METODOLOGIE din 28 martie 2023

Redacția Lex24
Publicat in Repertoriu legislativ, 17/12/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Emitent: MINISTERUL EDUCATIEI
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 310 din 12 aprilie 2023
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act
Nu exista actiuni induse de acest act
Acte referite de acest act:

Alegeti sectiunea:
SECTIUNE ACTREFERA PEACT NORMATIV
ActulREFERIRE LAORDIN 3899 28/03/2023
ART. 12REFERIRE LAHG 454 21/04/2008
Acte care fac referire la acest act:

SECTIUNE ACTREFERIT DEACT NORMATIV
ActulAPROBAT DEORDIN 3899 28/03/2023
ActulCONTINUT DEORDIN 3899 28/03/2023
ActulREFERIT DEORDIN 3899 28/03/2023





Notă
Aprobată prin ORDINUL nr. 3.899 din 28 martie 2023, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 309 din 12 aprilie 2023.
 + 
Capitolul IÎnscrierea elevilor + 
Articolul 1Prezenta metodologie se aplică elevilor ai căror părinți sau reprezentanți legali au solicitat înscrierea în sistemul de învățământ preuniversitar românesc și care nu au parcurs ultimii doi ani școlari anteriori acestei solicitări în România. + 
Articolul 2Unul dintre părinții sau reprezentanții legali ai elevilor menționați la art. 1 are dreptul să solicite, prin depunerea unei cereri la inspectoratul școlar județean, respectiv la Inspectoratul Școlar al Municipiului București, denumite în continuare ISJ/ISMB, participarea elevului la grupe de acomodare în cadrul cărora sunt predate noțiuni de limbă, cultură și civilizație românească, denumite în continuare grupe de acomodare. + 
Articolul 3Inspectoratele școlare vor pune la dispoziția părinților/reprezentanților legali care solicită participarea elevului la grupe de acomodare un model de cerere care să cuprindă informații în vederea alegerii grupei și unității de învățământ la care să se desfășoare cursurile, cum ar fi adresa de domiciliu a elevului, unitatea de învățământ frecventată de elev, intervalele de timp în care poate participa la cursurile de acomodare.
 + 
Capitolul IIConstituirea grupelor de acomodare + 
Articolul 4Desemnarea unităților de învățământ la care se face repartizarea elevilor pentru care s-a solicitat înscrierea în grupe de acomodare și stabilirea formei de organizare și desfășurare a cursurilor revin inspectoratului școlar, în baza unei analize a solicitărilor existente și a resurselor disponibile. + 
Articolul 5Grupele de acomodare se constituie, de regulă, la începutul anului școlar. În cazul în care se constată creșterea numărului de elevi veniți pe parcursul unui an școlar, astfel încât ar deveni imposibilă înscrierea acestora în grupele existente, în condițiile actualei metodologii, inspectoratele școlare pot decide constituirea de grupe de acomodare noi pe parcursul anului școlar. + 
Articolul 6(1)Grupele de acomodare sunt constituite, în medie, din 11 elevi, dar nu mai puțin de 8 elevi și nu mai mult de 14 elevi.(2)În cazuri justificate, cu avizul și la propunerea ISJ/ISMB, Ministerul Educației poate aproba organizarea de grupe al căror efectiv depășește numărul maxim sau este sub numărul minim de participanți prevăzut la alin. (1), astfel încât să fie asigurat dreptul de participare la grupele de acomodare pentru solicitanți.(3)Elevii pot fi organizați în cadrul a 3 grupe/categorii de vârstă/niveluri de studiu, ținându-se cont de nivelul inițial de cunoaștere a limbii, culturii și civilizației românești de către elevi, după cum urmează:a)grupa/categoria de vârstă 6-10 ani/nivelul învățământului primar;b)grupa/categoria de vârstă 11-14 ani/nivelul învățământului gimnazial;c)grupa/categoria de vârstă 15-18 ani/nivelul învățământului liceal.
 + 
Capitolul IIIOrganizarea și conținutul cursurilor + 
Articolul 7(1)Fiecare grupă de acomodare, respectiv fiecare elev înscris beneficiază de două ore de curs pe săptămână, pe durata întregului an școlar, cu respectarea structurii anului școlar respectiv.(2)Fiecare elev înscris la grupa de acomodare poate beneficia de cursul de două ore pe săptămână, pe durata anului școlar în care a început frecventarea cursului și pe durata anului școlar următor, dacă înscrierea și participarea acestuia nu s-au realizat de la începutul anului școlar, astfel încât numărul total de ore de curs de care are dreptul să beneficieze să fie de cel puțin 72 de ore.
 + 
Articolul 8(1)Forma de organizare și desfășurare a cursurilor poate fi cu prezență fizică/față în față, online sau în format hibrid. Forma de organizare și desfășurare se stabilește de către inspectoratul școlar, în baza unei analize și a consultării unităților de învățământ preuniversitar care organizează cursul, ținând cont de situația elevilor care sunt înscriși în cadrul grupelor și de resursele unităților de învățământ preuniversitar, astfel încât să permită participarea tuturor elevilor înscriși la cursuri.(2)Propunerea privind orarul cursului fiecărei grupe de acomodare este elaborată la nivelul unităților de învățământ desemnate să organizeze cursurile și este transmisă spre avizare către inspectoratul școlar. În urma avizului primit din partea inspectoratului școlar, directorul unității de învățământ preuniversitar desemnate să organizeze cursurile o propune spre aprobare consiliului de administrație al unității de învățământ.
 + 
Articolul 9(1)Cursurile grupelor de acomodare se desfășoară după o programă elaborată de către Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație în colaborare cu Institutul Limbii Române, aprobată prin ordin al ministrului educației. Programa este aprobată prin ordin de ministru și se postează pe site-ul structurilor specializate din subordinea/ale Ministerului Educației cu atribuții în domeniul curriculumului.(2)Cursurile grupelor de acomodare se desfășoară cu utilizarea materialelor didactice realizate de către profesori în baza programei menționate la alin. (1), astfel încât să permită adaptarea la particularitățile elevilor, respectiv la nivelurile inițiale de cunoaștere a limbii, culturii și civilizației românești, precum și la nevoile diferite ale elevilor care participă la curs.
 + 
Capitolul IVDispoziții finale + 
Articolul 10Cursurile sunt susținute, de regulă, de către cadre didactice care dețin diploma de studii superioare absolvite în specializarea „Limba și literatura română“. + 
Articolul 11Inspectoratul școlar numește un inspector responsabil cu organizarea acestor grupe, crearea unei baze de date cu beneficiarii acestor cursuri și grupele constituite, precum și cu monitorizarea și consilierea activității cadrelor didactice care susțin cursurile. + 
Articolul 12Ministerul Educației poate organiza, în parteneriat cu Institutul Limbii Române și/sau alte organizații, activități de formare a profesorilor care predau cursul de la grupele de acomodare și schimburi de experiență ale acestora cu profesorii care predau cursul de Limbă, cultură și civilizație românească în școli din străinătate, potrivit Hotărârii Guvernului nr. 454/2008 pentru aprobarea Proiectului Ministerului Educației, Cercetării și Tineretului privind predarea cursului de Limbă, cultură și civilizație românească în unități de învățământ din state membre ale Uniunii Europene. + 
Articolul 13Profesorii care susțin cursul la grupele de acomodare vor beneficia, cu prioritate, de accesul la activități de formare în domeniul predării limbii, culturii și civilizației românești. + 
Articolul 14(1)Retribuția profesorilor care predau la grupele de acomodare se face prin plata cu ora/cumul, în condițiile legii.(2)Plata profesorilor care predau la grupele de acomodare se face din bugetele unităților de învățământ care organizează cursul, în condițiile legii.
––

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x