privind aprobarea Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 138/2001 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 83/1998 privind procedura falimentului băncilor
Parlamentul României adopta prezenta lege. +
Articolul 1Se aprobă Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 138 din 18 octombrie 2001 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 83/1998 privind procedura falimentului băncilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 671 din 24 octombrie 2001, cu următoarele modificări şi completări:1. La articolul I punctul 2, articolul 1 va avea următorul cuprins:"Art. 1. – Procedura falimentului instituită prin prezenta lege se aplică următoarelor categorii de instituţii de credit:a) băncilor persoane juridice române, inclusiv Casei de Economii şi Consemnaţiuni C.E.C. – S.A., precum şi sucursalelor acestora având sediul în străinătate; … b) caselor centrale ale cooperativelor de credit, inclusiv cooperativelor de credit afiliate la acestea." … 2. La articolul I punctul 3, litera a) a articolului 2 va avea următorul cuprins:"a) nu a onorat integral o creanta certa, lichidă şi exigibilă, pe o periodata de cel puţin 7 zile lucrătoare de la scadenta, în cazul băncilor, inclusiv al Casei de Economii şi Consemnaţiuni C.E.C. – S.A., şi pe o perioadă de cel puţin 30 de zile lucrătoare de la scadenta, în cazul caselor centrale ale cooperativelor de credit, inclusiv al cooperativelor de credit afiliate la acestea;"3. La articolul I, după punctul 3 se introduce punctul 3^1 cu următorul cuprins:"3^1. Titlul capitolului II va avea următorul cuprins:«Organele care aplica procedura falimentului şi atribuţiile lor»"4. La articolul I, punctul 4 va avea următorul cuprins:"4. Articolul 3 va avea următorul cuprins:«Art. 3. – Toate procedurile prevăzute de prezenta lege, cu excepţia recursului, sunt de competenţa exclusiva a tribunalului în jurisdicţia căruia se afla sediul instituţiei de credit debitoare care figurează în registrul comerţului şi sunt exercitate de un judecător-sindic.Judecătorul-sindic este nominalizat în fiecare caz de preşedintele tribunalului, dintre judecătorii desemnaţi ca judecători-sindici, în temeiul art. 12 alin. (3) din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.Principalele atribuţii ale tribunalului, în cadrul prezentei legi, sunt:a) darea hotărârii de deschidere a procedurii; … b) judecarea contestaţiei instituţiei de credit debitoare împotriva cererii introductive formulate de Banca Naţionala a României sau de creditori pentru începerea procedurii; … c) desemnarea lichidatorului, prin hotărâre, stabilirea atribuţiilor acestuia şi, dacă este cazul, înlocuirea lui; … d) judecarea acţiunilor introduse de judecătorul-sindic pentru anularea unor transferuri cu caracter patrimonial, anterioare hotărârii de deschidere a procedurii; … e) judecarea contestaţiilor formulate de instituţia de credit debitoare sau de creditori împotriva măsurilor luate de judecătorul-sindic şi de lichidator; … f) confirmarea planului de distribuire a sumelor obţinute din lichidare; … g) darea hotărârii de închidere a procedurii. Hotărârile tribunalului sunt definitive şi executorii. Ele pot fi atacate cu recurs în condiţiile legii.»" … 5. La articolul I, punctul 5 se abroga.6. La articolul I, după punctul 5 se introduc punctele 5^1-5^3 cu următorul cuprins:"5^1. Articolul 4 va avea următorul cuprins:«Art. 4. – Pentru hotărârile date de tribunal în baza art. 3, curtea de apel va fi instanţa de recurs.Recursul va fi judecat în termen de 15 zile de la înregistrarea dosarului la curtea de apel, citarea părţilor urmând să fie facuta prin publicitate, în condiţiile art. 95 din Codul de procedură civilă.Prin derogare de la art. 300 alin. 3 şi 4 din Codul de procedură civilă, hotărârile tribunalului, cu excepţia celei de respingere a contestaţiei instituţiei de credit debitoare, nu vor putea fi suspendate de instanţa de recurs.»5^2. Articolul 5 va avea următorul cuprins:«Art. 5. – Potrivit prezentei legi, principalele atribuţii ale judecătorului-sindic sunt:a) controlul asupra activităţii lichidatorului; … b) stabilirea programului şedinţelor adunărilor creditorilor ori de câte ori considera necesar şi prezidarea şedinţelor; … c) confirmarea planului de distribuire a sumelor obţinute din lichidare; … d) luarea măsurilor care se impun din analiza rapoartelor prezentate de lichidator şi soluţionarea obiectiilor la acestea; … e) introducerea de acţiuni pentru anularea actelor frauduloase încheiate de instituţia de credit debitoare în dăuna drepturilor creditorilor în cei 3 ani anteriori deschiderii procedurilor; … f) introducerea de acţiuni pentru anularea constituirilor sau transferurilor de drepturi patrimoniale către terţi şi pentru restituirea de către aceştia a bunurilor transmise şi a valorii altor prestaţii executate, realizate de instituţia de credit debitoare în dăuna intereselor creditorilor, prin: … 1. acte de transfer cu titlu gratuit, efectuate în cei 3 ani anteriori începerii procedurii falimentului; sunt exceptate sponsorizarile în scop umanitar, derulate conform prevederilor legale;2. operaţiuni comerciale în care prestaţia instituţiei de credit debitoare o depăşeşte vadit pe cea primită, efectuate în cei 3 ani anteriori începerii procedurii falimentului;3. acte încheiate în cei 3 ani anteriori începerii procedurii, cu intenţia tuturor părţilor implicate în aceasta de a sustrage bunuri de la urmărirea de către creditori sau de a le leza în orice alt fel drepturile;4. acte de transfer de proprietate către un creditor pentru stingerea unei datorii anterioare sau în folosul acestuia, efectuate în cele 180 de zile anterioare începerii procedurii falimentului, dacă suma pe care creditorul ar putea sa o obţină în caz de faliment al instituţiei de credit debitoare este mai mica decât valoarea actului de transfer;5. constituirea ori perfectarea unei garanţii reale pentru o creanta care era chirografara în cele 120 de zile anterioare începerii procedurii falimentului;6. acte încheiate cu persoane aflate în relaţii speciale cu instituţia de credit debitoare, în anul anterior începerii procedurii falimentului; persoanele aflate în relaţii speciale cu instituţia de credit debitoare sunt cele stabilite prin lege;g) admiterea planului de lichidare a unor bunuri din averea instituţiei de credit debitoare, până la acoperirea pasivului; … h) sesizarea tribunalului despre orice problema care ar cere o soluţionare de către acesta; … i) efectuarea oricăror acte de procedura cerute de prezenta lege.» … 5^3. Articolul 6 va avea următorul cuprins:«Art. 6. – În îndeplinirea atribuţiilor lor, care implica aplicarea unor reglementări bancare, tribunalul, judecătorul-sindic şi lichidatorul pot cere şi opinia Băncii Naţionale a României, în calitatea sa de autoritate de supraveghere bancară.»"7. La articolul I punctul 6, articolul 7 va avea următorul cuprins:"Art. 7. – Prin hotărârea judecătorească privind începerea procedurii falimentului tribunalul ridica administratorilor instituţiei de credit debitoare dreptul de a reprezenta instituţia de credit, de a administra bunurile instituţiei respective, de a dispune de ele şi va desemna lichidatorul, care va putea fi şi Fondul de garantare a depozitelor în sistemul bancar, prin derogare de la prevederile art. 3 din Ordonanţa Guvernului nr. 79/1999 privind organizarea activităţii practicienilor în reorganizare şi lichidare, şi va preciza atribuţiile lichidatorului.Adunarea generală a acţionarilor instituţiei de credit debitoare, respectiv adunarea generală a casei centrale a cooperativelor de credit debitoare, va putea desemna în cel mai scurt termen, cu majoritate simpla, un reprezentant, persoana fizica sau juridică, care să îi susţină în cadrul procedurii şi care va avea dreptul, în condiţiile legii, sa conteste măsurile luate de judecătorul-sindic sau de lichidator ori sa exercite căile de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti.În prima şedinţa a adunării creditorilor aceştia vor putea alege un alt lichidator, cu o majoritate de 51% din valoarea creanţelor valabile, înregistrate la tribunal până la data prevăzută în notificarea trimisa de tribunal, sau vor putea decide menţinerea lichidatorului desemnat de tribunal.În cazul în care sunt propuşi mai mulţi lichidatori, va fi considerat ales lichidatorul care va întruni voturile creditorilor titulari ai celei mai mari părţi din valoarea creanţelor înregistrate la tribunal, în condiţiile alin. 3. Pe data stabilirii atribuţiilor noului lichidator de către tribunal vor inceta atribuţiile lichidatorului numit de acesta la data deschiderii procedurii. Lichidatorul nou-numit va prelua activitatea de la lichidatorul înlocuit, sub controlul judecătorului-sindic.Pe perioada lichidării se revoca drepturile tuturor structurilor de conducere şi control – adunarea generală, administratori, conducerea executivă, cenzori, auditori.Prevederile Legii nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, referitoare la remuneraţia lichidatorului, se aplică în mod corespunzător. Activitatea lichidatorului este remunerată cu până la 3% din sumele rezultate din operaţiunile de lichidare.”8. La articolul I, după punctul 6 se introduce punctul 6^1 cu următorul cuprins:"6^1. Articolul 8 va avea următorul cuprins:«Art. 8. – Instituţia de credit debitoare şi oricare dintre creditori pot face contestaţie împotriva măsurilor luate de judecătorul-sindic şi de lichidator, în cazurile expres prevăzute de prezenta lege. O astfel de contestaţie va trebui să fie înregistrată în termen de 10 zile de la data la care măsura a fost luată, iar soluţionarea acesteia se va face în maximum 30 de zile. Dacă socoteşte necesar, tribunalul va tine o şedinţa, cu citarea autorului contestaţiei, a instituţiei de credit debitoare, a creditorilor şi a Băncii Naţionale a României, cu participarea judecătorului-sindic.»"9. La articolul I, punctul 7 va avea următorul cuprins:"7. Articolul 9 va avea următorul cuprins:«Art. 9. – În orice stadiu al procedurii falimentului, pentru motive temeinice – dol sau culpa grava -, precum şi la solicitarea justificată a creditorilor, tribunalul poate înlocui judecătorul-sindic ori lichidatorul prin încheiere motivată, data în camera de consiliu.Pentru desemnarea unui alt lichidator tribunalul va solicita adunării generale a creditorilor o alta propunere pentru lichidator, care va fi ales în conformitate cu prevederile art. 7.Numirea noului lichidator se va face cu respectarea prevederilor art. 3.»"10. La articolul I punctul 8, articolul 10 va avea următorul cuprins:"Art. 10. – Potrivit prezentei legi, principalele atribuţii ale lichidatorului sunt:a) în momentul primirii hotărârii judecătoreşti privind începerea procedurii falimentului va deschide la o banca care funcţionează pe teritoriul României, selectata prin licitaţie, în cel mult 10 zile, în raport cu criteriile de eficienta stabilite pentru apărarea intereselor creditorilor, inclusiv din punctul de vedere al dezvoltării reţelei teritoriale, doua conturi, unul în lei şi altul în valută, cu menţiunea cont tip instituţie de credit în faliment, cu drept exclusiv de dispoziţie în interesul procedurii falimentului. În conturile tip instituţie de credit în faliment vor fi virate de către lichidator sumele existente în conturi la alte instituţii financiar-bancare. Lichidatorul va comunică imediat Băncii Naţionale a României banca comercială şi conturile deschise la aceasta, după care Banca Naţionala a României va transfera imediat în aceste conturi disponibilităţile instituţiei de credit aflate în evidentele sale. Operaţiunile instituţiei de credit în faliment se vor desfăşura în continuare prin aceste conturi; … b) examinarea activităţii instituţiei de credit debitoare în raport cu situaţia de fapt, întocmirea unui raport amănunţit asupra cauzelor şi împrejurărilor care au dus la starea de faliment, cu menţionarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă, şi supunerea acestui raport judecătorului-sindic spre aprobare, în termen de cel mult 30 de zile de la începerea procedurii falimentului; la cererea lichidatorului judecătorul-sindic va putea prelungi această perioadă, pentru motive temeinice, prin încheiere; … c) inventarierea bunurilor instituţiei de credit debitoare şi luarea măsurilor corespunzătoare pentru conservarea lor, aplicarea sigiliilor la începerea procedurii falimentului, în conformitate cu prevederile Legii nr. 64/1995, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; … d) angajarea, cu respectarea prevederilor legale, a personalului necesar în vederea lichidării şi conducerea activităţii acestuia, angajarea putându-se face din cadrul personalului existent al instituţiei de credit debitoare; … e) conducerea activităţii instituţiei de credit debitoare, respectiv efectuarea de operaţiuni în interesul producerii falimentului, inclusiv reesalonari de credite şi stabiliri de noi rate ale dobânzilor aferente activelor instituţiei de credit debitoare, cu condiţia ca orice nou nivel al ratei dobânzilor sa nu fie mai mic decât nivelul ultimei dobânzi de referinţa comunicat de Banca Naţionala a României, precum şi participari la piaţa valutară interbancara, luarea tuturor măsurilor, cum ar fi redimensionarea personalului angajat în scopul reducerii permanente a cheltuielilor de funcţionare şi lichidare; … f) menţinerea, rezilierea sau denunţarea unor contracte încheiate de instituţia de credit debitoare, precum şi încheierea de noi contracte în interesul procedurii falimentului; … g) examinarea creanţelor asupra instituţiei de credit debitoare şi, atunci când este cazul, formularea de obiecţiuni la acestea; … h) primirea sumelor în lei şi în valută pe seama instituţiei de credit debitoare şi consemnarea acestora, în termen de 24 de ore, în noile conturi ale instituţiei de credit debitoare, cu menţiunea cont tip instituţie de credit în faliment, conturi deschise la o banca comercială; … i) luarea măsurilor corespunzătoare privind conturile în valută ale instituţiei de credit debitoare, deschise la instituţii de credit corespondente, prin: … 1. notificarea corespondentilor asupra declarării în stare de faliment a instituţiei de credit debitoare, precum şi asupra blocarii disponibilităţilor din conturile respective în valută;2. transferarea ulterioară, în termenul cel mai scurt, a disponibilităţilor în contul în valută, cu menţiunea cont tip instituţie de credit în faliment, ce se dezvolta pe analitice – pentru fiecare valuta -, deschis la banca comercială; sumele aflate în contul în valută vor fi convertite în lei şi transferate în contul tip instituţie de credit în faliment, deschis în lei;3. efectuarea de plati pentru operaţiunile în curs ale instituţiei de credit debitoare, precum şi administrarea eficienta a disponibilităţilor;j) urmărirea încasării creanţelor din averea instituţiei de credit debitoare, rezultate din transferul de bunuri sau de sume de bani, efectuat de aceasta înainte de înregistrarea cererii introductive; … k) lichidarea bunurilor şi drepturilor din averea instituţiei de credit debitoare – ansamblul procedeelor, măsurilor şi tehnicilor pentru realizarea activelor instituţiei de credit în faliment -, cu respectarea principiului costului minim presupus, respectiv al valorificării optime a acestora, în scopul achitării datoriilor către creditori prin: … 1. tranzacţii privind cumpărarea de active şi asumarea de pasive prin care o instituţie de credit cu o situaţie financiară buna achiziţionează, parţial sau total, activele instituţiei de credit debitoare şi îşi asuma, parţial sau total, pasivele acesteia, incluzând totalitatea depozitelor garantate; tranzacţiile privind cumpărarea de active şi asumarea de pasive pot fi efectuate la vedere sau la termen cu opţiune; după cumpărare, pentru activele grevate de operaţiuni pentru care se probează ca au la baza fraude sau ca provin din furturi de instrumente financiare, părţile pot modifica tranzacţia iniţială, urmând ca instituţia de credit achizitoare sa primească de la lichidator, în contravaloare, alte active ori sume de bani;2. vânzarea de bunuri, precum: clădiri, terenuri, aparatura, valori mobiliare, operaţiuni de lichidare ce se realizează cu respectarea prevederilor secţiunii a 6-a «Falimentul» din Legea nr. 64/1995, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;3. alte tehnici de realizare a activelor, cum ar fi cesiuni de creanta ori novatii, realizate în interesul procedurii falimentului la o valoare negociata;l) întocmirea unui raport lunar asupra evoluţiei procedurii falimentului, respectiv asupra stadiului îndeplinirii atribuţiilor de lichidator, pe care îl va prezenta judecătorului-sindic spre aprobare; un astfel de raport va include informaţii referitoare la valoarea totală a creanţelor asupra instituţiei de credit debitoare şi la valoarea totală a activelor acesteia care au fost valorificate, la sumele obţinute din lichidarea şi încasarea de creanţe, la planul de distribuire între creditori; … m) întocmirea bilanţului final de lichidare; dacă lichidarea se prelungeşte peste durata unui exerciţiu financiar, lichidatorul este obligat sa întocmească bilanţul contabil anual şi sa îl depună la organele şi la termenele prevăzute în modelele situaţiilor financiar-contabile pentru bănci; … n) sesizarea judecătorului-sindic despre orice problema care ar cere o soluţionare de către acesta; … o) încheierea oricărui document în numele instituţiei de credit debitoare, iniţierea şi coordonarea, în numele acesteia, a oricărei acţiuni sau proceduri legale; … p) efectuarea oricăror acte de procedura cerute de prezenta lege." … 11. La articolul I, după punctul 8 se introduc punctele 8^1 şi 8^2 cu următorul cuprins:"8^1. Articolul 11 se abroga.8^2. Articolul 12 va avea următorul cuprins:«Art. 12. – Procedura falimentului va începe pe baza unei cereri introduse de către instituţia de credit debitoare sau de creditorii acesteia ori de Banca Naţionala a României.»"12. La articolul I punctul 12, alineatele 1 şi 4 ale articolului 18 vor avea următorul cuprins:"Art. 18. – În urma înregistrării cererii, introdusă conform art. 14, 16 şi 17, tribunalul va notifica imediat despre aceasta părţilor menţionate la aceste articole, inclusiv Băncii Naţionale a României.……………………………………………………….În lipsa disponibilităţilor în conturile prevăzute la art. 10 lit. a) se vor utiliza disponibilitati din fondul de lichidare prevăzut de Legea nr. 64/1995, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.”13. La articolul I punctul 13, articolul 19 va avea următorul cuprins:"Art. 19. – La primul termen de judecată tribunalul va analiza cererea şi, în cazul în care instituţia de credit debitoare nu contesta starea de faliment, va da hotărârea privind începerea procedurii falimentului acesteia.Contestaţia împotriva cererii de declansare a procedurii falimentului se poate face în termen de 5 zile de la data comunicării acestei cereri.Tribunalul se va pronunţa asupra contestaţiei în termen de 10 zile, termen care poate fi prelungit o singură dată cu încă 10 zile.În urma pronunţării hotărârii de începere a procedurii falimentului, ca urmare a cererii introduse conform art. 14, 16 şi 17 şi a desemnării lichidatorului, tribunalul va comunică aceasta părţilor prevăzute la articolele menţionate, inclusiv lichidatorului şi Fondului de garantare a depozitelor în sistemul bancar, în vederea îndeplinirii atribuţiilor sale legale, precum şi oficiului registrului comerţului la care instituţia de credit debitoare este înmatriculată, pentru efectuarea menţiunii «banca în faliment», respectiv «casa centrala a cooperativelor de credit în faliment». Comunicarea va fi facuta publică în doua ziare de circulaţie naţionala. În situaţia în care instituţia de credit în faliment are deschise sucursale în alte tari, Banca Naţionala a României va comunică de îndată despre începerea procedurii falimentului autorităţii de supraveghere bancară din ţara gazda a sucursalei respective.De la data începerii procedurii falimentului toate actele instituţiei de credit debitoare vor purta menţiunea «banca în faliment», respectiv «casa centrala a cooperativelor de credit în faliment».Pentru scopuri statistice instituţiile de credit în faliment vor fi considerate ca aparţinând în continuare sectorului bancar. Raportarile care trebuie întocmite şi transmise de către lichidator Băncii Naţionale a României, periodicitatea şi modalitatea de transmitere a acestora vor fi stabilite prin norme de către Banca Naţionala a României."14. La articolul I punctul 14, alineatul 1 al articolului 20 va avea următorul cuprins:"Art. 20. – Tribunalul va comunică în aceeaşi zi Băncii Naţionale a României hotărârea sa privind începerea procedurii falimentului instituţiei de credit debitoare. La data comunicării hotărârii privind începerea procedurii falimentului Banca Naţionala a României va închide imediat, după decontarea finala din ziua respectiva, conturile instituţiei de credit debitoare, deschise în evidentele sale, şi va transfera disponibilităţile în conturile tip «instituţie de credit în faliment», deschise la o banca comercială conform art. 10."15. La articolul I, punctul 15 va avea următorul cuprins:"15. Articolele 20^1-20^4 vor avea următorul cuprins:«Art. 20^1. – De la data deschiderii procedurii se suspenda toate acţiunile judiciare sau extrajudiciare pentru realizarea creanţelor asupra instituţiei de credit debitoare sau bunurilor sale.Deschiderea procedurii suspenda orice termene de prescripţie a acţiunilor prevăzute la alin. 1. Termenele vor reîncepe să curgă după 30 de zile de la închiderea procedurii.Acţiunile introduse de lichidator în aplicarea dispoziţiilor prezentei legi sunt scutite de taxe de timbru.Art. 20^2. – Nici o dobânda ori cheltuiala nu va putea fi adăugată creanţelor asupra instituţiei de credit debitoare de la data deschiderii procedurii.Art. 20^3. – După ce s-a dispus începerea procedurii falimentului, potrivit art. 19, este interzis administratorilor instituţiei de credit debitoare, sub sancţiunea nulităţii, sa înstrăineze fără acordul judecătorului-sindic acţiunile, respectiv părţile sociale deţinute la banca debitoare, care fac obiectul acestei proceduri.Judecătorul-sindic va dispune indisponibilizarea acţiunilor, respectiv a părţilor sociale, potrivit alin. 1, în registrele speciale de evidenta sau în conturile înregistrate electronic.Art. 20^4. – Salariaţii instituţiei de credit aflate în procedura falimentului vor putea desemna doua persoane care să îi reprezinte în procesul de lichidare, după deschiderea procedurii pentru recuperarea creanţelor reprezentând salariile şi alte drepturi băneşti.»"16. La articolul I punctul 16, articolul 21 va avea următorul cuprins:"Art. 21. – Prevederile cap. III secţiunea a 6-a «Falimentul» din Legea nr. 64/1995, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se vor aplica corespunzător şi procedurii falimentului instituţiilor de credit, cu excepţia art. 79, respectiv a art. 100 alin. (2), în ceea ce priveşte începerea lichidării după afişarea tabelului de creanţe, şi a art. 108, în ceea ce priveşte ordinea de plată a creanţelor creditorilor asupra instituţiei de credit în faliment.”17. La articolul I punctul 17 articolul 21^1, punctele 4 şi 9 vor avea următorul cuprins:"4. creanţele bugetare provenite din impozite, taxe, amenzi şi din alte sume ce reprezintă venituri publice, potrivit Legii nr. 500/2002*) privind finanţele publice, creanţele Fondului de garantare a depozitelor în sistemul bancar, precum şi creanţele Băncii Naţionale a României decurgând din credite acordate de aceasta instituţiei de credit în faliment;…………………………………………………………9. creanţele acţionarilor băncii în faliment, respectiv creanţele membrilor cooperatori ai cooperativelor de credit afiliate casei centrale a cooperativelor de credit în faliment, provenite din participatiile la capitalul social."–––––Notă …
*) Legea nr. 500/2002 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 597 din 13 august 2002 şi intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2003.18. La articolul I punctul 18, titlul capitolului IV va avea următorul cuprins:"CAPITOLUL IVRăspunderea organelor de conducere, a cenzorilor, a organelor de control intern şi a personalului de execuţie din instituţia de credit ajunsă în stare de faliment"19. La articolul I punctul 19, articolul 22 va avea următorul cuprins:"Art. 22. – Tribunalul poate dispune ca o parte din pasivul instituţiei de credit în faliment să fie suportată de către membrii organelor de conducere, cenzori, personalul de execuţie şi/sau cu atribuţii de control intern care au deţinut funcţiile respective în cei 3 ani anteriori începerii procedurii falimentului, dacă au contribuit la falimentul acesteia prin una dintre următoarele fapte:a) au folosit bunurile sau creditele instituţiei în folosul propriu; … b) au făcut acte de comerţ în interes personal, sub acoperirea instituţiei de credit; … c) au dispus în interes personal continuarea unei activităţi care ducea în mod vadit instituţia de credit la încetarea de plati; … d) au ţinut o contabilitate fictiva, au făcut sa dispara unele documente contabile sau nu au ţinut contabilitatea în conformitate cu legea; … e) au deturnat sau au ascuns o parte din activul instituţiei de credit sau au mărit în mod fictiv pasivul acesteia; … f) au folosit mijloace ruinătoare pentru a procura instituţiei de credit fonduri, în scopul întârzierii încetării de plati; … g) au acordat credite cu încălcarea cerinţelor prudentiale aprobate prin normele în vigoare, precum şi a normelor interne în vigoare; … h) în luna precedenta încetării plăţilor au plătit sau au dispus să se plătească, cu preferinta, unui creditor în dăuna celorlalţi creditori; … i) au întocmit bilanţuri contabile, alte situaţii contabile ori raportări întocmite cu nerespectarea prevederilor legale; … j) în cadrul acţiunilor interne de verificare nu au identificat şi nu au sesizat, prin nerespectarea atribuţiilor de serviciu, faptele care au condus la fraude şi gestiune defectuoasă a patrimoniului. … Aplicarea dispoziţiilor alin. 1 nu inlatura aplicarea legii penale pentru faptele care constituie infracţiune. Începerea urmăririi penale nu suspenda cursul litigiilor civile şi comerciale. Dispoziţiile alin. 1 se aplică numai persoanelor care exercită funcţiile menţionate în acest alineat după intrarea în vigoare a legii de aprobare a prezentei ordonanţe."20. La articolul I, după punctul 19 se introduce punctul 19^1 cu următorul cuprins:"19^1. Articolul 24 va avea următorul cuprins:«Art. 24. – În vederea luării măsurilor prevăzute la art. 22 alin. 1, tribunalul poate fi sesizat de către judecătorul-sindic, de către lichidator sau de către oricare dintre creditori, de Banca Naţionala a României sau se poate sesiza din oficiu, pe baza datelor din dosarul cauzei, şi va putea dispune măsuri asiguratorii.»"21. La articolul I punctul 20, articolul 26 va avea următorul cuprins:"Art. 26. – Procedura falimentului va fi închisă atunci când tribunalul a aprobat raportul final, când toate fondurile sau bunurile din averea instituţiei de credit ajunse în stare de faliment au fost distribuite şi fondurile nereclamate au fost depuse la Banca Naţionala a României.În urma cererii judecătorului-sindic tribunalul va da o hotărâre de închidere a procedurii falimentului. Hotărârea va fi comunicată în scris sau prin presa, în cel puţin două ziare de circulaţie naţionala, tuturor creditorilor instituţiei de credit debitoare, Oficiului registrului comerţului, Băncii Naţionale a României şi lichidatorului care va închide conturile tip instituţie de credit în faliment. Eventualele sume rămase vor fi virate la bugetul de stat.În termen de 60 de zile lucrătoare de la pronunţarea hotărârii de închidere a procedurii falimentului, lichidatorul depune spre păstrare la direcţia judeteana a arhivelor naţionale toate documentele instituţiei de credit debitoare, arhivate conform Legii Arhivelor Naţionale nr. 16/1996, cu modificările şi completările ulterioare.”22. La articolul I punctul 21, articolul 27 va avea următorul cuprins:"Art. 27. – Dispoziţiile prezentei legi se completează cu cele ale Codului de procedura civilă, precum şi cu cele ale Legii nr. 64/1995, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.”23. La articolul I, după punctul 21 se introduce punctul 22 cu următorul cuprins:"22. Articolul 28 se abroga."24. Articolul II va avea următorul cuprins:"Art. II. – Sintagma banca debitoare din textul art. 14, 15 şi 23 din Legea nr. 83/1998, cu modificările şi completările ulterioare, va fi înlocuită cu sintagma instituţia de credit debitoare.”25. Articolul III va avea următorul cuprins:"Art. III. – Procedurile de reorganizare judiciară declansate în baza prevederilor Legii nr. 64/1995, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, vor fi continuate în conformitate cu prevederile legii menţionate.Procedurile falimentului declansate în baza prevederilor Legii nr. 83/1998, cu modificările şi completările ulterioare, vor fi continuate în conformitate cu prevederile legii menţionate, valabile la momentul dării hotărârii de deschidere a procedurii.” +
Articolul 2Pe data intrării în vigoare a prezentei legi prevederile Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 186/1999 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 83/1998 privind procedura falimentului băncilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 567 din 19 noiembrie 1999, se abroga.Această lege a fost adoptată de Senat în şedinţa din 7 octombrie 2002, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituţia României.p. PREŞEDINTELE SENATULUI,GHEORGHE BUZATUAceastă lege a fost adoptată de Camera Deputaţilor în şedinţa din 8 octombrie 2002, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituţia României.PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILORVALER DORNEANUBucureşti, 29 octombrie 2002.Nr. 597.–––