Parlamentul României adoptă prezenta lege. + Articolul IOrdonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/1998 privind valorificarea unor active ale statului, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 948 din 24 decembrie 2002, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:1. La articolul 74, alineatul (4) va avea următorul cuprins:"(4) În termen de două zile lucrătoare de la data plăţii preţului integral sau, în cazul vânzării cu plata în rate, a plăţii avansului şi a prezentării garanţiilor stabilite în procesul-verbal de licitaţie, licitatorul va transmite adjudecatarului cumpărător şi proprietarului bunului vândut silit câte un exemplar original al acestui proces-verbal."2. La articolul 74, după alineatul (4) se introduc trei noi alineate, alineatele (5)-(7), cu următorul cuprins:"(5) Pentru bunurile transmise prin vânzare silită, procesul-verbal de licitaţie constituie titlu de proprietate, în baza căruia adjudecatarul este îndreptăţit să procedeze la înregistrarea bunurilor adjudecate în evidenţa contabilă, să solicite, după caz, înmatricularea mijloacelor de transport, înregistrarea la organele fiscale, efectuarea publicităţii imobiliare, precum şi orice alte operaţiuni admise de lege pentru titularul dreptului de proprietate.(6) Pentru adjudecatarul bunului imobil, procesul-verbal de licitaţie constituie titlu executoriu împotriva debitorului sau oricărei alte persoane care are în posesie ori deţine în fapt, fără niciun titlu, imobilul adjudecat. Dispoziţiile art. 516-523 din Codul de procedură civilă referitoare la actul de adjudecare, efectele adjudecării şi cererea de evicţiune sunt aplicabile în mod corespunzător. … (7) Procesul-verbal de vânzare la licitaţie a bunurilor cu plata preţului în rate, potrivit alin. (1) şi (2), constituie titlu executoriu împotriva cumpărătorului pentru diferenţa de preţ neachitată în termen." … + Articolul IIPe data intrării în vigoare a prezentei legi, procesele-verbale de licitaţie întocmite până la această dată, conform dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 51/1998 privind valorificarea unor active ale statului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, constituie, pentru adjudecatari, titluri executorii asupra tuturor persoanelor care se află în posesia bunurilor imobile vândute prin licitaţie.Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILORBOGDAN OLTEANUPREŞEDINTELE SENATULUINICOLAE VĂCĂROIUBucureşti, 7 iulie 2006.Nr. 292.––––––
Când vă conectați pentru prima dată folosind un buton de conectare socială, colectăm informațiile de profil public ale contului dvs. partajate de furnizorul de conectare socială, pe baza setărilor dvs. de confidențialitate. De asemenea, primim adresa dvs. de e-mail pentru a vă crea automat un cont pe site-ul nostru web. Odată ce contul dvs. este creat, veți fi conectat la acest cont.
DezacordDe acord
Conectat cu
Permit crearea unui cont
Când vă conectați pentru prima dată folosind un buton de conectare socială, colectăm informațiile de profil public ale contului dvs. partajate de furnizorul de conectare socială, pe baza setărilor dvs. de confidențialitate. De asemenea, primim adresa dvs. de e-mail pentru a vă crea automat un cont pe site-ul nostru web. Odată ce contul dvs. este creat, veți fi conectat la acest cont.
Pentru a oferi cea mai buna experiența, utilizăm tehnologii cookie. Neacordarea sau retragerea consimțământului poate afecta în mod negativ anumite caracteristici și funcții ale siteului.
Functional
Mereu activ
Stocarea sau accesul tehnic este strict necesar în scopul legitim de a permite utilizarea unui serviciu specific solicitat în mod explicit de abonat sau utilizator sau în scopul unic de a efectua transmiterea unei comunicări prin intermediul unei rețele de comunicații electronice.
Preferences
The technical storage or access is necessary for the legitimate purpose of storing preferences that are not requested by the subscriber or user.
Statistii
The technical storage or access that is used exclusively for statistical purposes.Stocarea sau accesul tehnic care este utilizat exclusiv în scopuri statistice anonime. În lipsa unei citații, a unei conformări voluntare din partea furnizorului dvs. de servicii de internet sau a unor înregistrări suplimentare de la o terță parte, informațiile stocate sau recuperate doar în acest scop nu pot fi utilizate, de obicei, pentru a vă identifica.
Marketing
Stocarea sau accesul tehnic care este utilizat exclusiv în scopuri statistice anonime. În lipsa unei citații, a unei conformări voluntare din partea furnizorului dvs. de servicii de internet sau a unor înregistrări suplimentare de la o terță parte, informațiile stocate sau recuperate doar în acest scop nu pot fi utilizate, de obicei, pentru a vă identifica.
A apărut o problemă la raportarea acestei postări.
Blocare membru?
Vă rugăm să confirmați că doriți să blocați acest membru.
Nu vei mai putea:
Vedeți postările membrilor blocați
Menționați acest membru în postări
Invitați acest membru în grupuri
Trimite mesaj acestui membru
Adăugați acest membru ca conexiune
Vă rugăm să rețineți:
Această acțiune va elimina și acest membru din conexiunile dvs. și va trimite un raport administratorului site-ului.
Vă rugăm să acordați câteva minute pentru finalizarea acestui proces.