privind categoriile de active eligibile pentru suplimentarea portofoliului şi substituirea de credite ipotecare din portofoliu
În baza prevederilor art. 7 alin. (2) din Legea nr. 32/2006 privind obligaţiunile ipotecare,în temeiul prevederilor art. 48 din Legea nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României,Banca Naţională a României emite prezenta normă. + Articolul 1Prezenta normă se aplică băncilor şi băncilor de credit ipotecar, persoane juridice române, denumite în continuare emitenţi, şi reglementează categoriile de active, altele decât creditele ipotecare, eligibile pentru suplimentarea portofoliului şi/sau substituirea creditelor ipotecare din portofoliul afectat garantării unei emisiuni de obligaţiuni ipotecare. + Articolul 2(1) Termenii şi expresiile utilizate în prezenta normă au semnificaţia prevăzută în Legea nr. 32/2006 privind obligaţiunile ipotecare. … (2) În înţelesul prezentelor norme, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii: … 1. bănci centrale – bănci centrale naţionale, precum şi Banca Centrală Europeană;2. instituţii – instituţii de credit în înţelesul Legii nr. 58/1998 privind activitatea bancară, republicată, cu modificările ulterioare, şi societăţi de servicii de investiţii financiare în înţelesul Legii nr. 297/2004 privind piaţa de capital, cu modificările şi completările ulterioare;3. entităţi din sectorul public – organisme administrative fără scop patrimonial, subordonate administraţiei publice centrale sau autorităţilor administraţiei publice locale sau regionale ori autorităţilor care, din perspectiva Băncii Naţionale a României sau, după caz, a unei autorităţi competente cu supravegherea instituţiilor de credit dintr-un stat membru, au aceleaşi responsabilităţi ca şi autorităţile administraţiei publice locale sau regionale, ori entităţi fără scop patrimonial deţinute de administraţia publică centrală şi care beneficiază de garanţia expresă a administraţiei publice centrale; această categorie poate include entităţi administrate autonom, a căror organizare şi funcţionare sunt reglementate prin lege şi care sunt supuse controlului public;4. stat membru – orice stat membru al Uniunii Europene, precum şi orice stat aparţinând Spaţiului Economic European. + Articolul 3Emitenţii au obligaţia ca în cazurile prevăzute la art. 6 din Legea nr. 32/2006 să substituie creditele ipotecare ce nu mai îndeplinesc condiţiile de eligibilitate şi/sau să suplimenteze portofoliul afectat garantării unei emisiuni de obligaţiuni ipotecare cu credite ipotecare eligibile în înţelesul prevederilor art. 4 şi 5 din aceeaşi lege. + Articolul 4În condiţiile prevăzute la art. 6 şi art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 32/2006, emitenţii pot suplimenta portofoliul şi/sau substitui creditele ipotecare din portofoliul afectat garantării emisiunii de obligaţiuni ipotecare cu următoarele categorii de active, în situaţia în care nu dispun de alte credite ipotecare eligibile:a) creanţe faţă de sau garantate de administraţii publice centrale, bănci centrale, entităţi din sectorul public, administraţii publice regionale şi autorităţi ale administraţiei publice locale, din România sau dintr-un stat membru; … b) creanţe faţă de sau garantate de băncile de dezvoltare multilaterală şi organismele internaţionale prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta normă; … c) creanţe faţă de sau garantate de administraţii publice centrale şi bănci centrale din state terţe, bănci de dezvoltare multilaterală şi organisme internaţionale, altele decât cele prevăzute la lit. b), evaluate la una dintre primele două categorii de rating de către o agenţie de rating recunoscută de Banca Naţională a României sau de o autoritate competentă cu supravegherea instituţiilor de credit dintr-un stat membru; … d) creanţe faţă de instituţii evaluate la una dintre primele două categorii de rating de către o agenţie de rating recunoscută de Banca Naţională a României sau de o autoritate competentă cu supravegherea instituţiilor de credit dintr-un stat membru; … e) creanţe cu o scadenţă de cel mult 100 de zile faţă de instituţii din România sau dintr-un stat membru, evaluate la categoria a treia sau a patra de rating de către o agenţie de rating recunoscută de Banca Naţională a României sau de o autoritate competentă cu supravegherea instituţiilor de credit dintr-un stat membru. … + Articolul 5Fără a prejudicia aplicarea prevederilor art. 7 alin. (3) din Legea nr. 32/2006, emitenţii pot suplimenta portofoliul şi substitui creditele ipotecare din portofoliu cu activele eligibile prevăzute la art. 4 lit. d) şi e) în proporţie de maximum 15% din valoarea nominală a obligaţiunilor ipotecare emise. + Articolul 6Activele, altele decât creditele ipotecare, incluse în portofoliul afectat garantării emisiunii de obligaţiuni ipotecare, ce nu mai îndeplinesc condiţiile de eligibilitate impuse prin prezenta normă, trebuie la rândul lor substituite, cu respectarea prevederilor prezentei norme şi a dispoziţiilor art. 7 alin. (3) din Legea nr. 32/2006.Preşedintele Consiliului de administraţieal Băncii Naţionale a României,Mugur Constantin IsărescuBucureşti, 5 septembrie 2006.Nr. 19. + Anexa LISTAbăncilor de dezvoltare multilaterală şi a organismelor internaţionalea) Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (International Bank for Reconstruction and Development); … b) Corporaţia Financiară Internaţională (International Finance Corporation ); … c) Banca Interamericană de Dezvoltare (Inter-American Development Bank); … d) Banca Asiatică de Dezvoltare (Asian Development Bank); … e) Banca Africană de Dezvoltare (African Development Bank); … f) Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei (Council of Europe Development Bank); … g) Banca Nordică de Investiţii (Nordic Investment Bank); … h) Banca de Dezvoltare din Caraibe (Caribbean Development Bank); … i) Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (European Bank for Reconstruction and Development); … j) Banca Europeană de Investiţii (European Investment Bank); … k) Fondul European de Investiţii (European Investment Fund); … l) Agenţia de Garantare Multilaterală a Investiţiilor (Multilateral Investment Guarantee Agency); … m) Comunitatea Europeană (European Community); … n) Fondul Monetar Internaţional (International Monetary Fund); … o) Banca Reglementelor Internaţionale (Bank for International Settlements). … ––––
Când vă conectați pentru prima dată folosind un buton de conectare socială, colectăm informațiile de profil public ale contului dvs. partajate de furnizorul de conectare socială, pe baza setărilor dvs. de confidențialitate. De asemenea, primim adresa dvs. de e-mail pentru a vă crea automat un cont pe site-ul nostru web. Odată ce contul dvs. este creat, veți fi conectat la acest cont.
DezacordDe acord
Conectat cu
Permit crearea unui cont
Când vă conectați pentru prima dată folosind un buton de conectare socială, colectăm informațiile de profil public ale contului dvs. partajate de furnizorul de conectare socială, pe baza setărilor dvs. de confidențialitate. De asemenea, primim adresa dvs. de e-mail pentru a vă crea automat un cont pe site-ul nostru web. Odată ce contul dvs. este creat, veți fi conectat la acest cont.
Pentru a oferi cea mai buna experiența, utilizăm tehnologii cookie. Neacordarea sau retragerea consimțământului poate afecta în mod negativ anumite caracteristici și funcții ale siteului.
Functional
Mereu activ
Stocarea sau accesul tehnic este strict necesar în scopul legitim de a permite utilizarea unui serviciu specific solicitat în mod explicit de abonat sau utilizator sau în scopul unic de a efectua transmiterea unei comunicări prin intermediul unei rețele de comunicații electronice.
Preferences
The technical storage or access is necessary for the legitimate purpose of storing preferences that are not requested by the subscriber or user.
Statistii
The technical storage or access that is used exclusively for statistical purposes.Stocarea sau accesul tehnic care este utilizat exclusiv în scopuri statistice anonime. În lipsa unei citații, a unei conformări voluntare din partea furnizorului dvs. de servicii de internet sau a unor înregistrări suplimentare de la o terță parte, informațiile stocate sau recuperate doar în acest scop nu pot fi utilizate, de obicei, pentru a vă identifica.
Marketing
Stocarea sau accesul tehnic care este utilizat exclusiv în scopuri statistice anonime. În lipsa unei citații, a unei conformări voluntare din partea furnizorului dvs. de servicii de internet sau a unor înregistrări suplimentare de la o terță parte, informațiile stocate sau recuperate doar în acest scop nu pot fi utilizate, de obicei, pentru a vă identifica.
A apărut o problemă la raportarea acestei postări.
Blocare membru?
Vă rugăm să confirmați că doriți să blocați acest membru.
Nu vei mai putea:
Vedeți postările membrilor blocați
Menționați acest membru în postări
Invitați acest membru în grupuri
Trimite mesaj acestui membru
Adăugați acest membru ca conexiune
Vă rugăm să rețineți:
Această acțiune va elimina și acest membru din conexiunile dvs. și va trimite un raport administratorului site-ului.
Vă rugăm să acordați câteva minute pentru finalizarea acestui proces.