de monitorizare a pieţei cu amănuntul de energie electrică(actualizată până la data de 11 august 2014*)
–––-*) Forma actualizată a acestui act normativ până la data de 11 august 2014 este realizată de către Departamentul juridic din cadrul S.C. "Centrul Teritorial de Calcul Electronic" S.A. Piatra-Neamţ prin includerea tuturor modificărilor şi completărilor aduse de către: ORDINUL nr. 22 din 15 iulie 2010; ORDINUL nr. 76 din 6 august 2014.Conţinutul acestui act nu este un document cu caracter oficial, fiind destinat pentru informarea utilizatorilor +
Capitolul IScopul şi obiectivele metodologiei +
Articolul 1Prezenta metodologie are drept scop stabilirea metodelor de supraveghere şi evaluare a funcţionării pieţei cu amănuntul de energie electrică din România în vederea aprecierii nivelului de concurenţă şi transparenţă pe piaţă, a gradului de dezvoltare a acesteia pentru prevenirea/descurajarea practicilor anticoncurenţiale şi a celor care pot prejudicia siguranţa în alimentare a consumatorilor. +
Articolul 2(1) Prin întreg ansamblul de reglementări emise, Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei, denumită în continuare ANRE, are în vedere prevenirea abuzului de poziţie dominantă. … (2) ANRE sesizează Consiliul Concurenţei ori de câte ori constată nerespectarea unei prevederi legale referitoare la concurenţă şi transparenţă, precum şi în cazul în care are motive întemeiate să considere producerea unui abuz de poziţie dominantă. … +
Articolul 3Aplicarea prezentei metodologii asigură:a) urmărirea respectării reglementărilor emise de ANRE cu privire la organizarea şi funcţionarea pieţei cu amănuntul de energie electrică; … b) supravegherea comportamentului furnizorilor pe piaţa cu amănuntul de energie electrică; … c) evaluarea periodică a performanţelor, a nivelului de eficienţă şi concurenţă al pieţei cu amănuntul de energie electrică; … d) identificarea unor elemente care conduc la scăderea eficienţei pieţei cu amănuntul de energie electrică şi luarea măsurilor necesare pentru remedierea acestora; … e) creşterea nivelului de transparenţă pe piaţa cu amănuntul, cu efect direct asupra îmbunătăţirii mediului concurenţial; … f) publicarea informaţiilor cu privire la modul de reglementare, funcţionare şi interacţiune a pieţelor de energie electrică, precum şi a performanţelor activităţii prestate de către furnizori în scopul informării şi protejării consumatorilor. … +
Capitolul IIDomeniu de aplicare +
Articolul 4Activitatea de monitorizare a pieţei cu amănuntul de energie electrică este desfăşurată de către ANRE în conformitate cu prevederile Legii energiei electrice nr. 13/2007, cu modificările şi completările ulterioare. +
Articolul 5Prezenta metodologia este utilizată de Direcţia monitorizare din cadrul ANRE în activitatea de monitorizare a pieţei cu amănuntul de energie electrică. +
Capitolul IIIDefiniţii şi abrevieri +
Articolul 6Termenii din prezenta metodologie au semnificaţiile cuprinse în tabelul de mai jos. Termenii definiţi în Codul comercial al pieţei cu amănuntul au aceleaşi semnificaţii şi în prezenta metodologie.┌─────────────────────────────┬───────────────────────────────────────────────┐│Abuz de poziţie dominantă │- acţiunea anticoncurenţială a unui participant││ │la o piaţă determinată deţinând o poziţie ││ │dominantă pe piaţa respectivă │├─────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────┤│Acţiune cu caracter anticon- │- acţiunile care au ca obiectiv sau pot avea ca││curenţial │efect afectarea activităţii economice ori ││ │prejudicierea consumatorilor prin restrângerea,││ │împiedicarea sau denaturarea concurenţei. │├─────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────┤│Direcţia de monitorizare │- direcţie distinctă din cadrul ANRE, respon- ││ │sabilă de îndeplinirea funcţiei de supraveghere││ │a funcţionării pieţelor de energie electrică │├─────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────┤│Comportament de piaţă anormal│- comportamentul anormal poate fi caracterizat ││ │de următoarele aspecte, fără a se limita însă ││ │la acestea: ││ │- diferenţele de preţ practicate de către un ││ │furnizor, la acelaşi moment şi în cadrul ││ │aceleiaşi categorii de consumatori, dintre un ││ │consumator potenţial şi altul existent, luând ││ │în considerare întreg contextul negocierii; ││ │- neadaptarea preţurilor din ofertele-tip ││ │practicate la consumatori şi costurile de ││ │achiziţie ale energiei (inclusiv costurile de ││ │reţea). │├─────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────┤│Comportament de piaţă │- comportamentul care se abate de la reglemen- ││inadecvat │tările ANRE şi de la procedurile conexe, putând││ │avea un efect negativ asupra eficienţei pieţei ││ │în ansamblul ei. │├─────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────┤│Consiliul Concurenţei │- autoritatea naţională administrativă autonomă││ │în domeniul concurenţei, care îşi exercită ││ │atribuţiile potrivit prevederilor Legii concu- ││ │renţei nr. 21/1996. │├─────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────┤│Cota de piaţă a unui furnizor│- cota reprezentată de vânzările unui furnizor ││pe piaţa cu amănuntul de │din totalul vânzărilor pe piaţa cu amănuntul ││energie electrică │ │├─────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────┤│Poziţie dominantă │- situaţia în care un operator economic este ││ │capabil, într-o măsură apreciabilă, să se ││ │comporte independent faţă de concurenţii şi de ││ │clienţii săi de pe piaţa relevantă (în sensul ││ │prevederilor Regulamentului pentru aplicarea ││ │prevederilor art. 5 şi 6 din Legea concurenţei ││ │nr. 21/1996, privind practicile anticoncuren- ││ │ţiale, aprobat prin Ordinul Consiliului Concu- ││ │renţei nr. 34/1997 pentru punerea în aplicare a││ │unor regulamente şi instrucţiuni, cu modifică- ││ │rile şi completările ulterioare). ││ │În literatura de specialitate se utilizează şi ││ │termenul de putere de piaţă, cu o semnificaţie ││ │foarte apropiată. │├─────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────┤│Piaţa relevantă │- piaţa ce cuprinde toate produsele/serviciile ││ │care sunt considerate de cumpărători ca inter- ││ │schimbabile sau substituibile, datorită carac- ││ teristicilor, preţului şi utilizărilor acestora,││ │precum şi zona în care sunt localizaţi opera- ││ torii economici implicaţi în livrarea produselor││ │sau prestarea serviciilor respective. │└─────────────────────────────┴───────────────────────────────────────────────┘ +
Articolul 7Abrevieri:┌─────────────────────────────┬───────────────────────────────────────────────┐│Codul comercial angro │- Codul comercial al pieţei angro de energie ││ │electrică │├─────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────┤│Codul comercial al PAM │- Propunerea privind Codul comercial al pieţei ││ │cu amănuntul de energie electrică │├─────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────┤│Condiţii de licenţă │- condiţiile pe care trebuie să le respecte ││ │titularul unei licenţe emise de ANRE │├─────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────┤│Directiva Consiliului 90/377 │- Directiva Uniunii Europene 377/1990 , cu ││/CEE │modificările şi completările aduse prin Decizia││ │Comisiei 394/2007 │├─────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────┤│DPE │- Departamentul piaţă de energie electrică │├─────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────┤│CM │- Compartimentul de monitorizare │├─────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────┤│DPTE │- Departamentul preţuri şi tarife în domeniul ││ │energiei electrice │├─────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────┤│DPPFE │- Direcţia preţuri de producere şi furnizare │├─────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────┤│Furnizor pe PAM │- Titularul unei licenţe pentru furnizarea de ││ │energie electrică care a desfăşurat tranzacţii ││ │cu energie electrică pe PAM │├─────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────┤│Metodologia de monitorizare │- metodologia de monitorizare a pieţei angro de││a pieţei angro │energie electrică pentru aprecierea nivelului ││ │de concurenţă pe piaţă şi prevenirea abuzului ││ │de poziţie dominantă │├─────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────┤│PAN │- piaţa angro de energie electrică │├─────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────┤│PAM │- piaţa cu amănuntul de energie electrică │├─────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────┤│Regulamentul de furnizare │-Regulamentul de furnizare a energiei electrice││ │la consumatori, aprobat prin Hotărârea Guver- ││ │nului nr. 1.007/2004 │└─────────────────────────────┴───────────────────────────────────────────────┘–––-Art. 7 a fost modificat de art. II din ORDINUL nr. 22 din 15 iulie 2010, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 534 din 30 iulie 2010, prin înlocuirea unor sintagme. +
Capitolul IVDocumente de referinţă +
Articolul 8Documentele de referinţă care au stat la baza întocmirii prezentei metodologii sunt:a) Legea energiei electrice nr. 13/2007, cu modificările şi completările ulterioare; … b) Legea concurenţei nr. 21/1996, republicată; … c) Regulamentul de furnizare a energiei electrice la consumatori, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.007/2004; … d) Procedura privind schimbarea furnizorului de energie electrică, aprobată prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 21/2005, cu modificările şi completările ulterioare; … e) Directiva Consiliului 90/377/CEE, cu modificările şi completările aduse prin Decizia Comisiei 394/2007; … f) Codul comercial al pieţei angro de energie electrică, aprobat prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 25/2004; … g) Metodologia de monitorizare a pieţei angro de energie electrică pentru aprecierea nivelului de concurenţă pe piaţă şi prevenirea abuzului de poziţie dominantă, aprobată prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 35/2006; … h) Propunerea privind Codul Comercial al pieţei cu amănuntul de energie electrică; … i) Propunerea de Procedură pentru raportarea datelor privind consumatorii de energie electrică în conformitate cu Directiva Consiliului 90/377/CEE. … +
Capitolul VResponsabilitatea supravegherii +
Articolul 9Pentru aprecierea nivelului de eficienţă, concurenţă şi transparenţă pe PAM şi/sau prevenirea/descurajarea practicilor anticoncurenţiale şi a celor care pot afecta siguranţa în alimentare a consumatorilor, sunt necesare supravegherea şi evaluarea continuă a:a) modului de aplicare şi respectare a regulilor de piaţă de către furnizori; … b) eficacităţii ansamblului de reglementări şi reguli de piaţă corespunzătoare PAM; … c) comportamentului furnizorilor la PAM. … +
Articolul 10Responsabilitatea supravegherii permanente/continue a elementelor precizate revine Direcţiei de monitorizare din cadrul ANRE. +
Articolul 11CM are şi responsabilitatea de a disemina informaţiile cu privire la PAM, conform Codului comercial al PAM, prezentei metodologii, precum şi altor proceduri din cadrul ANRE.–––-Art. 11 a fost modificat de art. II din ORDINUL nr. 22 din 15 iulie 2010, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 534 din 30 iulie 2010, prin înlocuirea unei sintagme. +
Articolul 12CM colaborează cu compartimente din cadrul Consiliului Concurenţei în scopul prevenirii şi descurajării practicilor anticoncurenţiale pe PAM, în conformitate cu acordul dintre cele două instituţii.–––-Art. 12 a fost modificat de art. II din ORDINUL nr. 22 din 15 iulie 2010, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 534 din 30 iulie 2010, prin înlocuirea unei sintagme. +
Capitolul VIPremise pentru desfăşurarea activităţilor de supraveghere +
Articolul 13Supravegherea continuă a PAM presupune accesul permanent al Direcţiei de monitorizare la toate datele rezultate din piaţă. +
Articolul 14Pentru realizarea activităţii de supraveghere, furnizorii pe PAM transmit lunar la ANRE date de monitorizare, conform unor machete întocmite pe tip de operator economic participant la piaţă, al căror conţinut minimal este prezentat în anexa la prezenta metodologie. Având în vedere faptul că activitatea unui furnizor pe PAM este strâns legată de activitatea acestuia pe PAN, machetele conţin informaţii privind tranzacţiile desfăşurate de respectivii participanţi atât pe PAN, cât şi pe PAM, operatorii economici realizând o raportare unică pentru monitorizarea ambelor pieţe. +
Articolul 15De asemenea, se vor utiliza şi informaţiile semestriale raportate de furnizorii de energie electrică la ANRE, în conformitate cu Procedura pentru raportarea datelor privind consumatorii de energie electrică, potrivit Directivei Consiliului 90/377/CEE. +
Articolul 16Machetele de culegere a datelor se revizuiesc periodic, pentru a reflecta prevederile cadrului de reglementare în vigoare sau necesităţile de preluare în baza de date şi se publică pe web-site-ul ANRE. +
Articolul 17ANRE publică informaţii privind funcţionarea PAM, în formă agregată, cu păstrarea confidenţialităţii datelor privind activităţile comerciale sau financiare a căror publicare aduce atingere principiului concurenţei loiale, potrivit legii. +
Articolul 18Încadrarea informaţiilor în categoria celor cu caracter confidenţial, a căror publicare aduce atingere principiului concurenţei loiale, precum şi perioadele de timp în care acestea rămân confidenţiale se stabilesc de ANRE, cu consultarea titularilor de licenţă, în baza principiului neidentificării integrale a tranzacţiei şi în baza practicii internaţionale. +
Capitolul VIIMetode de evaluare a nivelului de concurenţă pe piaţă +
Articolul 19Nivelul concurenţei pe piaţa naţională de energie electrică poate fi apreciat prin intermediul unui set de indicatori transparenţi, relevanţi, implementaţi gradual, cu eforturi suportabile, de către ANRE. Alegerea setului de indicatori trebuie să respecte tendinţele pe plan european şi internaţional, reflectaţi de reglementările în vigoare la nivelul Uniunii Europene şi de reglementările similare de pe alte pieţe de energie electrică aflate într-un stadiu avansat de liberalizare. +
Articolul 20În condiţiile liberalizării pieţei cu amănuntul de energie electrică, ANRE acţionează în sensul dezvoltării cadrului pentru monitorizarea sporită a PAM. Pentru creşterea pertinenţei concluziilor activităţii de supraveghere, ANRE se preocupă să identifice indicatorii relevanţi, precum şi să testeze gradual alţii, propuşi de teoriile economice, de practica internaţională şi de cerinţele de raportare către instituţiile Uniunii Europene, şi anume: EUROSTAT, CEER, ERGEG etc. +
Articolul 21Indicatorii definiţi în prezenta metodologie încearcă să menţină un echilibru între condiţia de simplitate, utilizare uşoară, accesul la datele primare necesare şi necesitatea de a avea nişte indicatori robuşti care să constituie instrumente utile de lucru atât pentru cei implicaţi în supravegherea pieţei, cât şi pentru participanţii la piaţă sau alte instituţii interesate. +
Articolul 22ANRE:a) defineşte, în conformitate cu prezenta metodologie, indicatorii privind eficienţa funcţionării PAM, structura/concentrarea pieţei şi comportamentul furnizorilor pe PAM; … b) urmăreşte evoluţia în timp a indicatorilor definiţi; … c) realizează comparaţii ale indicatorilor determinaţi pe plan naţional cu indicatorii similari obţinuţi pe pieţele internaţionale; … d) asigură stocarea valorilor indicatorilor definiţi, utilizând tehnica de calcul de la nivelul compartimentului sau participând la extinderea bazelor de date existente, conform regulilor de organizare internă specifică instituţiei. … +
Articolul 23Utilizarea indicatorilor trebuie realizată cu atenţie şi presupune calcularea lor pentru componente ale PAM rezultate din împărţirea pieţei din punctul de vedere al tipurilor de consum sau al categoriilor de consumatori, al tipurilor de preţuri practicate de către furnizori sau al regiunilor geografice în care consumatorii sunt poziţionaţi. Această abordare are ca principal scop stabilirea pieţei relevante care să poată oferi informaţiile esenţiale privind gradul de concurenţă al PAM. +
Articolul 24Într-o primă etapă se pot defini următoarele componente ale PAM:– piaţa consumatorilor casnici (analiză comparativă pe regiuni geografice şi categorii sociale);– piaţa consumatorilor necasnici alimentaţi în regim reglementat (analiză comparativă pe categorii de consumatori şi pe regiuni geografice);– piaţa consumatorilor necasnici alimentaţi în regim concurenţial (analiză comparativă pe categorii de consumatori şi pe regiuni geografice). +
Articolul 25Pe măsura dezvoltării PAM şi a creşterii gradului real de liberalizare a acesteia, se trece de la determinarea indicatorilor de monitorizare pe ansamblu piaţă la determinarea lor pe componentele PAM precizate. Determinarea indicatorilor pentru anumite componente PAM (cu caracter geografic, social etc.) se va efectua, pentru început, pe baza unor chestionare completate de respondenţi (furnizori sau consumatori) anual/bianual, urmând ca, în funcţie de rezultate, ANRE să decidă dacă este necesară transformarea acestora în raportări periodice. Pentru realizarea unor astfel de analize, ANRE va utiliza programele de consultanţă de care va dispune la momentul respectiv.7.1. Indicatori de structură şi concentrare a pieţei +
Articolul 26Concentrarea unei pieţe este determinată de numărul de participanţi existenţi pe piaţă şi de cotele de piaţă ale acestora pe piaţa respectivă. Indicatorii din această categorie au rolul de a detecta/aprecia posibilitatea exercitării puterii de piaţă, pornind de la premisa că un grad mare de concentrare a pieţei constituie un mediu prielnic pentru exercitarea abuzivă a puterii de piaţă.Rata de concentrare a pieţei +
Articolul 27Rata de concentrare a pieţei este reflectată de:a) C1 – cota de piaţă a celui mai mare furnizor participant la piaţă (exprimată în procente); … b) C3 – suma cotelor de piaţă ale primilor 3 furnizori participanţi. … +
Articolul 28Corespunzător practicilor şi documentelor elaborate la nivelul Uniunii Europene, valorile lui C1 pot fi interpretate astfel:a) valori mai mari de 20% pot fi îngrijorătoare pentru concurenţă; … b) o valoare a C1>40% poate sugera existenţa unei poziţii dominante pe piaţă; … c) o valoare a C1>50% este interpretată aproape unanim ca indicând o poziţie dominantă pe piaţă. … +
Articolul 29Corespunzător practicilor Uniunii Europene, valorile lui C3 pot fi interpretate astfel:a) C3 tinde la 0% – concurenţă perfectă; … b) 40% … c) 70% … Indicatorul Herfindahl- Hirschman (HHI) +
Articolul 30Pentru PAM/componentele PAM, indicele HHI se calculează prin însumarea pătratelor cotelor de piaţă ale furnizorilor de pe piaţa respectivă: n HHI (i) = Σ [Qj (i)], j=1în care:j = furnizor;Qj (i) reprezintă cota de piaţă a furnizorului j, în intervalul de timp i, exprimată în procente. +
Articolul 31Indicele HHI este interpretat, de regulă, astfel:a) HHI tinde la 0 – concurenţă perfectă; … b) HHI<1.000 – piaţă neconcentrată; … c) 1.000 … d) HHI>1.800 – piaţă cu concentrare ridicată; … e) HHI=10.000 – monopol. … Sumar +
Articolul 32ANRE defineşte şi aplică indicatorii C1, C3 şi HHI în corelare cu datele disponibile:a) pe ansamblul PAM; … b) pe tipuri de consum: casnic şi necasnic (mici, mari şi foarte mari); … c) pe categorii de consumatori: în funcţie de consumul anual al consumatorilor, conform Directivei Uniunii Europene 377; … d) pe tip de preţ utilizat: reglementat sau negociat. … +
Articolul 33Pentru determinarea concentrării pe piaţă, ANRE urmăreşte cel puţin următorii indicatori:┌────┬──────────────────────────────────────────┬───────────────┬──────────────┐│Nr. │ Indicatorul │ Intervalul │ Tipul ││crt.│ │ de procesare │ de valori │├────┼──────────────────────────────────────────┼───────────────┼──────────────┤│ 1.│Cota de piaţă a fiecărui furnizor │ lunar/anual │ lunare/anuale││ │(tipul de consum, categoriile de │ │ ││ │consumatori, tipul preţului) │ │ │├────┼──────────────────────────────────────────┼───────────────┼──────────────┤│ 2.│Cota de piaţă a furnizorilor impliciţi │ lunar/anual │ lunare/anuale││ │(tipul de consum, categoriile de │ │ ││ │consumatori, tipul preţului) │ │ │├────┼──────────────────────────────────────────┼───────────────┼──────────────┤│ 3.│HHI │ lunar/anual │ lunare/anuale││ │(tipuri de consum, categoriile de │ │ ││ │consumatori, tipul preţului) │ │ │├────┼──────────────────────────────────────────┼───────────────┼──────────────┤│ 4.│C1, C3 │ lunar/anual │ lunare/anuale││ │(tipuri de consum, categoriile de │ │ ││ │consumatori, tipul preţului) │ │ │└────┴──────────────────────────────────────────┴───────────────┴──────────────┘7.2 Indicatori privind eficienţa şi performanţa pieţei şi factorii care îi influenţează +
Articolul 34Indicatorii din această categorie au rolul de a aprecia efectele concurenţei asupra pieţei, reflectate în principal în nivelul preţurilor rezultate, în rata de schimbare a furnizorului de către consumatorii finali, în gradul real de deschidere a pieţei, precum şi în eliminarea barierelor de intrare a unor noi furnizori pe piaţă.Rata de schimbare a furnizorului +
Articolul 35Rata de schimbare a furnizorului de către consumatori reprezintă un indicator ce oferă imaginea finală asupra gradului de concurenţă pe întreg ansamblul pieţei de energie electrică (piaţa angro + piaţa cu amănuntul), deoarece vânzarea la consumatorul final încheie lanţul tranzacţiilor cu energie. +
Articolul 36Indicatorul se poate defini şi calcula lunar şi anual, pe tip de consum şi categorii de consumatori, în funcţie de datele disponibile, oferind informaţii privind:a) rata de schimbare brută – se determină pe baza numărului de consumatori care au schimbat furnizorul cel puţin o dată (inclusiv consumatorii care optează pentru furnizorii impliciţi); … b) rata de schimbare netă (transfer între furnizori) – se determină pe baza numărului de consumatori care au schimbat furnizorul cel puţin o dată (exclusiv consumatorii care optează pentru furnizorii impliciţi); înainte de a trage o concluzie clară privind nivelul concurenţei pe PAM, se impune înregistrarea evoluţiei acestui indicator o perioadă de 12 luni; … c) rata de schimbare multiplă brută – se determină pe baza numărului de consumatori care au schimbat furnizorul de mai multe ori (cel puţin de două ori) (inclusiv consumatorii care preferă furnizorii impliciţi); … d) rata de schimbare multiplă netă – se determină pe baza numărului de consumatori care au schimbat furnizorul de mai multe ori (cel puţin de două ori) (exclusiv consumatorii care optează pentru furnizorii impliciţi). … +
Articolul 37Până la crearea Registrului unic electronic (bază de date), prin care operatorii de distribuţie vor ţine evidenţa consumatorilor ce îşi schimbă furnizorul, conform Codului Comercial al PAM, ANRE va determina, pe baza raportărilor lunare ale furnizorilor, doar rata de schimbare brută. +
Articolul 38În contextul liberalizării totale a pieţei este necesară supravegherea în special a furnizorilor impliciţi, deoarece, prin deţinerea unor cote de piaţă semnificative de către aceştia la momentul liberalizării, evoluţiile lor pot induce efecte importante asupra PAM. Astfel, pentru furnizorii impliciţi se vor determina şi se vor urmări evoluţiile următoarelor elemente:a) numărul de consumatori care renunţă la furnizorul implicit (pierderile furnizorului implicit ) – numărul consumatorilor care pleacă de la furnizorul implicit desemnat să deservească zona geografică a respectivilor consumatori; cantitatea de energie dislocată furnizorului implicit de către aceşti consumatori, asociată cu numărul lor, oferă o imagine mai clară asupra gradului de competitivitate al pieţei; … b) numărul de consumatori care aleg furnizorul implicit (câştigurile furnizorului implicit) – numărul consumatorilor care optează pentru furnizorul implicit desemnat să deservească zona geografică a respectivilor consumatori; … c) numărul consumatorilor care nu au schimbat niciodată furnizorul implicit; … d) cota numărului de consumatori care au preţuri reglementate – în pieţele în care coexistă preţuri reglementate cu cele concurenţiale s-a observat faptul că mai mult de 80% dintre consumatori sunt alimentaţi la preţuri reglementate, ceea ce indică o concurenţă redusă; … e) preţuri introductive/preliminare – pentru a identifica eventualele strategii de preţuri practicate, în segmentul concurenţial al PAM, de furnizorii impliciţi, în vederea atragerii consumatorilor este utilă compararea preţului iniţial oferit consumatorului cu cel practicat după terminarea primei perioade de contractare. … Gradul real de deschidere a pieţei cu amănuntul +
Articolul 39Gradul real de deschidere a pieţei, atât pentru consumatorii necasnici, cât şi pentru cei casnici, se poate determina astfel:a) ponderea volumelor de energie electrică furnizate în regim concurenţial în consumul final total; şi/sau … b) ponderea numărului locurilor de consum pentru care preţurile au fost stabilite concurenţial în totalul locurilor de consum. … Bariere de intrare +
Articolul 40În vederea susţinerii dezvoltării PAM este necesar să se identifice şi apoi să se elimine eventualele obstacole care pot îngrădi concurenţa. Din experienţa altor state, în contextul liberalizării PAM, a rezultat că următoarele elemente pot fi considerate bariere de intrare a unor noi furnizori pe PAM:a) existenţa unor categorii de consumatori cărora li se aplică tarife reglementate, altele decât categoria consumatorilor vulnerabili; … b) încadrarea incorectă a unor consumatori în categoria celor vulnerabili; … c) necorelarea nivelurilor tarifelor reglementate cu cele obţinute pe piaţa angro în condiţii de concurenţă şi transparenţă; … d) numărul limitat al furnizorilor pe piaţă; … e) strategiile de preţuri practicate de către furnizorii impliciţi (exercitarea puterii de piaţă); … f) absenţa concurenţei prin lipsa motivării consumatorilor de a schimba furnizorul; … g) complexitatea şi lipsa de transparenţă a procesului de schimbare a furnizorului; … h) costurile implicate de schimbarea furnizorului; … i) favorizarea furnizorilor impliciţi de către operatorii de distribuţie care deservesc aceeaşi zonă geografică (acordarea accesului preferenţial la informaţii despre consumatori – baze de date proprii). … Sumar +
Articolul 41În acest scop, ANRE urmăreşte cel puţin următorii indicatori:┌────┬───────────────────────────────────────────┬──────────────┬──────────────┐│Nr. │ Indicatorul │ Intervalul │ Tipul ││crt.│ │ de procesare │ de valori │├────┼───────────────────────────────────────────┼──────────────┼──────────────┤│ 1.│Consum final de energie │ │ ││ │(tipul de consum, categorii de │ │ ││ │consumatori, tipuri de preţ) │ lunar/anual │ lunare/anuale│├────┼───────────────────────────────────────────┼──────────────┼──────────────┤│ 2.│Gradul real de deschidere a PAM │ │ ││ │(volum, număr de locuri de consum) │ lunar/anual │ lunare/anuale│├────┼───────────────────────────────────────────┼──────────────┼──────────────┤│ 3.│Număr de furnizori licenţiaţi │ anual │ anual │├────┼───────────────────────────────────────────┼──────────────┼──────────────┤│ 4.│Număr de furnizori activi │ │ ││ │(tipul de consum, categorii de consumatori)│ lunar/anual │ lunare/anuale│├────┼───────────────────────────────────────────┼──────────────┼──────────────┤│ 5.│Număr consumatori │ │ ││ │(tipul de consum, categorii de consumatori,│ │ ││ │tipuri de preţ) │ lunar/anual │ lunare/anuale│├────┼───────────────────────────────────────────┼──────────────┼──────────────┤│ 6.│Rata de schimbare a furnizorului │ │ ││ │(tipuri de consum, categorii de │ │ ││ │consumatori, tipuri de preţ) │ lunar/anual │ lunare/anuale│├────┼───────────────────────────────────────────┼──────────────┼──────────────┤│ 7.│Preţuri medii de revenire la consumatorul │ │ ││ │final │ │ │└────┴───────────────────────────────────────────┴──────────────┴──────────────┘ +
Articolul 42CM va supraveghea şi va analiza, după caz, şi alte elemente de maxim interes, cum ar fi:–––-Partea introductivă a art. 42 a fost modificată de art. II din ORDINUL nr. 22 din 15 iulie 2010, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 534 din 30 iulie 2010, prin înlocuirea unei sintagme.a) structura achiziţiei de energie electrică (cantităţi şi preţuri) a furnizorilor care alimentează consumatori; … b) gradul de corelare dintre preţul mediu de revenire al consumatorilor necasnici (în special al celor cu consum anual mic) cu cel corespunzător pieţei angro (preţul pieţei angro se consideră a fi preţul stabilit pe PZU sau pe piaţa contractelor bilaterale + un tarif mediu de utilizare a reţelei de transport şi distribuţie); … c) compararea preţurilor reglementate cu cele concurenţiale (tipuri de consum, categorii de consumatori); … d) evoluţia preţurilor de vânzare la consumatori în alte ţări membre ale Uniunii Europene (tipuri de consum, categorii de consumatori); … e) diversitatea produselor/serviciilor oferite de furnizori consumatorilor (în special consumatorilor casnici); … f) diferenţa de preţ al produselor comparabile oferite de furnizori consumatorilor (în special celor casnici); … g) evaluarea nivelului beneficiilor obţinute de consumatori prin schimbarea furnizorului, comparativ cu costurile înregistrate de aceştia în cadrul procesului de schimbare; … h) impactul schimbărilor intervenite în reglementări asupra pieţei, cum ar fi: reguli de piaţă, tarifare, licenţiere etc.; … i) impactul evenimentelor de tip privatizări, fuziuni, reorganizări etc. asupra pieţelor. … 7.3. Indicatori de evaluare a comportamentului furnizorilor în cadrul pieţei +
Articolul 43Metodele utilizate în scopul identificării comportamentului anticoncurenţial pe PAM diferă pentru segmentul de piaţă aferent consumatorilor necasnici mari şi foarte mari faţă de cel corespunzător consumatorilor necasnici mici şi casnici atât în ceea ce priveşte analizele cantitative (de exemplu, nivelul preţurilor), cât şi pentru analizele calitative (de exemplu, caracteristicile contractuale).Segmentul de piaţă corespunzător consumatorilor necasnici mari şi foarte mari +
Articolul 44Analizele de preţ pentru aceşti consumatori sunt dificil de realizat, deoarece majoritatea contractelor încheiate cu furnizorii sunt specifice fiecărui consumator, fapt ce se datorează, în principal, adaptării preţului la curba proprie de consum a consumatorului în cauză. Totuşi, se pot urmări în timp:a) evoluţia nivelului preţurilor, inclusiv reacţia la diferitele evenimente ce apar în piaţă, cum ar fi: deciziile de reglementare sau modificări ale modelului de piaţă; … b) evoluţia comparativă a preţurilor medii pentru diferite categorii de consumatori; … c) compararea preţurilor din ofertele-tip publicate de furnizori pentru aceleaşi categorii de consumatori. … +
Articolul 45Acest segment de piaţă se caracterizează prin disponibilitatea consumatorilor de a aloca resurse financiare substanţiale în vederea procurării energiei electrice necesare, astfel încât chiar la concentrări moderate ale pieţei aceştia nu pot deveni vulnerabili în raport cu furnizorii. +
Articolul 46Activitatea ANRE se concentrează pe monitorizarea unor aspecte care ar putea semnala un posibil comportament anticoncurenţial sau inadecvat, cum ar fi:a) calitatea serviciului oferit (caracteristici contractuale); … b) activitatea furnizorului pe parcursul perioadei de ofertare a contractelor de furnizare (numărul de răspunsuri, timpul de răspuns). … +
Articolul 47Evaluarea acestor aspecte se poate realiza pe baza unor chestionare adresate consumatorilor, efectuate la iniţiativa ANRE sau ca răspuns la solicitările şi/sau reclamaţiile clienţilor.Segmentul de piaţă corespunzător consumatorilor necasnici mici şi casnici +
Articolul 48Analizele de preţ sunt mai uşor de realizat din cauza ponderii mari a contractelor standardizate care se încheie pe acest segment de piaţă, precum şi a faptului că preţurile aferente acestor consumatori sunt publice sau chiar aprobate de ANRE. Este recomandat ca analizele de preţ să fie efectuate cu valorile rezultate după extragerea tarifelor de transport şi distribuţie ale reţelei. +
Articolul 49Aspectele principale pe care ANRE le va avea în vedere pentru acest segment de piaţă sunt:a) evoluţia preţurilor în timp – modificările de preţ şi modalităţile de plată agreate în diferite regiuni geografice; … b) beneficiile pe care le-ar obţine consumatorii, aşa cum ar fi de aşteptat într-o piaţă competitivă, la modificarea preţurilor angro; timpul şi magnitudinea reacţiei preţurilor consumatorilor finali la creşterile sau la scăderile preţurilor angro; … c) compararea preţurilor consumatorilor existenţi cu preţurile oferite consumatorilor noi (preţuri pe două nivele). … +
Articolul 50Analiza calitativă a acestei categorii de clienţi se impune a se realiza în contextul deschiderii totale a pieţei, deoarece lipsa de experienţă poate crea probleme deosebite unor categorii de consumatori. +
Capitolul VIIIRezultatele supravegherii. Rapoarte şi înregistrări +
Articolul 51Rezultatele activităţii de supraveghere fac obiectul unor rapoarte, analize sau informări periodice întocmite de CM din cadrul ANRE, care includ:–––-Partea introductivă a art. 51 a fost modificată de art. II din ORDINUL nr. 22 din 15 iulie 2010, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 534 din 30 iulie 2010, prin înlocuirea unei sintagme.a) aprecieri cu privire la structura şi performanţele pieţei supravegheate, bazate pe indicatorii precizaţi anterior; … b) identificarea cazurilor de funcţionare inadecvată a pieţei şi a cauzelor posibile care le-au provocat; … c) analiza cazurilor de comportament anormal, inadecvat sau anticoncurenţial al furnizorilor împreună cu acţiunile întreprinse/informaţiile culese în scopul analizării situaţiei semnalate, până la data întocmirii raportului (analizele se vor realiza având în vedere şi posibilele cauze datorate operatorilor de reţea); … d) soluţii posibile pentru remedierea abaterilor constatate; … e) analize pe probleme specifice pieţei de energie electrică într-un anumit context de funcţionare a acesteia. … +
Articolul 52Soluţiile menţionate la paragraful precedent includ, după caz:a) propuneri de modificare a Codului comercial al PAM sau a oricăror altor reglementări şi proceduri în conexiune cu acesta; … b) propuneri privind atenţionarea/sancţionarea furnizorilor al căror comportament a fost sesizat ca inadecvat. … +
Articolul 53Rapoartele de monitorizare sunt aduse la cunoştinţa conducerii ANRE, conform regulamentului intern de organizare şi funcţionare şi procedurilor operaţionale specifice, în vederea analizării şi luării măsurilor care se impun. +
Articolul 54Rapoartele, analizele sau informările menţionate la art. 51 se întocmesc de către compartimentul de monitorizare din cadrul ANRE în funcţie de evenimentele apărute în piaţa cu amănuntul de energie electrică sau de solicitările punctuale ale conducerii ANRE şi/sau instituţiilor abilitate.–––-Art. 54 a fost modificat de art. I din ORDINUL nr. 76 din 6 august 2014, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 598 din 11 august 2014. +
Articolul 55Participanţii la pieţele de energie electrică sau orice altă persoană fizică/juridică pot sesiza ANRE cu privire la funcţionarea PAM sau la comportamentul furnizorilor la piaţa respectivă. +
Articolul 56CM din cadrul ANRE analizează pe baza prezentei metodologii orice caz de comportament anormal/inadecvat/anticoncurenţial al unuia sau mai multor participanţi la piaţă:–––-Partea introductivă a art. 56 a fost modificată de art. II din ORDINUL nr. 22 din 15 iulie 2010, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 534 din 30 iulie 2010, prin înlocuirea unei sintagme.a) sesizat de orice persoană fizică/juridică; … b) rezultat din activitatea proprie de supraveghere. … +
Articolul 57Dacă din analiza efectuată conform prevederilor paragrafului precedent se dovedeşte că unul sau mai mulţi furnizori nu au respectat prevederile Codului comercial al PAM sau alte reguli şi proceduri stabilite conform acestuia, în funcţie de gravitatea faptelor constatate, ANRE procedează astfel:a) atenţionează furnizorii respectivi să se supună regulilor, să se comporte de o manieră concurenţială şi să îndepărteze orice motive care împiedică aceasta; … b) aplică sancţiuni părţilor respective, conform prevederilor legii; … c) suspendă licenţa de furnizare a furnizorului găsit vinovat. … +
Articolul 58În cazul în care, pe baza rezultatelor analizei efectuate conform prevederilor art. 55, ANRE are motive întemeiate să considere încălcarea de către unul sau mai mulţi furnizori a unei prevederi legale cu privire la concurenţă şi transparenţă sau producerea unui abuz de poziţie dominantă, ANRE sesizează Consiliul Concurenţei cu privire la aceasta. +
Capitolul IXAsigurarea transparenţei +
Articolul 59CM din cadrul ANRE publică rapoarte lunare conform unor proceduri interne, cuprinzând sinteze cu privire la rezultatele supravegherii, incluzând, după caz:–––-Partea introductivă a art. 59 a fost modificată de art. II din ORDINUL nr. 22 din 15 iulie 2010, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 534 din 30 iulie 2010, prin înlocuirea unei sintagme.– evenimentele deosebite care au avut loc pe PAM în perioada analizată;– lista furnizorilor activi;– gradul real de deschidere a pieţei;– valorile indicatorilor de concentrare a PAM;– valorile indicatorilor de evaluare a performanţelor PAM:(i) sursele de achiziţie a energiei electrice tranzacţionate în vederea furnizării către consumatorii finali;(ii) preţurile medii de achiziţie;(iii) structura energiei electrice vândute pe tip de consum şi pe categorii de consumatori;(iv) preţurile medii de vânzare pe tip de consum şi pe categorii de consumatori;– numărul consumatorilor pe tip de consum şi pe categorii de consumatori;– motivele creşterilor sau scăderilor semnificative ale preţurilor de furnizare la anumite categorii de consumatori;– alte rezultate ale aplicării prezentei metodologii sau ale măsurilor care au fost luate în cazul constatării unor comportamente anticoncurenţiale din partea unor participanţi la piaţă. +
Capitolul XDispoziţii finale +
Articolul 60Nerespectarea prevederilor prezentei metodologii atrage sancţionarea furnizorilor conform prevederilor reglementărilor în vigoare în domeniul energiei electrice. +
Articolul 61Prezenta metodologie se va revizui ori de câte ori se va impune, ca urmare a experienţei acumulate în domeniu. +
Anexa la metodologieLISTAmachetelor de culegere a datelor de la furnizori*Font 7*┌──────────────┬──────────────────────────┬────────────────────────┬─────────────────────────┬──────────────┐│ Operatorul │ Denumirea fişierului/ │ │ Conţinutul minim │ ││ economic │ formularului │ Denumirea machetei │ obligatoriu de raportare│ Elaboratorul │├──────────────┼──────────────────────────┼────────────────────────┼─────────────────────────┼──────────────┤│Furnizor │Monit_piataFconcurentiali │A1. Tranzacţii angro │Date referitoare │DPE/CM/ ││concurenţial │1. Tranz_conc │pe piaţa concurenţială │la fiecare tranzacţie │Serviciul ││ │2. Vânzări_retail │cu energie electrică │cu energie încheiată │monitorizare ││ │ │A2. Preţuri medii de │de operatorul economic │piaţa cu ││ │ │revenire pentru │raportor pe piaţa angro │amănuntul ││ │ │categorii de │(tipul contractului, │ ││ │ │consumatori necasnici │caracteristicile │ ││ │ │ │contractului, denumirea │ ││ │ │ │partenerului contractual,│ ││ │ │ │cantitatea │ ││ │ │ │tranzacţionată, preţul │ ││ │ │ │mediu, valoarea ser- │ ││ │ │ │viciilor aferente etc.). │ ││ │ │ │Vânzările de energie │ ││ │ │ │pe PAM concurenţială │ ││ │ │ │pe fiecare categorie de │ ││ │ │ │consumatori (număr de │ ││ │ │ │consumatori, consum, │ ││ │ │ │preţ mediu, costuri │ ││ │ │ │servicii, număr de │ ││ │ │ │consumatori care au │ ││ │ │ │schimbat furnizorul │ ││ │ │ │în perioada de raportare │ ││ │ │ │etc.) │ │├──────────────┼──────────────────────────┼────────────────────────┼─────────────────────────┼──────────────┤│Furnizor │Monit_piataFimpliciti │A1. Achiziţie energie │Date referitoare │DPE/CM/ ││implicit │1. Achiziţie_regl │electrică pentru │la fiecare tranzacţie │Serviciul ││ │2. Tranz_conc │consumatorii alimentaţi │cu energie încheiată │monitorizare ││ │3. Vânzări_retail │în regim reglementat │de operatorul economic │piaţa cu ││ │4. Dezechilibre │A2. Tranzacţii angro │raportor pe piaţa angro │amănuntul ││ │ │pe piaţa concurenţială │în vederea alimentării │ ││ │ │cu energie electrică │consumatorilor în regim │ ││ │ │A3. Preţuri medii de │reglementat şi │ ││ │ │revenire pentru │concurenţial (tipul │ ││ │ │categorii de consumatori│contractului, │ ││ │ │necasnici alimentaţi în │caracteristicile │ ││ │ │regim concurenţial │contractului, denumirea │ ││ │ │A4. Rezultate din │partenerului contractual,│ ││ │ │decontarea │cantitatea │ ││ │ │dezechilibrelor │tranzacţionată, preţul │ ││ │ │ │mediu, valoarea ser- │ ││ │ │ │viciilor aferente etc.). │ ││ │ │ │Vânzările de energie │ ││ │ │ │pe PAM concurenţială │ ││ │ │ │pe fiecare categorie de │ ││ │ │ │consumatori (număr de │ ││ │ │ │consumatori, consum, │ ││ │ │ │preţ mediu, costuri │ ││ │ │ │servicii, număr de │ ││ │ │ │consumatori care au │ ││ │ │ │schimbat furnizorul în │ ││ │ │ │perioada de raportare │ ││ │ │ │etc.). │ ││ │ │ │Veniturile şi cheltuielile ││ │ │ │din dezechilibrele │ ││ │ │ │repartizate de către │ ││ │ │ │partea responsabilă │ ││ │ │ │cu echilibrarea, alocate │ ││ │ │ │pentru activitatea │ ││ │ │ │reglementată şi pentru │ ││ │ │ │cea concurenţială │ ││ │ │ │(cantitate, preţ mediu, │ ││ │ │ │valori) şi valoarea │ ││ │ │ │rezultată din │ ││ │ │ │redistribuirea │ ││ │ │ │veniturilor/costurilor │ ││ │ │ │suplimentare provenite │ ││ │ │ │din echilibrarea │ ││ │ │ │sistemului. │ │├──────────────┼──────────────────────────┼────────────────────────┼─────────────────────────┼──────────────┤│Furnizor │Rezult_contFimpliciti │Date privind rezultatele│Date referitoare │DPE/CM/ ││implicit │ │contabile obţinute │la veniturile │Serviciul ││ │ │ │şi cheltuielile │monitorizare ││ │ │ │totale/aferente │piaţa cu ││ │ │ │activităţilor din secto- │amănuntul ││ │ │ │rul energiei electrice │ │├──────────────┼──────────────────────────┼────────────────────────┼─────────────────────────┼──────────────┤│Furnizor │F4.T8 Vânzare_tarif_tens │Vânzările pe niveluri │Date referitoare │DPTE/DPPFE/ ││implicit │RON_modificat *1) │de tensiune la │la vânzările de energie │Serviciul ││ │ │consumatorii alimentaţi │electrică (cantitate,preţ│tarife la ││ │ │în regim reglementat │mediu pe tip de tarif │consumatorii ││ │ │ │şi nivel de tensiune) │captivi ││ │ │ │ale unui furnizor impli- │ ││ │ │ │cit către consumatorii │ ││ │ │ │alimentaţi în regim │ ││ │ │ │reglementat │ │├──────────────┼──────────────────────────┼────────────────────────┼─────────────────────────┼──────────────┤│Furnizor │Anexa 1 – Consumatori │Preţuri medii de │Date referitoare │DPTE/DPPFE/ ││implicit/ │de energie electrica alţii│revenire la consumatorii│la vânzările de energie │Serviciul ││Furnizor │decât consumatorii │de energie electrică, │pe PAM (număr │tarife la ││concurenţial │casnici şi cei asimilaţi │alţii decât consumatorii│de consumatori, │consumatorii ││ │consumatorilor casnici.xls│casnici şi cei asimilaţi│consum, preţ mediu │captivi ││ │*2) │consumatorilor casnici │şi costuri servicii │ ││ │ │ │pe categorii de │ ││ │ │ │consumatori etc.) │ │├──────────────┼──────────────────────────┼────────────────────────┼─────────────────────────┼──────────────┤│Furnizor │Anexa 2 – Consumatori │Preţuri medii de │Date referitoare │DPTE/DPPFE/ ││implicit/ │casnici şi cei asimilaţi │revenire pentru │la vânzările de energie │Serviciul ││Furnizor │consumatorilor casnici *2)│categorii de │pe PAM (număr │tarife la ││concurenţial │ │consumatori casnici │de consumatori, │consumatorii ││ │ │şi asimilaţi │consum, preţ mediu │captivi ││ │ │consumatorilor casnici │şi costuri servicii │ ││ │ │ │pe categorii de │ ││ │ │ │consumatori etc.) │ │└──────────────┴──────────────────────────┴────────────────────────┴─────────────────────────┴──────────────┘––-*1) Macheta face obiectul Metodologiei de stabilire a tarifelor reglementate la consumatorii alimentaţi în regim reglementat.*2) Machetele fac obiectul propunerii de procedură pentru raportarea datelor privind consumatorii de energie electrică, în conformitate cu Directiva Consiliului 90/377/CEE .–––-Anexa la metodologie a fost modificată de art. II din ORDINUL nr. 22 din 15 iulie 2010, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 534 din 30 iulie 2010, prin înlocuirea unor sintagme.––-