privind funcţionarea şi componenţa Comisiei de eliberare a autorizaţiei de funcţionare a localurilor în care se prezintă programe de strip-tease sau erotice, a spaţiilor de comercializare a publicaţiilor cu caracter pornografic şi a spaţiilor destinate închirierii sau vânzării de filme pornografice, precum şi procedura de eliberare a acestei autorizaţii
+
Capitolul IDispoziţii generale +
Articolul 1(1) Comisia de eliberare a autorizaţiei de funcţionare a localurilor în care se prezintă programe de strip-tease sau erotice, a spaţiilor de comercializare a publicaţiilor cu caracter pornografic şi a spaţiilor destinate închirierii sau vânzării de filme pornografice, denumită în continuare Comisia, având sediul în clădirea Ministerului Culturii şi Cultelor, este organismul de specialitate care eliberează autorizaţii necesare pentru: … a) funcţionarea localurilor în care se prezintă programe de strip-tease sau erotice, în conformitate cu prevederile art. 4 din Legea nr. 196/2003 privind prevenirea şi combaterea pornografiei; … b) funcţionarea spaţiilor de comercializare a publicaţiilor cu caracter pornografic, în conformitate cu prevederile art. 5 din Legea nr. 196/2003; … c) funcţionarea spaţiilor destinate închirierii sau vânzării de filme pornografice, în conformitate cu prevederile art. 9 din Legea nr. 196/2003. … (2) Comisia este formată din reprezentanţi ai Ministerului Culturii şi Cultelor, Ministerului Administraţiei şi Internelor şi Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului. … +
Capitolul IIAtribuţiile Comisiei +
Articolul 2Comisia are următoarele atribuţii:a) examinează cererile şi documentele necesare eliberării autorizaţiilor prevăzute la art. 1 alin. (1) şi decide eliberarea autorizaţiei sau, după caz, respingerea cererii de eliberare a acesteia; … b) suspendă sau anulează autorizaţiile de funcţionare în cazurile prevăzute în prezentele norme. … +
Articolul 3Termenul de valabilitate a autorizaţiei de funcţionare este de un an, cu posibilitatea prelungirii anuale. +
Capitolul IIIOrganizarea Comisiei +
Articolul 4(1) Comisia este compusă din 4 persoane, după cum urmează: … a) un preşedinte, la nivel de secretar de stat, din cadrul Ministerului Culturii şi Cultelor, cu drept de vot, care asigură conducerea acesteia; … b) 3 membri desemnaţi, unul de Ministerul Culturii şi Cultelor, unul de Ministerul Administraţiei şi Internelor şi unul de Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului. … (2) Reprezentanţii ministerelor prevăzute la alin. (1) lit. b) sunt desemnaţi de conducătorii acestora şi sunt numiţi prin ordin al ministrului culturii şi cultelor. … (3) Deciziile Comisiei se adoptă cu votul majorităţii simple. În caz de paritate de voturi, votul preşedintelui este hotărâtor. … (4) Funcţia de secretar al Comisiei este îndeplinită de un funcţionar public desemnat prin ordin al ministrului culturii şi cultelor. … +
Articolul 5(1) Pierderea calităţii de membru al Comisiei are loc în următoarele situaţii: revocare, demisie, absenţă nejustificată la 3 şedinţe succesive sau la 6 şedinţe pe an, precum şi în cazul decesului. … (2) Revocarea membrilor Comisiei se face la propunerea preşedintelui acesteia, prin ordin al ministrului culturii şi cultelor. … (3) În cazul în care există unul sau mai multe locuri vacante în Comisie, preşedintele acesteia, în termen de 15 zile, propune numirea unor noi membri, în condiţiile art. 4, prin ordin al ministrului culturii şi cultelor. … +
Capitolul IVFuncţionarea Comisiei +
Articolul 6(3) În cazul în care există unul sau mai multe locuri vacante în Comisie, preşedintele acesteia, în termen de 15 zile, propune numirea unor noi membri, în condiţiile art. 4, prin ordin al ministrului culturii şi cultelor. … (2) Şedinţele ordinare se desfăşoară lunar sau ori de câte ori sunt de analizat cel puţin 6 cereri de eliberare a autorizaţiei. … (3) Şedinţele extraordinare au loc la solicitarea ministrului culturii şi cultelor sau a preşedintelui Comisiei. … (4) Ordinea de zi şi data şedinţelor ordinare se stabilesc de preşedintele Comisiei. … (5) Ordinea de zi şi data şedinţelor extraordinare se stabilesc de preşedintele Comisiei sau, după caz, de ministrul culturii şi cultelor. … (6) Convocarea şedinţelor Comisiei se face de preşedinte, prin intermediul secretarului. … (7) Comisia este legal întrunită în prezenţa a cel puţin 3 membri, din care unul este, în mod obligatoriu, preşedintele acesteia. … +
Capitolul VProcedura de eliberare a autorizaţiei de funcţionare +
Articolul 7(1) Pentru obţinerea autorizaţiei de funcţionare, agentul economic solicitant va depune la secretarul Comisiei o cerere de autorizare care trebuie să conţină următoarele elemente, după caz: … a) denumirea agentului economic, forma de organizare şi sediul acestuia; … b) codul fiscal al agentului economic solicitant; … c) datele personale ale persoanei care angajează legal agentul economic, respectiv: numele, prenumele, data şi locul naşterii, domiciliul actual, funcţia deţinută. … (2) Cererea va fi semnată de persoanele care angajează legal agentul economic solicitant şi va fi însoţită de următoarele documente, în copie sau în original, după caz: … a) actele constitutive ale persoanei juridice, în copie, sau, după caz, autorizaţia pentru desfăşurarea de către persoane fizice a unor activităţi economice în mod independent ori autorizaţia de înfiinţare şi funcţionare a asociaţiei familiale, în copie; … b) certificatul de cazier judiciar eliberat reprezentantului legal al agentului economic solicitant; … c) date cu privire la spaţiul pentru care se cere eliberarea autorizaţiei, respectiv: amplasarea, suprafaţa, reprezentarea grafică; … d) documente prin care se face dovada dotării cu aparate de marcat electronice fiscale, precum şi numărul avizului de utilizare/distribuire eliberat de Comisia de avizare a distribuţiei şi utilizării aparatelor de marcat electronice fiscale, în copie; … e) acordul pentru desfăşurarea activităţii, dat de deţinătorul legal al spaţiului în care se va desfăşura activitatea, în copie; … f) contractul de închiriere a terenului pe care va fi amplasată construcţia sau a clădirii ce va fi utilizată cu scop comercial, după caz, în copie; … g) autorizaţia de construire eliberată de autoritatea competentă, după caz, în copie; … h) documente care atestă îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 4 alin. (2) din Legea nr. 196/2003, după caz. … (3) Secretarul Comisiei verifică actele depuse la dosar în termen de cel mult 10 zile de la data depunerii acestuia. În cazul în care dosarul este incomplet, în termen de 5 zile de la data verificării, secretarul Comisiei solicită în scris completarea acestuia. … (4) Verificarea condiţiilor prevăzute de art. 4 alin. (2) din Legea nr. 196/2003 se poate realiza şi la faţa locului de către 2 membri ai Comisiei, desemnaţi de preşedintele acesteia. … +
Articolul 8(1) În cazul în care dosarul prezentat de agentul economic este complet, conform dispoziţiilor art. 7, secretarul îl transmite preşedintelui Comisiei. Dosarul va fi supus analizei membrilor Comisiei în cadrul şedinţei ordinare. … (2) În termen de 5 zile de la examinare Comisia comunică agentului economic solicitant decizia de eliberare a autorizaţiei de funcţionare sau de respingere a cererii, după caz. … +
Articolul 9(1) Comisia eliberează agenţilor economici ale căror cereri au fost declarate admise, prin decizie, autorizaţia de funcţionare, conform modelului prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentele norme. … (2) O copie de pe autorizaţia de funcţionare împreună cu documentaţia ce a stat la baza eliberării acesteia se arhivează la Comisie. … (3) Cererile şi copiile de pe autorizaţiile emise se vor înscrie în registre de evidenţă speciale ale Comisiei. … (4) În vederea prelungirii anuale a autorizaţiei de funcţionare, agentul economic depune la secretarul Comisiei, cu 30 de zile înainte de expirarea termenului de valabilitate anterior de un an, o cerere completată conform art. 7 alin. (1) şi însoţită de documentele prevăzute la art. 7 alin. (2). … +
Articolul 10Agentul economic a cărui cerere a fost respinsă poate ataca decizia Comisiei în condiţiile Legii contenciosului administrativ nr. 29/1990. +
Articolul 11(1) Autorizaţia de funcţionare se suspendă, prin decizie motivată a Comisiei, în următoarele situaţii: … a) când împotriva titularului autorizaţiei sau, după caz, a reprezentantului său legal a fost începută urmărirea penală pentru o infracţiune dintre cele prevăzute de Legea nr. 196/2003; … b) ca urmare a săvârşirii de către titularul autorizaţiei, respectiv de către reprezentantul său legal, a unei contravenţii dintre cele prevăzute de Legea nr. 196/2003, care a fost constatată, respectiv sancţionată, de organele abilitate printr-un act rămas definitiv, caz în care organul de poliţie care a aplicat sancţiunea are obligaţia de a înştiinţa Comisia cu privire la măsura aplicată, în termen de 24 de ore de la data rămânerii definitive a acesteia; … c) când organele competente au constatat desfăşurarea de către titularul autorizaţiei a altor activităţi decât cele pentru care a fost eliberată autorizaţia. … (2) Suspendarea produce efecte de la data comunicării deciziei adoptate de Comisie. … (3) Suspendarea îşi încetează efectele după cum urmează: … a) pentru cazul prevăzut la alin. (1) lit. a), la data luării uneia dintre măsurile prevăzute la art. 11 din Codul de procedură penală sau, după caz, la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti de condamnare; … b) pentru cazul prevăzut la alin. (1) lit. b), după 6 luni de la data rămânerii definitive a actului de constatare şi sancţionare a contravenţiei; … c) pentru cazul prevăzut la alin. (1) lit. c), la data încetării activităţilor desfăşurate de titularul autorizaţiei, care excedează obiectului acesteia. … +
Articolul 12(1) Autorizaţia de funcţionare se anulează, prin decizia motivată a Comisiei, în următoarele cazuri: … a) în baza cererii de renunţare, formulată de titular sau, după caz, de reprezentantul său legal; … b) în cazul în care una dintre condiţiile de acordare a autorizaţiei nu mai este îndeplinită; … c) în cazul în care se constată, pe parcursul desfăşurării activităţii, că titularul autorizaţiei nu îndeplineşte toate condiţiile prevăzute de lege la data eliberării autorizaţiei; … d) ca urmare a săvârşirii de către titularul autorizaţiei, respectiv de către reprezentantul său legal, într-un interval de timp de 6 luni, a două sau mai multe contravenţii dintre cele prevăzute de Legea nr. 196/2003, care au fost constatate, respectiv sancţionate, de organele abilitate, printr-un act rămas definitiv; … e) ca urmare a condamnării titularului autorizaţiei, respectiv reprezentantului său legal, prin hotărâre judecătorească definitivă, pentru săvârşirea unei infracţiuni dintre cele prevăzute de Legea nr. 196/2003. … (2) Cererea de renunţare la autorizaţie se adresează în scris Comisiei de către titular sau, după caz, de către reprezentantul său legal şi se soluţionează în termen de 30 de zile de la data înregistrării. … +
Articolul 13(1) Persoana căreia i-a fost anulată autorizaţia ca urmare a aplicării unei sancţiuni contravenţionale poate solicita eliberarea unei noi autorizaţii numai după expirarea unui an de la data comunicării măsurii de anulare, rămasă definitivă. … (2) Persoana căreia i-a fost anulată a doua oară autorizaţia ca urmare a aplicării unei sancţiuni contravenţionale poate solicita eliberarea unei noi autorizaţii numai după expirarea a 3 ani de la data comunicării ultimei măsuri de anulare, rămasă definitivă. … +
Anexa ––la norme–––Nr. …………..Data ………….ROMÂNIAMINISTERUL CULTURII ŞI CULTELORComisia de eliberare a autorizaţiei de funcţionare a localurilorîn care se prezintă programe de strip-tease sauerotice, a spaţiilor de comercializare a publicaţiilor cu caracterpornografic şi a spaţiilor destinateînchirierii sau vânzării de filme pornograficeAUTORIZAŢIEComisia de eliberare a autorizaţiei de funcţionare a localurilor în care se prezintă programe de strip-tease sau erotice, a spaţiilor de comercializare a publicaţiilor cu caracter pornografic şi a spaţiilor destinate închirierii sau vânzării de filme pornografice, în conformitate cu prevederile art. 6 din Legea nr. 196/2003 privind prevenirea şi combaterea pornografiei şi cu Decizia nr. ….. din data de ….., autorizează agentul economic ……, având codul unic de înregistrare la Oficiul Registrului Comerţului ………., cu sediul în localitatea ………., str. ……, nr. ….., judeţul/sectorul ………, să desfăşoare următoarele activităţi: ……………………….Preşedintele Comisiei,…………………….. ┌─────────┐ ┌─────────┐ ┌─────────┐ ┌─────────┐ │ VIZĂ │ │ VIZĂ │ │ VIZĂ │ │ VIZĂ │ │ ANUALĂ │ │ ANUALĂ │ │ ANUALĂ │ │ ANUALĂ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ../20.. │ │ ../20.. │ │ ../20.. │ │ ../20.. │ │ │ │ │ │ │ │ │ └─────────┘ └─────────┘ └─────────┘ └─────────┘ ┌─────────┐ ┌─────────┐ ┌─────────┐ ┌─────────┐ │ VIZĂ │ │ VIZĂ │ │ VIZĂ │ │ VIZĂ │ │ ANUALĂ │ │ ANUALĂ │ │ ANUALĂ │ │ ANUALĂ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ../20.. │ │ ../20.. │ │ ../20.. │ │ ../20.. │ │ │ │ │ │ │ │ │ └─────────┘ └─────────┘ └─────────┘ └─────────┘––––