pentru ratificarea Acordului de împrumut dintre România, Banca Europeană de Investiţii şi Societatea Comercială de Transport cu Metroul Bucureşti "Metrorex" – S.A. privind finanţarea Proiectului de modernizare a metroului Bucureşti, etapa a II-a, semnat la Bucureşti la 6 noiembrie 2000
Parlamentul României adopta prezenta lege. + Articolul 1Se ratifica Acordul de împrumut dintre România, Banca Europeană de Investiţii şi Societatea Comercială de Transport cu Metroul Bucureşti "Metrorex" S.A. privind finanţarea Proiectului de modernizare a metroului Bucureşti, etapa a II-a, semnat la Bucureşti la 6 noiembrie 2000, în valoare de 115 milioane euro echivalent. + Articolul 2Între Ministerul Finanţelor Publice, în calitate de împrumutat, pe de o parte, şi Societatea Comercială de Transport cu Metroul Bucureşti "Metrorex" – S.A., în calitate de beneficiar final al împrumutului, pe de altă parte, urmează să se încheie un acord de împrumut subsidiar, în baza căruia sumele împrumutate de România de la Banca Europeană de Investiţii se vor subimprumuta beneficiarului final, în termenii şi în condiţiile stabilite în acordul de împrumut. Prin acordul de împrumut subsidiar se stabilesc obligaţiile părţilor, modul de realizare a proiectului, plata dobânzilor şi a altor costuri aferente împrumutului, condiţiile de acordare a subimprumutului şi de rambursare a acestuia către Ministerul Finanţelor Publice. + Articolul 3(1) Contribuţia Guvernului la finanţarea proiectului, inclusiv impozitele şi taxele care se vor plati pe teritoriul României conform legislaţiei în vigoare se vor asigura de la bugetul de stat în limita sumelor alocate anual cu aceasta destinaţie prin bugetul aprobat pentru Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei. … (2) Plata serviciului datoriei externe, aferent împrumutului – rambursări de rate de capital, dobânzi, comisioane şi alte costuri -, se va asigura de la bugetul de stat în limita sumelor alocate anual cu aceasta destinaţie prin bugetul aprobat pentru Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei. … + Articolul 4Pentru scopurile proiectului se aproba ca Societatea Comercială de Transport cu Metroul Bucureşti "Metrorex" – S.A. să efectueze plati în valută către rezidenţi, contractori/subcontractori români în cadrul contractelor adjudecate. + Articolul 5Se autorizeaza Guvernul României ca, prin Ministerul Finanţelor Publice şi de comun acord cu Banca Europeană de Investiţii şi Societatea Comercială de Transport cu Metroul Bucureşti "Metrorex" – S.A., sa introducă pe parcursul utilizării împrumutului, în raport cu condiţiile de derulare a acordului de împrumut menţionat la art. 1, amendamente la conţinutul acestuia, care privesc realocari de fonduri, modificări în structura împrumutului pe componente, modificări de termene, precum şi orice alte modificări care nu sunt de natura sa sporeasca obligaţiile financiare ale României faţă de Banca Europeană de Investiţii sau sa determine noi condiţionalitati economice faţă de cele convenite iniţial între părţi.Această lege a fost adoptată de Camera Deputaţilor în şedinţa din 28 mai 2001, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituţia României.PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILORVALER DORNEANUAceastă lege a fost adoptată de Senat în şedinţa din 26 iunie 2001, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituţia României.p. PREŞEDINTELE SENATULUI,DORU IOAN TARACILA──────────────
Când vă conectați pentru prima dată folosind un buton de conectare socială, colectăm informațiile de profil public ale contului dvs. partajate de furnizorul de conectare socială, pe baza setărilor dvs. de confidențialitate. De asemenea, primim adresa dvs. de e-mail pentru a vă crea automat un cont pe site-ul nostru web. Odată ce contul dvs. este creat, veți fi conectat la acest cont.
DezacordDe acord
Conectat cu
Permit crearea unui cont
Când vă conectați pentru prima dată folosind un buton de conectare socială, colectăm informațiile de profil public ale contului dvs. partajate de furnizorul de conectare socială, pe baza setărilor dvs. de confidențialitate. De asemenea, primim adresa dvs. de e-mail pentru a vă crea automat un cont pe site-ul nostru web. Odată ce contul dvs. este creat, veți fi conectat la acest cont.
Pentru a oferi cea mai buna experiența, utilizăm tehnologii cookie. Neacordarea sau retragerea consimțământului poate afecta în mod negativ anumite caracteristici și funcții ale siteului.
Functional
Mereu activ
Stocarea sau accesul tehnic este strict necesar în scopul legitim de a permite utilizarea unui serviciu specific solicitat în mod explicit de abonat sau utilizator sau în scopul unic de a efectua transmiterea unei comunicări prin intermediul unei rețele de comunicații electronice.
Preferences
The technical storage or access is necessary for the legitimate purpose of storing preferences that are not requested by the subscriber or user.
Statistii
The technical storage or access that is used exclusively for statistical purposes.Stocarea sau accesul tehnic care este utilizat exclusiv în scopuri statistice anonime. În lipsa unei citații, a unei conformări voluntare din partea furnizorului dvs. de servicii de internet sau a unor înregistrări suplimentare de la o terță parte, informațiile stocate sau recuperate doar în acest scop nu pot fi utilizate, de obicei, pentru a vă identifica.
Marketing
Stocarea sau accesul tehnic care este utilizat exclusiv în scopuri statistice anonime. În lipsa unei citații, a unei conformări voluntare din partea furnizorului dvs. de servicii de internet sau a unor înregistrări suplimentare de la o terță parte, informațiile stocate sau recuperate doar în acest scop nu pot fi utilizate, de obicei, pentru a vă identifica.
A apărut o problemă la raportarea acestei postări.
Blocare membru?
Vă rugăm să confirmați că doriți să blocați acest membru.
Nu vei mai putea:
Vedeți postările membrilor blocați
Menționați acest membru în postări
Invitați acest membru în grupuri
Trimite mesaj acestui membru
Adăugați acest membru ca conexiune
Vă rugăm să rețineți:
Această acțiune va elimina și acest membru din conexiunile dvs. și va trimite un raport administratorului site-ului.
Vă rugăm să acordați câteva minute pentru finalizarea acestui proces.