pentru modificarea şi completarea Legii nr. 126/1995 privind regimul materiilor explozive
Parlamentul României adoptă prezenta lege. +
Articolul ILegea nr. 126/1995 privind regimul materiilor explozive, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 298 din 28 decembrie 1995, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:1. Articolul 1 va avea următorul cuprins:"Art. 1. – Prevederile prezentei legi se aplică la prepararea, producerea, procesarea, experimentarea, deţinerea, tranzitarea pe teritoriul ţării, transmiterea sub orice formă, transferul, transportul, introducerea pe piaţă, depozitarea, încărcarea, încartuşarea, delaborarea, distrugerea, mânuirea, comercializarea şi folosirea de către persoanele juridice sau fizice autorizate a materiilor explozive.Prin materii explozive, în sensul prezentei legi, se înţelege explozivii de uz civil, emulsiile explozive, amestecurile explozive, pirotehnice şi simple, încărcăturile speciale, mijloacele de iniţiere, cele auxiliare de aprindere, precum şi orice alte substanţe sau amestecuri de substanţe destinate să dea naştere la reacţii chimice instantanee, cu degajare de căldură şi gaze la temperatură şi presiune ridicată.Prezenta lege nu aduce atingere regimului juridic al explozivilor de uz civil, aşa cum este reglementat de legislaţia naţională armonizată cu normele comunitare."2. Articolul 2 va avea următorul cuprins:"Art. 2. – Producerea şi procesarea de materii explozive sunt permise numai persoanelor juridice care posedă autorizaţie din partea inspectoratului teritorial de muncă pe raza căruia îşi desfăşoară activitatea."3. Articolul 3 va avea următorul cuprins:"Art. 3. – Amestecurile explozive simple pot fi preparate manual sau mecanizat numai de persoane juridice autorizate în acest scop, pe baza instrucţiunilor tehnice şi de securitate şi sănătate a muncii elaborate în acest sens.Materiile explozive noi cu destinaţie militară, indiferent de provenienţă, pot fi folosite numai cu aprobarea Ministerului Apărării Naţionale, pe baza avizului structurii de specialitate din subordinea acestui minister, desemnată în acest scop prin hotărâre a Guvernului."4. Articolul 4 va avea următorul cuprins:"Art. 4. – Furnizorii, inclusiv producătorii, au obligaţia de a garanta materiile explozive şi de a inscripţiona ambalajele cu datele prevăzute de reglementările în vigoare.Termenul de garanţie poate fi prelungit numai cu acordul producătorului."5. Articolul 5 va avea următorul cuprins:"Art. 5. – Introducerea pe piaţă a explozivilor de uz civil se poate face numai după ce aceştia au fost certificaţi de către un organism notificat din unul dintre statele membre ale Uniunii Europene sau de către un organism naţional recunoscut şi desemnat de Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei."6. Articolul 8 va avea următorul cuprins:"Art. 8. – Pentru a putea prepara materii explozive persoanele juridice care, prin actul constitutiv al societăţii, au ca obiect de activitate astfel de operaţiuni sunt obligate să obţină în prealabil autorizaţia din partea inspectoratului teritorial de muncă şi de la Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti sau inspectoratul judeţean de poliţie pe raza cărora îşi desfăşoară activitatea.Obligaţia de a obţine în prealabil autorizaţia revine şi persoanelor juridice şi fizice care deţin, folosesc sau comercializează materii explozive, cu excepţia unităţilor şi formaţiunilor Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Administraţiei şi Internelor, Serviciului de Protecţie şi Pază şi Serviciului Român de Informaţii.Persoanele care produc, deţin, transferă sau comercializează obiecte artizanale şi de distracţie pe bază de amestecuri pirotehnice, precum şi persoanele care folosesc obiecte pirotehnice pentru scopuri tehnice au obligaţia de a obţine autorizaţia din partea inspectoratului teritorial de muncă şi de la Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti sau inspectoratul judeţean de poliţie pe raza cărora îşi desfăşoară activitatea, după caz.Autorizarea se obţine numai la solicitarea celui interesat şi pe o durată determinată, cu posibilitate de prelungire.Îndeplinirea activităţilor prevăzute în autorizaţie prin intermediari neautorizaţi este interzisă."7. Articolul 9 va avea următorul cuprins:"Art. 9. – Materiile explozive pot fi depozitate numai în spaţii special construite şi amenajate pe baza documentaţiilor tehnice avizate de inspectoratele teritoriale de muncă.Depozitele de materii explozive construite şi amenajate în condiţiile alin. 1 pot funcţiona numai după obţinerea prealabilă a autorizaţiei, emisă în comun de către inspectoratul teritorial de muncă şi Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti sau inspectoratul judeţean de poliţie, după caz.Se interzice autorizarea producerii, preparării, experimentării, deţinerii sau depozitării materiilor explozive în clădiri cu locuinţe.În autorizaţia de funcţionare a oricărui depozit se stabileşte capacitatea maximă de depozitare în echivalent trotil.Depozitarea materiilor explozive în depozitele de stoc şi la unităţile care au ca obiect de activitate producerea/procesarea de materii explozive se face numai în spaţii proiectate, construite şi amenajate pe baza documentaţiilor tehnice.Inspectoratele teritoriale de muncă pot aviza depăşirea temporară a capacităţilor de depozitare autorizate cu maximum 25%, pentru o perioadă de cel mult 3 luni.Conducerile persoanelor juridice care au ca obiect de activitate producerea/procesarea de materii explozive pot aviza depăşirea capacităţilor de depozitare uzinale şi de stoc cu maximum 25%, pentru o perioadă de cel mult 3 luni."8. După articolul 9 se introduce articolul 9^1 cu următorul cuprins:"Art. 9^1. – În situaţia în care un depozit de materii explozive este utilizat de mai mulţi agenţi economici, în baza unor contracte de custodie, evidenţele se păstrează separat pentru fiecare agent economic."9. Articolul 10 va avea următorul cuprins:"Art. 10. – Inspectoratul teritorial de muncă sau Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti ori inspectoratul judeţean de poliţie poate, după caz, suspenda sau restrânge activităţile pentru producere, preparare, deţinere, transfer, transport, folosire ori comercializare a materiilor explozive sau poate retrage autorizaţiile dacă sunt încălcate reglementările legale în vigoare cu privire la respectarea normelor de securitate.Retragerea autorizaţiei atrage încetarea dreptului acordat persoanelor juridice şi fizice de a mai efectua activităţile pentru care aceasta a fost acordată.La încetarea activităţii este obligatorie predarea, în termen de 15 zile, a autorizaţiei, instituţiei care a emis-o."10. Articolul 12 va avea următorul cuprins:"Art. 12. – Persoanele juridice autorizate care execută lucrări, cu caracter temporar, de prospecţiuni şi explorări geologice sau în cadrul intervenţiilor cu mijloace antigrindină sunt obligate să anunţe inspectoratul teritorial de muncă şi inspectoratul judeţean de poliţie sau Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti, după caz, în raza cărora se află localităţile unde îşi vor desfăşura activitatea, cu cel puţin 48 de ore înainte de începerea lucrărilor."11. Articolul 14 va avea următorul cuprins:"Art. 14. – Orice transfer sau transport de materii explozive se efectuează numai cu mijloace de transport amenajate în acest scop, pe baza documentelor eliberate conform reglementărilor legale în vigoare şi semnate de cei în drept.Transportul de la depozitele de consum la firidele artificierilor şi la locurile de muncă sau la atelierele de procesare a materiilor explozive când acestea se găsesc în cadrul aceluiaşi amplasament este permis pe baza documentelor de ridicare a materiilor explozive din depozit."12. Articolul 15 va avea următorul cuprins:"Art. 15. – Încărcarea, transferul, transportul, descărcarea, depozitarea şi distrugerea materiilor explozive în timpul nopţii sunt interzise.Fac excepţie transferurile pe calea ferată sau pe apă, transporturile din fabrica producătoare la depozitele proprii, precum şi cele executate în cadrul aceluiaşi amplasament."13. Articolul 16 va avea următorul cuprins:"Art. 16. – Transferul sau transportul în acelaşi mijloc de transport al materiilor explozive împreună cu alte materiale sau materii cu care acestea sunt incompatibile, precum şi accesul în mijlocul de transport al persoanelor fără atribuţii de serviciu în ceea ce priveşte transferul sau transportul respectiv sunt interzise.Se exceptează de la prevederile alin. 1 mijloacele de transport folosite de echipele de prospecţiuni geologice, perforări de sonde, construcţii hidroenergetice, hidrotehnice, reparaţii sau construcţii de drumuri, căi ferate şi poduri sau intervenţii antigrindină, dacă sunt amenajate conform reglementărilor legale."14. Articolul 17 va avea următorul cuprins:"Art. 17. – Transferul, transportul sau depozitarea în comun a mai multor tipuri de explozivi se face numai în condiţiile stabilite în anexa la prezenta lege."15. Articolul 18 va avea următorul cuprins:"Art. 18. – Paza transferurilor de materii explozive de la producător la depozitele de bază sau de stoc, indiferent de mijlocul de transport, se asigură cu efective de jandarmi, pe cheltuiala beneficiarului.Pentru transferul de materii explozive şi subansambluri explozive utilizate la intervenţiile antigrindină de la depozitele de bază sau de stoc la depozitele de consum, la locurile de utilizare sau la atelierele de procesare a materiilor explozive când acestea nu se află în acelaşi amplasament cu depozitul de consum, paza se asigură de către agenţii economici, prin personal dotat cu arme de foc, în condiţiile legii.Pentru transferul de materii explozive de la depozitele de bază la depozitele de consum, agenţii economici sunt obligaţi să anunţe în prealabil organul de poliţie pe teritoriul căruia se efectuează transferul.Paza materiilor explozive, în tranzit pe teritoriul României, se asigură contra cost numai cu efective de jandarmi, după verificarea prealabilă a integrităţii sigiliilor aplicate de expeditor, în conformitate cu procedurile privind transporturile şi expediţiile internaţionale de mărfuri periculoase.Paza transferurilor şi transporturilor de materii explozive cu destinaţie militară, pe teritoriul României, se asigură de către unităţile Ministerului Apărării Naţionale."16. Articolul 19 va avea următorul cuprins:"Art. 19. – Asupra amplasamentului şi cantităţii maxime de materii explozive destinate depozitării pentru firidele artificierilor, precum şi pentru încăperile în care se depozitează şi se mânuiesc materii explozive pentru perforări de sonde, articole de vânătoare, obiecte pirotehnice de distracţie, pistoale pentru împlântat bolţuri, mijloace antigrindină, capse de alarmare CFR şi capse de asomare este necesar avizul dat de inspectoratul teritorial de muncă."17. Articolul 21 va avea următorul cuprins:"Art. 21. – Terenul aferent depozitelor de suprafaţă sau subterane de materii explozive de uz civil, nelegate de reţeaua minei, precum şi depozitelor de stoc de materii explozive trebuie împrejmuit conform reglementărilor legale."18. Articolul 25 va avea următorul cuprins:"Art. 25. – Gestionarul depozitului de materii explozive de uz civil, precum şi înlocuitorul acestuia sunt desemnaţi de conducătorul unităţii deţinătoare din rândul artificierilor autorizaţi şi răspund, după caz, disciplinar, administrativ, civil sau penal pentru gestiunea încredinţată.Gestionarii depozitelor de materii explozive din cadrul uzinelor producătoare sau ai depozitelor de stoc de materii explozive, precum şi înlocuitorii acestora sunt desemnaţi de conducătorii unităţii deţinătoare numai din rândul pirotehniştilor care cunosc şi îşi asumă în mod liber riscurile la care sunt supuşi în operaţiunile de mânuire şi depozitare a materiilor explozive."19. Articolul 26 va avea următorul cuprins:"Art. 26. – Lucrările de împuşcare sunt executate numai de persoane autorizate ca artificier, cu excepţia celor care îndeplinesc funcţiile prevăzute la art. 25.Nu necesită a fi autorizate ca artificier următoarele categorii de personal:a) personalul calificat care produce, verifică şi experimentează materii explozive la producător şi la laboratoarele de specialitate autorizate în acest scop; … b) personalul care mânuieşte şi foloseşte materii explozive la activităţi specifice în cadrul Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Administraţiei şi Internelor, Serviciului de Protecţie şi Pază şi Serviciului Român de Informaţii; … c) personalul care mânuieşte şi foloseşte materii explozive, altele decât explozivi şi mijloace de iniţiere şi aprindere." … 20. Articolul 27 va avea următorul cuprins:"Art. 27. – Autorizarea calităţii de artificier se face de către inspectoratul teritorial de muncă, după care se înregistrează la organul de poliţie în raza căruia se află locul de muncă al celui autorizat.Autorizarea calităţii de pirotehnist în unităţile care produc/procesează materii explozive se face de către Ministerul Economiei şi Comerţului."21. Articolul 32 va avea următorul cuprins:"Art. 32. – Constituie contravenţii următoarele fapte şi se sancţionează astfel:a) nerespectarea prevederilor art. 10 alin. 2, art. 14, 19, 21, 23, art. 24 alin. 1 şi 2, art. 25, 27 şi art. 28 alin. 1, 2 şi 4, cu amendă de la 1.000 lei la 2.500 lei (RON); … b) nerespectarea prevederilor art. 8, art. 10 alin. 3, art. 11, 12, 13, 20, 29 şi 30, cu amendă de la 2.000 lei la 5.000 lei (RON); … c) nerespectarea prevederilor art. 29^2, 29^3, 29^4 şi 29^5, cu amendă de la 3.000 lei la 6.000 lei (RON); … d) nerespectarea prevederilor art. 3, 4, 5, 7, 9, 15, 16, 17, 18, 22, art. 24 alin. 3, art. 26 alin. 1 şi art. 29^1, cu amendă de la 5.000 lei la 7.500 lei (RON). … Sancţiunile contravenţionale cu amendă pot fi aplicate şi persoanelor juridice."22. Articolul 34 va avea următorul cuprins:"Art. 34. – Contravenţiilor prevăzute la art. 32 le sunt aplicabile dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare.”23. Articolul 35 va avea următorul cuprins:"Art. 35. – Controlul privind respectarea obligaţiilor tehnice, precum şi respectarea măsurilor de securitate referitoare la producerea, prepararea, procesarea, experimentarea, deţinerea, folosirea, comercializarea, depozitarea şi transportul materiilor explozive se exercită de către personalul de specialitate desemnat din cadrul Inspecţiei Muncii şi persoanele special desemnate de către conducerile unităţilor care folosesc materii explozive.Controlul privind transferurile de materii explozive, precum şi cel privind modul cum sunt asigurate cerinţele de siguranţă în cadrul acestor transferuri se exercită de către personalul special desemnat din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române."24. Articolul 37 va avea următorul cuprins:"Art. 37. – Reglementarea regimului materiilor explozive în unităţile care produc/procesează materii explozive se stabileşte prin hotărâre a Guvernului în termen de 60 de zile de la data publicării prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I." +
Articolul IIPână la data de 1 octombrie 2005 Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei, Ministerul Administraţiei şi Internelor, Ministerul Apărării Naţionale şi Ministerul Economiei şi Comerţului vor modifica şi vor completa corespunzător Normele tehnice privind deţinerea, prepararea, experimentarea, distrugerea, transportul, depozitarea, mânuirea şi folosirea materiilor explozive în orice alte operaţiuni specifice în activităţile deţinătorilor, precum şi autorizarea artificierilor şi a pirotehniştilor. +
Articolul IIILegea nr. 126/1995 privind regimul materiilor explozive, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu modificările şi completările aduse prin prezenta lege, va fi republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, dându-se textelor o nouă numerotare.Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR,DAN RADU RUŞANUPREŞEDINTELE SENATULUINICOLAE VĂCĂROIUBucureşti, 5 octombrie 2005.Nr. 262.–––-