NORMĂ din 18 aprilie 2023

Redacția Lex24
Publicat in Repertoriu legislativ, 17/12/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Emitent: MINISTERUL TRANSPORTURILOR SI INFRASTRUCTURII
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 372 din 2 mai 2023
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act
Nu exista actiuni induse de acest act
Acte referite de acest act:

SECTIUNE ACTREFERA PEACT NORMATIV
ActulARE LEGATURA CUORDIN 875 28/03/2024
ActulACTUALIZEAZA PENORMA 18/04/2023
 Nu exista acte care fac referire la acest act





Notă
Conținută de ORDINUL nr. 934 din 18 aprilie 2023, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 2 mai 2023.
 + 
Capitolul ICondiții generale + 
Articolul 1(1)Produsele și serviciile pentru transportul urban, suburban și regional pe șine pentru tramvai, metrou ușor, monorai, calea de rulare și sistemul de energoalimentare al acestora care pot influența siguranța circulației și securitatea transporturilor, calitatea serviciilor de transport, sănătatea oamenilor sau protecția mediului, denumite în continuare produse critice, care se procură din import sau pentru care nu au fost definite aptitudinile de utilizare, pot fi utilizate în activitățile de construire, modernizare și întreținere a tramvaielor, metroului ușor, monoraiului, a căii de rulare și a sistemului de energoalimentare al acestora, numai pe baza agrementelor tehnice acordate de Autoritatea Feroviară Română – AFER.(2)Agrementele tehnice pentru TUS se pot acorda pentru următoarele produse/servicii critice:a)tramvaie, metroul ușor, monoraiul, precum și materiale, ansambluri, subansambluri, echipamente și instalații, utilizate la activitățile de construire, modernizare și întreținere a tramvaielor, metroului ușor, monoraiului, a căii de rulare și a sistemului de energoalimentare al acestora, procurate din import, pentru care nu dețin un agrement tehnic emis de o autoritate competentă dintr-un stat membru al Uniunii Europene;b)materiale, ansambluri, subansambluri, echipamente și instalații, elemente constituente necesare la activitățile de construire, modernizare și întreținere a tramvaielor, metroului ușor, monoraiului, a căii de rulare și a sistemului de energoalimentare al acestora, pentru care nu au fost definite aptitudinile de utilizare în domeniul TUS;c)servicii/lucrări privind:(i)întreținerea tramvaielor, metroului ușor, monoraiului;(ii)construirea, modernizarea și întreținerea căii de rulare a tramvaielor, metroului ușor, monoraiului;d)servicii de intermediere a furnizării produselor critice pentru care există un document de admitere tehnică eliberat producătorului de AFER.
 + 
Articolul 2Agrementul tehnic pentru TUS este documentul care definește caracteristicile și performanțele tehnice, precum și aptitudinea de utilizare a produselor și/sau serviciilor critice în domeniul TUS specificate în agrementul tehnic respectiv. + 
Articolul 3Caracteristicile și performanțele tehnice ale produselor critice pentru care s-a solicitat acordarea agrementului tehnic pentru TUS se determină prin încercări de laborator, încercări și simulări pe standuri și în poligoane de încercări, iar aptitudinea de utilizare se determină prin verificări și încercări în exploatare ale produselor și/sau serviciilor critice respective. + 
Articolul 4(1)Agrementul tehnic pentru TUS se eliberează, după caz, astfel:a)pentru un număr limitat de produse critice;b)pentru o perioadă de maximum 1 an de la data eliberării, în vederea testării aptitudinilor de utilizare a produselor și/sau serviciilor critice;c)pentru o perioadă de maximum 2 ani de la data eliberării, pe baza rezultatelor favorabile obținute în urma testării aptitudinilor de utilizare a produselor și/sau serviciilor critice.(2)După expirarea termenului de valabilitate a agrementului tehnic, deținătorul poate cere, după caz:a)prelungirea termenului de valabilitate a agrementului tehnic deținut pentru o perioadă de maximum 2 ani în cazul serviciilor, precum și pentru produsele procurate din import pentru care nu deține un agrement tehnic emis de o autoritate competentă dintr-un stat membru al Uniunii Europene;b)eliberarea unui nou agrement tehnic cu repetarea doar a încercărilor și verificărilor de fabricație dacă nu se prevede în specificația tehnică repetarea probelor de tip, periodic;c)omologarea tehnică a produsului critic respectiv, pe baza specificației tehnice elaborate de furnizor, aprobată de beneficiar și avizată de AFER.
 + 
Articolul 5Agrementul tehnic pentru TUS este un document cu regim special, nominal și netransmisibil, care se acordă, la cerere, furnizorilor de produse și/sau servicii precizate la art. 1 alin. (2) din prezenta normă. + 
Articolul 6Evidența produselor/serviciilor critice pentru TUS pentru care s-au acordat agremente tehnice, repartizate pe furnizori, se păstrează de AFER în registrul agrementelor tehnice.
 + 
Capitolul IIAcordarea, suspendarea, retragerea și prelungirea agrementului tehnic pentru transport urban, suburban și regional pe șine pentru tramvai, metrou ușor, monorai, calea de rulare și sistemul de energoalimentare al acestora + 
Articolul 7Agrementul tehnic pentru TUS se poate acorda persoanelor juridice care îndeplinesc cumulativ următoarele cerințe:a)fac dovada că în obiectul lor de activitate este cuprinsă și realizarea sau furnizarea produselor și/sau serviciilor critice pentru care se solicită obținerea agrementului tehnic pentru TUS;b)dețin acordul principalului beneficiar potențial pentru utilizarea produsului/serviciului critic respectiv;c)dețin autorizația de furnizor pentru TUS în cazul serviciilor prevăzute la art. 1 alin. (2) lit. b) și c) din prezenta normă;d)fac dovada că fabricantul deține autorizație de furnizor pentru TUS și certificat de omologare tehnică pentru TUS sau, după caz, agrement tehnic pentru TUS la produsele furnizate, în cazul serviciilor prevăzute la art. 1 alin. (2) lit. d) din prezenta normă;e)dețin documentația care prezintă caracteristicile tehnice și performanțele produsului, aprobată în prealabil de utilizatorul final și avizată de AFER, precum și documentația necesară pentru înțelegerea, funcționarea, utilizarea, întreținerea și repararea acestuia;f)fac dovada că au efectuat încercările și verificările prevăzute în programul de încercări și verificări, prin care s-au determinat principalele performanțe și caracteristici tehnice ale produsului/serviciului critic, dacă este cazul;g)fac dovada rezultatelor obținute în utilizarea produselor și/sau serviciilor critice identice sau similare pentru care au solicitat agrementul tehnic pentru TUS, în cazul în care acestea au fost utilizate în țara de origine și/sau în alte țări și pentru care nu dețin un agrement tehnic emis de o autoritate competentă dintr-un stat membru al Uniunii Europene;h)se angajează să accepte, pe perioada de valabilitate a agrementului tehnic pentru TUS, supravegherea tehnică efectuată de AFER prin acțiuni de evaluare sau prin acțiuni de inspecție tehnică, după caz, pe fluxul de fabricație și/sau în activitățile în care se utilizează produsele și/sau serviciile critice pentru care s-a solicitat agrementul tehnic;i)fac dovada că fabricantul produsului sau executantul serviciului dispune de structuri organizatorice, de dotări tehnice, precum și de personal instruit și atestat, după caz, care să asigure desfășurarea proceselor de realizare a produselor și/sau serviciilor critice prevăzute la art. 1 alin. (2) lit. a), b) și c) din prezenta normă;j)fac dovada că au achitat tarifele aferente prestațiilor efectuate de AFER. + 
Articolul 8(1)Pentru obținerea agrementului tehnic pentru TUS solicitantul trebuie să depună la AFER următoarele documente:a)cererea pentru acordarea agrementului tehnic, din care să rezulte:(i)denumirea persoanei juridice solicitante;(ii)adresa la care solicitantul își are sediul sau filiala;(iii)numărul de înregistrare în Oficiul Național al Registrului Comerțului;(iv)denumirea produsului/serviciului critic pentru care solicită acordarea agrementului tehnic pentru TUS;(v)numărul și data eliberării autorizației de furnizor pentru TUS, dacă este cazul;b)numărul de înregistrare la Oficiul Național al Registrului Comerțului;c)documentele care susțin ținerea sub control a proceselor de realizare a produselor fabricate în țară, precum și a celor din import și pentru care nu deține un agrement tehnic emis de o autoritate competentă dintr-un stat membru al Uniunii Europene, lista documentelor pentru ținerea sub control a proceselor specifice activităților prestate de solicitanți pentru care nu este obligatorie autorizația, conform prevederilor art. 2 alin. (5) și (6) din prezentul ordin;d)acordul scris al principalului beneficiar potențial pentru utilizarea produsului critic respectiv;e)memoriul tehnic de prezentare a produsului critic, care va conține mențiuni cu privire la principalele caracteristici și performanțe, concepția și soluțiile constructive, funcționarea, întreținerea și repararea, dacă este cazul, domeniul de utilizare, tehnologia de fabricație, consumurile energetice, influențele asupra siguranței circulației și securității transporturilor, asupra sănătății omului și asupra mediului;f)lista cuprinzând datele de identificare a beneficiarilor produselor/serviciilor critice pentru TUS pentru care se solicită agrementul respectiv;g)documentația tehnică necesară pentru susținerea datelor menționate în memoriul tehnic de prezentare a produsului critic respectiv, aprobată de beneficiar și avizată de AFER;h)breviarele de calcul prevăzute de normele tehnice în vigoare, pentru alegerea și dimensionarea principalelor elemente ale produsului critic respectiv, dacă este cazul;i)documentele care conțin rezultatele verificărilor și încercărilor efectuate pentru determinarea principalelor caracteristici tehnice ale produsului critic respectiv, dacă este cazul;j)o recomandare scrisă din partea unui beneficiar al solicitantului, din care să rezulte modul în care s-au comportat produsele critice respective și modul în care furnizorul a respectat clauzele contractuale;k)declarația din care să rezulte că pe perioada de valabilitate a agrementului tehnic se angajează:(i)să comunice imediat la AFER orice modificare a datelor din documentele prezentate la solicitarea acordării agrementului tehnic pentru TUS;(ii)să comunice imediat la AFER data începerii, a întreruperii și a reluării activității de fabricare și/sau de livrare a produselor critice, menționate în agrementul tehnic pentru TUS;(iii)să comunice în scris la AFER datele de identificare a beneficiarilor produselor critice în domeniul TUS livrate, pentru care a obținut agrementul tehnic pentru TUS;(iv)să respecte prevederile înscrise în agrementul tehnic pentru TUS referitoare la realizarea și utilizarea produselor critice;(v)să accepte efectuarea de către AFER, pe fluxul de fabricație, precum și în activitățile în care se utilizează produsele critice pentru TUS respectiv, a acțiunilor de inspecție tehnică și/sau a acțiunilor de evaluare, prevăzute în agrementul tehnic;l)dovada achitării tarifelor aferente prestațiilor AFER pentru acordarea agrementului tehnic pentru TUS.(2)Documentele vor fi prezentate în limba în care au fost elaborate, împreună cu traducerea acestora în limba română.
 + 
Articolul 9(1)AFER verifică documentele prezentate și va comunica în scris solicitantului, în termen de 15 zile de la data primirii cererii, decizia de acceptare condiționată sau necondiționată a cererii de acordare a agrementului tehnic sau, după caz, decizia motivată de respingere a acesteia.(2)În cazul acceptării condiționate a cererii, AFER poate cere:a)completarea documentelor prezentate;b)efectuarea unor verificări și încercări pentru determinarea caracteristicilor tehnice și a performanțelor produsului critic pentru TUS respectiv;c)efectuarea unor acțiuni de evaluare la furnizor și pe fluxul de fabricație a produsului critic pentru TUS respectiv.(3)Dacă în termen de 30 de zile de la primirea comunicării privind decizia de acceptare condiționată a cererii de acordare a agrementului tehnic solicitantul nu dă curs cererilor menționate la alin. (2), cererea este considerată respinsă.
 + 
Articolul 10(1)AFER comunică în scris solicitantului, în termen de 15 zile de la data îndeplinirii eventualelor solicitări menționate la art. 9 alin. (2) din prezenta normă, decizia privind acordarea sau neacordarea agrementului tehnic. Decizia de neacordare va fi motivată.(2)Dacă în termen de 30 de zile de la primirea comunicării deciziei de neacordare a agrementului tehnic pentru TUS solicitantul va prezenta dovezile privind eliminarea neconformităților majore menționate în decizie, AFER va acorda agrementul tehnic solicitat. În caz contrar, cererea de acordare a agrementului tehnic este considerată respinsă.
 + 
Articolul 11În perioada de valabilitate a agrementului tehnic AFER va supraveghea modul în care sunt respectate normele tehnice obligatorii, prin acțiuni de evaluare la intervale de timp specificate și/sau prin acțiuni de inspecție tehnică. În situația în care pe parcursul supravegherii se constată că nu mai sunt îndeplinite una sau mai multe condiții care au stat la baza acordării agrementului tehnic pentru TUS, AFER poate suspenda agrementul tehnic acordat. + 
Articolul 12(1)Prelungirea valabilității agrementului tehnic pentru TUS se poate face, la solicitarea deținătorului acestuia, pentru servicii și pentru produse procurate din import, în cazul în care sunt îndeplinite cerințele specifice.(2)Pentru prelungirea valabilității agrementului tehnic pentru TUS deținătorul acestuia transmite la AFER următoarele documente:a)agrementul tehnic pentru TUS, în original;b)copie după autorizația de furnizor pentru TUS, în cazul deținătorilor de autorizație;c)declarația pe propria răspundere din care să rezulte faptul că nu au survenit modificări în datele și informațiile cuprinse în documentele de la acordarea agrementului, iar dacă au intervenit modificări, acestea vor fi prezentate separat prin actualizarea documentelor prevăzute la art. 8 din prezenta normă;d)memoriu tehnic de prezentare a modului de realizare a produsului/serviciului critic în perioada de valabilitate a agrementului, cu precizări privind caracteristicile și performanțele acestuia, în situația în care au survenit modificări ale acestora;e)dovezi privind realizarea produsului/serviciului agrementat (de exemplu: dovezi privind livrarea produsului, procese-verbale de recepție a produsului/serviciului, recomandări din partea beneficiarului sau a altor organe abilitate ale statului cu atribuții în domeniu etc.);f)lista actualizată cuprinzând principalele dotări tehnice utilizate la realizarea produsului/serviciului critic, în situația în care au survenit modificări ale acestora;g)lista actualizată cuprinzând documentele care susțin ținerea sub control a proceselor de realizare a produsului/prestare a serviciului critic (de exemplu: proceduri, instrucțiuni de lucru, planuri de calitate, planuri de control, tehnologii etc.), în situația în care au survenit modificări ale acestora;h)lista actualizată cuprinzând personalul atestat/calificat, dacă este cazul;i)lista actualizată cuprinzând principalii beneficiari ai produsului/serviciului realizat în perioada de valabilitate a agrementului pentru TUS;j)cel puțin o recomandare scrisă din partea unui beneficiar;k)copie după documentul tehnic de referință (specificația tehnică) ce a stat la baza acordării agrementului tehnic pentru TUS;l)copie după contractul de inspecție tehnică pentru TUS;m)declarația-angajament actualizată conform art. 8 alin. (1) lit. k) din prezenta normă;n)dovada achitării tarifului pentru prelungirea agrementului tehnic pentru TUS.(3)În cazul în care în termen de 90 de zile de la data suspendării agrementului tehnic pentru TUS deținătorul acestuia face dovada că a eliminat neconformitățile care au determinat suspendarea, AFER va decide încetarea suspendării. În caz contrar, agrementul tehnic va fi retras.(4)În cazul retragerii agrementului tehnic pentru TUS, acordarea unui nou agrement tehnic se va face în baza unei noi cereri de acordare, conform art. 8 din prezenta normă.(5)Decizia de suspendare, de încetare a suspendării sau, după caz, de retragere a agrementului tehnic respectiv va fi comunicată în scris de AFER beneficiarilor produselor critice în domeniul TUS, conform listei precizate la art. 8 alin. (1) lit. f) din prezenta normă. Comunicarea se va face în termen de 3 zile de la data emiterii deciziei respective.
 + 
Capitolul IIIDispoziții finale + 
Articolul 13Deținerea agrementului tehnic pentru TUS nu scutește posesorul acestuia de răspunderea ce îi revine cu privire la calitatea produselor/serviciilor critice furnizate. + 
Articolul 14(1)Eventualele contestații privind decizia de neacordare, suspendare sau, după caz, de retragere a agrementului tehnic pentru TUS se depun la AFER în termen de 5 zile de la primirea comunicării scrise.(2)Soluționarea contestațiilor se face de către AFER în termen de 30 de zile de la data depunerii acestora. În cadrul aceluiași termen decizia de soluționare a contestației se comunică în scris contestatarului. Decizia AFER poate fi atacată în justiție la instanța judecătorească competentă potrivit legii contenciosului administrativ.
 + 
Articolul 15AFER va elibera, la cerere, în caz de pierdere sau deteriorare, duplicate ale agrementului tehnic pentru TUS, după confirmarea plății tarifului aferent.

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x