pentru aprobarea Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 118/2002 privind punerea în valoare a plantaţiilor vitipomicole abandonate
Parlamentul României adopta prezenta lege. +
Articolul UNICSe aprobă Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 118 din 25 septembrie 2002 privind punerea în valoare a plantaţiilor vitipomicole abandonate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 726 din 4 octombrie 2002, cu următoarele modificări:1. Titlul ordonanţei de urgenta va avea următorul cuprins:"ORDONANŢA DE URGENŢĂprivind punerea în valoare a plantaţiilor vitipomicoleşi de hamei abandonate"2. Alineatul (1) al articolului 1 va avea următorul cuprins:"Art. 1. – (1) Plantaţiile vitipomicole şi de hamei abandonate se atribuie, la cerere, în folosinţă gratuita asociaţiilor agricole cu sau fără personalitate juridică, societăţilor agricole, persoanelor juridice, care dovedesc capacitate tehnica şi financiară şi care au în obiectul lor de activitate desfăşurarea de activităţi agricole, precum şi asociaţiilor familiale şi persoanelor fizice în vârsta de până la 40 de ani, autorizate potrivit legii."3. Articolul 2 va avea următorul cuprins:"Art. 2. – În sensul prezentei ordonanţe de urgenţă, prin plantaţii vitipomicole şi de hamei abandonate se înţelege suprafeţele de teren plantate cu vii, pomi şi hamei care nu sunt întreţinute, au o uzura morala şi fizica avansată, cu durata normală de funcţionare neexpirata în conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare, precum şi cele cu durata normală de funcţionare expirată, care prezintă posibilităţi de refacere a potenţialului de producţie."4. Articolul 3 va avea următorul cuprins:"Art. 3. – (1) Plantaţiile vitipomicole şi de hamei abandonate, astfel cum au fost definite la art. 2, cărora li se aplică dispoziţiile prezentei ordonanţe de urgenţă, sunt bunuri imobile aflate în proprietatea privată a statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale.(2) Plantaţiile vitipomicole şi de hamei abandonate, aflate în domeniul privat al statului, în administrarea societăţilor comerciale cu capital integral sau majoritar de stat din agricultura, care nu fac obiectul retrocedarii potrivit legislaţiei din domeniul fondului funciar, vor fi atribuite în folosinţă gratuita persoanelor prevăzute la art. 1 alin. (1) de către Agenţia Domeniilor Statului, în baza hotărârii adunării generale a acţionarilor din aceste societăţi. … (3) Se mandatează reprezentanţii statului în adunarea generală a acţionarilor la societăţile comerciale prevăzute la alin. (2) sa voteze atribuirea în folosinţă gratuita a plantaţiilor vitipomicole şi de hamei abandonate, aflate în patrimoniul acestora. … (4) Plantaţiile vitipomicole şi de hamei abandonate, aflate în proprietatea privată a unităţilor administrativ-teritoriale, vor fi atribuite în folosinţă gratuita persoanelor prevăzute la art. 1 alin. (1) de către consiliile locale. … (5) Plantaţiile vitipomicole şi de hamei abandonate, prevăzute la alin. (2) şi (4), care au fost ipotecate pentru garantarea unor împrumuturi de la bănci şi care nu fac obiectul retrocedarii potrivit legislaţiei din domeniul fondului funciar, vor fi atribuite în folosinţă gratuita persoanelor prevăzute la art. 1 alin. (1), cu acordul prealabil al băncilor finanţatoare respective. … (6) Specialiştii din direcţiile generale pentru agricultura şi industrie alimentara, institutele şi staţiunile de cercetare de profil vitipomicol, oficiile judeţene de cadastru, geodezie şi cartografie şi reprezentanţii consiliilor locale vor identifica plantaţiile vitipomicole şi de hamei abandonate, aflate în proprietatea privată a statului sau a unităţilor administrativteritoriale, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă." … 5. Articolul 4 va avea următorul cuprins:"Art. 4. – (1) Atribuirea în folosinţă gratuita a plantaţiilor vitipomicole şi de hamei abandonate persoanelor prevăzute la art. 1 alin. (1) se face în baza unui contract-cadru aprobat prin hotărâre a Guvernului, pe care acestea îl încheie cu Agenţia Domeniilor Statului şi cu consiliile locale, după caz, pentru o perioadă de 5 ani.(2) Persoanele prevăzute la art. 1 alin. (1) au obligaţia de a reface potenţialul de producţie al plantaţiilor vitipomicole şi de hamei preluate în folosinţă gratuita, într-o perioadă de 3 ani, pentru viţă de vie nobila şi hamei, şi de 5 ani, pentru pomii fructiferi. … (3) Persoanele prevăzute la art. 1 alin. (1) beneficiază, potrivit legii, de facilităţi financiare şi subvenţii pe produs pe perioada folosinţei gratuite a plantaţiilor vitipomicole şi de hamei. … (4) În cazul nerespectării obligaţiilor contractuale de către persoanele prevăzute la art. 1 alin. (1) rezilierea contractului se face în mod unilateral de către unităţile cu care au fost încheiate contractele de atribuire în folosinţă gratuita a plantaţiilor vitipomicole şi de hamei." … 6. Articolul 6 va avea următorul cuprins:"Art. 6. – (1) Plantaţiile vitipomicole şi de hamei se atribuie în folosinţă gratuita prin contract, în baza unei cereri care se depune la direcţiile generale pentru agricultura şi industrie alimentara judeţene de către persoanele prevăzute la art. 1 alin. (1).(2) În cazul în care pentru acelaşi bun imobil se depun mai multe cereri, în termen de 30 de zile de la înregistrarea primei solicitări se organizează selecţie de oferte, în condiţiile stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanţe de urgenţă." … 7. Articolul 7 va avea următorul cuprins:"Art. 7. – La expirarea termenului de 5 ani prevăzut în contractul de atribuire în folosinţă gratuita, terenurile cu plantaţii vitipomicole şi cele cu hamei abandonate, aflate în proprietatea privată a statului sau în proprietatea privată a unităţilor administrativ-teritoriale, pot fi vândute persoanelor prevăzute la art. 1 alin. (1) care le-au avut în folosinţă gratuita, potrivit prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă, la valoarea de circulaţie a terenurilor din zona respectiva, la momentul vânzării, comunicată de primării."8. Articolul 8 va avea următorul cuprins:"Art. 8. – (1) Plantaţiile vitipomicole şi de hamei abandonate, care fac obiectul prezentei ordonanţe de urgenţă, vor fi folosite numai pentru cultivarea acestora în scopul obţinerii de struguri, fructe şi conuri de hamei.(2) Folosirea în alte scopuri a plantaţiilor vitipomicole şi de hamei abandonate atrage încetarea dreptului de folosinţă gratuita a acestora şi rezilierea unilaterala a contractului." … Această lege a fost adoptată de Senat în şedinţa din 6 februarie 2003, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituţia României.PREŞEDINTELE SENATULUINICOLAE VACAROIUAceastă lege a fost adoptată de Camera Deputaţilor în şedinţa din 18 februarie 2003, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituţia României.PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILORVALER DORNEANUBucureşti, 12 martie 2003.Nr. 77.––––