Informatii Document
Emitent: GUVERNUL
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 66 din 29 martie 1991
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act | |
Nu exista actiuni induse de acest act | |
Acte referite de acest act: | |
Acte care fac referire la acest act: | |
cu privire la modul de negociere cu agenţii economici a preţurilor şi tarifelor de către organele centrale şi locale ale administraţiei de stat
În scopul acţionării în mod unitar, la negocierea preţurilor şi tarifelor cu agenţii economici este necesar să se aibă în vedere următoarele:I. Cu privire la nivelul de preţ şi tarif ce se negociază cu agenţii economiciMinisterele şi departamentele, prefecturile şi Primăria municipiului Bucureşti, împuternicite să negocieze preţurile şi tarifele cu agenţii economici, vor avea în vedere în principal următoarele:a) preţurile negociate pentru materii prime şi materiale de bază destinate consumului productiv nu pot fi mai mari decît preţurile externe ce se practică pe pieţe reprezentative pentru produse comparabile transformate în lei, potrivit reglementărilor legale în vigoare; … b) la negocierea preţurilor şi tarifelor pentru celelalte produse şi servicii nu vor fi luate în considerare consumuri materiale de muncă, pe unitatea de produs, mai mari decît cele realizate în anul precedent; preţurile negociate nu vor acoperi pierderile determinate de nefolosirea capacităţilor de producţie şi a forţei de muncă, lipsurile de valori materiale etc. … Totodată, la negocierea preţurilor acestor produse se va ţine seama şi de preţurile practicate la produse similare pe pieţe externe;c) indicii de majorare a costurilor prezentate la negociere nu vor putea depăşi influenţele rezultate ca efect direct al majorării preţurilor la materii prime, materiale, combustibil şi energie, precum şi celelalte influenţe rezultate din aplicarea Hotărîrii Guvernului nr. 1109/1990; … d) nivelul de preţ sau tarif să fie astfel convenit de agenţii economici încît produsul sau prestarea să prezinte eficienţă atît pentru beneficiari, cît şi pentru agenţii economici producători sau prestatori, încadrîndu-se în limitele stabilite conform Hotărîrii Guvernului nr. 1355/1990. … II. Cu privire la fundamentarea propunerilor de preţuri şi tarife ce se supun negocieriiÎn cadrul negocierii preţurilor şi tarifelor, la produsele şi serviciile executate în ţară, organele împuternicite vor avea în vedere ca propunerile regiilor autonome şi societăţilor comerciale de stat să fie însoţite, în principal, de următoarele elemente de fundametare:a) datele necesare identificării corecte şi complete a produsului, lucrării şi serviciului, precum şi a celor cu care este necesar să se prezinte compararea: denumire, descriere, cod; … b) parametrii tehnici, constructivi şi funcţionali ai produselor noi sau a celor modernizate, respectiv gradul în care acestea satisfac cerinţele beneficiarilor, comparativ cu celelalte produse şi servicii. Parametrii vor fi cei prevăzuţi în certificatul de omologare sau în alte acte de calitate, după caz, determinaţi potrivit legii, pe bază de analiză, probe, încercări sau alte metode de verificare a caracteristicilor calitative; … c) aprecierea cu privire la nivelul şi caracterul producţiei (volumul prestaţiei) care să permită cunoaşterea ofertei, utilizarea produsului sau serviciului pentru producţie, populaţie, export, precum şi cuantumul cererii, respectiv posibilităţile de desfacere (prestare) în perioada imediat următoare şi în perspectivă, rezultate din sondarea pieţei şi din contractele cu eventualii agenţi economici beneficiari din ţară şi din străinătate; … d) nivelul preţurilor şi tarifelor propuse spre negociere faţă de cele negociate şi practicate pe piaţa internă la produsele şi serviciile similare, astfel ca să rezulte în ce măsură raportul dintre preţurile şi tarifele propuse faţă de cele cu care se compară, se justifică de raportul între cerere şi ofertă, precum şi de caracteristicile calitative ale produselor şi serviciilor comparate; … e) nivelul preţurilor practicate pe pieţe externe reprezentative la produse identice sau similare; … f) nivelul costurilor justificate economic – dimensionate avîndu-se în vedere utilizarea corespunzătoare a capacităţilor de producţie şi luarea în calcul a reducerii consumurilor materiale şi de muncă – nivelul ratei profitului şi al impozitului pe circulaţia mărfurilor, rezultate pe baza preţului şi tarifului supus negocierii; … g) nivelul adaosului comercial inclus în preţul cu amănuntul supus negocierii, comparativ cu adaosurile practicate la produse similare la aceeaşi reţea de desfacere şi categorie de încadrare a unităţii comerciale; … h) calcule de eficienţă la agenţii economici beneficiari şi respectiv la populaţie efectuate pe baza preţurilor şi tarifelor propuse spre negociere, comparativ cu nivelul cheltuielilor pe care aceştia le înregistrează utilizînd alte produse şi servicii existente în circuitul economic; … i) date privind acţiunea conjugată a cererii şi ofertei în perspectiva previzibilă pe piaţa internă şi externă, precum şi alte elemente care pot argumenta nivelul de preţ sau tarif în cadrul negocierilor de stabilire sau de modificare a nivelului existent; … j) în cazul propunerilor de adaptare a unor preţuri şi tarife existente în noile condiţii de aprovizionare sau desfacere, la intern sau extern, se vor prezenta şi factorii care determină modificarea condiţiilor în care au fost stabilite anterior preţurile şi tarifele respective, precum şi influenţele ce rezultă la fiecare agent economic beneficiar, la populaţie şi la export. … Rezultatul negocierii va fi consemnat într-o notă semnată de membrii comisiei de negociere a preţurilor constituită potrivit Hotărîrii Guvernului nr. 1109/1990 şi Hotărîrii Guvernului nr. 1154/1990 şi care va sta la baza preţurilor şi tarifelor ce vor fi aduse la cunoştinţa agenţilor economiei din subordine, de către departamentele economice producătoare, prestatoare sau comerciale, după caz. Preţurile astfel negociate constituie limită maximă.–––––