Parlamentul României adoptă prezenta lege. + Articolul IArticolul 10 din Legea nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 482 din 18 iulie 2007, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi va avea următorul cuprins: + Articolul 10(1)Conţinutul contractului-cadru de societate prin care se constituie un fond de pensii se stabileşte prin normele adoptate de Autoritatea de Supraveghere Financiară.(2)Modificarea contractului de societate se poate realiza la propunerea administratorului sau a majorităţii participanţilor.(3)Prin derogare de la prevederile art. 1.910 alin. (3) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, hotărârile privind modificarea contractului de societate se adoptă cu acordul majorităţii participanţilor, dacă prin contract nu se stabileşte altfel.(4)Autoritatea de Supraveghere Financiară poate emite norme cu privire la procedura de modificare a contractului de societate. + Articolul IILa articolul 44 din Legea nr. 204/2006 privind pensiile facultative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 470 din 31 mai 2006, cu modificările şi completările ulterioare, după alineatul (2) se introduc trei noi alineate, alineatele (2^1)-(2^3), cu următorul cuprins:(2^1)Modificarea contractului de societate se poate realiza la propunerea administratorului sau a majorităţii participanţilor.(2^2)Prin derogare de la prevederile art. 1.910 alin. (3) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, hotărârile privind modificarea contractului de societate se adoptă cu acordul majorităţii participanţilor, dacă prin contract nu se stabileşte altfel.(2^3)Autoritatea de Supraveghere Financiară poate emite norme cu privire la procedura de modificare a contractului de societate.Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, în condiţiile art. 77 alin. (2), cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR NICOLAE-LIVIU DRAGNEA PREŞEDINTELE SENATULUI CĂLIN-CONSTANTIN-ANTON POPESCU-TĂRICEANUBucureşti, 10 aprilie 2017.Nr. 52.
Când vă conectați pentru prima dată folosind un buton de conectare socială, colectăm informațiile de profil public ale contului dvs. partajate de furnizorul de conectare socială, pe baza setărilor dvs. de confidențialitate. De asemenea, primim adresa dvs. de e-mail pentru a vă crea automat un cont pe site-ul nostru web. Odată ce contul dvs. este creat, veți fi conectat la acest cont.
DezacordDe acord
Conectat cu
Permit crearea unui cont
Când vă conectați pentru prima dată folosind un buton de conectare socială, colectăm informațiile de profil public ale contului dvs. partajate de furnizorul de conectare socială, pe baza setărilor dvs. de confidențialitate. De asemenea, primim adresa dvs. de e-mail pentru a vă crea automat un cont pe site-ul nostru web. Odată ce contul dvs. este creat, veți fi conectat la acest cont.
pentru modificarea art. 10 din Legea nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat şi pentru completarea art. 44 din Legea nr. 204/2006 privind pensiile facultative
Pentru a oferi cea mai buna experiența, utilizăm tehnologii cookie. Neacordarea sau retragerea consimțământului poate afecta în mod negativ anumite caracteristici și funcții ale siteului.
Functional
Mereu activ
Stocarea sau accesul tehnic este strict necesar în scopul legitim de a permite utilizarea unui serviciu specific solicitat în mod explicit de abonat sau utilizator sau în scopul unic de a efectua transmiterea unei comunicări prin intermediul unei rețele de comunicații electronice.
Preferences
The technical storage or access is necessary for the legitimate purpose of storing preferences that are not requested by the subscriber or user.
Statistii
The technical storage or access that is used exclusively for statistical purposes.Stocarea sau accesul tehnic care este utilizat exclusiv în scopuri statistice anonime. În lipsa unei citații, a unei conformări voluntare din partea furnizorului dvs. de servicii de internet sau a unor înregistrări suplimentare de la o terță parte, informațiile stocate sau recuperate doar în acest scop nu pot fi utilizate, de obicei, pentru a vă identifica.
Marketing
Stocarea sau accesul tehnic care este utilizat exclusiv în scopuri statistice anonime. În lipsa unei citații, a unei conformări voluntare din partea furnizorului dvs. de servicii de internet sau a unor înregistrări suplimentare de la o terță parte, informațiile stocate sau recuperate doar în acest scop nu pot fi utilizate, de obicei, pentru a vă identifica.
A apărut o problemă la raportarea acestei postări.
Blocare membru?
Vă rugăm să confirmați că doriți să blocați acest membru.
Nu vei mai putea:
Vedeți postările membrilor blocați
Menționați acest membru în postări
Invitați acest membru în grupuri
Trimite mesaj acestui membru
Adăugați acest membru ca conexiune
Vă rugăm să rețineți:
Această acțiune va elimina și acest membru din conexiunile dvs. și va trimite un raport administratorului site-ului.
Vă rugăm să acordați câteva minute pentru finalizarea acestui proces.