Notă …
Aprobată prin ORDINUL nr. 5.140 din 11 septembrie 2019, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 744 din 12 septembrie 2019. +
Capitolul IDispoziții generale +
Articolul 1Potrivit legii, mobilitatea academică reprezintă dreptul studenților și al studenților doctoranzi de a li se recunoaște creditele transferabile dobândite, în condițiile legii, la alte instituții de învățământ superior acreditate/autorizate provizoriu din țară sau din străinătate sau la alte programe de studii din cadrul aceleiași instituții de învățământ superior. Mobilitatea poate fi internă sau internațională, respectiv definitivă sau temporară, pentru toate formele de învățământ. +
Articolul 2Calitatea de student, respectiv student doctorand se menține pe perioada mobilităților interne și internaționale. +
Articolul 3(1)Recunoașterea creditelor transferabile în cazul mobilităților academice internaționale se realizează de către instituțiile de învățământ superior pentru persoana care dovedește parcurgerea stagiului de mobilitate cu documente emise de către instituția de învățământ superior pe care a frecventat-o.(2)În cazul în care studentul sau studentul doctorand nu poate dovedi studiile parcurse prin documente emise de către instituția de învățământ superior pe care a frecventat-o anterior în Ucraina, instituția de învățământ superior din România evaluează, pe baza unor criterii proprii și cu respectarea bunelor practici internaționale, rezultatele învățării, competențele și abilitățile și decide cu privire la recunoașterea și acordarea creditelor de studiu transferabile. (la 03-03-2022,
Articolul 3 din Capitolul I a fost completat de Punctul 1, Articolul I din ORDINUL nr. 3.325 din 2 martie 2022, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 209 din 03 martie 2022
)
(3)Studentul sau studentul doctorand aflat în situația menționată la alin. (2) va prezenta instituției de învățământ superior din România, înainte de finalizarea studiilor, diplomele care i-au permis accesul în ciclul de studii la care a fost înmatriculat.(la 03-03-2022,
Articolul 3 din Capitolul I a fost completat de Punctul 1, Articolul I din ORDINUL nr. 3.325 din 2 martie 2022, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 209 din 03 martie 2022
)
+
Articolul 4(1)Mobilitatea academică se poate efectua ca urmare a demersului studentului, respectiv al studentului doctorand, cu îndeplinirea următoarelor condiții:a)existența unor acorduri interinstituționale; … b)acceptul instituțiilor de învățământ superior acreditate/ autorizate provizoriu, după caz, de proveniență, respectiv primitoare. … (2)Acordurile interinstituționale stabilesc condițiile de desfășurare a mobilităților între instituțiile de învățământ superior acreditate/autorizate provizoriu: tipul mobilității, durata mobilității, numărul de mobilități, domeniul, programul de studiu, finanțarea mobilității temporare, limba de studiu, condiții de cazare etc.(3)Acceptul interinstituțional constă în completarea și semnarea cererii-tip de mobilitate, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezenta metodologie, astfel:a)studentul, respectiv studentul doctorand depune cererea de mobilitate la instituția de învățământ superior unde dorește mobilitatea, în vederea obținerii acceptului; … b)după obținerea acceptului de mobilitate, studentul, respectiv studentul doctorand solicită mobilitate instituției de învățământ superior unde este înmatriculat; … c)instituția de învățământ superior care acceptă mobilitatea semnează prima cererea de mobilitate a studentului, apoi semnează instituția de la care pleacă studentul; … d)în cerere sunt trecute și condițiile în care are loc mobilitatea. … +
Articolul 4^1Prin derogare de la prevederile art. 4, în anii universitari 2021-2022 și 2022-2023, mobilitatea academică pentru cetățenii din țările terțe ale Uniunii Europene, care provin din instituțiile de învățământ superior recunoscute în Ucraina, se realizează ca urmare a demersului studentului, cu acordul instituției primitoare.(la 03-03-2022,
Capitolul I a fost completat de Punctul 2, Articolul I din ORDINUL nr. 3.325 din 2 martie 2022, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 209 din 03 martie 2022
)
+
Articolul 5Instituțiile de învățământ superior acreditate/ autorizate provizoriu au obligația de a include în regulamentele privind activitatea profesională a studenților prevederi privind procedurile referitoare la mobilitate. +
Capitolul IIMobilitatea academică temporară a studenților +
Articolul 6(1)Studentul sau studentul doctorand poate beneficia de mobilitate academică temporară între două instituții de învățământ superior acreditate/autorizate provizoriu, după caz.(2)Compatibilitatea curriculei în vederea recunoașterii creditelor de studii transferabile se stabilește anterior perioadei de mobilitate, iar recunoașterea creditelor de studii transferabile se realizează după finalizarea mobilității, în conformitate cu acordul interinstituțional și regulamentele instituțiilor de învățământ superior implicate, după caz. +
Articolul 7(1)Mobilitatea academică temporară pe cont propriu reprezintă mobilitatea temporară efectuată în afara acordurilor interinstituționale de mobilitate academică, la solicitarea studentului care a identificat o posibilă universitate primitoare. (2)Mobilitatea academică temporară pe cont propriu se realizează cu respectarea prevederilor art. 4 alin. (3); compatibilitatea curriculei în vederea recunoașterii creditelor de studii transferabile se stabilește anterior perioadei de mobilitate, iar recunoașterea creditelor de studii transferabile se realizează după finalizarea mobilității, în conformitate cu regulamentele instituțiilor de învățământ superior implicate, după caz. +
Articolul 8Mobilitatea academică temporară, pe locuri bugetate sau cu taxă, se poate realiza după finalizarea primului an de studii. +
Articolul 9Mobilitatea academică internațională temporară prin programe internaționale se realizează în conformitate cu reglementările ce privesc respectivele programe. +
Capitolul IIIMobilitatea academică definitivă a studenților +
Articolul 10(1)Mobilitatea academică definitivă se poate efectua atât de către studenții finanțați de la bugetul de stat, cât și de către studenții cu taxă, cu respectarea prevederilor legale privind capacitatea de școlarizare și finanțarea învățământului superior și cu acceptul instituțiilor de învățământ superior acreditate/autorizate provizoriu implicate și în conformitate cu regulamentele proprii privind activitatea profesională a studenților.(2)Mobilitatea academică definitivă se poate realiza și în cadrul aceleiași instituții de învățământ superior. (3)Mobilitatea academică definitivă a studenților menționați la art. 4^1 se realizează cu taxă, conform Ordonanței Guvernului nr. 22/2009 privind stabilirea cuantumului minim al taxelor de școlarizare, în valută, a cetățenilor care studiază pe cont propriu în România, din state care nu sunt membre ale Uniunii Europene, precum și din cele care nu fac parte din Spațiul Economic European și din Confederația Elvețiană, aprobată cu modificări prin Legea nr. 1/2010.(la 03-03-2022,
Articolul 10 din Capitolul III a fost completat de Punctul 3, Articolul I din ORDINUL nr. 3.325 din 2 martie 2022, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 209 din 03 martie 2022
)
(4)În anii universitari 2021-2022 și 2022-2023, prin excepție de la prevederile alin. (3), studenții, cetățeni ai Ucrainei, pot beneficia de finanțare de la bugetul de stat sau din alte surse, prin Ministerul Educației și, respectiv, instituțiile de învățământ superior, conform art. 224 din Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare.(la 03-03-2022,
Articolul 10 din Capitolul III a fost completat de Punctul 3, Articolul I din ORDINUL nr. 3.325 din 2 martie 2022, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 209 din 03 martie 2022
)
+
Articolul 11(1)Pentru studiile universitare de licență și studiile universitare de master, mobilitatea academică definitivă se poate realiza numai la început de semestru, după primul semestru și până la sfârșitul penultimului semestru, între programe de studii cu același număr total de credite de studiu transferabile obligatorii, din aceeași ramură de știință.(2)Pentru studiile universitare de doctorat, mobilitatea academică definitivă se poate efectua în cadrul aceluiași domeniu de doctorat, între școli doctorale acreditate, după finalizarea programului de pregătire bazat pe studii universitare avansate, cu respectarea prevederilor Codului de studii universitare de doctorat. (3)Mobilitatea academică definitivă a studenților doctoranzi se poate efectua și în cadrul aceleiași școli doctorale pentru situații temeinic justificate privind conducătorii de doctorat (pensionare, deces etc.). +
Articolul 12(1)Înmatricularea se face cu respectarea prevederilor din regulamentul activității profesionale a studenților privind recunoașterea și echivalarea creditelor de studiu transferabile și a condițiilor de promovare a anilor de studii. (2)Înmatricularea se realizează în conformitate cu cerințele legale privind înscrierea modificărilor în registrul matricol unic. +
Articolul 13În cazul mobilității academice definitive, diploma se emite absolventului de către instituția de învățământ superior care organizează examenul de finalizare a studiilor. +
Articolul 14Mobilitatea academică internă definitivă se face pe principiul „subvențiile urmează studentul“. +
Articolul 15Prevederile privind mobilitatea academică definitivă se aplică și în cazul studenților și studenților doctoranzi proveniți din statele membre ale Uniunii Europene, Spațiului Economic European și din Confederația Elvețiană. +
Articolul 16Pentru țările terțe se aplică prevederile mobilității academice definitive, acordurilor bilaterale și acordurilor internaționale în materie, în vigoare la data efectuării mobilității. +
ANEXĂla metodologie
CERERE DE MOBILITATEUniversitatea/Instituția organizatoare de studii universitare de doctorat (IOSUD)………………………………………………………………………………(de unde vine)De acord.Rector,…………… Universitatea/IOSUD ………………………………………………………………………………(unde vine)De acord.Rector,…………… Subsemnatul(a), …………………………., student(ă)/student(ă) doctorand în anul universitar …………….. în cadrul Universității …………………………………., Facultatea/Școala doctorală ………………….., programul de studii/domeniul de studii ………………………, organizat la forma de învățământ (IF/IFR/ID), anul de studii ……………., forma de finanțare (buget/taxă), prin prezenta vă rog să binevoiți a-mi aproba mobilitatea ca student(ă)/student(ă) doctorand în anul universitar ………………. la Universitatea ……………, Facultatea …………….., programul de studii/domeniul de studii ……………….….., organizat la forma de învățământ (IF/IFR/ID), anul de studii ……………., forma de finanțare (buget/taxă).Solicit această mobilitate din următoarele motive: ……………………………………………..…………………………………………………………….…………………………………………………………….Anexez următoarele documente: ………………………………………………………………………………………………………….…………………………………………………………….
Data …………..
Aviz favorabil
Decanatul Facultății/
Școala doctorală
…………
(de unde vine)
Semnătura ……….
Aviz favorabil
Decanatul Facultății/
Școala doctorală
…………………
(unde vine)