privind angajarea salariaţilor în funcţie de competenţa
Parlamentul României adopta prezenta lege. + Articolul 1Angajarea, în condiţiile legii, a salariaţilor la instituţiile de stat, organele administraţiei stat şi la orice alta unitate bugetară se face numai prin concurs. La regiile autonome, societăţile comerciale şi la oricare alte persoane juridice, angajarea salariaţilor se face în condiţiile stabilite de acestea dacă, pentru ocuparea anumitor funcţii, prin lege nu se prevede altfel. + Articolul 2Orice discriminare la angajarea salariaţilor pe criterii politice, etnice, confesionale, de vîrsta, sex şi de stare materială este interzisă de lege. Încălcarea prevederilor alin. 1 atrage răspunderea disciplinară, administrativă, civilă sau penală, după caz. + Articolul 3În termen de 3 luni de la intrarea în vigoare a prezentei legi, guvernul va organiza atestarea pe post, pe bază de examinare, a salariaţilor din administraţia de stat. Posturile devenite vacante ca urmare a testarii vor fi ocupate prin concurs. + Articolul 4Organele administraţiei de stat, regiile autonome, societăţile comerciale şi oricare alte organizaţii angajează absolvenţi ai unei unităţi de învăţămînt, la debutul lor în profesia dobîndită, pentru o perioadă de proba. Durata perioadei de proba se stabileşte de către organul de conducere al unităţii prevăzute la alin. 1, dar nu va fi mai mica de 6 luni şi mai mare de un an. Dispoziţiile legale referitoare la stagiu se abroga. + Articolul 5Dispoziţiile legale care condiţioneaza ocuparea unor funcţii de conducere, de execuţie sau orice altfel de funcţii, indiferent de domeniul de activitate, de vechimea în munca sau în specialitate se abroga. Prevederile alin. 1 nu se aplică judecătorilor, procurorilor, medicilor şi cadrelor didactice, ale căror criterii de angajare şi promovare pe bază de competenţa se stabilesc prin statutele profesiilor respective. Această lege a fost adoptată de Senat în şedinţa din 12 noiembrie 1990. PREŞEDINTELE SENATULUIacademician ALEXANDRU BÎRLĂDEANUAceastă lege a fost adoptată de Adunarea Deputaţilor în şedinţa din 12 noiembrie 1990. PREŞEDINTELE ADUNĂRII DEPUTAŢILORMARŢIAN DANÎn temeiul art. 82 lit. m) din Decretul-lege nr. 92/1990 pentru alegerea parlamentului şi a Preşedintelui României, promulgăm Legea privind angajarea salariaţilor în funcţie de competenţa şi dispunem publicarea sa în Monitorul Oficial al României. PREŞEDINTELE ROMÂNIEIION ILIESCU–––––––
Când vă conectați pentru prima dată folosind un buton de conectare socială, colectăm informațiile de profil public ale contului dvs. partajate de furnizorul de conectare socială, pe baza setărilor dvs. de confidențialitate. De asemenea, primim adresa dvs. de e-mail pentru a vă crea automat un cont pe site-ul nostru web. Odată ce contul dvs. este creat, veți fi conectat la acest cont.
DezacordDe acord
Conectat cu
Permit crearea unui cont
Când vă conectați pentru prima dată folosind un buton de conectare socială, colectăm informațiile de profil public ale contului dvs. partajate de furnizorul de conectare socială, pe baza setărilor dvs. de confidențialitate. De asemenea, primim adresa dvs. de e-mail pentru a vă crea automat un cont pe site-ul nostru web. Odată ce contul dvs. este creat, veți fi conectat la acest cont.
Pentru a oferi cea mai buna experiența, utilizăm tehnologii cookie. Neacordarea sau retragerea consimțământului poate afecta în mod negativ anumite caracteristici și funcții ale siteului.
Functional
Mereu activ
Stocarea sau accesul tehnic este strict necesar în scopul legitim de a permite utilizarea unui serviciu specific solicitat în mod explicit de abonat sau utilizator sau în scopul unic de a efectua transmiterea unei comunicări prin intermediul unei rețele de comunicații electronice.
Preferences
The technical storage or access is necessary for the legitimate purpose of storing preferences that are not requested by the subscriber or user.
Statistii
The technical storage or access that is used exclusively for statistical purposes.Stocarea sau accesul tehnic care este utilizat exclusiv în scopuri statistice anonime. În lipsa unei citații, a unei conformări voluntare din partea furnizorului dvs. de servicii de internet sau a unor înregistrări suplimentare de la o terță parte, informațiile stocate sau recuperate doar în acest scop nu pot fi utilizate, de obicei, pentru a vă identifica.
Marketing
Stocarea sau accesul tehnic care este utilizat exclusiv în scopuri statistice anonime. În lipsa unei citații, a unei conformări voluntare din partea furnizorului dvs. de servicii de internet sau a unor înregistrări suplimentare de la o terță parte, informațiile stocate sau recuperate doar în acest scop nu pot fi utilizate, de obicei, pentru a vă identifica.
A apărut o problemă la raportarea acestei postări.
Blocare membru?
Vă rugăm să confirmați că doriți să blocați acest membru.
Nu vei mai putea:
Vedeți postările membrilor blocați
Menționați acest membru în postări
Invitați acest membru în grupuri
Trimite mesaj acestui membru
Adăugați acest membru ca conexiune
Vă rugăm să rețineți:
Această acțiune va elimina și acest membru din conexiunile dvs. și va trimite un raport administratorului site-ului.
Vă rugăm să acordați câteva minute pentru finalizarea acestui proces.