Parlamentul României adoptă prezenta lege. + Articolul IArticolul 1 din Legea nr. 137/2000 privind regimul juridic al terenului aferent Palatului Parlamentului României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 348 din 26 iulie 2000, cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează: + Articolul 1(1)Terenul aferent Palatului Parlamentului României, astfel cum a fost delimitat prin anexa la Hotărârea Guvernului nr. 718/1991 privind aprobarea studiului tehnico-economic pentru obiectivul de investiții „Casa Republicii”, cu modificările ulterioare, este și rămâne în domeniul public al statului și în administrarea Camerei Deputaților și a Senatului.(2)Deciziile privitoare la destinația și folosința terenului prevăzut la alin. (1) se iau de fiecare Cameră a Parlamentului, corespunzător suprafeței de teren aflate în administrare proprie.(3)Prin derogare de la prevederile Legii nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, cu modificările și completările ulterioare, schimbarea regimului juridic al terenului prevăzut la alin. (1) se poate dispune numai prin lege. + Articolul IIÎn termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi, Guvernul va adopta o hotărâre pentru delimitarea terenului aferent Palatului Parlamentului României, în vederea administrării acestuia de Camera Deputaților și de Senat.Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilorart. 75 și ale art. 76 alin. (1) din Constituția României, republicată. p. PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR, EUGEN NICOLICEA PREȘEDINTELE SENATULUI NICOLAE VĂCĂROIUBucurești, 28 octombrie 2008.Nr. 226.––
Când vă conectați pentru prima dată folosind un buton de conectare socială, colectăm informațiile de profil public ale contului dvs. partajate de furnizorul de conectare socială, pe baza setărilor dvs. de confidențialitate. De asemenea, primim adresa dvs. de e-mail pentru a vă crea automat un cont pe site-ul nostru web. Odată ce contul dvs. este creat, veți fi conectat la acest cont.
DezacordDe acord
Conectat cu
Permit crearea unui cont
Când vă conectați pentru prima dată folosind un buton de conectare socială, colectăm informațiile de profil public ale contului dvs. partajate de furnizorul de conectare socială, pe baza setărilor dvs. de confidențialitate. De asemenea, primim adresa dvs. de e-mail pentru a vă crea automat un cont pe site-ul nostru web. Odată ce contul dvs. este creat, veți fi conectat la acest cont.
Pentru a oferi cea mai buna experiența, utilizăm tehnologii cookie. Neacordarea sau retragerea consimțământului poate afecta în mod negativ anumite caracteristici și funcții ale siteului.
Functional
Mereu activ
Stocarea sau accesul tehnic este strict necesar în scopul legitim de a permite utilizarea unui serviciu specific solicitat în mod explicit de abonat sau utilizator sau în scopul unic de a efectua transmiterea unei comunicări prin intermediul unei rețele de comunicații electronice.
Preferences
The technical storage or access is necessary for the legitimate purpose of storing preferences that are not requested by the subscriber or user.
Statistii
The technical storage or access that is used exclusively for statistical purposes.Stocarea sau accesul tehnic care este utilizat exclusiv în scopuri statistice anonime. În lipsa unei citații, a unei conformări voluntare din partea furnizorului dvs. de servicii de internet sau a unor înregistrări suplimentare de la o terță parte, informațiile stocate sau recuperate doar în acest scop nu pot fi utilizate, de obicei, pentru a vă identifica.
Marketing
Stocarea sau accesul tehnic care este utilizat exclusiv în scopuri statistice anonime. În lipsa unei citații, a unei conformări voluntare din partea furnizorului dvs. de servicii de internet sau a unor înregistrări suplimentare de la o terță parte, informațiile stocate sau recuperate doar în acest scop nu pot fi utilizate, de obicei, pentru a vă identifica.
A apărut o problemă la raportarea acestei postări.
Blocare membru?
Vă rugăm să confirmați că doriți să blocați acest membru.
Nu vei mai putea:
Vedeți postările membrilor blocați
Menționați acest membru în postări
Invitați acest membru în grupuri
Trimite mesaj acestui membru
Adăugați acest membru ca conexiune
Vă rugăm să rețineți:
Această acțiune va elimina și acest membru din conexiunile dvs. și va trimite un raport administratorului site-ului.
Vă rugăm să acordați câteva minute pentru finalizarea acestui proces.