Notă …
Aprobată prin ORDINUL nr. 6.900 din 28 decembrie 2023, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 60 din 23 ianuarie 2024. +
Capitolul IDispoziții generale +
Articolul 1(1)În conformitate cu art. 11 alin. (3), art. 111 alin. (2), art. 115, 119, art. 120 alin. (2) lit. c), art. 149 alin. (3) lit. c) și alin. (12), (13), (14), (17) și art. 155 lit. b) din Legea învățământului superior nr. 199/2023, cu modificările și completările ulterioare, se formează un fond distinct pentru dezvoltarea instituțională (FDI) din bugetul alocat Ministerului Educației (ME).(2)Fondurile alocate pentru dezvoltarea instituțională a instituțiilor de învățământ superior de stat, finanțate din bugetul ME, sunt considerate venituri proprii ale acestora și sunt utilizate în condițiile autonomiei universitare și în conformitate cu prevederile contractelor de finanțare instituțională în vederea realizării obiectivelor ce le revin în cadrul politicii statului din domeniul învățământului și cercetării științifice universitare.(3)Fondurile alocate de la bugetul de stat pentru dezvoltarea instituțională a instituțiilor de învățământ superior sunt supuse controlului periodic, din perspectiva implementării și eficienței, efectuat de ME și Comisia Națională a Finanțării Învățământului Superior (CNFIS). +
Articolul 2(1)Instituțiile de învățământ superior de stat beneficiază de un fond distinct pentru dezvoltarea instituțională, din bugetul alocat ME pentru învățământul superior.(2)Fondul de dezvoltare instituțională se alocă după criterii competitive bazate pe standardele elaborate de CNFIS.(3)În vederea obținerii de fonduri de dezvoltare instituțională, instituțiile de învățământ superior elaborează proiecte de dezvoltare instituțională, pe care le transmit CNFIS.(4)Fondul de dezvoltare instituțională cuprinde sume pentru finanțarea unor proiecte specifice de dezvoltare instituțională pentru promovarea unor programe noi de studii, creșterea capacității instituționale, îmbunătățirea calității activității didactice, consolidarea legăturilor cu comunitatea locală și/sau regională, incluziunea socială, dezvoltarea programelor de studii și/sau internaționalizarea activității de învățământ superior, pe categoriile de cheltuieli prevăzute la art. 3. +
Articolul 3Categoriile de cheltuieli eligibile privind sumele alocate pentru dezvoltarea instituțională a instituțiilor de învățământ superior de stat, finanțate din bugetul ME, sunt:a)cheltuieli de personal (CP): salarii pentru personalul didactic, auxiliar didactic, de cercetare implicat în desfășurarea programelor de studii, sporuri, contribuție de asigurări sociale, alte contribuții legale în conformitate cu legislația privind salarizarea; … b)cheltuieli cu deplasări interne și internaționale; … c)cheltuieli materiale (CM): cheltuieli de întreținere și gospodărie, cheltuieli pentru materiale și prestări de servicii cu caracter funcțional, cheltuieli cu cercetarea aferente programelor de studii, obiecte de inventar, reparații, cărți și publicații, perfecționarea personalului, protocol, protecția muncii etc.; … d)cheltuieli pentru susținerea proiectelor educaționale (inclusiv a celor propuse de asociațiile studențești și aprobate de universitate) și de dezvoltare a resursei umane; … e)cheltuieli cu regia instituțiilor de învățământ superior. … +
Capitolul IIProcedura de alocare a fondului pentru dezvoltare instituțională +
Articolul 4(1)Criteriile pentru alocarea fondului pentru dezvoltare instituțională sunt conforme cu standardele specifice aplicate la nivel internațional și vizează:a)conformitatea proiectului de dezvoltare instituțională cu politicile naționale de dezvoltare a învățământului superior privind:(i)armonizarea politicilor educaționale de la nivel instituțional cu prevederile Legii învățământului superior nr. 199/2023, cu modificările și completările ulterioare, și ale legislației subsecvente; … (ii)dezvoltarea politicilor instituționale de internaționalizare a învățământului; … (iii)dezvoltarea politicilor de mobilitate a studenților și a cadrelor didactice și de cercetare în spațiul european al educației și cercetării științifice; … (iv)dezvoltarea de parteneriate cu operatorii economici și cu comunitatea locală și/sau regională la nivel național și regional; … (v)dezvoltarea programelor de învățare inovativă în concordanță cu nivelul progresului științific actual; … (vi)accesul neîngrădit la baze de cercetare; … … b)conformitatea proiectului de dezvoltare instituțională cu planul strategic al instituției de învățământ superior aplicante; … c)calitatea proiectului (definirea obiectivelor, adecvarea mijloacelor pentru atingerea obiectivelor, fundamentarea bugetului, măsurile de asigurare a calității etc.); … d)corelarea bugetului propus cu dimensiunea aplicării obiectivelor instituției de învățământ superior și a activităților proiectului; … e)impactul anticipat al implementării proiectului și sustenabilitatea efectelor acestuia; … f)capacitatea instituției de învățământ superior de implementare a proiectului. … (2)La propunerea CNFIS, ME poate stabili anual defalcarea pe tipuri de proiecte a fondului pentru dezvoltare instituțională, precum și ponderea diferitelor criterii pentru alocarea acestuia. +
Articolul 5(1)Toate instituțiile de învățământ superior de stat finanțate din bugetul ME sunt eligibile pentru a depune proiecte specifice de dezvoltare instituțională, care pot viza unul sau mai multe dintre următoarele domenii:a)creșterea echității sociale, în vederea incluziunii sociale și sporirii accesului la învățământul superior; … b)susținerea participării și accesului studenților cu dizabilități la procesul educațional; … c)corelarea ofertelor educaționale cu cererea pieței muncii (inclusiv proiecte privitoare la consilierea și orientarea în carieră); … d)creșterea gradului de internaționalizare a învățământului superior din România; … e)asigurarea transparenței în gestiunea studenților; … f)asigurarea funcționării în bune condiții a grădinilor botanice universitare, a stațiunilor didactice, a bazelor de practică și a altor infrastructuri de susținere a activităților didactice, similare bazelor de practică, din cadrul instituțiilor de învățământ superior, folosite pentru instruirea studenților; … g)susținerea activităților societăților antreprenoriale studențești (SAS) din cadrul instituțiilor de învățământ superior; … h)creșterea capacității instituționale; … i)îmbunătățirea calității activității didactice, inclusiv a respectării deontologiei și eticii academice; … j)promovarea unor programe noi de studii; … k)cultivarea legăturilor cu comunitatea locală și/sau regională; … l)dezvoltarea programelor de studii; … m)dezvoltarea capacității instituționale pentru cercetare din instituțiile de învățământ superior. … (2)CNFIS evaluează conform criteriilor menționate la art. 4 proiectele specifice de dezvoltare instituțională depuse și stabilește lista ordonată a proiectelor selectate pentru finanțare, pe care o înaintează ME. Pentru activitatea de evaluare, CNFIS poate apela la experți în domeniile specifice, menționate la alin. (1), inclusiv la reprezentanți ai federațiilor studențești naționale.(3)Numărul maxim de proiecte aprobate pentru fiecare dintre domeniile prevăzute la art. 8 alin. (1) este 30. +
Articolul 6În cazul în care fondul pentru dezvoltarea instituțională nu a fost alocat în întregime la prima rundă de aplicații, ME poate decide, la propunerea CNFIS, organizarea în decursul aceluiași an a unei a doua competiții de proiecte de dezvoltare instituțională. +
Articolul 7(1)Instituțiile de învățământ superior de stat cărora li se repartizează fonduri pentru dezvoltare instituțională vor transmite către CNFIS, la finalizarea fiecărui proiect, un raport final și vor publica pe site-urile proprii rapoarte de implementare a proiectelor finanțate.(2)Prin excepție de la prevederile art. 5 alin. (1), nu sunt eligibile instituțiile de învățământ superior care la data închiderii apelului de proiecte sunt în următoarele situații:a)nu au transmis un raport final sau nu au publicat rapoartele de implementare a proiectelor finanțate în ultimii 2 ani; … b)nu au încărcat, conform prevederilor art. 112 și 124 din Legea învățământului superior nr. 199/2023, cu modificările și completările ulterioare, datele în platformele ANS, respectiv RMUR, conform calendarului stabilit de ME; … c)nu au actualizată oferta educațională pentru studenții internaționali, în cadrul platformei studyinromania.gov.ro. … (3)CNFIS publică pe pagina web proprie toate rapoartele de implementare prevăzute la alin. (1). +
Capitolul IIIDispoziții finale +
Articolul 8(1)Pentru anul 2024, domeniile pentru care se pot depune proiecte de dezvoltare instituțională sunt:a)creșterea echității sociale, în vederea incluziunii sociale și sporirii accesului la învățământul superior; … b)susținerea participării și accesului studenților cu dizabilități la procesul educațional; … c)creșterea gradului de internaționalizare a învățământului superior din România; … d)asigurarea funcționării în bune condiții a grădinilor botanice universitare, a stațiunilor didactice, a bazelor de practică și a altor infrastructuri de susținere a activităților didactice, similare bazelor de practică, din cadrul instituțiilor de învățământ superior, folosite pentru instruirea studenților; … e)susținerea activităților SAS din cadrul instituțiilor de învățământ superior; … f)îmbunătățirea calității activității didactice, inclusiv a respectării deontologiei și eticii academice; … g)dezvoltarea capacității instituționale pentru cercetare din instituțiile de învățământ superior; … h)corelarea ofertei educaționale cu cererea pieței muncii (inclusiv proiecte privitoare la consilierea și orientarea în carieră). … (2)Instituțiile de învățământ superior de stat pot depune maximum un proiect pe un domeniu de dezvoltare instituțională.(3)Pentru anul 2024, fondul pentru dezvoltarea instituțională se alocă în baza unei singure competiții de proiecte de dezvoltare instituțională.(4)Calendarul de desfășurare a competiției FDI 2024 va fi inclus în pachetul de informații aprobat de ME și va fi publicat la data lansării competiției.––