Informatii Document
Emitent: PARLAMENTUL
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 946 din 23 noiembrie 2006
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Actiuni suferite de acest act: | |
Actiuni induse de acest act: | |
Acte referite de acest act: | |
Acte care fac referire la acest act: | |
pentru modificarea alin. (1) al art. 4 din Legea nr. 469/2002 privind unele măsuri pentru întărirea disciplinei contractuale
Parlamentul României adoptă prezenta lege. +
Articolul UNICAlineatul (1) al articolului 4 din Legea nr. 469/2002 privind unele măsuri pentru întărirea disciplinei contractuale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 529 din 19 iulie 2002, cu modificările ulterioare, va avea următorul cuprins:"Art. 4. – (1) În contractele încheiate, părţile pot prevedea ca, în cazul neîndeplinirii până la scadenţă sau până la un alt termen convenit a obligaţiilor prevăzute la art. 3 alin. (1), debitorii să plătească, în afara sumei datorate, penalităţi pentru fiecare zi de întârziere, începând cu prima zi lucrătoare după data scadenţei."Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR,MIRON TUDOR MITREAPREŞEDINTELE SENATULUINICOLAE VĂCĂROIUBucureşti, 16 noiembrie 2006.Nr. 416.__________