NORMĂ nr. 23 din 15 aprilie 2016

Redacția Lex24
Publicat in Repertoriu legislativ, 14/12/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Emitent: AUTORITATEA DE SUPRAVEGHERE FINANCIARA
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 327 din 28 aprilie 2016
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Actiuni suferite de acest act:

Alegeti sectiunea:
SECTIUNE ACTTIP OPERATIUNEACT NORMATIV
ART. 3MODIFICAT DENORMA 31 21/09/2023
ART. 6MODIFICAT DENORMA 31 21/09/2023
ART. 7MODIFICAT DENORMA 31 21/09/2023
ART. 9MODIFICAT DENORMA 31 21/09/2023
ART. 10MODIFICAT DENORMA 31 21/09/2023
ART. 11MODIFICAT DENORMA 31 21/09/2023
ART. 13ABROGAT DENORMA 31 21/09/2023
ART. 14ABROGAT DENORMA 31 21/09/2023
ART. 15ABROGAT DENORMA 31 21/09/2023
ART. 28MODIFICAT DENORMA 31 21/09/2023
ART. 29ABROGAT DENORMA 31 21/09/2023
ART. 30MODIFICAT DENORMA 31 21/09/2023
ART. 32COMPLETAT DENORMA 31 21/09/2023
ART. 32MODIFICAT DENORMA 31 21/09/2023
ART. 35MODIFICAT DENORMA 31 21/09/2023
ART. 37MODIFICAT DENORMA 31 21/09/2023
ART. 40ABROGAT DENORMA 31 21/09/2023
ART. 40COMPLETAT DENORMA 31 21/09/2023
ART. 40MODIFICAT DENORMA 31 21/09/2023
ART. 42MODIFICAT DENORMA 31 21/09/2023
ART. 46MODIFICAT DENORMA 31 21/09/2023
ART. 47MODIFICAT DENORMA 31 21/09/2023
ART. 49MODIFICAT DENORMA 31 21/09/2023
ART. 51MODIFICAT DENORMA 31 21/09/2023
CAP. 3COMPLETAT DENORMA 31 21/09/2023
ANEXA 34MODIFICAT DENORMA 31 21/09/2023
ANEXA 35MODIFICAT DENORMA 31 21/09/2023
Nu exista actiuni induse de acest act
Acte referite de acest act:

SECTIUNE ACTREFERA PEACT NORMATIV
ActulARE LEGATURA CUNORMA 19 29/07/2021
ActulACTUALIZEAZA PENORMA 23 15/04/2016
Acte care fac referire la acest act:

Alegeti sectiunea:
SECTIUNE ACTREFERIT DEACT NORMATIV
ActulREFERIT DENORMA 31 21/09/2023
ART. 3MODIFICAT DENORMA 31 21/09/2023
ART. 6MODIFICAT DENORMA 31 21/09/2023
ART. 7MODIFICAT DENORMA 31 21/09/2023
ART. 9MODIFICAT DENORMA 31 21/09/2023
ART. 10MODIFICAT DENORMA 31 21/09/2023
ART. 11MODIFICAT DENORMA 31 21/09/2023
ART. 13ABROGAT DENORMA 31 21/09/2023
ART. 14ABROGAT DENORMA 31 21/09/2023
ART. 15ABROGAT DENORMA 31 21/09/2023
ART. 28MODIFICAT DENORMA 31 21/09/2023
ART. 29ABROGAT DENORMA 31 21/09/2023
ART. 30MODIFICAT DENORMA 31 21/09/2023
ART. 32COMPLETAT DENORMA 31 21/09/2023
ART. 32MODIFICAT DENORMA 31 21/09/2023
ART. 35MODIFICAT DENORMA 31 21/09/2023
ART. 37MODIFICAT DENORMA 31 21/09/2023
ART. 40ABROGAT DENORMA 31 21/09/2023
ART. 40COMPLETAT DENORMA 31 21/09/2023
ART. 40MODIFICAT DENORMA 31 21/09/2023
ART. 42MODIFICAT DENORMA 31 21/09/2023
ART. 46MODIFICAT DENORMA 31 21/09/2023
ART. 47MODIFICAT DENORMA 31 21/09/2023
ART. 49MODIFICAT DENORMA 31 21/09/2023
ART. 51MODIFICAT DENORMA 31 21/09/2023
CAP. 3COMPLETAT DENORMA 31 21/09/2023
ANEXA 34MODIFICAT DENORMA 31 21/09/2023
ANEXA 35MODIFICAT DENORMA 31 21/09/2023





Având în vedere prevederile art. 312, 16, 18, 21, 24, art. 29 alin. (1) și (2) din Legea nr. 204/2006 privind pensiile facultative, cu modificările și completările ulterioare,în temeiul dispozițiilor art. 24 lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2005 privind înființarea, organizarea și funcționarea Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 313/2005, cu modificările și completările ulterioare,în baza prevederilor art. 2 alin. (1) lit. c) și d),art. 3 alin. (1) lit. b), art. 5 lit. c), art. 6 alin. (1) și (2) și ale art. 7 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 93/2012 privind înființarea, organizarea și funcționarea Autorității de Supraveghere Financiară, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 113/2013, cu modificările și completările ulterioare,în urma deliberărilor Consiliului Autorității de Supraveghere Financiară din ședința din data de 13 aprilie 2016,->Autoritatea de Supraveghere Financiară emite prezenta normă.> + 
Capitolul IDispoziții generale + 
Articolul 1(1)Prezenta normă reglementează procedura, condițiile de autorizare și documentele care trebuie depuse la Autoritatea de Supraveghere Financiară, denumită în continuare A.S.F., în procesul de autorizare a constituirii societății de pensii și de autorizare ca administrator de fonduri de pensii facultative, în cazul societăților de pensii, societăților de administrare a investițiilor și societăților de asigurare.(2)Dispozițiile prezentei norme sunt aplicabile în evaluarea fondatorilor/acționarilor ale căror dețineri din capitalul social și/sau din drepturile de vot nu depășesc pragul de 10% necesar pentru a deveni acționar semnificativ.(3)Pentru acționarii semnificativi sunt aplicabile dispozițiile Regulamentului Autorității de Supraveghere Financiară nr. 3/2016 privind criteriile aplicabile și procedura pentru evaluarea prudențială a achizițiilor și majorărilor participațiilor la entitățile reglementate de Autoritatea de Supraveghere Financiară, denumit în continuare Regulamentul nr. 3/2016. + 
Articolul 2Pot administra fonduri de pensii facultative societățile de pensii, persoane juridice române, societățile de administrare a investițiilor și societățile de asigurare care sunt înființate și autorizate potrivit legislației care reglementează domeniul lor de activitate și care sunt autorizate de A.S.F. în acest scop. + 
Articolul 3(1)Termenii și expresiile utilizate în prezenta normă au semnificațiile prevăzute la:a)art. 2 din Legea nr. 204/2006 privind pensiile facultative, cu modificările și completările ulterioare, denumită în continuare Lege;b)art. 2 alin. (2) din Regulamentul Autorității de Supraveghere Financiară nr. 14/2015 privind evaluarea și aprobarea membrilor structurii de conducere și a persoanelor care dețin funcții-cheie în cadrul entităților reglementate de Autoritatea de Supraveghere Financiară, denumit în continuare Regulamentul nr. 14/2015;c)art. 4 alin. (2) din Regulamentul nr. 3/2016.(2)De asemenea, în înțelesul prezentei norme, termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificații:a)conducerea executivă – persoanele definite la art. 2 alin. (2) lit. e) din Regulamentul nr. 14/2015;b)persoane autorizate – persoanele evaluate, definite la art. 2 alin. (2) lit. i) din Regulamentul nr. 14/2015, care se supun aprobării A.S.F.;c)persoane care dețin funcții-cheie autorizate – persoanele definite la art. 2 alin. (2) lit. h) pct. (i), (ii) și (iv) din Regulamentul nr. 14/2015;d)persoane care dețin funcții-cheie notificate – persoanele definite la art. 2 alin. (2) lit. h) pct. (iii) și (v) din Regulamentul nr. 14/2015;e)structura de conducere – membrii consiliului de administrație sau de supraveghere și conducerea executivă.
 + 
Capitolul IIAutorizarea de constituire a societății de pensii + 
Secţiunea 1Condiții generale + 
Articolul 4Pentru emiterea deciziei de autorizare de constituire a societății de pensii, în baza cererii, A.S.F. analizează documentația depusă de către fondatori sau de către reprezentanții lor legali și verifică dacă sunt îndeplinite, cumulativ, condițiile prevăzute de Lege și de reglementările incidente. + 
Articolul 5Pentru obținerea deciziei de autorizare de constituire, societatea de pensii trebuie să îndeplinească, cumulativ, următoarele condiții generale:a)să se constituie sub forma unei societăți pe acțiuni;b)să aibă ca obiect unic de activitate administrarea fondurilor de pensii facultative;c)denumirea societății de pensii să conțină obligatoriu sintagma "societate de administrare a fondurilor de pensii facultative" și să nu conțină elemente de natură să inducă în eroare participanții, potențialii participanți sau alte persoane;d)capitalul social să fie reprezentat prin acțiuni nominative, care nu pot fi transformate în acțiuni la purtător, nu pot fi acțiuni preferențiale și pot fi denominate;e)actul constitutiv trebuie să prevadă că acționarii nu pot beneficia de drepturi preferențiale sau de alte privilegii și că se interzice limitarea drepturilor sau impunerea de obligații suplimentare acționarilor;f)participațiile mai mici de 1% să nu reprezinte, cumulat, mai mult de 33% din capitalul social al solicitantului;g)să aibă un consiliu de administrație/supraveghere alcătuit dintr-un număr impar de membri, dar nu mai puțin de 3 persoane fizice;h)fondatorii să facă dovada vărsării integrale și în formă bănească a capitalului social, care trebuie să îndeplinească condițiile prevăzute de Lege și de reglementările incidente.
 + 
Secţiunea a 2-aCondiții privind fondatorii + 
Articolul 6(1)La evaluarea fondatorilor se urmărește ca aceștia să dispună de o situație financiară care să le permită onorarea obligațiilor lor patrimoniale și participarea la capitalul social al societății de pensii.(2)Persoanele juridice care au calitatea de fondatori trebuie să îndeplinească, cumulativ, următoarele condiții:a)să înregistreze, potrivit ultimei situații financiare, capital propriu pozitiv;b)să fi funcționat minimum 3 ani, cu excepția celor rezultate în urma fuziunii sau divizării unei alte persoane juridice care înainte de fuziune sau de divizare a funcționat minimum 3 ani;c)să nu fie fondatori/acționari ai unei societăți de pensii ori ai altei entități înregistrate în state cu care România nu întreține relații diplomatice sau în jurisdicții care nu instituie obligativitatea organizării și ținerii contabilității și/sau publicării situațiilor financiare, ținerii registrelor comerciale și/sau care permit păstrarea anonimatului în ceea ce privește identitatea acționarilor/asociaților și a administratorilor;d)să nu fie în procedură de reorganizare judiciară sau de faliment, să nu fi contribuit, direct sau indirect, la falimentul unor persoane juridice, după caz;e)să nu aibă datorii restante către bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale și bugetele fondurilor speciale.(3)Organismele de plasament colectiv fără personalitate juridică, asociațiile, fundațiile și ligile nu pot participa ca fondatori ai unei societăți de pensii.(4)Organismele de plasament colectiv cu personalitate juridică pot participa ca fondator în limita a maximum 5% din capitalul social al unei societăți de pensii. + 
Articolul 7(1)Persoanele fizice care au calitatea de fondatori trebuie să îndeplinească, cumulativ, următoarele condiții:a)să nu fie acționari, membri în structura de conducere a altor administratori de fonduri de pensii facultative sau ai persoanelor afiliate acestora;b)să nu fie acționari, membri în structura de conducere a instituției de credit care îndeplinește funcția de depozitar al fondului de pensii facultative sau ai persoanelor afiliate acestuia;c)să nu fie acționari, membri în structura de conducere a societăților de servicii de investiții financiare care prestează servicii pentru fondurile de pensii facultative sau ai persoanelor afiliate acesteia;d)să dispună de venituri personale, neafectate îndeplinirii obligațiilor lor patrimoniale față de terți, care, prin nivelul lor anual, să justifice în mod corespunzător proveniența fondurilor destinate participației la capitalul social al societății de pensii și care să aibă caracter de continuitate;e)fondurile destinate participației la capitalul social al societății de pensii să nu aibă ca surse venituri obținute din activități desfășurate în statele sau jurisdicțiile prevăzute la art. 6 alin. (2) lit. c);f)să nu fi contribuit, direct sau indirect, la falimentul unor persoane juridice.(2)Nu pot deține calitatea de fondatori persoanele nominalizate în lista întocmită în conformitate cu prevederile art. 27 din Legea nr. 535/2004 privind prevenirea și combaterea terorismului, cu modificările și completările ulterioare, precum și persoanele fizice sau juridice care fac obiectul unor sancțiuni internaționale, definite conform Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 202/2008 privind punerea în aplicare a sancțiunilor internaționale, aprobată cu modificări prin Legea nr. 217/2009, cu modificările și completările ulterioare.(3)Nu pot deține calitatea de fondatori persoanele care au fost condamnate printr-o sentință rămasă definitivă pentru infracțiuni de corupție și de serviciu, de spălare a banilor, infracțiuni contra patrimoniului, de fals, evaziune fiscală, mărturie mincinoasă ori alte fapte de natură să conducă la concluzia că nu sunt create premisele necesare pentru asigurarea unei gestiuni sănătoase și prudente a societății de pensii.(4)Prevederile alin. (2) și (3) se aplică și în cazul fondatorilor persoane juridice la care unul sau mai mulți fondatori/acționari a/au fost condamnat/condamnați printr-o sentință rămasă definitivă pentru infracțiunile prevăzute la alin. (2) și (3).
 + 
Secţiunea a 3-aDocumentația necesară pentru autorizarea de constituire a societății de pensii + 
Articolul 8(1)Decizia de autorizare de constituire a unei societăți de pensii se emite ca urmare a cererii pentru autorizarea de constituire a societății de pensii, întocmită conform anexei nr. 1.(2)Cererea însoțită de documentația completă se depune la A.S.F. de către fondatori sau de către reprezentanții lor legali.
 + 
Articolul 9Cererea prevăzută la art. 8 este însoțită de următoarele documente:a)procură specială și autentică sau, după caz, împuternicire de reprezentare juridică, semnată de toți membrii fondatori, prin care aceștia desemnează una sau mai multe persoane pentru a-i reprezenta în relația cu A.S.F., pe parcursul instrumentării dosarului aferent cererii de autorizare de constituire;b)proiectul actului constitutiv, care trebuie să conțină denumirea societății de pensii, conform rezervării eliberate de registrul comerțului, și care trebuie să fie întocmit cu respectarea prevederilor Legii, precum și planul organizatoric și financiar care trebuie să asigure gestiunea corectă și prudentă a fondului de pensii pentru care se solicită autorizarea;c)documentația privind fondatorii, prevăzută la art. 10 și 11;d)documentația privind membrii propuși pentru structura de conducere a administratorului, în conformitate cu prevederile Regulamentului nr. 14/2015;e)declarația pe propria răspundere a fondatorilor, a membrilor propuși pentru consiliul de administrație sau pentru consiliul de supraveghere, din care să rezulte deținerile, individuale sau în legătură cu alte persoane implicate, reprezentând cel puțin 5% din capitalul social ori din drepturile de vot ale oricărei societăți, conform modelului Declarației nr. 2 prevăzut în anexa nr. 5;f)documente privind fondatorii referitoare la eventuala lor relație de afiliere conform art. 2 alin. (2) din Lege, precum și natura legăturilor dintre ei, conform modelului Declarației nr. 1 prevăzut în anexa nr. 4;g)proiectul regulamentului de organizare și funcționare a societății de pensii, întocmit în conformitate cu art. 12, precum și proiectul procedurilor interne, întocmit în conformitate cu art. 13;h)actul juridic care atestă dreptul de folosință al societății în curs de înființare asupra spațiului destinat sediului social și sediilor secundare, după caz, precum și documente din care să reiasă că acestea îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 14 și 15;i)dovada vărsării integrale și în formă bănească a capitalului social;j)dovada plății taxei de autorizare de constituire a societății de pensii. + 
Articolul 10(1)Pentru fiecare dintre fondatori, persoane juridice, se prezintă următoarele documente:a)certificat constatator eliberat de registrul comerțului sau orice alt document oficial echivalent eliberat de autoritatea similară din țara de origine, care trebuie să ateste cel puțin denumirea, numărul și data înregistrării, obiectul de activitate al acesteia, persoanele împuternicite legal să reprezinte persoana juridică și structura acționariatului acesteia până la nivel de persoană fizică. Structura acționariatului până la nivel de persoană fizică trebuie detaliată inclusiv pentru persoanele juridice care dețin indirect participații la capitalul social al fondatorului;b)o prezentare a fondatorului/acționarului persoanei juridice, sub semnătura reprezentantului legal, din care să rezulte organizarea acestuia, inclusiv rețeaua de sedii secundare deținute în țara de origine și în străinătate, activitatea desfășurată de acesta în toate sediile sale secundare;c)ultimele 3 situații financiare anuale auditate de o societate de audit financiar, membră a Camerei Auditorilor Financiari din România, cele mai recente situații financiare interimare și ultima balanță de verificare a conturilor fondatorului și, după caz, cele întocmite la nivelul perimetrului de consolidare contabilă din care face parte fondatorul. În cazul fondatorilor rezultați dintr-o fuziune sau divizare, persoana juridică din care aceștia provin trebuie să fi funcționat minimum 3 ani înainte;d)în cazul fondatorilor, persoane juridice străine, situațiile financiare anuale prevăzute la lit. c) vor fi auditate de o societate de audit financiar autorizată, membru activ al unui organism profesional recunoscut de Federația Internațională a Contabililor, și care a asimilat Codul de etică emis de aceasta, A.S.F. putând solicita documente care să ateste îndeplinirea cerințelor menționate;e)documentația privind capitalul social, conform prevederilor Normei Autorității de Supraveghere Financiară nr. 12/2015 privind capitalul social al administratorului de fonduri de pensii facultative sau a Regulamentului nr. 3/2016;f)certificat de cazier fiscal;g)certificat de cazier judiciar.(2)Pentru fiecare dintre fondatorii, persoane juridice, cu participații mai mici de 5% din capitalul social al administratorului fondului de pensii facultative, dar nu mai mult de 10% cumulat, se va prezenta numai documentația prevăzută la alin. (1) lit. a).(3)Documentația prevăzută la alin. (1) se prezintă și în cazul fondatorilor, persoane juridice, cu participații mai mici de 5% din capitalul social al societății de pensii, care dețin participații la capitalul social al altui fondator al aceleiași societăți de pensii, indiferent de cota de participare.
 + 
Articolul 11(1)Pentru fiecare dintre fondatori, persoane fizice, se prezintă următoarele documente:a)copia actului de identitate, a cărei conformitate cu originalul este certificată de titular, prin semnătură olografă, pe aceeași pagină pe care este reprodusă imaginea prin copiere;b)curriculum vitae, datat și semnat, întocmit conform art. 31 alin. (3) lit. b) din Regulamentul nr. 3/2016;c)certificatul de cazier judiciar, din care să reiasă că persoana respectivă nu a fost condamnată printr-o sentință rămasă definitivă pentru infracțiunile prevăzute la art. 7 alin. (2) și (3);d)declarație de venit întocmită în conformitate cu legislația din țara de origine, vizată de autoritatea fiscală sau, după caz, certificată conform legislației din țara respectivă; în cazul în care legislația din țara de origine nu prevede o astfel de declarație, se va prezenta un document oficial care să ateste acest fapt;e)date despre fondatorii societății de pensii/acționarii societății de administrare a fondurilor de pensii facultative, conform modelului prevăzut în anexa nr. 2;f)specimen de semnătură, conform modelului prevăzut în anexa nr. 3;g)Declarația nr. 1, conform modelului prevăzut în anexa nr. 4, și Declarația nr. 2, conform modelului prevăzut în anexa nr. 5;h)documentația privind capitalul social, conform prevederilor Normei Autorității de Supraveghere Financiară nr. 12/2015 privind capitalul social al administratorului de fonduri de pensii facultative sau a Regulamentului nr. 3/2016;i)certificat de cazier fiscal.(2)Acționarii, persoane fizice, care dețin mai puțin de 1% din capitalul social al administratorului fondului de pensii facultative, dar nu mai mult de 33% cumulat, sunt exceptați de la cerința prezentării documentelor prevăzute la alin. (1) lit. d) și e).(3)Pentru persoanele care nu au reședința în România se depun certificatul de cazier judiciar și de cazier fiscal sau alte documente cu aceeași valoare juridică eliberate de autoritățile din țara de origine și din țara în care au reședința în prezent, dacă aceasta este alta decât țara de origine.(4)Pentru persoanele care nu au domiciliul, dar au reședința în România se depun certificatul de cazier judiciar și de cazier fiscal eliberate de autoritățile române și certificatul de cazier judiciar și de cazier fiscal sau alte documente cu aceeași valoare juridică eliberate de autoritățile din țara de origine ori, după caz, din țara în care au avut anterior reședința, dacă aceasta este alta decât țara de origine. + 
Articolul 12Proiectul regulamentului de organizare și funcționare a societății de pensii conține cel puțin următoarele:a)structura organizatorică, atribuțiile, competențele structurilor din cadrul societății de pensii, nivelurile de autoritate, responsabilitățile, mecanismele de relații și raportare ale acestora;b)activitățile desfășurate în cadrul sediilor secundare ale societății de pensii, după caz;c)atribuțiile și răspunderile structurii de conducere, inclusiv ale persoanelor care asigură, de fapt sau de drept, conducerea și din cadrul sediilor secundare;d)persoanele/structurile responsabile cu aprobarea procedurilor interne. + 
Articolul 13Procedurile interne conțin instrucțiuni scrise care descriu etapele care trebuie urmate pentru desfășurarea activității, metode de lucru, reguli de aplicat și termene de realizare necesare îndeplinirii atribuțiilor și sarcinilor, având în vedere asumarea responsabilităților și se referă cel puțin la următoarele:a)descrierea gradului de adecvare a sistemului informatic preconizat a fi utilizat la specificul activității care urmează a fi desfășurată, avându-se în vedere aspecte precum capacitatea de a desfășura activitățile propuse, gradul de securitate a informației, capacitatea de a furniza raportările solicitate de A.S.F., îndeplinirea de către sistemele de prelucrare automată a datelor a criteriilor minimale prevăzute de reglementările în vigoare;b)mecanismele de luare a deciziilor;c)modalitățile și termenele de raportare pe linie verticală, separarea funcțiilor pentru persoanele cu funcții de decizie de cele cu funcții de execuție și de cele cu funcții de control;d)administrarea conflictului de interese astfel încât să se asigure că persoanele care se află într-un conflict de interese potențial acționează în interesul exclusiv al fondului de pensii, al participanților și al administratorului;e)modalitatea de soluționare a sesizărilor și reclamațiilor;f)evidența și controlul activității în cadrul sediilor secundare, dacă acestea există. + 
Articolul 14Spațiul destinat sediului social trebuie să îndeplinească cel puțin următoarele condiții:a)să se afle în folosința exclusivă a societății de pensii;b)să fie corespunzător structurii organizatorice și activităților care urmează a fi desfășurate;c)să fie în suprafață utilă de cel puțin 100 m²;d)să fie compartimentat corespunzător, astfel încât să se asigure desfășurarea optimă a activității;e)să nu fie amplasat la subsolurile clădirilor sau la etajele ansamblurilor de locuințe;f)să dispună de o dotare tehnică adecvată desfășurării activității, astfel încât să se asigure securitatea, stocarea și confidențialitatea informațiilor și a documentelor în arhiva entității. + 
Articolul 15Spațiul destinat sediilor secundare trebuie să îndeplinească cel puțin următoarele condiții:a)să se afle în folosința exclusivă a societății de pensii;b)să fie corespunzător structurii organizatorice și activităților care urmează a fi desfășurate;c)să fie în suprafață utilă de cel puțin 25 m²;d)să fie compartimentat corespunzător, astfel încât să se asigure desfășurarea optimă a activității;e)să nu fie amplasat la subsolurile clădirilor sau la etajele ansamblurilor de locuințe;f)să dispună de o dotare tehnică adecvată desfășurării activității, astfel încât să se asigure securitatea, stocarea și confidențialitatea informațiilor și a documentelor în arhiva entității.
 + 
Secţiunea a 4-aProcedura de aprobare sau de respingere a cererii de autorizare de constituire a societății de pensii + 
Articolul 16(1)A.S.F. decide cu privire la autorizarea de constituire a societății de pensii în termen de 30 de zile calendaristice de la înregistrarea cererii și a documentației complete ale solicitantului.(2)Decizia de autorizare de constituire a societății de pensii se comunică solicitantului în termen de 5 zile calendaristice de la adoptarea acesteia de către A.S.F.
 + 
Articolul 17(1)Orice solicitare a A.S.F. de informații suplimentare sau de completare a documentelor prezentate inițial întrerupe termenul prevăzut la art. 16 alin. (1), un nou termen începând să curgă de la data depunerii respectivelor informații sau completări, depunere care nu poate fi făcută mai târziu de 30 de zile calendaristice de la data solicitării A.S.F., sub sancțiunea respingerii cererii pentru autorizarea de constituire a societății de pensii.(2)În situația în care documentele depuse sunt incomplete, ilizibile sau se constată depunerea acestora într-o formă necorespunzătoare, precum și lipsa unor documente, se solicită completarea sau înlocuirea lor, după caz.
 + 
Articolul 18(1)Fondatorii depun documentele de înregistrare a societății la registrul comerțului în raza căruia se află sediul social al societății de pensii, în termen de 30 de zile calendaristice de la primirea deciziei de autorizare de constituire.(2)Depășirea termenului prevăzut la alin. (1) duce la pierderea valabilității deciziei de autorizare de constituire.
 + 
Articolul 19În termen de 5 zile lucrătoare de la obținerea certificatului de înregistrare ca societate de la registrul comerțului, societatea de pensii va depune la A.S.F. o copie a certificatului de înregistrare. + 
Articolul 20(1)Obținerea deciziei de autorizare de constituire a unei societăți de pensii nu garantează și obținerea deciziei de autorizare ca administrator de fonduri de pensii facultative.(2)Autorizarea de administrare trebuie obținută în termen de un an de la obținerea deciziei de autorizare de constituire, în caz contrar aceasta pierzându-și valabilitatea.(3)În termen de 3 luni de la data încetării valabilității deciziei de autorizare de constituire, societatea de pensii are obligația de a-și modifica denumirea și obiectul de activitate și de a informa A.S.F. în termen de 5 zile lucrătoare de la data înregistrării mențiunilor la registrul comerțului. + 
Articolul 21(1)Apariția unor modificări față de condițiile în care a fost acordată decizia de autorizare de constituire a societății de pensii determină o nouă evaluare din partea A.S.F. în cadrul procesului de acordare a autorizării de administrare, putând atrage revocarea deciziei de autorizare de constituire, în cazul în care aceste modificări sunt contrare prevederilor legale sau prezentei norme.(2)În cazul în care modificările nu îndeplinesc condițiile prevăzute de Lege și de reglementările incidente, A.S.F. emite o decizie de respingere, scrisă și motivată, care se comunică în termen de 5 zile calendaristice de la adoptarea acesteia.(3)În termen de maximum 30 de zile de la data comunicării ei, decizia de respingere poate fi contestată în conformitate cu prevederile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.(4)Societatea de pensii trebuie să îndeplinească, pe toată durata activității sale, condițiile avute în vedere la autorizarea de constituire a societății de pensii.
 + 
Articolul 22(1)Neîndeplinirea uneia dintre condițiile prevăzute de Lege și de reglementările incidente duce la respingerea cererii pentru autorizarea de constituire a societății de pensii.(2)Decizia de respingere, scrisă și motivată, se comunică fondatorilor în termen de 5 zile calendaristice de la adoptarea acesteia de către A.S.F.(3)În termen de maximum 30 de zile de la data comunicării ei, decizia de respingere poate fi contestată în conformitate cu prevederile Legii nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare. + 
Articolul 23O nouă cerere de autorizare de constituire a societății de pensii poate fi adresată A.S.F. numai dacă au fost remediate deficiențele care au constituit motivele de respingere a cererii inițiale.
 + 
Capitolul IIIAutorizarea societății de pensii, a societății de administrare a investițiilor și a societății de asigurare ca administrator de fonduri de pensii facultative + 
Secţiunea 1Condiții generale + 
Articolul 24Pentru a deveni administrator, societatea de pensii înregistrată la registrul comerțului trebuie să obțină de la A.S.F. autorizarea de administrare a fondurilor de pensii facultative. + 
Articolul 25Pentru emiterea deciziei de autorizare de administrare a fondurilor de pensii facultative, A.S.F. analizează documentația depusă de solicitant și verifică dacă sunt îndeplinite, cumulativ, condițiile prevăzute de Lege și de reglementările incidente. + 
Articolul 26Solicitantul trebuie să îndeplinească, cumulativ, următoarele condiții generale:a)să fie constituit sub forma unei societăți de pensii, a unei societăți de administrare a investițiilor sau a unei societăți de asigurare;b)să fi obținut în prealabil autorizarea A.S.F. pentru constituire, conform prevederilor prezentei norme, în cazul societății de pensii;c)să fie înființat și autorizat potrivit legislației care reglementează domeniul său de activitate, în cazul societății de administrare a investițiilor și al societății de asigurare;d)să aibă în obiectul de activitate și administrarea fondurilor de pensii facultative, în cazul societății de administrare a investițiilor și al societății de asigurare;e)capitalul social să fie reprezentat prin acțiuni emise de societatea de pensii, de societatea de administrare a investițiilor sau de societatea de asigurare, care sunt nominative, nu pot fi transformate în acțiuni la purtător, nu pot fi acțiuni preferențiale și pot fi denominate;f)actul constitutiv al societății de pensii, societății de administrare a investițiilor sau al societății de asigurare trebuie să prevadă că acționarii nu pot beneficia de drepturi preferențiale sau de alte privilegii și că este interzisă limitarea drepturilor sau impunerea de obligații suplimentare;g)participațiile mai mici de 1% să nu reprezinte, cumulat, mai mult de 33% din capitalul social al solicitantului;h)să aibă un capital social care să îndeplinească condițiile prevăzute în Norma Autorității de Supraveghere Financiară nr. 12/2015 privind capitalul social al administratorului de fonduri de pensii facultative sau în Regulamentul nr. 3/2016;i)consiliul de administrație/de supraveghere al administratorului trebuie să fie alcătuit dintr-un număr impar de membri și nu poate avea în componența sa mai puțin de 3 persoane;j)conducerea executivă să fie formată din cel puțin două persoane, învestite cu competența de a angaja răspunderea societății și care nu pot exercita alte funcții în cadrul societății.
 + 
Secţiunea a 2-aCondiții privind acționarii + 
Articolul 27(1)La evaluarea acționarilor societății de administrare a fondurilor de pensii facultative se au în vedere prevederile art. 6 și 7 ale prezentei norme sau ale Regulamentului nr. 3/2016, după caz.(2)În cazul în care nu au intervenit modificări față de documentele și condițiile avute în vedere la evaluarea prevăzută la alin. (1), în cadrul procedurii de obținere a deciziei de autorizare de constituire a societății de pensii, acționarii depun o declarație pe propria răspundere în acest sens.(3)În cazul în care au intervenit modificări față de documentele și condițiile avute în vedere la evaluarea prevăzută la alin. (1) se depun la A.S.F. documentele justificative pentru modificările în cauză.(4)Condițiile prevăzute la alin. (1) trebuie menținute pe toată perioada de funcționare a societății de pensii.
 + 
Secţiunea a 3-aCondiții privind membrii propuși pentru structura de conducere + 
Articolul 28(1)Membrii propuși pentru structura de conducere sunt autorizați individual de către A.S.F. pentru exercitarea funcției pentru care sunt propuși, atât în cadrul procesului de acordare a autorizării de administrare a fondului de pensii facultative, cât și ulterior, pe parcursul desfășurării activității administratorului, în conformitate cu prevederile Regulamentului nr. 14/2015.(2)Persoanele prevăzute la alin. (1) exercită atribuțiile și au răspunderile funcției pentru care au fost propuse de la data comunicării deciziei de autorizare.(3)Pe toată durata activității sale, administratorul are obligația de a asigura cel puțin un înlocuitor al directorului general.(4)Persoana prevăzută la alin. (3) este desemnată de către organul statutar competent și este autorizată individual de către A.S.F., pe baza unui proces de autorizare similar cu cel prevăzut pentru directorul general.
 + 
Articolul 29(1)Calitatea și experiența membrilor propuși pentru structura de conducere sunt elemente care asigură gestiunea corectă și prudentă a fondului de pensii facultative.(2)Membrii structurii de conducere a administratorului nu pot avea raporturi de muncă, comerciale sau alte raporturi similare cu:a)alți administratori de fonduri de pensii facultative și cu persoanele afiliate acestora;b)depozitarul și cu persoanele afiliate acestuia;c)societăți de servicii de investiții financiare cu care administratorul a încheiat contract și cu persoanele afiliate acestora;d)organizații sindicale și patronale.(3)Membrii conducerii executive nu pot avea raporturi de muncă, comerciale sau alte raporturi similare cu persoanele afiliate administratorului sau cu alte entități din grupul din care fac parte, cu excepția mandatelor de reprezentare în consiliul de administrație, respectiv în consiliul de supraveghere.
 + 
Secţiunea a 4-aCondiții privind persoanele care dețin funcții-cheie autorizate de către A.S.F. + 
Articolul 30(1)Persoanele care dețin funcții-cheie sunt autorizate individual de A.S.F. înainte de începerea exercitării funcției, în conformitate cu prevederile Regulamentului nr. 14/2015.(2)Persoanele prevăzute la alin. (1) exercită atribuțiile și au răspunderile funcției pentru care au fost propuse de la data comunicării deciziei de autorizare, în baza unui contract individual de muncă cu normă întreagă.(3)Persoanele prevăzute la alin. (1) nu pot avea raporturi de muncă, comerciale sau alte raporturi similare cu:a)alți administratori de fonduri de pensii facultative și cu persoanele afiliate acestora;b)depozitarul fondului de pensii facultative și cu persoanele afiliate acestuia;c)societățile de servicii de investiții financiare cu care administratorul a încheiat contract și cu persoanele afiliate acestora.
 + 
Secţiunea a 5-aDocumentația necesară pentru obținerea deciziei de autorizare de administrare + 
Articolul 31(1)Decizia de autorizare de administrare se emite în baza cererii pentru autorizarea de administrare a fondurilor de pensii facultative, întocmită conform anexei nr. 1.(2)Cererea, însoțită de documentația completă, se depune și se înregistrează la A.S.F. de către societățile care intenționează să se autorizeze ca administrator de fonduri de pensii facultative.
 + 
Articolul 32(1)Cererea pentru autorizarea de administrare este însoțită de următoarele documente:a)certificatul de înregistrare la registrul comerțului, în copie;b)actul constitutiv actualizat care să conțină inclusiv informațiile prevăzute la art. 18 alin. (2) din Lege;c)dovada vărsării integrale sau a reîntregirii/majorării, după caz, sub formă bănească a capitalului social, în copie;d)regulamentul de organizare și funcționare a societății, întocmit în conformitate cu art. 12, și procedurile interne, elaborate în conformitate cu art. 13, împreună cu hotărârea organului statutar competent pentru aprobarea lor;e)proiectul contractului de depozitare, întocmit conform modelului-cadru prevăzut în Norma Autorității de Supraveghere Financiară nr. 10/2014 privind activitatea de depozitare și custodie a activelor fondurilor de pensii facultative;f)proiectul contractului de custodie;g)proiectul contractului de societate, prin care urmează a se înființa fondul de pensii facultative, întocmit în conformitate cu prevederile Normei Autorității de Supraveghere Financiară nr. 23/2015 privind autorizarea fondului de pensii facultative;h)contractul de audit al administratorului, încheiat cu un auditor financiar extern, persoană juridică, înregistrat la autoritatea competentă, respectiv Camera Auditorilor Financiari din România;i)declarație privind politica de investiții;j)planul de afaceri pe cel puțin 3 ani;k)proiectul prospectului schemei de pensii facultative;l)notificarea cu privire la persoanele care asigură auditul intern, în conformitate cu prevederile Regulamentului nr. 14/2015;m)dovada plății taxei de autorizare de administrare și de autorizare a fiecărui membru propus pentru structura de conducere, respectiv a fiecărei persoane care deține o funcție-cheie autorizată.(2)În cazul în care documentele prevăzute la art. 9 au fost modificate de la momentul înregistrării la A.S.F., acestea se depun la A.S.F. în forma lor modificată. + 
Articolul 33(1)Societățile de administrare a investițiilor și societățile de asigurare depun documentele prevăzute la art. 10 alin. (1) în cazul acționarilor persoane juridice și documentele prevăzute la art. 11 alin. (1) în cazul acționarilor persoane fizice.(2)Acționarii persoane-fizice care dețin mai puțin de 1% din capitalul social al administratorului fondului de pensii facultative sunt exceptați de la cerința prezentării documentelor prevăzute la alin. (1).
 + 
Articolul 34Planul de afaceri este elaborat de administrator și trebuie să cuprindă cel puțin următoarele:a)informații cu privire la activitățile care urmează a fi desfășurate;b)informații cu privire la modul în care administratorul intenționează să acționeze pentru desfășurarea activității într-un mod prudent;c)studiul pieței și al factorilor care pot afecta fezabilitatea planului de afaceri;d)politica de investiții și planul de finanțare a afacerii, incluzând perioada de recuperare a investiției în societate. + 
Articolul 35(1)Spațiul destinat sediului social și cel destinat sediilor secundare ale societăților de pensii trebuie să îndeplinească cel puțin condițiile prevăzute la art. 14, respectiv la art. 15.(2)Spațiul destinat sediului social și cel destinat sediilor secundare ale societăților de administrare a investițiilor și al societăților de asigurare trebuie să îndeplinească cel puțin condițiile prevăzute la art. 14 lit. b)-f), respectiv art. 15 lit. b)-f).(3)Prelungirea contractului aferent utilizării spațiului destinat sediului social și sediilor secundare se notifică A.S.F. în termen de 5 zile calendaristice de la data prelungirii contractelor.(4)Documentele care atestă prelungirea contractului vor fi transmise A.S.F. în termen de 10 zile calendaristice de la data înscrierii de mențiuni la registrul comerțului.
 + 
Secţiunea a 6-aProcedura de aprobare sau de respingere a cererii pentru autorizarea de administrare de fonduri de pensii facultative + 
Articolul 36A.S.F. decide cu privire la autorizarea de administrare în termen de 30 de zile calendaristice de la înregistrarea cererii și a documentației complete ale solicitantului. + 
Articolul 37Decizia de autorizare de administrare va fi însoțită de deciziile de autorizare pentru fiecare dintre persoanele autorizate, în conformitate cu prevederile Regulamentului nr. 14/2015. + 
Articolul 38Decizia de autorizare de administrare se comunică solicitantului în termen de 5 zile calendaristice de la adoptarea acesteia de către A.S.F. + 
Articolul 39(1)Orice solicitare a A.S.F. de informații suplimentare sau de modificare a documentelor prezentate inițial întrerupe termenul prevăzut la art. 36, un nou termen începând să curgă de la data depunerii respectivelor informații sau modificări, depunere care nu poate fi făcută mai târziu de 30 de zile calendaristice de la data solicitării A.S.F., sub sancțiunea respingerii cererii pentru autorizarea de administrare.(2)În situația în care documentele depuse sunt incomplete, ilizibile sau se constată depunerea acestora într-o formă necorespunzătoare, precum și lipsa unor documente, se solicită completarea sau înlocuirea acestora, după caz.
 + 
Articolul 40(1)După obținerea deciziei de autorizare de administrare, orice modificare a documentelor prevăzute la art. 32 și a condițiilor pe baza cărora s-a acordat această autorizare trebuie, în prealabil, autorizată de către A.S.F., cu excepția cazului în care modificarea este în afara controlului administratorului.(2)În vederea emiterii deciziei de autorizare a modificărilor prevăzute la alin. (1), A.S.F. analizează documentația depusă de administrator prin reprezentanții săi legali și verifică dacă sunt îndeplinite, cumulativ, condițiile prevăzute de Lege și de reglementările incidente.(3)În situația prevăzută la alin. (1), dacă modificarea unui document implică modificarea concomitentă și a altor documente, administratorul poate depune la A.S.F. în același timp cererile împreună cu documentația aferentă fiecărei modificări.(4)A.S.F. decide cu privire la autorizarea modificărilor prevăzute la alin. (1) în termen de 30 de zile calendaristice de la înregistrarea cererii și a documentației complete ale solicitantului.(5)Decizia de autorizare a modificărilor prevăzute la alin. (1) se comunică solicitantului în termen de 5 zile calendaristice de la adoptarea acesteia de către A.S.F.(6)Prin excepție de la prevederile alin. (1), sunt supuse avizării A.S.F. orice modificări cu privire la regulamentul de organizare și funcționare a societății.(7)Prin excepție de la prevederile alin. (1), în termen de 30 de zile calendaristice de la data emiterii actelor de modificare, administratorul notifică A.S.F. orice modificări cu privire la:a)prelungirea contractelor aferente utilizării spațiului destinat sediului social și sediilor secundare ale societăților de administrare a investițiilor sau ale societăților de asigurare în care se desfășoară activități în legătură cu administrarea fondurilor de pensii facultative;b)modificarea spațiului destinat sediului social și sediilor secundare ale societăților de administrare a investițiilor sau ale societăților de asigurare în care se desfășoară activități în legătură cu administrarea fondurilor de pensii facultative, cu condiția ca, pe toată perioada de funcționare, acestea să îndeplinească condițiile prevăzute la art. 14 lit. b)-f) și art. 15 lit. b)-f);c)actele de identitate și curriculum vitae ale fondatorilor/acționarilor persoane fizice sau ale membrilor structurii de conducere, precum și ale persoanelor care dețin funcții-cheie autorizate;d)diminuarea și majorarea de capital social al societăților de administrare a investițiilor și al societăților de asigurare pentru activitățile pentru care au fost înființate și autorizate potrivit legislației care reglementează domeniul lor de activitate;e)modificarea denumirii sau emblemei pentru societățile de administrare a investițiilor și societățile de asigurare;f)completarea obiectului de activitate cu activități specifice obiectului de activitate principal în cazul societăților de administrare a investițiilor și societăților de asigurare;g)planul de afaceri;h)contractul de audit încheiat pentru auditarea activității administratorului;i)contractul de depozitare și contractul de custodie pentru activele fondului de pensii facultative, cu condiția ca modificările aduse acestora să nu se refere la părțile contractante, obiectul contractului sau prețul acestuia;j)procedurile interne prevăzute la art. 13.(8)În cazul modificării actului constitutiv, în termen de 5 zile lucrătoare de la obținerea certificatului de înscriere mențiuni de la registrul comerțului, administratorul depune la A.S.F. o copie a acestuia, precum și câte o copie a certificatului constatator și a certificatului de înregistrare, după caz.
 + 
Articolul 41(1)După fiecare modificare a declarației privind politica de investiții, conform art. 86 alin. (2) din Lege, în termen de 5 zile lucrătoare de la data comunicării deciziei de autorizare a modificării de către A.S.F., administratorul publică pe pagina proprie de internet, pe o perioadă de cel puțin 30 de zile calendaristice, un anunț prin care face cunoscută modificarea declarației privind politica de investiții.(2)Administratorul publică anunțul prevăzut la alin. (1) și în cel puțin un cotidian de circulație națională, pe o perioadă de cel puțin două zile consecutive.(3)Publicarea anunțului pe pagina proprie de internet a administratorului prevăzut la alin. (1) și publicarea anunțului conform alin. (2) se efectuează în aceeași zi. + 
Articolul 42(1)În termen de 30 de zile calendaristice de la emiterea deciziei de autorizare de administrare, administratorul notifică A.S.F. numărul de salariați, direcția/compartimentul/serviciul la care lucrează, cu specificarea timpului de lucru, cu normă întreagă sau cu fracțiune de normă.(2)Abrogat.(la 01-01-2022,
Alineatul (2) din Articolul 42 , Subsectiunea 1 , Sectiunea a 6-a , Capitolul III a fost abrogat de Litera d), Articolul 18, Capitolul IV din NORMA nr. 19 din 29 iulie 2021, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 880 din 14 septembrie 2021
)
(3)A.S.F. are dreptul să solicite modificarea regulamentului de organizare și funcționare, precum și a procedurilor interne, în cazul în care consideră că nu corespund unei organizări adecvate specificului, întinderii și complexității activității, care să permită funcționarea în siguranță și să asigure continuitatea operațiunilor, precum și respectarea prevederilor art. 12 și 13.
 + 
Articolul 43(1)Administratorul notifică A.S.F. ordinea de zi a fiecărei ședințe a adunării generale ordinare sau extraordinare a acționarilor, anterior desfășurării ședinței sau cel mai târziu în ziua desfășurării acesteia.(2)În cazul ședințelor pe a căror ordine de zi figurează propuneri de modificare a actului constitutiv, ordinea de zi va cuprinde în mod obligatoriu textul integral al propunerilor.
 + 
Articolul 44(1)Neîndeplinirea uneia dintre condițiile prevăzute de Lege și de reglementările incidente duce la respingerea cererii pentru autorizarea de administrare.(2)Decizia de respingere, scrisă și motivată, se comunică societății în termen de 5 zile calendaristice de la adoptarea acesteia.(3)În termen de maximum 30 de zile de la data comunicării ei, decizia de respingere poate fi contestată în conformitate cu prevederile Legii nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare. + 
Articolul 45O nouă cerere de autorizare de administrare poate fi adresată A.S.F. numai dacă au fost remediate deficiențele care au constituit motive de respingere a cererii inițiale.
 + 
Capitolul IVDispoziții finale + 
Articolul 46(1)Valabilitatea autorizării membrilor structurii de conducere, precum și a persoanelor care dețin funcții-cheie autorizate în conformitate cu prevederile Regulamentului nr. 14/2015 încetează de drept la data încetării mandatului sau a contractului pentru funcția autorizată, precum și în cazul retragerii deciziei de autorizare a administratorului.(2)Pe tot parcursul desfășurării activității administratorului, acesta are obligația să se asigure că, până la autorizarea unei noi persoane care deține o funcție-cheie autorizată, persoana care asigură interimatul trebuie să fi fost autorizată anterior și să fie notificată A.S.F.(3)Prin excepție de la prevederile alin. (2), pentru membrii consiliului de administrație, consiliului de supraveghere sau ai directoratului, nu se notifică persoana care exercită interimar atribuțiile și are răspunderile funcției respective. + 
Articolul 47În cazurile prevăzute la art. 28 alin. (3) și (4) și art. 46 alin. (2), perioada până la propunerea și depunerea documentației complete pentru o nouă persoană nu trebuie să depășească 60 de zile de la data comunicării deciziei de retragere a autorizației, respectiv de la data notificării încetării autorizației, cu excepția membrilor consiliului, pentru care perioada poate fi extinsă, la cererea administratorului, cu maximum 60 de zile. + 
Articolul 48(1)Toate documentele depuse la A.S.F. în scopul obținerii deciziei de autorizare de constituire a societății de pensii, de autorizare de administrare, precum și a deciziilor de autorizare a persoanelor sunt numerotate și semnate, pentru conformitate, de către reprezentanții legali ai solicitantului și sunt însoțite de un opis în care acestea să fie menționate.(2)Toate documentele și informațiile prevăzute în prezenta normă se transmit în limba română, iar documentele emise într-o altă limbă vor fi depuse în original, în formă autentică, după caz, împreună cu traducerea legalizată.(3)A.S.F. poate solicita, în scris, cu respectarea prevederilor art. 4 alin. (4) și ale art. 5 alin. (1) din Lege, orice informații sau documente suplimentare, dacă cele prezentate nu sunt suficiente ori relevante pentru realizarea evaluării sau dacă documentația prezintă alte deficiențe.(4)Solicitanții pot să prezinte, din proprie inițiativă, orice informații și documente considerate de aceștia necesare în susținerea cererii de autorizare.
 + 
Articolul 49(1)Constituie contravenții următoarele fapte:a)neîndeplinirea de către acționari a condițiilor prevăzute la art. 6 alin. (2) lit. c) și d) și la art. 7 alin. (1) lit. a)-c) și f), alin. (2) și (3) pe toată perioada de funcționare a societății de pensii;b)neîndeplinirea de către membrii structurii de conducere a condițiilor avute în vedere la autorizare pe toată perioada exercitării funcției în care au fost autorizate persoanele respective;c)exercitarea activității de membru în structura de conducere, respectiv a activității de către persoanele care dețin funcții-cheie autorizate, după încetarea autorizării;d)neîndeplinirea de către persoanele care dețin funcții-cheie autorizate a condițiilor avute în vedere la autorizare pe toată perioada exercitării funcției în care au fost autorizate persoanele respective;e)neîndeplinirea obligațiilor de notificare a A.S.F. conform prevederilor art. 35 alin. (3), art. 40 alin. (7), art. 42 alin. (1) și (2) și art. 43 alin. (1);f)neîndeplinirea obligațiilor de publicare conform prevederilor art. 41;g)nerespectarea celorlalte obligații prevăzute de prezenta normă.(2)Săvârșirea de către acționarii societății de pensii, de către administratorii de fonduri de pensii, de către membrii structurii de conducere sau de către persoanele care dețin funcții-cheie autorizate a vreuneia dintre faptele prevăzute la alin. (1) se sancționează conform prevederilor art. 38 lit. c), art. 120 alin. (1) și ale art. 121 alin. (1) lit. k) și alin. (2)-(11) din Lege. + 
Articolul 50Anexele nr. 1-5 fac parte integrantă din prezenta normă. + 
Articolul 51(1)Prezenta normă se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, și intră în vigoare la data publicării.(2)La data intrării în vigoare a prezentei norme se abrogă Hotărârea Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private nr. 23/2010 pentru aprobarea Normei nr. 13/2010 privind autorizarea de constituire a societății de pensii și autorizarea de administrare a fondurilor de pensii facultative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 691 din 14 octombrie 2010, cu modificările și completările ulterioare, precum și orice alte dispoziții contrare.(3)Prevederile prezentei norme completează prevederile Regulamentului nr. 14/2015 și ale Regulamentului nr. 3/2016.

Președintele Autorității de Supraveghere Financiară,
Mișu Negrițoiu
București, 15 aprilie 2016.Nr. 23. + 
Anexa nr. 1

DATE DE IDENTIFICARE ALE SOCIETĂȚII CERERE PENTRU AUTORIZAREA DE CONSTITUIRE A SOCIETĂȚII DE PENSII/ PENTRU AUTORIZAREA CA ADMINISTRATOR AL FONDURILOR DE PENSII FACULTATIVE
Subsemnatul(a), …………….., (numele și prenumele) în calitate de împuternicit/împuternicită ………………, (nr. și data procurii speciale și autentice/delegației avocațiale)solicit autorizarea de constituire a societății de pensii/de administrare a fondului de pensii facultative ………………………………………., (denumirea societății) având: sediul social ………………., ……………………., ………….., ……………., (localitatea) (strada și numărul) (județul) (codul poștal) sediul secundar …………….., ……………………., ………….., ……………., (localitatea) (strada și numărul) (județul) (codul poștal) forma de înregistrare: ………………., numărul de telefon …….., numărul de fax ……., (filiala, sucursala, reprezentanța, agenția, punctul de lucru) adresa de poștă electronică ……………………………………………… . Prezenta cerere este însoțită de un număr de …… documente, totalizând un număr de …. file. Semnătura împuternicitului ……………… Data ……………………..

 + 
Anexa nr. 2

DATE DESPRE FONDATORII/ACȚIONARII SOCIETĂȚII DE PENSII/ ACȚIONARII SOCIETĂȚII DE ADMINISTRARE A FONDURILOR DE PENSII FACULTATIVE
Fondatorii societății de pensii/Acționarii societății de administrare – persoane fizice
Nr. crt. Fondatori/Acționari Numele și prenumele Statul rezident Deținere Cod numeric personal*1)
Nr. acțiuni % din capitalul social
Fondatorii societății de pensii/Acționarii societății de administrare – persoane juridice*2)
Nr. crt. Fondatori*3)/ Acționari*3)/ Denumirea Statul rezident Deținere Cod numeric personal*4)
Nr. acțiuni % din capitalul social

Numele și prenumele împuternicitului ………..Semnătura împuternicitului …………………Data …………………………………….Notă
*1) Pentru persoanele fizice străine se vor completa seria și numărul pașaportului.
*2) Se vor înscrie numai fondatorii/acționarii societății cu dețineri de minimum 5% din capitalul social, ultima linie fiind completată cu "alți fondatori/acționari persoane fizice/juridice cu dețineri sub 5%" și, respectiv, totalul deținerilor acestora.
*3) Se va completa începând cu structura acționariatului societății care solicită autorizarea.
Nu se completează în cazul societăților admise la tranzacționare pe o piață reglementată și al celor la care statul sau o autoritate a administrației publice este acționar sau asociat, precizându-se această situație.
*4) Pentru persoanele juridice străine se va completa numărul de înregistrare la instituția similară registrului comerțului din statul de origine.

 + 
Anexa nr. 3
SPECIMENE DE SEMNĂTURĂ
pentru membrii structurii de conducere și pentru persoanele care dețin funcții cheie autorizate*1)
…………………………………………………………….(denumirea societății care solicită autorizare de constituire casocietate de pensii/ autorizarea de administrare a fondurilorde pensii facultative)înregistrată la registrul comerțului cu numărul ……., având codul unicde înregistrare ……………┌───────┬──────────────────────────────────┬──────────────┬────────────────┐│ Nr. │ Numele și prenumele descifrabil │ Calitatea │ Semnătura ││ crt. │ │ │ │└───────┴──────────────────────────────────┴──────────────┼────────────────┤│ │1. ………………………………………… │ │├────────────────┤│ │2. ………………………………………… │ │├────────────────┤│ │3. ………………………………………… │ │└────────────────┘Notă
*1) Prezentul formular se va completa în fața reprezentantului Autorității de Supraveghere Financiară. Dacă unul dintre membrii consiliului nu poate semna în aceste condiții se va depune o declarație notarială privind specimenul de semnătură.
 + 
Anexa nr. 4
DECLARAȚIE Nr. 1
pe propria răspundere privind relațiile de afiliere
Declarația se întocmește potrivit acestui model. Nu sunt acceptate declarațiile semnate prin împuterniciți.Subsemnatul*1), ……………….., cu domiciliul în ………….., posesor al actului de identitate tip*2) ….., seria …… nr ………, eliberat de …………… la data de ……………, valabil până la data de …………., CNP …………….., în calitate de*3) ………………. al societății de administrare a fondului de pensii facultative …………….., declar prin prezenta că am/nu am calitatea de persoană afiliată în raport cu o persoană fizică sau juridică, așa cum este definită la art. 2 alin. (2) din Legea nr. 204/2006 privind pensiile facultative, cu modificările și completările ulterioare.Subsemnatul*4), …………….., reprezentant legal al Societății*5) …………………, cu sediul social în …………, înregistrată la registrul comerțului cu nr. ……(seria, numărul și data emiterii)….. și codul unic de înregistrare ……………….., declar că Societatea*5) …………………, în calitate de acționar al societății de administrare a fondului de pensii facultative ……………….., are/nu are calitatea de persoană afiliată în raport cu o persoană fizică sau juridică, așa cum este definită la art. 2 alin. (2) din Legea nr. 204/2006, cu modificările și completările ulterioare.Relații de afiliere*6):->

Nr. crt.-> Numele și prenumele persoanei fizice/ Denumirea societății cu care declarantul se află în relații de afiliere Felul afilierii conform art. 2 alin. (2) din Legea nr. 204/2006, cu modificările și completările ulterioare Statul al cărui cetățean este persoana fizică și statul de rezidență al acesteia/ Statul de rezidență al societății în care sunt deținute acțiuni Participare la capitalul social al societății/ drepturile de vot (%)

Data ……………………….Semnătura …………………..Notă
*1) Se completează numai în cazul persoanelor fizice.
*2) Se completează BI pentru buletin de identitate sau CI pentru carte de identitate ori PAS pentru pașaport, în cazul persoanelor fizice străine.
*3) Se completează funcția deținută: acționar, membru în consiliul de administrație, membru în consiliul de supraveghere, directori de investiții, persoanele care asigură conducerea structurii de control intern și conducerea structurii de administrare a riscurilor.
*4) Se completează numai în cazul acționarilor persoane juridice de către persoana fizică având calitatea de reprezentant legal al acționarului persoană juridică, în conformitate cu prevederile actului constitutiv al acesteia.
*5) Se completează cu aceeași denumire.
*6) Se completează, dacă este cazul, atât de persoanele fizice, cât și de persoanele juridice.

 + 
Anexa nr. 5
DECLARAȚIE Nr. 2
pe propria răspundere privind deținerile reprezentând cel puțin
5% din capitalul social sau din drepturile de vot ale unei societățiDeclarația se întocmește potrivit acestui model. Nu sunt acceptate declarațiile semnate prin reprezentare.Subsemnatul*1), …………………, cu domiciliul în ……………., posesor al actului de identitate tip*2) ….., seria …… nr. ………, eliberat de …………… la data de ……………, valabil până la data de ……………, CNP ………………., în calitate de*3) …………….. al societății de administrare a fondului de pensii facultative ……………….., declar prin prezenta că am/nu am dețineri care reprezintă cel puțin 5% din capitalul social al unei societăți sau al drepturilor de vot.Subsemnatul*4), …………………., reprezentant legal al Societății*5) …………………….., cu sediul social în ………………………., înregistrată la registrul comerțului cu nr. ……(seria, numărul și data emiterii)….. și codul unic de înregistrare ………………………, declar prin prezenta că Societatea*5) …………….. are/nu are dețineri care reprezintă cel puțin 5% din capitalul social al unei societăți sau al drepturilor de vot.Dețineri individuale*6):

Nr. crt. Denumirea societății/ Numele și prenumele persoanei fizice Statul de rezidență al societății în care sunt deținute acțiuni Participare la capitalul social al societății/ drepturile de vot (%)

Data …………………….Semnătura ………………..Notă
*1) Se completează numai în cazul persoanelor fizice.
*2) Se completează BI pentru buletin de identitate sau CI pentru carte de identitate ori PAS pentru pașaport, în cazul persoanelor fizice străine.
*3) Se completează funcția deținută: acționar, membru în consiliul de administrație, membru în consiliul de supraveghere, directori de investiții, persoană propusă să asigure conducerea structurii de control intern sau persoană propusă să asigure conducerea structurii de administrare a riscurilor.
*4) Se completează numai în cazul persoanelor juridice de către persoana fizică care are calitatea de reprezentant legal al acționarului persoană juridică.
*5) Se completează cu aceeași denumire.
*6) Se completează, dacă este cazul, atât de persoanele fizice, cât și de persoanele juridice.
->

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x