METODOLOGIE din 9 aprilie 2001

Redacția Lex24
Publicat in Repertoriu legislativ, 14/11/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Emitent: MINISTERUL FUNCTIEI PUBLICENr. 6.104 din 9 aprilie 2001BANCA NATIONALA A ROMÂNIEINr. 1 din 9 aprilie 2001
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 210 din 25 aprilie 2001
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act
Nu exista actiuni induse de acest act
Nu exista acte referite de acest act
Acte care fac referire la acest act:

SECTIUNE ACTREFERIT DEACT NORMATIV
ActulAPROBAT DEORDIN 1 09/04/2001

de înregistrare în contabilitate a operaţiunilor legate de primirea şi utilizarea fondurilor din contribuţia financiară a Comunităţii Europene



Băncile care efectuează operaţiuni bancare legate de primirea şi utilizarea fondurilor din contribuţia financiară a Comunităţii Europene, în baza convenţiilor încheiate cu Ministerul Finanţelor, vor avea în vedere următoarele:Deschiderea de conturi sintetice de gradele I, II şi III pe seama titularului de cont de către băncile care efectuează operaţiuni legate de primirea şi utilizarea fondurilor din contribuţia financiară a Comunităţii Europene.În vederea reflectării în contabilitate a operaţiunilor legate de primirea şi utilizarea fondurilor din contribuţia financiară a Comunităţii Europene băncile care efectuează astfel de operaţiuni vor deschide următoarele conturi sintetice de gradele I, II şi III:2566 "Disponibil aferent Memorandumului de finanţare privind Programul Naţional PHARE România 1999 (Participarea la cel de-al cincilea Program-cadru în domeniul cercetării şi dezvoltării tehnologice), la dispoziţia Fondului Naţional (RO99FN10)";2568 "Disponibil aferent Memorandumului de finanţare privind Programul Participarea României la programele comunitare: Leonardo da Vinci II, Socrates II, Tineret pentru Europa şi al cincilea Program-cadru în domeniul cercetării, la dispoziţia Fondului Naţional (RO00FN11)";258 "Disponibil din contribuţia financiară a Comunităţii Europene, la dispoziţia Fondului Naţional, aferent programelor pe anul 2000";2581 "Disponibil aferent Memorandumului de finanţare privind Programul Cooperare transfrontaliera între România şi Bulgaria 2000 (CBC România-Bulgaria), la dispoziţia Fondului Naţional (RO00FN12)";25811 "Disponibil aferent subprogramelor din Programul Cooperare transfrontaliera între România şi Bulgaria 2000, din cadrul Memorandumului de finanţare privind Programul Cooperare transfrontaliera între România şi Bulgaria 2000, la dispoziţia Oficiului de Plati şi Contractare PHARE (RO0002)";2582 "Disponibil aferent Memorandumului de finanţare privind Programul Cooperare transfrontaliera între România şi Ungaria 2000 (CBC România-Ungaria), la dispoziţia Fondului Naţional (RO00FN13)";25821 "Disponibil aferent subprogramelor din Programul Cooperare transfrontaliera între România şi Ungaria 2000, din cadrul Memorandumului de finanţare privind Programul Cooperare transfrontaliera între România şi Ungaria 2000, la dispoziţia Oficiului de Plati şi Contractare PHARE (RO0003)";2583 "Disponibil aferent Memorandumului de finanţare privind Programul Naţional PHARE România 2000, la dispoziţia Fondului Naţional (RO00FN14)";25831 "Disponibil aferent subprogramului Criterii politice Întărirea democraţiei, statului de drept şi drepturilor omului, din cadrul Memorandumului de finanţare privind Programul Naţional PHARE România 2000, la dispoziţia Oficiului de Plati şi Contractare PHARE (RO0004)";25832 "Disponibil aferent subprogramului Criterii economice Întărirea capacităţii de rezistenta la presiunile concurentiale, din cadrul Memorandumului de finanţare privind Programul Naţional PHARE România 2000, la dispoziţia Oficiului de Plati şi Contractare PHARE (RO0005)";25833 "Disponibil aferent subprogramului Îndeplinirea obligaţiilor acquisului, din cadrul Memorandumului de finanţare privind Programul Naţional PHARE România 2000, la dispoziţia Oficiului de Plati şi Contractare PHARE (RO0006)";25834 "Disponibil aferent subprogramului Coeziunea economică şi socială, din cadrul Memorandumului de finanţare privind Programul Naţional PHARE România 2000, la dispoziţia Oficiului de Plati şi Contractare PHARE (RO0007.01)";25835 "Disponibil aferent subprogramului Coeziunea economică şi socială, din cadrul Memorandumului de finanţare privind Programul Naţional PHARE România 2000, la dispoziţia Agenţiei Naţionale pentru Dezvoltare Regionala (RO0007.02)";2587 "Datorii ataşate"– se deschid conturi analitice în care se evidenţiază dobânzile pentru disponibilităţile aflate în conturile deschise pe fiecare program de finanţare.Conţinut:2566 – sume din contribuţia financiară a Comunităţii Europene puse la dispoziţie Fondului Naţional, aferente Memorandumului de finanţare privind Programul Naţional PHARE România 1999 (Participarea la cel de-al cincilea Program-cadru în domeniul cercetării şi dezvoltării tehnologice);2568 – sume din contribuţia financiară a Comunităţii Europene puse la dispoziţie Fondului Naţional, aferente Memorandumului de finanţare privind Programul Participarea României la programele comunitare: Leonardo da Vinci II, Socrates II, Tineret pentru Europa şi al cincilea Program-cadru în domeniul cercetării;2581 – sume din contribuţia financiară a Comunităţii Europene puse la dispoziţie Fondului Naţional, aferente Memorandumului de finanţare privind Programul Cooperare transfrontaliera între România şi Bulgaria 2000 (CBC România Bulgaria);25811 – sume din contribuţia financiară a Comunităţii Europene puse la dispoziţie Oficiului de Plati şi Contractare PHARE, aferente subprogramelor din Programul Cooperare transfrontaliera între România şi Bulgaria 2000, din cadrul Memorandumului de finanţare privind Programul Cooperare transfrontaliera între România şi Bulgaria 2000;2582 – sume din contribuţia financiară a Comunităţii Europene puse la dispoziţie Fondului Naţional, aferente Memorandumului de finanţare privind Programul Cooperare transfrontaliera între România şi Ungaria 2000 (CBC România-Ungaria);25821 – sume din contribuţia financiară a Comunităţii Europene puse la dispoziţie Oficiului de Plati şi Contractare PHARE, aferente subprogramelor din Programul Cooperare transfrontaliera între România şi Ungaria 2000, din cadrul Memorandumului de finanţare privind Programul Cooperare transfrontaliera între România şi Ungaria 2000;2583 – sume din contribuţia financiară a Comunităţii Europene puse la dispoziţie Fondului Naţional, aferente Memorandumului de finanţare privind Programul Naţional PHARE România 2000;25831 – sume din contribuţia financiară a Comunităţii Europene puse la dispoziţie Oficiului de Plati şi Contractare PHARE, aferente subprogramului Criterii politice – Întărirea democraţiei, statului de drept şi drepturilor omului, din cadrul Memorandumului de finanţare privind Programul Naţional PHARE România 2000;25832 – sume din contribuţia financiară a Comunităţii Europene puse la dispoziţie Oficiului de Plati şi Contractare PHARE, aferente subprogramului Criterii economice – Întărirea capacităţii de rezistenta la presiunile concurentiale, din cadrul Memorandumului de finanţare privind Programul Naţional PHARE România 2000;25833 – sume din contribuţia financiară a Comunităţii Europene puse la dispoziţie Oficiului de Plati şi Contractare PHARE, aferente subprogramului Îndeplinirea obligaţiilor acquisului, din cadrul Memorandumului de finanţare privind Programul Naţional PHARE România 2000;25834 – sume din contribuţia financiară a Comunităţii Europene puse la dispoziţie Oficiului de Plati şi Contractare PHARE, aferente subprogramului Coeziunea economică şi socială, din cadrul Memorandumului de finanţare privind Programul Naţional PHARE România 2000;25835 – sume din contribuţia financiară a Comunităţii Europene puse la dispoziţie Agenţiei Naţionale pentru Dezvoltare Regionala, aferente subprogramului Coeziunea economică şi socială, din cadrul Memorandumului de finanţare privind Programul Naţional PHARE România 2000;2587 – datorii din dobânzi, calculate şi neajunse la scadenta, aferente disponibilităţilor provenite din contribuţia financiară a Comunităţii Europene, privind programele pe anul 2000.Pentru evidentierea depozitelor la termen, a dobânzilor şi a cheltuielilor cu dobânzile aferente acestora se vor deschide analitice distincte la conturile nou-introduse.Contul 2566 "Disponibil aferent Memorandumului de finanţare privind Programul Naţional PHARE România 1999 (Participarea la cel de-al cincilea Program-cadru în domeniul cercetării şi dezvoltării tehnologice), la dispoziţia Fondului Naţional (RO99FN10)"Contul 2568 "Disponibil aferent Memorandumului de finanţare privind Programul Participarea României la programele comunitare: Leonardo da Vinci II, Socrates II, Tineret pentru Europa şi al cincilea Program-cadru în domeniul cercetării, la dispoziţia Fondului Naţional (RO00FN11)"Conturile 2566 "Disponibil aferent Memorandumului de finanţare privind Programul Naţional PHARE România 1999 (Participarea la cel de-al cincilea Program-cadru în domeniul cercetării şi dezvoltării tehnologice), la dispoziţia Fondului Naţional (RO99FN10)" şi 2568 "Disponibil aferent Memorandumului de finanţare privind Programul Participarea României la programele comunitare: Leonardo da Vinci II, Socrates II, Tineret pentru Europa, şi al cincilea Program-cadru în domeniul cercetării, la dispoziţia Fondului Naţional (RO00FN11)" sunt conturi de pasiv.    Se crediteaza prin debitul următoarelor conturi:       ──────────

       
  111, 121, 122 sume pe care titularul de cont le primeşte de la Comunitatea Europeană;
  2567 dobânzi încasate aferente disponibilităţilor din contul titularului de cont;
  3721 devize cumpărate de titularul de cont.

    Se debiteaza prin creditul următoarelor conturi:       ─────────

       
  111, 121, 122 sume transferate de titularul de cont în conturile Comunităţii Europene;
  101, 111, 121, 122, 2511 plăţi dispuse de titularul de cont;
  3721 devize vândute de titularul de cont, precum şi comisioanele, în devize, percepute.

    Soldul conturilor reprezintă disponibilităţile băneşti aflate în contul titularului.    Contul 2567 "Datorii ataşate"    Se debiteaza prin creditul următoarelor conturi:       ─────────

       
  2566, 2568 dobânzile plătite aferente disponibilităţilor din conturile titularului.

Contul 2581 "Disponibil aferent Memorandumului de finanţare privind Programul Cooperare transfrontaliera între România şi Bulgaria 2000 (CBC România-Bulgaria), la dispoziţia Fondului Naţional (RO00FN12)"Contul 2581 "Disponibil aferent Memorandumului de finanţare privind Programul Cooperare transfrontaliera între România şi Bulgaria 2000 (CBC România-Bulgaria), la dispoziţia Fondului Naţional (RO00FN12)" este un cont de pasiv.    Se crediteaza prin debitul următoarelor conturi:       ──────────

       
  111, 121, 122 sume pe care titularul de cont le primeşte de la Comunitatea Europeană;
  2587 dobânzi încasate aferente disponibilităţilor din contul titularului de cont.

    Se debiteaza prin creditul următoarelor conturi:       ─────────

       
  25811 sume transferate de titularul de cont pe obiective de finanţare;
  3721 comisioane percepute pentru operaţiuni efectuate în contul titularului de cont;
  111, 121, 122 sume transferate de titularul de cont în conturile Comunităţii Europene.

    Soldul contului reprezintă disponibilităţile băneşti aflate în contul titularului.Contul 25811 "Disponibil aferent subprogramelor din Programul Cooperare transfrontaliera între România şi Bulgaria 2000, din cadrul Memorandumului de finanţare privind Programul Cooperare transfrontaliera între România şi Bulgaria 2000, la dispoziţia Oficiului de Plati şi Contractare PHARE (RO0002)"Contul 25811 "Disponibil aferent subprogramelor din Programul Cooperare transfrontaliera între România şi Bulgaria 2000, din cadrul Memorandumului de finanţare privind Programul Cooperare transfrontaliera între România şi Bulgaria 2000, la dispoziţia Oficiului de Plati şi Contractare PHARE (RO0002)" este un cont de pasiv.    Se crediteaza prin debitul următoarelor conturi:

       
  2581 sume transferate de titularul de cont pe obiective de finanţare;
  2587 dobânzi încasate aferente disponibilităţilor din contul titularului de cont;
  3721 devize cumpărate de titularul de cont;
  3722 contravaloarea în lei a devizelor vândute de titularul de cont.

    Se debiteaza prin creditul următoarelor conturi:       ─────────

       
  101, 111, 121, 122, 2511 plăţi dispuse de titularul de cont;
  2581 sume transferate de către titularul de cont în vederea returnării în conturile Comunităţii Europene;
  3721 devize vândute de titularul de cont, precum şi comisioanele, în devize, percepute;
  3722 contravaloarea în lei a devizelor cumpărate de titularul de cont;
  7029 comisioane în lei percepute pentru operaţiuni efectuate în contul titularului de cont.

    Soldul contului reprezintă disponibilităţile băneşti aflate în contul titularului.Contul 2582 – "Disponibil aferent Memorandumului de finanţare privind Programul Cooperare transfrontaliera între România şi Ungaria 2000 (CBC România-Ungaria), la dispoziţia Fondului Naţional (RO00FN13)"Contul 2582 "Disponibil aferent Memorandumului de finanţare privind Programul Cooperare transfrontaliera între România şi Ungaria 2000 (CBC România-Ungaria), la dispoziţia Fondului Naţional (RO00FN13)" este un cont de pasiv.    Se crediteaza prin debitul următoarelor conturi:       ──────────

       
  111, 121, 122 sume pe care titularul de cont le primeşte de la Comunitatea Europeană;
  2587 dobânzi încasate aferente disponibilităţilor din contul titularului de cont.

    Se debiteaza prin creditul următoarelor conturi:       ─────────

       
  25821 sume transferate de titularul de cont pe obiective de finanţare;
  3721 comisioane percepute pentru operaţiuni efectuate în contul titularului de cont;
  111, 121, 122 sume transferate de titularul de cont în conturile Comunităţii Europene.

    Soldul contului reprezintă disponibilităţile băneşti aflate în contul titularului.Contul 25821 "Disponibil aferent subprogramelor din Programul Cooperare transfrontaliera între România şi Ungaria 2000, din cadrul Memorandumului de finanţare privind Programul Cooperare transfrontaliera între România şi Ungaria 2000, la dispoziţia Oficiului de Plati şi Contractare PHARE (RO0003)"Contul 25821 "Disponibil aferent subprogramelor din Programul Cooperare Transfrontaliera între România şi Ungaria 2000, din cadrul Memorandumului de finanţare privind Programul Cooperare transfrontaliera între România şi Ungaria 2000, la dispoziţia Oficiului de Plati şi Contractare PHARE (RO0003)" este un cont de pasiv.    Se crediteaza prin debitul următoarelor conturi:       ──────────

       
  2582 sume transferate de titularul de cont pe obiective de finanţare;
  2587 dobânzi încasate aferente disponibilităţilor din contul titularului de cont;
  3721 devize cumpărate de titularul de cont;
  3722 contravaloarea în lei a devizelor vândute de titularul de cont.

    Se debiteaza prin creditul următoarelor conturi:       ─────────

       
  101, 111, 121, 122, 2511 plăţi dispuse de titularul de cont;
  2582 sume transferate de către titularul de cont în vederea returnării în conturile Comunităţii Europene;
  3721 devize vândute de titularul de cont, precum şi comisioanele, în devize, percepute;
  3722 contravaloarea în lei a devizelor cumpărate de titularul de cont;
  7029 comisioane în lei percepute pentru operaţiuni efectuate în contul titularului de cont.

    Soldul contului reprezintă disponibilităţile băneşti aflate în contul titularului.Contul 2583 "Disponibil aferent Memorandumului de finanţare privind Programul Naţional PHARE România 2000, la dispoziţia Fondului Naţional (RO00FN14)"Contul 2583 "Disponibil aferent Memorandumului de finanţare privind Programul Naţional PHARE România 2000, la dispoziţia Fondului Naţional (RO00FN14)" este un cont de pasiv.    Se crediteaza prin debitul următoarelor conturi:       ────────── 

       
  111, 121, 122 sume pe care titularul de cont le primeşte de la Comunitatea Europeană;
  2587 dobânzi încasate aferente disponibilităţilor din contul titularului de cont.

    Se debiteaza prin creditul următoarelor conturi:       ─────────

       
  25831, 25832, 25833, 25834, 25835 sume transferate de titularul de cont pe obiective de finanţare;
  3721 comisioane percepute pentru operaţiuni efectuate în contul titularului de cont;
  111, 121, 122 sume transferate de titularul de cont în conturile Comunităţii Europene.

    Soldul contului reprezintă disponibilităţile băneşti aflate în contul titularului.Contul 25831 "Disponibil aferent subprogramului Criterii politice – Întărirea democraţiei, statului de drept şi drepturilor omului, din cadrul Memorandumului de finanţare privind Programul Naţional PHARE România 2000, la dispoziţia Oficiului de Plati şi Contractare PHARE (RO0004)"Contul 25832 "Disponibil aferent subprogramului Criterii economice – Întărirea capacităţii de rezistenta la presiunile concurentiale, din cadrul Memorandumului de finanţare privind Programul Naţional PHARE România 2000, la dispoziţia Oficiului de Plati şi Contractare PHARE (RO0005)"Contul 25833 "Disponibil aferent subprogramului Îndeplinirea obligaţiilor acquisului, din cadrul Memorandumului de finanţare privind Programul Naţional PHARE România 2000, la dispoziţia Oficiului de Plati şi Contractare PHARE (RO0006)"Contul 25834 "Disponibil aferent subprogramului Coeziunea economică şi socială, din cadrul Memorandumului de finanţare privind Programul Naţional PHARE România 2000, la dispoziţia Oficiului de Plati şi Contractare PHARE (RO0007.01)"Contul 25835 "Disponibil aferent subprogramului Coeziunea economică şi socială, din cadrul Memorandumului de finanţare privind Programul Naţional PHARE România 2000, la dispoziţia Agenţiei Naţionale pentru Dezvoltare Regionala (RO0007.02)"Conturile 25831 "Disponibil aferent subprogramului Criterii politice – Întărirea democraţiei, statului de drept şi drepturilor omului, din cadrul Memorandumului de finanţare privind Programul Naţional PHARE România 2000, la dispoziţia Oficiului de Plati şi Contractare PHARE (RO0004)", 25832 "Disponibil aferent subprogramului Criterii economice – Întărirea capacităţii de rezistenta la presiunile concurentiale, din cadrul Memorandumului de finanţare privind Programul Naţional PHARE România 2000, la dispoziţia Oficiului de Plati şi Contractare PHARE (RO0005)", 25833 "Disponibil aferent subprogramului Îndeplinirea obligaţiilor aquisului, din cadrul Memorandumului de finanţare privind Programul Naţional PHARE România 2000, la dispoziţia Oficiului de Plati şi Contractare PHARE (RO0006)", 25834 "Disponibil aferent subprogramului Coeziunea economică şi socială, din cadrul Memorandumului de finanţare privind Programul Naţional PHARE România 2000, la dispoziţia Oficiului de Plati şi Contractare PHARE (RO0007.01)" şi 25835 "Disponibil aferent subprogramului Coeziunea economică şi socială, din cadrul Memorandumului de finanţare privind Programul Naţional PHARE România 2000, la dispoziţia Agenţiei Naţionale pentru Dezvoltare Regionala (RO0007.02)" sunt conturi de pasiv.    Se crediteaza prin debitul următoarelor conturi:       ──────────

       
  2583 sume transferate de titularul de cont pe obiective de finanţare;
  2587 dobânzi încasate aferente disponibilităţilor din contul titularului de cont;
  3721 devize cumpărate de titularul de cont;
  3722 contravaloarea în lei a devizelor vândute de titularul de cont.

    Se debiteaza prin creditul următoarelor conturi:       ─────────

       
  101, 111, 121, 122, 2511 plăţi dispuse de titularul de cont;
  2583 sume transferate de către titularul de cont în vederea returnării în conturile Comunităţii Europene;
  3721 devize vândute de titularul de cont, precum şi comisioanele, în devize, percepute;
  3722 contravaloarea în lei a devizelor cumpărate de titularul de cont;
  7029 comisioane în lei percepute pentru operaţiuni efectuate în contul titularului de cont.

    Soldul contului reprezintă disponibilităţile băneşti aflate în contul titularului.    Contul 2587 "Datorii ataşate"    Contul 2587 "Datorii ataşate" este un cont de pasiv.    Se crediteaza prin debitul următoarelor conturi:       ──────────

       
  6028 datorii din dobânzi, calculate şi neajunse la scadenţă, aferente soldurilor creditoare ale conturilor titularilor;
  3721 datorii din dobânzi în devize, calculate şi neajunse la scadenţă, aferente soldurilor creditoare ale conturilor titularilor.

    Se debiteaza prin creditul următoarelor conturi:       ─────────

       
  2581, 25811, 2582, 25821, 2583, 25831, 25832, 25833, 25834, 25835 dobânzile plătite aferente disponibilităţilor din conturile titularului.

    Soldul contului reprezintă datorii din dobânzi, calculate şi neajunse la scadenta, aferente soldurilor creditoare ale conturilor titularilor.Contul 6028 "Dobânzi aferente disponibilităţilor provenite din contribuţia financiară a Comunităţii Europene"    Se debiteaza prin creditul următoarelor conturi:       ─────────

       
  2587 datorii din dobânzi, calculate şi neajunse la scadenţă, aferente soldurilor creditoare ale conturilor titularilor;
  3722 contravaloarea în lei a dobânzilor în devize, calculate şi neajunse la scadenţă, aferente soldurilor creditoare ale conturilor titularilor.

––-

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x