pentru ratificarea Scrisorii de înţelegere dintre România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare privind acordarea unui avans, în valoare de 2 milioane dolari S.U.A., pentru pregătirea proiectului "Economia bazată pe cunoaştere", care urmează să fie finanţat printr-un împrumut în valoare de 80 milioane dolari S.U.A., semnată la Bucureşti la 30 iunie 2004
Parlamentul României adoptă prezenta lege. +
Articolul 1Se ratifică Scrisoarea de înţelegere dintre România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare privind acordarea unui avans, în valoare de 2 milioane dolari S.U.A., pentru pregătirea proiectului "Economia bazată pe cunoaştere", care urmează să fie finanţat printr-un împrumut în valoare de 80 milioane dolari S.U.A., semnată la Bucureşti la 30 iunie 2004. +
Articolul 2Avansul va fi utilizat pentru pregătirea proiectului "Economia bazată pe cunoaştere", respectiv pentru stabilirea managementului financiar, acoperirea costurilor iniţiale de înfiinţare şi funcţionare a unităţii de management al proiectului (UMP), incluzând echipament, dotări de birou, vehicule, pregătire, consultanţă, salarii, costuri de auditare şi alte costuri necesare, precum şi pentru realizarea unui proiect-pilot de reţele electronice ale comunităţilor locale. +
Articolul 3Prevederile scrisorii de înţelegere vor fi aplicate de către UMP constituită în cadrul Ministerului Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei sub directa responsabilitate şi coordonare a ministrului comunicaţiilor şi tehnologiei informaţiei. +
Articolul 4Ministerul Finanţelor Publice va încheia cu Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei o convenţie prin care va delega acestuia din urmă întreaga autoritate şi responsabilitate în aplicarea prevederilor scrisorii de înţelegere şi în realizarea activităţilor de pregătire a proiectului convenit cu Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, prin UMP constituită conform prevederilor art. 3. +
Articolul 5Contribuţia României la realizarea proiectului, inclusiv impozitele şi taxele plătibile pe teritoriul României, se asigură de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei, din sumele prevăzute anual cu această destinaţie. +
Articolul 6Rambursarea avansului, plata dobânzii, a comisionului de serviciu şi a altor cheltuieli interne şi externe aferente se asigură de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei, din sumele prevăzute anual cu această destinaţie. +
Articolul 7Pentru scopurile în care va fi utilizat avansul pentru pregătirea proiectului "Economia bazată pe cunoaştere", Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei, prin UMP, poate efectua plăţi în valută către rezidenţi, contractori/subcontractori români în cadrul contractelor adjudecate pentru executarea de lucrări, furnizarea de bunuri şi servicii, din sumele şi în limita avansului acordat de Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare. +
Articolul 8(1) Se autorizează Guvernul României, prin Ministerul Finanţelor Publice, ca, de comun acord cu Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, să introducă pe parcursul utilizării avansului amendamente la conţinutul scrisorii de înţelegere, care nu sunt de natură să sporească obligaţiile financiare ale României faţă de Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, convenite iniţial între părţi. … (2) Amendamentele la scrisoarea de înţelegere, convenite cu Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare conform alin. (1), se aprobă prin hotărâre a Guvernului. … Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILORVALER DORNEANUp. PREŞEDINTELE SENATULUI,DORU IOAN TĂRĂCILĂBucureşti, 15 septembrie 2004.Nr. 367.INTELEGERE 30/06/2004