privind acordarea de despăgubiri sau compensatii cetatenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Tinutul Herta, ca urmare a stării de razboi şi a aplicarii Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947(actualizata până la data de 11 noiembrie 2004*)
Parlamentul României adopta prezenta lege. +
Articolul 1(1) Cetatenii români, deposedati ca urmare a parasirii fortate a Basarabiei, Bucovinei de Nord şi a Tinutului Herta, precum şi ca urmare a Celui de al II-lea Razboi Mondial şi a aplicarii Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, au dreptul la despăgubiri sau compensatii pentru bunurile imobile avute în proprietatea lor în aceste teritorii, precum şi pentru recoltele neculese din anul 1940, în condiţiile prezentei legi. … (2) De prevederile prezentei legi beneficiaza fostii proprietari sau mostenitorii legali ai acestora, până la gradul al IV-lea inclusiv, dacă au la data formulării cererii cetatenia română şi domiciliul în România. … (3) Prevederile prezentei legi nu se aplică cu privire la bunurile transmise pe bază de conventii civile, incheiate prin liber acord de voinţa între fostul proprietar sau mostenitorul legal al acestuia şi o terta persoana. … +
Articolul 2(1) Pentru terenurile rămase în teritoriile prevăzute la art. 1, fostilor proprietari sau mostenitorilor legali ai acestora li se vor atribui terenuri de acelasi gen în judeţele în care locuiesc, în condiţiile Legii fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ale Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, cu modificările şi completările ulterioare, în limita disponibilitatilor, din domeniul privat al statului, al judetelor sau din rezerva la dispoziţia comisiilor locale, constituite pentru aplicarea respectivei legi. … (2) În cazul în care prevederile alin. (1) nu pot fi indeplinite în natura, fostii proprietari beneficiaza de despăgubiri sau compensatii, calculate pentru fiecare hectar de teren la valoarea de circulatie a categoriilor respective, comunicata de primarii, fără ca totalul suprafetei de teren pentru care se acordă despăgubirile sau compensatiile să depăşească suprafaţa de 50 ha teren agricol şi 10 ha teren forestier, de proprietar deposedat. … (3) În cazul în care beneficiarii prezentei legi au primit sau urmeaza sa primeasca în proprietate suprafete de teren reconstituite potrivit Legii nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi Legii nr. 1/2000, cu modificările şi completările ulterioare, acestia au dreptul la atribuiri în natura, despăgubiri sau compensatii în baza prezentei legi numai pentru diferenţa până la limita suprafeţelor prevăzute la alin. (2). … (4) În situaţia în care, anterior, cei indreptatiti au fost despagubiti parţial, în bani sau în natura, acestia au dreptul la compensatie numai pentru diferenţa. … +
Articolul 3Pentru constructiile cu destinaţia de locuinte, anexe gospodaresti ori pentru alte utilitati, se acordă fostilor proprietari despăgubiri banesti, în sume calculate în raport cu suprafaţa construita, cu materialele folosite şi cu vechimea construcţiei la data pierderii posesiei. În suma totala va fi cuprinsa şi contravaloarea terenului de sub construcţie şi a curtii, pe baza evaluarilor efectuate, după caz, de experti în constructii sau evaluatori funciari. +
Articolul 4Pentru recoltele neculese în anul 1940 în teritoriile prevăzute la art. 1, şi anume: grau, porumb, floarea-soarelui, sfecla de zahar, viţă de vie, în, tutun, mac şi fructe, se acordă, pentru 3 dintre acestea, la alegerea fostilor proprietari sau a mostenitorilor legali ai acestora, o sumă calculată în raport cu suprafaţa cultivata şi cu producţia medie la hectar în anul 1940, potrivit pretului de achizitie a produselor menţionate, publicat de Institutul Naţional de Statistica pentru anul anterior celui în care se acordă despăgubirea. +
Articolul 5(1) În termen de 9 luni de la data intrarii în vigoare a prezentei legi, persoanele indreptatite vor depune la comisiile constituite în cadrul prefecturilor, în temeiul art. 6 din Legea nr. 9/1998 privind acordarea de compensatii cetatenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicarii Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, republicată, cereri proprii, insotite de acte doveditoare autentice sau de declaratia autentica a petentului, însoţită de declaratiile a cel puţin 2 martori, de asemenea autentificate. … (2) Dacă pentru bunurile aceluiasi proprietar sunt mai mulţi mostenitori legali, fiecare dintre acestia este obligat să-i mentioneze pe ceilalti în cererea formulata, care se trimite la aceeasi comisie judeteana, respectiv a municipiului Bucureşti, sau la comisia centrala, chiar dacă ei domiciliaza în judete diferite. … (3) În judeţele în care nu au fost constituite comisii, potrivit Legii nr. 9/1998, republicată, acestea se constituie, în termen de 30 de zile de la data intrarii în vigoare a prezentei legi, prin ordin al prefectului, iar cele care şi-au incetat activitatea, conform art. 12 din Legea nr. 9/1998, republicată, îşi reiau activitatea având ca obiect aplicarea prezentei legi. … (4) Arhivele Naţionale şi alte institutii publice care deţin actele solicitate de cei interesati, de natura sa constituie dovezi în sensul alin. (1), sunt obligate să le elibereze copii conforme, sub sancţiunea legii. … (5) În cererile adresate Arhivelor Naţionale şi altor institutii publice, solicitanţii vor preciza toate informaţiile, datele sau indiciile necesare obtinerii unor acte doveditoare, în măsura în care le deţin. … (6) Pentru terenurile forestiere este admisa numai proba cu inscrisuri: acte de proprietate, extrase de carte funciara, cadastru, registre şi alte evidente ale amenajamentelor silvice etc., cu data certa, din perioada respectiva. … +
Articolul 6Cererile adresate autorităţilor şi instituţiilor publice, precum şi actiunile în justiţie având ca obiect obtinerea de despăgubiri sau compensatii în temeiul prezentei legi, cu excepţia litigiilor dintre mostenitori sau dintre proprietar, mostenitori şi o terta persoana, sunt scutite de taxe de orice fel. +
Articolul 7*)În cazuri excepţionale, în situaţia imposibilitatii temporare de a procura acte doveditoare, solicitanţii vor depune cererea cu acte incomplete sau neinsotita de acte, cu menţiunea procurarii dovezilor în maximum 6 luni de la implinirea termenului prevăzut la art. 5 alin. (1). +
Articolul 8(1) În vederea solutionarii cererilor depuse de persoanele indreptatite, comisiile judetene, respectiv a municipiului Bucureşti, constituite în temeiul art. 6 din Legea nr. 9/1998, republicată, se vor completa pentru aceste cazuri, în termen de 15 zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi, cu cate un reprezentant şi al celorlalte ministere cu atribuţii în aplicarea prezentei legi. Reprezentantul Secţiei Cadrilater a Asociaţiei Române a Victimelor Represiunilor Staliniste (ARVIS) nu participa la solutionarea cererilor depuse de persoanele indreptatite, potrivit prezentei legi. … (2) Comisiile judetene şi a municipiului Bucureşti primesc, verifica şi rezolva cererile de atribuire în natura ori pentru acordare de despăgubiri sau compensatii, după caz. Hotărârile privind recunoasterea drepturilor, acordarea despăgubirilor sau/şi a compensatiilor se dau în termen de cel mult 6 luni de la inregistrarea cererilor. Hotărârile se adoptă cu majoritatea voturilor membrilor comisiei şi se comunică comisiei centrale constituite în baza Legii nr. 9/1998, republicată, precum şi solicitantului. … (3) În termen de 15 zile de la comunicare, solicitantul nemultumit de hotărârea comisiei judetene, respectiv a municipiului Bucureşti, poate face contestaţie la comisia centrala. … (4) În termen de cel mult 60 de zile, comisia centrala va analiza contestaţiile şi le va aproba sau respinge. Hotărârea comisiei centrale se comunică comisiilor judetene, respectiv a municipiului Bucureşti, solicitantilor şi direcţiilor generale ale finanţelor publice judetene sau a municipiului Bucureşti, după caz. … (5) Hotărârile comisiei centrale sunt supuse controlului judecătoresc, putand fi atacate, în termen de 30 de zile de la comunicare, la sectia de contencios administrativ a tribunalului în raza caruia domiciliaza solicitantul. … (6) Hotărârile pronuntate de tribunal sunt supuse cailor de atac prevăzute de lege. … (7) În vederea solutionarii cererilor, comisiile prevăzute la art. 5, precum şi instantele judecătorești pot solicita din oficiu, cu respectarea legii, acte şi informaţii oricăror institutii publice din tara sau din strainatate, persoanelor fizice sau juridice. … +
Articolul 9În cazul în care atribuirile în natura, despăgubirile sau compensatiile, după caz, sunt solicitate de mai mulţi mostenitori ai aceleiasi persoane, precum şi dacă, după adoptarea hotărârii de către comisia competenţa şi ramanerea definitivă a acesteia, apar persoane având vocatie succesorala, conform art. 5 alin. (1) şi (2), raporturile dintre succesori privind drepturile lor se solutioneaza potrivit dreptului comun. +
Articolul 10(1) Punerea în posesie la atribuirile în natura, conform prezentei legi, se face, pentru cetatenii care sunt şi beneficiari ai Legii nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi ai Legii nr. 1/2000, cu modificările şi completările ulterioare, ulterior retrocedarilor efectuate potrivit acestora, dar nu mai tarziu de 6 luni. … (2) Despăgubirile sau compensatiile banesti vor fi acordate beneficiarilor în termen de un an de la comunicarea hotărârii comisiei judetene ori a municipiului Bucureşti, după caz, sau a hotărârii prevăzute la art. 8 alin. (4) sau (6), respectiv la art. 9; plata lor se poate face şi în rate, în maximum 2 ani, în functie de disponibilitatile banesti ale direcţiilor prevăzute la art. 11 alin. (1). … +
Articolul 11(1) Plata despăgubirilor sau a compensatiilor acordate, în temeiul prezentei legi, persoanelor indreptatite se asigura de către directiile generale ale finanţelor publice judetene, respectiv a municipiului Bucureşti, în raza cărora îşi au domiciliul beneficiarii. … (2) Solicitarea platii se face pe bază de cerere scrisa, la care se anexeaza hotărârea comisiei judetene, respectiv a municipiului Bucureşti, a comisiei centrale, în cazul contestatiilor, sau hotărârea judecătorească definitivă, după caz. … +
Articolul 12(1) Directiile generale ale finanţelor publice judetene, respectiv a municipiului Bucureşti, centralizeaza cererile primite şi transmit Ministerului Finanţelor Publice necesarul de credite bugetare, mentionand numărul şi data hotărârii comisiei judetene, respectiv a municipiului Bucureşti, a comisiei centrale, în cazul contestatiilor, sau ale hotărârilor judecătorești definitive, numele şi prenumele beneficiarilor, adresa acestora şi suma de plată. … (2) Plata despăgubirilor se va face prin virarea sumelor în conturile bancare, la Casa de Economii şi Consemnatiuni C.E.C. – S.A. sau la trezoreria statului, indicate de beneficiari, pe baza actului prin care s-a dispus acordarea despăgubirii. … (3) Valoarea despăgubirilor stabilite se actualizeaza la data platii, luand ca baza rata inflatiei pe economie din ultima luna a trimestrului expirat, comunicata de Institutul Naţional de Statistica. … +
Articolul 13Criteriile de evaluare şi modalitatile concrete de stabilire a cuantumului despăgubirilor sau de acordare a compensatiilor pentru terenurile agricole şi intravilane, precum şi pentru constructii şi recolte, procedurile de lucru ale comisiilor judetene, respectiv a municipiului Bucureşti, şi a comisiei centrale, gestionarea fondurilor destinate despăgubirilor, precum şi modalitatile de efectuare a plăţilor vor fi stabilite prin norme metodologice elaborate de Ministerul Finanţelor Publice şi Ministerul Administraţiei Publice*) şi aprobate prin hotărâre a Guvernului.──────────────*) Conform Ordonantei de urgenta nr. 64/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 464 din 29 iunie 2003, noua denumire este Ministerul Administraţiei şi Internelor. +
Articolul 14(1) Prezenta lege intră în vigoare în termen de 30 de zile de la data publicarii în Monitorul Oficial al României, Partea I. … (2) Despăgubirile şi compensatiile prevăzute de prezenta lege se vor plati în limita sumelor alocate cu aceasta destinatie, anual, prin legea bugetului de stat. … (3) Până la data intrarii în vigoare a prezentei legi, Guvernul va aproba normele metodologice prevăzute la art. 13. … Această lege a fost adoptata de Senat în sedinta din 19 mai 2003, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constitutia României.p. PRESEDINTELE SENATULUI,ALEXANDRU ATHANASIUAceastă lege a fost adoptata de Camera Deputatilor în sedinta din 17 iunie 2003, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constitutia României.p. PRESEDINTELE CAMEREI DEPUTATILOR,VIOREL HREBENCIUCBucureşti, 27 iunie 2003.Nr. 290.────────────────