.4.3. Soluţia de carbonat de sodiu: se dizolva 143,8 g de carbonat de sodiu anhidru p.a. în aproximativ 300 ml de apa calda. Se lasă să se raceasca.3.5. Piatra ponce granulata, fiarta în acid clorhidric, spalata cu apa şi uscata3.6. 30% soluţie de iodura de sodiu (m/v)3.7. Acid sulfuric 6 N3.8. Soluţie de tiosulfat de sodiu 0,1 N3.9. Soluţie de amidon: se adauga într-un litru de apa fiarta un amestec format din 5 g de amidon solubil şi 30 ml de apa. Se fierbe timp de 3 minute, se lasă să se raceasca şi, dacă este necesar, se adauga 10 mg de iodura de mercur drept conservant.4. AparaturaBaie de apa cu termostat fixat la 38-40°C.5. ProceduraSe cantareste 1 g de proba cu o marja de mg şi se plaseaza aceasta porţiune de proba într-un balon cotat de 100 ml. Se adauga 25 ml până la 30 ml de apa. Se plaseaza balonul într-o baie de apa fierbinte, timp de 30 de minute şi apoi se raceste la aproximativ 35°C. Se adauga 5 ml de suspensie de drojdie prevăzută la pct. 3.1 şi se omogenizeaza. Se lasă balonul sa stea timp de doua ore într-o baie de apa, la o temperatura de 38-40°C. Se lasă să se raceasca până la aproximativ 20°C.Se adauga 2,5 ml de soluţie Carrez I prevăzută la pct. 3.2 şi se agita timp de 30 de secunde, apoi se adauga 2,5 ml de soluţie Carrez II prevăzută la pct. 3.3 şi se agita din nou timp de 30 de secunde. Se completează cu apa până la 100 ml, se amesteca şi se filtreaza. Utilizându-se o pipeta, se retine o cantitate de filtrat ce nu depăşeşte 25 ml şi care conţine de preferinta 40 ml până la 80 mg de lactoza şi aceasta se transfera într-un pahar Erlenmeyer de 300 ml. Dacă este necesar, se completează cu apa până la 25 ml.Se efectuează în acelaşi mod un test martor cu 5 ml de suspensie de drojdie prevăzută la pct. 3.1.Conţinutul de lactoza se determina în conformitate cu metoda Luff-Schoorl, după cum urmează: se adauga exact 25 ml de reactiv Luff-Schoorl prevăzut la pct. 3.4 şi doua granule de piatra ponce prevăzută la pct. 3.5. Se agita manual în timp ce se incalzeste deasupra unei flacari libere, la înălţime medie, şi se aduce lichidul la fierbere în aproximativ doua minute. Se plaseaza imediat paharul Erlenmeyer pe o sita de azbest cu un orificiu de aproximativ 6 cm în diametru, sub care a fost aprinsa flacara. Flacara trebuie să fie reglata în asa fel încât numai baza paharului Erlenmeyer să fie incalzita. Se potriveste un condensator de reflux la paharul Erlenmeyer. Se fierbe timp de 10 minute. Se raceste imediat în apa rece şi după aproximativ 5 minute se titreaza după cum urmează:Se adauga 10 ml de soluţie de iodura de potasiu prevăzută la pct. 3.6 şi imediat după aceea (cu grija, datorită riscului de spumare abundenta) se adauga 25 ml de acid sulfuric 6 N prevăzut la pct. 3.7. Se titreaza cu soluţie de tiosulfat de sodiu 0,1 N prevăzută la pct. 3.8 până când apare o culoare galbena stearsa, se adauga amidon ca indicator, prevăzut la pct. 3.9, şi se completează titrarea.Se efectuează aceeaşi titrare pe un amestec măsurat cu acuratete de 25 ml de reactiv Luff-Schoorl prevăzut la pct. 3.4 şi 25 ml de apa, după care se adauga 10 ml de iodura de potasiu prevăzută la pct. 3.6 şi 25 ml de acid sulfuric 6 N, prevăzut la pct. 3.7, fără fierbere.6. Calcularea rezultatelorUtilizându-se tabelul atasat, se stabileşte cantitatea de lactoza, în mg, ce corespunde diferenţei dintre rezultatele celor două titrari, exprimată în ml de tiosulfat 0,1 N. Rezultatul se exprima procentual ca părţi de lactoza anhidra.7. ObservatiePentru produse ce conţin mai mult de 40% zahăr fermentabil, se utilizează mai mult de 5 ml de suspensie de drojdie prevăzută la pct. 3.1.Tabel de valori pentru 25 ml de reactiv Luff-Schoorl

IX. Determinarea potasiului1. Scop şi domeniu de aplicareAceasta metoda se utilizează pentru determinarea nivelului de potasiu din furaje.2. PrincipiuProba trebuie calcinata, iar cenusa trebuie dizolvată în acid clorhidric. Conţinutul în potasiu al soluţiei se determina prin fotometrie cu flacara, în prezenta clorurii de cesiu şi a azotatului de aluminiu. Adăugarea acestor substanţe elimina în mare măsura interferenta elementelor perturbatoare.3. Reactivi3.1. Acid clorhidric p.a., d:1,123.2. Clorura de cesiu p.a3.3. Azotat de aluminiu Al (NO 3 ) 3 x 9H 2 O, reactiv cu scop general3.4. Clorura de potasiu p.a., anhidra3.5. Soluţie-tampon: se dizolva în apa 50 g de clorura de cesiu prevăzută la pct. 3.2 şi 250 g de azotat de aluminiu prevăzut la pct. 3.3, se completează până la un litru cu apa şi se omogenizeaza. Se depozitează în sticle de plastic.3.6. Soluţie standard de potasiu: se dizolva în apa 1,907 g de clorura de potasiu prevăzută la pct. 3.4, se adauga 5 ml de acid clorhidric prevăzut la pct. 3.1, se completează până la un litru cu apa şi se omogenizeaza. Se depozitează în sticle de plastic. 1 ml din aceasta soluţie conţine 1,00 mg de potasiu.4. Aparatura4.1. Creuzete din platina, siliciu sau portelan, prevăzute, dacă este necesar, cu capace4.2. Cuptor electric cu termostat4.3. Flamfotometru5. Procedura5.1. Analiza probeiCa regula generală, se cantaresc 10 g din proba, cu o aproximatie de 10 mg, se plaseaza într-un creuzet şi se calcineaza la 450°C, timp de 3 ore. După răcire, se transfera cantitatea de cenusa într-un balon cotat de 500 ml, utilizându-se 250 până la 300 ml de apa, şi se adauga apoi 50 ml de acid clorhidric prevăzut la pct. 3.1. Când a încetat eliberarea de dioxid de carbon, se incalzeste soluţia şi se menţine la o temperatura de aproximativ 90°C, timp de doua ore, agitandu-se ocazional. După răcire la temperatura camerei, se completează până la semn, se agita şi se filtreaza. Se transfera într-un balon cotat de 100 ml o parte alicota din filtratul ce conţine un maxim de 1,0 mg de potasiu, se adauga 10,0 ml soluţie-tampon prevăzută la pct. 3.5, se completează până la semn cu apa şi se omogenizeaza. în cazul unor niveluri mai mari de potasiu, se dilueaza soluţia ce trebuie analizata în proporţii potrivite înainte de a se adauga soluţia-tampon.Tabelul de mai jos serveşte ca model pentru o proba de aproximativ 10 g. ──────────────────────────────────────────────────────────    Conţinut presupus Factor Parte alicota   de potasiu din proba de în ml         (% K) dilutie soluţie ──────────────────────────────────────────────────────────     până la 0.1 – 50 ──────────────────────────────────────────────────────────  0.1 până la 0.5 – 10 ──────────────────────────────────────────────────────────  0.5 până la 1.0 – 5 ──────────────────────────────────────────────────────────  1.0 până la 5.0 1:10 10 ──────────────────────────────────────────────────────────  5.0 până la 10.0 1:10 5 ────────────────────────────────────────────────────────── 10.0 până la 20.0 1:20 5 ──────────────────────────────────────────────────────────Se măsoară la flamfotometru, la o lungime de unda de 768 nm. Se calculează rezultatul prin intermediul curbei de calibrare.5.2. Curba de calibrareSe plaseaza exact 10 ml de soluţie standard prevăzută la pct. 3.6 într-un balon gradat de 250 ml, se completează până la semn cu apa şi se omogenizeaza. Se plaseaza în baloane gradate de 100 ml exact 5,10,15, 20 şi 25 ml din aceasta soluţie, corespunzând respectiv la cantităţile de potasiu de 0,2; 0,4; 0,6; 0,8 şi 1,0 mg. Se completează seriile cu baloane martor ce nu conţin soluţie standard. Se adauga 10 ml de soluţie-tampon prevăzută la pct. 3.5 în fiecare balon, se completează cu apa până la semn şi se omogenizeaza. Se efectuează măsurătorile, asa cum s-a indicat la pct. 5.1. Curba de calibrare este în general liniara până la concentraţia de potasiu de 1 mg la 100 ml de soluţie.6. Calcularea rezultatelorRezultatul se exprima procentual.7. ObservaţiiSoluţia-tampon prevăzută la pct. 3.5, pentru a se elimina interferenta elementelor perturbatoare, se adauga doar dacă se considera necesar.X. Determinarea sodiului1. Scop şi domeniu de aplicareAceasta metoda se utilizează pentru determinarea nivelului de sodiu din furaje.2. PrincipiuProba trebuie calcinata, iar cenusa dizolvată în acid clorhidric. Conţinutul în sodiu al soluţiei se determina prin fotometrie cu flacara, în prezenta clorurii de cesiu şi a azotatului de aluminiu. Aditia acestor substanţe elimina în mare măsura interferenta elementelor perturbatoare.3. Reactivi3.1. Acid clorhidric p.a, d: 1.123.2. Clorura de cesiu p.a3.3. Azotat de aluminiu Al[NO(3)]3 x 9H(2)O, reactiv cu scop general3.4. Clorura de potasiu p.a. anhidra3.5. Soluţie-tampon: se dizolva 50 g de clorura de cesiu prevăzută la pct. 3.2 şi 250 g de azotat de aluminiu în apa prevăzut la pct. 3.3, se completează cu apa până la un litru şi se omogenizeaza. Se depozitează în sticle de plastic.3.6. Soluţie standard de sodiu: se dizolva în apa 2,542 g de clorura de sodiu prevăzută la pct. 3.4, se adauga 5 ml de acid clorhidric prevăzut la pct. 3.1, se completează până la un litru cu apa şi se omogenizeaza. Se depozitează în sticle de plastic. 1 ml din aceasta soluţie conţine 1,00 mg de sodiu.4. Aparatura4.1. Creuzete din platina, siliciu sau portelan pentru calcinare, prevăzute, dacă este necesar, cu capace4.2. Cuptor electric cu termostat4.3. Flamfotometru5. Procedura5.1. Analiza probeiCa regula generală, se cantaresc 10 g din proba, cu o aproximatie de 10 mg, se plaseaza într-un creuzet prevăzut la pct. 4.1 şi se calcineaza la 450°C timp de 3 ore. Se evita supraincalzirea (aprinderea). După răcire se transfera cantitatea de cenusa într-un balon cotat de 500 ml, utilizându-se 250 ml până la 300 ml de apa şi se adauga apoi 50 ml de acid clorhidric prevăzut la pct. 3.1. Când a încetat toată eliberarea de dioxid de carbon, se incalzeste soluţia şi se menţine temperatura la aproximativ 90°C, timp de doua ore, agitandu-se din când în când. După răcire la temperatura camerei, se completează cu apa până la semn, se agita şi se filtreaza. Se transfera într-un balon cotat de 100 ml o parte alicota din filtrat ce conţine un maxim de 1,0 mg de potasiu, se adauga 10,0 ml de soluţie-tampon prevăzută la pct. 3.5, se completează cu apa până la semn şi se omogenizeaza. în cazul unor niveluri mai mari de sodiu, se dilueaza soluţia ce trebuie analizata în proporţii potrivite, înainte de a se adauga soluţia-tampon.Tabelul de mai jos serveşte ca model pentru o proba de aproximativ 10 g. ──────────────────────────────────────────────  Conţinut presupus Factor Parte alicota  de sodiu din proba de în ml       (% Na) dilutie soluţie ──────────────────────────────────────────────     până la 0.1 – 50 ──────────────────────────────────────────────  0.1 până la 0.5 – 10 ──────────────────────────────────────────────  0.5 până la 1.0 – 5 ──────────────────────────────────────────────  1.0 până la 5.0 1:10 10 ──────────────────────────────────────────────  5.0 până la 10.0 1:10 5 ────────────────────────────────────────────── 10.0 până la 20.0 1:20 5 ──────────────────────────────────────────────Se măsoară la flamfotometru o lungime de unda de 589 nm. Se calculează rezultatul prin intermediul curbei de calibrare.5.2. Curba de calibrareSe plaseaza exact 10 ml de soluţie standard prevăzută la pct. 3.6 într-un balon gradat de 250 ml, se completează cu apa până la semn şi se omogenizeaza. Se plaseaza în baloane gradate de 100 ml exact 5, 10, 15, 20 şi 25 ml din aceasta soluţie, corespunzând respectiv la cantităţi de sodiu de 0,2; 0,4; 0,6; 0,8 şi 1,0 mg. Se completează seriile cu baloane martor ce nu conţin soluţie standard. Se adauga 10 ml de soluţie-tampon prevăzută la pct. 3.5 în fiecare balon, se completează cu apa până la semn şi se omogenizeaza. Se efectuează măsurători, asa cum s-a indicat la pct. 5.1. Curba de calibrare este în general liniara până la concentraţia de sodiu de 1 mg la 100 ml de soluţie.6. Calcularea rezultatelorRezultatul se exprima procentual.7. Observaţii7.1. Pentru produse ce conţin mai mult de 4% sodiu este preferabil să se calcineze substanţa timp de doua ore într-un creuzet cu capac. După răcire se adauga apa, se aduce cenusa în suspensie prin intermediul unui fir de platina, se usucă şi se calcineaza din nou, timp de doua ore, într-un creuzet cu capac.7.2. Dacă proba consta numai din substanţe minerale, se dizolva fără o calcinare prealabilă.XI. Determinarea zahărului1. Scop şi domeniu de aplicareAceasta metoda se utilizează pentru determinarea cantităţii de zaharuri reducatoare şi toate zaharurile după invertire, exprimată ca glucoza sau, când este cazul, ca sucroza, convertită prin factorul 0,95. Aceasta metoda se aplică furajelor combinate. Pentru alte furaje sunt prevăzute metode speciale. Când este necesar, trebuie să fie masurata separat lactoza şi trebuie să se ţină cont de aceasta atunci când se calculează rezultatele.2. PrincipiuZaharurile trebuie extrase cu etanol diluat.Soluţia trebuie clarificata cu soluţiile Carrez I şi II. După eliminarea etanolului, cantităţile dinainte şi după invertire se determina prin metoda Luff-Schoorl.3. Reactivi3.1. Etanol 40% (v/v) d: 0,948 la 20°C, neutralizat cu fenolftaleina3.2. Soluţie Carrez I: se dizolva 21,9 g de acetat de zinc Zn [CH(3)COO](2) x 2H(2)O şi 3 g de acid acetic glacial în apa. Se completează cu apa până la 100 ml.3.3. Soluţie Carrez II: se dizolva 10,6 g de ferocianura de potasiu K(4)Fe[CN](6) x 3H(2)O în apa. Se completează cu apa până la 100 ml.3.4. Soluţie 0,1% (m/v) de metil oranj3.5. Acid clorhidric 4 N3.6. Acid clorhidric 0,1 N3.7. Soluţie de hidroxid de sodiu 0,1 N.3.8. Reactiv Luff-SchoorlAmestecandu-se cu atenţie, se toarna soluţie de acid citric prevăzută la pct. 3.8.2 în soluţia de carbonat de sodiu prevăzută la pct. 3.8.3. Se adauga soluţie de sulfat de cupru prevăzută la pct. 3.8.1 şi se completează până la un litru cu apa. Se lasă să se decanteze peste noapte şi se filtreaza. Se controlează normalitatea reactivului astfel obţinut (Cu 0,1 N; Na(2)CO(3) 2 N). Ph-ul soluţiei trebuie să fie de aproximativ 9,4.3.8.1 Soluţie de sulfat de cupru: se dizolva 25 g de sulfat de cupru p.a. CuSO(4) x 5H(2)O, liber de fier, în 100 ml de apa.3.8.2 Soluţie de acid citric: se dizolva 50 g de acid citric p.a., C(6)H(8)O(7) x H(2)O în 50 ml de apa.3.8.3 Soluţie de carbonat de sodiu: se dizolva 143,8 g de carbonat de sodiu anhidru p.a. în aproximativ 300 ml de apa fierbinte. Se lasă să se raceasca.3.9. Soluţie de tiosulfat de sodiu 0,1 N3.10. Soluţie de amidon: se adauga un amestec de 5 g de amidon solubil în 30 ml de apa, la un litru de apa fierbinte. Se fierbe timp de 3 minute, se lasă să se raceasca şi, dacă este necesar, se adauga 10 mg de iodura de mercur drept conservant.3.11. Acid sulfuric 6 N3.12. Soluţie 30% (m/v) de iodura de potasiu.3.13. Piatra ponce granulata, fiarta în acid clorhidric, spalata în apa şi uscata3.14. 3-metilbutan-1-ol.4. AparaturaAgitator: aproximativ 35 până la 40 rpm.5. Procedura5.1. Extractia probeiSe cantaresc 2,5 g din proba cu o marja de mg şi se plaseaza într-un balon cotat de 250 ml. Se adauga 200 ml de etanol prevăzut la pct. 3.1 şi se amesteca într-un pahar timp de o ora. Se adauga 5 ml de soluţie Carrez I prevăzută la pct. 3.2 şi se agita timp de un minut. Se adauga 5 ml de soluţie Carrez II prevăzută la pct. 3.3 şi se agita din nou timp de 1 minut. Se completează la volum cu etanol prevăzut la pct. 3.1, se omogenizeaza şi se filtreaza. Se reţin 200 ml din filtrat şi se evapora la aproximativ jumătate din volum, pentru a se elimina majoritatea etanolului. Se transfera întreaga cantitate din reziduul de evaporare într-un balon volumetric de 200 ml, utilizându-se apa calda, se raceste, se aduce la volum cu apa, se omogenizeaza şi se filtreaza, dacă este necesar. Aceasta soluţie va fi utilizata pentru a se determina cantitatea de zaharuri reducatoare şi după invertire, a zaharurilor totale.5.2. Determinarea zaharurilor reducatoareUtilizându-se o pipeta, se iau cel mult 25 ml de soluţie ce conţine mai puţin de 60 mg de zaharuri reducatoare, exprimate ca glucoza. Dacă este necesar, se completează până la 25 ml cu apa distilata şi se determina conţinutul de zaharuri reducatoare prin metoda Luff-Schoorl. Rezultatul este exprimat ca procent al glucozei din proba.5.3. Determinarea zaharurilor totale după invertireUtilizându-se o pipeta, se iau 50 ml de soluţie şi se transfera într-un balon cotat de 100 ml. Se adauga câteva picaturi de soluţie de metil oranj prevăzută la pct. 3.4, apoi, cu grija şi agitandu-se continuu, se adauga acid clorhidric 4 N prevăzut la pct. 3.5, până când lichidul devine un roşu accentuat. Se adauga 15 ml de acid clorhidric 0,1 N prevăzut la pct. 3.6, se imerseaza balonul într-o baie de apa fierbinte şi se tine acolo timp de 30 de minute. Se raceste rapid până la aproximativ 20°C şi se adauga 15 ml de soluţie de hidroxid de sodiu 0,1 N prevăzută la pct. 3.7. Se completează cu apa până la 100 ml şi se omogenizeaza. Se reţin cel mult 25 ml ce conţin mai puţin de 60 mg de zaharuri reducatoare exprimate ca glucoza. Dacă este necesar, se completează până la 25 ml cu apa distilata şi se determina conţinutul de zaharuri reducatoare prin metoda Luff-Schoorl. Rezultatul este exprimat ca procent de glucoza sau, unde este cazul, sucroza, multiplicandu-se cu factorul 0,95.5.4. Titrare prin metoda Luff-SchoorlUtilizându-se o pipeta, se iau 25 ml de reactiv Luff-Schoorl prevăzut la pct. 3.8 şi se transfera într-un pahar Erlenmeyer de 300 ml.Se adauga 25 ml din soluţia clarificata de zahăr. Se adauga 2 granule de piatra ponce prevăzută la pct. 3.13, se incalzeste, se agita manual deasupra unei flacari libere la înălţime medie şi se aduce lichidul la fierbere în aproximativ doua minute. Se plaseaza imediat balonul Erlenmeyer pe o sita de azbest, cu un orificiu de aproximativ 6 cm în diametru, sub care a fost aprinsa o flacara. Flacara va fi reglata astfel încât numai baza paharului Erlenmeyer să fie incalzita. Se ataşează un condensator de reflux la paharul Erlenmeyer. Se fierbe timp de exact 10 minute. Se raceste imediat în apa rece, iar după aproximativ 5 minute se titreaza după cum urmează:Se adauga 10 ml soluţie de iodura de potasiu prevăzută la pct. 3.12 şi imediat după aceea (cu grija, datorită riscului de spumare abundenta) se adauga 25 ml de acid sulfuric 6 N prevăzut la pct. 3.11. Se titreaza cu o soluţie de tiosulfat de sodiu 0,1 N prevăzută la pct. 3.9 până când apare o culoare galbena stearsa, se adauga indicatorul de amidon prevăzut la pct. 3.10 şi se completează titrarea.Se efectuează aceeaşi titrare pe un amestec măsurat cu acuratete de 25 ml de reactiv Luff-Schoorl prevăzut la pct. 3.8 şi 25 ml de apa, după ce se adauga 10 ml de soluţie de iodura de potasiu prevăzută la pct. 3.12 şi 25 ml de acid sulfuric 6 N prevăzut la pct. 3.11, fără fierbere.6. Calcularea rezultatelorUtilizându-se tabelul 2 se stabileşte cantitatea de glucoza în mg ce corespunde diferenţei dintre valorile celor două titrari, exprimată în mg de tiosulfat de sodiu 0,1 N. Rezultatul se exprima procentual.7. Proceduri speciale7.1. în cazul furajelor ce sunt bogate în melasa şi al altor furaje ce nu sunt în particular omogene, se cantaresc 20 g şi se adauga împreună cu 500 ml de apa într-un balon cotat de un litru. Se agita timp de o ora. Se clarifica utilizându-se reactivul Carrez I prevăzut la pct. 3.2 şi reactivul Carrez II prevăzut la pct. 3.3, asa cum s-a descris la pct. 5.1, utilizându-se totuşi, de data aceasta, de patru ori cantităţile din fiecare reactiv. Se aduce la volum cu etanol 80% (v/v).Se omogenizeaza şi se filtreaza. Se elimina etanolul, asa cum s-a descris la pct. 5.1. Dacă nu exista amidon dextrinizat, se aduce la volum cu apa distilata.7.2. în cazul melasei şi al furajelor simple ce sunt bogate în zahăr şi aproape libere de amidon (roscove, brichete de sfecla etc.), se cantaresc 5 g, se plaseaza intrtun balon cotat de 250 ml, se adauga 200 ml de apa distilata şi se agita, timp de o ora sau mai mult, dacă este necesar. Se clarifica utilizându-se reactivul Carrez I prevăzut la pct. 3.2 şi reactivul Carrez II prevăzut la pct. 3.3, asa cum s-a descris la pct. 5.1. Se aduce la volum cu apa rece, se omogenizeaza şi se filtreaza. Se continua asa cum s-a descris la pct. 5.3, pentru a se determina cantitatea de zaharuri totale.8. Observaţii8.1. Pentru a se preveni spumarea este recomandabil să se adauge (indiferent de volum) aproximativ 1 ml de 3-metilbutan-1-ol prevăzut la pct. 3.14 înainte de fierbere cu reactiv Luff-Schoorl.8.2. Diferenţa dintre conţinutul zaharurilor totale după invertire, exprimat ca glucoza, şi conţinutul de zaharuri reducatoare, exprimat ca glucoza, multiplicat cu 0,95, reflecta conţinutul procentual de sucroza.8.3. Pentru a se determina conţinutul de zaharuri reducatoare, excluzând lactoza, pot fi adoptate doua metode:8.3.1. Pentru o calculare aproximativă, se multiplica cu 0,675 conţinutul de lactoza stabilit printr-o metoda diferita de analiza şi se scade rezultatul obţinut din conţinutul zaharurilor reducatoare.8.3.2. Pentru o calculare precisa a zaharurilor reducatoare, excluzând lactoza, aceeaşi proba trebuie să fie utilizata pentru cele doua determinări finale. Una dintre analize este efectuată pe o parte din soluţia obţinută la pct. 5.1, cealaltă pe partea soluţiei obţinute în timpul determinării lactozei de metoda stabilită pentru acel scop (după fermentarea celorlalte tipuri de zaharuri şi clarificare).În ambele cazuri cantitatea de zahăr prezenta se determina prin metoda Luff-Schoorl şi se calculează în mg de glucoza. Una dintre valori trebuie scăzută din cealaltă, iar diferenţa se exprima procentual.Exemplu:Cele doua volume preluate corespund, pentru fiecare determinare, unei probe de 250 mg.În primul caz sunt consumaţi 17 ml de soluţie de tiosulfat de sodiu 0,1 N, corespunzând la 44,2 mg de glucoza.în al doilea caz sunt consumaţi 11 ml de soluţie de tiosulfat de sodiu 0,1 N, corespunzând la 27,6 mg de glucoza.Diferenţa este de 16,6 mg de glucoza.Conţinutul de zaharuri reducatoare (excluzând lactoza), calculat ca glucoza, este, de aceea:   4 x 16,6  ───────── = 6,64%     10Tabel de valori pentru 25 ml de reactiv Luff-Schoorl

XII. Determinarea ureei1. Scop şi domeniu de aplicareAceasta metoda se utilizează pentru determinarea nivelului de uree din furaje.2. PrincipiuProba trebuie suspendată în apa cu un agent de clarificare. Suspensia trebuie filtrata. Conţinutul de uree al filtratului se determina după adăugarea a 4-dimetilaminobenzaldehida (4-DMAB), masurandu-se densitatea optica la o lungime de unda de 420 nm.3. Reactivi3.1. Soluţie de 4-dimetilaminobenzaldehida: se dizolva 1,6 g de 4-DMAB p.a. în 100 ml de etanol 96% şi se adauga 10 ml de acid clorhidric p.a (d = 1,19). Acest reactiv poate fi folosit pentru o perioadă de maximum doua săptămâni.3.2. Soluţie Carrez I: se dizolva 21,9 g de acetat de zinc, Zn [CH(3)COO](2) x 2H(2)O şi 3g de acid acetic glacial în apa. Se completează cu apa până la 100 ml.3.3. Soluţie Carrez II: se dizolva 10,6 g de ferocianura de potasiu în apa, K(4)Fe[CN](6) x 3H(2)O. Se completează cu apa până la 100 ml.3.4. Cărbune activ p.a. ce nu absoarbe uree (ce trebuie controlată)3.5. Soluţie 0,1%(m/v) de uree p.a.4. Aparatura4.1. Mixer (agitator) cu frecventa rotatorie de aproximativ 35 rpm până la 40 rpm4.2. Eprubete: 160 x 16 mm cu dop rodat de sticlă4.3. Spectrofotometru.5. Procedura5.1. Analiza probeiSe cantaresc 2 g de proba cu o marja de mg şi se introduc cu 1 g cărbune activ prevăzut la pct. 3.4 într-un balon cotat de 500 ml. Se adauga 400 ml de apa şi 5 ml de soluţii Carrez I prevăzute la pct. 3.2 şi Carrez II prevăzute la pct. 3.3. Amestecul se agita timp de 30 de minute cu ajutorul agitatorului rotativ. Se completează cu apa până la semn, se agita şi se filtreaza. Din filtratul clar şi incolor se iau 5 ml şi se introduc int-o eprubeta cu dop rodat de sticlă. Se adauga 5 ml de soluţie 4-DMAB prevăzută la pct. 3.1 şi se omogenizeaza. Se introduc eprubetele într-o baie de apa fierbinte la 20°C. După 15 minute se măsoară densitatea optica a soluţiei de analizat, la lungimea de unda de 420 nm. Se compara cu soluţia martor.5.2. Curba de calibrareSe reţin volume a 1, 2, 4, 5 şi 10 ml de soluţie de uree prevăzută la pct. 3.5, se introduc în baloane cotate de 100 ml şi se completează cu apa până la semn. Se iau câte 5 ml din fiecare soluţie. Se adauga câte 5 ml de soluţie 4-DMAB prevăzută la pct. 3.1 în fiecare dintre acestea, se omogenizeaza şi se măsoară densitatea optica, asa cum s-a indicat mai sus, în comparatie cu o soluţie de control ce conţine 5 ml de 4-DMAB şi 5 ml de apa libera de uree. Se traseaza curba de etalonare.6. Calcularea rezultatelorCantitatea de uree din proba se determina utilizându-se curba de calibrare.Rezultatul se exprima procentual.7. Observaţii7.1. în cazul cantităţilor de uree ce depăşesc 3%, se reduce proba la 1 g sau se dilueaza soluţia iniţială, astfel încât sa nu existe mai mult de 50 mg de uree în 500 ml.7.2. în cazul cantităţilor scăzute de uree, se măreşte proba atât timp cat filtratul rămâne transparent şi incolor.7.3. Dacă proba conţine compuşi azotati simpli, precum aminoacizi, densitatea optica trebuie să fie masurata la 435 nm.XIII. Estimarea activităţii ureazice a produselor derivate din soia1. Scop şi domeniu de aplicareAcest test se utilizează pentru estimarea activităţii ureazice a produselor derivate din soia şi arata dacă aceste produse au fost preparate o perioadă de timp corespunzătoare.2. PrincipiuActivitatea ureazica trebuie estimată prin cantitatea de azot amoniacal eliberata per 1 g de produs per minut la 30°C dintr-o soluţie de uree.3. Reactivi3.1. Acid clorhidric 0,1 N3.2. Soluţie de hidroxid de sodiu 0,1 N3.3. Soluţie-tampon de fosfat 0,05 M, care conţine, per 1.000 ml, 4,45 g de fosfat disodic [Na(2)HPO(4) x 2H(2)O] şi 3,40 g de fosfat monopotasic [KH(2)PO(4)]3.4. Soluţie-tampon de uree: se dizolva 30,0 g de uree la 1.000 ml soluţie-tampon fosfat prevăzută la pct. 3.3; pH 6,9 – 7,0 (se prepara proaspăt)4. Aparatura4.1. Aparat de titrare potentiometrica sau pH-metru de înaltă sensibilitate (pH 0,02) cu agitator magnetic.4.2. Baie de apa echipata cu termostat fixat la exact 30°C4.3. Eprubete cu dop de sticlă, de 150 x 18 mm.5. ProceduraSe maruntesc aproximativ 10 g de proba (de exemplu, într-o rasnita de cafea), astfel încât aceasta sa treacă printr-o sita cu ochiuri de 0,2 mm. Se cantaresc 0,2 g din proba maruntita cu o marja de mg, se plaseaza într-o eprubeta cu dop de sticlă şi se adauga 10 ml soluţie-tampon de uree prevăzută la pct. 3.4. Se astupa imediat şi se agita energic. Se plaseaza eprubeta într-o baie de apa fixată la exact 30°C şi se tine acolo timp de 30 minute. Se adauga imediat 10 ml de acid clorhidric 0,1 N prevăzut la pct. 3.1, se raceste rapid până la 20°C şi se transfera integral conţinutul eprubetei într-un vas de titrare, clatindu-se de doua ori cu 5 ml de apa. Utilizându-se un electrod de sticlă prevăzută la pct. 4.1, se titreaza imediat şi rapid la pH 4,7 cu soluţie de hidroxid de sodiu 0,1 N prevăzută la pct. 3.2, prin electrometrie.Se efectuează un test-martor după cum urmează: se plaseaza rapid o proba de 0,2 g cantarita cu o aproximatie de mg într-o eprubeta cu dop rodat de sticlă, se adauga 10 ml de acid clorhidric 0,1 N prevăzut la pct. 3.1 şi apoi 10 ml de soluţie de uree prevăzută la pct. 3.4. Se raceste eprubeta imediat în apa cu gheaţa şi se lasă acolo timp de 30 de minute. în baza condiţiilor indicate anterior, se transfera integral conţinutul eprubetei în vasul de titrare utilizându-se soluţia de hidroxid de sodiu 0,1 N prevăzută la pct. 3.2 până la pH 4,7.6. Calcul:Activitatea ureazica se calculează utilizându-se următoarea formula:   mg N 1,4 (b – a)  ────── la 30°C = ────────────  g min 30 E  unde:  a = ml de soluţie de hidroxid de sodiu 0,1 N consumată de proba;  b = ml de soluţie de hidroxid de sodiu 0,1 N consumată în testul martor;  E = greutatea probei în grame.7. Observaţii7.1. Aceasta metoda este adecvată pentru o activitate ureazica de până la 1 mg de N/g/min la 30°C. Pentru mai multe produse cu activitate ureazica mai mare, mărimea probei poate fi redusă la 50 mg.7.2. Produsele care conţin mai mult de 10% grasime bruta trebuie să fie mai întâi degresate la rece.–-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește