LISTĂ din 4 mai 2004

Redacția Lex24
Publicat in Repertoriu legislativ, 17/11/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Emitent: PRIMARIA MUNICIPIULUI TÂRGU-MURES
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 396 din 4 mai 2004
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act
Nu exista actiuni induse de acest act
Acte referite de acest act:

SECTIUNE ACTREFERA PEACT NORMATIV
ActulREFERIRE LALEGE 34 20/01/1998
 Nu exista acte care fac referire la acest act

cuprinzând asociaţiile şi fundaţiile cărora li s-au aprobat subvenţii de la bugetul local în perioada aprilie-decembrie 2004, în conformitate cu prevederile Legii nr. 34/1998 privind acordarea unor subvenţii asociaţiilor şi fundaţiilor române cu personalitate juridică, care înfiinţează şi administrează unităţi de asistenţă socială



DIRECŢIA ACTIVITĂŢI SOCIAL-CULTURALE ŞI PATRIMONIALESERVICIUL COORDONARE SĂNĂTATE, ÎNVĂŢĂMÂNT, CULTE,SPORT, CULTURĂ, AGREMENT, TURISM ŞI ARTĂ

  Nr. crt. Denumirea asociaţiei/fundaţiei Judeţul/Municipiul Cuantumul sumelor alocate pentru perioada aprilie-decembrie 2004 – mii lei –
  1. Fundaţia Unitar Coop Municipiul Târgu Mureş 81.000
  2. Fundaţia Culturală Cezara Codruţa Marica Municipiul Târgu Mureş 16.200
  3. Fundaţia Curcubeu-Szivarvany-Rainbow Municipiul Târgu Mureş 154.500
  4. Fundaţia Mâini Dibace Municipiul Târgu Mureş 48.300
  5. Fundaţia Speranţa a Familiilor cu Copii Handicapaţi Municipiul Târgu Mureş 24.300
  6. Fundaţia Rheum Care Municipiul Târgu Mureş 54.000
  7. Asociaţia Caritas Greco-Catolică-Târgu Mureş Municipiul Târgu Mureş 81.000
  8. Fundaţia Creştină Rhema Municipiul Târgu Mureş 56.700
    TOTAL:   516.000

Primar,Dorin Florea––-

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x