NORMĂ DE METROLOGIE LEGALĂ din 29 noiembrie 2005

Redacția Lex24
Publicat in Repertoriu legislativ, 10/12/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Emitent: BIROUL ROMÂN DE METROLOGIE LEGALA
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 1.115 bis din 9 decembrie 2005
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act
Nu exista actiuni induse de acest act
Acte referite de acest act:

SECTIUNE ACTREFERA PEACT NORMATIV
ActulACTUALIZEAZA PENORMA 29/11/2005
 Nu exista acte care fac referire la acest act





Notă
Aprobată prin ORDINUL nr. 318 din 29 noiembrie 2005, publicat în Monitorul Oficial nr. 1115 din 9 decembrie 2005.
1.Domeniu de aplicare1.1.Prezenta norma de metrologie legală se referă la cerințele metrologice și tehnice și la modalitatile de atestare a legalității, specifice contoarelor de energie termică definite mai jos și destinate utilizarii în domenii de interes public.Fără a aduce atingere prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 264/2006 privind stabilirea condițiilor de introducere pe piață și de punere în funcțiune a mijloacelor de măsurare, cu modificările și completările ulterioare, prevederile prezentei norme de metrologie legală se aplică și contoarelor de energie termică utilizate în circuite deschise, cu precizările și completările prevăzute în anexa la prezenta normă.(la 25-07-2008,
Punctul 1.1. a fost completat de Punctul 1, Articolul I din ORDINUL nr. 125 din 16 iunie 2008, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 562 din 25 iulie 2008
)
1.2.Pentru a putea fi introduse pe piața, puse în funcțiune sau utilizate în măsurările de interes public, contoarele de energie termică prevăzute la punctul 1.1 trebuie să îndeplinească atât cerințele metrologice și tehnice prevăzute în prezenta normă, cât și cerințele aplicabile din norma de metrologie legală NML 001-05 „Cerințe metrologice și tehnice comune mijloacelor de măsurare supuse controlului metrologic legal”. Aplicabilitatea cerințelor din normele mai sus menționate rezultă din tabelul 1.
2.TerminologieÎn sensul prezentei norme de metrologie legala, termenii specifici și simbolurile literale utilizate au urmatoarele semnificatii:2.1.contor de energie termică: mijloc de măsurare destinat să masoare energia termică cedată, într-un circuit de schimb termic, de către un lichid numit agent termic.Un contor de energie termică este fie un mijloc de măsurare complet, fie un mijloc de măsurare combinat constituit din subansambluri (traductor de debit, pereche de traductoare de temperatură și calculator), așa cum sunt definite la punctul 1.13.7 din NML 001-05, sau o combinație de câte două asemenea subansambluri.2.2.simboluri:theta = temperatura agentului termic;theta(în) = valoarea lui 0 la intrarea circuitului de schimb termic;theta(out) = valoarea lui 9 la ieșirea circuitului de schimb termic;Delta theta = diferența de temperatura theta(în) – theta(out), cu Delta theta >= 0;theta(max) = limita superioară a lui theta pentru funcționarea corectă a contorului de energie termică în limitele erorii tolerate;theta(min) = limita inferioară a lui theta pentru funcționarea corectă a contorului de energie termică în limitele erorii tolerate;Delta theta(max) = limita superioară a lui Delta theta pentru funcționarea corectă a contorului de energie termică în limitele erorii tolerate;Delta theta(min) = limita inferioară a lui Delta theta pentru funcționarea corectă a contorului de energie termică în limitele erorii tolerate;q = debitul agentului termic;q(s) = cea mai mare valoare a lui q admisă pentru perioade scurte pentru funcționarea corectă a contorului de energie termică;q(p) = cea mai mare valoare a lui q admisă permanent pentru funcționarea corectă a contorului de energie termică;q(i) = cea mai mica valoare a lui q admisă pentru funcționarea corectă a contorului de energie termică;P = puterea termică a schimbului termic;P(s) = limita superioară a lui P admisă pentru funcționarea corectă a contorului de energie termică.3.Cerințe metrologice și tehnice specifice3.1.Condiții nominale de funcționareProducătorul trebuie să specifice valorile condițiilor nominale de funcționare după cum urmează:3.1.1.Pentru temperatura lichidului: theta(max), theta(min),– pentru diferența de temperatura: Delta theta(max), Delta theta(min),cu urmatoarele restricții: Delta theta(max)/Delta theta(min) >= 10; Delta theta(min) = 3 K sau 5 K sau 10 K.3.1.2.Pentru presiunea lichidului: presiunea interna pozitivă maximă pe care o poate suportă permanent contorul de energie termică la limita superioară a temperaturii agentului termic.3.1.3.Pentru debitul de lichid: q(s), q(p), q(i), unde valorile lui q(p) și q(i) sunt supuse urmatoarei restricții: q(p)/q(i) >= 10.3.1.4.Pentru puterea termică: Ps.3.2.Clase de exactitatePentru contoarele de energie termică sunt definite următoarele clase de exactitate: 1, 2, 3.3.3.Erori tolerate aplicabile contoarelor complete de energie termicăPentru un contor complet de energie termică, erorile tolerate relative, exprimate în procente din valoarea convențional adevarată, pentru fiecare clasa de exactitate, sunt:– pentru clasa 1: E = E(f) + E(t) + E(c), unde E(f), E(t), E(c) corespund definitiilor de la punctele 3.7.1 la 3.7.3;– pentru clasa 2: E = E(f) + E(t) + E(c), unde E(f), E(t), E(c) corespund definitiilor de la punctele 3.7.1 la 3.7.3;– pentru clasa 3: E = E(f) + E(t) + E(c), unde E(f), E(t), E(c) corespund definitiilor de la punctele 3.7.1 la 3.7.3.3.4.Efecte admise ale perturbatiilor electromagnetice3.4.1.Contorul nu trebuie să fie influențat de câmpuri magnetice statice și de campuri electromagnetice la frecvența rețelei de alimentare.3.4.2.Influența unei perturbații electromagnetice trebuie să fie astfel încât:– variația rezultatului măsurării să nu depășească valoarea admisă a variației definită la punctul 3.4.3, sau– indicarea rezultatului măsurării să se facă într-o asemenea maniera încât acesta să nu poată fi interpretat ca un rezultat valabil.3.4.3.Pentru un contor complet de energie termică, valoarea admisă a variației este egală cu valoarea absolută a erorii tolerate aplicabilă acelui contor de energie termică (a se vedea punctul 3.3).3.5.DurabilitateDupă ce a fost realizata o încercare adecvată ținând cont de o perioadă de timp estimată de fabricant, contorul trebuie să îndeplinească următoarele criterii:3.5.1.Traductoare de debit: după încercarea de durabilitate, variația rezultatului măsurării în raport cu rezultatul măsurării inițiale nu trebuie să depășească valoarea admisă a variației.3.5.2.Traductoare de temperatura: după încercarea de durabilitate, variatia rezultatului masurarii în raport cu rezultatul masurarii initiale nu trebuie să depășească 0,1°C.3.6.Inscriptii pe contorul de energie termicaUn contor de energie termică trebuie să poarte cel puțin următoarele inscripții:– clasa de exactitate;– limite de debit;– limite de temperatura;– limite ale diferenței de temperatura;– loc al instalarii traductorului de debit: tur sau retur;– semn al directiei de curgere.3.7.SubansambluriPrevederile referitoare la subansambluri se pot aplica subansamblurilor fabricate de un singur sau de mai mulți fabricanti. Dacă un contor de energie termica este alcătuit din subansambluri, cerințele metrologice și tehnice aplicabile contorului sunt aplicabile, de asemenea, după caz, subansamblurilor. În plus se aplică și urmatoarele cerințe:3.7.1.Eroarea tolerată relativa a traductorului de debit, exprimata în procente, pentru clasele de exactitate:– clasa 1: E(f) = (1 + 0,01 q(p)/q), dar nu mai mult de 5%;– clasa 2: E(f) = (2 + 0,02 q(p)/q), dar nu mai mult de 5%;– clasa 3: E(f) = (3 + 0,05 q(p)/q), dar nu mai mult de 5%,unde eroarea E(f) stabileste legătură între valoarea indicată și valoarea convențional adevarata a relatiei între semnalul de iesire al traductorului de debit și masa sau volumul de agent termic.3.7.2.Eroarea tolerată relativa a perechii de traductoare de temperatura, exprimata în procente:– E(t) = (0,5 + 3 ● Delta theta(min)/Delta theta),unde eroarea E(t) stabileste legătură între valoarea indicată și valoarea convențional adevarata a relatiei între semnalul de iesire al perechii de traductoare de temperatura și diferența de temperatura.3.7.3.Eroarea tolerată relativa a calculatorului, exprimata în procente:– E(c) = (0,5 + Delta theta(min)/Delta theta),unde eroarea E(c) stabileste legătură între valoarea energiei termice indicate și valoarea convențional adevarata a energiei termice.3.7.4.Valoarea admisa a variatiei pentru un subansamblu al unui contor de energie termica este egala cu valoarea absoluta a erorii tolerate aplicabila subansamblului (a se vedea punctele 3.7.1, 3.7.2 și 3.7.3).3.7.5.Inscriptii pe subansambluriSubansamblurile unui contor de energie termica trebuie să poarte cel puțin urmatoarele inscriptii:Traductor de debit:– clasa de exactitate;– limite de debit;– limite de temperatura;– factor nominal al contorului (de ex. litri/impuls) sau semnal de iesire corespunzător;– semn al directiei de curgere.Pereche de traductoare de temperatura:– identificare de tip (ex. Pt 100);– limite de temperatura;– limite ale diferenței de temperatura.Calculator:– tip de traductoare de temperatura;– limite de temperatura;– limite ale diferenței de temperatura;– factor nominal al contorului cerut (ex. litri/impuls) sau semnal de intrare corespunzător ce provine de la traductorul de debit;– loc al instalarii traductorului de debit: tur sau retur.3.8.Punerea în functiuneDupă intrarea în vigoare a prezentei norme, în conformitate cu prevederile punctului 1.5 și 1.6 din norma de metrologie legala NML 001-05 "Cerințe metrologice și tehnice comune tuturor mijloacelor de măsurare supuse controlului metrologic legal", trebuie respectate urmatoarele condiții:a)masurarea consumurilor casnice de energie termica, individuale sau colective, se poate efectua prin utilizarea unor contoare de clasa de exactitate 3;b)în ceea ce priveste cerințele prevăzute la punctele 3.1.13.1.4, autoritatea însărcinată cu acordarea avizului metrologic vegheaza ca distribuitorul de energie termica sau persoana legal desemnata pentru montarea contorului să asigure determinarea caracteristicilor, astfel încât contorul să fie adecvat masurarii exacte a consumului prevăzut sau previzibil.4.Atestarea legalității4.1.Atestarea legalității unui contor de energie termica se realizează numai după demonstrarea conformitatii acestuia cu cerințele metrologice și tehnice aplicabile, prevăzute în tabelul 1.4.2.Atestarea legalității se realizează prin aplicarea marcajelor metrologice și eliberarea unor documente specifice (certificate de aprobare de model, buletine de verificare metrologica). + 
Tabelul 1Cerințe metrologice și tehnice specifice modalitatilor de control metrologic legal, aplicabile contoarelor de energie termica și subansamblurilor acestora

Nr. crt. Cerințe metrologice și tehnice Punctul din norma Modalități de control
Aprobarede model Verificare metrologică
inițială periodică
0 1 2 3 4 5
1. Adecvare 2.7/NML 001-05 3.7/NML 006-05 X X X
2. Protecție împotriva interventiilor neautorizate și a degradării informației 2.8/NML 001-05 3.7/NML 006-05 X X X
3. Informații furnizate de mijlocul de măsurare și informații însoțitoare 2.1.3/NML 001-05 2.9/NML 001-05 3.1/NML 006-05 3.2/NML 006-05 3.6/NML 006-05 3.7/NML 006-05 3.7.5/NML 006-05 X X X
4. Indicarea rezultatului măsurării 2.10/NML 001-05 3.7/NML 006-05 X X X
5. Posibilitatea evaluării conformității 2.12/NML 001-05 3.7/NML 006-05 X
6. Erori în condiții nominalede funcționare fără perturbații 2.1.1/NML 001-05 3.3/NML 006-05 3.7.1/NML 006-05 3.7.2/NML 006-05 3.7.3/NML 006-05 X X X
7. Efectul condițiilor de mediu electromagnetic 2.1.2/NML 001-05 2.1.3.3/NML 001-053.4/NML 006-05 3.7.4/NML 006-05 X
8. Efectul condițiilor de mediu climatic 2.1.3.1/NML 001-052.1.4.2/NML 001-053.7/NML 006-05 X
9. Efectul condițiilor de mediu mecanic 2.1.3.2/NML 001-053.7/NML 006-05 X
10. Efectul altor mărimi de influență 2.1.3.4/NML 001-05 X
11. Durabilitate 2.5/NML 001-05 3.5/NML 006-05 3.7/NML 006-05 X

 + 
ANEXĂla normă
PRECIZĂRI ȘI COMPLETĂRI
privind utilizarea contoarelor de energie termică în circuite deschise
Contoarelor de energie termică utilizate în circuite deschise de schimb termic li se aplică integral prevederile NML 006-05 "Contoare de energie termică", completate cu următoarele precizări specifice:1.Domeniu de aplicare1.1.Prezenta anexă se aplică numai contoarelor de energie termică utilizate în circuite deschise, la interfața dintre rețeaua de distribuție a apei calde de consum și instalațiile consumatorului, pentru măsurarea energiei termice consumate de furnizor la încălzirea unei cantități de apă rece până la temperatura apei calde din momentul consumului. Un caz particular al acestui tip de contor este contorul care măsoară într-un circuit deschis energia termică cedată la răcirea apei calde până la o temperatură dorită. În cele ce urmează contoarele de energie termică utilizate în circuite deschise sunt desemnate prin abrevierea CET-CD.1.2.Clasificarea CET-CD1.2.1.În funcție de sensul schimbului termic:1.2.1.1.CET-CD utilizate în circuite de furnizare a apei calde de consum (Theta(în) > Theta(out) și Delta Theta > 0 K);1.2.1.2.CET-CD utilizate în circuite de răcire (Theta(în) 1.2.2.În funcție de numărul traductoarelor de debit:1.2.2.1.CET-CD cu un singur traductor de debit, instalat pe conducta circuitului deschis;1.2.2.2.CET-CD cu două traductoare de debit, primul instalat pe conducta circuitului deschis și al doilea pe conducta de recirculare; în acest caz, calculatorul este conceput astfel încât să funcționeze cu două intrări de debit și 3 intrări de temperatură.1.2.3.În funcție de numărul traductoarelor de temperatură:1.2.3.1.CET-CD cu o pereche de traductoare de temperatură, interschimbabile sau, după caz, neinterschimbabile; cele două traductoare de temperatură sunt instalate pe conducta circuitului deschis (în scopul măsurării Theta(în)) și, respectiv, pe o conductă de referință (în scopul măsurării Theta(out)); în general, în cazul CET-CD utilizate în circuite de furnizare a apei calde de consum, conducta de referință este conducta de apă rece pentru consum;1.2.3.2.CET-CD cu un singur traductor de temperatură, instalat pe conducta circuitului deschis (în scopul măsurării Theta(în)); în acest caz, temperatura Theta(out) nu se măsoară, ci are o valoare de referință simulată fie prin utilizarea unor componente fizice (de exemplu, rezistență calibrate), fie prin programarea calculatorului;1.2.3.3.CET-CD cu 3 traductoare de temperatură; această soluție funcționează în combinație cu două traductoare de debit, primul traductor de temperatură fiind instalat pe conducta circuitului deschis, al doilea pe conducta de recirculare și al treilea pe conducta de referință; o variantă simplificată a acestei configurații are numai două traductoare de temperatură, temperatura Theta(out) fiind simulată într-o manieră similară celei prezentate la paragraful 1.2.3.2.2.Terminologie specifică CET-CDÎn sensul prezentei anexe, termenii specifici și simbolurile literale utilizate au următoarele semnificații:2.1.apă caldă de consum – apa caldă utilizată în circuit deschis în scopuri gospodărești sau sanitare;2.2.contor de energie termică pentru apă caldă de consum – mijloc de măsurare destinat măsurării energiei termice absorbite la încălzirea apei reci până la temperatura apei calde pentru consum, într-un circuit deschis de schimb termic;2.3.circuit deschis de schimb termic – circuit prin care unui consumator i se transferă integral atât o cantitate de apă, cât și energia utilizată pentru încălzirea (sau, după caz, răcirea) acesteia;2.4.conductă de recirculare – conducta conectată la conducta de furnizare a apei calde pentru consum, în aval de ultimul consumator, prin care se returnează spre furnizor, în regim permanent, o anumită cantitate de apă caldă, în scopul menținerii între anumite limite a temperaturii acesteia;2.5.conductă de referință – conducta disponibilă la interfața dintre rețeaua de distribuție și instalațiile consumatorului, prin care circulă apă despre care se presupune ca are aceeași temperatură cu apa rece din care se produce apa caldă pentru consum;2.6.temperatură de referință – valoarea convențională despre care se presupune că este egală fie cu valoarea instantanee a temperaturii apei reci din care se produce apă caldă pentru consum, fie cu valoarea medie a acesteia pe un anumit interval de timp; în cazul CET-CD utilizate în circuite de răcire, temperatura de referință este o valoare convențională despre care se presupune că este egală cu temperatura apei calde, înainte de răcire;2.7.simboluri cu semnificații diferite de cele din art. 2.2 al NML 006-05:Theta(în) = valoarea lui Theta pe conducta circuitului deschis;Theta(out) = valoarea temperaturii de referință;Delta Theta(lim) = valoarea-limită a lui Delta theta peste care CET-CD înregistrează energie termică într-un registru unic sau într-un registru separat, ușor identificabil;q = debitul apei în conducta circuitului deschis;q(r) = debitul apei în conducta de recirculare.(la 25-07-2008,
Anexa a fost introdusă de Punctul 2, Articolul I din ORDINUL nr. 125 din 16 iunie 2008, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 562 din 25 iulie 2008
)

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x