pentru modificarea şi completarea Legii nr. 184/2001 privind organizarea şi exercitarea profesiei de arhitect
Parlamentul României adoptă prezenta lege. +
Articolul ILegea nr. 184/2001 privind organizarea şi exercitarea profesiei de arhitect, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 195 din 18 aprilie 2001, cu modificările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:1. Articolul 1 va avea următorul cuprins:"Art. 1 – Prezenta lege reglementează modul de exercitare a profesiei de arhitect şi constituirea Ordinului Arhitecţilor din România, ca formă de organizare independentă, nonprofit, autonomă, apolitică şi de interes public."2. Alineatul (2) al articolului 3 se abrogă.3. Articolul 4 va avea următorul cuprins:"Art. 4 – Poartă titlul de arhitect absolventul cu diplomă de licenţă sau alt document similar eliberat de instituţiile de învăţământ superior de arhitectură recunoscute de statul român."4. După articolul 4 se introduc articolele 4^1 şi 4^2 cu următorul cuprins:"Art. 4^1 – (1) Poartă titlul de arhitect şi cetăţenii statelor membre ale Uniunii Europene, cetăţenii statelor membre ale Spaţiului Economic European şi cetăţenii elveţieni absolvenţi cu diplomă de licenţă sau alt document similar eliberat de o instituţie de învăţământ superior de arhitectură recunoscute în unul dintre statele de mai sus.(2) Poartă titlul de arhitect şi absolventul cu diplomă de licenţă sau alt document similar obţinut în cadrul unor programe sociale ori ca urmare a absolvirii unor cursuri superioare fără frecvenţă în domeniul arhitecturii de către persoane care au dobândit nivelul minim necesar de cunoştinţe, deşi nu au fost respectate condiţiile referitoare la durata minimă a studiilor. Aceste persoane trebuie să aibă o experienţă profesională de minimum 7 ani sub îndrumarea unui arhitect cu drept de semnătură sau a unei firme de arhitectură şi să promoveze un examen standard de absolvire de nivel universitar, echivalent cu examenul final pentru obţinerea diplomei de licenţă sau a altui document similar conform prevederilor alin. (1). … (3) Cetăţenii statelor membre ale Uniunii Europene, cetăţenii statelor membre ale Spaţiului Economic European şi cetăţenii elveţieni au dreptul la utilizarea titlului lor legal academic şi, unde este cazul, la abrevierea folosită în statul de provenienţă, în limba acelui stat. … (4) Cetăţenii unui stat membru al Uniunii Europene, cetăţenii statelor membre ale Spaţiului Economic European şi cetăţenii elveţieni autorizaţi să poarte titlul de arhitect ca urmare a unui act normativ special al statului respectiv care abilitează autorităţile competente să confere acest titlu personalităţilor care s-au distins în mod deosebit prin realizări în domeniul arhitecturii vor putea utiliza acest titlu în România. … Art. 4^2 – Prin hotărâre a Guvernului se stabilesc condiţiile în care acordarea titlului de arhitect pentru cetăţenii statelor membre ale Uniunii Europene, cetăţenii statelor membre ale Spaţiului Economic European şi cetăţenii elveţieni nu se realizează automat, precum şi procedura necesară în aceste cazuri."5. Alineatul (1) al articolului 5 va avea următorul cuprins:"Art. 5 – (1) Activitatea arhitectului în domeniile arhitecturii, urbanismului şi amenajării teritoriului constă în:a) proiectarea, consilierea, asistenţa tehnică şi supravegherea lucrărilor de construcţii, restaurări de monumente, peisagistică, design, amenajări şi decoraţiuni interioare, scenografie şi alte asemenea activităţi; … b) studiul, cercetarea, planificarea, consilierea şi reglementarea specifică în domeniile arhitecturii, urbanismului, amenajării teritoriului, construcţiilor, utilizării materialelor de construcţie şi tehnologiilor specifice; … c) verificarea, avizarea, aprobarea, controlul şi expertiza tehnică a proiectelor de arhitectură." … 6. Articolul 6 va avea următorul cuprins:"Art. 6 – Exercitarea profesiei de arhitect se face atât în sectorul privat, cât şi în sectorul public, conform prevederilor legale."7. Alineatul (1) al articolului 7 va avea următorul cuprins:"Art. 7 – (1) Dreptul de semnătură implică asumarea de către persoana care îl exercită a întregii responsabilităţi profesionale faţă de client şi autorităţile publice cu privire la calitatea soluţiilor propuse, cu respectarea legislaţiei în domeniu."8. La articolul 7, după alineatul (2) se introduce alineatul (3) cu următorul cuprins:"(3) Exercitarea dreptului de semnătură implică independenţă în luarea deciziilor cu caracter profesional."9. Articolul 8 va avea următorul cuprins:"Art. 8 – (1) Proiectele de arhitectură pentru materializarea cărora legea impune obţinerea autorizaţiei de construire vor fi elaborate de un arhitect cu drept de semnătură sau de un conductor arhitect cu drept de semnătură.(2) Arhitectul şi conductorul arhitect dobândesc drept de semnătură, acordat de către Ordinul Arhitecţilor din România, dacă îndeplinesc condiţiile de onorabilitate şi de stagiu profesional. Dobândirea dreptului de semnătură atrage obligatoriu înscrierea acestora în Tabloul Naţional al Arhitecţilor. … (3) Condiţia de onorabilitate prevăzută la alin. (2) se consideră a fi îndeplinită: … a) dacă arhitectului solicitant al dreptului de semnătură nu i-a fost interzisă definitiv sau temporar exercitarea profesiei prin hotărâre judecătorească definitivă, ca pedeapsă complementară pentru săvârşirea unei infracţiuni în legătură cu exercitarea profesiei; … b) dacă arhitectul solicitant al dreptului de semnătură nu a săvârşit abateri disciplinare care au fost sancţionate de Ordinul Arhitecţilor din România cu retragerea definitivă a dreptului de semnătură, potrivit prezentei legi. … (4) Dreptul de semnătură al conductorilor arhitecţi se exercită pe teritoriul României şi este limitat la categoriile de lucrări pentru care legea recunoaşte acest drept. … (5) Dobândirea dreptului de semnătură se face în baza unei cereri adresate Ordinului Arhitecţilor din România, însoţită de copia diplomei la care se face referire la art. 4, respectiv la art. 4^1 , cazierul judiciar şi dovada efectuării stagiului profesional, împreună cu portofoliul cuprinzând lucrările la care solicitantul a colaborat în perioada de stagiu. … (6) Procedura de acordare a dreptului de semnătură trebuie finalizată în termen de maximum 3 luni de la data prezentării documentaţiei complete de către solicitant." … 10. După articolul 8 se introduc articolele 8^1 şi 8^2 cu următorul cuprins:"Art. 8^1 – (1) Cetăţenii unui stat membru al Uniunii Europene, cetăţenii statelor membre ale Spaţiului Economic European şi cetăţenii elveţieni care solicită stabilirea în România şi îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 4^1 sau 4^2 referitoare la deţinerea titlului de arhitect vor dobândi drept de semnătură în aceleaşi condiţii cu cetăţenii români, cu respectarea prevederilor art. 8.(2) Arhitecţii cetăţeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, cei ai statelor membre ale Spaţiului Economic European şi cetăţenii elveţieni care au dreptul de a exercita profesia de arhitect în unul dintre aceste state şi nu solicită stabilirea în România, ci doar dreptul de a presta temporar servicii în domeniul arhitecturii pe teritoriul României vor dobândi drept de semnătură prin înregistrarea automată şi temporară la Ordinul Arhitecţilor din România, cu aceleaşi drepturi şi obligaţii pe perioada prestării de servicii. Documentele necesare înregistrării în acest caz sunt: … a) declaraţie cu privire la serviciile ce urmează a fi prestate, dacă acestea implică execuţia unor proiecte pe teritoriul României; … b) certificat emis de autoritatea competentă din statul de provenienţă, care să ateste dreptul solicitantului de a exercita profesia de arhitect pe teritoriul acestuia; acest certificat trebuie să fie prezentat la cel mult 12 luni de la data eliberării sale de către autoritatea competentă din statul de provenienţă; … c) certificat emis de autoritatea competentă din statul de provenienţă, care să ateste faptul că solicitantul deţine acele diplome sau alte documente doveditoare ale calificării profesionale care îndeplinesc criteriile legislaţiei europene în domeniu. … (3) Ordinul Arhitecţilor din România va accepta ca dovadă de onorabilitate un document emis cetăţeanului unui stat membru al Uniunii Europene, al Spaţiului Economic European sau al Confederaţiei Elveţiene de către autoritatea competentă din statul de provenienţă a acestuia; acest document trebuie să fie prezentat la cel mult 3 luni de la data eliberării sale de către autoritatea competentă din statul de provenienţă. … (4) Pentru dobândirea dreptului de semnătură, cetăţenii statelor membre ale Uniunii Europene, cetăţenii statelor membre ale Spaţiului Economic European sau cetăţenii elveţieni vor prezenta un certificat emis de autoritatea competentă din statul de provenienţă, care atestă efectuarea unei perioade corespunzătoare de stagiu sau experienţă profesională adecvată cu o durată echivalentă stagiului în statul respectiv şi care conferă acestora aceleaşi drepturi ca şi cetăţenilor români care au efectuat stagiul. … (5) Ordinul Arhitecţilor din România va pune la dispoziţia persoanelor interesate informaţii privind legislaţia naţională specifică şi Codul deontologic al profesiei de arhitect. … Art. 8^2 – Condiţiile în care arhitecţii cetăţeni ai altor state în afara celor la care se face referire la art. 4^1 pot dobândi drept de semnătură în România şi pot cere înscrierea în Tabloul Naţional al Arhitecţilor vor fi stabilite, în condiţii de reciprocitate, prin convenţii încheiate de statul român cu statele respective."11. Articolul 9 va avea următorul cuprins:"Art. 9 – (1) În vederea dobândirii dreptului de semnătură arhitectul absolvent, potrivit prevederilor art. 4, îşi poate desfăşura activitatea profesională ca stagiar pe o perioadă de 2 ani, în condiţiile legii, sub îndrumarea unui arhitect cu drept de semnătură.(2) După împlinirea perioadei de stagiu prevăzute la alin. (1), arhitecţii stagiari pot primi drept de semnătură în condiţiile art. 8 sau ale art. 8^1 , după caz. … (3) Pentru absolvenţii de arhitectură cu diplomă de master sau doctor în domeniu, durata stagiului se reduce la un an." … 12. Articolul 10 va avea următorul cuprins:"Art. 10 – Arhitecţii stagiari pot semna în perioada stagiaturii studii, planuri şi proiecte proprii, care nu presupun eliberarea unei autorizaţii de construire."13. Alineatele (1), (2) şi (4) ale articolului 13 vor avea următorul cuprins:"Art. 13 – (1) Dreptul de semnătură se poate exercita în cadrul birourilor individuale, birourilor asociate, societăţilor comerciale de proiectare sau altor forme de asociere constituite conform legii.(2) Indiferent de formele de exercitare a profesiei precizate la alin. (1), arhitecţii cu drept de semnătură pot dobândi calitatea de proiectant general. … ……………………………………………………………………………(4) Persoanele juridice prevăzute la alin. (1), care nu au în cadrul personalului un arhitect cu drept de semnătură şi care desfăşoară activităţi de proiectare, au obligaţia ca, pentru întocmirea documentaţiilor de urbanism şi a proiectelor de arhitectură supuse aprobării sau autorizării, să folosească pe baze contractuale serviciile unui arhitect cu drept de semnătură." … 14. Alineatele (1) şi (3) ale articolului 14 vor avea următorul cuprins:"Art. 14 – (1) Modalitatea de exercitare a profesiei se declară de către arhitect şi se înregistrează la Ordinul Arhitecţilor din România.……………………………………………………………………………(3) Raporturile contractuale se stabilesc între biroul individual şi client sau, în cazul birourilor asociate, aceste raporturi se stabilesc între unul dintre birourile individuale implicate şi client." … 15. Articolul 15 se abrogă.16. La articolul 16, litera c) va avea următorul cuprins:"c) să beneficieze, pentru serviciile prestate în relaţiile contractuale ce se stabilesc cu clientul, de un onorariu negociat în mod liber cu acesta. Ordinul Arhitecţilor din România, cu avizul Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului şi al Ministerului Culturii şi Cultelor, stabileşte lista onorariilor de referinţă, care vor fi puse la dispoziţia oricărui client;"17. Literele b) şi f) ale articolului 17 vor avea următorul cuprins:"b) să respecte Codul deontologic al profesiei de arhitect şi Regulamentul Ordinului Arhitecţilor din România;…………………………………………………………………………….f) să servească interesele clientului în acord cu interesul public şi cu exigenţele profesionale;" … 18. La articolul 18, litera b) va avea următorul cuprins:"b) după 6 luni, în caz de neplată fără justificare a cotizaţiilor anuale către Ordinul Arhitecţilor din România, până la achitarea lor integrală;"19. Alineatul (2) al articolului 19 va avea următorul cuprins:"(2) Încetarea dreptului de semnătură atrage pierderea calităţii de membru al Ordinului Arhitecţilor din România şi radierea din Tabloul Naţional al Arhitecţilor."20. Titlul secţiunii 1 a capitolului III va avea următorul cuprins:"SECŢIUNEA 1Atribuţiile şi organizarea Ordinului Arhitecţilor din România"21. La articolul 20, alineatele (1), (3) şi (5) vor avea următorul cuprins:"Art. 20 – (1) Ordinul Arhitecţilor din România, denumit în continuare Ordinul, se înfiinţează în condiţiile legii ca organizaţie profesională, nonprofit, cu personalitate juridică de drept privat, apolitică, de interes public, cu patrimoniu şi buget proprii, autonomă şi independentă. Ordinul are rolul de a reprezenta şi ocroti, la nivel naţional şi internaţional, interesele profesiei de arhitect.……………………………………………………………………………(3) Din Ordin fac parte arhitecţii şi conductorii arhitecţi cu sau fără drept de semnătură, urbanişti fără drept de semnătură sau cărora le-a fost acordat, în condiţiile legii, drept de semnătură similar conductorilor arhitecţi, stagiarii şi orice deţinător al titlului de arhitect, la cererea acestora. … ……………………………………………………………………………(5) Ordinul are obligaţia de a publică anual, în Monitorul Oficial al României, Partea I, Tabloul Naţional al Arhitecţilor, Regulamentul Ordinului Arhitecţilor din România, Codul deontologic al profesiei de arhitect şi lista onorariilor de referinţă." … 22. La articolul 21, litera e) a alineatului (1) va avea următorul cuprins:"e) acordă arhitecţilor dreptul de semnătură şi gestionează Tabloul Naţional al Arhitecţilor."23. La articolul 23, litera b) a alineatului (1) şi alineatul (2) vor avea următorul cuprins:"b) Consiliul naţional;……………………………………………………………………………(2) Persoanele alese în Consiliul naţional, în Colegiul director sau ca preşedinte al Ordinului au un mandat de 4 ani. Ele nu pot exercita mai mult de două mandate consecutiv." … 24. Articolul 24 va avea următorul cuprins:"Art. 24 – Conferinţa naţională a Ordinului este constituită din membri delegaţi, cu drept de reprezentare proporţională, ai filialelor teritoriale. Filiala teritorială va asigura participarea la Conferinţa naţională a Ordinului cel puţin a unui reprezentant al fiecărui judeţ cuprins în filială."25. La articolul 25, litera d) a alineatului (1) va avea următorul cuprins:"d) alege şi revocă membrii Consiliului naţional al Ordinului;"26. La articolul 25, literele f) şi h) ale alineatului (1) se abrogă.27. La articolul 25, litera i) a alineatului (1) şi alineatul (2) vor avea următorul cuprins:"i) aprobă valoarea onorariilor de referinţă şi a cotizaţiilor anuale unice pentru categoriile de membri ai Ordinului, după caz.(2) Conferinţa naţională a Ordinului este legal constituită la prima convocare în prezenţa a cel puţin două treimi din numărul delegaţilor, iar hotărârile se adoptă cu votul majorităţii membrilor prezenţi. Dacă la prima convocare condiţia de prezenţă nu este îndeplinită, la a doua convocare, după cel puţin două săptămâni, Conferinţa naţională este legal constituită în prezenţa majorităţii membrilor şi adoptă hotărâri cu majoritatea membrilor prezenţi." … 28. Articolul 26 va avea următorul cuprins:"Art. 26 – (1) Între reuniunile Conferinţei naţionale, activitatea Ordinului va fi coordonată de Consiliul naţional, două treimi din numărul membrilor acestuia trebuind să fie arhitecţi cu drept de semnătură.(2) Componenţa Consiliului naţional va asigura reprezentativitatea proporţională a membrilor filialelor teritoriale. … (3) Fiecare filială teritorială stabileşte prin hotărâre proprie candidaţii propuşi pentru Consiliul naţional." … 29. Alineatul (2) al articolului 28 va avea următorul cuprins:"(2) Colegiul director este ales cu votul majorităţii membrilor Consiliului naţional."30. Alineatele (1), (2) şi (3) ale articolului 31 vor avea următorul cuprins:"Art. 31 – (1) La nivelul judeţelor cu cel puţin 50 de membri, precum şi în municipiul Bucureşti se vor înfiinţa prin liberă asociere filiale teritoriale ale Ordinului, reunindu-i pe arhitecţii domiciliaţi în raza teritorială a judeţului.(2) Dacă într-un judeţ există un număr mai mic de 50 de membri, se vor putea înfiinţa filiale teritoriale prin asocierea arhitecţilor cu domiciliile în judeţe limitrofe, până când numărul acestora va ajunge la minimum 50 de membri. … (3) În cadrul unui judeţ sau într-o zonă formată din două sau mai multe judeţe limitrofe, precum şi în municipiul Bucureşti se poate înfiinţa o singură filială a Ordinului." … 31. La articolul 33, alineatele (2) şi (3) se abrogă.32. Alineatele (4) şi (5) ale articolului 33 vor avea următorul cuprins:"(4) Tabloul Naţional al Arhitecţilor va cuprinde arhitecţi cu drept de semnătură şi conductori arhitecţi cu drept de semnătură şi va fi organizat pe specializări.(5) Înregistrarea în Tabloul Naţional al Arhitecţilor permite exercitarea profesiei în întreaga ţară." … 33. La articolul 35, literele e) şi f) ale alineatului (2) se abrogă.34. Alineatul (4) al articolului 35 va avea următorul cuprins:"(4) Sancţiunile prevăzute la alin. (2) lit. c) şi d) se aplică de Consiliul naţional al Ordinului, la propunerile comisiilor teritoriale de disciplină, în baza hotărârii comisiei de disciplină la nivel naţional."35. La articolul 35, după alineatul (6) se introduce alineatul (7) cu următorul cuprins:"(7) În condiţiile neînceperii procedurii de judecare a abaterilor, aplicarea sancţiunilor se prescrie în termen de 2 ani de la săvârşirea lor."36. Alineatul (1) al articolului 39 se abrogă.37. Alineatul (4) al articolului 40 va avea următorul cuprins:"(4) Tehnicienii arhitecţi, absolvenţi ai Şcolii Tehnice de Arhitectură şi Construcţia Oraşelor – STACO – până în anul 1973 inclusiv, cu o practică profesională de cel puţin 7 ani, care, prin completarea studiilor, dobândesc diploma de conductor arhitect, vor primi drept de semnătură fără efectuarea unei alte perioade de practică profesională."38. Articolul 45 va avea următorul cuprins:"Art. 45 – În cazul licitaţiilor şi al concursurilor de soluţii în domeniul arhitecturii şi urbanismului, cel puţin o treime din numărul membrilor comisiei de evaluare sau ai juriului trebuie să fie arhitecţi cu drept de semnătură, dintre care un reprezentant al Ordinului şi un reprezentant al unei instituţii de învăţământ superior de arhitectură acreditate de statul român."39. După articolul 46, se introduc articolele 46^1 şi 46^2 cu următorul cuprins:"Art. 46^1 – În termen de 3 luni*) de la intrarea în vigoare a prevederilor prezentei legi, Guvernul va aproba normele metodologice de aplicare a acesteia, care vor cuprinde:_________Notă …
*) Termenul de 3 luni curge de la data publicării Legii nr. 43/2004 în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 252 din 23 martie 2004.a) metodologia de recunoaştere automată a diplomelor de licenţă şi a altor documente similare eliberate de instituţiile de învăţământ superior de arhitectură, recunoscute de statul român sau de statele membre ale Uniunii Europene, statele membre ale Spaţiului Economic European şi de Confederaţia Elveţiană; … b) metodologia şi instituţiile competente pentru eliberarea documentelor necesare obţinerii dreptului de semnătură în conformitate cu prevederile art. 8 şi 8^1 ; … c) autoritatea abilitată să emită documentele necesare arhitecţilor cetăţeni români care doresc să exercite profesiunea în statele membre ale Uniunii Europene, în statele membre ale Spaţiului Economic European sau în Confederaţia Elveţiană. … Art. 46^2 – (1) Prevederile art. 4, 4^1 şi 8^1 , precum şi cele care fac trimitere la acestea se aplică cetăţenilor statelor membre ale Uniunii Europene, cetăţenilor statelor membre ale Spaţiului Economic European şi cetăţenilor elveţieni de la data aderării României la Uniunea Europeană.(2) Până la data aderării României la Uniunea Europeană, cetăţenilor statelor membre ale Uniunii Europene, cetăţenilor statelor membre ale Spaţiului Economic European şi cetăţenilor elveţieni li se vor recunoaşte calificările profesionale prin echivalarea studiilor, potrivit legii." … +
Articolul IILegea nr. 184/2001, cu modificările ulterioare, precum şi cu modificările şi completările aduse prin prezenta lege, va fi republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, dându-se textelor o nouă numerotare.Această lege a fost adoptată de Senat în şedinţa din 23 februarie 2004, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (1) din Constituţia României, republicată.p. PREŞEDINTELE SENATULUI,GHEORGHE BUZATUAceastă lege a fost adoptată de Camera Deputaţilor în şedinţa din 24 februarie 2004, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (1) din Constituţia României, republicată.PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILORVALER DORNEANUBucureşti, 17 martie 2004.Nr. 43.––-