Parlamentul României adoptă prezenta lege. +
Articolul IOrdonanța de urgență a Guvernului nr. 158/1999 privind regimul de control al exporturilor, importurilor și altor operațiuni cu produse militare, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 601 din 26 septembrie 2013, cu modificările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:1.La articolul 1, după alineatul (4) se introduce un nou alineat, alineatul (5), cu următorul cuprins:(5)Operațiunile de import sau transfer de introducere de produse militare efectuate în interesul instituțiilor publice care au competențe în domeniul apărării, ordinii publice și securității naționale se realizează cu respectarea prevederilor legale în materia armelor și munițiilor privind interzicerea deținerii, portului și folosirii acestora. … 2.Articolul 3 se modifică și va avea următorul cuprins: +
Articolul 3Operațiunile prevăzute la art. 1 alin. (1) pot fi efectuate, în condițiile stabilite de prezenta ordonanță de urgență, de persoane fizice cu domiciliul sau rezidența în România sau persoane juridice cu sediul în România, inclusiv autoritățile publice, în conformitate cu legea proprie de funcționare. … 3.La articolul 5, litera a) se modifică și va avea următorul cuprins:a)produse militare – orice produs din Lista cuprinzând produsele militare supuse regimului de control al exporturilor, importurilor și altor operațiuni, prevăzută la art. 6 alin. (2); … … 4.La articolul 5, după litera a) se introduce o nouă literă, litera a^1), cu următorul cuprins:a^1)țară terță – orice țară sau teritoriu din afara teritoriului vamal al Uniunii Europene; … … 5.La articolul 5, literele b)-d), f), i)-k) și m)-o) se modifică și vor avea următorul cuprins:b)export – scoaterea unui produs militar de pe teritoriul vamal al României, cu titlu definitiv ori temporar, către o persoană fizică sau juridică din orice țară terță, inclusiv activitățile de reexport, asistență tehnică și transmisia de software sau tehnologie prin mijloace intangibile, astfel cum este definită la lit. i); … c)import – introducerea unui produs militar pe teritoriul vamal al României, cu titlu definitiv ori temporar, de la o persoană fizică sau juridică din orice țară terță, inclusiv transmisia de software sau tehnologie prin mijloace intangibile, așa cum este definită la lit. i); … d)transfer – orice transfer intracomunitar de expediere sau introducere a unui produs militar către un destinatar sau de la un furnizor dintr-un alt stat membru al Uniunii Europene, inclusiv transmisia de software sau tehnologie prin mijloace intangibile, astfel cum este definită la lit. i); … …………………………………..f)transbordare – operațiunea de descărcare a produselor militare din mijlocul de transport, urmată de încărcarea într-un alt mijloc de transport, în timpul unei operațiuni de tranzit sau la intrarea ori ieșirea în sau din teritoriul României; … …………………………………….i)transmisia de software sau tehnologie prin mijloace intangibile – transmisia de software sau tehnologie prin mijloace electronice, prin fax, internet sau telefon; aceasta nu vizează transmiterea de tehnologie pe cale orală prin telefon decât în situația în care un document sau părți pertinente din acesta sunt citite corespondentului prin telefon ori îi sunt descrise prin mijloace de o manieră să obțină același rezultat; … j)intermediere – activitățile desfășurate de o persoană privind:(i)negocierea sau organizarea tranzacțiilor care presupun exportul de produse militare dintr-o țară terță către o altă țară terță ori transferul între state membre ale Uniunii Europene sau aferente unui export/import dintr-un/către un stat membru al Uniunii Europene către/de la un stat terț; … (ii)cumpărarea, vânzarea sau organizarea exportului de produse militare aflate în proprietatea sa dintr-o țară terță către o altă țară terță ori cumpărarea, vânzarea sau organizarea transferului între state membre ale Uniunii Europene sau aferente unui export/import dintr-un/către un stat membru al Uniunii Europene către/de la un stat terț; … (iii)negocierea sau organizarea tranzacțiilor care presupun scoaterea ori introducerea din sau în teritoriul României de produse militare. Negocierea sau organizarea tranzacțiilor include și activitatea de reprezentare, promovarea de produse militare în România sau în alte state membre ale Uniunii Europene sau țări terțe, organizarea de demonstrații, activități de marketing, servicii de consultanță pentru persoane române sau străine; … … k)exportator – orice persoană sau asociere de persoane stabilită pe teritoriul vamal al României care, în momentul în care declarația vamală este acceptată, este titularul contractului de furnizare de produse militare încheiat cu destinatarul din țara terță și are competența de a stabili dacă mărfurile vor fi transportate către o destinație din afara teritoriului vamal al Uniunii Europene sau persoana stabilită pe teritoriul vamal al României care are competența de a stabili dacă mărfurile vor fi transportate către o destinație din afara teritoriului vamal al Uniunii Europene; … ………………………………….m)furnizor – orice persoană fizică sau juridică cu reședința/sediul în Uniunea Europeană care are răspunderea juridică pentru un transfer intracomunitar de expediere; … n)destinatar – orice persoană fizică sau juridică cu reședința/sediul în Uniunea Europeană care are răspunderea juridică pentru primirea unui transfer intracomunitar de introducere; … o)înregistrare – operațiunea de confirmare a îndeplinirii de către solicitant a prevederilor legale pentru desfășurarea operațiunilor cu produse militare, prevăzute la art. 1 alin. (1); … … 6.La articolul 5 se introduce un nou alineat, alineatul (2), cu următorul cuprins:(2)Nu se consideră intermediere în sensul alin. (1) lit. j) activitățile desfășurate de ministere sau instituții publice pentru punerea în aplicare a atribuțiilor specifice prevăzute de lege. … 7.Articolul 6 se modifică și va avea următorul cuprins: +
Articolul 6(1)Lista cuprinzând categoriile de produse militare supuse regimului de control al exporturilor, importurilor și altor operațiuni este prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezenta ordonanță de urgență. (2)Lista detaliată a produselor militare din categoriile prevăzute în anexă, supuse regimului de control al exporturilor, importurilor și altor operațiuni, se stabilește prin hotărâre a Guvernului și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.(3)Lista detaliată poate fi completată sau modificată potrivit legislației Uniunii Europene în domeniu. … 8.La articolul 7, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:(2)Dacă exportatorul sau intermediarul are cunoștință că unele produse care nu figurează în lista cuprinzând produsele militare supuse regimului de control al exporturilor, importurilor și altor operațiuni sunt destinate, în întregime sau în parte, unuia dintre scopurile prevăzute la alin. (1), acesta este obligat să informeze MAE prin ANCEX, care decide asupra oportunității de a completa lista prevăzută la art. 6 alin. (2). Ulterior completării listei, MAE prin ANCEX decide cu privire la supunerea licențierii a exportului, reexportului, transferului sau intermedierii respectivelor produse militare. … 9.La articolul 8, litera d) se modifică și va avea următorul cuprins:d)obligațiilor care decurg prin aplicarea embargourilor privind comerțul cu arme instituite printr-o rezoluție a Consiliului de Securitate al Națiunilor Unite, acte juridice ale Uniunii Europene, decizie a Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa sau instituite de alte state membre ale Uniunii Europene sau ale NATO; … … 10.Articolul 10 se modifică și va avea următorul cuprins: +
Articolul 10(1)Persoanele prevăzute la art. 3 pot solicita efectuarea operațiunilor cu produse militare prevăzute la art. 1 alin. (1) numai după primirea confirmării de înregistrare de către MAE prin ANCEX, potrivit legii.(2)Soluționarea cererilor de înregistrare prevăzute la alin. (1) este condiționată de obținerea avizului favorabil al Ministerului Apărării Naționale. … 11.Articolul 11 se modifică și va avea următorul cuprins: +
Articolul 11Persoanele prevăzute la art. 3, care au și calitatea de destinatar, pot beneficia de licențele generale de transfer de produse militare către companii certificate, emise de autorități din alte state membre ale Uniunii Europene, numai după certificarea lor de către MAE prin ANCEX. … 12.La articolul 13, alineatele (2) și (3) se modifică și vor avea următorul cuprins:(2)Operațiunile prevăzute la art. 1 alin. (1) se efectuează pe bază de licență de transfer sau intermediere, după caz, pentru destinatarii sau furnizorii din state membre ale Uniunii Europene, respectiv pe bază de licențe de export, import, intermediere, tranzit ori transbordare, pentru exportatori sau importatori din țări terțe. (3)Pentru operațiunile prevăzute la art. 1 alin. (1), MAE prin ANCEX emite sau adoptă, după caz, licențe individuale, globale sau generale de export, import, transfer, intermediere, tranzit ori transbordare cu produse militare. … 13.La articolul 13, după alineatul (4) se introduce un nou alineat, alineatul (5), cu următorul cuprins:(5)Persoanele înregistrate pot utiliza licențele generale numai după primirea de la MAE prin ANCEX a confirmării înscrierii ca utilizator al licenței. … 14.La articolul 14, alineatele (1) și (7) se modifică și vor avea următorul cuprins: +
Articolul 14(1)Persoanele prevăzute la art. 3 au obligația să solicite MAE prin ANCEX, în nume propriu, după caz, următoarele:a)înregistrarea; … b)certificarea; … c)licență individuală sau globală de export, import, transfer, intermediere, tranzit sau transbordare de produse militare; … d)înscrierea ca utilizator al licenței generale. … ……………………………………(7)Cererile de înregistrare, certificare, licență sau de înscriere ca utilizator al licenței generale, împreună cu datele și informațiile cu privire la oricare dintre elementele referitoare la operațiunile cu produse militare, vor fi făcute de către conducătorii persoanelor juridice ori de către persoanele fizice interesate, după caz. … 15.Articolul 15 se modifică și va avea următorul cuprins: +
Articolul 15(1)Persoanele înregistrate, certificate și titularii licențelor au obligația să declare MAE prin ANCEX orice modificări sau diferențe constatate față de datele înscrise în documentele de înregistrare, de certificare ori în licențe, precum și la predarea sau preluarea produselor militare respective, în termen de 10 zile de la data la care au intervenit acele modificări. În cazul în care asemenea modificări sau diferențe schimbă condițiile în temeiul cărora a fost emis documentul de înregistrare, de certificare ori licența, acesta/aceasta este anulat/ă, iar declararea acestor modificări sau diferențe poate fi considerată ca o nouă cerere de înregistrare, de certificare sau de licență, după caz.(2)Titularii licențelor de import sau transfer de introducere de produse militare au obligația să solicite MAE prin ANCEX aprobarea schimbării utilizatorului final sau a utilizării finale a produselor militare. … 16.La articolul 16, alineatele (5) și (6) se abrogă. … 17.La articolul 16, alineatele (7) și (8) se modifică și vor avea următorul cuprins: (7)Valabilitatea licențelor individuale de tranzit sau de transbordare este de maximum 90 de zile de la data emiterii. Valabilitatea acestor licențe poate fi prelungită, după caz, cu maximum 90 de zile. (8)Documentul de confirmare a înregistrării, a certificării, a înscrierii ca utilizator al licenței generale, precum și licențele pot fi utilizate numai de titularii acestora, în scopurile pentru care au fost eliberate, cu respectarea limitelor și condițiilor prevăzute în acestea, și nu pot fi cesionate direct sau indirect. … 18.Articolul 17 se modifică și va avea următorul cuprins: +
Articolul 17(1)Persoanele prevăzute la art. 3 au obligația de a declara și de a prezenta produsele militare, pentru vămuire, numai la birourile vamale abilitate, specificate în documentele eliberate de MAE prin ANCEX.(2)Tranzitul și transbordarea de produse militare pe teritoriul României se efectuează numai prin birourile vamale prevăzute la alin. (1). … 19.La articolul 18, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (2^1), cu următorul cuprins: (2^1)În cazul neimplicării altor persoane în operațiunea de export, transfer intracomunitar de expediere sau intermediere, solicitantul de licență are obligația să declare în scris acest lucru. … 20.La articolul 18, alineatele (3) și (4) se modifică și vor avea următorul cuprins: (3)În cazul exporturilor sau intermedierilor de produse militare care se efectuează prin parteneri externi înregistrați în state care asigură anonimatul acționariatului, licența de export sau de intermediere se emite numai dacă partenerul extern este reprezentat în România de o persoană înregistrată la MAE prin ANCEX.(4)După ce a avut loc livrarea produselor militare, dar nu mai târziu de 4 luni de la acest moment, posesorul de licență de export, transfer sau intermediere trebuie să obțină de la partenerul extern certificatul de control al livrării emis sau certificat de autoritatea competentă din țara importatoare ori destinatară menționată în licență sau alt document echivalent, atestând că produsele militare au ajuns la destinație. … 21.La articolul 19, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alineatul (3^1), cu următorul cuprins: (3^1)În cazul neimplicării altor persoane în operațiunea de import sau de transfer intracomunitar de introducere, solicitantul de licență are obligația să declare în scris acest lucru. … 22.La articolul 19, alineatele (4) și (6) se modifică și vor avea următorul cuprins: (4)În cazul importurilor de produse militare care se efectuează prin parteneri externi înregistrați în state care asigură anonimatul acționariatului, licența de import se emite numai dacă partenerul extern este reprezentat în România de o persoană înregistrată la MAE prin ANCEX.………………………………….(6)În cazul în care partenerul extern solicită o dovadă suplimentară a efectuării importului, autoritatea vamală va elibera o asemenea confirmare. … 23.La articolul 20, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins: +
Articolul 20(1)În cazul intermedierii definite la art. 5 alin. (1) lit. j) pct. (i) și (ii), solicitantul de licență trebuie să prezinte documentul asiguratoriu din partea utilizatorului final, emis sau certificat de autoritatea competentă din țara importatorului, respectiv a destinatarului, prin care acesta se angajează să respecte destinația și utilizarea finale, declarate, și să nu reexporte ori să retransfere produsele militare decât cu aprobarea prealabilă, scrisă, a autorităților din țara exportatorului sau a furnizorului, după caz. … 24.La articolul 22, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins: +
Articolul 22(1)În cazul intermedierilor definite la art. 5 alin. (1) lit. j) pct. (i) și (iii), persoanele înregistrate trebuie să notifice în scris MAE prin ANCEX asupra tuturor activităților care sunt avute în vedere și asupra persoanelor române sau străine cu care urmează să negocieze ori să organizeze operațiuni de intermediere, anterior efectuării acestor operațiuni. … 25.La articolul 24 alineatul (2), litera k) se modifică și va avea următorul cuprins: k)examinează și aprobă cererile de licență de tranzit și de transbordare de produse militare pe teritoriul României și eliberează licența corespunzătoare; … … 26.La articolul 24 alineatul (2), după litera k) se introduce o nouă literă, litera k^1), cu următorul cuprins: k^1)eliberează confirmarea de înscriere ca utilizator al licenței generale; … … 27.La articolul 24 alineatul (2), după litera s) se introduce o nouă literă, litera s^1), cu următorul cuprins: s^1)este punct național de contact desemnat pentru Tratatul privind comerțul cu arme, adoptat la New York la 2 aprilie 2013 și semnat de România la New York la 3 iunie 2013, ratificat prin Legea nr. 32/2014; … … 28.La articolul 25, alineatul (5) se modifică și va avea următorul cuprins: (5)Persoanele prevăzute la art. 3 și autoritățile publice cu atribuții în domeniu au obligația de a păstra timp de 15 ani documentele privind operațiunile efectuate cu produse militare supuse controlului. … 29.Articolul 27 se modifică și va avea următorul cuprins: +
Articolul 27Cererile de înregistrare, certificare, licență sau înscriere la licența generală se aprobă sau se resping prin decizie a directorului general al ANCEX. … 30.După articolul 32 se introduce un nou articol, articolul 32^1, cu următorul cuprins: +
Articolul 32^1(1)Operațiunile prevăzute la art. 1 alin. (1) cu produse militare din categoriile ML1, ML2, ML3, ML4, ML6, ML9, ML10, cu excepția accesoriilor și componentelor aferente, efectuate fără drept, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 5 la 12 ani. (2)Operațiunile prevăzute la art. 1 alin. (1) cu produse militare, altele decât cele prevăzute la alin. (1), efectuate fără drept, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani sau amendă.(3)Tentativa la infracțiunile prevăzute la alin. (1) și (2) se pedepsește. … 31.Articolul 33 se modifică și va avea următorul cuprins: +
Articolul 33Constituie contravenții, dacă nu au fost săvârșite în astfel de condiții încât să fie considerate, potrivit legii penale, infracțiuni, următoarele fapte săvârșite de persoanele prevăzute la art. 3:a)nerespectarea prevederilor art. 15 alin. (1) de a declara MAE prin ANCEX orice modificări sau diferențe constatate față de datele înscrise în documentele de înregistrare, de certificare ori în licențe, precum și la predarea sau preluarea produselor militare, în termen de 10 zile de la data în care au intervenit acele modificări; … b)nerespectarea prevederilor art. 15 alin. (2) de a solicita la MAE prin ANCEX aprobarea schimbării utilizatorului final sau a utilizării finale a produselor militare la import sau transfer de introducere; … c)nerespectarea prevederilor art. 18 alin. (2) de a notifica MAE prin ANCEX datele de identificare ale tuturor persoanelor de care au cunoștință că sunt implicate în operațiunea de export, transfer ori de intermediere; … d)nerespectarea prevederilor art. 18 alin. (5) și art. 21 alin. (2) privind prezentarea la MAE prin ANCEX a certificatului de control al livrării sau a unui document echivalent, în termen de 4 luni de la livrarea produselor militare; … e)nerespectarea prevederilor art. 19 alin. (2) privind notificarea MAE prin ANCEX despre declarațiile de asigurare ale utilizatorului final, respectiv de utilizare finală, transmise anterior partenerului extern; … f)nerespectarea prevederilor art. 19 alin. (3) de a notifica MAE prin ANCEX datele de identificare ale tuturor persoanelor de care au cunoștință că sunt implicate în operațiunea de import sau de transfer;- … g)nerespectarea prevederilor art. 22 alin. (1) privind notificarea MAE prin ANCEX asupra tuturor activităților care sunt avute în vedere și asupra persoanelor române sau străine cu care urmează să se negocieze ori să se organizeze operațiuni de intermediere, anterior efectuării acestora; … h)nerespectarea prevederilor art. 23 alin. (1) privind furnizarea de date, prin raportări periodice, cu privire la activitatea desfășurată; … i)nerespectarea prevederilor art. 25 alin. (4) privind transmiterea la termenele stabilite a documentelor, datelor și informațiilor solicitate de MAE prin ANCEX; … j)nerespectarea prevederilor art. 25 alin. (5) privind păstrarea timp de 15 ani a documentelor privind operațiunile efectuate cu produse militare supuse controlului; … k)nerespectarea prevederilor art. 25 alin. (7) privind păstrarea cel puțin 20 sau 30 de ani a documentelor privind operațiunile efectuate cu produse militare supuse controlului care fac obiectul unor instrumente internaționale privind trasabilitatea, de către operatorii economici care derulează operațiuni cu acestea, respectiv le manufacturează; … l)nerespectarea clauzelor și condițiilor înscrise în licențele generale. … … 32.Articolul 34 se modifică și va avea următorul cuprins: +
Articolul 34(1)Contravențiile prevăzute la art. 33 se sancționează după cum urmează:a)cu amendă de la 20.000 lei la 30.000 lei cele prevăzute la lit. b), d), g), i), j) și k); … b)cu amendă de la 10.000 lei la 20.000 lei cele prevăzute la lit. c) și f); … c)cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei cele prevăzute la lit. a), e) și h); … d)cu amendă de la 5.000 lei la 30.000 lei cele prevăzute la lit. l) și, după caz, cu anularea sau suspendarea înscrierii ca utilizator al licenței generale. … (2)În cazul repetării faptei prevăzute la art. 33 lit. h) de cel puțin o dată în intervalul unui an de la săvârșirea primei contravenții, sancțiunea este amenda de la 10.000 lei la 20.000 lei. … 33.Articolul 35 se modifică și va avea următorul cuprins: +
Articolul 35Pe lângă sancțiunile stabilite la art. 34 se poate aplica și sancțiunea contravențională complementară de suspendare a dreptului de înregistrare pe o perioadă de maximum 6 luni. … 34.La articolul 36, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins: +
Articolul 36(1)Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor prevăzute la art. 33-35 se fac de către membrii corpului de control al ANCEX, împuterniciți ca agenți constatatori prin mandat de control emis de directorul general al ANCEX. … 35.După articolul 43 se introduce o anexă, având cuprinsul prevăzut în anexa la prezenta lege. … 36.În tot cuprinsul ordonanței de urgență, sintagma „Autoritatea Națională a Vămilor“ se înlocuiește cu sintagma „Agenția Națională de Administrare Fiscală“. … +
Articolul IIÎn termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, Normele metodologice de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 158/1999 privind regimul de control al exporturilor, importurilor și altor operațiuni cu produse militare, aprobate prin Ordinul ministrului afacerilor externe nr. 849/2013, se vor modifica și completa în mod corespunzător, prin ordin al ministrului afacerilor externe, care se va publica în Monitorul Oficial al României, Partea I. +
Articolul IIIOrdonanța de urgență a Guvernului nr. 158/1999 privind regimul de control al exporturilor, importurilor și altor operațiuni cu produse militare, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 601 din 26 septembrie 2013, cu modificările ulterioare, precum și cu modificările și completările aduse prin prezenta lege, se va republica în Monitorul Oficial al României, Partea I, dându-se textelor o nouă numerotare.Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (1) din Constituția României, republicată.
p. PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR,
LAURENȚIU-DAN LEOREANU
PREȘEDINTELE SENATULUI
ANCA DANA DRAGUBucurești, 12 aprilie 2021.Nr. 80. +
ANEXĂ(Anexa la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/1999)
LISTA
cuprinzând categoriile de produse militare supuse regimului de control al exporturilor, importurilor și altor operațiuniML1.Arme cu țeavă lisă cu un calibru mai mic de 20 mm, alte arme de foc și arme automate cu un calibru mai mic sau egal cu 12,7 mm (calibru 0,50 inchi) și accesorii, precum și componente special concepute pentru acestea … ML2.Arme cu țeavă lisă cu un calibru de 20 mm sau mai mare, alte arme sau armament cu un calibru mai mare de 12,7 mm (calibru 0,50 inchi), lansatoare și accesorii, precum și componente special concepute pentru acestea … ML3.Muniții și dispozitive de reglare a focosului, precum și componente special concepute pentru acestea … ML4.Bombe, torpile, rachete nedirijate, rachete dirijate, alte dispozitive și încărcături explozive și echipamente și accesorii conexe, precum și componente special concepute pentru acestea … ML5.Sisteme de conducere a focului și echipamente și sisteme aferente de alertare și avertizare, echipamente de testare, reglare și contraacțiune, special concepute pentru utilizări militare, precum și componente și accesorii special concepute pentru acestea … ML6.Vehicule terestre și componente pentru acestea … ML7.Agenți chimici, agenți biologici, agenți pentru combaterea dezordinii publice, materiale radioactive, echipamente, componente și materiale aferente … ML8.Materiale energetice și substanțele aferente … ML9.Nave de război (de suprafață sau subacvatice), echipamente navale speciale, accesorii, componente și alte nave de suprafață … ML10.Aeronave, vehicule mai ușoare decât aerul, vehicule fără pilot (UAV), motoare de aviație și echipamente pentru aeronave, echipamente și componente aferente, special concepute sau modificate pentru utilizări militare … ML11.Echipamente electronice, vehicule spațiale și componente, care nu sunt specificate în altă parte în prezenta listă … ML12.Sisteme de arme cu energie cinetică de mare viteză și echipamente aferente, precum și componente special concepute pentru acestea … ML13.Echipamente și construcții blindate sau de protecție și componente … ML14.Echipamente specializate pentru instruire militară sau pentru simularea de scenarii militare, simulatoare special concepute pentru antrenamentul utilizării armelor și armamentului specificate la ML1 sau ML2, precum și componente și accesorii special concepute pentru acestea … ML15.Echipamente pentru formarea de imagini sau de contraacțiune, special concepute pentru utilizări militare, precum și componente și accesorii special concepute pentru acestea … ML16.Produse forjate, turnate și alte semifabricate, special concepute pentru produsele specificate la ML1-ML4, ML6, ML9, ML10, ML12 sau ML19 … ML17.Alte echipamente, materiale și biblioteci, după cum urmează, precum și componente special concepute pentru acestea … ML18.Echipamente de producție și componente … ML19.Sisteme de arme cu energie dirijată (DEW), echipamente aferente sau de contraacțiune și modele de testare, precum și componente special concepute pentru acestea … ML20.Echipamente criogenice și supraconductoare, precum și componente și accesorii special concepute pentru acestea … ML21.Software … ML22.Tehnologie …