METODOLOGIA din 29 octombrie 2009

Redacția Lex24
Publicat in Repertoriu legislativ, 26/11/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Emitent: MINISTERUL EDUCATIEI, CERCETARII SI INOVARII
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 764 din 10 noiembrie 2009
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Actiuni suferite de acest act:

SECTIUNE ACTTIP OPERATIUNEACT NORMATIV
ActulABROGAT DEORDIN 5217 09/09/2010
Nu exista actiuni induse de acest act
Nu exista acte referite de acest act
Acte care fac referire la acest act:

SECTIUNE ACTREFERIT DEACT NORMATIV
ActulABROGAT DEORDIN 5217 09/09/2010
ActulCONTINUT DEORDIN 5793 29/10/2009

de organizare şi desfăşurare a probelor specifice susţinute de elevii secţiilor bilingve francofone în vederea obţinerii menţiunii speciale "secţie bilingvă francofonă" pe diploma de bacalaureat



I. Dispoziţii generale + 
Articolul 1(1) Prezenta metodologie se referă la susţinerea probelor specifice de bacalaureat de către elevii din secţiile bilingve francofone, care fac parte din Proiectul "De la învăţământul bilingv către filierele francofone", denumite în continuare secţii bilingve francofone.(2) Pentru obţinerea menţiunii speciale "secţie bilingvă francofonă" pe diploma de bacalaureat, elevii din secţiile bilingve francofone trebuie să susţină şi să promoveze următoarele probe specifice:a) proba anticipată, centrată pe modulul de învăţământ pluridisciplinar bilingv, susţinută în clasa a XI-a;b) proba de evaluare a competenţelor lingvistice în limba franceză, susţinută în clasa a XII-a;c) proba orală la disciplina nonlingvistică studiată în limba franceză, susţinută în clasa a XII-a.
 + 
Articolul 2Profesorii examinatori din comisiile de bacalaureat, constituite pentru probele specifice susţinute în vederea obţinerii menţiunii "secţie bilingvă francofonă" pe diploma de bacalaureat, sunt aleşi, prin tragere la sorţi, dintre profesorii din liceele bilingve implicate în Proiectul "De la învăţământul bilingv către filierele francofone", care au participat la stagii de formare în România şi/sau în Franţa.II. Proba anticipată
 + 
Articolul 3(1) Elevii secţiilor bilingve francofone care au frecventat modulul de învăţământ pluridisciplinar bilingv în timpul clasei a XI-a susţin proba anticipată.(2) Proba anticipată se organizează simultan, în toate liceele bilingve care fac parte din proiect, în semestrul al II-lea al clasei a XI-a, în ultima vineri a lunii mai.(3) În cazul în care elevul promovează proba anticipată în clasa a XI-a, acesta are dreptul de a participa la probele specifice organizate în clasa a XII-a, pentru elevii din secţiile bilingve francofone.(4) Elevii care nu susţin sau nu promovează proba anticipată nu pot participa la probele specifice, care se susţin în clasa a XII-a, şi nu vor beneficia de menţiunea specială "secţie bilingvă francofonă" pe diploma de bacalaureat.(5) În cazul în care un elev de la secţia bilingvă francofonă repetă clasa a XI-a, acesta are obligaţia de a repeta modulul de învăţământ pluridisciplinar bilingv şi de a se prezenta din nou la proba anticipată de la sfârşitul clasei a XI-a.
 + 
Articolul 4(1) Coordonarea probei anticipate se face, la nivel naţional, de către Comisia Naţională de Bacalaureat, iar la nivel judeţean, de către comisia judeţeană de bacalaureat.(2) În fiecare unitate de învăţământ liceal în care există secţie bilingvă francofonă se înfiinţează Comisia de organizare şi desfăşurare a probei anticipate.(3) Comisia de organizare şi desfăşurare a probei anticipate se compune din:a) preşedinte – directorul sau directorul adjunct al unităţii de învăţământ;b) secretar – un cadru didactic cu abilităţi în operarea pe calculator/informatician;c) membri – 1-2 cadre didactice;d) asistenţi – câte două cadre didactice, de altă specialitate decât cea la care se susţine proba, pentru fiecare sală în care se desfăşoară proba de examen;e) profesori examinatori – profesori de specialitate: un cadru didactic din şcoală, ales dintre cei care au predat modulul de învăţământ pluridisciplinar bilingv, şi un cadru didactic având specialitatea limba franceză, ales dintr-o listă de profesori care cunosc programul franco-român bilingv realizat în cadrul Acordului interguvernamental franco-român de la Bucureşti.(4) Comisia de organizare şi desfăşurare a probei anticipate are următoarele atribuţii:a) organizează şi răspunde de desfăşurarea probei anticipate în centrul respectiv, în conformitate cu prevederile prezentei metodologii;b) alcătuieşte şi afişează la avizierul unităţii de învăţământ, cu 24 de ore înaintea probei, lista alfabetică a candidaţilor pentru proba anticipată, cu precizarea orei la care trebuie să se prezinte candidaţii;c) completează cataloagele de examen;d) examinează şi evaluează candidaţii, în conformitate cu prevederile prezentei metodologii;e) afişează rezultatele probei anticipate;f) elaborează şi transmite comisiilor de bacalaureat judeţene/a municipiului Bucureşti, în termen de 4 zile de la încheierea probei anticipate, rapoarte privind organizarea şi desfăşurarea acesteia.(5) Toţi profesorii din Comisia de organizare şi desfăşurare a probei anticipate sunt numiţi prin decizie a inspectorului şcolar general.
 + 
Articolul 5(1) În cadrul modulului de învăţământ pluridisciplinar bilingv, elevii realizează, la nivelul clasei, un proiect, bazat pe disciplinele studiate.(2) Până la data de 1 noiembrie a fiecărui an şcolar, profesorii de la disciplinele nonlingvistice predate în limba franceză vor afişa la avizierul şcolii titlurile proiectelor propuse pentru proba anticipată din anul şcolar respectiv.(3) Până la data de 1 decembrie a fiecărui an şcolar, elevii vor alege, la nivel de clasă, tema proiectului şi o vor depune la secretariatul şcolii.(4) Pe parcursul anului şcolar, elevii vor lucra la proiect în echipă şi vor redacta individual un carnet de bord şi o sinteză.(5) Carnetul de bord, redactat în franceză, va conţine notiţele sistematice luate în timpul cursurilor alocate modulului respectiv, în cadrul fiecărei discipline nonlingvistice, precum şi raportul cercetărilor documentare.(6) Sinteza sau nota sintetică, de maximum două pagini, se elaborează în limba franceză şi se referă la derularea proiectului şi la contribuţia personală a elevului în cadrul echipei.
 + 
Articolul 6(1) Proba anticipată constă în:a) prezentarea orală, în faţa comisiei, a carnetului de bord realizat în mod individual, pe durata modulului de învăţământ pluridisciplinar bilingv, şi a sintezei;b) susţinerea orală a produsului final/proiectului.(2) Durata probei nu va depăşi 10 minute pentru fiecare elev.
 + 
Articolul 7(1) Pentru evaluarea modulului de învăţământ pluridisciplinar bilingv se acordă maximum 100 de puncte, din care:a) maximum 20 de puncte pentru activitatea desfăşurată în timpul anului;b) maximum 80 de puncte, din care 10 puncte din oficiu, pentru examenul final susţinut prin proba anticipată.(2) Fiecare examinator acordă candidatului un punctaj, care este multiplu de 10.(3) Punctajul final al candidatului se obţine ca medie aritmetică a punctajelor acordate de profesorii examinatori.(4) Nota probei anticipate se obţine prin împărţirea la 10 a punctajului final, urmată de rotunjire la cel mai apropiat întreg. La o diferenţă de 50 de sutimi, rotunjirea se face în favoarea elevului.(5) Notele probei se consemnează în catalogul de examen.
 + 
Articolul 8(1) Notele probei anticipate susţinute în clasa a XI-a se consemnează într-un proces-verbal, elaborat în 3 exemplare, care se păstrează la secretariatul liceului până la sfârşitul clasei a XII-a.(2) Un exemplar al procesului-verbal se arhivează, al doilea exemplar este transmis comisiei de bacalaureat din centrul de examen la care este arondată unitatea de învăţământ şi va fi anexă la catalogul de examen, iar al treilea exemplar este trimis Comisiei Naţionale de Bacalaureat.(3) Procesul-verbal transmis Comisiei de bacalaureat din centrul de examen se arhivează, împreună cu celelalte documente ale examenului de bacalaureat.III. Proba de evaluare a competenţelor lingvistice în limba franceză
 + 
Articolul 9(1) Proba de evaluare a competenţelor lingvistice în limba franceză se organizează şi se desfăşoară în conformitate cu metodologia de organizare şi desfăşurare a examenului de bacalaureat, respectând prevederile specifice, menţionate în prezenta metodologie.(2) Proba de evaluare a competenţelor lingvistice în limba franceză este organizată de Comisia de bacalaureat de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale, organizată la nivelul unităţii de învăţământ liceal.(3) Evaluarea competenţelor lingvistice pentru limba franceză se face, pentru fiecare candidat, de către 2 profesori examinatori, dintre care unul este cadrul didactic de la clasă, iar celălalt este un alt cadru didactic, de aceeaşi specialitate, din altă unitate de învăţământ implicată în proiectul bilingv francofon.
 + 
Articolul 10(1) Proba de evaluare a competenţelor lingvistice în limba franceză se susţine în clasa a XII-a, în perioada prevăzută de calendarul examenului de bacalaureat.(2) Evaluarea competenţelor lingvistice în limba franceză se face prin 3 tipuri de probe, după cum urmează:a) probă scrisă, cu durata de 120 minute;b) probă orală, cu durata de 20 minute;c) probă de înţelegere a unui text audiat, cu durata de 30 de minute.(3) Pentru proba orală, fiecare elev va avea la dispoziţie 30 de minute pentru pregătirea răspunsului.
 + 
Articolul 11Subiectele pentru probele de evaluare a competenţelor lingvistice în limba franceză sunt elaborate de Centrul Naţional pentru Curriculum şi Evaluare în Învăţământul Preuniversitar, în colaborare cu Serviciul de Cooperare şi Acţiune Culturală al Ambasadei Franţei la Bucureşti, astfel încât să permită stabilirea, pentru fiecare candidat, a nivelului corespunzător Cadrului European Comun de Referinţă pentru Limbi (CECRL).
 + 
Articolul 12(1) În urma susţinerii probei pentru evaluarea competenţelor lingvistice în limba franceză se obţine un certificat de competenţă în care se menţionează nivelul de limbă corespunzător CECRL.(2) Pentru obţinerea menţiunii speciale "secţie bilingvă francofonă" pe diploma de bacalaureat, candidatul trebuie să obţină nivelul B2.
 + 
Articolul 13Proba de evaluare a competenţei lingvistice în limba franceză, susţinută de elevii secţiilor bilingve francofone în conformitate cu prevederile prezentei metodologii, reprezintă pentru aceşti elevi proba de evaluare a competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională studiată pe parcursul învăţământului liceal, prevăzută de metodologia de organizare şi desfăşurare a examenului de bacalaureat – proba C)
 + 
Articolul 14(1) Candidaţii cărora li se recunosc şi li se echivalează, conform prevederilor metodologiei elaborate de Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării, rezultatele obţinute la examene cu recunoaştere internaţională pentru certificarea competenţelor lingvistice în limba franceză nu mai susţin proba C din cadrul examenului de bacalaureat.(2) Pentru candidaţii proveniţi de la secţiile bilingve francofone, recunoaşterea menţionată la alin. (1) conduce şi la obţinerea menţiunii speciale "secţie bilingvă francofonă" pe diploma de bacalaureat numai dacă aceştia au obţinut cel puţin nivelul B2.IV. Proba orală la disciplina nonlingvistică studiată în limba franceză
 + 
Articolul 15(1) Elevii din secţiile bilingve francofone au, pe parcursul celor 4 ani de liceu, un orar specific de discipline nonlingvistice (DNL) predate în limba franceză: Matematică, Fizică, Chimie, Biologie, Istorie, Geografie, Economie sau Informatică, în funcţie de filiera, profilul şi specializarea clasei.(2) În vederea obţinerii menţiunii speciale "secţie bilingvă francofonă" pe diploma de bacalaureat, elevii din secţiile bilingve francofone susţin o probă orală la una dintre DNL studiate în limba franceză.(3) Proba orală la DNL studiată în limba franceză se susţine obligatoriu în limba franceză, în ultima săptămână din semestrul al II-lea al clasei a XII-a.
 + 
Articolul 16(1) Proba orală la DNL studiată în limba franceză este organizată de Comisia de bacalaureat de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale din unitatea de învăţământ liceal.(2) Pentru proba orală la DNL studiată în limba franceză se numesc în comisia menţionată la alin. (1) 3 profesori examinatori din unitatea de învăţământ: 2 profesori de DNL şi un profesor de limba franceză, cu drept de notare, însărcinat să evalueze nivelul de competenţe de comunicare orală în limba franceză al candidaţilor.(3) Profesorii de DNL sunt aleşi dintre cadrele didactice din unitatea de învăţământ, implicate în Proiectul "De la învăţământul bilingv către filierele francofone", dintre care unul este cel care a predat disciplina respectivă la clasă.
 + 
Articolul 17Pentru fiecare candidat, timpul de pregătire a răspunsului este de maximum 30 minute, expunerea de 10 minute şi interacţiunea cu membrii comisiei de 10 minute.
 + 
Articolul 18Pentru disciplina Informatică, rezolvările cerinţelor de pe bilete se vor face pe foaia de examen; pe parcursul probei nu se vor folosi calculatorul sau alte dispozitive electronice de calcul.
 + 
Articolul 19(1) Proba orală de DNL este notată cu maximum 100 de puncte, din care: 10 puncte din oficiu, 30 de puncte pentru nivelul competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba franceză şi 60 de puncte pentru cunoştinţele din sfera disciplinei.(2) Fiecare evaluator acordă candidatului un punctaj, care este multiplu de 10.(3) Punctajul final al candidatului se obţine ca medie aritmetică a punctajelor acordate de membrii comisiei de evaluare.(4) Nota probei se obţine prin împărţirea la 10 a punctajului final, urmată de rotunjirea la cel mai apropiat întreg. La o diferenţă de 50 de sutimi, rotunjirea se face în favoarea elevului.(5) Notele probei se consemnează în catalogul de examen.V. Răspunderea disciplinară
 + 
Articolul 20Respectarea întocmai a metodologiei de organizare şi desfăşurare a probelor specifice din cadrul bacalaureatului bilingv francofon este obligatorie pentru toate persoanele implicate în această activitate.
 + 
Articolul 21(1) În vederea respectării prevederilor prezentei metodologii şi pentru asigurarea corectitudinii desfăşurării probei, preşedinţii comisiilor vor solicita declaraţii scrise de la fiecare membru al comisiei.(2) În declaraţia-tip, cadrul didactic precizează că nu are rudă sau afin, până la gradul al patrulea, între candidaţii care participă la această probă şi îşi asumă responsabilitatea pentru respectarea întocmai a prevederilor legale.
 + 
Articolul 22(1) Cadrele didactice care, în perioada susţinerii probei, manifestă neglijenţă în îndeplinirea atribuţiilor ce le revin sau săvârşesc orice alte fapte care împiedică desfăşurarea în condiţii normale a probelor sunt sancţionate disciplinar conform Statutului personalului didactic.(2) Sancţiunile aplicate în urma abaterilor săvârşite de cadrele didactice în timpul participării la comisiile prevăzute în prezenta metodologie sunt luate în considerare la acordarea calificativului anual.VI. Dispoziţii finale
 + 
Articolul 23Pentru obţinerea menţiunii speciale "secţie bilingvă francofonă" pe diploma de bacalaureat, absolvenţii secţiilor bilingve francofone trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:a) să promoveze examenul de bacalaureat;b) să participe şi să obţină cel puţin 50 de puncte la proba anticipată;c) să participe şi să obţină cel puţin 50 de puncte la proba orală de DNL;d) să obţină cel puţin 60 de puncte ca medie a punctajului realizat la proba anticipată şi la proba orală de DNL;e) să participe şi să obţină minimum nivelul B2 la proba de evaluare a competenţelor lingvistice în limba franceză.
 + 
Articolul 24(1) Absolvenţii secţiilor bilingve francofone care îndeplinesc condiţiile menţionate la art. 23 obţin diploma de bacalaureat, prevăzută de legea română, cu menţiunea specială "secţie bilingvă francofonă", precum şi o diplomă specifică, eliberată de partea franceză.(2) Absolvenţii secţiilor bilingve francofone care nu participă la probele specifice sau nu îndeplinesc condiţiile menţionate la art. 23 participă la probele bacalaureatului românesc, obţinând, în caz de promovare, diploma de bacalaureat prevăzută de lege, fără menţiunea specială "secţie bilingvă francofonă".(3) Absolvenţilor secţiilor bilingve francofone care au participat la proba de evaluare a competenţelor lingvistice în limba franceză, organizată conform prezentei metodologii, dar nu au obţinut nivelul B2, li se recunoaşte proba de evaluare a competenţelor lingvistice, cu nivelul atins, pentru obţinerea diplomei de bacalaureat românesc, fără menţiunea specială "secţie bilingvă francofonă".
 + 
Articolul 25Nu se admit contestaţii la proba anticipată, la probele orale de DNL şi la proba de evaluare a competenţelor lingvistice în limba franceză.
 + 
Articolul 26Nota de la proba anticipată şi de la proba orală de DNL nu intră în media de bacalaureat.
 + 
Articolul 27Fiecare unitate de învăţământ are ca responsabilitate comandarea şi completarea diplomelor de bacalaureat cu menţiunea specială "secţie bilingvă francofonă".______________

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x