privind organizarea şi funcţionarea învăţământului terţiar nonuniversitar, organizat la nivelul colegiilor din cadrul instituţiilor de învăţământ superior acreditate
+ Capitolul IDispoziţii generale + Articolul 1Prezenta metodologie-cadru reglementează organizarea şi funcţionarea nivelului de învăţământ terţiar nonuniversitar ce se poate organiza de către instituţiile de învăţământ superior acreditate în cadrul unor structuri fără personalitate juridică, denumite în continuare colegii, înfiinţate în condiţiile legii în acest scop. + Articolul 2Conform prevederilor Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, nivelul de învăţământ terţiar nonuniversitar se organizează pentru absolvenţii de liceu cu sau fără diplomă de bacalaureat. + Articolul 3Instituţiile de învăţământ superior acreditate care organizează învăţământ terţiar nonuniversitar în cadrul colegiilor elaborează o metodologie proprie ce vizează organizarea şi funcţionarea acestui învăţământ. + Articolul 4(1) Instituţiile de învăţământ superior acreditate oferă, în cadrul colegiilor, cursuri de învăţământ de nivel terţiar nonuniversitar autorizate să funcţioneze provizoriu, acreditate şi evaluate periodic în condiţiile legii. … (2) Iniţiativa înfiinţării nivelului de învăţământ terţiar nonuniversitar se realizează prin hotărârea senatului instituţiei de învăţământ superior acreditate, la propunerea consiliului de administraţie. … (3) Sediul, resursa umană şi resursele materiale se aprobă conform prevederilor legale în vigoare. … + Capitolul IIOrganizarea şi funcţionarea + Articolul 5(1) Învăţământul terţiar nonuniversitar organizat în cadrul colegiilor are o durată de la 1 la 3 ani, în funcţie de complexitatea calificării şi de numărul de credite dobândite, şi se derulează pe baza planurilor-cadru, programelor şi Standardelor de pregătire profesională (SPP), aprobate de către Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice pentru calificările respective. … (2) Învăţământul terţiar nonuniversitar se organizează la forma cu frecvenţă pentru calificările profesionale corespunzătoare nivelului de calificare 5, conform Cadrului naţional al calificărilor (CNC) şi în baza Ordinului ministrului educaţiei naţionale şi al ministrului delegat pentru învăţământ superior, cercetare ştiinţifică şi dezvoltare tehnologică nr. 3.973/2014 privind echivalarea nivelurilor de calificare obţinute prin sistemul naţional de învăţământ şi formarea profesională a adulţilor, anterior momentului intrării în vigoare a Cadrului naţional al calificărilor, cu nivelurile de calificare stabilite prin Cadrul naţional al calificărilor. … (3) Calificările profesionale corespunzătoare nivelului de calificare sunt conforme celor menţionate în Registrul naţional al calificărilor – RNC, care se aprobă prin hotărâre a Guvernului. Până la aprobarea RNC se utilizează nomenclatoarele calificărilor profesionale în vigoare pentru care se asigură pregătirea prin învăţământul preuniversitar, corespunzătoare învăţământului postliceal. … + Articolul 6(1) Începând cu anul şcolar 2015-2016, cifra de şcolarizare şi mecanismul de finanţare pentru învăţământul postliceal organizat la nivelul colegiilor din cadrul instituţiilor de învăţământ superior de stat se aprobă prin hotărâre a Guvernului. Finanţarea de bază pentru colegiile din cadrul instituţiilor de învăţământ superior de stat se asigură la nivelul standardelor de cost pentru învăţământul preuniversitar. … (2) Taxele de admitere la colegiu se stabilesc la propunerea consiliului de administraţie din instituţia de învăţământ superior acreditată şi se aprobă prin hotărâre a senatului. … (3) Candidaţii admişi încheie un contract de şcolarizare cu instituţia de învăţământ superior acreditată. … (4) Taxa corespunzătoare şcolarizării se aprobă de către senatul universităţii, la propunerea consiliului de administraţie, şi se afişează odată cu planul de şcolarizare. … + Articolul 7Instituţiile de învăţământ superior acreditate înaintează, în condiţiile legii, Ministerului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice lista calificărilor ce se propun a fi şcolarizate în cadrul colegiilor, însoţită de planul de şcolarizare, cuprinzând calificările profesionale şi numărul de locuri pentru fiecare domeniu, cu cel puţin 6 luni înainte de începerea anului universitar, în vederea aprobării prin ordin al ministrului educaţiei naţionale. + Articolul 8Colegiul este condus de un director, desemnat prin decizia rectorului, cu avizul consiliului de administraţie. Directorul prezintă anual consiliului de administraţie un raport asupra calităţii educaţiei din cadrul colegiului pe care îl conduce. Raportul va fi publicat pe site-ul instituţiei de învăţământ superior. + Capitolul IIIAdmiterea + Articolul 9(1) Fiecare instituţie de învăţământ superior acreditată, care organizează învăţământ terţiar nonuniversitar prin intermediul colegiilor, elaborează o metodologie proprie de admitere, conform prevederilor Ordinului ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 5.346/2011 privind aprobarea Criteriilor generale de admitere în învăţământul postliceal şi ale prezentei metodologii-cadru. … (2) Metodologia proprie de admitere este avizată de consiliul de administraţie şi este aprobată prin hotărârea senatului universităţii. … + Capitolul IVFinalizarea studiilor. Evaluarea şi certificarea rezultatelor învăţării + Articolul 10Finalizarea studiilor, respectiv evaluarea şi certificarea rezultatelor învăţării în colegiile din cadrul instituţiilor de învăţământ superior acreditate se realizează în conformitate cu prevederile ordinului ministrului educaţiei naţionale privind aprobarea metodologiei de organizare şi desfăşurare a examenului de certificare a calificării profesionale a absolvenţilor învăţământului postliceal. + Capitolul VDispoziţii finale + Articolul 11(1) Instituţiile de învăţământ superior acreditate întreprind măsurile legale necesare pentru organizarea colegiilor la data intrării în vigoare a prezentei metodologii-cadru. … (2) Prin excepţie, pentru anul universitar 2015-2016 termenul prevăzut la art. 7 se modifică la 3 luni. … ––
Când vă conectați pentru prima dată folosind un buton de conectare socială, colectăm informațiile de profil public ale contului dvs. partajate de furnizorul de conectare socială, pe baza setărilor dvs. de confidențialitate. De asemenea, primim adresa dvs. de e-mail pentru a vă crea automat un cont pe site-ul nostru web. Odată ce contul dvs. este creat, veți fi conectat la acest cont.
DezacordDe acord
Conectat cu
Permit crearea unui cont
Când vă conectați pentru prima dată folosind un buton de conectare socială, colectăm informațiile de profil public ale contului dvs. partajate de furnizorul de conectare socială, pe baza setărilor dvs. de confidențialitate. De asemenea, primim adresa dvs. de e-mail pentru a vă crea automat un cont pe site-ul nostru web. Odată ce contul dvs. este creat, veți fi conectat la acest cont.
Pentru a oferi cea mai buna experiența, utilizăm tehnologii cookie. Neacordarea sau retragerea consimțământului poate afecta în mod negativ anumite caracteristici și funcții ale siteului.
Functional
Mereu activ
Stocarea sau accesul tehnic este strict necesar în scopul legitim de a permite utilizarea unui serviciu specific solicitat în mod explicit de abonat sau utilizator sau în scopul unic de a efectua transmiterea unei comunicări prin intermediul unei rețele de comunicații electronice.
Preferences
The technical storage or access is necessary for the legitimate purpose of storing preferences that are not requested by the subscriber or user.
Statistii
The technical storage or access that is used exclusively for statistical purposes.Stocarea sau accesul tehnic care este utilizat exclusiv în scopuri statistice anonime. În lipsa unei citații, a unei conformări voluntare din partea furnizorului dvs. de servicii de internet sau a unor înregistrări suplimentare de la o terță parte, informațiile stocate sau recuperate doar în acest scop nu pot fi utilizate, de obicei, pentru a vă identifica.
Marketing
Stocarea sau accesul tehnic care este utilizat exclusiv în scopuri statistice anonime. În lipsa unei citații, a unei conformări voluntare din partea furnizorului dvs. de servicii de internet sau a unor înregistrări suplimentare de la o terță parte, informațiile stocate sau recuperate doar în acest scop nu pot fi utilizate, de obicei, pentru a vă identifica.
A apărut o problemă la raportarea acestei postări.
Blocare membru?
Vă rugăm să confirmați că doriți să blocați acest membru.
Nu vei mai putea:
Vedeți postările membrilor blocați
Menționați acest membru în postări
Invitați acest membru în grupuri
Trimite mesaj acestui membru
Adăugați acest membru ca conexiune
Vă rugăm să rețineți:
Această acțiune va elimina și acest membru din conexiunile dvs. și va trimite un raport administratorului site-ului.
Vă rugăm să acordați câteva minute pentru finalizarea acestui proces.