METODOLOGIE din 31 martie 2009

de elaborare a conturilor naţionale nefinanciare în România



1. Contabilitatea naţională1.1. Cadrul legalImplementarea conturilor naţionale în Sistemul statistic românesc a constituit o prioritate a perioadei de tranziţie, începând cu anul de calcul 1989. În România, Sistemul european de conturi naţionale şi regionale versiunea 1995 SEC95 – se aplică începând cu anul 1998. Metodologia SEC95 este obligatoriu de aplicat, prin Regulamentul (CE) nr. 2.223/96 al Consiliului din 25 iunie 1996 privind Sistemul european de conturi naţionale şi regionale din Comunitate, referitor la principiile de măsurare a preţurilor şi volumelor, cu modificările ulterioare, în ţările membre ale Uniunii Europene, fiind cadrul compatibil pe plan internaţional cu Sistemul conturilor naţionale versiunea 1993 – SCN93 -, utilizat de marile organizaţii internaţionale. Acest regulament este completat de alte documente legislative, emise în timp, precum şi de manuale detaliate (elaborate de Eurostat, referitoare la aspecte specifice ale SEC95: Venitul naţional brut, Estimări în preţuri constante, Servicii de intermediere financiară indirect măsurate, statistică guvernamentală etc.). Obligativitatea aplicării SEC95 în cadrul Uniunii Europene este întărită prin anexa B la regulamentul Consiliului menţionat, ce se referă la Programul de transmitere a datelor SEC95.1.2. Noţiuni generaleSistemul de conturi naţionale SEC95 are importanţă politică deoarece este utilizat în procedura bugetară a Comunităţii pentru a stabili contribuţia fiecărei ţări provenind din resursa TVA şi VNB. De asemenea, prin intermediul SEC95 se realizează urmărirea şi orientarea politicilor monetare europene – criteriile de convergenţă ale Tratatului de la Maastricht.Conturile naţionale oferă o descriere sistematică şi detaliată a economiei totale – regiune, ţară, grup de ţări -, a componentelor sale, precum şi a relaţiilor cu alte economii, acoperind o anumită perioadă de timp – an, trimestru, semestru etc. Indiferent de întinderea spaţială şi temporală a estimărilor, conturile naţionale se calculează pe baza aceluiaşi cadru stabilit prin regulamentul menţionat. SEC95 este armonizat cu numeroase concepte şi clasificări utilizate în cadrul altor statistici sociale şi economice, cum ar fi cele privind ocuparea, industria sau comerţul exterior.Principalele elemente ale sistemului sunt:– unităţile statistice şi gruparea lor;– fluxurile şi stocurile;– sistemul de conturi şi agregatele;– cadrul intrări-ieşiri/resurse-utilizări.O caracteristică definitorie a SEC95 o reprezintă utilizarea a două tipuri de unităţi şi a două modalităţi de subdivizare a economiei:a) unităţile instituţionale, grupate în următoarele sectoare instituţionale, pe baza funcţiilor principale, a comportamentului şi obiectivelor: … ● societăţi nefinanciare;● societăţi financiare;● administraţii publice;● gospodăriile populaţiei;● instituţiile fără scop lucrativ în serviciul gospodăriilor populaţiei;● restul lumii.Acestea sunt utilizate pentru a descrie veniturile, cheltuielile şi fluxurile financiare, bilanţurile economiei naţionale;b) unităţile cu activitate economică la nivel local, grupate în ramuri de activitate, pe baza tipului lor de activitate. Ramurile de activitate sunt utilizate în vederea descrierii procesului de producţie şi a analizei intrări-ieşiri, cunoscută şi ca "input-output". Tipul de activitate se identifică pe baza Clasificării activităţilor din economia naţională Rev.1 aplicate în România, perfect compatibilă cu NACE Rev.1.1, clasificarea aplicată la nivelul Uniunii Europene. Această clasificare s-a modificat începând cu 1 ianuarie 2008. … Ca regulă contabilă de bază trebuie precizat faptul că, în cadrul SEC95, operaţiunile efectuate de către o unitate sau un sector fac obiectul unei înregistrări în partidă dublă, cele două părţi ale contului fiind reprezentate de resurse şi utilizări, permiţând verificarea coerenţei conturilor. În practică, conturile naţionale sunt bazate pe principiul intrărilor cvadruple, datorită faptului că majoritatea operaţiunilor implică două unităţi instituţionale şi astfel ele trebuie să fie înregistrate de două ori, pentru fiecare unitate.Contabilitatea naţională operează cu noţiunea de agregate, acestea fiind valori sintetice care măsoară rezultatul activităţii economiei totale văzut dintr-o perspectivă particulară, de exemplu a producţiei, valorii adăugate, venitului disponibil, consumului final etc. Agregatelor le este recunoscută importanţa atât ca indicatori de sinteză, cât şi ca valori de referinţă.2. Sfera de cuprindere a conturilor naţionale nefinanciare în RomâniaÎn România, conturile naţionale nefinanciare se realizează de către Direcţia de conturi naţionale şi sinteze macroeconomice, pentru următoarele componente:A. conturile naţionale anuale. Acestea se calculează atât în preţuri curente, cât şi în preţuri constante – preţurile anului anterior;B. conturile naţionale trimestriale. Estimările acestora se fac în preţuri curente, în preţurile trimestrului corespunzător al anului precedent şi în preţurile medii ale anului 2000, prin metoda înlănţuirii volumelor;C. conturile regionale. Calculele se realizează în preţuri curente.Programul de elaborare a variantelor provizorii, semidefinitive şi definitive ale conturilor naţionale anuale este prezentat în tabelul următor:

În varianta definitivă a conturilor naţionale se elaborează tabelele de sinteză prevăzute de SEC95, şi anume:A. Tabelul intrări-ieşiri/resurse-utilizări pe ramurile de activitate ale economiei naţionale, estimări anuale. Echilibrarea acestuia se realizează la nivel de 105 ramuri de activitate, obţinute pe baza clasificării CAEN Rev.1. Tabelul se elaborează atât în preţuri curente, cât şi în preţurile anului anterior, numai în faza definitivă de estimare a conturilor naţionale. Principalele identităţi contabile urmărite în acest cadru de calcul sunt:a) identitatea pe ramuri de activitate: … Producţia = consum intermediar + valoarea adăugată brută,în care:Valoarea adăugată brută = remunerarea salariaţilor+ impozite pe producţie– subvenţii pe producţie+ excedentul brut de exploatareb) identitatea pe produse: … Total resurse = total utilizăriÎn acelaşi timp, pentru fiecare produs se verifică următoarea identitate:Producţia + importurile = consumul intermediar+ consumul final+ exporturile+ formarea brută de capitalTabelul resurselor şi utilizărilor exprimă fluxurile înregistrate pentru următoarele conturi:– Contul de bunuri şi servicii;– Contul de producţie;– Contul de exploatare.Trecerea de la tabelele resurselor şi utilizărilor în preţuri de bază la tabelele în preţuri de achiziţie se face prin:– realocarea adaosului comercial;– realocarea marjelor de transport;– adăugarea impozitelor nete pe produse.Aceste transformări constituie o etapă fundamentală a procesului de echilibrare şi sunt detaliate în tabele distincte.B. Tabelul conturilor economice integrate se realizează anual, în preţuri curente, pentru cele 6 sectoare instituţionale.Principalele conturi şi subconturi nefinanciare prevăzute de sistemul conturilor naţionale sunt următoarele:– Contul de bunuri şi servicii (0);– Contul de producţie (I);– Conturile de distribuire primară a venitului (II.1):– Contul de exploatare (II.1.1);– Contul de alocare a veniturilor primare (II.1.2):– Contul de venit al întreprinderii (II.1.2.1);– Contul de alocare a altor venituri primare (II.1.2.2);– Contul de distribuire secundară a venitului (II.2);– Contul de redistribuire a venitului în natură (II.3);– Contul de utilizare a venitului (II.4):– Contul de utilizare a venitului disponibil (II.4.1);– Contul de utilizare a venitului disponibil ajustat (II.4.2);– Contul de capital (III.1):– Contul variaţiilor nete datorate economiei şi transferurilor de capital (III.1.1);– Contul achiziţiilor de active nefinanciare (III.1.2).Conturile sunt echilibrate cu ajutorul soldurilor contabile. Cele mai importante solduri contabile sunt: valoarea adăugată, excedentul de exploatare, soldul veniturilor primare, venitul disponibil, economia şi capacitatea/necesarul de finanţare, exprimate în valoare brută sau netă.3. Sursele de dateSursele de date utilizate în estimarea conturilor naţionale sunt numeroase şi variate, căutându-se permanent îmbunătăţirea celor existente, precum şi găsirea de noi surse de informaţii. Furnizorii principali ai acestora sunt direcţiile de specialitate ale INS, MFP, BNR etc. Procesul de integrare a informaţiilor de bază existente, modificate sau nou-apărute, se realizează în respect cu cerinţele metodologice ale SEC95.Principalele surse de date sunt enumerate mai jos:● Surse statistice:– ancheta structurală în întreprinderi;– ancheta bugetelor de familie;– ancheta forţei de muncă în gospodării;– conturile economice pentru agricultură;– balanţa produselor agricole;– costul forţei de muncă;– recensământul populaţiei şi locuinţelor din 2002;– anchete specifice realizate de către direcţiile de specialitate din INS privind industria, transporturile, comerţul, construcţiile, serviciile etc.;– alte anchete anuale şi infraanuale disponibile privind producţia industrială, de construcţii, servicii, comerţ; contul de producţie al agriculturii.Registrul statistic reprezintă sursa unică de furnizare a nomenclatoarelor de unităţi pentru derularea anchetelor statistice. Principala caracteristică a REGIS este compatibilitatea completă cu alte registre utilizate în economie.● Surse administrative:– execuţia bugetului general al administraţiilor publice – raportările bugetare, format din: bugetul administraţiei publice centrale; bugetele administraţiilor locale; bugetul securităţii sociale, compus din: Fondul pentru plata ajutorului de şomaj, Fondul unic de asigurări sociale de sănătate, Fondul de securitate socială;– declaraţiile pe venitul global din activităţile independente, depuse de către întreprinzătorii individuali şi asociaţiile familiale la MFP.● Surse contabile şi financiare:– situaţiile financiare ale societăţilor financiare;– situaţiile financiare ale altor operatori economici.● Alte surse de date:– balanţa de plăţi.Deoarece în conturi naţionale se utilizează cele două tipuri de unităţi pentru subdivizarea economiei – sectoare instituţionale şi ramuri de activitate -, sursele de date folosite pot fi diferite pentru fiecare dintre acestea:● pentru ramurile de activitate, principalele surse de date sunt: ancheta structurală din întreprinderi, care are două capitole speciale pentru estimarea conturilor naţionale, ancheta forţei de muncă în gospodării, balanţa produselor agricole, conturile economice din agricultură, alte surse de date de la direcţiile de specialitate ale INS pentru activităţi de comerţ, transporturi, construcţii etc.;● pentru sectoarele instituţionale, principalele surse de date sunt: situaţiile financiare ale societăţilor nefinanciare, situaţiile financiare ale societăţilor financiare, societăţilor de asigurări şi ale IFSLSGP, sursele de date administrative – execuţia bugetului administraţiilor publice, veniturile şi cheltuielile instituţiilor publice finanţate parţial sau total din fonduri extrabugetare, balanţa de plăţi, declaraţiile pe veniturile globale etc.4. Unitate statistică şi unitate de calculUnitatea de observare şi înregistrare, cum ar fi unitatea statistică, este întreprinderea, chiar dacă anchetele pot furniza şi informaţii referitoare la unităţile lor locale, precum şi împărţiri pe activităţi realizate de către întreprindere pe ramuri omogene la nivel de 4 cifre CAEN Rev.1/NACE Rev.1.1. Întreprinderea se defineşte ca cea mai mică unitate stabilită legal, cu personalitate juridică, având independenţă în luarea deciziilor, ce ţine contabilitate proprie şi este organizată să realizeze activităţi în una sau mai multe locaţii, una sau mai multe activităţi de producţie.Unităţile de calcul sunt următoarele:– întreprinderile – pentru estimarea PIB pe sectoare instituţionale în cadrul tabelului conturilor economice integrate;– ramurile omogene – pentru calculul PIB pe ramuri de activitate în cadrul tabelului resurse-utilizări/intrări-ieşiri. Unitatea cu activitate locală se utilizează pentru a forma ramurile omogene de activitate în cadrul estimărilor PIB.5. Produsul intern brut în preţuri curenteProdusul intern brut, principalul agregat macroeconomic al contabilităţii naţionale, reprezintă rezultatul final al activităţii de producţie a unităţilor producătoare rezidente. Acesta se poate calcula în variantă definitivă prin 3 metode: metoda de producţie, metoda cheltuielilor şi metoda veniturilor. Valorile PIB calculate independent prin cele 3 metode sunt reconciliate în vederea obţinerii unei estimări unice a PIB.5.1. Metoda de producţiePIB prin metoda de producţie se obţine pe baza următoarei formule de calcul:    PIB = VAB + IP + TV – SP,unde:PIB = produsul intern brut la preţ de piaţă;VAB = valoarea adăugată brută la preţ de bază;IP = impozite pe produse;TV = taxe vamale/drepturi asupra importurilor;SP = subvenţiile pe produse;iar:VAB = producţia de bunuri şi servicii – consum intermediar.5.1.1. Evaluarea principalelor agregate● Evaluarea producţiei de bunuri şi serviciiProducţia de piaţă reprezintă producţia de bunuri şi servicii vândute pe piaţă la preţuri semnificative din punct de vedere economic sau destinate pieţei. Prin convenţie, conform SEC95, toate bunurile sunt considerate a fi vândute sau destinate pieţei. Producţia de servicii de piaţă cuprinde toate serviciile care sunt destinate pieţei, fiind prestate de unităţi ale căror costuri de producţie sunt acoperite cu mai mult de 50% de veniturile provenite din vânzarea producţiei lor: comerţ, transport, comunicaţii, servicii personale şi sociale. Criteriul veniturilor/costurilor este utilizat pentru toate serviciile de piaţă. Producţia de piaţă este înregistrată şi evaluată la preţ de bază atunci când este generată prin procesul de producţie.Producţia pentru consum final propriu cuprinde bunuri şi servicii produse şi reţinute de producătorii lor fie în scopul consumului final, fie în scopul formării brute de capital fix. Cum societăţile nu au consum final, producţia pentru consum final propriu este realizată numai de către gospodăriile populaţiei, de exemplu, bunurile agricole produse şi consumate de membrii aceleiaşi gospodării, serviciile de locuinţe produse de proprietarii ocupanţi etc. Bunurile şi serviciile utilizate pentru formarea brută proprie de capital fix pot fi produse de orice tip de întreprindere. Acestea includ maşini-unelte, construcţii realizate pentru uzul propriu al întreprinderii, locuinţele şi extinderile la locuinţe realizate de către gospodăriile populaţiei. Producţia pentru consum final propriu este evaluată la preţul de bază al produselor similare vândute pe piaţă. Această producţie poate genera un excedent de exploatare net sau un venit mixt. Aceeaşi regulă este aplicată producţiei de locuinţă a proprietarilor ocupanţi ai locuinţelor. Evaluarea producţiei pe cont propriu de construcţii se bazează pe costurile de producţie.Altă producţie non-piaţă cuprinde bunurile şi serviciile furnizate de unităţile aparţinând administraţiilor publice sau instituţiilor fără scop lucrativ în serviciul gospodăriilor populaţiei către alte unităţi, în mod gratuit sau la preţuri nesemnificative din punct de vedere economic. Aceasta se evaluează pe baza costurilor de producţie care rezultă din însumarea următoarelor elemente: consum intermediar, remunerarea salariaţilor, consum de capital fix şi alte impozite pe producţie, mai puţin subvenţiile pe producţie. Producţia non-piaţă se identifică cu total costuri de producţie minus venituri din vânzări.Aceste principii generale de evaluare a producţiei prezintă câteva particularităţi, depinzând de natura activităţilor realizate.În conturile naţionale româneşti se identifică anumite cazuri-limită, semnalate prin SEC95, privind producţia:– producţia pe cont propriu de formare brută de capital fix este inclusă în producţie pentru anumite cazuri speciale: software – deja acoperit de ASA şi este în concordanţă cu cerinţele SEC95; exploatări miniere – deja acoperite prin ASA; construcţiile de locuinţe ale gospodăriilor;– producerea, stocarea şi prelucrarea produselor agricole pe cont propriu de către gospodării, principala sursă de date pentru acestea fiind balanţa produselor agricole, care acoperă resursele şi utilizările produselor agricole la nivel detaliat;– producţia de servicii de locuinţă în cadrul sectorului gospodăriilor populaţiei este, de asemenea, inclusă, iar estimările se realizează pe baza a două metode: metoda "UserCost" şi metoda stratificării, acestea oferind posibilitatea comparării celor două rezultate, până la apariţia de noi surse de date în acest domeniu;– producţia din acvacultură din fermele de acest tip, utilizând surse de date disponibile de la Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale;– producţia pe cont propriu de formare de capital fix constând în lucrările originale literare, artistice şi de divertisment, primele estimări fiind făcute pentru anul 2003.● Evaluarea consumului intermediarConsumul intermediar este egal cu valoarea bunurilor şi serviciilor utilizate ca intrări de-a lungul procesului de producţie, excluzând activele fixe al căror consum este înregistrat drept consum de capital fix. Aceste bunuri şi servicii ce intră în procesul de producţie sunt ori transformate, ori consumate în totalitate în procesul de producţie.Produsele utilizate pentru consum intermediar trebuie înregistrate în momentul introducerii în procesul de producţie şi trebuie evaluate la preţurile de achiziţie.Anumite cazuri-limită sunt incluse în consum intermediar din conturile naţionale româneşti, conform SEC95:– costurile de utilizare a activelor fixe închiriate – leasing operaţional -, utilizând date obţinute din ASA, care conţine întrebări speciale legate de acest element;– întreţinerea, reparaţiile curente ale activelor fixe utilizate în producţie;– subscrierile, contribuţiile plătite asociaţiilor de afaceri nonprofit;– cheltuielile angajatorilor în beneficiul lor şi al angajaţilor, cheltuieli necesare producţiei;– pentru economia totală: toate serviciile de intermediere financiară indirect măsurate, furnizate de producătorii rezidenţi; alocarea SIFIM pe sectoare instituţionale şi repartizarea pe ramuri de activitate s-au realizat începând cu anul de calcul 2000;– uneltele mici şi obiectele de inventar ce costă mai puţin de 500 euro, la preţurile anului 1995, pentru fiecare element sau toată achiziţia; cele ce costă mai mult de 500 euro şi se utilizează în procesul de producţie mai mult de un an sunt incluse în FBCF;– plăţile pentru licenţele de reproducere a activelor necorporale: patente, mărci înregistrate, drepturi de înregistrare etc. şi licenţele de utilizare a acestora.● Alte elemente de valorizareAceste elemente sunt adunate la valoarea adăugată brută la preţ de bază pentru estimarea PIB la preţurile pieţei, fiind următoarele: impozitele pe produse şi subvenţiile pe produse.Datele provenite de la administraţiile publice sunt suficient de detaliate pentru a se putea trata informaţiile privind impozitele şi subvenţiile în conformitate cu SEC95. Începând cu anul 2000, toate impozitele şi subvenţiile pe producţie şi produse, contribuţiile sociale şi dobânzile sunt evaluate pe baza dreptului constatat în conturi naţionale, conform cerinţelor SEC95. Corecţia "plata efectivă"-"drept constatat" se realizează prin metoda "ajustării temporale la plata efectivă", însemnând că veniturile fiscale din luna ianuarie din anul "t+1" minus veniturile fiscale din luna ianuarie anul "t" sunt adăugate la sumele calculate pe baza plăţii efective.5.1.2. Estimarea principalelor agregate pe sectoare instituţionalea) Sectorul "Societăţi nefinanciare" – S.11 … Principalele surse de date utilizate pentru calculul producţiei şi consumului intermediar în cadrul acestui sector instituţional sunt situaţiile financiare ale unităţilor nefinanciare juridice ale căror bilanţuri contabile sunt incluse în bilanţul agregat al economiei naţionale.Producţia acestui sector include producţia de piaţă şi producţia pentru consum final propriu. Producţia pentru consum final propriu cuprinde bunurile şi serviciile utilizate pentru formarea brută de capital fix: maşini-unelte, construcţii produse pentru utilizare proprie de către întreprinderi etc.Deoarece producţia trebuie înregistrată şi evaluată atunci când este generată în procesul productiv, preţul de evaluare este preţul de bază.Pentru a estima producţia la preţuri de bază se utilizează următorii indicatorii disponibili în situaţiile financiare, în contul de profit şi pierdere cu predilecţie:    Producţia la preţuri de bază = cifra de afaceri din                                   activitatea de bază                                   (veniturile din vânzări)                                 + cifra de afaceri din alte                                   activităţi (exclusiv TVA)                                 + variaţia stocurilor la                                   producător, pentru bunurile                                   finite şi producţia în curs de                                   execuţie                                 + subvenţiile pe produse                                 – costul mărfurilor destinate                                   revânzării                                 – impozitele pe produseEstimarea producţiei este ulterior ajustată cu următoarele elemente:– diferenţa dintre datele privind subvenţiile pentru tarife şi diferenţele de preţ, aşa cum sunt înregistrate în situaţiile contabile, şi cifrele obţinute din bugetele de stat şi locale;– reclasarea unor unităţi în alte sectoare instituţionale. Este cazul producţiei cooperativelor de credit, caselor de schimb reclasate în sectorul "Societăţi financiare"; de asemenea, unităţile fără scop lucrativ ale căror venituri provin, în proporţie de peste 50%, din vânzarea de bunuri şi servicii de piaţă sunt excluse din IFSLSGP şi adăugate sectorului "Societăţi nefinanciare";– economia neobservată privind evaziunea fiscală la plata TVA , pentru munca la negru şi bacşişuri;– aprecierea de stoc de la producător şi cea de la comerţ;– producţia de software.Consumul intermediar este calculat pe total sector "Societăţi nefinanciare", utilizând aceleaşi surse de date ca şi pentru producţie: situaţiile financiare centralizate. În acest sens, calculul consumului intermediar se realizează însumând cheltuielile angajate de unităţi, după cum urmează:    Consumul intermediar = cheltuielile cu materiile prime                         + cheltuielile cu consumabilele                         + cheltuielile cu energia şi apa                         + alte cheltuieli materialeConsumul intermediar pentru societăţi nefinanciare şi cvasisocietăţi mai include următoarele: serviciile achiziţionate, inclusiv comisioanele plătite consultanţilor; cheltuielile de recreere, publicitate şi călătorie – transport, cazare; uneltele mici, obiectele de inventar şi părţi de maşini care au o valoare sub cea stabilită de lege pentru acel an sau o durată de utilizare mai mică de un an pentru a intră în categoria FBCF; reparaţii curente şi de întreţinere pentru toate activele fixe utilizate în producţie; alte cheltuieli generale ale unităţii.Şi în cazul consumului intermediar se aplică aceleaşi ajustări ca şi pentru producţie. Valoarea câştigurilor din deţinere şi a pierderilor cu stocurile de materii prime este, de asemenea, tratată. Serviciile de intermediere financiară indirect măsurate, incluse în consumul intermediar, au fost realocate pe sectoare instituţionale şi ramuri de activitate începând cu anul 2000.Valoarea câştigurilor din deţinerea stocurilor la producător şi a bunurilor destinate revânzării este scăzută pe sectoare instituţionale şi pe tipuri de activităţi şi afectează atât producţia, cât şi consumul intermediar.Valoarea adăugată brută poate rezultă atât ca diferenţă între producţie şi consum intermediar, cât şi ca sumă între: remunerarea salariaţilor, alte impozite pe producţie, mai puţin subvenţiile, plus excedentul brut de exploatare.b) Sectorul "Societăţi financiare" – S.12 … Sursele de date pentru calculul agregatelor acestui sector sunt situaţiile financiar-contabile ale acestor unităţi instituţionale, care sunt special concepute de BNR, precum şi balanţa de plăţi. Datele din situaţiile financiar-contabile ale societăţilor de asigurări sunt incluse în raportul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor.Funcţiile principale ale unităţilor instituţionale incluse în acest sector sunt: intermedierile financiare şi auxiliarii financiari. Activităţile financiare sunt împărţite în două categorii principale: intermediere financiară şi asigurări.Producţia şi consumul intermediar sunt calculate separat pentru fiecare subsector al sectorului "Societăţi financiare", în concordanţă cu sursele de date specifice.c) Sectorul "Administraţii publice" – S.13 … Acest sector acoperă activităţile realizate de producătorii de non-piaţă. Producţia producătorilor de non-piaţă se estimează pe baza costurilor de producţie, care corespund cu următoarele elemente: consum intermediar, remunerarea salariaţilor şi consumul de capital fix.Producţia de piaţă a producătorilor de non-piaţă este estimată la preţuri de bază.Producţia se calculează ca sumă de consum intermediar şi de valoare adăugată brută.Valoarea activităţilor realizate de unităţile administraţiilor publice se determină pe baza informaţiilor provenite din conturile generale anuale de execuţie pentru bugetul de stat, bugetul local, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetul Fondului unic de asigurări sociale de sănătate, bugetul asigurărilor pentru şomaj, bugetul instituţiilor publice finanţate integral sau parţial în subordinea ministerelor şi prefecturilor.d) Sectorul "Gospodăriile populaţiei" – S.14 … În producţia acestui sector se cuprind:– veniturile brute obţinute de întreprinzătorii individuali şi asociaţiile familiale implicaţi în activităţi productive;– venituri obţinute de fermieri din vânzarea produselor agricole;– chiria imputată pentru serviciile de locuinţă proprietarilor ocupanţi;– valoarea produselor alimentare şi nealimentare produse de gospodării şi utilizate pentru consumul propriu sau pentru vânzare pe pieţele ţărăneşti;– estimările activităţilor din economia neobservată.Principalele surse de date utilizate sunt: declaraţiile pe venitul global al persoanelor independente şi asociaţiilor familiale, depuse la MFP; balanţa produselor agricole; ancheta bugetelor de familie; ancheta forţei de muncă şi recensământul populaţiei şi locuinţelor.Consumul intermediar acoperă bunurile şi serviciile utilizate în producţia gospodăriilor.Valoarea adăugată brută rezultă ca diferenţă între producţie şi consumul intermediar.e) Instituţiile fără scop lucrativ în serviciul gospodăriilor populaţiei – S.15 … Producţia acestor servicii este evaluată la costul de producţie, prin însumarea elementelor de consum intermediar, remunerare a salariaţilor, impozite nete şi consum de capital fix. Toate veniturile altor producători de non-piaţă din activităţile lor secundare sunt tratate ca venituri pentru un tip de producţie de piaţă.Informaţiile privind activităţile realizate de IFSLSGP sunt obţinute din situaţiile financiare colectate/centralizate de MFP şi din alte surse statistice.5.1.3. Tranziţia de la contabilitatea privată şi conceptele administrative la conceptele SEC95, pentru sectoarele instituţionaleÎn procesul de elaborare a conturilor naţionale pentru societăţile nefinanciare este prevăzută corelarea dintre indicatorii din sistemul de contabilitate a întreprinderilor şi cel al conturilor naţionale. Acest demers se realizează în cadrul sistemului intermediar de conturi, care are scopul de a plasa informaţiile utilizate într-o perspectivă macroeconomică, fără a pierde coerenţa internă dintre sursele de date.Începând cu conturile întreprinderilor care sunt echilibrate şi elaborate dintr-o perspectivă patrimonială, sistemul intermediar reia în mod global fiecare cont dintr-o perspectivă macroeconomică şi una financiară, având în vedere următoarele:– menţinerea echilibrului contabil individual;– reţinerea operaţiilor corespunzătoare fluxurilor externe.Pentru a realiza sistemul simplificat de conturi al societăţilor nefinanciare sunt utilizate, pe lângă datele din bilanţurile contabile, date şi din alte surse, cum ar fi execuţia bugetului de stat pentru impozite şi subvenţii. Următorul pas constă în consolidarea fiecărei operaţiuni, prin analizarea ei în relaţie cu alte sectoare instituţionale. Procesul se finalizează prin elaborarea tabelului conturilor economice integrate, tabel de sinteză al conturilor naţionale, din perspectiva sectoarelor instituţionale.Intermedierile financiare şi asigurările reprezintă activităţile desfăşurate în cadrul sectorului "Societăţi financiare", prin intermediul BNR, instituţiilor financiar-monetare, intermediarilor financiari şi al auxiliarilor financiari. Unităţile instituţionale corespunzătoare instituţiilor financiar-monetare şi BNR utilizează instrumente contabile bazate pe contabilitatea întreprinderilor specifice acestui sector de activitate. Pentru a se realiza conturile acestui sector este necesar să se analizeze conţinutul bilanţurilor şi transpunerea acestor informaţii în operaţii ale conturilor naţionale.Sectorul instituţional "Administraţii publice" ocupă un rol central în elaborarea conturilor naţionale datorită numeroaselor informaţii pe care le pune la dispoziţie, nu numai asupra activităţii lui, dar şi a celor desfăşurate de celelalte sectoare, şi datorită rolului său privilegiat în politica economică a unei ţări. Pentru realizarea conturilor acestui sector este necesară o bună cunoaştere a organizării administrative, a procedurilor contabile, a regulilor sale de funcţionare şi a textelor juridice ce reglementează operaţiunile.5.1.4. Principalele metode utilizate în abordarea exhaustivităţiiO atenţie specială în cadrul procesului de elaborare a PIB din România este dată estimărilor de economie neobservată, includerea lor oferind un plus de calitate şi exhaustivitate conturilor naţionale.Manualul OCDE – ediţia 2002 – privind măsurarea economiei neobservate, elaborat în strânsă conexiune cu SCN93, se referă la următoarele arii problematice: producţia subterană – ce evită fiscalitatea sau anumite reglementări legale, producţia ilegală – interzisă prin lege, producţia sectorului informal din cadrul gospodăriilor populaţiei şi producţia gospodăriilor pentru consum final propriu. Manualul conţine sugestii de abordare a estimărilor pentru fiecare arie în parte, urmărite în conturile naţionale româneşti.5.1.5. Identificarea economiei neobservate în RomâniaPentru identificarea economiei neobservate în România se recurge la clasificarea întregii economii în două sectoare: formal şi informal. Metoda folosită de INS a fost îmbunătăţită an de an în funcţie de noile surse de date existente, iar din anul 1996 există o stabilitate a surselor de date, metodologia fiind aceeaşi şi asigurând comparabilitatea datelor.Pentru sectorul formal se are în vedere abordarea subraportării utilizării forţei de muncă, precum şi a evaziunii fiscale de către societăţile nefinanciare, cu impact în subraportarea valorii adăugate brute.Evaluarea forţei de muncă neînregistrate – "munca la negru" – reprezintă cea mai importantă parte a economiei neobservate. Metoda folosită se bazează pe compararea cererii şi ofertei de muncă cu scopul de a identifica persoanele care realizează o activitate legală într-o unitate din sectorul formal, dar nu sunt declarate autorităţilor. Estimarea ofertei de forţă de muncă foloseşte datele din AMIGO şi alte surse administrative privind participarea populaţiei pe piaţa muncii. Ancheta oferă informaţii despre numărul de persoane care au declarat că au desfăşurat o activitate plătită în perioada de referinţă. Estimarea ofertei de forţă de muncă se realizează pe ramuri omogene de activitate, la nivel de două cifre CAEN, fără agricultură şi administraţie publică. Producţia agricolă se calculează în conturile naţionale, folosind date cantitative, iar pentru administraţia publică se aplică ipoteza conform căreia unităţile aparţinând acestui sector nu subevaluează activitatea depusă.Ancheta structurală anuală este sursa de date pentru cererea de forţă de muncă. Astfel, se utilizează datele privind numărul mediu de angajaţi, pe activităţi omogene, la nivel de 4 cifre CAEN.Diferenţa dintre numărul persoanelor care au declarat că muncesc într-o întreprindere şi numărul persoanelor declarate angajate de întreprinderi reprezintă "munca la negru". Munca la negru este evaluată cu aceleaşi componente ale situaţiei legale: salarii brute medii, contribuţii la asigurări sociale etc. Consumul intermediar este determinat folosind aceeaşi pondere în producţie ca cea obţinută de întreprinderile mici pentru respectivele ramuri de activitate.În conturile naţionale româneşti se fac estimări privind evaziunea de la plata taxei pe valoarea adăugată. Evaziunea fiscală se obţine ca diferenţă între TVA teoretică şi cea încasată la bugetul de stat. TVA teoretică este estimată cu ajutorul elementelor de consum intermediar, consum final al gospodăriilor populaţiei, consum final al administraţiei publice şi private şi FBCF, pe baza cotelor de TVA pe produse, stabilite prin lege. Această fraudă fiscală este inclusă în valoarea producţiei, precum şi în valoarea adăugată brută pentru fiecare ramură corespunzătoare.În ceea ce priveşte sectorul informal, estimarea economiei neobservate se realizează pentru toate activităţile realizate de asociaţiile familiale şi lucrătorii pe cont propriu. Informaţiile despre aceste activităţi provin de la MFP. Estimarea nu este pur de subraportare, pentru că metoda conţine, de asemenea, şi o problemă de neînregistrare şi de lipsă a anchetelor statistice pe acest segment al economiei.Pe baza datelor din ancheta forţei de muncă se estimează numărul de persoane care lucrează în asociaţii familiale şi al întreprinzătorilor individuali/liber-profesionişti. Realizarea estimărilor se face pe principiul conform căruia veniturile persoanelor nesalariate nu pot fi mai mici decât media câştigurilor realizate de angajaţii din unităţile mici cu acelaşi domeniu de activitate. Declaraţiile de venit ale asociaţiilor familiale şi lucrătorilor pe cont propriu, depuse la MFP, sunt comparate şi ajustate cu valoarea acestor calcule. Astfel, sunt ajustate veniturile, evaziunea fiscală a unităţilor înregistrate în sectorul informal fiind total eliminată.O altă categorie importantă a economiei neobservate o reprezintă activitatea realizată de unităţile neînregistrate din sectorul informal. În această categorie intră: croitorii, mecanicii auto, coaforii, zugravii, instalatorii, profesorii care predau lecţii particulare, persoane care închiriază casa în timpul vacanţei etc. Pentru astfel de activităţi se realizează evaluări distincte, folosindu-se ipoteze specifice şi surse de date disponibile din sistemul statistic, pentru următoarele ramuri de activitate: hoteluri, construcţii, educaţie.5.1.6. Evaluarea principalelor agregate pe ramuri de activitateInformaţiile utilizate în estimările pentru majoritatea ramurilor de activitate se bazează pe metode directe, adică anchete statistice, şi pe înregistrările administrative ale administraţiilor publice. Ancheta structurală din întreprinderi acoperă toate domeniile economice şi colectează informaţii detaliate privind elementele necesare pentru estimarea producţiei şi a consumului intermediar, de exemplu distribuţia cheltuielilor din consumul intermediar, pe activităţile întreprinderii conform claselor CAEN şi pe bunuri şi servicii de provenienţă. În general, anchetele statistice realizate de INS sunt adaptate conceptelor SEC95, pentru a oferi informaţii directe necesare estimării conturilor naţionale. Informaţii suplimentare sunt colectate prin anchete asupra fiecărui domeniu important: comerţ, transport, pescuit, construcţii, domeniul hotelier şi restaurante etc.În continuare vor fi amintite doar acele ramuri care prezintă anumite particularităţi de estimare conform conturilor naţionale.Agregatele conturilor naţionale referitoare la activităţile agricole sunt estimate pe baza conturilor economice din agricultură, realizate de direcţia de specialitate din INS. Acestea răspund cerinţelor Eurostat de estimare a producţiei agricole, vegetale şi animale, precum şi a serviciilor agricole.Producţia în ramura de comerţ acoperă:– valoarea "adaosului comercial" din comerţul cu ridicata şi cu amănuntul; aceasta se obţine ca diferenţă între veniturile din vânzări şi costurile bunurilor cumpărate de comerciant – costul mărfurilor; estimările asupra adaosului comercial pe produs sunt obţinute pe baza rezultatelor unei anchete speciale conduse asupra unui eşantion de produse vândute cu amănuntul şi cu ridicata, efectuată în cadrul Direcţiei de conturi naţionale;– valoarea serviciilor de reparaţii şi întreţinere ale autovehiculelor şi motocicletelor;– valoarea serviciilor de reparaţii ale bunurilor personale şi gospodăreşti.Producţia ramurii de transport şi depozitare se măsoară prin veniturile obţinute din serviciile de transport, atât de bunuri, cât şi de pasageri, excluzându-se impozitele pe produse. Marjele de transport reprezintă "costurile cu transportul mărfurilor plătite separat de către beneficiar sau producător unei terţe persoane". În cazurile când aceste costuri nu pot fi separate, atunci ele sunt incluse în preţul de bază al ramurii transporturilor.În conturile naţionale româneşti marjele de transport se calculează în următoarele situaţii:– costurile implicate de transportul bunurilor de la producător la cumpărător, când producătorul plăteşte serviciile de transport unei terţe firme, cu condiţia ca suma să fie explicit facturată cumpărătorului;– costul transportului bunurilor, când vânzătorul specifică suportarea acestuia de către beneficiar, indiferent cine realizează transportul, producătorul sau comerciantul.Excepţii de la aceste reguli sunt:– producătorul care suportă costurile de transport până la beneficiar şi această situaţie este specificată în contract;– producătorul care transportă produsul, fără facturarea separată a cheltuielilor de transport; aceste cheltuieli nu pot fi identificate, fiind înregistrate în consecinţă drept consum intermediar;– comerciantul care transportă bunurile la beneficiar, dar nu specifică separat costul transportului.Evaluarea marjelor de transport se realizează separat pentru fiecare tip de transport.Marjele de transport, precum şi adaosul comercial reprezintă elemente utilizate pentru trecerea de la preţul de bază la cel de piaţă al produsului sau serviciului.În cadrul ramurii de servicii imobiliare se include estimarea chiriilor, care se face în concordanţă cu recomandările metodologice SEC95. Chiriile totale cuprind estimări ale chiriilor efective şi ale chiriilor imputate pentru locuinţele ocupate de către proprietari.Din punctul de vedere al chiriei efective se disting două situaţii:– chiria pentru locuinţele de stat – acelea deţinute de stat sau de administraţiile locale;– chiria plătită proprietarilor privaţi care închiriază locuinţe.Serviciilor de locuinţă ale proprietarilor ocupanţi le sunt corespunzătoare chiriile imputate. Chiria imputată este cea pe care ar trebui să o plătească un locatar pentru o locuinţă similară dacă ar fi închiriat-o.Pentru estimarea chiriei imputate se folosesc informaţii privind valoarea chiriei efective pe metru pătrat plătite de chiriaşii de locuinţe proprietate privată. Estimarea chiriei imputate se face pe judeţe pe baza informaţiilor privind suprafaţa locuibilă a fiecărui judeţ, numărul de locuinţe cu proprietari privaţi şi al locuinţelor ocupate de proprietari în apartamente şi case individuale, pe medii, urban şi rural, precum şi a valorii chiriei pe medii. Se estimează valoarea chiriei imputate pe total ţară din însumarea acesteia pe mediu urban/rural, pe judeţe şi pe tipuri de locuinţe.Primele estimări ale chiriei imputate au fost realizate încă din anul 1990 odată cu introducerea estimărilor pentru conturi naţionale. Metodologia de calcul a fost mereu îmbunătăţită, iar din anul 1997, ca urmare a recomandărilor Eurostat, au fost făcute primele estimări ale chiriei imputate în concordanţă cu metoda stratificării, metodă folosită de majoritatea statelor membre ale Uniunii Europene.Drept variabile folosite pentru estimarea chiriei imputate pe baza metodei stratificării sunt:– proprietarii locuinţelor: locuinţele aflate în proprietatea statului; locuinţele aflate în proprietate privată; alte forme de proprietate;– locaţie: zone rurale; oraşe; Bucureşti;– facilităţi: locuinţe în blocuri de apartamente; locuinţe în case individuale;– camerele de locuit: numărul de camere; suprafaţa în mp.Principalele surse de date utilizate sunt: Anuarul statistic al României, ABF, recensământul populaţiei şi locuinţei, alte surse statistice de la direcţiile de specialitate din INS: Raportul statistic "LOC"; Buletinul statistic de preţuri.Estimarea consumului intermediar se face pe baza informaţiilor culese, pe de o parte, din ancheta structurală în întreprinderi privind principalele produse care îl compun, cum ar fi produse din lemn şi mobilier, sticlă şi produse din sticlă, vase din ceramică, cărămizi, ţigle şi alte materiale de construcţie, ciment, cleiuri şi tencuială, produse şi structuri metalice, servicii de asigurări şi servicii financiar-bancare şi, pe de altă parte, din ancheta bugetelor de familie; din secţiunea de cheltuieli pentru plata serviciilor se obţin informaţii despre valoarea chiriei şi a întreţinerii locuinţei, precum şi a altor servicii de întreţinere a locuinţei, şi anume: repararea mobilierului, sticlărie, repararea echipamentelor şi uneltelor de grădinărit, reparaţii curente ale locuinţei şi asigurarea locuinţei.Impozitele pe produse sunt taxe plătibile pe unitatea de bun sau serviciu produs ori tranzacţionat. Impozitul poate fi o sumă specifică de bani, pe unitatea cantitativă de bun sau serviciu, ori poate fi calculat ad valorem ca un procent din preţul unitar al bunurilor sau serviciilor produse ori tranzacţionate. Începând cu anul 2000 impozitele pe produse, precum şi alte impozite pe producţie se înregistrează pe baza dreptului constant.Subvenţiile pe produse şi importuri sunt estimate şi distribuite pe produse, folosindu-se informaţiile furnizate de MFP privind valoarea subvenţiilor oferite pentru fiecare produs.5.2. Metoda cheltuielilorPIB prin metoda cheltuielilor se obţine din următoarele elemente:    PIB = CF + FBCF + VS + (E – I),în care:CF = consumul final efectiv;FBCF = formarea brută de capital fix;VS = variaţia de stoc;E = exporturile de bunuri şi servicii;I = importurile de bunuri şi servicii.Componente principale ale PIB prin metoda cheltuielilor sunt următoarele:● cheltuiala pentru consum final:– consumul final efectiv al gospodăriilor;– cheltuiala pentru consum final a gospodăriilor;– cheltuiala pentru consum final a administraţiilor publice;– cheltuiala pentru consum final a IFSLSGP;– consumul final efectiv al administraţiilor publice;● formarea brută de capital:– formarea brută de capital fix:– achiziţii minus cedări de active fixe corporale;– achiziţii minus cedări de active fixe necorporale;– variaţia de stoc;● exportul net de bunuri şi servicii:– export de bunuri şi servicii;– import de bunuri şi servicii.Trebuie avut în vedere tipul de cheltuială finală în care este angajat fiecare sector instituţional, deoarece consumul este privit din unghiuri diferite, influenţând momentul înregistrării şi evaluarea.În contextul conturilor naţionale, consumul poate fi privit din două perspective, şi anume: perspectiva cheltuielii şi cea a consumului efectiv. Perspectiva cheltuielii stă la baza SEC95, deoarece este relevant cine plăteşte efectiv pentru consum, indiferent că plăteşte cu monedă, prin barter, se angajează într-o datorie sau produce pe cont propriu. SEC95 include şi conceptul de consum efectiv, care presupune – pentru gospodării – nu numai cheltuielile, dar şi transferurile sociale în natură. Acestea din urmă sunt bunuri sau servicii individuale produse ori achiziţionate de administraţia publică sau IFSLSGP şi furnizate gratuit gospodăriilor. Astfel, consumul efectiv al administraţiei publice şi al IFSLSGP exclude aceste bunuri şi servicii. Exemple de consum individual de bunuri şi servicii sunt îngrijirea sănătăţii, educaţie, servicii culturale şi, prin convenţie, toate serviciile furnizate de IFSLSGP. Numai administraţiile publice furnizează servicii colective.Principalele surse de date utilizate în calculul agregatului Cheltuiala pentru consumul final efectiv sunt:● surse de date statistice: ASA, ABF, balanţa produselor agricole, date provenite de la direcţia de specialitate de comerţ din cadrul INS, alte surse statistice;● surse de date contabile şi financiare: situaţiile financiare furnizate de MFP;● surse de date administrative: execuţia bugetului administraţiilor publice, veniturile şi cheltuielile instituţiilor publice finanţate parţial sau total din fonduri extrabugetare; declaraţiile privind venitului global depuse de către întreprinzătorii individuali şi asociaţiile familiale, obţinute de la MFP;● alte surse: balanţa de plăţi elaborată de BNR.5.2.1. Evaluarea principalelor agregateConform SEC95, consumul final se calculează în concept naţional. Astfel, consumul final total la nivel naţional reprezintă consumul gospodăriilor rezidente pe teritoriul economic sau în restul lumii. Cheltuiala pentru consumul domestic are loc în spaţiul geografic al ţării, indiferent dacă este realizată de rezidenţi sau de nerezidenţi.Bunurile şi serviciile achiziţionate de către gospodării sunt evaluate la preţ de achiziţie: preţurile de vânzare cu amănuntul, onorarii pentru servicii şi preţurile de pe piaţa ţărănească.Investiţiile sunt evaluate la preţ de achiziţie, fără TVA deductibilă.Datele pentru export din partea de utilizări a tabelelor resurse-utilizări sunt evaluate FOB, spre deosebire de importuri, care sunt evaluate CIF în partea de resurse a tabelului. Trecerea de la CIF la FOB pentru valoarea importului se face prin ajustarea sumei.Cheltuiala pentru consumul final al gospodăriilor cuprinde toate cheltuielile de bunuri şi servicii realizate de către gospodării în vederea satisfacerii nevoilor individuale. Aceasta acoperă toate bunurile şi serviciile destinate pieţei, precum şi consumul producţiei agricole şi neagricole realizată pe cont propriu în cadrul gospodăriilor şi al serviciilor casnice. Cheltuiala pentru consumul final al gospodăriilor nu include achiziţiile realizate de către proprietari unici sau asociaţii familiale pentru activităţi productive, acestea fiind tratate drept consum intermediar, dar include şi toate achiziţiile de bunuri de lungă durată, cu excepţia locuinţelor şi a echipamentelor.Majoritatea cheltuielilor cu bunuri şi servicii sunt realizate de către gospodării, estimarea acestora realizându-se cu date provenind din două surse principale: ancheta bugetelor de familie şi ancheta structurală din întreprinderi.În cadrul producţiei pentru consum propriu al gospodăriilor, o importanţă semnificativă o are producţia obţinută în cadrul activităţilor casnice.Producţia agricolă obţinută de persoane fizice independente care nu sunt înregistrate în conformitate cu Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoane fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale şi nu fac parte din asociaţii agricole este estimată pe baza surselor de date statistice din conturile economice din agricultură şi din balanţa produselor agricole, pe baza cantităţilor obţinute şi a preţurilor de pe piaţa ţărănească şi preţurilor pentru achiziţiile de stat.În România, activităţile desfăşurate în cadrul gospodăriilor care formează aşa-numita industrie casnică au o deosebită importanţă, dezvoltarea lor fiind legată de tradiţiile existente. Se consideră industrie casnică activităţile de prelucrare în gospodăriile populaţiei, cu mijloace proprii, a produselor agricole obţinute din gospodăria proprie sau cumpărate din comerţ, precum vânatul, pescuitul neorganizat, culegerea de fructe de pădure, ciuperci, plante medicinale, în scopul obţinerii de bunuri destinate în mare parte consumului propriu şi într-o anumită măsură vânzării. Principalele produse obţinute în urma desfăşurării acestor activităţi se referă la: prelucrarea şi conservarea legumelor şi fructelor – conserve de legume, gemuri şi compoturi; vinificarea strugurilor; distilarea fructelor, pentru obţinerea ţuicii; prelucrarea laptelui; prelucrarea cărnii; prelucrarea cânepii, inului, lânii şi a bumbacului; împletituri; confecţii; realizarea de confecţii cu materiale cumpărate de pe piaţă; prelucrarea lemnului şi a răchitei; prelucrarea papurei şi a trestiei; culegerea de produse din flora spontană; prelucrarea grăsimilor şi obţinerea de săpun etc.Pentru stabilirea metodologiei de estimare a industriei casnice s-au efectuat studii pentru a se putea cunoaşte atât structura activităţilor ce se desfăşoară în gospodăriile populaţiei, particularităţile acestora, cât şi tipul de informaţii care pot fi obţinute şi folosite pentru estimarea producţiei, a consumului intermediar şi a elementelor de valoare adăugată brută, în concordanţă cu regulile conturilor naţionale.Principalele surse de date sunt: balanţa produselor agricole, care furnizează date privind producţia animală şi vegetală realizată în gospodării, permiţând cunoaşterea cantităţii şi valorii producţiei agricole atât pe total, cât şi pe fiecare tip de produs; ABF permite o estimare a produselor agricole realizate în gospodărie, supuse prelucrării pentru a obţine diferite produse ale industriei casnice.Cantitatea estimată pentru a fi supusă prelucrării este transformată valoric cu ajutorul indicilor de preţ de pe piaţa ţărănească şi a indicilor de preţ ai producţiei industriale. Având în vedere procesele tehnologice care se desfăşoară în domeniu, cu ajutorul "coeficienţilor de transformare" se determină valoarea totală a produselor obţinute în industria casnică în funcţie de cantităţile ce au fost supuse prelucrării.Conform SEC95 cheltuielile pentru consumul final ale IFSLSGP sunt tratate drept cheltuieli cu servicii individuale.Administraţia publică prestează servicii pentru comunitate, gratuit sau la un preţ nesemnificativ din punct de vedere economic. Cheltuielile pentru consum ale unităţilor publice pot fi atât în beneficiul gospodăriilor individuale, cât şi pentru toată comunitatea ca întreg. SEC95 face distincţie între:– cheltuiala pentru consum individual;– cheltuiala pentru consum colectiv.Serviciile colective prestate de către administraţia publică sunt pentru beneficiul comunităţii ca întreg şi sunt repartizate simultan tuturor membrilor comunităţii. Cheltuielile pentru serviciile colective sunt cele legate de securitate şi apărare, menţinerea ordinii şi respectarea legilor, protecţia mediului, cercetare şi dezvoltare, finanţate de către administraţia publică etc.În SEC95 cheltuielile pentru consumul final al administraţiei publice cu educaţia, sănătatea, asigurări sociale, sport şi cultură, şi o parte din serviciile de locuinţă sunt tratate drept cheltuieli pentru servicii individuale. Cheltuiala pentru consumul final al administraţiei publice reprezintă suma costurilor necesare pentru producerea acestor servicii. Se calculează ca diferenţă între producţia totală a administraţiei publice şi valoarea producţiei destinate pieţei.Formarea brută de capital fix pentru o unitate cuprinde toate cheltuielile privind achiziţionarea de active fixe noi sau pentru îmbunătăţirea celor existente, inclusiv reparaţii capitale, minus cedări de active fixe. Activele fixe sunt acele active corporale sau necorporale utilizate în mod repetat sau continuu pe o perioadă mai mare de un an în procesul de producţie.FBCF este estimată atât pe produse, cât şi pe sectoare instituţionale. Sursele de date utilizate pentru estimarea FBCF atât pe produse, cât şi pe sectoare instituţionale provin din surse statistice, ancheta structurală în întreprindere, în principal, precum şi din surse de date financiar-contabile.În cadrul formării brute de capital fix se cuprind următoarele elemente:– investiţiile nete realizate în anul de referinţă pe elemente de structură, repartizate pe activităţi de destinaţie – fără TVA;– lucrări de construcţii, geologice şi de foraj;– gruparea investiţiilor pe utilaje şi mijloace de transport şi a altor investiţii după activităţi de provenienţă – fără TVA;– investiţii nete în produse de tehnologia informaţiilor – fără TVA;– investiţii în produse software la valoare de intrare – total;– investiţii în produse software cumpărate la valoare de intrare şi investiţii în produse software realizate cu forţe proprii la valoare de intrare;– leasing financiar la valoarea activelor imobilizate;– valoarea de reparaţii capitale la utilajele existente în dotare – fără TVA şi valoarea lucrărilor de reparaţii capitale – total.Formarea brută de capital fix pe produse şi pe total economie se referă numai la achiziţiile de active fixe noi.În vederea verificării datelor se construieşte o matrice sector/produs cu ajutorul căreia se pot observa unele discrepanţe între definiţiile din contabilitatea întreprinderii şi conceptele din contabilitatea naţională. Pe baza acestor informaţii se fac unele ajustări în special la datele provenite din declaraţiile contabile ale societăţilor şi din sectorul gospodăriilor.Principalele active fixe corporale se referă la:– active fixe corporale noi sau deja existente: clădiri, construcţii, maşini şi echipamente;– variaţia şeptelului şi plantaţiile noi;– lucrări de reparaţii capitale sau de extindere a clădirilor, a bunurilor de capital şi a echipamentelor realizate de către unităţile din sectorul "Societăţi nefinanciare";– lucrări de reparaţii capitale sau de extindere a clădirilor, a bunurilor de capital şi a echipamentelor realizate de către unităţile din sectorul "Administraţii publice";– estimări pentru FBCF din economia ascunsă, în special în domeniul construcţiilor;– cheltuielile gospodăriilor privind construcţiile pe cont propriu sau achiziţiile de locuinţe, incluzând şi reparaţiile; sursele de date utilizate pentru estimarea cheltuielilor gospodăriilor privind construcţiile pe cont propriu ale locuinţelor noi.Au fost identificate următoarele active fixe necorporale:– prospecţiuni miniere;– software;– lucrări literare şi artistice originale;– costurile legate de transferul de proprietate al activelor neproduse.Stocurile reprezintă toate bunurile stocate de către unităţile rezidente pentru utilizarea lor în viitor şi mai departe în procesul de producţie sau vânzare. Variaţia de stoc se măsoară scăzând din valoarea intrărilor valoarea ieşirilor.Stocurile, conform SEC95, se clasifică în:– stocurile la utilizator, care cuprind materiile prime şi materialele, plantele şi animalele în faza de creştere, investiţiile în echipamente stocate în vederea utilizării lor în procesul de producţie;– stocurile la producător, care acoperă bunurile finite şi lucrările în curs stocate de către producători;– stocurile în comerţ, care acoperă bunurile destinate revânzării.Societăţile înregistrează stocurile la începutul şi sfârşitul perioadei contabile, având la bază un "cost istoric" care reprezintă preţul de achiziţie al bunului, mai degrabă decât la momentul utilizării – înlocuirea costului de bază. Aceasta înseamnă că într-o perioadă de creştere a preţurilor modificările ce apar legate de valoarea stocurilor includ un element care se datorează numai preţului. Sistemul de conturi naţionale din România a ales să rezolve această problemă luând în considerare "metoda franceză". În primă fază se calculează un indice de preţ mediu pe tipuri de stocuri. După aceea, se reevaluează valoarea înregistrată la începutul şi sfârşitul perioadei acelei luni în care indicele de preţ este cât mai aproape de valoarea indicelui de preţ mediu calculat. Câştigul din deţinere este dat de diferenţa dintre variaţia de stoc din datele iniţiale şi variaţia de stoc calculată după reevaluarea valorii înregistrate.Există diferite metode de calcul al costului istoric la sfârşitul perioadei contabile. Conturile naţionale din România utilizează metoda FIFO (primul intrat, primul ieşit) pentru evaluarea stocurilor. Odată cu aplicarea normelor IAS (International Accounting Standards) în România se impune şi modificarea chestionarului ASA, pentru a răspunde cerinţelor metodologice privind evaluarea stocurilor.Sursele de date utilizate pentru estimarea exporturilor şi importurilor, ce fac obiectul comerţului exterior, sunt:– surse de date statistice: raportul statistic realizat pe baza declaraţiilor vamale şi a declaraţiilor INTRASTAT referitoare la exportul şi importul de bunuri;– balanţa de plăţi, realizată de BNR.Bunurile care fac obiectul comerţului exterior se clasifică conform Nomenclatorului combinat la nivel de 8 cifre pe baza tarifului vamal. Datele statistice sunt prezentate prin grupuri de produse conform standardului de clasificare internaţională a comerţului şi a marilor categorii economice, pe principalele activităţi ale economiei naţionale şi pe clasele din Sistemul naţional de conturi, având la bază chei de conversie între aceste clasificări.Balanţa de plăţi, principala sursă pentru estimarea importurilor şi exporturilor, este realizată de BNR pe baza recomandărilor Manualului balanţei de plăţi al FMI, ediţia a 5-a. Datele incluse în balanţa de plăţi se estimează lunar de către Departamentul de statistică din cadrul BNR şi sunt diseminate după 45 de zile de la sfârşitul perioadei de referinţă.Datele referitoare la valoarea bunurilor atât de import, cât şi de export trebuie exprimate în preţuri FOB – valoarea în vamă la frontiera exportatorului. În tabelele detaliate de comerţ exterior bunurile de import sunt prezentate în preţuri CIF pentru toate grupele de produse. Trecerea de la CIF la FOB a valorii totale a bunurilor importate se realizează prin ajustarea pe linie şi coloană în cadrul tabelului resurse-utilizări, în conformitate cu metodologia SCN93. Începând cu anul 2003, definiţia din SEC95 a fost aplicată pentru corecţia CIF-FOB.5.3. Metoda veniturilorPIB prin metoda veniturilor se obţine din următoarele elemente:    PIB = R + EBE + AIP – ASP + IP+TV-SP,în care:R = remunerarea salariaţilor;EBE = excedentul brut de exploatare;AIP = alte impozite pe producţie;ASP = alte subvenţii pe producţie;IP = impozite pe produse;TV = taxe vamale (drepturi asupra importurilor);SP = subvenţiile pe produse.Calculul produsului intern brut prin metoda veniturilor implică estimarea lui ca sumă a componentelor valorii adăugate brute, şi anume remunerarea salariaţilor, alte impozite fără subvenţii pe producţie şi excedentul brut de exploatare/venitul mixt.Contul de exploatare, ce stă la baza PIB prin metoda veniturilor, este calculat nu numai pe ramuri omogene, ci şi pe sectoare instituţionale, concomitent cu realizarea contului de producţie. Această etapă de calcul este parte integrantă a tabelului intrări-ieşiri şi a tabelului conturilor economice integrate, constituind tabelul intrărilor primare.5.3.1. Evaluarea principalelor agregateValoarea adăugată brută la preţ de bază şi componentele sale de venit – remunerarea salariaţilor, alte impozite pe producţie, alte subvenţii pe producţie, excedentul brut de exploatare – sunt estimate în acelaşi timp.Remunerarea salariaţilor se calculează pe sectoare instituţionale şi ramuri de activitate, folosind următoarele surse de date: ancheta structurală în întreprinderi, situaţiile financiare anuale pentru societăţi nefinanciare şi financiare, raportările bugetare pentru administraţiile publice, AMIGO şi alte surse statistice de date. Alte impozite pe producţie şi alte subvenţii pe producţie sunt preluate din raportările bugetare.5.3.2. Tranziţia de la contabilitatea de întreprindere şi conceptele administrative la conceptele SEC95, pentru sectoarele instituţionalePentru a realiza tranziţia de la datele şi informaţiile din contabilitatea întreprinderii şi sursele administrative la conceptele contabilităţii naţionale conform SEC95 este necesară conversia informaţiilor care provin din sursele contabile şi administrative în operaţiuni şi agregate specifice conturilor naţionale. Datele contabile constituie sursa principală de informaţie pentru sectoarele "Societăţi nefinanciare", "Societăţi financiare" şi "Instituţiile fără scop lucrativ în serviciul gospodăriilor populaţiei".Coerenţa dintre indicatorii prezenţi în contabilitatea de întreprindere şi cei ceruţi de contabilitatea naţională se obţine în cadrul sistemului intermediar, plecând de la conturile de întreprindere care sunt echilibrate şi elaborate dintr-o perspectivă patrimonială.5.3.3. Estimarea principalelor agregateRemunerarea salariaţilor se defineşte ca totalul remunerărilor în bani sau în natură pe care le plătesc patronii salariaţilor lor cu titlu de plată a muncii prestate de aceştia din urmă în cursul perioadei de referinţă a conturilor, conform SEC95.Remunerarea salariaţilor este formată din:– salarii şi indemnizaţii brute, compuse din salarii şi indemnizaţii în bani şi salarii şi indemnizaţii în natură;– cotizaţii sociale în sarcina patronilor, care se împart în:– cotizaţii sociale efective în sarcina patronilor, care cuprind vărsămintele efectuate de patroni în beneficiul salariaţilor lor către organismele de asigurare – administraţiile de securitate socială – şi constau în: contribuţia de asigurări sociale de stat, inclusiv contribuţia la fondul de pensii; contribuţia pentru constituirea Fondului pentru plata ajutorului de şomaj; contribuţia pentru constituirea Fondului unic de asigurări sociale de sănătate;– cotizaţii sociale imputate în sarcina patronilor, care reprezintă contravaloarea prestaţiilor sociale furnizate direct de patroni salariaţilor lor, fără a fi recurs în acest scop la o societate de asigurări sau la un fond de pensii autonome; în cotizaţii sociale imputate sunt clasate, în general, pensiile pentru militari.Alte impozite pe producţie. Conform SEC95, impozitele şi subvenţiile pe producţie trebuie înregistrate la valoarea din momentul în care au loc activităţile sau operaţiunile ce dau naştere obligaţiei de plată, deci pe baza principiului dreptului constatat, şi nu la valoarea sumelor efectiv vărsate. Luând în considerare datele disponibile începând din anul 2000, în conturile naţionale româneşti alte impozite pe producţie se înregistrează pe baza dreptului constatat prin ajustarea sumelor încasate de la buget.Alte impozite pe producţie cuprind toate impozitele pe care întreprinderile le suportă ca urmare a activităţii lor de producţie, independent de cantitatea sau de valoarea bunurilor şi serviciilor produse sau vândute. Acestea se regăsesc în bugetul de stat şi bugetele locale.Alte impozite pe producţie sunt alocate pe activităţi conform legislaţiei în vigoare pentru fiecare tip de impozit.Alte subvenţii pe producţie cuprind alte subvenţii decât cele pe produs, de care pot beneficia unităţile producătoare rezidente, în funcţie de activităţile lor productive, şi se înregistrează pe baza dreptului constatat prin ajustarea sumelor încasate de la buget.Sursele de date pentru aceste subvenţii sunt raportările bugetare. Subvenţiile pe producţie sunt repartizate pe ramuri în funcţie de natura lor.Excedentul brut de exploatare este soldul contului de exploatare şi reprezintă ceea ce rămâne din valoarea adăugată nou-creată în procesul de producţie după remunerarea salariaţilor şi plata impozitelor pe producţie. Este evaluat la preţul de bază. Se calculează pe tipuri de activităţi şi pe sectoare instituţionale astfel:    EBE = VAB – R- AIP + ASP,în care:VAB = valoarea adăugată brută;R = remunerarea salariaţilor;AIP = alte impozite pe producţie;ASP = alte subvenţii pe producţie;Venitul mixt este excedentul de exploatare al gospodăriilor populaţiei care operează în parteneriat fără statut legal independent, fiind producători de piaţă. Venitul mixt constă în venitul obţinut de proprietari şi de membrii familiilor lor, care nu poate fi separat de profitul lor în calitate de antreprenori. Întreprinzătorii independenţi şi asociaţiile familiale pot dispune de veniturile lor fără nicio restricţie.6. Produsul intern brut în preţuri constanteUn avantaj substanţial, ca sistem contabil, al conturilor naţionale constă în posibilitatea evaluării în preţuri constante. În conturi naţionale se poate realiza descompunerea în timp a variaţiilor agregatelor sale în "variaţii de preţ" şi "variaţii de volum", furnizând un cadru potrivit construirii unui sistem de indici de volum şi de preţ şi asigurării coerenţei datelor statistice.Importanţa politică a acestor estimări reiese din Pactul de creştere şi stabilitate, care recunoaşte o recesiune severă – caz în care se acceptă un deficit guvernamental mai mare de 3% din PIB – atunci când "scăderea anuală a PIB-ului real este de cel puţin 2%". PIB real înseamnă creşterea în volum a PIB, ceea ce a condus la o preocupare la nivel european de armonizare a datelor de preţ şi volum din conturi naţionale, prin emiterea deciziilor Comisiei 98/715/CE de clarificare a anexei A la Regulamentul (CE) nr. 2.223/96 al Consiliului privind Sistemul european de conturi naţionale şi regionale din Comunitate, referitor la principiile de măsurare a preţurilor şi volumelor şi 2002/990/CE care aduce clarificări suplimentare anexei A la Regulamentul (CE) nr. 2.223/96 al Consiliului privind Sistemul european de costuri naţionale şi regionale din Comunitate, referitor la principiile de măsurare a preţurilor şi volumelor, şi elaborarea de către Eurostat în anul 2001 a Manualului privind măsurarea preţurilor şi volumelor în conturi naţionale. Prin aceste documente sunt definite şi clarificate metodele A – recomandate, B – acceptabile şi C – inacceptabile pentru măsurările în preţ şi volum pe produse, care sunt urmărite permanent în procesul de elaborare a conturilor naţionale din România.Produsul intern brut în preţuri constante se estimează în cadrul sistemului conturilor naţionale româneşti prin două metode: metoda de producţie şi metoda cheltuielilor. Pentru fiecare metodă se folosesc indici independenţi ai componentelor, iar rezultatele finale sunt supuse reconcilierii.Conturile naţionale înregistrează nu numai tranzacţiile unui anumit produs descompuse cu uşurinţă în cantitate şi preţ, ci şi ansamblul fluxurilor economice ce se formează în economie în timpul proceselor de producţie, repartiţie şi consum.Conform SEC95, indicii utilizaţi în elaborarea conturilor naţionale în preţuri constante sunt: indicele de tip Paasche – pentru construirea indicilor de preţ – şi indicele de tip Laspeyres – pentru construirea indicilor de volum, împreună cu utilizarea anului anterior ca an de bază – sistem de indici înlănţuiţi. Pentru calculul indicelui Paasche se folosesc ca ponderi valorile perioadei curente, în timp ce pentru indicele Laspeyres, ponderarea se realizează cu valorile perioadei de bază. Indicii Laspeyres şi Paasche sunt simetrici, deoarece prin înmulţirea dintre indicele de volum şi cel de preţ se obţine indicele de valoare.Produsul intern brut în preţuri constante rezultă din elementele sale componente evaluate în preţuri constante.Producţia de piaţă şi cea pentru consum final propriu se tratează împreună aşa cum recomandă SEC95. Criteriul esenţial de care se ţine seama este acela că preţul sau volumul producţiei în sine sunt supuse măsurării, şi nu intrările sale.Principalele metode pentru estimarea producţiei în preţuri constante sunt:● metodele deflatării prin preţ; se folosesc următorii indici de preţ cu care se deflatează valoarea producţiei în preţuri curente: indicii de preţ ai producţiei industriale; indicii de cost în construcţii; indicii preţurilor de consum; indicii valorii unitare; preţurile "intrărilor", de exemplu preţul forţei de muncă sau un preţ mediu al consumurilor intermediare etc.;● metoda extrapolării volumului, utilizându-se indicii de volum ai producţiei, indicatori de volum ai "intrărilor", de exemplu: numărul salariaţilor sau schimbarea de volum a consumului intermediar.Estimarea producţiei de bunuri şi servicii în cadrul conturilor naţionale se evaluează în preţuri de bază, iar estimarea ei în preţuri constante trebuie să ţină seama de caracteristicile elementelor componente şi de modul de formare şi utilizare a producţiei în economie. Pentru evaluarea producţiei de piaţă şi a celei pentru consum propriu în preţurile anului anterior se utilizează în general indici de preţ şi de volum agregaţi conform nomenclatorului de produse adoptat pentru realizarea echilibrului resurse-utilizări şi care sunt disponibili în sistemul statistic. Principalii indici folosiţi pentru estimarea producţiei de piaţă şi a serviciilor sunt: indicii de preţ ai producţiei industriale; indicii preţurilor de consum, indici de preţ pentru producţia agricolă şi indici de cost pentru construcţii, indicii de volum ai producţiei.Consumul intermediar este estimat în preţuri constante, luându-se în considerare componenţa sa structurală. El se deflatează produs cu produs pe baza detalierii pe care o permite TII, respectiv 105 ramuri/produse, având drept avantaj faptul că, pentru toate ramurile, consumul intermediar este descris în aceeaşi clasificare de produs, astfel încât diferiţii deflatori utilizaţi pentru un anumit produs pot fi comparaţi. Volumul total al consumului intermediar pentru fiecare ramură se obţine prin suma volumelor intrărilor pentru toate produsele. Astfel, în cadrul tabelului intrări-ieşiri fiecărui element i se aplică indicele de preţ al producţiei, precum şi al importului utilizat în consumul intermediar. Ajustările sunt plauzibile şi se repetă până se obţine o valoare finală.Estimarea consumului final în preţuri constante se face pentru fiecare element component, astfel: valoarea de cheltuială pentru consum final al gospodăriilor populaţiei se determină în preţuri constante folosind următorii indici: indicii preţurilor de consum pentru cumpărările de mărfuri şi servicii; indici de preţ care se utilizează pentru determinarea volumului consumului de bunuri obţinute în gospodăria proprie; indice de preţ la nivelul chiriei de pe piaţă pentru estimarea serviciilor de locuinţe pentru proprietari; indici de preţ pentru producţia de nepiaţă pentru cheltuiala de consum final a administraţiei publice.Formarea brută de capital fix acoperă o varietate mare de produse, iar cea mai utilizată metodă de estimare în preţuri constante este cea de evaluare din punctul de vedere al resurselor. Deci, pentru fiecare element care intră în compoziţia FBCF se analizează resursele acestuia, cu precădere producţia şi importul.Pentru stabilirea valorii variaţiei de stoc în preţuri constante se ţine seama de regulile de valorizare adoptate ce asigură coerenţa de ansamblu a echilibrului. Problema cea mai dificilă o reprezintă câştigurile din deţinere, care sunt rezultatul schimbării de preţ în perioada în care produsele sunt în stoc.Estimarea importului şi exportului impune o tratare deosebită a măsurării preţurilor şi volumului, utilizând în special indicele valorii unitare. Acesta are o arie de acoperire ce ajunge la un nivel detaliat al clasificării comerciale utilizate şi este folosit pentru estimarea bunurilor de import şi export în preţuri constante.Pentru estimarea elementelor de valorizare ce permit trecerea de la preţul de bază la preţul de achiziţie se ţine seama de faptul că mărimea lor se obţine prin aplicarea unui anumit procent asupra valorii de piaţă a produsului sau serviciului supus impozitării.Baza unui impozit fiind valoarea fluxului, un prim element al evoluţiei sale îl reprezintă evoluţia acestui flux, adică indicii de preţ şi de volum ai operaţiei asupra căreia se aplică impozitul. Un alt element ţine de caracterul specific al impozitului şi provine în principal din modificarea procentelor practicate, iar în acest caz el intervine asupra preţului şi niciodată asupra volumului. Evaluarea impozitelor în preţuri constante ţine seama de legătura directă dintre acestea şi producţie. Astfel, calculul indicelui de preţ se bazează pe indicele de preţ al producţiei corectat cu un indicator ce reflectă evoluţia ponderii implicite a impozitului respectiv în producţie, de la un an la altul.Subvenţiile pe produs reprezintă transferuri curente acordate de administraţia publică proporţional cu cantitatea sau cu valoarea bunurilor şi serviciilor produse sau importate şi comercializate. Subvenţiile pe produs sunt elemente de valorizare a resurselor în preţ de piaţă şi ele sunt acordate în general populaţiei pentru a permite tuturor categoriilor sociale accesul la consumul anumitor produse sau servicii de strictă necesitate; de aceea, indicii de preţ specifici acestora se determină prin corectarea indicelui de preţ al consumului final al populaţiei cu un indicator ce reflectă modificarea raportului subvenţie pe produs/consum final al populaţiei pe produs.7. Venitul naţional brutVenitul naţional brut are o deosebită importanţă politică în contextul Uniunii Europene deoarece:– totalul resurselor Uniunii Europene este determinat ca procent din veniturile naţionale brute ale statelor membre;– contribuţia relativă a fiecărui stat membru la a patra resursă proprie Uniunii Europene se bazează pe VNB propriu.Prin Regulamentul CE nr. 1.287/2003 al Consiliului din 15 iulie 2003 privind armonizarea venitului naţional brut la preţurile pieţei se creează bazele legale prin care acest indicator macroeconomic se calculează, cu respectarea strictă a metodologiei SEC95.VNB reprezintă ansamblul veniturilor primare primite de către unităţile instituţionale rezidente: remunerarea salariaţilor, impozitele pe producţie şi importuri minus subvenţiile, veniturile din proprietate, cele de primit minus cele de plătit, excedentul brut de exploatare şi venitul mixt brut. Altfel spus:    VNB (la preţuri de piaţă) = produsul intern brut (la preţuri                                de piaţă)                              – veniturile primare vărsate de                                unităţile nerezidente                              + veniturile primare primite de la                                restul lumii de către unităţile                                rezidente.Pe baza metodologiei SEC95, venitul naţional brut este identic din punct de vedere conceptual cu produsul naţional brut calculat pe baza SEC79.Venitul naţional brut poate fi în mărime absolută mai mic sau mai mare decât PIB, modificările sale fiind influenţate de valorile veniturilor primare primite sau transferate de la sau către "Restul lumii".Procesul de calcul privind tranziţia de la conceptul de PIB la cel de VNB este direct legat de estimările realizate pentru conturile sectorului instituţional "Restul lumii". Acest sector nu este caracterizat de o funcţie specifică sau de anumite resurse principale; acesta grupează unităţile nerezidente atât timp cât acestea întreţin tranzacţii economice cu unităţile instituţionale rezidente. Conturile specifice ale acestui sector oferă o imagine de ansamblu a legăturilor economice ale ţării cu restul lumii.Contul "Restul lumii" nu este un sector instituţional ca atare, dar joacă un rol analog în structura conturilor naţionale. În cadrul acestui sector se disting următoarele grupe de conturi:● conturile operaţiunilor curente;● conturile de acumulare;● conturile de patrimoniu.Resursa acestui sector reprezintă o utilizare pentru economia totală (naţională) şi invers.În timp ce pentru calculul PIB se utilizează conceptul domestic, important mai ales din perspectiva teritoriului economic al unei ţări, calculul VNB are la bază conceptul de rezidenţă, legat mai ales de deschiderea economiilor către restul lumii, în particular de integrarea României în Uniunea Europeană. Unităţile rezidente sunt acele unităţi care au centrul de interes economic pe teritoriul României, iar cele nerezidente sunt cele ce au centrul de interes în afara României. Toate unităţile angajate în activităţile economice în România pentru o perioadă de cel puţin un an sunt considerate rezidente pentru România.Principala sursă de date utilizată pentru calculul conturilor sectorului "Restul lumii" şi al VNB o reprezintă balanţa de plăţi, elaborată de BNR. Metodologia de elaborare a balanţei de plăţi are la bază recomandările celei de-a cincea ediţii a Manualului balanţei de plăţi al Fondului Monetar Internaţional.8. Conturile naţionale trimestrialeConform SEC95, elaborarea conturilor naţionale trimestriale face parte din cadrul general al Sistemului de conturi naţionale. CNT reprezintă un set coerent de tranzacţii şi conturi, cu o periodicitate trimestrială. Dezvoltarea CNT este impusă de cauze variate:– CNT oferă o imagine a evoluţiei economiei naţionale pe o perioadă mai mică de un an, într-un mod operativ pentru decidenţii politici;– CNT pot detecta fazele ciclului economic;– CNT reprezintă un sistem de informaţii economice consistente şi coerente.Principiile de realizare a conturilor naţionale trimestriale derivă din cele de bază ale SCN 93 şi SEC95 pentru conturile anuale, adaptate în contextul particular al conturilor trimestriale. Pentru a veni în sprijinul procesului complex de elaborare a acestei părţi importante a sistemului de conturi naţionale, Eurostat a publicat în anul 1999 Manualul de conturi naţionale trimestriale.În România, CNT se publică începând cu anul 1997. Calculele trimestriale de conturi naţionale, realizate în conformitate cu cerinţele metodologice ale SEC95, sunt subordonate scopului de a oferi rezultatele de PIB trimestrial în mod operativ – la aproximativ două luni de la perioada de referinţă, conferind totodată acurateţe prezentării realităţii economice.Estimarea agregatelor principale pentru conturile trimestriale se bazează pe datele statistice disponibile la perioadele respective de timp, precum şi pe informaţiile obţinute din sursele administrative realizate de către administraţia publică. Atunci când informaţia lipseşte sau nu are periodicitatea dorită, se pot utiliza anumite tehnici de estimare. Printre principalele surse de date se numără:– surse de date statistice: indicii producţiei industriale, indicii cifrei de afaceri, indicii preţurilor producţiei industriale, investiţiile nete, indicii de cost din construcţii, statisticile transportului, câştigurile şi numărul salariaţilor, indicii preţurilor producţiei industriale, indicii preţurilor de consum, indicii preţurilor produselor agricole, alte publicaţii şi rezultate ale anchetelor statistice infraanuale;– surse administrative: raportările bugetare lunare furnizate de MFP;– surse de date financiar-contabile: situaţiile financiare colectate de către MFP în special de la societăţile nefinanciare şi cele nonprofit,– alte surse: balanţa de plăţi elaborată de BNR.Produsul intern brut trimestrial în România se calculează prin două metode: metoda de producţie şi metoda cheltuielilor, obţinându-se un rezultat unic pentru cele două abordări. Acoperirea şi formulele de calcul sunt aceleaşi ca pentru PIB anual. Estimările se fac în preţuri curente, în preţurile perioadei corespunzătoare ale anului anterior şi în preţurile medii ale anului 2000.Pentru estimările trimestriale în preţuri curente şi în preţurile medii ale anului 2000 se verifică proprietatea de aditivitate, în sensul că prin însumarea rezultatelor celor 4 trimestre ale anului se obţin estimările anuale. Proprietatea nu se verifică pentru evaluările în preţurile trimestrului corespunzător al anului anterior.Datele de CNT nu sunt ajustate sezonier, acest fapt implicând două aspecte importante:– creşterea dificultăţii de elaborare a estimărilor de conturi trimestriale;– rezultatele sunt corelate puternic cu situaţia economică reală.9. Conturile naţionale regionaleConturile regionale reprezintă o versiune la nivel regional a conturilor naţionale anuale şi, fără nicio excepţie, ele recurg la aceleaşi concepte metodologice. Importanţa lor în cadrul politicilor comunitare se leagă, în special, de acordarea de subvenţii regiunilor Uniunii Europene prin intermediul fondurilor structurale, ale căror cheltuieli se bazează, în parte, pe datele conturilor regionalizate ale conturilor naţionale.Problemele conceptuale privind elaborarea conturilor regionale în România, precum şi unele aspecte privind disponibilitatea surselor de date au limitat sfera de cuprindere a acestora la regionalizarea valorii adăugate brute, a remunerării salariaţilor şi a formării brute de capital fix pe ramuri de activitate şi la construirea conturilor sectorului instituţional "Gospodăriile populaţiei".Construirea unui ansamblu complet al conturilor regionale înseamnă a trata fiecare regiune ca o entitate economică distinctă şi presupune:– delimitarea teritoriului economic al unei ţări;– stabilirea tipurilor de unităţi instituţionale;– respectarea principiului rezidenţei;– alegerea metodelor de regionalizare.Metodele folosite pentru regionalizarea produsului intern brut sunt: metoda ascendentă, metoda descendentă şi metoda mixtă.Conturile regionale ale sectorului instituţional "Gospodăriile populaţiei" au un rol deosebit în ceea ce priveşte compararea între regiuni a principalelor operaţiuni în care gospodăriile populaţiei sunt implicate, analiza diferitelor modalităţi în care venitul este generat pe regiuni, calculul venitului disponibil şi al economiei gospodăriilor populaţiei într-o regiune dată. Aceste conturi reprezintă varianta regională a conturilor existente la nivel naţional. Din considerente practice la nivel regional nu se elaborează o secvenţă completă de conturi, ci numai următoarele două conturi:● contul de alocare a veniturilor primare;● contul de distribuire secundară a venitului.Aceste conturi sunt realizate pentru gospodăriile populaţiei rezidente pe teritoriul regional şi extraregional şi servesc la măsurarea venitului primar şi a venitului disponibil al populaţiei rezidente într-o regiune dată.Conturile regionale se realizează pentru două nivele administrative, corespunzătoare Nomenclatorului unităţilor teritoriale statistice, NUTS 2 – reprezentând cele 8 regiuni statistice şi NUTS 3 – reprezentând cele 41 de judeţe plus municipiul Bucureşti.Elaborarea conturilor regionale în România cuprinde:● calculul produsului intern brut regional;● estimarea valorii adăugate brute pe ramuri de activitate;● estimarea remunerării salariaţilor pe ramuri de activitate;● regionalizarea formării brute de capital fix pe ramuri de activitate;● calculul conturilor regionale ale gospodăriilor populaţiei.Pentru regionalizarea valorii adăugate brute pe judeţe şi regiuni se utilizează metodele descendentă – "de sus în jos" – şi metoda mixtă, utilizând diverse chei de distribuţie specifice fiecărei ramuri de activitate.Principalele surse de date utilizate pentru estimarea produsului intern brut regional:– ancheta structurală anuală;– ancheta statistică privind "costul forţei de muncă";– balanţa forţei de muncă;– alte surse statistice specifice direcţiilor de specialitate.Regionalizarea produsului intern brut presupune regionalizarea valorii adăugate brute, a impozitelor pe produs şi a subvenţiilor pe produs.Echivalentul regional al produsului intern brut este produsul intern brut regional. PIBR este evaluat la preţurile pieţei. Suma PIBR la preţ de piaţă al diferitelor regiuni şi al teritoriului extraregional este egală cu PIB la preţ de piaţă al întregii economii naţionale.Produsul intern brut la nivel de regiune/judeţ, precum şi PIBR pe locuitor sunt indicatori ai activităţii de producţie la nivel de ţară/regiune/judeţ, instrumente utile pentru măsurarea şi compararea nivelului economic de dezvoltare.                               Listă de abrevieri    ABF = ancheta bugetelor de familie    AIP = alte impozite pe producţie    AMIGO = ancheta forţei de muncă în gospodării    ASA = ancheta structurală anuală în întreprinderi    ASP = alte subvenţii pe producţie    BNR = Banca Naţională a României    CAEN Rev.1 = Clasificarea activităţilor din economia naţională, revizuită    CEA = conturile economice pentru agricultură    CF = consumul final efectiv    CI = consum intermediar    CNT = conturi naţionale trimestriale    EBE = excedentul brut de exploatare    FBCF = formarea brută de capital fix    IFSLSGP = instituţii fără scop lucrativ în serviciul gospodăriilor                 populaţiei    INS = Institutul Naţional de Statistică al României    IP = impozite pe produse    MFP = Ministerul Finanţelor Publice    NUTS = Nomenclatorul unităţilor teritoriale statistice    OCDE = Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică    PIB = produsul intern brut    PIBR = produsul intern brut regional    REGIS = Registrul statistic    R = remunerarea salariaţilor    SCN93 = Sistemul conturilor naţionale versiunea 1993    SEC95 = Sistemul european de conturi versiunea 1995    SIFIM = servicii de intermediere financiară indirect măsurate    SP = subvenţii pe produse    TCEI = tabelul conturilor economice integrate    TII/TRU = tabelul intrări-ieşiri/tabelul resurse-utilizări    TV = taxe vamale (drepturi asupra importurilor)    TVA = taxa pe valoarea adăugată    VAB = valoarea adăugată brută    VNB = PNB (cf. SEC95) = venitul naţional brut = produsul naţional                 brut    VS = variaţia stocurilor–-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește