Informatii Document
Emitent: MINISTERUL EDUCATIEI, CERCETARII SI TINERETULUI
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 576 din 22 august 2007
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Actiuni suferite de acest act: | |
Nu exista actiuni induse de acest act | |
Nu exista acte referite de acest act | |
Acte care fac referire la acest act: | |
privind selecţia, încadrarea şi evaluarea personalului implicat în proiectul Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului privind predarea cursurilor de limbă, cultură şi civilizaţie românească în unităţi şcolare din Republica Italiană şi Regatul Spaniei începând cu anul şcolar 2007-2008
Prezenta metodologie reglementează modalităţile prin care se fac selecţia, încadrarea şi evaluarea personalului implicat în predarea cursurilor de limbă, cultură şi civilizaţie românească în unităţi şcolare din Regatul Spaniei şi Republica Italiană. De operaţionalizarea acestui proces se ocupă Comisia de monitorizare, numită prin ordin al ministrului educaţiei, cercetării şi tineretului.I. Selecţia personalului implicat în predarea cursului de limbă, cultură şi civilizaţie românească se face prin concurs. Concursul se organizează de Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului şi Institutul Limbii Române şi se realizează în două etape, după cum urmează: 1. evaluarea dosarului; 2. interviul cu candidatul.Înscrierea la concurs se face prin depunerea unui dosar care conţine următoarele documente:– lista documentelor cuprinse în dosarul de înscriere;– formular-tip de înscriere;– curriculum vitae în format european;– copii legalizate de pe cartea de identitate/paşaport/cartea de rezidenţă/permisul de şedere;– copii legalizate de pe actele de studii: diplomă de bacalaureat, diplomă de absolvire, diplomă de licenţă;– copie de pe foaia matricolă;– copie de pe carnetul de muncă/acte doveditoare pentru vechimea în învăţământ;– copie de pe atestatul de grad didactic (dacă este cazul);– certificat medical cu menţiunea "apt pentru muncă";– cazier judiciar.Dosarele se depun în perioada 13-17 august 2007, după cum urmează:a) la Institutul Limbii Române, cu sediul în municipiul Bucureşti, str. Spiru Haret nr. 12, sectorul 1, cod 010176, e-mail office@ilr. ro, telefon +40 21 311 06 31, între orele 8,00-16,00. … b) în Regatul Spaniei – la Ambasada României în Regatul Spaniei (Embajada de Rumania) … Adresa: Avenida de Alfonso XIII nr. 157, Madrid 28016Telefon: 00 34 91 350 18 81Fax: 0034-91-345.29.17Website: http://madrid. mae. roE-mail: secretariat@embajadaderumania. es– la Consulatul general al României-Barcelona (Spania)Adresa: C/San Juan de la Salle 35 bis (08022), BarcelonaIntrare pentru public: Alcoy 22Telefon: (0034-93) 4341108; 4341139; 183507Fax: (0034-93) 4341189E-mail: consuladogeneralenbarcelo@telefonica. netWebsite: http://barcelona. mae. roc) în Republica Italiană – la Ambasada României în Republica Italiană (Ambasciata di România) … Adresa: Via Nicolo Tartaglia 36 (Parioli), 00197 RomaTelefon: 0039-06-808.45.29Fax: 0039-06-808.49.95Website: http://www. roembit. org/; http://roma. mae. ro/E-mail: amdiroma@roembit. org– la Consulatul General al României(Consolato Generale di România)Adresa: Via Gignese 2, 20148 MilanoTelefon: 00-3902-400.74.023; 00-3902-400.74.018Fax: 00-3902-400.74.023E-mail: consulatmilano@gmx. netWebsite: www. consulatmilano. com; www. consolatoromeno. itNOTĂ: Toate documentele sunt obligatorii. Vor fi evaluate doar dosarele complete şi depuse în termenele stabilite de prezenta metodologie.1. Calculul punctajului rezultat din evaluarea dosarului personalActe de studii:– diplomă de licenţă în domeniul ştiinţelor umaniste – 10 puncte– diplomă de absolvire a colegiului de institutori şi învăţători – 9 puncte– diplomă de liceu pedagogic, cu specializarea învăţător – 8 puncteAlte categorii: absolvenţi cu diplomă de licenţă sau cu diplomă de bacalaureat cu experienţă în activitatea didactică– pentru diplomă de licenţă – 4 puncte– pentru diplomă de bacalaureat – 2 puncte.Grade didactice:– gradul didactic I – 10 puncte– gradul didactic II – 8 puncte– gradul didactic definitiv – 6 puncteVechime în învăţământ– pentru fiecare an de activitate didactică se acordă un punct– evaluare maximă – 10 puncteNOTĂ: Candidaţii cu peste 10 ani vechime în învăţământ primesc maximum 10 puncte.Dovadă de absolvire a modulului psihopedagogic (foaie matricolă sau atestat) – 10 puncte.NOTĂ: Punctajul maxim ce poate fi obţinut la acest criteriu – 40 de puncte.2. InterviulÎn cadrul interviului se vor puncta: prezentarea candidatului, calităţile de comunicare, cunoaşterea curriculei cursului de limbă, cultură şi civilizaţie românească, cunoaşterea limbii spaniole şi, respectiv, a limbii italiene.Interviul cu candidaţii selectaţi în urma evaluării dosarelor va avea loc după cum urmează:– pentru România – 25 august, la Bucureşti;– pentru Regatul Spaniei – în perioada 27-30 august, la sediul Ambasadei României în Regatul Spaniei şi la Consulatul General al României la Barcelona;– pentru Republica Italiană – în perioada 3-6 septembrie, la sediul Ambasadei României în Republica Italiană/Academia Română la Roma, Consulatul General al României la Milano.NOTĂ: Locul, ora şi planificarea candidaţilor pentru interviu se vor afişa pe pagina de internet a Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, cu 48 de ore înaintea începerii perioadei de interviuri.Punctajul maxim ce poate fi obţinut la acest criteriu – 60 de puncte.Punctajul maxim ce poate fi obţinut prin parcurgerea etapelor cuantificabile (1 şi 2) – 100 de puncte.Afişarea rezultatelor finale se va face pe pagina de internet a Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului şi la locul desfăşurării interviului.II. Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului şi Institutul Limbii Române vor încheia cu persoanele selectate pentru predarea cursului de limbă, cultură şi civilizaţie românească un contract de colaborare.III. Evaluarea activităţii personalului implicat în predarea cursului de limbă, cultură şi civilizaţie românească este realizată periodic de Comisia de monitorizare.––