NORMĂ*) din 1 iunie 2005

Redacția Lex24
Publicat in Repertoriu legislativ, 19/11/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Emitent: BIROUL ROMÂN DE METROLOGIE LEGALA
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 664 bis din 26 iulie 2005
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act
Nu exista actiuni induse de acest act
Acte referite de acest act:

SECTIUNE ACTREFERA PEACT NORMATIV
ActulACTUALIZEAZA PENORMA 01/06/2005
 Nu exista acte care fac referire la acest act





Notă
*) Aprobată prin ORDINUL nr. 105 din 1 iunie 2005, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 664 din 26 iulie 2005.
1.Domeniu de aplicare1.1.Prezenta normă de metrologie legală se referă la cerințele metrologice și tehnice și modalitățile de atestare a legalității, specifice contoarelor de gaz și dispozitivelor de conversie a volumului definite mai jos și destinate utilizării în aplicații rezidențiale, comerciale și de mică industrie.1.2.Pentru a putea fi introduse pe piață, puse în funcțiune sau utilizate în măsurările de interes public, contoarele de gaz și dispozitivele de conversie a volumului prevăzute la punctul 1.1 trebuie să îndeplinească atât cerințele metrologice și tehnice prevăzute în prezenta normă, cât și cerințele aplicabile din norma de metrologie legală NML 001-05 „Cerințe metrologice și tehnice comune mijloacelor de măsurare supuse controlului metrologic legal”. Aplicabilitatea cerințelor din normele mai sus menționate rezultă din tabelele 3 și 4.2.TerminologieÎn sensul prezentei norme de metrologie legală, termenii specifici utilizati au următoarele semnificații:Contor de gaz: Mijloc de măsurare destinat să măsoare, să memoreze și să indice cantitatea de gaz care trece prin interiorul traductorului de măsurare.Dispozitiv de conversie: Un dispozitiv montat pe contorul de gaz care convertește automat valoarea mărimii măsurate în condițiile în care se face măsurarea într-o valoare corespunzătoare condițiilor de bază.Debit minim [Q(min)]: Cea mai mică valoare a debitului la care contorul de gaz furnizează indicații care îndeplinesc cerințele privind erorile tolerate.Debit maxim [Q(max)]: Cea mai mare valoare a debitului la care contorul de gaz furnizează indicații care îndeplinesc cerințele privind erorile tolerate.Debit de tranziție [Q(t)]: Valoare a debitului, situată între debitul maxim și debitul minim, la care domeniul de debit este împărțit în două zone, "zona superioară" și "zona inferioară". Fiecare zonă are o eroare maximă tolerată caracteristică.Debit de suprasarcină [Q(r)]: Cea mai mare valoare a debitului la care contorul funcționează într-o manieră satisfăcătoare pentru o perioadă scurtă de timp, fără să se deterioreze.Condiții de bază: Condițiile specificate pentru care cantitatea de fluid măsurată este convertită.3.Cerințe metrologice și tehnice specifice3.1.Cerințe metrologice și tehnice pentru contoare de gaz3.1.1.Condiții nominale de funcționareProducătorul trebuie să specifice, prin inscripționare, condițiile nominale de funcționare ale contorului, în special:3.1.1.1.Domeniul de debit al gazuluiValorile pentru domeniul de debit trebuie să îndeplinească condițiile prevăzute în tabelul 1:Tabelul 1Domeniul de debit

Clasa de exactitate Q(max)/Q(min) Q(max)/Q(t) Q(r)/Q(max)
1,5 >= 150 >= 10 1,2
1,0 >= 20 >= 5 1,2

3.1.1.2.Domeniul de temperatură a gazului, cu un interval minim de 40°C.

3.1.1.3.Condiții cu privire la gazele combustibile.Contorul trebuie să fie conceput pentru domeniul de gaze și pentru presiunile de furnizare specifice locului de utilizare căruia îi este destinat. Producătorul trebuie să indice mai ales:– familia sau grupul de gaze;– presiunea maximă de funcționare.3.1.1.4.Condiții de mediuProducătorul trebuie să specifice condițiile de mediu climatic, mecanic și electromagnetic în care este destinat să funcționeze contorul de gaz, conform cerinței 2.1.3 din norma NML 001-05.3.1.1.4.1.Condițiile de mediu climaticProducătorul trebuie să precizeze intervalul de temperatură de minim 50°C, cu limita superioară și inferioară a temperaturii preluate din tabelul 1, pct. 2.1.3.1 din norma NML 001-05 și să indice dacă contorul este destinat utilizarii în condiții de umiditate cu sau fără condensare, precum și dacă locul de utilizare este deschis sau închis.3.1.1.4.2.Condițiile de mediu mecanicProducătorul trebuie să precizeze clasa de mediu mecanic M1 sau M2 în care contorul este destinat să funcționeze. Condițiile de mediu mecanic pentru aceste clase sunt descrise la pct. 2.1.3.2 din norma NML 001-05.3.1.1.4.3.Condițiile de mediu electromagneticProducătorul trebuie să precizeze clasa de mediu electromagnetic E1 sau E2 în care contorul este destinat să funcționeze. Condițiile de mediu electromagnetic pentru aceste clase sunt descrise la pct. 2.1.3.3 din norma NML 001-05.3.1.1.5.Pentru alimentarea electrică valoarea nominală a tensiunii în curent alternativ și/sau limitele alimentării în curent continuu, după caz.3.1.2.Condiții de bază pentru valorile convertiteProducătorul trebuie să specifice condițiile de bază pentru valorile convertite.3.1.3.Eroarea maximă tolerată3.1.3.1.Clasele de exactitate ale contoarelor de gaz, precum și erorile maxime tolerate, în funcție de domeniile de debit sunt cele din tabelul 2.Tabelul 2Clasele de exactitate și erorile maxime tolerate

Clasa de exactitate 1,5 1
Q(min) <= Q ±3% ±2%
Q(t) <= Q <= Q(max) ±1,5% ±1%

Erorile de măsurare nu trebuie să depășească erorile maxime tolerate prevăzute în tabelul 2.În cazul în care erorile între Q(t) și Q(max) au toate același semn, ele nu trebuie să depășească ±1% pentru clasa 1,5 și ±0,5% pentru clasa 1.Erorile de măsurare se determina luand în considerare clasa de exactitate, precum și domeniul de debit declarate de producător.3.1.3.2.Variatia erorii maxime tolerate generată de dispozitivul de conversie.În cazul unui dispozitiv integrat de conversie a temperaturii care convertește numai volumele în funcție de temperatură și indică numai volumul convertit, eroarea maximă tolerată a contorului se majorează cu 0,5% într-un interval de 30°C dispus simetric în jurul temperaturii specificate de producător care trebuie să aibă o valoare cuprinsa între 15°C și 25°C. În afara acestui interval se admite o majorare suplimentară a erorii tolerate cu încă 0,5% pentru fiecare interval de 10°C.3.1.4.Efecte admise ale perturbațiilor3.1.4.1.Imunitatea electromagnetică3.1.4.1.1.Efectul unei perturbații electromagnetice asupra unui contor de gaz trebuie să fie astfel încât:– variația rezultatului măsurării să nu fie mai mare decât valoarea admisă a variației definită la punctul 3.1.4.1.3, sau– indicarea rezultatului măsurării să se faca într-o asemenea manieră încât acesta să nu poată fi interpretat ca un rezultat valabil, ci ca o variație temporară care nu poate fi interpretată, memorată sau transmisă ca rezultat al măsurării.3.1.4.1.2.După ce este supus unei perturbații electromagnetice, contorul de gaz trebuie să îndeplinească simultan următoarele condiții:– să se repună în funcțiune în limitele erorilor maxime tolerate;– să-și pastreze toate funcțiile de măsurare;– să permită recuperarea tuturor informațiilor de măsurare prezente anterior perturbației.3.1.4.1.3.Valoarea admisă a variației este cea mai mică din următoarele valori:– mărimea corespunzătoare jumătății din valoarea absolută a erorii maxime tolerate în zona superioară de măsurare a volumului;– marimea corespunzătoare erorii maxime tolerate aplicate cantității care corespunde curgerii gazului timp de un minut la debitul Q(max).3.1.4.2.Efectul perturbării curgeriiÎn condițiile de instalare specificate de fabricant, eroarea suplimentară cauzată de perturbarea curgerii în amonte și în aval, nu trebuie să depășească o treime din eroarea maximă tolerată.3.1.5.DurabilitateDupă o incercare adecvată realizată într-o perioadă estimată și declarată de fabricant, trebuiesc îndeplinite următoarele cerințe:3.1.5.1.Contoare de gaz clasa 1,53.1.5.1.1.După încercarea de durabilitate diferența între eroarea de măsurare și eroarea inițială pentru debite în intervalul Q(t) și Q(max) nu trebuie să depășească 2%.3.1.5.1.2.Eroarea de măsurare după încercarea de durabilitate nu trebuie să depășească dublul erorii maxime tolerate precizate la pct. 3.1.3.1.3.1.5.2.Contoare de gaz clasa 13.1.5.2.1.După încercarea de durabilitate diferența între eroarea de măsurare și eroarea inițială nu trebuie să depășească cu mai mult de o treime eroarea maximă tolerate precizate la pct. 3.1.3.1.3.1.5.2.2.Eroarea de măsurare după încercarea de durabilitate nu trebuie să depășească eroarea maxima tolerată precizata la pct. 3.1.3.1.3.1.6.Adecvare3.1.6.1.Un contor alimentat de la rețeaua electrică (curent alternativ sau continuu) trebuie să fie prevăzut cu o sursă de alimentare de avarie sau cu alte mijloace care să asigure păstrarea tuturor funcțiilor de măsurare de-a lungul perioadei de defectare a sursei principale de alimentare.3.1.6.2.O sursa de alimentare proprie a contorului trebuie să aibă o durată de viața de cel puțin 5 ani. După scurgerea a 90% din durata de viață a sursei de alimentare contorul trebuie să afișeze un semnal de avertizare corespunzător.3.1.6.3.Dispozitivul indicator trebuie să aibă un numar de cifre suficient de mare pentru ca volumul trecut prin contor în 8000 de ore la debitul Q(max) să nu aducă cifrele la valoarea inițială.3.1.6.4.Contorul de gaz trebuie să poată fi instalat astfel încât să poată funcționa în orice poziție declarată de producător în instrucțiunile de instalare ale acestuia.3.1.6.5.Contorul de gaz trebuie să aibă un element de control care să permită realizarea încercărilor într-un timp rezonabil.3.1.6.6.Contorul de gaz trebuie să respecte eroarea maximă tolerată oricare ar fi sensul de curgere, sau numai într-un sens atunci când acesta este indicat în mod clar.3.1.7.Unități de măsurăCantitatea măsurată trebuie să fie afișată în metri cubi, simbol mc sau în kilograme, simbolul kg.3.1.8.Punerea în funcțiune3.1.8.1.În cazul aplicațiilor rezidențiale se admite ca măsurările să fie efectuate prin utilizarea contoarelor cu clasa de exactitate 1,5 sau a contoarelor cu clasa de exactitate 1 care au un raport Q(max)/Q(min) egal sau mai mare de 150.3.1.8.2.În cazul aplicațiilor comerciale și/sau de mică industrie se admite ca măsurările să fie efectuate prin utilizarea oricărui contor de clasa de exactitate 1,5.3.1.8.3.Distribuitorul sau persoana legal desemnată pentru instalarea contorului trebuie să determine condițiile de utilizare prevăzute la punctele 3.1.1, 3.1.2 și 3.1.3, astfel încât contorul să fie corespunzător pentru măsurarea cu exactitate a consumului prevăzut sau previzibil.3.2.Cerințe metrologice și tehnice pentru dispozitive de conversie a volumului3.2.1.Condiții nominale de funcționareProducătorul trebuie să specifice, prin inscripționare condițiile nominale de funcționare ale dispozitivului de conversie a volumului, în special:3.2.1.1.Domeniul de debit al gazuluiValorile pentru domeniul de debit trebuie să fie în conformitate cu domeniul de debit al contorului de gaz pentru care acesta este destinat să funcționeze.3.2.1.2.Domeniul de temperatură a gazului, trebuie să fie în conformitate cu domeniul de debit al contorului de gaz pentru care acesta este destinat să funcționeze.3.2.1.3.Condiții cu privire la gazele combustibileDispozitivul de conversie a volumului trebuie să fie în conformitate cu domeniul de gaze și presiunile de furnizare specifice contorului de gaz pentru care acesta este destinat să funcționeze.3.2.1.4.Condiții de mediuProducătorul trebuie să specifice condițiile de mediu climatic, mecanic și electromagnetic în care dispozitivul de conversie a volumului sau subansamblurile sale sunt destinate să fie utilizate, conform cerinței 2.1.3 din norma NML 001-05.3.2.1.4.1.Condițiile de mediu climaticProducătorul trebuie să precizeze intervalul de temperatură de minimum 50°C, cu limita superioară și inferioară a temperaturii preluate din tabelul 1, pct. 2.1.3.1 din norma NML 001-05 și să indice dacă dispozitivul de conversie a volumului este destinat utilizarii în condiții de umiditate cu sau fără condensare, precum și dacă locul de utilizare este deschis sau închis.3.2.1.4.2.Condițiile de mediu mecanicProducătorul trebuie să precizeze clasa de mediu mecanic M1 sau M2 în care dispozitivul de conversie a volumului este destinat să funcționeze.3.2.1.4.3.Condițiile de mediu electromagneticProducătorul trebuie să precizeze clasa de mediu electromagnetic E1 sau E2 în care dispozitivul de conversie a volumului este destinat să funcționeze.3.2.1.5.Pentru alimentarea electrică: valoarea nominală a tensiunii în curent alternativ și/sau limitele alimentarii în curent continuu.3.2.2.Condiții de bază pentru valorile convertiteProducătorul trebuie să specifice condițiile de baza pentru valorile convertite.3.2.3.Eroarea maximă tolerată3.2.3.1.Erorile maxime tolerate ale dispozitivelor de conversie a volumului sunt:±0,5% la temperatura ambiantă de 20°C ±3°C, umiditatea ambiantă 60% ±15% și valorile nominale de alimentare electrică;±0,7% pentru dispozitivele de conversie în funcție de temperatură în condițiile precizate de funcționare;±1,0% pentru alte dispozitive de conversie în condițiile precizate de funcționare.Erorile maxime tolerate ale dispozitivelor de conversie a volumului nu includ erorile maxime tolerate ale contoarelor de gaz.3.2.3.2.Pentru verificările periodice și după reparații, erorile de măsurare nu trebuie să depășească dublul erorii maxime tolerate precizate la pct. 3.2.3.1.3.2.4.Efecte admise ale perturbațiilor3.2.4.1.Imunitatea electromagnetica3.2.4.1.1.Efectul unei perturbatii electromagnetice asupra unui dispozitiv de conversie a volumului trebuie să fie astfel încât:– variatia rezultatului masurarii sa nu fie mai mare decat valoarea admisa a variatiei definita la punctul 3.2.4.1.3, sau– indicarea rezultatului masurarii să se faca intr-o asemenea maniera încât acesta sa nu poata fi interpretat ca un rezultat valabil, ci ca o variatie temporara care nu poate fi interpretata, memorata sau transmisa ca rezultat al masurarii.3.2.4.1.2.După ce este supus unei perturbatii electromagnetice, dispozitivul de conversie a volumului trebuie să indeplineasca simultan urmatoarele condiții:– să se repuna în functiune în limitele erorilor maxime tolerate;– să-și pastreze toate functiile de măsurare;– să permită recuperarea tuturor informațiilor de măsurare prezente anterior perturbatiei.3.2.4.1.3.Valoarea admisa a variatiei este valoarea absoluta a erorii maxime tolerate definita la punctul 3.2.3.3.2.5.DurabilitateDupă o incercare adecvată realizată într-o perioadă estimată și declarată de fabricant, diferența între eroarea de măsurare și eroarea inițială nu trebuie să depășească 0,5%.3.2.6.Adecvare3.2.6.1.Un dispozitiv de conversie a volumului alimentat de la rețeaua electrică (curent alternativ sau continuu) trebuie să fie prevăzut cu o sursă de alimentare de avarie sau cu alte mijloace care să asigure păstrarea tuturor funcțiilor de măsurare de-a lungul perioadei de defectare a sursei principale de alimentare.3.2.6.2.O sursă de alimentare proprie a dispozitivului de conversie a volumului trebuie să aibă o durată de viață de cel puțin 5 ani. După scurgerea a 90% din durata de viață a sursei de alimentare dispozitivul de conversie a volumului trebuie să afișeze un semnal de avertizare corespunzător.3.2.6.3.Un dispozitiv indicator trebuie să aibă un numar de cifre suficient de mare pentru ca volumul trecut prin contorul de gaz cu care acesta este destinat să funcționeze, în 8000 de ore la debitul Q(max) să nu aducă cifrele la valoarea inițială.3.2.6.4.Un dispozitiv electronic de conversie a volumului trebuie să fie capabil să detecteze funcționarea în afara intervalelor indicate de fabricant pentru parametrii care sunt importanți pentru exactitatea de măsurare. În acest caz, dispozitivul de conversie trebuie să oprească integrarea mărimii convertite și să poată totaliza separat mărimea convertită în timpul în care este în afara intervalelor de funcționare.3.2.6.5.Un dispozitiv de conversie electronic trebuie să fie capabil să afișeze toate datele necesare pentru măsurarea fără echipamente suplimentare.3.2.7.Unități de măsurăCantitatea măsurată trebuie să fie afișată în metri cubi, simbol mc sau în kilograme, simbolul kg.3.2.8.Punerea în funcțiune3.2.8.1.Distribuitorul sau persoana legal desemnată pentru instalarea dispozitivului de conversie a volumului trebuie să determine condițiile de utilizare prevăzute la punctele 3.2.1, 3.2.2 și 3.2.3, astfel încât dispozitivul de conversie a volumului să fie corespunzător pentru măsurarea cu exactitate a consumului prevăzut sau previzibil.4.Atestarea legalității4.1.Atestarea legalității unui contor de gaz sau al unui dispozitiv de conversie a volumului se realizează numai după demonstrarea conformitatii acestora cu cerințele metrologice și tehnice aplicabile, prevăzute în tabelul 3, pentru contoarele de gaz, respectiv tabelul 4 pentru dispozitivele de conversie a volumului.4.2.Atestarea legalității se realizează prin aplicarea marcajelor metrologice și eliberarea unor documente specifice (certificate de aprobare de model, buletine de verificare).Tabelul 3Cerințe metrologice și tehnice aplicabile contoarelor de gaz

Nr. crt. Cerințe metrologice și tehnice Punctul din normă Modalități de control
Aprobarede model Verificare
inițială periodică
0 1 2 3 4 5
1 Adecvare 2.7/NML 001-053.1.6/NML 004-05 X    
2 Protecție împotriva interventiilor neautorizate și a degradării informației 2.8/NML 001-05 X X X
3 Informații furnizate de mijlocul de măsurare și informații insoțitoare 2.9/NML 001-053.1.1/NML 004-053.1.2/NML 004-053.1.4/NML 004-053.1.8/NML 004-05 X X X
4 Indicarea rezultatului măsurării 2.10/NML 001-05 X    
5 Posibilitatea evaluării conformității 2.12/NML 001-05 X    
6 Erori în condiții nominale de funcționare,fără perturbatii 3.1.3/NML 004-05 X X X
7 Efectul condițiilor de mediu climatic 3.1.1.4.1/NML 004-052.1.3.1/NML 001-052.1.4.2/NML 001-05 X*1)    
8 Efectul condițiilor de mediu mecanic 3.1.1.4.2/NML 004-052.1.3.2/NML 001-05 X*1)    
9 Efectul condițiilor de mediu electromagnetic 3.1.1.4.3/NML 004-052.1.3.3/NML 001-05 X*1)    
10 Efectul perturbării curgerii 3.1.4.2/NML 004-05 X    
11 Alimentare electrică 3.1.1.5/NML 004-05 X*1)    
12 Durabilitate 2.5/NML 001-053.1.5/NML 004-05 X    

*1) Evaluările se efectuează numai la contoarele echipate cu dispozitive electrice sau electroniceTabelul 4Cerințe metrologice și tehnice aplicabile dispozitivelor de conversie a volumului

Nr. crt. Cerințe metrologice și tehnice Punctul din normă Modalități de control
Aprobarede model Verificare
inițială periodică
0 1 2 3 4 5
1 Adecvare 2.7/NML 001-053.2.6/NML 004-05 X    
2 Protecție împotriva intervențiilor neautorizate și a degradării informației 2.8/NML 001-05 X X X
3 Informații furnizate de mijlocul de măsurare și informații insoțitoare 2.9/NML 001-053.2.1/NML 004-053.2.2/NML 004-053.2.4/NML 004-053.2.8/NML 004-05 X X X
4 Indicarea rezultatului măsurării 2.10/NML 001-05 X    
5 Posibilitatea evaluării conformității 2.12/NML 001-05 X    
6 Erori în condiții nominale de funcționare,fără perturbații 3.2.3/NML 004-05 X X X
7 Efectul condițiilor de mediu climatic 3.2.1.4.1/NML 004-052.1.3.1/NML 001-052.1.4.2/NML 001-05 X    
8 Efectul condițiilor de mediu mecanic 3.2.1.4.2/NML 004-052.1.3.2/NML 001-05 X    
9 Efectul condițiilor de mediu electromagnetic 3.2.1.4.3/NML 004-052.1.3.3/NML 001-05 X    
10 Alimentare electrică 3.2.1.5/NML 004-05 X    
11 Durabilitate 2.5/NML 001-053.2.5/NML 004-05 X    

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x