Informatii Document
Emitent: PARLAMENTUL
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 1.047 din 29 decembrie 2006
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act | |
Actiuni induse de acest act: | |
Acte referite de acest act: | |
Acte care fac referire la acest act: | |
pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 68/2004 privind unele măsuri în domeniul învăţământului şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 196/2002 privind creşterile salariale ce se vor acorda în anii 2003 şi 2004 personalului din învăţământ, salarizat potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 8/2000 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, referitor la stabilirea salariului de bază al personalului din învăţământ, şi pentru abrogarea unor dispoziţii din Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar şi a indemnizaţiilor pentru persoane care ocupă funcţii de demnitate publică
Parlamentul României adoptă prezenta lege. +
Articolul UNIC(1) Pentru perioada 1 decembrie – 31 decembrie 2006, valoarea coeficientului de multiplicare 1,000 prevăzută în anexele nr. 1-3 la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 68/2004 privind unele măsuri în domeniul învăţământului, aprobată cu modificări prin Legea nr. 6/2005, cu modificările ulterioare, va fi de 221,307 lei. … (2) Pentru perioada 1 decembrie – 31 decembrie 2006, valoarea coeficientului de multiplicare 1,000 prevăzută în anexa nr. Ic la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 196/2002 privind creşterile salariale ce se vor acorda în anii 2003 şi 2004 personalului din învăţământ, salarizat potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 8/2000 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, referitor la stabilirea salariului de bază al personalului din învăţământ, şi pentru abrogarea unor dispoziţii din Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar şi a indemnizaţiilor pentru persoane care ocupă funcţii de demnitate publică, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 315/2003, cu modificările ulterioare, va fi cea prevăzută la alin. (1). … Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILORBOGDAN OLTEANUp. PREŞEDINTELE SENATULUI,DORU IOAN TĂRĂCILĂBucureşti, 28 decembrie 2006.Nr. 490.––––-