METODOLOGIE din 28 noiembrie 2000

Redacția Lex24
Publicat in Repertoriu legislativ, 14/11/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Emitent: MINISTERUL EDUCATIEI NATIONALE
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 73 din 12 februarie 2001
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act
Nu exista actiuni induse de acest act
Acte referite de acest act:

SECTIUNE ACTREFERA PEACT NORMATIV
ActulREFERIRE LAORDIN 5236 28/11/2000
ActulREFERIRE LALEGE 128 12/07/1997
ActulREFERIRE LALEGE (R) 84 24/07/1995
Acte care fac referire la acest act:

SECTIUNE ACTREFERIT DEACT NORMATIV
ActulAPROBAT DEORDIN 5235 28/11/2000

de organizare şi desfăşurare a concursului pentru ocuparea posturilor/catedrelor didactice vacante din unităţile de învăţământ reprezentative din învăţământul preuniversitar



 + 
I. Dispoziţii generaleÎn conformitate cu prevederile Legii învăţământului nr. 84/1995, republicată, cu modificările ulterioare şi ale Legii nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, în învăţământul de stat şi particular posturile didactice se ocupa prin concurs.Coordonarea metodologică a concursurilor pentru ocuparea posturilor/catedrelor didactice vacante este asigurata de Ministerul Educaţiei Naţionale, iar organizarea şi desfăşurarea acestora, de către inspectoratele şcolare, precum şi de către conducerile unităţilor reprezentative, stabilite de Ministerul Educaţiei Naţionale [art. 9 alin. (3) din Legea nr. 128/1997 şi Ordinul ministrului educaţiei naţionale nr. 3.810/1998].În baza acestor reglementări legale, în scopul descentralizării procesului de încadrare a unităţilor de învăţământ cu personal didactic, al consolidării autonomiei instituţionale a unităţilor de învăţământ şi al creşterii răspunderii acestora faţă de sarcinile unui învăţământ performant unităţile reprezentative vor organiza concursuri în vederea ocupării posturilor didactice vacante.Ocuparea posturilor/catedrelor didactice vacante din unităţile de învăţământ reprezentative se face pe bază de concurs cu probe scrise, cu subiecte elaborate în conformitate cu programa pentru examenul de definitivare în învăţământ la specialitatea postului didactic respectiv. Proba scrisă va cuprinde în ponderi egale subiecte din specialitate şi din metodica predării specialitatii respective.Datele de organizare şi desfăşurare a concursului sunt stabilite de conducerile unităţilor de învăţământ reprezentative, după consultarea conducerii inspectoratului şcolar şi a centrelor de perfecţionare în specializarea pentru care se organizează concurs. La data publicării postului/catedrei inspectoratul şcolar va comunică Ministerului Educaţiei Naţionale – Direcţia generală resurse umane data programata pentru susţinerea concursului. Concursul se organizează după cel puţin 30 de zile de la publicarea în presa centrala sau locală şi de la afişarea la unităţile şcolare reprezentative a posturilor/catedrelor pentru care unităţile reprezentative organizează concurs.Unitatea de învăţământ reprezentativa care organizează concurs afişează la sediul sau, la loc vizibil, metodologia de desfăşurare a concursului şi tematica pentru interviul susţinut în vederea departajarii candidaţilor cu medii egale.Concursul pentru ocuparea posturilor/catedrelor didactice vacante la unităţile de învăţământ reprezentative nu se va desfăşura în perioada 10-30 iulie 2001, perioada rezervată desfăşurării concursului naţional.La propunerea scrisă a consiliului de administraţie din unităţile de învăţământ reprezentative care decid sa nu organizeze concursul posturile/catedrele didactice vacante de la aceste unităţi de învăţământ vor fi publicate de inspectoratul şcolar judeţean pe lista cuprinzând posturile/catedrele didactice vacante pentru concursul naţional.Din motive organizatorice, în vederea ocupării posturilor/catedrelor didactice vacante din unităţile de învăţământ reprezentative de tip gimnazial/liceal din mediul rural se poate constitui o singura comisie de concurs pentru mai multe unităţi. În cazul unor specializări pentru care concursul nu se poate organiza în unitatea respectiva, una dintre unităţile reprezentative va coordona concursul cu acordul scris al consiliilor de administraţie din celelalte unităţi reprezentative în cauza.Înscrierea la concurs a candidaţilor se face pe posturi şi catedre constituite legal, în concordanta cu specializarea obţinută prin studii, cu respectarea prevederilor art. 7 şi 8 din Legea nr. 128/1997.Media minima de promovare este 7,00 (şapte) pentru posturile didactice din unităţile şcolare din învăţământ reprezentative. La medii egale departajarea se face pe baza unui interviu susţinut în faţa comisiei de concurs. Tematica de interviu se va publică o dată cu publicarea postului pentru care unitatea reprezentativa organizează concurs.Pentru catedrele didactice de religie şi discipline teologice şi pentru posturile didactice de la seminariile/liceele teologice candidaţii vor anexa la cererea de înscriere la concurs avizul cultului respectiv.
 + 
II. Disciplinele de concurs1. Pentru disciplinele socioumane, în situaţia în care o catedra se formează la nivelul unei unităţi de învăţământ liceal din ore de filozofie, psihologie, logica, economie, sociologie, subiectele pentru ocuparea catedrei cuprind cerinţe de specialitate şi de metodica în profilul orelor dominante în catedra publicată.2. Pentru catedrele de Informatica, Tehnologia informatiei şi Informatica-tehnologii asistate de calculator pot susţine concurs absolvenţi ai învăţământului superior de lungă durata, cu una dintre specializările de informatica: Informatica – Matematica-informatica, Informatica economică şi Calculatoare. Pentru disciplina Informatica-tehnologii asistate de calculator din cadrul profilului servicii pot susţine concurs numai absolvenţii cu specializările Informatica economică, Contabilitate şi informatica de gestiune. Absolvenţii cursurilor postuniversitare de specializare beneficiază de aceleaşi drepturi ca cele menţionate anterior. Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile prevederilor art. 68 din Legea nr. 85/1995, republicată, sau să aibă definitivatul în învăţământ.3. Pentru catedra Educaţie tehnologică se organizează concurs începând cu sesiunea 2001. La concurs pot participa absolvenţii cu diploma ai cursurilor postuniversitare cu durata de minimum 3 semestre, organizate în baza Ordinului ministrului educaţiei naţionale nr. 5.051/1999.4. Pentru catedrele de discipline tehnice se organizează concurs începând cu sesiunea 2001.5. Pentru catedrele de instruire practica nu se organizează concurs în unităţile reprezentative sau nereprezentative în anul 2001.6. Pentru ocuparea posturilor/catedrelor didactice de specialitate din unităţile de învăţământ reprezentative cu clase speciale (limbi străine – program intensiv şi/sau bilingv şi Matematica-informatica) şi din unităţile de învăţământ reprezentative cu profil de muzica, arte plastice, coregrafie, educaţie fizica, instruire practica sau a catedrelor din palatele şi cluburile copiilor solicitanţii vor susţine o proba practica/orala în profilul postului didactic solicitat.Proba practica/orala se susţine în faţa unei comisii alcătuite din:– preşedinte – inspectorul şcolar de specialitate;– directorul unităţii de învăţământ la care postul didactic este vacant;– 3 profesori de specialitate, de preferinta metodişti ai inspectoratului şcolar judeţean.Comisia de concurs stabileşte şi afişează graficul desfăşurării probei practice.Pentru ocuparea posturilor didactice de specialitate din unităţile cu profil de muzica şi coregrafie proba practica se va desfăşura conform anexei nr. 1 la Metodologia de organizare şi desfăşurare a concursului din 16-17 iulie 2001 pentru ocuparea posturilor didactice vacante din învăţământul preuniversitar, aprobată prin Ordinul ministrului educaţiei naţionale nr. 5.236/2000.Pentru ocuparea posturilor didactice vacante din unităţile cu clase speciale de limbi străine cu program intensiv şi/sau bilingv proba practica se va desfăşura conform anexei nr. 2 la Metodologia de organizare şi desfăşurare a concursului din 16-17 iulie 2001 pentru ocuparea posturilor didactice vacante din învăţământul preuniversitar, aprobată prin Ordinul ministrului educaţiei naţionale nr. 5.236/2000.Rezultatul probei practice se consemnează prin "admis" sau "respins". Evaluarea probei practice se face numai de către specialişti, prin consens. Proba practica este eliminatorie pentru posturile didactice din unităţile respective.7. Pentru ocuparea posturilor didactice cu predare în alta limba decât cea în care candidaţii şi-au făcut studiile aceştia vor susţine un test de cunoaştere a limbii respective. Evaluarea se va face de o comisie formată din:– preşedinte – inspectorul şcolar de specialitate;– membri – 2 profesori de specialitate având gradul didactic I, de preferinta metodişti;– secretar – cadru didactic.Rezultatul probei practice sau al testului se consemnează prin "admis" sau "respins", această probă fiind eliminatorie.Probele eliminatorii vor avea loc cu cel puţin două zile înaintea concursului cu probe scrise.8. Contestaţiile la proba practica sau orala se soluţionează în termen de 24 de ore de la anunţarea rezultatului, prin repetarea probei în faţa unei noi comisii numite de inspectorul şcolar general la propunerea directorului unităţii care organizează concursul.Pentru probele de arte plastice se va proceda la reevaluarea probei şi nu la repetarea ei.
 + 
III. Componenta şi atribuţiile comisiei de concursPentru coordonarea lucrărilor privind pregătirea, organizarea şi desfăşurarea concursului se constituie comisia de concurs la nivelul unităţilor de învăţământ reprezentative, având următoarea componenta:– preşedinte – directorul unităţii de învăţământ;– membri – 2 profesori, şefi de catedra sau profesori cu gradul didactic I sau II;– secretar – cadru didactic.În cazul în care în unităţile care organizează concurs nu exista 2 profesori cu gradul didactic I sau II, conducerea unităţii va apela la metodistii de specialitate ai inspectoratului şcolar.În mod excepţional se pot folosi şi profesori cu definitivatul, dacă unităţile organizatoare nu pot asigura profesori cu gradul didactic I sau II.Comisia de concurs este numita prin decizie a inspectorului şcolar general, la propunerea conducerii unităţii care organizează concursul.La lucrările comisiei participa, cu statut de observatori, reprezentanţii sindicatelor reprezentative, conform legii. Aceştia au acces la toate documentele comisiei şi vor consemna în procesul-verbal propriile observaţii.Comisia de concurs are următoarele atribuţii:1. Afişează lista cuprinzând posturile didactice vacante cu valabilitate de 4 ani, cu cel puţin 30 de zile înainte de data desfăşurării concursului, conform prevederilor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 128/1997.2. Înregistrează şi verifica cererile şi documentele anexate, necesare în vederea înscrierii.3. Repartizează nominal candidaţii în sălile de concurs.4. Întocmeşte listele cuprinzând personalul didactic care va asigura supravegherea candidaţilor, verificarea identităţii acestora şi sigilarea lucrărilor în timpul lucrărilor scrise. Numeşte prin tragere la sorţi, pentru fiecare sala, 2-3 supraveghetori care au alta specialitate decât cea a candidaţilor din sala de concurs şi care nu au rude printre candidaţi. În acest sens supraveghetorii vor depune o declaraţie scrisă. Unul dintre ei va fi numit responsabil de sala.5. Asigura transcrierea sau multiplicarea subiectelor pentru toate sălile de concurs, dacă este cazul.6. Verifica exactitatea şi corectitudinea transcrierii subiectelor.7. Verifica dacă numărul lucrărilor şi numărul paginilor acestora, predate de candidaţi supraveghetorilor de sala, corespund înscrisurilor din borderoul de predare a lucrărilor.8. Preda sub semnatura comisiilor de evaluare lucrările candidaţilor, însoţite de un borderou pe specialităţi, menţionând numărul lucrărilor şi al paginilor acestora.9. Întocmeşte şi afişează, pe specialităţi, tabelul nominal cuprinzând rezultatele concursului în ordinea descrescătoare a mediilor.10. Primeşte contestaţiile şi le transmite sub semnatura comisiei de rezolvare a contestaţiilor.11. După primirea rezultatelor la contestaţii, pe baza rezultatelor concursului, întocmeşte clasificarea finala a candidaţilor în funcţie de postul didactic şi propune inspectoratului şcolar lista pentru validarea rezultatelor.12. Răspunde din punct de vedere material şi financiar de organizarea şi desfăşurarea concursului.NOTĂ:Membrii comisiei de concurs care au asigurat multiplicarea subiectelor nu vor părăsi încăperea în care a fost asigurata multiplicarea decât după o ora de la începerea efectivă a probei scrise. Toţi membrii comisiei de concurs, înainte de începerea concursului, vor depune o declaraţie prin care se angajează sa păstreze secretul subiectului de concurs până la afişarea baremului de corectare.
 + 
IV. Înscrierea candidaţilor şi desfăşurarea concursului1. Cererile de înscriere la concurs, însoţite de copii de pe documentele solicitate, se înregistrează la secretariatul unităţii şcolare care organizează concursul. Candidaţii au obligaţia să respecte cu stricteţe graficul afişat. Pe cererea de înscriere la concurs candidatul va preciza disciplina de concurs şi specialitatea postului didactic pentru care optează (o singura opţiune). Comisia de concurs, împreună cu juristul inspectoratului şcolar, are obligaţia de a verifica legalitatea documentelor.2. Lucrarea scrisă se desfăşoară în ziua stabilită de fiecare unitate reprezentativa care organizează concurs, începând cu ora 9,00. Candidaţii vor fi prezenţi în sala de concurs cel mai devreme la ora 7,30 şi cel mai târziu la ora 8,30. După verificarea transcrierii subiectelor de concurs durata de redactare a lucrărilor este de 4 ore, timp ce nu poate fi depăşit.3. Pentru redactarea lucrărilor se foloseşte cerneala sau pix de culoare albastra, inclusiv pentru desene.4. Se interzice accesul în sala de concurs al candidaţilor care au asupra lor mijloace de comunicare la distanta.5. În vederea desfăşurării probelor scrise va fi asigurata supravegherea fiecărei sali de către 2 supraveghetori care verifica identitatea candidaţilor pe baza buletinului/cărţii de identitate sau a pasaportului turistic.6. Pe usa fiecărei sali vor fi afişate tabele nominale cuprinzând candidaţii repartizaţi în sala şi disciplina la care aceştia susţin concurs.7. Responsabilii de sali primesc sub semnatura de la secretarul comisiei tabelul nominal cuprinzând candidaţii repartizaţi în sala respectiva, precum şi colile tip examen şi ciornele necesare, în funcţie de numărul candidaţilor.8. Din momentul deschiderii plicului cu subiecte nici un candidat nu mai poate intră în sala sau nu mai poate părăsi sala decât dacă preda lucrarea şi semnează de predare.9. Candidaţii care nu se afla în sala în momentul deschiderii plicului cu subiecte pierd dreptul de a mai susţine proba respectiva.10. După transcrierea subiectelor pe tabla în sala de concurs un membru al comisiei de concurs, însoţit de un membru al comisiei de elaborare a subiectelor, a baremelor de evaluare şi de evaluare a lucrărilor, verifica dacă subiectele au fost transcrise corect.11. În timpul desfăşurării probei responsabilul de sala şi ceilalţi supraveghetori nu vor discuta între ei şi nu vor rezolva subiectele.12. Înscrierea numelui candidaţilor în afară spaţiului care se sigileaza, precum şi orice alte semne distinctive pe colile tip destinate lucrărilor scrise sau pe ciorne determina anularea lucrărilor scrise.13. Candidaţii care în timpul desfăşurării probelor de concurs sunt surprinsi copiind sau transmitand soluţii cu privire la subiecte sunt eliminati din concurs, încheindu-se un proces-verbal în acest sens.14. Cadrele didactice supraveghetoare, care furnizează soluţii ale subiectelor de concurs, falsifica lucrări sau manifesta neglijenţa în îndeplinirea atribuţiilor de supraveghetor (tolerarea unor acţiuni sau intentii de frauda ale candidaţilor, părăsirea nejustificată a sălii de concurs etc.), vor fi sancţionate potrivit legii.15. Sigilarea lucrărilor scrise se efectuează de către candidaţi în prezenta supraveghetorului de sala, după care se aplică ştampila unităţii şcolare care organizează concursul şi semnatura preşedintelui comisiei.16. După ce termina redactarea lucrărilor candidaţii le predau responsabilului de sala, semnează în borderoul de predare a lucrărilor, menţionând numărul de pagini. Spaţiile libere ale întregii lucrări se anulează cu linie franta în forma literei "Z" de către un supraveghetor, în faţa candidatului.17. Ciornele se predau separat, o dată cu lucrarea, responsabilului de sala, fără să aibă valabilitate în evaluarea lucrării şi la eventuale contestaţii. Ciornele se păstrează timp de un an în arhiva unităţii şcolare care organizează concursul.18. La ieşirea candidaţilor din sala aceştia vor putea consulta baremele de corectare la fiecare disciplina de concurs, afişate la loc vizibil.19. După ieşirea candidaţilor din sala în care s-a desfăşurat proba supraveghetorii de sala vor preda comisiei lucrările candidaţilor, borderourile de predare a lucrărilor, tipizatele anulate şi cele nefolosite.20. Lucrările scrise, pe discipline de învăţământ, sunt amestecate şi numerotate de la 1 la n, după caz, de către comisia de concurs. Apoi acestea sunt depozitate în condiţii de securitate maxima, astfel încât o singura persoana, actionand independent, sa nu poată avea acces la lucrări până la predarea acestora pe bază de proces-verbal comisiilor de corectare, dar nu mai târziu de următoarea zi. Rezultatele concursului se afişează la sediul instituţiei de învăţământ la care s-a desfăşurat concursul, cel mai târziu după 3 zile de la susţinerea concursului.21. Contestaţiile se depun la secretarul comisiei de rezolvare a contestaţiilor în termen de cel mult 48 de ore de la afişarea rezultatelor.
 + 
V. Comisia de elaborare a subiectelor, a baremelor de evaluare şi de evaluare a lucrărilorComisia de elaborare a subiectelor, a baremelor de evaluare şi de evaluare a lucrărilor este numita la propunerea conducerii unităţilor şcolare reprezentative care organizează concursul, prin decizie a inspectorului şcolar general, şi este formată din:– preşedinte – director adjunct sau, în cazul în care unitatea de învăţământ nu are director adjunct, un cadru didactic membru al consiliului de administraţie;– membri – pentru corectarea lucrărilor la aceeaşi disciplina se numesc câte 2 profesori corectori.Consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ reprezentative va decide dacă cei 2 membri vor fi:a) unul din învăţământul universitar şi unul din învăţământul preuniversitar, de preferinta inspector de specialitate, metodist, şef de catedra; saub) amândoi din învăţământul preuniversitar, de preferinta inspectori de specialitate, metodişti, şefi de catedra;– secretar – cadru didactic.1. În ziua desfăşurării concursului comisia de elaborare a subiectelor, a baremelor de evaluare şi de evaluare a lucrărilor elaborează 3 variante de subiecte, baremul de evaluare şi asigura secretizarea acestora. Dintre cele3 variante de subiecte, în prezenta întregii comisii, preşedintele comisiei va trage la sorţi varianta pentru concurs cu cel mult o ora înainte de începerea acestuia.2. Verificarea şi notarea lucrărilor scrise se desfăşoară în sali prestabilite, în care nu este permis accesul altor persoane în afară membrilor comisiei de evaluare.3. Fiecare lucrare scrisă este verificata independent, în sali separate, de cei 2 membri ai comisiei, şi este apreciată separat cu note de la 10 la 1, incluzând şi punctul din oficiu, conform baremului de corectare. Fiecare corector trece punctele acordate pentru fiecare subiect, precum şi nota finala în borderoul de notare, după terminarea evaluării. La evaluare nu se fac însemnări pe lucrare. Nici un corector nu are acces la borderoul celuilalt.4. Preşedintele comisiei verifica borderourile şi semnaleaza diferenţele mai mari de un punct dintre notele acordate de cei 2 corectori, fie la subpuncte, fie la nota lucrării. În cazul în care aceste condiţii nu sunt îndeplinite, cei 2 corectori vor reverifica împreună lucrarea şi vor acorda o noua nota, care va fi înregistrată într-un alt borderou. Aceasta nota trebuie să fie cuprinsă între notele iniţiale. În caz de divergenţe între corectori lucrarea va fi recorectata de un al treilea corector, numit de preşedintele comisiei de evaluare. Nota acestuia din urma este definitivă.5. Când nu s-au semnalat diferenţe mai mari de un punct, fiecare corector îşi înscrie propria nota pe lucrare, semnează în dreptul notei, iar preşedintele calculează media aritmetica cu doua zecimale, fără rotunjire, o trece pe lucrare şi o semnează.6. Când s-au semnalat diferenţe, pe lucrare se va trece nota finala şi se semnează de către corectori şi de preşedintele comisiei de elaborare a subiectelor, a baremelor de evaluare şi de evaluare a lucrărilor.7. După stabilirea mediei preşedintele comisiei de elaborare a subiectelor, a baremelor de evaluare şi de evaluare a lucrărilor deschide lucrările în prezenta corectorilor şi consemnează mediile într-un proces-verbal tip cu numele candidaţilor, numărul lucrării şi media obţinută.8. Lucrările candidaţilor împreună cu borderourile de corectare şi procesele-verbale cu mediile obţinute vor fi predate preşedintelui comisiei de concurs.9. Evaluarea lucrărilor de concurs nu va depăşi 48 de ore de la încheierea probei scrise.NOTĂ:Membrii comisiei care au asigurat elaborarea subiectelor şi a baremelor de evaluare nu vor părăsi încăperea în care au desfăşurat aceasta activitate decât după o ora de la începerea lucrării scrise.Membrii comisiilor de elaborare a subiectelor, a baremelor de evaluare şi de evaluare a lucrărilor vor declara în scris ca vor păstra secretul subiectului, iar în caz contrar vor suporta consecinţele legii.
 + 
VI. Comisia de rezolvare a contestaţiilor1. Lucrările pentru care s-au depus contestaţii în termenul prevăzut se resigileaza în vederea reevaluarii, secretizandu-se şi nota/notele acordate la prima evaluare.2. Comisia de rezolvare a contestaţiilor este formată în întregime din alte cadre didactice decât cele din comisia de elaborare a subiectelor, a baremelor de evaluare şi de evaluare a lucrărilor şi este numita la propunerea conducerii unităţii reprezentative prin decizie a inspectorului şcolar general. Comisia de rezolvare a contestaţiilor este formată din:– preşedinte – directorul unităţii de învăţământ;– membri – 2 profesori, şefi de catedra sau profesori cu gradul didactic I sau II;– secretar – cadru didactic.3. Recorectarea lucrărilor se face conform instrucţiunilor prevăzute la cap. V, în termen de cel mult 24 de ore de la termenul limita de înregistrare a contestaţiei.4. Nota acordată de comisia de rezolvare a contestaţiilor se considera admisă şi definitivă dacă exista o diferenţa mai mare de un punct între nota iniţială şi cea finala (diferenţa poate fi pozitiva sau negativa). În situaţia lucrărilor cu nota iniţială cuprinsă între 9,00 şi 10,00 nota finala este cea atribuită la recorectare.5. Hotărârile comisiei de rezolvare a contestaţiilor sunt definitive şi se afişează cel târziu în termen de doua zile de la data limita de depunere a contestaţiilor.6. Dacă diferenţa dintre media stabilită de comisia de concurs şi cea stabilită de comisia de rezolvare a contestaţiilor este mai mare de 1,5 puncte, inspectorul şcolar general este autorizat sa decidă constituirea unei noi comisii de recorectare, formată din alţi membri decât cei din comisiile anterioare. Rezultatul acestei ultime corectări este definitiv. Inspectorul şcolar general va dispune aplicarea măsurilor legale asupra celor care nu şi-au îndeplinit atribuţiile în cadrul concursului.7. La lucrările comisiei participa cu statut de observatori reprezentanţii sindicatelor reprezentative, conform legii. Aceştia au acces la toate documentele comisiei şi vor consemna în procesul-verbal propriile observaţii.
 + 
VII. Repartizarea pe posturi a candidaţilor1. După soluţionarea tuturor contestaţiilor comisia de concurs publică listele finale în ordinea descrescătoare a mediilor, în funcţie de postul didactic.2. Validarea concursurilor pentru ocuparea posturilor didactice din învăţământul preuniversitar de stat, precum şi angajarea pe post se fac prin dispoziţie a inspectorului şcolar general.3. Angajarea pe post/catedra se face de la data începerii anului şcolar următor.
 + 
VIII. Dispoziţii finale1. Plata cadrelor didactice care participa la organizarea/desfăşurarea concursului, precum şi celelalte cheltuieli se fac conform legislaţiei în vigoare (Precizările Ministerului Educaţiei Naţionale nr. 19.388/1997), din fondurile unităţii organizatoare a concursului.2. La organizarea/desfăşurarea concursului nu pot participa persoanele care concurează sau care au în rândul candidaţilor rude de gradul I.3. Lucrările de concurs şi borderourile de corectare se păstrează timp de un an în arhiva inspectoratelor şcolare judeţene, iar celelalte documente, conform normativelor în vigoare.4. Unităţile şcolare de învăţământ reprezentative care organizează concursul vor inainta inspectoratelor şcolare tabelele nominale cuprinzând cadrele didactice care s-au prezentat la concurs şi rezultatele concursului, în termen de 5 zile de la finalizarea acestuia.Pentru fiecare cadru didactic care în urma concursului va ocupa postul/catedra vacanta, conducerea unităţii reprezentative va menţiona în tabelul care se înaintează la inspectoratul şcolar situaţia privind încadrarea candidatului.5. Preşedinţii comisiilor de concurs, de elaborare a subiectelor, a baremelor de evaluare şi de evaluare a lucrărilor şi de rezolvare a contestaţiilor poarta răspunderea principala conform atribuţiilor specifice în cadrul concursului.6. Preşedintele comisiei de concurs şi al celei de rezolvare a contestaţiilor sunt direct răspunzători de respectarea prevederilor prezentei metodologii şi de corectitudinea desfăşurării concursului pentru ocuparea posturilor/catedrelor didactice de către candidaţii cu studii corespunzătoare, precum şi de transmiterea la inspectoratele şcolare judeţene, respectiv al municipiului Bucureşti, a documentelor prevăzute la pct. 4.7. Răspunderea tuturor celor implicaţi este, după caz, disciplinară sau administrativă.
 + 
Anexa 1───────la metodologie──────────────ÎNVĂŢĂMÂNTUL ARTISTIC (LICEE DE ARTA – SPECIALIZĂRILE MUZICA ŞI COREGRAFIE)PROBA PRACTICAdin cadrul concursului pentru ocuparea posturilor vacante din învăţământul artisticA. Instrumente şi canto/Coregrafie:a) Elaborarea unui proiect didactic – comisia va face publice, cu 48 de ore înainte, repertoriul elevului şi nivelul de studiu pe baza cărora candidatul va concepe proiectul didactic care va fi prezentat comisiei înainte de începerea probei.b) Susţinerea practica a proiectului didactic (lectia de instrument/balet) – pe baza proiectului didactic prezentat candidaţii vor susţine ora de instrument/balet cu elevul/elevii nominalizaţi de comisie; asigurarea prezentei elevilor va fi facuta de directorul unităţii de învăţământ; proba nu va depăşi 30-50 de minute pentru muzica şi o ora pentru coregrafie.B. Discipline teoretice:1. Specialitatea Teoria muzicii – Solfegiu – Dictat:a) Solfegiu la prima vedere – proba va consta din 16 măsuri de 3/4, 4/4, 5/4, 5/8, 6/8 şi 12/8, până la 4 alteratii constitutive, în cheile Sol şi Fa.b) Citire la prima vedere la pian a câte unui dictat la 1, 2 şi 4 voci.2. Specialitatea Armonie:a) Armonie – armonizarea unei teme de 16 măsuri (8 măsuri sopran şi 8 măsuri bas dat, necifrate).b) Citire la prima vedere la pian, cu analiza armonica (3 corale de Bach, prin tragere la sorţi).3. Specialitatea Istoria muzicii:a) Elaborarea unui proiect didactic – subiectul va fi stabilit de către comisie şi comunicat candidaţilor cu 48 de ore înainte de susţinerea probei.b) Proba de recunoaştere şi comentare a unor lucrări din creaţia universala şi românească – pe baza auditiei candidaţilor li se cere recunoaşterea şi comentarea a 4 lucrări din epoci stilistice diferite (cel puţin una va fi din creaţia românească), alese de comisie dintr-o lista de 30-40 de lucrări pusă la dispoziţie candidaţilor de conducerea unităţii de învăţământ cu cel puţin două săptămâni înainte de susţinerea probei; comentariul va cuprinde elemente legate de epoca, stil, compozitor, gen, forma, interpretare etc., precum şi aspecte interdisciplinare.Evaluarea globală se va face pe baza calificativelor "admis"/"respins".Prezenta metodologie se va aplica şi unităţilor reprezentative.
 + 
Anexa 2────────la metodologie──────────────PROBA PRACTICAdin cadrul concursului pentru ocuparea posturilor didactice vacante din liceele cu clase speciale – limbi străine cu program intensiv şi bilingvProba practica va consta într-un interviu prin care comisia va evalua:1. competenţa de receptare şi comunicare a candidatului în limba străină respectiva;2. capacitatea de a stabili obiective şi continuturi pentru un curriculum (programa) special pentru clasele cu program intensiv şi/sau bilingv.Evaluarea globală se va face pe baza calificativelor "admis"/"respins".Prezenta metodologie se va aplica şi unităţilor reprezentative.──────────────

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x