Informatii Document
Emitent: PARLAMENTUL
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 307 din 18 aprilie 2008
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act | |
Nu exista actiuni induse de acest act | |
Acte referite de acest act: | |
Acte care fac referire la acest act: | |
pentru ratificarea Acordului realizat prin schimbul de scrisori efectuat la Paris la 26 ianuarie 2006, respectiv la 3 iulie 2006, privind participarea României în calitate de membru cu drepturi depline la Comitetul Oţelului din cadrul Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE)
Parlamentul României adoptă prezenta lege. +
Articolul UNICSe ratifică Acordul realizat prin schimbul de scrisori efectuat la Paris la 26 ianuarie 2006, respectiv la 3 iulie 2006, privind participarea României în calitate de membru cu drepturi depline la Comitetul Oţelului din cadrul Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE).Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR,VALER DORNEANUp. PREŞEDINTELE SENATULUI,RADU MIRCEA BERCEANUBucureşti, 8 aprilie 2008.Nr. 82.ACORD 03/07/2006 (21-04-2008)