METODOLOGIE din 29 octombrie 2004

Redacția Lex24
Publicat in Repertoriu legislativ, 12/12/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Emitent: MINISTERUL JUSTITIEI
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 1099 din 25 noiembrie 2004
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act
Nu exista actiuni induse de acest act
Acte referite de acest act:

SECTIUNE ACTREFERA PEACT NORMATIV
ActulACTUALIZEAZA PEMETODOLOGIE 29/10/2004
 Nu exista acte care fac referire la acest act





Notă
Aprobată prin ORDINUL nr. 2.854/C din 29 octombrie 2004, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1099 din 25 noiembrie 2004.
Notă
Conform art. 6 din ORDINUL nr. 2.330/C din 5 septembrie 2008, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 685 din 7 octombrie 2008, la data intrării în vigoare a prezentului ordin dispozițiile cuprinse în Regulamentul privind condițiile de participare, organizare și desfășurare a concursurilor pentru ocuparea posturilor vacante și avansare, precum și condițiile pentru modificarea și încetarea raporturilor de serviciu ale funcționarilor publici din sistemul administrației penitenciare, aprobat prin Ordinul ministrului justiției nr. 2.854/C/2004, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.099 din 25 noiembrie 2004, cu modificările și completările ulterioare, precum și orice alte dispoziții contrare se abrogă.
Art. 6 din ORDINUL nr. 2.330/C din 5 septembrie 2008, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 685 din 7 octombrie 2008 a fost modificat de RECTIFICAREA nr. 2.330/C din 5 septembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 709 din 20 octombrie 2008, având următorul conținut:Art. 6La data intrării în vigoare a prezentului ordin dispozițiile cuprinse în Regulamentul privind condițiile de participare, organizare și desfășurare a concursurilor pentru ocuparea posturilor vacante și avansare, precum și condițiile pentru modificarea și încetarea raporturilor de serviciu ale funcționarilor publici din sistemul administrației penitenciare, aprobat prin Ordinul ministrului justiției nr. 2.854/C/2004, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.099 din 25 noiembrie 2004, cu modificările și completările ulterioare, referitoare la transferul funcționarilor publici cu statut special din alte instituții publice de apărare, ordine publică și siguranță națională ale statului, precum și orice alte dispoziții contrare se abrogă.
 + 
Capitolul IPrincipii generale + 
Articolul 1În vederea acordării gradului de inspector general candidații susțin examen. Obiectivul examenului este de a evalua capacitatea candidaților de a elabora și a susține proiecte de modernizare a domeniilor în care lucrează, de a analiza și a înțelege realitățile politico-sociale contemporane, într-o lume în schimbare și de a-și adapta comportamentul de conducător la evoluțiile din societate. + 
Articolul 2Probele examenului pentru gradul de inspector general se vor desfășura astfel încât să asigure:– aprecierea nivelului de dezvoltare a gândirii creatoare a candidaților;– evaluarea capacității de a propune soluții noi și de a rezolva probleme complexe privind proiectarea și realizarea obiectivelor organizației, în conexiune cu starea și cu evoluțiile din societate și din lume;– aprecierea competenței de a procesa informații, de a rezolva rapid și corect problemele ridicate de conducerea unei organizații mari și complexe, în diferite situații, inclusiv în structuri de cooperare multinaționale, de a influența și a direcționa subordonații pentru îndeplinirea misiunii.
 + 
Capitolul IIOrganizarea și desfășurarea examenului + 
Articolul 3Examenul pentru gradul de inspector general constă în susținerea următoarelor probe:a)Conducerea organizației din cadrul instituțiilor publice de apărare, ordine publică și siguranță națională – proiectDomeniile în care se propun proiectele și bibliografiile se stabilesc de comisia de examen numită de ministrul justiției.Temele de proiect se aprobă, cu cel puțin 60 de zile înainte de data desfășurării examenului, de către președintele comisiei de examen. Pentru fiecare candidat se vor propune 3 teme de proiect.Temele de proiect vor aborda probleme de sistem, clar definite, din domeniul în care lucrează candidații.Fiecare proiect întocmit trebuie să propună o soluție nouă sau parțial nouă la problema actuală ori de perspectivă, din domeniul în care autorul își desfășoară activitatea, și va cuprinde: baza teoretică a problemei abordate; obiectivul (obiectivele) demersului de proiectare; evaluarea soluției existente și a stării generate de ea (limite și disfuncționalități actuale de perspectivă); soluția propusă; avantajele soluției propuse (ce probleme rezolvă sau ce deschideri oferă); implicațiile și costurile soluției propuse.Proiectele se depun cu 10 zile înainte de susținerea probei și urmează să fie susținute de către candidați în fața comisiei.b)Sistemul penitenciar – colocviuTematica și bibliografiile se stabilesc de o comisie numită de ministrul justiției.Pe baza tematicii, comisia de examen stabilește subiectele ce vor fi abordate în cadrul colocviului. Numărul subiectelor trebuie să fie mai mare cu cel puțin 5 decât numărul candidaților. Subiectele colocviului se aprobă de către președintele comisiei de examen.În ziua planificată pentru desfășurarea probei, candidații se prezintă la locul stabilit și, în prezența comisiei de examen, își aleg câte un subiect, prin tragere la sorți. Subiectul ales nu poate fi schimbat.Candidații își redactează răspunsurile timp de 30 de minute, după care prezintă timp de 15-20 de minute problematica aleasă. După prezentarea subiectelor, comisia de examen adresează întrebări candidatului. După răspunsurile la întrebări se poartă discuții la care participă și ceilalți candidați. Fiecare candidat poate interveni o singură dată, iar intervenția nu va depăși 5 minute. Participarea la discuții se ia în considerare la stabilirea notelor candidaților.Prezentarea subiectului și dezbaterile pe marginea celor expuse de fiecare candidat nu trebuie să depășească 45-50 de minute.c)Capacitatea de comunicare într-o limbă străină de circulație internațională – examen scris și oralSubiectele se propun de personalul de specialitate din Administrația Națională a Penitenciarelor și se aprobă de președintele comisiei de examen. Subiectele se întocmesc corespunzător nivelului 2 (scris, citit, ascultat, vorbit), după descrierea Stanag 6001. + 
Articolul 4(1)Pentru organizarea și derularea examenului, prin ordin al ministrului justiției, se stabilesc data și locul de desfășurare a probelor și se constituie o comisie compusă din:a)președintele comisiei;b)3-5 membri;c)secretarul comisiei.(2)Pentru evaluara proiectelor, comisia se poate împărți în grupuri de specialiști din domeniile stabilite.(3)Pentru proba de comunicare într-o limbă străină, în comisie sunt cooptați specialiști din Administrația Națională a Penitenciarelor.
 + 
Articolul 5Președintele comisiei de examen pentru gradul de inspector general va fi, de regulă, directorul general al Administrației Naționale a Penitenciarelor sau directorul general adjunct ori altă persoană cu grad de inspector general propusă de acesta. În comisia de examen vor fi numiți inspectori generali din Administrația Națională a Penitenciarelor și din unitățile subordonate ori alte persoane, la propunerea directorului general, cu grad profesional cel puțin inspector-șef principal. + 
Articolul 6Comisia de examen se întrunește la sediul Administrației Naționale a Penitenciarelor în termen de cel mult 10 zile de la data aprobării componenței sale, în vederea efectuării instructajelor membrilor acesteia, a specialiștilor și a candidaților privind modul de organizare și desfășurare a examenului.
 + 
Capitolul IIIEvaluarea pregătirii candidaților + 
Articolul 7Evaluarea nivelului de pregătire a candidaților la probele de examen se face astfel:a)fiecare membru al comisiei de examen acordă note de la 10 la 1. La proba de limbă străină aprecierea se face cu calificativul "admis" sau "respins". Media obținută de un candidat la o probă se calculează ca medie aritmetică a notelor acordate de membrii comisiei de examen la proba respectivă;b)după încheierea tuturor probelor, comisia de examen calculează media generală de examen a fiecărui candidat ca medie aritmetică a mediilor obținute la fiecare probă, fără rotunjire, cu două zecimale. Candidatului declarat "respins" la proba de limbă străină nu i se calculează media generală, fiind declarat "respins". + 
Articolul 8Este declarat "admis" de către comisia de examen candidatul care îndeplinește următoarele condiții:a)are media generală de examen minimum 8;b)are cel puțin media 7 la fiecare dintre probele de examen. + 
Articolul 9(1)Candidații pot contesta notele obținute la fiecare probă, cu excepția celei de la proba de limbă străină.(2)Candidații pot contesta numai rezultatele proprii.(3)Contestațiile se depun, în scris, la secretarul comisiei în termen de cel mult 24 de ore de la anunțarea rezultatului final al examenului și se soluționează în termen de 24 de ore de la depunerea acestora.(4)Contestațiile se soluționează în plenul comisiei de examen, iar hotărârea președintelui acesteia este definitivă.
 + 
Capitolul IVDispoziții finale + 
Articolul 10Candidații la examenul pentru gradul de inspector general se propun de directorul general al Administrației Naționale a Penitenciarelor, în cazul celor din sistemul penitenciar, sau de secretarul de stat coordonator, în cazul funcționarilor publici cu statut special din Ministerul Justiției, se aprobă de ministrul justiției, după care sunt supuși avizării Consiliului Suprem de Apărare a Țării. + 
Articolul 11(1)Numărul de inspectori-șefi principali care se propun pentru acordarea gradului de inspector general se stabilește, după caz, de către conducerea Administrației Naționale a Penitenciarelor, în raport cu nevoile sistemului, sau de conducerea Ministerului Justiției, pentru aparatul propriu.(2)Ministrul justiției prezintă Președintelui României propuneri privind acordarea gradului de inspector general, în termen de cel mult un an de la data finalizării examenului pentru acordarea gradului de inspector general.
 + 
Articolul 12Președintele comisiei pentru examenul de inspector general prezintă ministrului justiției procesul-verbal cu rezultatele obținute, în termen de 7 zile de la încheierea examenului. + 
Articolul 13Comisia de examen întocmește și prezintă conducerii Administrației Naționale a Penitenciarelor sau, după caz, Ministerului Justiției fișele individuale cu rezultatele obținute de către candidați. După înscrierea rezultatelor în documentele de evidență, fișele se trimit direcțiilor și unităților din care fac parte candidații, pentru aducere la cunoștință.

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x