METODOLOGIE din 24 octombrie 2022

Redacția Lex24
Publicat in Repertoriu legislativ, 16/12/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Emitent: MINISTERUL EDUCATIEI
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 1089 din 11 noiembrie 2022
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act
Nu exista actiuni induse de acest act
Acte referite de acest act:

Alegeti sectiunea:
SECTIUNE ACTREFERA PEACT NORMATIV
ActulREFERIRE LAORDIN 6127 24/10/2022
ART. 1REFERIRE LALEGE 122 04/05/2006
ART. 6REFERIRE LAORDIN 5807 29/09/2022
ART. 6REFERIRE LAORDIN 4183 04/07/2022
ART. 6REFERIRE LAREGULAMENT 04/07/2022 ART. 125
ART. 6REFERIRE LAMETODOLOGIE 29/09/2022
ART. 10REFERIRE LAORDIN 5807 29/09/2022
ART. 10REFERIRE LAORDIN 4183 04/07/2022
ART. 10REFERIRE LAREGULAMENT 04/07/2022 ART. 125
ART. 10REFERIRE LAMETODOLOGIE 29/09/2022
ART. 11REFERIRE LAORDIN 5807 29/09/2022
ART. 11REFERIRE LAORDIN 4183 04/07/2022
ART. 11REFERIRE LAREGULAMENT 04/07/2022 ART. 125
ART. 11REFERIRE LAMETODOLOGIE 29/09/2022
ART. 12REFERIRE LAORDIN 5807 29/09/2022
ART. 12REFERIRE LAORDIN 4183 04/07/2022
ART. 12REFERIRE LAREGULAMENT 04/07/2022 ART. 125
ART. 12REFERIRE LAMETODOLOGIE 29/09/2022
ART. 13REFERIRE LAORDIN 5807 29/09/2022
ART. 13REFERIRE LAORDIN 4183 04/07/2022
ART. 13REFERIRE LAREGULAMENT 04/07/2022 ART. 125
ART. 13REFERIRE LAMETODOLOGIE 29/09/2022
ART. 15REFERIRE LAORDIN 5807 29/09/2022
ART. 15REFERIRE LAMETODOLOGIE 29/09/2022
ART. 18REFERIRE LAORDIN 4183 04/07/2022
ART. 18REFERIRE LAREGULAMENT 04/07/2022 ART. 124
ART. 32REFERIRE LAOG 44 29/01/2004 ART. 37
Acte care fac referire la acest act:

SECTIUNE ACTREFERIT DEACT NORMATIV
ActulREFERIT DEACORD 17/07/2023
ActulAPROBAT DEORDIN 6127 24/10/2022
ActulCONTINUT DEORDIN 6127 24/10/2022
ActulREFERIT DEORDIN 6127 24/10/2022





Notă
Aprobată prin ORDINUL nr. 6.127 din 24 octombrie 2022, publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 1089 din 11 noiembrie 2022.
 + 
Capitolul IDispoziții generale + 
Articolul 1(1)Prezenta metodologie se aplică minorilor și tinerilor care au depășit vârsta de 18 ani, dar nu au încheiat studiile preuniversitare, care au dobândit sau au solicitat o formă de protecție internațională sau un drept de ședere în România, precum și minorilor și tinerilor din aceeași categorie, cetățeni ai statelor membre ale Uniunii Europene și ale Spațiului Economic European și ai Confederației Elvețiene.(2)Prezenta metodologie se aplică și minorilor străini, însoțiți sau neînsoțiți, și tinerilor care au depășit vârsta de 18 ani, dar nu au încheiat studiile preuniversitare, care solicită o formă de protecție internațională, conform prevederilor Legii nr. 122/2006 privind azilul în România, cu modificările și completările ulterioare, precum și celor care dețin un drept de ședere pe teritoriul României, inclusiv cel derivat din acordarea protecției temporare.
 + 
Articolul 2(1)Unul dintre părinți sau reprezentanții legali ai minorilor menționați la art. 1 alin. (1), care nu au încheiat studiile preuniversitare, au dreptul să solicite, prin depunerea unei cereri la inspectoratul școlar județean, respectiv la Inspectoratul Școlar al Municipiului București, denumit în continuare ISMB, înscrierea acestora în învățământul preuniversitar.(2)În cazul minorilor neînsoțiți dreptul de a solicita înscrierea în învățământul preuniversitar revine reprezentanților legali desemnați.(3)Tinerii care au depășit vârsta de 18 ani și nu au încheiat studiile preuniversitare solicită înscrierea în învățământul preuniversitar în nume propriu, prin depunerea unei cereri, la inspectoratul școlar județean/ISMB. + 
Articolul 3Desemnarea unităților de învățământ la care se face repartizarea elevilor pentru care s-a solicitat înscrierea revine inspectoratului școlar, în baza unei analize realizate, după caz, împreună cu părinții elevilor/reprezentatul legal și cu reprezentanții Inspectoratului General pentru Imigrări, denumit în continuare IGI, ținând cont de circumscripțiile școlare existente, atunci când legislația în vigoare prevede acest fapt.
 + 
Capitolul IIFrecventarea cursurilor în calitate de audient + 
Articolul 4(1)Elevii minori și tineri care au depășit vârsta de 18 ani, dar nu au încheiat studiile preuniversitare, care au dobândit sau au solicitat o formă de protecție internațională sau un drept de ședere în România, pentru care s-a solicitat înscrierea în învățământul preuniversitar și care, până la finalizarea procedurii de recunoaștere și echivalare a studiilor într-un anumit an de studiu, frecventează cursurile unității de învățământ preuniversitar, dobândesc calitatea de audient.(2)Elevii frecventează ca audienți cursurile unității de învățământ preuniversitar la care au fost repartizați de către inspectoratul școlar și pot participa simultan la cursul de inițiere în limba română, precum și la alte activități educative școlare sau extrașcolare.
 + 
Articolul 5În vederea depășirii dificultăților de adaptare, atât pe perioada urmării cursului de inițiere în limba română, a frecventării în calitate de audienți ai cursurilor școlare, cât și ulterior, pe parcursul școlarizării, minorii și tinerii vor beneficia de asistența consilierilor școlari. + 
Articolul 6(1)Calitatea de audient o dobândesc următoarele categorii de elevi:a)minorii străini care au acte de studiu sau au depus documentele în vederea echivalării și cunosc limba română, până la finalizarea procedurii de echivalare;b)minorii străini care au acte de studiu sau au depus documentele în vederea echivalării, dar nu cunosc limba română și participă la cursul de inițiere în limba română, până la finalizarea cursului de inițiere în limba română și obținerea certificatului de limba română. Prevederea se aplică și pentru minorii străini, din această categorie, care din diferite motive nu au finalizat cursul de inițiere în limba română pentru întreaga perioadă prevăzută și/sau nu au obținut certificatul de limba română;c)minorii străini care nu au acte de studiu și cunosc limba română, până la finalizarea procedurii de evaluare/examinare, după caz, conform art. 125 alin. (11) și (12) din Regulamentul-cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar, aprobat prin Ordinul ministrului educației nr. 4.183/2022, sau conform prevederilor Metodologiei speciale de atestare a studiilor preuniversitare pentru străinii care au obținut o protecție internațională în România și care nu au documente doveditoare ale studiilor sau care, din motive obiective, nu se încadrează în actualele prevederi legale în domeniul recunoașterii și atestării studiilor străinilor în România, în scopul facilitării accesului pe piața forței de muncă sau al continuării studiilor, aprobată prin Ordinul ministrului educației nr. 5.807/2022; pentru minorii străini care nu optează pentru niciuna dintre procedurile de evaluare/examinare anterior menționate, până la finalizarea procedurii simplificate de evaluare în vederea școlarizării și înmatriculării într-un anumit an de studiu;d)minorii străini care nu au acte de studiu, nu cunosc limba română și participă la cursul de inițiere în limba română, până la finalizarea cursului de inițiere în limba română și obținerea certificatului de limba română, precum și după finalizarea procedurii de evaluare/examinare, după caz, conform art. 125 alin. (11) și (12) din Regulamentul-cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar, aprobat prin Ordinul ministrului educației nr. 4.183/2022, sau conform prevederilor Metodologiei speciale de atestare a studiilor preuniversitare pentru străinii care au obținut o protecție internațională în România și care nu au documente doveditoare ale studiilor sau care, din motive obiective, nu se încadrează în actualele prevederi legale în domeniul recunoașterii și atestării studiilor străinilor în România, în scopul facilitării accesului pe piața forței de muncă sau al continuării studiilor, aprobată prin Ordinul ministrului educației nr. 5.807/2022; pentru minorii străini care nu optează pentru niciuna dintre procedurile de evaluare/examinare anterior menționate, până la finalizarea procedurii simplificate de evaluare în vederea școlarizării și înmatriculării într-un anumit an de studiu. Prevederea se aplică și pentru minorii străini, din această categorie, care din diferite motive nu au finalizat cursul de inițiere în limba română pentru întreaga perioadă prevăzută și/sau nu au obținut certificatul de limba română;e)minorii străini cu acte de studiu, care nu cunosc limba română și care nu participă la cursul de inițiere în limba română, până la finalizarea procedurii de echivalare, iar pentru minorii străini care nu au acte de studiu, care nu cunosc limba română și care nu participă la cursul de inițiere în limba română după finalizarea procedurii de evaluare/examinare, după caz, conform art. 125 alin. (11) și (12) din Regulamentul-cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar, aprobat prin Ordinul ministrului educației nr. 4.183/2022, sau conform prevederilor Metodologiei speciale de atestare a studiilor preuniversitare pentru străinii care au obținut o protecție internațională în România și care nu au documente doveditoare ale studiilor sau care, din motive obiective, nu se încadrează în actualele prevederi legale în domeniul recunoașterii și atestării studiilor străinilor în România, în scopul facilitării accesului pe piața forței de muncă sau al continuării studiilor, aprobată prin Ordinul ministrului educației nr. 5.807/2022; pentru minorii străini care nu optează pentru niciuna dintre procedurile de evaluare/examinare anterior menționate, până la finalizarea procedurii simplificate de evaluare în vederea școlarizării și înmatriculării într-un anumit an de studiu.(2)Desemnarea nivelului clasei în care va fi înscris elevul ca audient se face de către o comisie de repartizare, al cărui președinte este directorul/directorul adjunct al unității școlare, constituită în termen de cel mult 3 zile de la prezentarea elevului la unitatea de învățământ preuniversitar la care acesta a fost repartizat pentru înscriere. Activitatea comisiei, precum și activitatea și evaluarea elevilor se desfășoară conform prevederilor art. 125 din Regulamentul-cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar, aprobat prin Ordinul ministrului educației nr. 4.183/2022.(3)Comisia de repartizare va desfășura un interviu cu elevul și, după caz, cu părintele/reprezentantul legal al elevului respectiv și va decide cu privire la clasa/nivelul de învățământ pe care îl va parcurge elevul în calitate de audient, în termen de maximum 5 zile de la prezentarea elevului la unitatea de învățământ preuniversitar la care acesta a fost repartizat pentru înscriere. Depășirea acestui termen este permisă numai în situația în care elevul nu se prezintă la interviul programat.(4)În alegerea clasei/nivelului de învățământ pe care îl va parcurge elevul în calitate de audient, criteriile prioritare sunt vârsta elevului, respectiv nivelul dezvoltării psiho-comportamentale și intelectuale generale, și declarațiile acestuia și ale părinților/reprezentantului legal cu privire la clasele parcurse în țara de origine. În cazul în care există acte de studiu în vederea echivalării, comisia de repartizare va recomanda înscrierea într-un an de studiu echivalent clasei, ținând cont de informațiile existente în cadrul acestor documente.(5)Având în vedere interesul adaptării și integrării elevului la sistemul românesc de învățământ și intervalul de timp necesar pentru atingerea unui nivel de comunicare în limba română, suficient pentru a susține cu succes examenele de la sfârșit de ciclu de învățământ, elevul nu va fi repartizat ca audient în clasa la sfârșitul căreia urmează să se susțină un examen pentru admiterea în ciclul următor de învățământ.(6)Comisia de repartizare face o recomandare cu privire la clasa/nivelul de învățământ pe care o/îl va parcurge elevul în calitate de audient, iar decizia finală revine, după caz, părinților/reprezentantului legal al acestuia, fapt consemnat în cadrul unui proces-verbal, semnat de toți membrii comisiei și părinți/reprezentantul legal. Pe semnătura președintelui comisiei se aplică ștampila unității de învățământ respective.(7)În situația în care, pe parcursul anului școlar, se constată de către cadrele didactice care predau la clasele unde se află audienți existența unor dificultăți majore în formarea competențelor acestora, care nu țin de competențele lingvistice, comisia de repartizare, cu acordul părinților/reprezentanților legali sau la solicitarea acestora, poate reanaliza situația acestor elevi. În acest caz se face o nouă recomandare cu privire la clasa/nivelul de învățământ pe care o/îl parcurge elevul în calitate de audient.(8)Activitatea elevilor audienți, indiferent de categorie, este înregistrată în cataloage provizorii, iar toate mențiunile privind evaluările și frecvența acestora vor fi trecute în cataloagele claselor, imediat după încheierea recunoașterii și echivalării studiilor parcurse în străinătate și după promovarea examenelor de diferență.(9)Elevii audienți aparținând categoriilor menționate la alin. (1) pot beneficia de diferite programe sau măsuri de asistență socială și educațională în aceleași condiții cu ale celorlalte categorii de elevi audienți înscriși în învățământul preuniversitar.(10)Pentru minorii străini, însoțiți sau neînsoțiți, beneficiari ai dreptului de protecție temporară acordat persoanelor strămutate pe teritoriul statului român, incluzând minorii aflați în situații deosebite care provin din zona conflictului armat din Ucraina, înscrierea ca audienți se face conform procedurilor/ metodologiilor specifice în vigoare.
 + 
Capitolul IIIȘcolarizarea și înmatricularea într-un an de studiu + 
Articolul 7Minorii străini care au acte de studiu, au depus documentele în vederea recunoașterii și echivalării studiilor și care cunosc limba română sunt școlarizați, conform procedurilor legale în vigoare, după finalizarea procedurii de echivalare. Școlarizarea și înmatricularea acestora se fac în anul de studiu corespunzător documentului de echivalare emis. + 
Articolul 8Minorii străini care au acte de studiu, au depus documentele în vederea echivalării, dar care nu cunosc limba română și participă la cursul de inițiere în limba română sunt școlarizați după finalizarea cursului de inițiere în limba română și obținerea certificatului de limba română. Școlarizarea și înmatricularea acestora se fac în anul de studiu corespunzător documentului de echivalare emis. Prevederea se aplică și pentru minorii străini, din această categorie, care din diferite motive nu au finalizat cursul de inițiere în limba română pentru întreaga perioadă prevăzută și/sau nu au obținut certificatul de limba română. + 
Articolul 9Minorii străini care au acte de studiu, au depus documentele în vederea echivalării, care nu cunosc limba română și nu participă la cursul de inițiere în limba română, la cererea scrisă a părinților/reprezentanților legali, sunt școlarizați și înmatriculați în anul de studiu corespunzător documentului de echivalare emis. În cazul acestei categorii de minori străini, responsabilitatea acestei decizii revine integral părințiilor/reprezentanților legali, care vor beneficia de activități de consiliere psihopedagogică și orientare școlară din partea unui consilier școlar și/sau a profesorului diriginte, cu prezentarea inclusiv a dificultăților ce decurg pentru școlarizarea într-un an de studiu, în absența frecventării cursului de inițiere în limba română. + 
Articolul 10(1)Minorii străini care nu au acte de studiu și care cunosc limba română sunt școlarizați și înmatriculați, după finalizarea procedurii de evaluare/examinare, după caz, conform art. 125 alin. (11) și (12) din Regulamentul-cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar, aprobat prin Ordinul ministrului educației nr. 4.183/2022, sau conform prevederilor Metodologiei speciale de atestare a studiilor preuniversitare pentru străinii care au obținut o protecție internațională în România și care nu au documente doveditoare ale studiilor sau care, din motive obiective, nu se încadrează în actualele prevederi legale în domeniul recunoașterii și atestării studiilor străinilor în România, în scopul facilitării accesului pe piața forței de muncă sau al continuării studiilor, aprobată prin Ordinul ministrului educației nr. 5.807/2022, sau conform procedurii simplificate de evaluare în vederea școlarizării și înmatriculării într-un anumit an de studiu.(2)Părinții/Reprezentanții legali ai minorilor străini care nu au acte de studiu și care cunosc limba română vor depune o cerere scrisă, adresată conducerii unității de învățământ, în care își vor exprima opțiunea pentru evaluarea/examinarea în vederea școlarizării și înmatriculării într-un an de studiu, fie conform art. 125 alin. (11) și (12) din Regulamentul-cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar, aprobat prin Ordinul ministrului educației nr. 4.183/2022, fie conform prevederilor Metodologiei speciale de atestare a studiilor preuniversitare pentru străinii care au obținut o protecție internațională în România și care nu au documente doveditoare ale studiilor sau care, din motive obiective, nu se încadrează în actualele prevederi legale în domeniul recunoașterii și atestării studiilor străinilor în România, în scopul facilitării accesului pe piața forței de muncă sau al continuării studiilor, aprobată prin Ordinul ministrului educației nr. 5.807/2022, fie conform procedurii simplificate de evaluare în vederea școlarizării și înmatriculării într-un anumit an de studiu. În vederea realizării unei opțiuni întemeiate atât părinții/ reprezentanții legali, cât și elevii vor beneficia de activități de consiliere psihopedagogică și orientare școlară din partea unui consilier școlar și/sau a profesorului diriginte.
 + 
Articolul 11(1)Minorii străini care nu au acte de studiu, care nu cunosc limba română și participă la cursul de inițiere în limba română sunt școlarizați și înmatriculați, după finalizarea cursului de inițiere în limba română și obținerea certificatului de limba română, precum și după finalizarea procedurii de evaluare/examinare, după caz, conform art. 125 alin. (11) și (12) din Regulamentul-cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar, aprobat prin Ordinul ministrului educației nr. 4.183/2022, sau conform prevederilor Metodologiei speciale de atestare a studiilor preuniversitare pentru străinii care au obținut o protecție internațională în România și care nu au documente doveditoare ale studiilor sau care, din motive obiective, nu se încadrează în actualele prevederi legale în domeniul recunoașterii și atestării studiilor străinilor în România, în scopul facilitării accesului pe piața forței de muncă sau al continuării studiilor, aprobată prin Ordinul ministrului educației nr. 5.807/2022, sau conform procedurii simplificate de evaluare în vederea școlarizării și înmatriculării într-un anumit an de studiu. Prevederea se aplică și pentru minorii străini, din această categorie, care din diferite motive nu au finalizat cursul de inițiere în limba română pentru întreaga perioadă prevăzută și/sau nu au obținut certificatul de limba română.(2)Părinții/Reprezentanții legali ai minorilor străini care nu au acte de studiu și care nu cunosc limba română vor depune, după finalizarea cursului de inițiere în limba română și obținerea certificatului de limba română, o cerere scrisă, adresată conducerii unității de învățământ, în care își vor exprima opțiunea pentru evaluarea/examinarea în vederea școlarizării într-un an de studiu, fie conform art. 125 alin. (11) și (12) din Regulamentul-cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar, aprobat prin Ordinul ministrului educației nr. 4.183/2022, fie conform prevederilor Metodologiei speciale de atestare a studiilor preuniversitare pentru străinii care au obținut o protecție internațională în România și care nu au documente doveditoare ale studiilor sau care, din motive obiective, nu se încadrează în actualele prevederi legale în domeniul recunoașterii și atestării studiilor străinilor în România, în scopul facilitării accesului pe piața forței de muncă sau al continuării studiilor, aprobată prin Ordinul ministrului educației nr. 5.807/2022, fie conform procedurii simplificate de evaluare în vederea școlarizării și înmatriculării într-un anumit an de studiu. În vederea realizării unei opțiuni întemeiate atât părinții/ reprezentanții legali, cât și elevii vor beneficia de activități de consiliere psihopedagogică și orientare școlară din partea unui consilier școlar și/sau a profesorului diriginte. Prevederea se aplică și pentru minorii străini, din această categorie, care din diferite motive nu au finalizat cursul de inițiere în limba română pentru întreaga perioadă prevăzută și/sau nu au obținut certificatul de limba română.
 + 
Articolul 12(1)Minorii străini care nu au acte de studiu, care nu cunosc limba română și care nu participă la cursul de inițiere în limba română sunt școlarizați și înmatriculați numai după finalizarea procedurii de evaluare/examinare, după caz, conform art. 125 alin. (11) și (12) din Regulamentul-cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar, aprobat prin Ordinul ministrului educației nr. 4.183/2022, sau conform prevederilor Metodologiei speciale de atestare a studiilor preuniversitare pentru străinii care au obținut o protecție internațională în România și care nu au documente doveditoare ale studiilor sau care, din motive obiective, nu se încadrează în actualele prevederi legale în domeniul recunoașterii și atestării studiilor străinilor în România, în scopul facilitării accesului pe piața forței de muncă sau al continuării studiilor, aprobată prin Ordinul ministrului educației nr. 5.807/2022, sau conform procedurii simplificate de evaluare în vederea școlarizării și înmatriculării într-un anumit an de studiu.(2)Părinții/Reprezentanții legali ai minorilor străini care nu au acte de studiu, care nu cunosc limba română și care nu participă la cursul de inițiere în limba română vor depune o cerere scrisă, adresată conducerii unității de învățământ, în care își vor exprima opțiunea pentru evaluarea/examinarea în vederea școlarizării într-un an de studiu, fie conform art. 125 alin. (11) și (12) din Regulamentul-cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar, aprobat prin Ordinul ministrului educației nr. 4.183/2022, fie conform prevederilor Metodologiei speciale de atestare a studiilor preuniversitare pentru străinii care au obținut o protecție internațională în România și care nu au documente doveditoare ale studiilor sau care, din motive obiective, nu se încadrează în actualele prevederi legale în domeniul recunoașterii și atestării studiilor străinilor în România, în scopul facilitării accesului pe piața forței de muncă sau al continuării studiilor, aprobată prin Ordinul ministrului educației nr. 5.807/2022, fie conform procedurii simplificate de evaluare în vederea școlarizării și înmatriculării într-un anumit an de studiu. În cazul acestei categorii de minori străini, responsabilitatea acestei decizii revine integral părințiilor/reprezentanților legali, care vor beneficia de activități de consiliere psihopedagogică și orientare școlară din partea unui consilier școlar și/sau a profesorului diriginte, cu prezentarea inclusiv a riscurilor ce decurg din participarea la evaluarea/examinarea în vederea școlarizării întrun an de studiu, în absența frecventării cursului de inițiere în limba română. + 
Articolul 13Părinții/Reprezentanții legali ai minorilor străini care nu au acte de studiu pot opta, depunând o cerere scrisă, adresată conducerii unității de învățământ, pentru aplicarea procedurii simplificate de evaluare în vederea școlarizării și înmatriculării într-un anumit an de studiu, conform prevederilor prezentei metodologii. În cazul acestei opțiuni se anulează posibilitatea ca evaluarea/examinarea în vederea școlarizării într-un an de studiu să fie realizată fie conform art. 125 alin. (11) și (12) din Regulamentul-cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar, aprobat prin Ordinul ministrului educației nr. 4.183/2022, fie conform prevederilor Metodologiei speciale de atestare a studiilor preuniversitare pentru străinii care au obținut o protecție internațională în România și care nu au documente doveditoare ale studiilor sau care, din motive obiective, nu se încadrează în actualele prevederi legale în domeniul recunoașterii și atestării studiilor străinilor în România, în scopul facilitării accesului pe piața forței de muncă sau al continuării studiilor, aprobată prin Ordinul ministrului educației nr. 5.807/2022. + 
Articolul 14(1)Procedura simplificată de evaluare în vederea școlarizării și înmatriculării într-un anumit an de studiu presupune susținerea de către elev a unui test de verificare generală a cunoștințelor la matematică, în acest scop fiind constituită o comisie de evaluare, numită prin decizie a inspectorului școlar general.(2)Comisia de evaluare este alcătuită din directorul/directorul adjunct al unității de învățământ la care elevul a fost audient, în calitate de președinte, și 2 profesori de matematică, dintre care unul este profesorul de la clasa la care elevul a fost audient, numiți profesori evaluatori.(3)Pentru elevii din ciclul primar comisia de evaluare este alcătuită din directorul/directorul adjunct al unității de învățământ la care elevul a fost audient, în calitate de președinte, și 2 profesori pentru ciclul primar, dintre care unul este profesorul de la clasa la care elevul a fost audient, numiți profesori evaluatori.(4)Seturile de teste la matematică vor fi realizate și aplicate de către profesorii evaluatori.(5)După aplicarea testelor la nivelul comisiei se consemnează în cadrul unui proces-verbal rezultatele testului și o apreciere sintetică referitoare la nivelul competențelor matematice deținute, prin raportare la sistemul preuniversitar românesc. + 
Articolul 15Pentru minorii străini care nu au acte de studiu și care au optat pentru realizarea evaluării/examinării în vederea școlarizării într-un an de studiu fie conform prevederilor Metodologiei speciale de atestare a studiilor preuniversitare pentru străinii care au obținut o protecție internațională în România și care nu au documente doveditoare ale studiilor sau care, din motive obiective, nu se încadrează în actualele prevederi legale în domeniul recunoașterii și atestării studiilor străinilor în România, în scopul facilitării accesului pe piața forței de muncă sau al continuării studiilor, aprobată prin Ordinul ministrului educației nr. 5.807/2022, fie conform procedurii simplificate de evaluare în vederea școlarizării și înmatriculare într-un anumit an de studiu, desemnarea nivelului clasei în care va fi școlarizat și înmatriculat elevul se face de către o comisie de repartizare. + 
Articolul 16(1)Comisia de repartizare analizează rezultatele obținute de elev, indiferent de modul în care s-a realizat evaluarea/examinarea în vederea școlarizării într-un an de studiu.(2)Comisia de repartizare este numită prin decizie a inspectorului școlar general.(3)Comisia de repartizare este condusă de un inspector școlar desemnat de către inspectoratul școlar județean/ISMB și este alcătuită din directorul/directorul adjunct al unității de învățământ unde elevul a fost audient, 2 profesori din clasa la care elevul a fost audient, dintre care unul este profesorul diriginte al clasei, după caz, 2 profesori pentru învățământul primar, dintre care unul este profesorul la care elevul a fost audient, un consilier școlar/psiholog școlar, profesorul care a susținut cursul de inițiere în limba română, dacă elevul a participat la acest curs. + 
Articolul 17(1)În baza analizei rezultatelor obținute de elev, având în vedere vârsta și studiile anterioare declarate de candidat, comisia recomandă părinților/reprezentanților legali repartizarea în anul de studiu corespunzător.(2)Recomandarea făcută părinților sau susținătorilor legali privind repartizarea elevilor într-un anumit an de studiu se realizează prin consensul membrilor comisiei. În situația în care nu se realizează consensul membrilor comisiei, decizia finală revine președintelui comisiei.(3)Recomandarea privind repartizarea elevilor într-un anumit an de studiu se consemnează în cadrul unui proces-verbal, semnat de toți membrii comisiei.(4)Părinții sau susținătorii legali primesc o adeverință semnată de președintele comisiei, cu ștampila unității de învățământ, în care se înscrie recomandarea privind repartizarea elevilor într-un anumit an de studiu. În cazul în care părinții sau susținătorii legali își exprimă acordul, prin semnătură, referitor la recomandarea comisiei, adeverința reprezintă documentul în baza căruia se va realiza repartizarea elevilor într-un anumit an de studiu.(5)În cazul în care părinții sau susținătorii legali nu sunt de acord cu recomandarea comisiei de evaluare, acest fapt va fi consemnat în cadrul unui proces-verbal special. În această situație, părinții sau susținătorii legali au dreptul de a solicita repartizarea copiilor în sistemul preuniversitar românesc, în clasa pe care o doresc, și își asumă integral responsabilitățile ce decurg din neacceptarea recomandării comisiei de repartizare. + 
Articolul 18(1)Pentru toate categoriile de minori și tineri sunt valabile prevederile art. 124 din Regulamentul-cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar, aprobat prin Ordinul ministrului educației nr. 4.183/2022.(2)Prin programul „A doua șansă“ – învățământ primar și programul „A doua șansă“ – învățământ secundar pot fi școlarizați minorii și tinerii care au depășit vârsta de 18 ani, care au dobândit protecție internațională sau un drept de ședere în România, precum și cetățeni ai statelor membre ale Uniunii Europene, Spațiului Economic European și cetățeni ai Confederației Elvețiene, cu sau fără acte de studiu.(3)Elevii școlarizați prin programul „A doua șansă“, care nu cunosc limba română, simultan cu frecventarea programului au dreptul să participe, la cerere, și la cursul de inițiere în limba română.
 + 
Capitolul IVCursul de inițiere în limba română + 
Articolul 19În vederea școlarizării și facilitării integrării, categoriile de minori și tineri, menționate în prezenta metodologie, care nu cunosc limba română au dreptul să beneficieze de un curs de inițiere în limba română. + 
Articolul 20(1)Părinții/Reprezentanții legali ai minorilor străini care nu cunosc limba română depun cererea de participare la cursurile de inițiere în limba română, însoțită de documentul de identitate, conform legislației în vigoare, la inspectoratele școlare județene, respectiv la ISMB sau la sediile centrelor teritoriale ale IGI. În această din urmă situație, centrele teritoriale ale IGI transmit cererile de participare, însoțite de documente de identitate ale acestor categorii de străini, în termen de cel mult 5 zile de la primire, inspectoratelor școlare în a căror rază domiciliază beneficiarii.(2)Cererile de participare la cursurile de inițiere în limba română pot fi depuse și de tinerii care au depășit 18 ani, dar nu au încheiat studiile preuniversitare, la inspectoratul școlar județean/ISMB.(3)Cererea de participare la cursurile de inițiere în limba română se depune, de regulă, odată cu cererea de înscriere în învățământul preuniversitar, iar repartizarea cursanților se realizează după primirea cererii, de către inspectoratul școlar.(4)Inspectoratul școlar județean/ISMB asigură înscrierea solicitanților la cursuri și le comunică acestora, în cel mult 30 de zile de la înregistrarea cererii, unitatea de învățământ unde vor avea loc aceste cursuri.
 + 
Articolul 21În cazul în care părinții/reprezentanții legali desemnați ai minorilor străini declară că aceștia cunosc limba română, pe lângă solicitarea de înscriere adresată inspectoratului școlar, părinții/reprezentanții legali desemnați vor depune și o declarație pe propria răspundere, referitoare la cunoașterea limbii române de către copii și renunțarea la dreptul de participare la cursul de inițiere în limba română. Opțional, pentru această categorie de minori străini, părinții/reprezentanții legali desemnați pot depune o cerere scrisă prin care să solicite participarea la primul test de limba română organizat la nivelul județului/municipiului București, în vederea obținerii certificatului de competență lingvistică, conform Cadrului european comun de referință pentru limbi (CECRL). + 
Articolul 22(1)Prin decizie a inspectorului școlar general, în toate județele unde există cereri, este numit un inspector responsabil cu organizarea, monitorizarea și evaluarea cursului de inițiere în limba română și integrarea și adaptarea elevilor minori și a tinerilor care au depășit vârsta de 18 ani.(2)Nominalizarea unității de învățământ care urmează să desfășoare cursul se realizează prin decizie a inspectorului școlar general. Nominalizarea este comunicată unității de învățământ.(3)Unitatea de învățământ unde urmează să se desfășoare cursul de inițiere în limba română poate fi, după caz, aceeași cu cea la care sunt înscriși elevii, în vederea frecventării în calitate de audienți și, ulterior, școlarizați și înmatriculați într-un anumit an de studiu.(4)Prin decizie a consiliului de administrație al unității de învățământ care organizează cursul, se stabilesc: cadrele didactice care vor preda cursul de inițiere în limba română, orarul cursurilor, spațiul în care se va desfășura cursul.
 + 
Articolul 23Profesorii care susțin cursul de inițiere în limba română vor beneficia, cu prioritate, de accesul la activități de formare în domeniul predării limbii române ca limbă străină, al relațiilor interculturale și comunicării. + 
Articolul 24(1)Cursurile de inițiere în limba română se desfășoară pe durata întregului an școlar și încep de la momentul în care există solicitanți.(2)Fiecare cursant al cursului de inițiere în limba română beneficiază de un număr de 6 (șase) ore/săptămână.(3)Fiecare cursant beneficiază de un număr minim de 216 ore de inițiere în limba română, corespunzătoare unei perioade de 36 de săptămâni, repartizate pe parcursul unui an școlar și, după caz, al anului școlar următor. Cursanții pot continua frecventarea cursului și după încheierea celor 216 ore, până la prima sesiune de examinare a competențelor de limba română dobândite, la care le este permis să se prezinte.(4)Cursul este împărțit, de regulă, în 3 module, corespunzătoare nivelurilor A1, A2 și B1, conform CECRL. În acest fel, în funcție de cursanții care încep frecventarea pe parcursul anului școlar, se pot organiza module pentru începători (A1) la orice moment al anului școlar, dacă numărul cursanților noi justifică această organizare. În funcție de nevoi, se pot organiza și module bazate pe subîmpărțirea celor menționate, de tipul A1.1 și A1.2, mai ales pentru cursanți care necesită un timp suplimentar pentru familiarizarea cu alfabetul latin.(5)În desfășurarea activităților de învățare a limbii române se va ține cont de diferențele de nivel inițial. Prin nivelul inițial se înțeleg, după caz, competențele de limba română deja deținute sau nivelul de cunoaștere a altor limbi romanice/europene sau a alfabetului latin. În acest sens, la debutul activității, fiecare cursant este evaluat inițial, în vederea stabilirii nivelului de competență lingvistică și participării în cadrul unuia dintre modulele cursului de inițiere în limba română conform CECRL.(6)La sfârșitul fiecărui modul, profesorul va testa cursanții. În funcție de rezultat se poate recomanda continuarea cu modulul următor, continuarea dublată de activități remediale sau reluarea modulului încheiat.(7)La încheierea modulului B1, cursanții susțin un examen de competențe în limba română. + 
Articolul 25(1)O grupă este constituită, în medie, din 15 elevi. Numărul minim de participanți este de 10, iar numărul maxim de participanți este de 20.(2)Inspectoratul școlar județean/ISMB poate aproba organizarea de grupe al căror efectiv depășește numărul maxim sau este sub numărul minim de participanți, astfel încât să fie asigurat dreptul de participare la cursul de inițiere în limba română pentru solicitanți.(3)În desfășurarea activităților de învățare a limbii române, în constituirea grupelor se va ține cont și de vârstă. De regulă, elevii pot fi organizați în cadrul a 3 grupe/categorii de vârstă, după cum urmează:a)grupa/categoria de vârstă 6-10 ani;b)grupa/categoria de vârstă 11-14 ani;c)grupa/categoria de vârstă 15-18 ani. În cadrul acestei grupe vor fi înscriși și elevii care au depășit 18 ani, dar nu au încheiat studiile preuniversitare.
 + 
Articolul 26Predarea cursului de inițiere în limba română se realizează pe baza programelor speciale, aprobate de Ministerul Educației. + 
Articolul 27(1)Elevii participanți la curs beneficiază gratuit de manuale. Profesorul care susține cursul de inițiere în limba română beneficiază gratuit de câte un manual.(2)Asigurarea și gestionarea manualelor pentru cursul de inițiere în limba română se realizează în conformitate cu prevederile legale în vigoare, valabile pentru manualele școlare pentru învățământul preuniversitar.(3)Distribuirea și asigurarea manualelor în variantă tipărită se realizează în conformitate cu Procedura privind elaborarea, aprobarea și distribuirea programelor și manualelor cursului de inițiere în limba română pentru minorii care au dobândit o formă de protecție internațională sau un drept de ședere în România, precum și pentru minorii cetățeni ai statelor membre ale Uniunii Europene și ai Spațiului Economic European și ai Confederației Elvețiene.(4)Manualele pot fi asigurate și în variantă electronică/ digitală.
 + 
Articolul 28(1)La sfârșitul cursului de inițiere în limba română elevii vor participa la o sesiune de evaluare a competențelor lingvistice, în urma căreia se eliberează un certificat de competență lingvistică.(2)Comisia de evaluare este alcătuită din directorul/directorul adjunct al unității de învățământ la care s-a desfășurat cursul de inițiere și minimum 2 profesori de specialitate, dintre care unul este profesorul care a susținut cursul și cel puțin un profesor care nu a susținut cursul și, după caz, un învățător/institutor, pentru elevii din ciclul primar.(3)Comisia de evaluare este numită prin decizie a inspectorului școlar general, iar activitatea sa, inclusiv sesiunea de evaluare a competențelor lingvistice, este monitorizată de inspectorul responsabil cu organizarea, monitorizarea și evaluarea cursului de inițiere în limba română. + 
Articolul 29(1)Directorul/Directorul adjunct al unității de învățământ în cadrul căreia s-a desfășurat cursul de inițiere în limba română îndeplinește funcția de președinte al comisiei.(2)Pentru categoriile de vârstă 11-14 ani, respectiv 15-18 ani, evaluarea nivelului de cunoaștere a limbii române se realizează de către 2 profesori. Pentru categoria de vârstă 6-10 ani, comisia va include, alături de cei 2 profesori, și un profesor pentru învățământul primar.(3)Evaluarea nivelului de cunoaștere a limbii române are în vedere verificarea următoarelor competențe, conform Cadrului european comun de referință pentru limbi:a)înțelegerea semnificației unor mesaje orale;b)producerea de mesaje orale și participarea la conversații;c)lectura unor texte și desprinderea semnificației lor;d)redactarea unor enunțuri. + 
Articolul 30Ministerul Educației poate organiza, în parteneriat cu IGI și/sau alte organizații, activități de formare a profesorilor care predau cursul de inițiere în limba română. + 
Articolul 31Retribuția profesorilor care predau cursurile de inițiere se face prin plata cu ora/cumul, în condițiile legii. + 
Articolul 32(1)În baza prevederilor art. 37 din Ordonanța Guvernului nr. 44/2004, cu modificările și completările ulterioare, finanțarea activităților prevăzute în prezenta metodologie, inclusiv realizarea manualelor, se asigură din bugetul Ministerului Educației.(2)Fiecare inspectorat școlar județean/ISMB organizator va suporta cheltuielile de transport necesare distribuirii manualelor pentru elevii minori/tinerii care au depășit vârsta de 18 ani din unitățile de învățământ din subordine, în care se desfășoară cursul de inițiere în limba română.(3)Plata profesorilor care predau cursurile de inițiere se face din bugetele unităților de învățământ care organizează cursul, în condițiile legii. Elevii audienți vor fi incluși în calculul finanțării unităților de învățământ, conform prevederilor legale în vigoare. + 
Articolul 33În conformitate cu prevederile legale în vigoare, organizarea de cursuri intensive pentru învățarea limbii române poate fi realizată, inclusiv în cadrul unor școli de vară, potrivit unor proceduri specifice elaborate de Ministerul Educației.

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x