pentru modificarea şi completarea Legii nr. 58/1998 privind activitatea bancară
Parlamentul României adoptă prezenta lege. +
Articolul ILegea nr. 58/1998 privind activitatea bancară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 121 din 23 martie 1998, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:1. La articolul 2, după alineatul 1 se introduce alineatul 1^1 cu următorul cuprins:"Începând cu data aderării României la Uniunea Europeană, regimul instituţiilor de credit, inclusiv al instituţiilor emitente de monedă electronică, sau al instituţiilor financiare autorizate în alt stat membru, care funcţionează în România printr-o sucursală sau furnizează servicii în mod direct, va fi cel prevăzut în cap. XIV^2."2. La articolul 3, alineatul 2 va avea următorul cuprins:"În sensul prezentei legi:a) toate sediile secundare din România ale unei instituţii de credit străine vor fi considerate o singură sucursală; … b) toate filialele unei societăţi-mamă care, la rândul său, este o filială a altei societăţi-mamă vor fi considerate filiale ale celei din urmă." … 3. Articolul 10 va avea următorul cuprins:"Art. 10. – La autorizarea unei bănci, persoană juridică română, constituită ca filială a unei instituţii de credit străine sau ca filială a unei entităţi care deţine ca filială o instituţie de credit străină ori care se va afla sub controlul aceloraşi persoane fizice sau juridice care controlează o instituţie de credit străină, Banca Naţională a României se va consulta cu autoritatea competentă din ţara de origine a instituţiei de credit străine."4. Litera e) a articolului 14 va avea următorul cuprins:"e) din evaluarea documentaţiei prezentate rezultă că banca nu poate asigură realizarea obiectivelor propuse în condiţii compatibile cu buna funcţionare a sistemului bancar şi cu regulile unei practici bancare prudente, care să asigure protejarea intereselor deponenţilor şi ale altor creditori;".5. Partea introductivă a articolului 16 va avea următorul cuprins:"Art. 16. – Banca Naţională a României poate retrage autorizaţia acordată unei bănci, persoană juridică română, sau unei sucursale din România a unei instituţii de credit străine, fie la cererea băncii, când acţionarii au decis dizolvarea şi lichidarea acesteia, respectiv la cererea instituţiei de credit străine, fie ca sancţiune, conform art. 69 alin. 2 lit. e), fie pentru următoarele motive:"6. După articolul 28 se introduce articolul 28^1 cu următorul cuprins:"Art. 28^1. – La data aderării României la Uniunea Europeană, dispoziţiile art. 25^1 alin. 2 şi 3 şi cele ale art. 25^2 se abrogă."7. Titlul capitolului VIII va avea următorul cuprins:"CAPITOLUL VIIISecretul profesional în domeniul bancar şi schimbul de informaţii între autorităţi"8. După articolul 37^3 se introduce articolul 37^4 cu următorul cuprins:"Art. 37^4. – În exercitarea atribuţiilor sale prevăzute de lege, Banca Naţională a României asigură schimbul de informaţii cu autorităţi din România şi cu autorităţile competente din statele membre ale Uniunii Europene, în conformitate cu prevederile art. 3 din Legea nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României.”9. La articolul 40, alineatul 2 va avea următorul cuprins:"Nivelul minim al capitalului iniţial este stabilit de Banca Naţională a României prin reglementări, fără a putea fi mai mic decât echivalentul în monedă naţională a 5 milioane euro."10. La articolul 52^1, alineatul 3 va avea următorul cuprins:"Dacă persoana care intenţionează să devină acţionar semnificativ al unei bănci, persoană juridică română, este o instituţie de credit străină sau o entitate care deţine ca filială o instituţie de credit străină ori este o persoană fizică sau juridică ce controlează o instituţie de credit străină şi dacă, în urma achiziţionării participaţiei, banca va deveni filială a persoanei care a achiziţionat participaţia ori va fi controlată de această persoană, evaluarea acţionarului semnificativ va face obiectul unei consultări prealabile cu autoritatea competentă din ţara de origine a instituţiei de credit străine."11. La articolul 83^8 se introduce alineatul 2 cu următorul cuprins:"Instituţiile de credit prevăzute la alin. 1 vor notifica Băncii Naţionale a României deschiderea de reprezentanţe în România, în conformitate cu reglementările date de aceasta. Reprezentanţele îşi vor limita activitatea la acte de informare, de reprezentare, de cercetare a pieţei, contactare de clienţi şi nu vor efectua nici un fel de operaţiuni supuse dispoziţiilor prezentei legi."12. La articolul 83^9, după alineatul 2 se introduce alineatul 2^1 cu următorul cuprins:"În vederea începerii activităţii, sucursala va deschide cont curent la Banca Naţională a României, conform reglementărilor emise de aceasta. Transferurile băneşti operate prin înscrieri în contul curent deschis în evidenţele Băncii Naţionale a României sunt irevocabile şi necondiţionate."13. La articolul 83^10, după alineatul 4 se introduc alineatele 5-7 cu următorul cuprins:"În scopul exercitării activităţilor specifice, instituţiile de credit autorizate într-un alt stat membru pot utiliza pe teritoriul României denumirea pe care o utilizează în statul membru de origine, fără a aduce atingere dispoziţiilor referitoare la utilizarea denumirilor «casă de economii pentru domeniul locativ», «bancă» sau alţi termeni utilizaţi în România, care denumesc instituţii de credit. În situaţia în care există pericolul unor confuzii, în scopul asigurării unei clarificări corespunzătoare, Banca Naţională a României poate să solicite ca numele să fie însoţit de o menţiune explicativă.În toate actele sale oficiale, sucursalele din România ale instituţiilor de credit autorizate într-un alt stat membru trebuie să se identifice în mod clar printr-un minimum de date: firma sub care sunt înmatriculate în registrul comerţului, adresa sediului principal, codul unic de înregistrare, numărul de ordine în registrul comerţului, numărul şi data înmatriculării în registrul bancar.Sucursalele din România ale instituţiilor de credit autorizate într-un alt stat membru pot să repartizeze, din profitul contabil determinat înainte de deducerea impozitului pe profit, sumele destinate constituirii fondului pentru riscuri bancare generale, în limita a 1% din soldul activelor purtătoare de riscuri specifice activităţii bancare, aşa cum sunt stabilite prin reglementările Băncii Naţionale a României, în măsura în care sumele respective se regăsesc în profitul net."14. La articolul 83^12, după alineatul 4 se introduc alineatele 5 şi 6 cu următorul cuprins:"Sancţiunile şi/sau măsurile dispuse de Banca Naţională a României pot fi contestate în condiţiile prevăzute la cap. XIV.Aplicarea sancţiunilor se prescrie în termen de un an de la data luării la cunoştinţă, dar nu mai mult de 3 ani de la data săvârşirii faptei. Aplicarea sancţiunilor nu înlătură răspunderea materială, civilă, administrativă sau penală, după caz."15. Articolul 87 va avea următorul cuprins:"Art. 87. – Instituţiile de credit care funcţionează în România în condiţiile prezentei legi se evidenţiază de către Banca Naţională a României în registrul instituţiilor de credit, care este accesibil persoanelor interesate." +
Articolul IILegea nr. 58/1998 privind activitatea bancară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 121 din 23 martie 1998, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu cele aduse prin prezenta lege va fi republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, dându-se textelor o nouă numerotare.Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (1) din Constituţia României, republicată.p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR,VIOREL HREBENCIUCPREŞEDINTELE SENATULUINICOLAE VĂCĂROIUBucureşti, 1 noiembrie 2004.Nr. 443.––––-