pentru scutirea de la plată a unor debite către bugetul asigurărilor sociale de stat
Parlamentul României adoptă prezenta lege. + Articolul 1(1) Debitele pensionarilor din sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale către bugetul asigurărilor sociale de stat, aflate în sarcina acestora la data intrării în vigoare a prezentei legi, generate de interpretări neunitare ale prevederilor legislaţiei din domeniul relaţiilor de muncă şi asigurărilor sociale, anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare, se scutesc de la plată. … (2) Contribuţia de asigurări de sănătate sau, după caz, impozitul, aferente debitelor scutite la plată conform prevederilor alin. (1), nu se recuperează. … + Articolul 2Prevederile art. 1 se aplică în cazul debitelor reprezentând sume achitate cu titlu de pensie, în baza unor decizii de pensionare emise în temeiul prevederilor Legii nr. 3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat şi asistenţa socială, cu modificările şi completările ulterioare. + Articolul 3Scutirea de la plată a debitelor către bugetul asigurărilor sociale de stat, conform prevederilor prezentei legi, se face indiferent de categoria de pensie de care beneficiază sau a beneficiat pensionarul la momentul constatării existenţei debitelor. + Articolul 4Prevederile art. 1-3 se aplică şi în cazul debitelor către bugetul asigurărilor sociale de stat generate de cauza prevăzută la art. 1 şi constatate după intrarea în vigoare a prezentei legi. + Articolul 5Nu fac obiectul scutirii la plată, conform prevederilor prezentei legi, debitele care au drept cauză culpa debitorului materializată în folosirea de către acesta a unor documente neconforme realităţii sau declararea de către acesta a unor date nereale care au avut drept urmare stabilirea eronată a pensiei. + Articolul 6În termen de 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a prezentei legi, Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei va emite norme tehnice de aplicare, aprobate prin ordin al ministrului muncii, solidarităţii sociale şi familiei. + Articolul 7Prezenta lege intră în vigoare la data de întâi a lunii următoare datei publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.Această lege a fost adoptată de Senat în şedinţa din 25 noiembrie 2003, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.PREŞEDINTELE SENATULUINICOLAE VĂCĂROIUAceastă lege a fost adoptată de Camera Deputaţilor în şedinţa din 9 decembrie 2003, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILORVALER DORNEANUBucureşti, 18 decembrie 2003.Nr. 544.────────────────
Când vă conectați pentru prima dată folosind un buton de conectare socială, colectăm informațiile de profil public ale contului dvs. partajate de furnizorul de conectare socială, pe baza setărilor dvs. de confidențialitate. De asemenea, primim adresa dvs. de e-mail pentru a vă crea automat un cont pe site-ul nostru web. Odată ce contul dvs. este creat, veți fi conectat la acest cont.
DezacordDe acord
Conectat cu
Permit crearea unui cont
Când vă conectați pentru prima dată folosind un buton de conectare socială, colectăm informațiile de profil public ale contului dvs. partajate de furnizorul de conectare socială, pe baza setărilor dvs. de confidențialitate. De asemenea, primim adresa dvs. de e-mail pentru a vă crea automat un cont pe site-ul nostru web. Odată ce contul dvs. este creat, veți fi conectat la acest cont.
Pentru a oferi cea mai buna experiența, utilizăm tehnologii cookie. Neacordarea sau retragerea consimțământului poate afecta în mod negativ anumite caracteristici și funcții ale siteului.
Functional
Mereu activ
Stocarea sau accesul tehnic este strict necesar în scopul legitim de a permite utilizarea unui serviciu specific solicitat în mod explicit de abonat sau utilizator sau în scopul unic de a efectua transmiterea unei comunicări prin intermediul unei rețele de comunicații electronice.
Preferences
The technical storage or access is necessary for the legitimate purpose of storing preferences that are not requested by the subscriber or user.
Statistii
The technical storage or access that is used exclusively for statistical purposes.Stocarea sau accesul tehnic care este utilizat exclusiv în scopuri statistice anonime. În lipsa unei citații, a unei conformări voluntare din partea furnizorului dvs. de servicii de internet sau a unor înregistrări suplimentare de la o terță parte, informațiile stocate sau recuperate doar în acest scop nu pot fi utilizate, de obicei, pentru a vă identifica.
Marketing
Stocarea sau accesul tehnic care este utilizat exclusiv în scopuri statistice anonime. În lipsa unei citații, a unei conformări voluntare din partea furnizorului dvs. de servicii de internet sau a unor înregistrări suplimentare de la o terță parte, informațiile stocate sau recuperate doar în acest scop nu pot fi utilizate, de obicei, pentru a vă identifica.
A apărut o problemă la raportarea acestei postări.
Blocare membru?
Vă rugăm să confirmați că doriți să blocați acest membru.
Nu vei mai putea:
Vedeți postările membrilor blocați
Menționați acest membru în postări
Invitați acest membru în grupuri
Trimite mesaj acestui membru
Adăugați acest membru ca conexiune
Vă rugăm să rețineți:
Această acțiune va elimina și acest membru din conexiunile dvs. și va trimite un raport administratorului site-ului.
Vă rugăm să acordați câteva minute pentru finalizarea acestui proces.