METODOLOGIE din 11 iulie 2011

Redacția Lex24
Publicat in Repertoriu legislativ, 28/11/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Emitent: OFICIUL ROMÂN PENTRU DREPTURILE DE AUTOR
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 526 din 26 iulie 2011
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Actiuni suferite de acest act:

Alegeti sectiunea:
SECTIUNE ACTTIP OPERATIUNEACT NORMATIV
ActulMODIFICAT DEDECIZIE 246 03/12/2012
ART. 1MODIFICAT DEDECIZIE 246 03/12/2012
ART. 1MODIFICAT DEDECIZIE 113 09/07/2012
ART. 2MODIFICAT DEDECIZIE 246 03/12/2012
ART. 2MODIFICAT DEDECIZIE 113 09/07/2012
ART. 6MODIFICAT DEDECIZIE 246 03/12/2012
ART. 6MODIFICAT DEDECIZIE 113 09/07/2012
ART. 7MODIFICAT DEDECIZIE 246 03/12/2012
ART. 7MODIFICAT DEDECIZIE 113 09/07/2012
ART. 8MODIFICAT DEDECIZIE 246 03/12/2012
ART. 8MODIFICAT DEDECIZIE 113 09/07/2012
ART. 9MODIFICAT DEDECIZIE 246 03/12/2012
ART. 9MODIFICAT DEDECIZIE 113 09/07/2012
ART. 10MODIFICAT DEDECIZIE 246 03/12/2012
ART. 10MODIFICAT DEDECIZIE 113 09/07/2012
ART. 13MODIFICAT DEDECIZIE 246 03/12/2012
ART. 13MODIFICAT DEDECIZIE 113 09/07/2012
Nu exista actiuni induse de acest act
Acte referite de acest act:

SECTIUNE ACTREFERA PEACT NORMATIV
ART. 19REFERIRE LALEGE 8 14/03/1996 ART. 131
Acte care fac referire la acest act:

Alegeti sectiunea:
SECTIUNE ACTREFERIT DEACT NORMATIV
ActulMODIFICAT DEDECIZIE 246 03/12/2012
ActulREFERIT DEDECIZIE 246 03/12/2012
ActulREFERIT DEDECIZIE 113 09/07/2012
ActulCONTINUT DEDECIZIE 223 13/07/2011
ActulCONTINUT DEHOTARARE 11/07/2011
ART. 1MODIFICAT DEDECIZIE 246 03/12/2012
ART. 1MODIFICAT DEDECIZIE 113 09/07/2012
ART. 2MODIFICAT DEDECIZIE 246 03/12/2012
ART. 2MODIFICAT DEDECIZIE 113 09/07/2012
ART. 6MODIFICAT DEDECIZIE 246 03/12/2012
ART. 6MODIFICAT DEDECIZIE 113 09/07/2012
ART. 7MODIFICAT DEDECIZIE 246 03/12/2012
ART. 7MODIFICAT DEDECIZIE 113 09/07/2012
ART. 8MODIFICAT DEDECIZIE 246 03/12/2012
ART. 8MODIFICAT DEDECIZIE 113 09/07/2012
ART. 9MODIFICAT DEDECIZIE 246 03/12/2012
ART. 9MODIFICAT DEDECIZIE 113 09/07/2012
ART. 10MODIFICAT DEDECIZIE 246 03/12/2012
ART. 10MODIFICAT DEDECIZIE 113 09/07/2012
ART. 13MODIFICAT DEDECIZIE 246 03/12/2012
ART. 13MODIFICAT DEDECIZIE 113 09/07/2012

privind remuneraţiile reprezentând drepturile patrimoniale ale autorilor pentru reproducerea şi distribuirea operelor muzicale cuprinse în videograme



 + 
Articolul 1Reproducerea şi/sau distribuirea pe teritoriul României a operelor muzicale cuprinse în videograme, fixate pe orice tip de suport, se poate face numai în baza unei autorizaţii licenţă neexclusivă şi prealabilă, încheiată cu organismul de gestiune colectivă a drepturilor de autor din domeniul muzical.
 + 
Articolul 2În sensul prezentei metodologii, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:a) produs – orice reproducere, în tot sau în parte, a uneia sau mai multor opere muzicale ori a reprezentărilor digitale ale acestora, cuprinse în videograme, indiferent care ar fi metoda utilizată pentru fixare;b) produs promoţional – produsul destinat exclusiv distribuirii gratuite de către producător în scopul promovării produsului sau a producătorului;c) produs premium – produsul destinat exclusiv distribuirii către public în mod gratuit prin asociere cu un alt produs sau serviciu, fără majorarea preţului plătit în mod obişnuit de public pentru acel produs sau serviciu;d) produs budget – produsul relansat la vânzare după mai mult de un an de la data lansării iniţiale la un PPD cu cel puţin 35% mai mic faţă de PPD-ul corespunzător primei lansări;e) solduri – produsele distribuite în scopul lichidării unui stoc ce nu a putut fi distribuit, dar nu mai devreme de 18 luni de la data lansării;f) utilizator – orice persoană care îşi asumă responsabilitatea organizării şi realizării primei fixări a unei opere muzicale cuprinse în videograme sau persoana care vinde, transmite în orice alt mod, cu titlu oneros sau gratuit, originalul sau copiile unei opere muzicale cuprinse în videograme, dacă dreptul de distribuire nu a fost epuizat.
 + 
Articolul 3(1) Autorizaţia licenţă neexclusivă se eliberează pentru fiecare operă muzicală şi are ca obiect numai opere muzicale din repertoriul organismului de gestiune colectivă a drepturilor de autor din domeniul muzical, în limitele mandatelor de gestiune acordate de autorii naţionali, precum şi ale contractelor de reprezentare încheiate cu organisme din străinătate şi acordă utilizatorului în schimbul remuneraţiei dreptul neexclusiv gestionat colectiv de a reproduce şi/sau distribui exclusiv pe teritoriul României opere muzicale din repertoriu, fixate pe videograme, pe orice tip de suport.(2) Nu sunt datorate remuneraţii şi nu este necesară încheierea unor autorizaţii licenţă neexclusivă cu organismul de gestiune colectivă a drepturilor de autor din domeniul muzical pentru distribuirea pe teritoriul României a operelor muzicale fixate pe videograme reproduse într-un stat membru al Uniunii Europene, pentru care utilizatorul prezintă organismului de gestiune colectivă a drepturilor de autor din domeniul muzical confirmarea eliberată de organismul similar din ţara de origine a produselor, confirmare din care să rezulte că reproducerea în vederea distribuirii pe teritoriul României a fost autorizată şi că remuneraţiile au fost achitate.
 + 
Articolul 4(1) Anterior reproducerii şi/sau distribuirii de videograme pe care sunt fixate opere muzicale din repertoriul organismului de gestiune colectivă a drepturilor de autor din domeniul muzical, utilizatorul are obligaţia de a încheia cu acesta autorizaţia licenţă neexclusivă.(2) În acest scop, utilizatorul va adresa o cerere organismului de gestiune colectivă a drepturilor de autor din domeniul muzical înainte de data propusă pentru reproducere şi, respectiv, distribuire. Cererea va cuprinde cel puţin următoarele informaţii:a) numele/denumirea producătorului şi datele sale de identificare;b) denumirea videogramei muzicale;c) producătorul, regizorul şi anul producţiei fiecărei opere audiovizuale;d) denumirea fiecărei opere muzicale fixată pe videogramă;e) compozitorii, textierii, aranjorii şi editori, pentru fiecare operă muzicală;f) durata fiecărei opere muzicale (în minute şi secunde);g) tipul suportului/suporturilor pe care vor fi reproduse operele muzicale;h) tipul sau tipurile de produs pentru care se solicită autorizarea;i) tirajul solicitat a se autoriza;j) persoana şi ţara în care va fi efectuată multiplicarea videogramei muzicale;k) declaraţia utilizatorului că videogramele reproduse sunt destinate numai distribuirii pe teritoriul României;l) ştampila, numele şi prenumele, funcţia şi semnătura reprezentantului legal al producătorului.
 + 
Articolul 5Autorizaţia licenţă neexclusivă încheiată potrivit prevederilor prezentei metodologii este limitată în timp la maximum 12 luni şi se acordă numai pentru teritoriul României şi pentru tirajul ce face obiect al autorizaţiei licenţă neexclusivă. Pentru realizarea unor noi tiraje este obligatorie încheierea unui act adiţional la autorizaţia licenţă neexclusivă, în caz contrar reproducerea şi distribuirea noilor tiraje fiind considerate nelegale.
 + 
Articolul 6(1) Utilizatorul va plăti organismului de gestiune colectivă a drepturilor de autor din domeniul muzical pentru reproducerea şi/sau distribuirea de opere muzicale, pe videograme, pe teritoriul României, pentru fiecare copie, o remuneraţie reprezentând 7% din baza de calcul.(2) În niciun caz remuneraţia datorată de utilizatori, pentru fiecare copie, nu va fi mai mică decât remuneraţiile menţionate în tabelul următor:

An/Categorie
produs
Standard

Budget

Premium

Solduri

2011 1,35 lei 0,62 lei 0,6 lei 0,3 lei
2012 1,35 lei 0,62 lei 0,6 lei 0,3 lei
2013 1,35 lei 0,62 lei 0,6 lei 0,3 lei
2014 1,35 lei 0,62 lei 0,6 lei 0,3 lei

(3) În cazul pachetelor fonogramă plus videogramă sau videogramă şi videogramă, remuneraţiile se aplică astfel:a) pentru pachet fonogramă plus videogramă premium se datorează remuneraţia corespunzătoare fonogramei care reprezintă produsul principal la care se adaugă o remuneraţie forfetară, la nivelul remuneraţiei minime din tabel, pentru videograma ce reprezintă produs premium;b) pentru pachet videogramă plus videogramă bonus se datorează remuneraţia corespunzătoare pentru videograma produs principal, la care se adaugă o remuneraţie forfetară la nivelul remuneraţiei minime din tabel, pentru videograma ce reprezintă produs premium;c) pentru pachet fonogramă plus videogramă sau multiplu, în cazul în care niciun produs nu este premium, se datorează remuneraţia corespunzătoare pentru fonogramă, ce se consideră astfel produs principal, la care se adaugă o remuneraţie forfetară, la nivelul remuneraţiei minime din tabel, pentru fiecare videogramă din pachet;d) pentru pachet videogramă plus videogramă sau multiplu se datorează remuneraţia pentru o videogramă produs principal, la care se adaugă o remuneraţie forfetară, la nivelul remuneraţiei minime din tabel, pentru fiecare videogramă suplimentară din pachet.(4) În situaţia în care o videogramă muzicală conţine şi opere ce nu aparţin repertoriului organismului de gestiune colectivă a drepturilor de autor din domeniul muzical, remuneraţia datorată acestuia va fi calculată potrivit proporţiei operelor muzicale reproduse din repertoriu faţă de durata totală a operelor muzicale cuprinse în videogramă.(5) La remuneraţiile prevăzute de prezenta metodologie se adaugă TVA. + 
Articolul 7(1) Baza de calcul al remuneraţiilor o reprezintă cel mai mare preţ publicat de producător sau distribuitorii acestuia, atunci când producătorul apelează la distribuitori, preţ la care orice vânzător cu amănuntul poate achiziţiona o cantitate minimă dintr-un suport relevant, fără a beneficia de niciun fel de reduceri, stimulente, bonusuri sau orice alt fel de diminuări ale preţului, denumit PPD (published price for dealers).(2) În cazul în care producătorul sau, după caz, distribuitorul nu întocmeşte un catalog cu preţurile specificate la alin. (1) ori catalogul nu este disponibil publicului, baza de calcul va fi reprezentată de cel mai mare preţ practicat de orice detailist pentru orice unitate din videograma relevantă.(3) Pentru videogramele vândute de utilizator direct către consumatorul privat, baza de calcul al remuneraţiei este reprezentată de veniturile obţinute de utilizator din vânzarea cu amănuntul a unităţilor astfel comercializate din acea videogramă.(4) Pentru videogramele distribuite publicului gratuit baza de calcul al remuneraţiei o reprezintă valoarea totală a costurilor de producţie, multiplicare sau, după caz, distribuire a videogramelor ca produs final. Producătorii pot oferi cu titlu promoţional fără plata drepturilor de autor cel mult 150 de exemplare din fiecare videogramă şi numai din primul tiraj.(5) Baza de calcul pentru produsele budget sau pentru produsele premium o reprezintă valoarea de vânzare a tuturor unităţilor astfel vândute.(6) În situaţia în care videogramele sunt vândute la solduri, baza de calcul o reprezintă veniturile obţinute de utilizator din vânzarea cu amănuntul a tuturor unităţilor astfel valorificate la preţ de solduri.(7) Remuneraţiile se determină după următoarea formulă:7% X baza de calcul X numărul de unităţi reproduse şi distribuite în perioada de raportare.
 + 
Articolul 8(1) Nu este considerată vânzare la solduri vânzarea unor suporturi dintr-o videogramă ce au fost fabricate în scopul vânzării la preţuri de solduri.(2) În cazul vânzării videogramelor la solduri înaintea termenului prevăzut de prezenta metodologie, remuneraţia procentuală datorată va fi cea corespunzătoare:– unui produs budget, corespunzător unei reduceri de 35% a preţului din ziua primei lansări a produsului standard, dacă vânzarea se face ulterior datei de la care poate fi lansat un produs budget, potrivit art. 2 lit. d);– unui produs standard, în cazul în care vânzarea se face anterior datei de la care poate fi lansat un produs budget, potrivit art. 2 lit. d).
 + 
Articolul 9Nu va putea fi distribuită gratuit în scop de promovare sau ca produs premium decât videograma muzicală pe care s-a inscripţionat pe copertă şi pe suport, după caz: "Se distribuie numai gratuit", "Se distribuie gratuit numai împreună cu…" ori " Se distribuie gratuit de către…", respectiv "Se distribuie numai cu….".
 + 
Articolul 10În cazul vânzării videogramelor ca produs budget înaintea termenului prevăzut de prezenta metodologie, remuneraţia procentuală datorată va fi cea corespunzătoare produsului standard.
 + 
Articolul 11(1) Plata remuneraţiilor datorate de utilizatori către organismul de gestiune colectivă a drepturilor de autor din domeniul muzical se face trimestrial, până la data de 25 a lunii următoare trimestrului încheiat.(2) Pentru întârzierile la plată, utilizatorii datorează organismul de gestiune colectivă a drepturilor de autor din domeniul muzical penalităţi în cuantum de 0,1% pe zi de întârziere.
 + 
Articolul 12(1) Pe coperta fiecărui suport pe care sunt reproduse opere muzicale din repertoriu vor fi menţionate în mod vizibil următoarele marcaje:a) numele şi, dacă este cazul, marca producătorului;b) titlul videogramei muzicale;c) denumirea operelor muzicale;d) numele autorilor operelor muzicale;e) numărul de catalog;f) organismul de gestiune colectivă a drepturilor de autor din domeniul muzical şi numărul de licenţă eliberat de organismul de gestiune colectivă a drepturilor de autor din domeniul muzical cu referire la operele ce fac obiect al autorizaţiei licenţă neexclusivă;g) enunţul: "Toate drepturile producătorului şi ale autorilor sunt rezervate. Utilizările neautorizate ale acestei înregistrări sunt strict interzise şi se pedepsesc conform legii.";h) simbolul P, însoţit de numele producătorului, anul şi ţara în care s-a publicat prima dată.(2) Marcajele prevăzute la alin. (1) lit. a), b), d), f) şi h) vor fi inscripţionate şi pe suportul pe care sunt fixate sau reproduse operele muzicale.
 + 
Articolul 13(1) Utilizatorii sunt obligaţi să elaboreze trimestrial cataloage care vor cuprinde cel puţin următoarele elemente:a) titlurile videogramelor muzicale;b) autorii operelor muzicale;c) titlul operelor muzicale;d) numărul de catalog;e) tipul suportului (compact disc, casetă audio, DVD, CD-ROM etc.);f) PPD-ul pe fiecare videogramă muzicală şi tip de suport.(2) Utilizatorii au obligaţia de a comunică organismului de gestiune colectivă a drepturilor de autor din domeniul muzical, în termen de 15 zile de la elaborare sau modificare, un exemplar al fiecărui catalog editat sau reeditat.(3) Necomunicarea catalogului în termenul prevăzut de prezenta metodologie dă dreptul organismului de gestiune colectivă a drepturilor de autor din domeniul muzical ca, după o prealabilă notificare, să denunţe autorizaţia licenţă neexclusivă şi să interzică reproducerea şi/sau distribuirea operelor muzicale de către acel utilizator, iar pentru remuneraţiile datorate se vor determina potrivit dispoziţiilor art. 7 alin. (2).
 + 
Articolul 14(1) Până la data de 20 a lunii următoare fiecărui trimestru, utilizatorii au obligaţia de a comunică organismului de gestiune colectivă a drepturilor de autor din domeniul muzical un raport cuprinzând, pentru trimestrul încheiat:a) numele/denumirea utilizatorului şi datele sale de identificare;b) titlurile videogramelor muzicale reproduse sau distribuite;c) numărul de catalog al fiecărei videograme muzicale;d) numărul de unităţi vândute din fiecare videogramă muzicală;e) PPD-ul pentru fiecare videogramă muzicală raportat şi la tipul produsului şi suport;f) denumirea fiecărei opere muzicale reproduse şi/sau distribuite, pe fiecare videogramă muzicală în parte;g) fabricantul;h) detalii privind teritoriul în care a avut loc distribuirea videogramei;i) ştampila, numele şi semnătura reprezentantului legal al utilizatorului.(2) Organismul de gestiune colectivă a drepturilor de autor din domeniul muzical poate pune la dispoziţia utilizatorilor un formular tipizat de raport.
 + 
Articolul 15În cazul vânzărilor en gros (cu ridicata), utilizatorul va menţiona pe fiecare factură sau într-o anexă a acesteia specificaţiile detaliate ale videogramei, numărul de exemplare pentru fiecare poziţie din catalog şi preţul de livrare corespunzător pe unitate de suport.
 + 
Articolul 16(1) Utilizatorii vor furniza organismului de gestiune colectivă a drepturilor de autor din domeniul muzical toate datele, informaţiile şi documentele care au relevanţă pentru aplicarea prezentei metodologii.(2) În cazul unor neînţelegeri în furnizarea informaţiilor se apelează la un audit extern care are drept obiectiv stabilirea corectă a informaţiilor. Un astfel de audit nu poate avea loc mai des de 6 luni, iar costurile vor fi suportate în mod egal de utilizator şi organismul de gestiune colectivă.
 + 
Articolul 17În măsura în care organismul de gestiune colectivă a drepturilor de autor din domeniul muzical cât şi utilizatorii devin membri ai unor organizaţii internaţionale ale autorilor, respectiv ale producătorilor/distribuitorilor, între care există încheiate acorduri, prevederile acestora vor putea fi stipulate în convenţiile încheiate între organismul de gestiune colectivă şi utilizatorii respectivi.
 + 
Articolul 18Nu face obiect al prezentei metodologii reproducerea operelor muzicale pe videograme muzicale destinate a fi distribuite pe un alt teritoriu decât cel al României şi nici distribuirea videogramelor muzicale pe un alt teritoriu decât cel al României.
 + 
Articolul 19Modificarea remuneraţiilor stabilite în sumă fixă se poate efectua şi periodic prin reactualizarea cu indicele inflaţiei, în conformitate cu dispoziţiile art. 131^4 din Legea nr. 8/1996 privind drepturile de autor şi drepturile conexe, cu modificările şi completările ulterioare.
 + 
Articolul 20(1) Prezenta metodologie intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.(2) Cu apel în termen de 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.(3) Pronunţată astăzi, 11 iulie 2011, la sediul ORDA din municipiul Bucureşti, Calea Victoriei nr. 118.Completul de arbitrajGăvenea SilvanNiţu IonŞtiolică FlorinIonescu Felix Mircea MelineştiOlteanu Edmond Gabriel–––––

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x