privind autorizarea Ministerului Justiţiei de a vinde locuinţele de serviciu pe care le are în administrare
Parlamentul României adoptă prezenta lege. + Articolul 1Se autorizează Ministerul Justiţiei să vândă locuinţele de serviciu pe care le are în administrare la data intrării în vigoare a prezentei legi. + Articolul 2(1) Pot cumpăra o singură locuinţă de serviciu titularii contractelor de închiriere, dacă le deţin în baza unui contract valabil încheiat. … (2) Se exceptează de la prevederile alin. (1) persoanele care au în proprietate, în aceeaşi localitate, ele sau soţul, soţia ori copiii aflaţi în întreţinere, o locuinţă proprietate personală care îndeplineşte condiţiile minimale prevăzute de Legea locuinţei nr. 114/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. De asemenea, se exceptează persoanele a căror activitate în Ministerul Justiţiei a încetat prin demisie sau din motive imputabile lor, în condiţiile prevăzute de lege. … + Articolul 3(1) Locuinţele de serviciu pot fi vândute titularilor de contract de închiriere cu plata integrală a valorii locuinţei sau în rate. La încheierea contractelor de vânzare-cumpărare cu plata în rate se va achita un avans minim de 20% din valoarea locuinţei, stabilită la data vânzării. … (2) Ratele lunare pentru achitarea contravalorii locuinţelor se vor eşalona pe o perioadă de maximum 20 de ani, cu o dobândă anuală de 8%. … (3) Vânzarea locuinţelor de serviciu se efectuează prin structuri proprii, abilitate prin ordin al ministrului justiţiei. … + Articolul 4(1) Preţul de vânzare se stabileşte pe baza unui raport de evaluare, elaborat de persoane fizice sau juridice autorizate, potrivit legii. Evaluatorii vor fi selectaţi, conform legislaţiei în vigoare, de către Ministerul Justiţiei. … (2) În preţul de vânzare se include şi valoarea terenului/cotei-părţi de teren aferent locuinţei. … (3) Preţul stabilit potrivit alin. (1) nu poate fi mai mic decât valoarea contabilă a locuinţei de serviciu. … (4) Răspunderea privind corectitudinea stabilirii preţului de vânzare revine exclusiv evaluatorului selectat care a întocmit raportul de evaluare. … + Articolul 5Actualii chiriaşi îşi pot exprima opţiunea de a cumpăra locuinţele de serviciu, în termen de un an de la data intrării în vigoare a prezentei legi. În situaţia în care locuinţele de serviciu nu sunt cumpărate de chiriaşi şi au devenit disponibile ca urmare a eliberării acestora, pot fi vândute prin licitaţie publică, în condiţiile legii. + Articolul 6(1) Locuinţele cumpărate cu plata în rate, în condiţiile prezentei legi, nu pot fi înstrăinate prin acte între vii până la data achitării integrale a preţului. … (2) Locuinţele dobândite în condiţiile prezentei legi nu pot fi restructurate şi nu li se poate schimba destinaţia, până la achitarea integrală a preţului, fără autorizarea prealabilă a Ministerului Justiţiei. … (3) Ministerul Justiţiei îşi garantează încasarea preţului prin constituirea unei ipoteci de rang I asupra locuinţei în favoarea sa. Această operaţiune este scutită de taxa de timbru. … + Articolul 7(1) În cazul neachitării la termenele stabilite a ratelor lunare din valoarea locuinţei, cumpărătorul va plăti o penalitate de 15% pe an din cuantumul acestor rate. … (2) În caz de neplată a 6 rate scadente de către cumpărătorul locuinţei, unitatea vânzătoare va putea cere executarea silită asupra locuinţei şi evacuarea deţinătorului, în condiţiile legii. … + Articolul 8(1) Sumele încasate din vânzarea locuinţelor de serviciu se fac venit la bugetul de stat şi vor fi folosite exclusiv pentru construirea şi cumpărarea de noi locuinţe, conform legii. … (2) Din sumele prevăzute la alin. (1) se deduc cheltuielile determinate de procesul de evaluare a locuinţelor de către persoanele fizice sau juridice autorizate. … + Articolul 9În termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi, Ministerul Justiţiei va emite norme metodologice de aplicare a prevederilor acesteia.Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILORVALER DORNEANUPREŞEDINTELE SENATULUINICOLAE VĂCĂROIUBucureşti, 14 decembrie 2004.Nr. 579.––-
Când vă conectați pentru prima dată folosind un buton de conectare socială, colectăm informațiile de profil public ale contului dvs. partajate de furnizorul de conectare socială, pe baza setărilor dvs. de confidențialitate. De asemenea, primim adresa dvs. de e-mail pentru a vă crea automat un cont pe site-ul nostru web. Odată ce contul dvs. este creat, veți fi conectat la acest cont.
DezacordDe acord
Conectat cu
Permit crearea unui cont
Când vă conectați pentru prima dată folosind un buton de conectare socială, colectăm informațiile de profil public ale contului dvs. partajate de furnizorul de conectare socială, pe baza setărilor dvs. de confidențialitate. De asemenea, primim adresa dvs. de e-mail pentru a vă crea automat un cont pe site-ul nostru web. Odată ce contul dvs. este creat, veți fi conectat la acest cont.
Pentru a oferi cea mai buna experiența, utilizăm tehnologii cookie. Neacordarea sau retragerea consimțământului poate afecta în mod negativ anumite caracteristici și funcții ale siteului.
Functional
Mereu activ
Stocarea sau accesul tehnic este strict necesar în scopul legitim de a permite utilizarea unui serviciu specific solicitat în mod explicit de abonat sau utilizator sau în scopul unic de a efectua transmiterea unei comunicări prin intermediul unei rețele de comunicații electronice.
Preferences
The technical storage or access is necessary for the legitimate purpose of storing preferences that are not requested by the subscriber or user.
Statistii
The technical storage or access that is used exclusively for statistical purposes.Stocarea sau accesul tehnic care este utilizat exclusiv în scopuri statistice anonime. În lipsa unei citații, a unei conformări voluntare din partea furnizorului dvs. de servicii de internet sau a unor înregistrări suplimentare de la o terță parte, informațiile stocate sau recuperate doar în acest scop nu pot fi utilizate, de obicei, pentru a vă identifica.
Marketing
Stocarea sau accesul tehnic care este utilizat exclusiv în scopuri statistice anonime. În lipsa unei citații, a unei conformări voluntare din partea furnizorului dvs. de servicii de internet sau a unor înregistrări suplimentare de la o terță parte, informațiile stocate sau recuperate doar în acest scop nu pot fi utilizate, de obicei, pentru a vă identifica.
A apărut o problemă la raportarea acestei postări.
Blocare membru?
Vă rugăm să confirmați că doriți să blocați acest membru.
Nu vei mai putea:
Vedeți postările membrilor blocați
Menționați acest membru în postări
Invitați acest membru în grupuri
Trimite mesaj acestui membru
Adăugați acest membru ca conexiune
Vă rugăm să rețineți:
Această acțiune va elimina și acest membru din conexiunile dvs. și va trimite un raport administratorului site-ului.
Vă rugăm să acordați câteva minute pentru finalizarea acestui proces.