privind răspunderea transportatorilor aerieni şi a operatorilor aeronavelor civile care efectuează operaţiuni aeriene civile în spaţiul aerian naţional
Parlamentul României adopta prezenta lege. +
Articolul 1Prezenta lege se aplică transportatorilor aerieni şi operatorilor aeronavelor civile care efectuează operaţiuni aeriene civile în spaţiul aerian naţional, stabilind regimul răspunderii acestora pentru daunele produse pasagerilor, bagajelor, mărfurilor şi terţilor, precum şi limita minima a sumelor asigurate pentru acoperirea corespunzătoare a răspunderii. +
Articolul 2(1) În sensul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos se definesc astfel: … a) Convenţia de la Montreal – Convenţia pentru unificarea anumitor reguli referitoare la transportul aerian internaţional, adoptată la Montreal la 28 mai 1999, ratificată de România prin Ordonanţa Guvernului nr. 107/2000, aprobată prin Legea nr. 14/2001; … b) persoana care are dreptul la despăgubire – orice persoană care, în conformitate cu prevederile Convenţiei de la Montreal, poate solicita o despăgubire, precum şi orice terta persoana căreia i s-a produs o dăuna la sol cauzată de o aeronava sau de un corp care a căzut dintr-o aeronava, inclusiv persoanele care au dreptul sa emita pretenţii de despăgubire în numele respectivei terţe persoane, în conformitate cu legile aplicabile; … c) transportator aerian – persoana juridică autorizata şi/sau licentiata, după caz, pentru efectuarea de operaţiuni de transport aerian public de pasageri, mărfuri şi posta; … d) operator al aeronavei – persoana fizica sau juridică, română ori străină, care efectuează operaţiuni de lucru aerian sau aviatie generală; … e) operaţiuni de transport aerian public, lucru aerian şi aviatie generală – operaţiunile aeriene civile definite conform Ordonanţei Guvernului nr. 29/1997 privind Codul aerian, republicată; … f) pasager – persoana care călătoreşte cu o aeronava în baza unui document valabil de transport aerian individual sau colectiv, dobândit contra plata sau gratuit; … g) D.S.T – drepturile speciale de tragere reprezintă echivalentul monedei naţionale asa cum este calculat şi definit de Convenţia de la Montreal; … h) bagaj – desemnează atât bagajul înregistrat, cat şi cel neinregistrat, în sensul art. 17 paragraful 4 din Convenţia de la Montreal. … (2) Termenii referitori la răspunderea transportatorilor aerieni faţă de mărfuri, pasageri şi bagajele acestora, utilizaţi în prezenta lege şi care nu sunt definiţi la alin. (1), vor avea înţelesul prevăzut în Convenţia de la Montreal. … +
Articolul 3(1) Răspunderea unui transportator aerian român, indiferent dacă efectuează zboruri pe rute interne sau internaţionale, precum şi a unui transportator aerian străin care efectuează zboruri pe rute având originea şi destinaţia pe teritoriul României, pentru daunele produse mărfurilor, pasagerilor şi bagajelor acestora, este stabilită conform prevederilor Convenţiei de la Montreal. … (2) Transportatorii aerieni români şi străini prevăzuţi la alin. (1) sunt obligaţi sa încheie contracte de asigurare la niveluri care să acopere valoarea integrală a sumelor pe care sunt îndreptăţite să le primească cu titlu de despăgubire, conform prevederilor prezentei legi, toate persoanele care au dreptul la despăgubiri. … (3) Pentru dăuna rezultată ca urmare a decesului sau a vatamarii corporale a unui pasager, în condiţiile în care accidentul care a cauzat producerea unei astfel de daune s-a produs la bordul aeronavei sau în timpul oricăreia dintre operaţiunile de îmbarcare sau de debarcare, limita minima a sumei asigurate prin contractele prevăzute la alin. (2) va fi de cel puţin 100.000 D.S.T. pentru fiecare pasager. … +
Articolul 4La data intrării în vigoare a Convenţiei de la Montreal, prevederile art. 3 se aplică şi transportatorilor aerieni străini care efectuează zboruri pe rute internaţionale sau tronsoane de rute internaţionale având originea sau destinaţia pe teritoriul României. +
Articolul 5Suma suplimentară care, conform art. 22 paragraful 2 din Convenţia de la Montreal, poate fi solicitată de către un transportator aerian căruia i se aplică prevederile art. 3 din prezenta lege, în cazul în care un pasager face o declaraţie specială privind interesul în livrarea bagajului la destinaţie, trebuie să se fundamenteze pe un tarif corespunzător costurilor adiţionale, rezultate din transportul şi asigurarea bagajului respectiv, peste acelea necesare pentru un bagaj evaluat la sau sub limita de răspundere. Tariful va fi pus la dispoziţie pasagerului, la cerere. +
Articolul 6(1) În termen de cel mult 15 zile de la identificarea persoanelor care au dreptul la despăgubiri în cazul decesului sau al vatamarii corporale a unui pasager, transportatorul aerian român este obligat să efectueze plati anticipate pentru acoperirea unor necesitaţi economice imediate ale respectivelor persoane, proporţional cu cuantumul daunei provocate. … (2) Fără a contraveni prevederilor alin. (1), în caz de deces al pasagerului, plata anticipata va fi de cel puţin 16.000 D.S.T. … (3) Efectuarea unei plati anticipate nu constituie recunoaşterea răspunderii transportatorului aerian şi va putea fi dedusă din orice suma plătită ulterior cu titlu de despăgubire. Suma plătită anticipat nu va fi însă returnabila, cu excepţia cazurilor prevăzute la art. 20 din Convenţia de la Montreal sau a cazului în care transportatorul aerian dovedeşte ulterior ca persoana căreia i s-a făcut plata anticipata nu are dreptul la despăgubiri. … +
Articolul 7(1) Orice transportator aerian român sau străin este obligat să asigure o prezentare a celor mai importante prevederi care reglementează răspunderea faţă de pasageri şi de bagajele acestora, incluzând şi termenele pentru înregistrarea unei solicitări de despăgubire şi posibilitatea efectuării unei declaraţii speciale pentru bagaje la orice punct de eliberare a documentelor de transport, inclusiv în cazul solicitărilor prin telefon sau Internet. … (2) Pentru a se conformă cerinţelor de informare prevăzute la alin. (1), transportatorii aerieni cărora li se aplică prevederile art. 3 vor furniza pasagerilor informaţiile conţinute în anexa care face parte integrantă din prezenta lege. Limitele de răspundere aduse la cunoştinţa pasagerilor vor fi cele stabilite prin prezenta lege, cu excepţia cazului în care transportatorul aerian aplica, din proprie iniţiativă, limite mai mari. … (3) Informaţiile furnizate pasagerilor, conform prevederilor alin. (1) şi (2), nu vor putea fi considerate temei pentru solicitarea de despăgubiri şi nici pentru interpretarea prevederilor prezentei legi sau ale Convenţiei de la Montreal. … (4) În plus faţă de cerinţele de informare prevăzute la alin. (1) şi (2), pasagerilor cărora li se eliberează documente de transport aerian pe teritoriul României li se vor pune la dispoziţie, prin grija transportatorilor aerieni care prestează serviciile de transport respective, următoarele informaţii în scris: … a) limita răspunderii transportatorului în caz de deces sau vătămare corporală a pasagerilor, aplicabilă în cazul zborului respectiv, dacă o asemenea limita exista; … b) limita răspunderii transportatorului, aplicabilă zborului respectiv, cu privire la distrugerea, pierderea sau deteriorarea bagajelor şi avertizarea ca bagajele cu o valoare mai mare decât aceasta limita trebuie aduse la cunoştinţa transportatorului la ghiseul de verificare a documentelor de transport şi eliberare a tichetelor de îmbarcare (check-în) sau asigurate în întregime de pasager înainte de efectuarea călătoriei; … c) limita răspunderii transportatorului pentru daune datorate intarzierilor, aplicabilă în cazul zborului respectiv. … +
Articolul 8Prevederile art. 3 alin. (3) şi ale art. 6 nu se aplică în cazul zborurilor care nu implica transportul pasagerilor între aerodromuri diferite, precum şi al zborurilor cu aeronave nemotorizate, pentru care limitele minime ale sumelor asigurate prin contractele prevăzute la art. 3 alin. (2) se stabilesc prin hotărâre a Guvernului. +
Articolul 9(1) Răspunderea unui transportator aerian român sau străin care efectuează un zbor în spaţiul aerian naţional, cu sau fără aterizare pe teritoriul României, precum şi a unui operator al unei aeronave civile care efectuează un zbor specific operaţiunilor de aviatie generală sau de lucru aerian în spaţiul aerian naţional pentru daune produse terţilor la sol pe teritoriul României, cauzate de aeronava utilizata sau de către un corp care cade din aeronava, nu poate face obiectul nici unei limitări financiare. … (2) În cazul în care transportatorul sau operatorul aeronavei dovedeşte ca dăuna a fost provocată sau favorizata de neglijenţa sau de alta acţiune gresita ori omisiune a persoanei care solicită despăgubirea, acesta este exonerat de răspundere în tot sau în parte, în conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare. … +
Articolul 10(1) Transportatorii aerieni şi operatorii aeronavelor prevăzuţi la art. 9 au obligaţia de a încheia contracte de asigurare pentru aeronavele utilizate în zborurile efectuate în spaţiul aerian naţional pentru daune produse terţilor la sol. … (2) Limitele minime ale sumelor asigurate prin contractele prevăzute la alin. (1) pentru daunele produse terţilor la sol de către aeronavele utilizate de transportatorii aerieni sunt următoarele: … a) pentru aeronave cu masa maxima la decolare mai mica sau egala cu 2.000 kg – 1.500.000 D.S.T.; … b) pentru aeronave cu masa maxima la decolare mai mare de 2.000 kg, dar mai mica sau egala cu 6.000 kg – 4.500.000 D.S.T.; … c) pentru aeronave cu masa maxima la decolare mai mare de 6.000 kg, dar mai mica sau egala cu 25.000 kg – 12.000.000 D.S.T.; … d) pentru aeronave cu masa maxima la decolare mai mare de 25.000 kg, dar mai mica sau egala cu 100.000 kg – 50.000.000 D.S.T.; … e) pentru aeronave cu masa maxima la decolare mai mare de 100.000 kg – 90.000.000 D.S.T. … (3) Limitele minime ale sumelor asigurate pentru daunele produse terţilor la sol de către aeronavele care efectuează zboruri specifice operaţiunilor de aviatie generală sau de lucru aerian în spaţiul aerian naţional se stabilesc prin hotărâre a Guvernului. … (4) Prevederile alin. (1) nu se aplică în cazul aeronavelor nemotorizate. … +
Articolul 11Limitele minime ale sumelor asigurate, prevăzute la art. 3 alin. (3) şi la art. 10 alin. (2), pot fi modificate prin hotărâre a Guvernului. +
Articolul 12La cererea autorităţilor cu atribuţii în autorizarea zborurilor în spaţiul aerian al României, transportatorii aerieni şi operatorii aeronavelor civile, români sau străini, sunt obligaţi să facă dovada îndeplinirii condiţiilor prevăzute în prezenta lege. +
Articolul 13(1) Prezenta lege intră în vigoare în termen de 6 luni de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I. … (2) La data intrării în vigoare a prezentei legi se abroga Legea nr. 9/1935 privind ratificarea Convenţiei pentru unificarea anumitor reguli privitoare la sechestrul asigurator al aeronavelor şi Convenţiei pentru unificarea anumitor reguli cu privire la daunele cauzate de către aeronave terţilor pe pământ, semnate la 29 mai 1933 la Roma, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 45 din 22 februarie 1935, doar în ceea ce priveşte Convenţia pentru unificarea anumitor reguli cu privire la daunele cauzate de către aeronave terţilor pe pământ. … Această lege a fost adoptată de Senat în şedinţa din 26 iunie 2003, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituţia României.PREŞEDINTELE SENATULUINICOLAE VACAROIUAceastă lege a fost adoptată de Camera Deputaţilor în şedinţa din 26 iunie 2003, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituţia României.p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR,VIOREL HREBENCIUCBucureşti, 10 iulie 2003.Nr. 355. +
Anexa DESPĂGUBIREAîn caz de deces sau vătămare corporală a pasageruluiI. Răspunderea transportatorului aerian în cazul decesului sau al vatamarii corporale a pasagerilor nu este limitată financiarPentru daune de până la 100.000 D.S.T., transportatorul aerian nu poate exclude sau limita răspunderea sa. Peste această sumă, transportatorul aerian se poate apara împotriva unei solicitări de despăgubire numai făcând dovada ca dăuna nu s-a datorat neglijentei sau altei acţiuni gresite a acestuia.II. Plati în avansÎn cazul decesului sau al vatamarii corporale a unui pasager, transportatorul aerian trebuie să facă o plata în avans pentru acoperirea necesităţilor economice imediate, în termen de 15 zile de la identificarea persoanei îndreptăţite la despăgubiri. În cazul decesului, aceasta plata în avans nu va fi mai mica de 16.000 D.S.T.III. Întârzierea în transportul pasagerilorTransportatorul aerian este răspunzător pentru daune survenite datorită întârzierii în transportul pasagerilor, cu excepţia cazurilor în care acesta dovedeşte ca a luat toate măsurile care se impun în mod rezonabil pentru evitarea daunei sau i-a fost imposibil sa ia aceste măsuri. Răspunderea transportatorului pentru daunele datorate întârzierii este limitată la 4.150 D.S.T. pentru fiecare pasager.IV. Întârzierea în transportul bagajelorTransportatorul aerian este răspunzător pentru dăuna survenită în caz de întârziere în transportul bagajelor, cu excepţia cazurilor în care acesta dovedeşte ca a luat toate măsurile care se impun în mod rezonabil pentru evitarea daunei sau i-a fost imposibil sa ia aceste măsuri. Răspunderea transportatorului pentru daunele datorate întârzierii în transportul bagajelor este limitată la 1.000 D.S.T. pentru fiecare pasager.V. Distrugerea, pierderea sau deteriorarea bagajelorRăspunderea transportatorului aerian în caz de distrugere, pierdere sau deteriorare a bagajelor este limitată la 1.000 D.S.T. pentru fiecare pasager. În cazul unui bagaj înregistrat, transportatorul este răspunzător chiar dacă dăuna nu s-a produs din vina acestuia, cu excepţia cazurilor în care demonstreaza ca bagajul prezenta anumite defecte. În cazul unui bagaj neinregistrat, transportatorul este răspunzător numai dacă dăuna s-a produs din vina acestuia.VI. Limite mai mari de răspundere pentru bagajeUn pasager poate beneficia de o despăgubire valoric mai mare decât cea la care este limitată răspunderea transportatorului faţă de un bagaj înregistrat, dacă depune o declaraţie specială în acest sens la ghiseul check-în şi plăteşte un tarif suplimentar.VII. Reclamaţii cu privire la bagajeDacă bagajul este deteriorat, predat cu întârziere, pierdut sau distrus, pasagerul trebuie să facă o reclamaţie în scris către transportatorul aerian.În cazul deteriorării sau distrugerii unui bagaj înregistrat, pasagerul trebuie să facă reclamaţia scrisă în termen de 7 zile de la data primirii bagajului.În caz de întârziere a bagajului, termenul de depunere a reclamaţiei este de 21 de zile de la data la care bagajul a fost pus la dispoziţia pasagerului.VIII. Răspunderea transportatorilor contractuali şi a transportatorilor de faptDacă transportatorul aerian care operează efectiv zborul nu este acelaşi cu cel contractual, pasagerul are dreptul sa adreseze o reclamaţie sau să solicite despăgubiri împotriva fiecăruia. Dacă numele sau codul unui transportator aerian este indicat pe bilet, acel transportator aerian este cel contractual.IX. Timpul limita pentru solicitarea despăgubirilor în justiţieAcţiunea în justiţie pentru solicitarea despăgubirilor trebuie introdusă în termen de cel mult 2 ani de la data sosirii aeronavei la destinaţie sau de la data la care aeronava ar fi trebuit sa sosească.––––-