privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 25/2010 pentru instituirea unei scheme de ajutor de stat temporare privind asigurarea accesului la finanţare în agricultură
Parlamentul României adoptă prezenta lege. +
Articolul UNICSe aprobă Ordonanţa Guvernului nr. 25 din 25 august 2010 pentru instituirea unei scheme de ajutor de stat temporare privind asigurarea accesului la finanţare în agricultură, adoptată în temeiul art. 1 pct. II. 1 din Legea nr. 138/2010 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 613 din 30 august 2010, cu următoarele modificări:1. Articolul 2 va avea următorul cuprins:"Art. 2. – (1) Prezenta schemă se aplică până la data de 31 decembrie 2013 în sectorul producţiei primare de produse agricole şi constă în subvenţionarea ratei dobânzii la creditele bancare contractate de producătorii agricoli cu instituţiile de credit sau cu instituţiile financiare nebancare.(2) Schema se aplică tuturor contractelor de credit încheiate de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe până la data de 31 decembrie 2011 inclusiv. … (3) Contractele de credit se încheie pe orice perioadă, iar subvenţia se calculează la sumele reprezentând dobânzi plătite instituţiilor finanţatoare de către debitori, aferente valorilor creditelor utilizate, calculate până la data de 31 decembrie 2013 inclusiv. După această dată, creditelor bancare contractate de producătorii agricoli cu instituţiile de credit sau cu instituţiile financiare nebancare li se aplică rate ale dobânzii cel puţin egale cu rata definită în Comunicarea Comisiei privind revizuirea metodei de stabilire a ratelor de referinţă şi de scont. … (4) Măsurile de ajutor de stat temporare prevăzute de prezenta ordonanţă nu pot fi cumulate cu ajutoarele care se acordă începând cu data de 1 ianuarie 2011 şi fac obiectul Regulamentului (CE) nr. 1.535/2007 al Comisiei din 20 decembrie 2007 privind aplicarea articolelor 87 şi 88 din Tratatul CE ajutoarelor de minimis în sectorul producţiei de produse agricole, pentru aceleaşi costuri eligibile.” … 2. Articolul 3 va avea următorul cuprins:"Art. 3. – În sensul prezentei ordonanţe, expresiile de mai jos semnifică după cum urmează:a) autoritatea competentă – Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, prin centrele judeţene/al municipiului Bucureşti, ca autoritate responsabilă cu administrarea schemei; … b) credit bancar – creditul în lei acordat de instituţiile de credit sau de instituţiile financiare nebancare, sub formă de credit pentru capital de lucru, pentru finanţarea activităţilor de producţie în agricultură, cu destinaţie bine determinată; … c) rata dobânzii la credit necesară pentru calculul subvenţiei – rata care are o valoare egală cu rata dobânzii de politică monetară a Băncii Naţionale a României la care se adaugă o primă egală cu diferenţa dintre rata medie a dobânzilor pe piaţa monetară interbancară cu scadenţa de un an şi rata medie a dobânzii de politică monetară pe perioada 1 ianuarie 2007-30 iunie 2008, plus prima de credit de risc corespunzătoare profilului de risc al beneficiarului, aşa cum este stipulat în Comunicarea Comisiei privind revizuirea metodei de stabilire a ratelor de referinţă şi de scont, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C, nr. 14 din 19 ianuarie 2008, cu modificările ulterioare; … d) rata dobânzii la credit – rata anuală procentuală a dobânzii prevăzută în contractul de credit încheiat de debitori cu instituţiile de credit sau instituţiile financiare nebancare; … e) rata de referinţă – rata definită prin Comunicarea Comisiei privind revizuirea metodei de stabilire a ratelor de referinţă şi de scont de Comisia Europeană, la care se adaugă prima de credit de risc corespunzătoare profilului de risc al beneficiarului, determinată de instituţiile de credit şi/sau de instituţiile financiare nebancare conform metodologiei interne de stabilire a ratingului şi nivelului de constituire a garanţiei prevăzute de Comunicarea Comisiei privind revizuirea metodei de stabilire a ratelor de referinţă şi de scont, exprimată în procente; … f) rata subvenţiei – diferenţa dintre rata de referinţă şi rata dobânzii pentru calculul subvenţiei; … g) IMM – aşa cum sunt definite în Recomandarea Comisiei 2003/361/CE din 6 mai 2003 privind definirea microîntreprinderilor şi a întreprinderilor mici şi mijlocii, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 124 din 20 mai 2003; … h) întreprinderi mari – întreprinderile care nu îndeplinesc criteriile pentru a fi considerate IMM; … i) produse agricole – produsele enumerate în anexa nr. 1 la Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, cu excepţia produselor pescăreşti şi de acvacultură reglementate de Regulamentul (CE) nr. 104/2000 al Consiliului din 17 decembrie 1999 privind organizarea comună a pieţelor în sectorul produselor pescăreşti şi de acvacultură, publicat în Jurnalul Oficial al Comunităţii Europene, seria L, nr. 17 din 21 ianuarie 2000, cu modificările ulterioare; … j) IMM aflate în dificultate financiară – astfel cum sunt definite la pct. 2.1 din Comunicarea Comisiei – Liniile directoare privind ajutorul de stat pentru salvarea şi restructurarea întreprinderilor aflate în dificultate, publicată Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C, nr. 244/2 din 1 octombrie 2004, pct. 2, 2.1." … 3. La articolul 6, litera c) va avea următorul cuprins:"c) întreprinderi mici şi mijlocii care îşi desfăşoară activitatea în sectorul producţiei de produse agricole primare."4. Articolul 7 va avea următorul cuprins:"Art. 7. – Beneficiarii aflaţi în dificultate financiară conform definiţiei prevăzute la art. 3 lit. j) sunt excluşi de la domeniul de aplicare a prezentei scheme de ajutor de stat."5. Articolul 8 va avea următorul cuprins:"Art. 8. – Bugetul necesar implementării prezentei scheme se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul anual aprobat pentru Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pe anii 2012, 2013 şi 2014."6. Articolul 9 va avea următorul cuprins:"Art. 9. – Numărul total estimat al beneficiarilor de ajutor de stat în temeiul prezentei scheme este de 1.500."7. La articolul 11, alineatul (1) va avea următorul cuprins:"Art. 11. – (1) Beneficiarii de credite pentru care a fost emis acordul de finanţare, care rambursează ratele la credite şi plătesc dobânzile la termenele scadente în contractele de credit, pot solicita acordarea subvenţiei la dobânda achitată instituţiilor finanţatoare."8. Articolul 12 va avea următorul cuprins:"Art. 12. – (1) Rata subvenţiei la dobândă (Rs) reprezintă diferenţa dintre rata de referinţă şi rata dobânzii la credit necesară pentru calculul subvenţiei şi exprimă valoarea procentuală cu care se diminuează rata dobânzii la creditele contractate de producătorii agricoli cu instituţiile de credit sau instituţiile financiare nebancare.(2) Rata de referinţă comunicată de Comisia Europeană se publică lunar pe site-ul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură. … (3) Valoarea nominală a subvenţiei care se acordă fiecărui beneficiar al prezentei scheme se stabileşte astfel: … S = [Rd – (Rd-Rs)]/Rd x D, unde:S – valoarea nominală a subvenţiei dobânzii, exprimată în lei;Rd – rata dobânzii la credit, respectiv rata anuală procentuală a dobânzii prevăzute în contractul de credit încheiat de debitori cu instituţiile de credit sau cu instituţiile financiare nebancare, exprimată în procente;Rs – rata subvenţiei la dobândă, respectiv diferenţa dintre rata de referinţă şi rata dobânzii la credit necesară pentru calculul subvenţiei, exprimată în procente;D – dobânda la credit plătită de beneficiar într-o perioadă determinată, exprimată în lei.(4) În vederea obţinerii subvenţiei la dobândă, beneficiarii de credite solicită instituţiilor de credit şi/sau instituţiilor financiare nebancare eliberarea de documente privind prima de credit de risc luată în calcul la acordarea creditului, corespunzătoare profilului de risc al beneficiarului, determinată de instituţiile de credit şi/sau de instituţiile financiare nebancare, conform metodologiei interne de stabilire a ratingului şi nivelului de constituire a garanţiei, prevăzute de Comunicarea Comisiei privind revizuirea metodei de stabilire a ratelor de referinţă şi de scont, precum şi cu privire la rambursarea creditului şi plata dobânzilor aferente. … (5) Autoritatea competentă efectuează verificări periodice la beneficiarii creditelor bancare privind modul de utilizare a acestora conform destinaţiilor aprobate." … 9. Articolul 15 va avea următorul cuprins:"Art. 15. – Metodologia şi formularistica necesare punerii în aplicare a prevederilor prezentei scheme, inclusiv modul de calcul al ratei dobânzii la credit necesare pentru calculul subvenţiei, al ratei de referinţă şi al valorii nominale a subvenţiei, se elaborează de către autoritatea competentă şi se aprobă prin ordin al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, în termen de 15 zile lucrătoare de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe."10. Articolul 16 va avea următorul cuprins:"Art. 16. – Prezenta ordonanţă respectă prevederile Comunicării Comisiei privind revizuirea metodei de stabilire a ratelor de referinţă şi de scont, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C, nr. 14 din 19 ianuarie 2008, cu modificările ulterioare, precum şi cele ale Comunicării Comisiei – Cadrul temporar al Uniunii pentru măsurile de ajutor de stat de sprijinire a accesului la finanţare în contextul actualei crize financiare şi economice, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C, nr. 6/5 din 11 ianuarie 2011, în special pct. 2.4 «Ajutor sub formă de subvenţionare a ratei dobânzii»."11. Articolul 17 va avea următorul cuprins:"Art. 17. – Prevederile prezentei ordonanţe se aplică începând cu data la care a fost emisă Decizia Comisiei Europene nr. 372/2010 de autorizare a ajutorului de stat pentru România, respectiv data de 28 ianuarie 2011.”Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILORROBERTA ALMA ANASTASEPREŞEDINTELE SENATULUIMIRCEA-DAN GEOANĂBucureşti, 7 noiembrie 2011.Nr. 206.––